CRESTINELE SI PODOABELE DE AUR…

Iata ce putem citi la:

http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/machiaj.html

Despre machiaj si podoabe

de ieromonah Savatie

Este greu să ne închipuim o înghesuială într-un troleibuz în care să nu fie nici o femeie machiată şi fără bijuterii. Chiar şi atunci cînd vrem să deosebim un copil dacă este băiat sau fetiţă, ne uităm la urechi dacă are cercei. Tot aşa şi în cazul adolescenţilor, deoarece lungimea părului nu mai este un semn distinctiv, cum nu mai sunt nici pantalonii şi fusta, ci numai bijuteriile şi machiajul fetelor ne salvează în astfel de situaţii, de multe ori chiar incomode. Cu toate că, cu tristeţe trebuie să recunoaştem, întâlnim tot mai mulţi băieţi machiaţi şi împodobiţi.

Nu este un lucru străin să spunem că cerceii şi machiajul pot fi întâlnite chiar şi în biserică, în special în bisericile din oraşele mari. În jurul acestora se face mult haz în cercurile bătrânelor, care le întâmpină cu priviri neprietenoase, iar de multe ori devenim martorii unor scene care, mai cu seamă dacă suntem începători, ne tulbură pe parcursul întregii Liturghii şi ne pot strica chiar ziua întreagă. Cineva care nimereşte de câteva ori peste astfel de scene, dacă nu este încercat în credinţă, smintindu-se, foarte uşor poate abandona biserica respectivă, iar în cazurile grave, poate să se abată de la dreapta credinţă ortodoxă şi să devină membru al unei secte.

Aşadar, au sau nu dreptate băbuţele care fac astfel de „scene”? Poate ceea ce le face să ne fie atât de antipatice nu este chiar faptul pe care ni-l reproşează, ci numai modul în care o fac? Dar poate că acuzaţiile lor sunt într-adevăr prea grave, căci nu poate să fie adevărat că toate femeile care poartă cercei şi se machiază sunt în mod obligatoriu şi desfrânate? Multe dintre ele sunt căsătorite şi umblă de multă vreme la biserică şi nimeni nu le-a văzut sau să fi auzit să-şi înşele soţul. Este oare chiar atât de grav dacă o femeie poartă cercei şi se machiază, dar în schimb nu-şi înşală soţul? În timp ce alta poate să nu se machieze deloc şi să pară smerită, totuşi să fie o mare desfrânată?

Ce spune Biblia?

Pentru că noi creştinii ortodocşi, cu privire la orice lucru, trebuie să cercetăm şi să credem numai Sfintei Scripturi, tot aşa se cuvine să procedăm şi în cazul acesta.

Despre inele şi cercei şi podoabe femeieşti în general avem foarte multe referiri atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. De exemplu, la proorocul Isaia găsim: “Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu grumajii pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor…”

Cum să nu recunoaştem în aceste cuvinte pe fetele din zilele noastre, mai ales în zilele călduroase de vară? Dar iată că ceea ce se spune mai departe despre ele este înspăimantător, căci vine de la un om care a profeţit şi naşterea lui Hristos din fecioară şi s-a împlinit. Zice proorocul: “…Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor” (Isaia 3, 16-17). Adică, Domnul va descoperi deşertăciunea şi zădărnicia acestui mod de viaţă în ziua Judecăţii.

“În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare, cingători, miresme, talismane, inele, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frânghie, în loc de cârlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie, în loc de veşmânt preţios, zdrenţe, şi în loc de frumuseţe, pecete de robie” (3, 18-24).

Iată cât de felurite şi cât de multe erau podoabele încă de pe vremea proorocului Isaia! Iată că, pe lângă cercei şi inele, proorocul aminteşte chiar şi părul făcut cu fierul şi verigile de nas, care în ţara noastră abia acum încep să capete popularitate, după modelul rătăcirii occidentalilor. Aşadar, nu este adevărat să zicem că trăim “o altă vreme”, “mai modernă”, şi că acum nici nu s-ar putea fără bijuterii şi machiaj. Cei care spun cã „s-au schimbat vremurile” se însalã. Nu vremurile s-au schimbat, ci oamenii. Soarele rãsare tot de la rãsãrit si apune la apus, ziua are tot 24 de ore, sunt tot sapte zile în sãptãmânã, dar firea oamenilor s-a schimbat.

Vedem că podoabele femeieşti au o vechime foarte mare şi, într-o oarecare măsură, putem vorbi chiar despre aspectul oarecum primitiv al împodobirii femeilor. Cred că fiecare a avut ocazia să vadă la televizor, sau măcar în reviste, imagini ale femeilor din triburile care încă mai există în zonele puţin umblate ale vestului sălbatic, descoperite nu demult. Şi femeile aborigenilor poartă cercei în nas, inele şi brăţări şi practică machiajul, fără să fie câtuşi de puţin “moderne”.

Dar… nu cred că este cazul nostru. Căci nu toate femeile se machiază violent şi nici nu poartă bijuterii vulgare. Ce rău poate să fie într-un inel sobru sau într-un cercel discret, care aproape că nici nu se observă, într-o brăţară bine aleasă sau un lănţişor, dacă nu sunt deloc vulgare?

Ce au toate acestea cu desfranarea? Căci chiar dacă poate unele femei se şi gîndesc la asta, multe din ele nu au nici un scop necurat. Ele fac asta doar pentru soţul legitim, iar cele mai tinere, pentru alesul lor. Unele însă nu o fac nici măcar pentru atât, ci pur şi simplu, pentru a nu se deosebi de semenele lor, pentru a nu părea niste “ţărănoaice”.

De ce dar Dumnezeu care este mult-milostiv şi este Dragostea însăşi, după cum zise Sf. Ioan Teologul şi Evanghelistul, făgăduieşte pedepse atât de groaznice pentru nişte mărunţişuri ca acestea?!

Trebuie să explicăm lucrurile, pentru că altfel reiese că Dumnezeu este rău şi răzbunător, ceea ce nu se potriveşte cu învăţătura noastră despre Cel Care ne-a adus din nefiinţă la fiinţă, iar atunci când L-am părăsit şi L-am trădat până-ntr-atât a jelit căderea noastră, încât a trimis pe unicul Său Fiu cel mult iubit drept jertfă de răscumpărare pentru noi.

Podoabele femeiesti sunt de origine pãgânã si peste tot în Sfânta Scripturã au o conotatie negativã.

Însuşi Dumnezeu a dat pricepere oamenilor să făurească podoabe: “Iată, Eu am rânduit anume pe Beţalael, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda şi l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de in răsucit, să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri” (Ieşirea 31, 2-5).

Acestea însă i-au fost date omului ca el să le folosească întru slava lui Dumnezeu, anume pentru ridicarea cortului în vremea lui Moise (iar azi pentru pictarea icoanelor şi confecţionarea obiectelor de cult bisericeşti) şi nu pentru împodobirea femeilor.

Dar, aşa cum în rai protopărinţii noştri Adam şi Eva au folosit darul voinţei libere împotriva lor, alegând moartea în locul nemuririi, tot aşa şi oamenii de mai târziu, moştenind în ei sămânţa relei împotriviri, au folosit şi toate celelalte daruri ale lui Dumnezeu din ce în ce mai mult împotriva lor, după cum scrie şi dumnezeiescul Apostol Pavel, că: “au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios” (Romani 1, 23).

Împodobirea femeilor se practica la popoarele păgâne, unde acestea [femeile] sau erau ridicate la rangul de zeităţi, sau erau puse în slujba unor zeităţi şi duhuri: “fiicele lor înfrumuseţate şi împodobite ca chipurile templului”, le certa David (Ps. 143, 12). Multe din bijuteriile păgâne, mai ales din cele egiptene, s-au păstrat şi astăzi în muzee şi fiecare are cel puţin închipuire despre ele, chiar şi din manualele de istorie şcolare. Modelele egiptene sunt preluate cu mare succes de creatorii de modă contemporani: şerpi, motive solare, cocostârci, diferite păsări, animale şi plante stilizate, cucerind tot mai mult gusturile fetelor de astăzi.

Dar aceste motive nu erau întоmplătoare, căci se ştie că păgânii se închinau soarelui, lunii, animalelor şi chiar pietrelor. Podoabele femeieşti, cât şi cele bărbăteşti, reprezentau aceste obiecte idolesti.

Trăind multă vreme în robia egipteană, poporul evreu a preluat multe obiceiuri, pentru care a atras mânia lui Dumnezeu. Ei aveau poruncă de la Dumnezeu: “De datinile pământului Egiptului în care aţi trăit să nu vă ţineţi, nici de datinile pământului Canaanului în care am să vă duc, să nu vă ţineţi nici să nu umblaţi după obiceiurile lor” (Levitic. 18, 3). “Idolii dumnezeilor lor să-i ardeţi în foc; să nu doreşti a lua argintul sau aurul de pe ei, ca să nu-ţi fie aceasta cursă. Şi urâciunea idolească să n-o duci în casa ta ca să nu cazi sub blestem ca ea” (Deut. 7, 25-26).

Dar poate că acestea le-a zis Dumnezeu numai pentru evrei şi numai pentru timpul acela? Căci multe dintre porunci s-au dat anume astfel, pentru un anume timp şi situaţie, iar mai târziu au fost schimbate, cum ar fi tăierea împrejur, ziua sâmbetei ş.a. După cum spune şi “Apostolul neamurilor” – Pavel: “că de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic” (Galateni 5, 2); şi “cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har” (5, 4).

Se pare că nu. Acelaşi Apostol scrie în Epistola către Timotei: “Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu” (2, 9). Iarăşi vedem că se specifică aurul şi mărgăritarele ca ceva negativ.

Fără îndoială, bijuteriile sunt izvor de răutate. Nu în zadar din ele s-a făcut şi cel mai mare rău cu putinţă, simbolul lepădării de Dumnezeu – viţelul de aur din Vechiul Testament. Atunci când poporul evreu s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu el şi-a făcut idol din cerceii femeilor şi fetelor israelite (Ieş. 32, 1-4).

Dintotdeauna bijuteriile şi podoabele au fost simboluri ale desfrânatelor. Iată cum descrie Sf. Ioan Teologul în Apocalipsă pe “desfrânata cea mare”. “Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe, cu care au desfrânat împăraţii pămîntului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei. Şi m-am dus, în duh, în pustie si am văzut o femeie şezînd pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi mărgăritare” (17, 1-4).

Iată că ceea ce o personalizează pe desfrânată sunt aurul, pietrele scumpe şi mărgăritarele. Despre nici o femeie n-am vrea să se spună în ziua judecăţii: “Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare” (Apocalipsa 17, 6).

Să scoatem de pe noi, ca dovadă a pocăinţei, podoabele şi hainele înfrumuseţate. Căci atunci când a voit să-i ierte pentru idolul pe care şi l-au făcut, Dumnezeu le-a zis iudeilor, prin Moise: “Voi sunteţi popor îndărătnic. De voi merge eu în mijlocul vostru într-o clipeală vă voi pierde. Dezbrăcaţi acum de pe voi hainele voastre cele frumoase şi podoabele voastre şi voi vedea ce voi face cu voi” (Ieş. 33, 5-6).

Lepădarea podoabelor şi a hainelor frumoase este un mod de a milostivi pe Dumnezeu, pentru care putem căpăta iertare de păcate: “Şi iată noi am adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobândi din lucrurile de aur: lanţuri, brăţări, inele, cercei şi salbe, pentru curăţirea sufletelor noastre înaintea Domnului” (Num. 31, 50).

Tipuri de femei si motivele pentru care se împodobesc

Aşadar, putem clasifica, cu aproximaţie, tipurile de femei şi motivele pentru care se împodobesc, în funcţie de vârstă, frumuseţe, situaţie materială şi origine socială.

Primul motiv şi cel mai frecvent, pentru care o femeie se împodobeşte este dorinţa de a ieşi în evidenţă, fie pentru a-şi arăta frumuseţea fizică, fie pentru a-şi arăta originea socială bunã, adică bogăţia. Există chiar cazul patologic al acestui gen de femei, adică istericele. În cazul isteriei femeile se machiază şi se îmbracă foarte strident şi de cele mai multe ori neconvenţional, numai pentru a atrage atenţia. Aceste femei suferă foarte mult dacă nu li se acordã atenţie şi pot deveni chiar agresive. De obicei ele nu rabdă şi te întreabă singure dacă le stă bine în cutare rochie sau îţi dau să le miroşi gîtul ca să le spui dacă îţi place parfumul cu care s-au dat. Nu trebuie să le judecăm aspru pentru că, repet, este vorba de o formă de boală.

Totuşi, veţi spune că majoritatea femeilor suferă mai mult sau mai puţin de această boală! Aici nu trebuie să amestecăm şi desfrânatele notorii, care de multe ori practică aceleaşi metode. Asta nu înseamnă că istericele nu sunt şi desfrânate, ci pur şi simplu că, spre deosebire de altele, ele sunt şi bolnave.

Desigur, machiajul are în primul rând menirea de a ascunde imperfecţiunile. Aşa este vopsitul genelor, al buzelor, fondul de ten ş.a. De exemplu, dacă o femeie are buzele foarte subţiri şi strâmbe şi pe deasupra fără culoare, ea şi le îngroaşă cu ruj şi cu creionul de contur. Sau dacă o femeie are o culoare urâtă a feţei sau zbârcituri, ea se va da cu fond de ten.

Aşadar, sunt de înţeles motivele pentru care se machiază femeile trecute de tinereţe şi cele, ca să ne exprimăm aşa, mai urâţele. Dar oare nu-şi scot ele de cele mai multe ori, tocmai prin aceasta, în evidenţă toate defectele pe care ar fi vrut să le ascundă?

Atunci de ce se machiază femeile frumoase şi tinere, care nici măcar nu au defecte, ci dimpotrivă? În cazul acestora machiajul are tocmai rolul invers, nu de a masca un oarecare defect, ci de a pune în evidenţă o calitate, de exemplu frumuseţea buzelor sau a ochilor. Acestea folosesc de obicei o cosmetică foarte scumpă şi au cercetat tratatele de modă. Dar şi din rândul acestora cele mai multe, în loc să se înfrumuseţeze, după cum au vrut, strică şi ce au avut frumos de la Dumnezeu.

Tot aşa este şi cu bijuteriile. Nu va purta inele o femeie care are degetele butucănoase şi scurte, pentru a nu atrage atenţia asupra lor. Sau nu-şi va despleti părul una care are părul sârmos şi gros, ci numai cea cu părul moale şi mătăsos. La fel cum nu poartă fustă scurtă cea cu picioare scurte şi strîmbe, mai ales dacă mai este şi grăsuţă. Cu toate că foarte multe din aceste sărmane, pe care Dumnezeu prin pronia Sa a vrut să le ferească mai uşor de moartea desfrâului, se împopoţonează exact pe dos de cum ar trebui.

Aşadar, trebuie să deosebim două categorii mari de femei care se împodobesc: prima, care face aceasta pentru a-şi ascunde unele defecte, dintr-un complex de inferioritate, fie că este vorba de aspectul fizic, fie de originea şi situaţia socială. Cealaltă categorie sunt femeile frumoase, care se împodobesc pentru a-şi scoate în evidenţă calităţile fizice, adică pentru a părea şi mai frumoase, dar de multe ori şi pentru a-şi etala buna situaţie financiară.

Există şi categoria celor care se machiază pentru că aşa au văzut şi cred că este un lucru care ţine de bunele maniere. Cu toate acestea, orice om cu minte bună înţelege că a căuta la spiritul vremii este un semn de slăbiciune şi lipsă de personalitate. În spatele grijii pentru haine frumoase şi podoabe se ascunde, totuşi, complexul de infioritate şi teama de a nu plăcea. Femeile înţelepte nu-şi pun nădejdea nici în vopsele, pe care le spală ploaia şi le strică sudoarea, nici în hainele care se învechesc şi se aruncă, ci în propriile virtuţi.

De aceea, atunci când vom vedea în biserică o femeie machiată şi împodobită, trebuie să o tratăm în funcţie de aceasta. Căci, într-un fel este cea care s-a machiat influenţată de moda timpului, fără pricepere, folosind o cosmetică ieftină şi nepotrivită, si altfel este cea care şi-a făcut din machiaj o “meserie”. Acest fel de machiaj este bătător la ochi şi chiar scandalos. Totuşi, o astfel de femeie va renunţa mai uşor decât una machiată mai discret, dar cu o cosmetică scumpă şi cu multă artă. Căci aceasta din urmă a cheltuit foarte mulţi bani şi timp până a ajuns la discreţia machiajului care pare mai “nevinovat” decât al celor dintâi, dar nu este.

De aceea, văzând sărăcia, stângăcia, într-un cuvânt complexul de inferioritate al celor dintâi, chiar dacă mascat de o nepotrivită îndrăzneală, să nu le bruscăm, că nu ştiu ce fac. Cu atât mai mult lucrul acesta este valabil în cazul celor din a doua categorie, care din cauza orgoliului, s-ar putea să nu mai vină niciodată.

În ultimă instanţă, bijuteriile au o menire strict erotică. Ele pun în evidenţă “zonele erogene” ale corpului uman, adică zonele corpului care, prin atingere, duc cel mai repede la excitarea sexuală, de parcă n-ar fi tot trupul nostru “numai bube din tălpile picioarelor până în creştetul capului”, după cum s-a spus despre Iov (Iov 2, 7). Iov avea bube trupeşti, lepră, iar noi avem bubele poftei de desfrânare, care supureazã în chip nevăzut pe trupurile noastre, “din tălpi şi până-n creştet”. Despre aceste zone erogene s-au scris sute de mii de cărţi şi reviste, pe care nu cred că este om să nu le fi văzut vreodată, fără să vrea, la tarabe sau pe garduri.

Această aşa numită “artă a dragostei”, prin care omul este chemat să batjocorească asemănarea lui Dumnezeu şi să întreacă în spurcăciuni pe dobitoace, a pătruns în ţara noastră mai ales după căderea comunismului. Ea cunoaşte o tradiţie de mii de ani în filosofiile şi pseudo-religiile orientale, cum ar fi cele ale Indiei şi Chinei, care învaţă că în timpul plăcerii sexuale (orgasm) omul se contopeşte cu “absolutul”, de fapt cu diavolul. Există numeroase secte care propovăduiesc anume acest fel de “unire cu dumnezeu”, răspândite acum şi în ţara noastră. Cartea fundamentală care cuprinde aceste “învăţături” se numeşte “kama-sutra” şi a fost tradusă şi în limba română, aducând multă moarte în rândurile tinerilor, dar şi al celor căsătoriţi, spre ruşinea lor.

Există părerea printre femei că bărbaţilor le plac mai mult femeile machiate şi împodobite şi multe sunt geloase pe ele. Din această cauză, văzând că bărbatul lor trage cu ochiul după astfel de femei, “de ciudă” multe încep să se machieze. Părerea aceasta este falsă. Faptul că bărbaţii trag cu ochiul după femeile machiate şi împopoţonate nu este deloc o dovadă a frumuseţii acestora, ci pur şi simplu, prin ţinuta lor, acestea îşi exprimă predispoziţia lor pentru curvie. De aceea şi bărbaţii se uită mai mult după ele, deoarece ei ştiu că pentru a cuceri o femeie cuminte e nevoie de timp, răbdare şi seriozitate, ceea ce nu li se cere în cazul unei paparude cu care poţi să faci ce vrei fără nici o răspundere. Altfel cum s-ar explica faptul că atunci cînd vine vorba de căsătorie, toţi caută “fete cuminţi”? Astfel, cele care se machiază şi se împopoţonează chiar cred că sunt frumoase, neştiind că bărbaţii care mai înainte le-au strâns în braţe şi le-au spus vorbe de alint, pe urmă, când rămân între ei, povestesc totul cu deamănuntul, le batjocoresc şi râd de ele, numindu-le proaste.

Glasul inimii

Dar nu cred că avem nevoie de chiar atât de multe dovezi pentru a ajunge la un răspuns atît de simplu! Dovada cea mai bună este ca fiecare să se aplece cu grijă mare peste sufletul său şi să privească în adâncuri cu sinceritate. Care este motivul pentru care o femeie se împodobeşte?

Nouã ne place să citim în aproapele pornirile inimii şi atât de uşor judecăm despre fiecare că a făcut cutare sau cutare lucru din cutare motiv. Suspectăm atât de lesne şi cu atâta fermitate lucrurile din inima aproapelui, chiar şi după ce ni se spune că nu-i adevărat. Cum dar vom crede că numai “eu”, că numai tu, suntem feriţi de ochiul aproapelui şi că numai despre noi nu se ştie adevărul? Toate cele tainice ale noastre sunt date pe faţă! Şi aşa ştiind, să ne aplecăm cu grijă mare peste sufletul nostru şi să ne întrebăm: care este motivul pentru care ne împodobim?

Ce ne-au adus toate acestea?

Ce au adus prietenelor noastre inflamaţiile şi durerile pe care le-au suportat din cauza găurilor din urechi, timpul pierdut cu smulsul sprâncenelor, cu frunzele de varză, castraveţii şi gălbenuşul de ou pe care şi le întind pe faţă? Epilările, pe care un bărbat, dacă ar fi, nu ştiu dacă le-ar suporta fără lacrimi; şi toate celelalte lucruri, pe cât de absurde, pe atât de jenante? Toate acestea, fără să urmărească nici un scop, ci “pur şi simplu”?

Iată ziua în care timpul le va egala pe toate, atunci şi cele blonde şi cele brunete vor încărunţi deopotrivă! Şi nu vor mai fi plete pe spate, nici fuste scurte, nici tricouri transparente. Căci de toate cu care acum ne lăudăm atunci ne vom ruşina. Atunci vom privi cu teamă şi îngreţoşare la propriul trup sau. mai bine zis, la ceea ce va rămâne din el. Şi atunci va fi mirosul cel greu, de bătrână, pe care nu-l vom înlătura cu nici un săpun, oricât l-am spăla. Lănţicuri, cercei, coliere care acum ne înfrumuseţează atunci ne vor sluţi şi vor arăta bătrâneţea noastră şi mai crudă, în timp ce iubiţii din tinereţea noastră vor juca table în parc sau se vor întoarce cu laptele de la alimentară, într-un oraş străin, pentru nepoţii de la altă femeie. Iar asta se va întâmpla negreşit. De ce nu vrem să fim veşnici, ci ne ucidem singuri, fără nici un rost?

Uite cu câtă migală înşiruieşte proorocul armele morţii noastre! “Inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare, cingători, miresme, talismane, inele, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici”. Vrând de la noi parcă să-l oprim, să strigăm: “Ajunge! Nu mai vreau să le stiu!” Parcă ar aştepta să-i zicem: “Nu-i adevărat! Nu despre mine se zic acestea!”

Dar glasul nostru întârzie să se audă. Nu mai avem nici inocenţa să zicem: “Nu-i adevărat!” si nici puterea pentru: “Ajunge, nu mai vreau să le cunosc!” Căci setea noastră de plăceri nu ne dă voie. Inima noastră nu ne mai ascultă. Nu mai suntem stăpâni, ci robi.

Sf. Ioan Gurã de Aur – Despre femeile care poartã podoabe de aur si se împodobesc

Domnul nostru Iisus Hristos, dupã învierea Sa, li S-a arãtat mai întâi femeilor. Una dintre ele era si Maria Magdalena, desfrânata despre care se scrie în Evanghelii. Despre acest mare pogorãmânt al lui Dumnezeu cãtre femei, Sf. Ioan Gurã de Aur exclamã:

Uitã-te cum si Domnul, prin femei, binevesteste ucenicilor! Domnul – lucru pe care l-am spus adeseori – ridicã la cinste neamul cel mai dispretuit, neamul femeiesc, îi dã bune nãdejdi si-i vindecã durerea.

Care dintre voi n-ar vrea sã fie ca acelea si sã cuprindã picioarele lui Iisus? Puteti si acum, toti câti vreti! Puteti sã-I cuprindeti nu numai picioarele, ci si mâinile si capul acela sfânt, împãrtãsindu-vã, cu cuget curat cu înfricosãtoarele taine. Nu numai aici pe pãmânt; ci Îl veti vedea si în ziua aceea a judecãtii, cu slava aceea nespusã, când va veni cu popor de îngeri, dacã veti vrea sã fiti iubitori de oameni, dacã veti vrea sã fiti milostivi si veti auzi nu numai aceste cuvinte: “Bucurati-vã!”, ci si cuvintele acelea: “Veniti, binecuvântatii Pãrintelui Meu, de mosteniti împãrãtia cea gãtitã vouã de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Fiti, dar, milostivi, ca sã auziti aceste cuvinte! Iar voi, femeilor, care purtati bijuterii de aur si ati vãzut drumul acestor femei, lepãdati, chiar târziu, boala poftei dupã aur! Deci, dacã doriti sã fiti cu acele femei, schimbati podoaba cu care sunteti împodobite cu podoaba milosteniei. Spune-mi, ce folos ai de pe urma acestor podoabe pretioase, de pe urma hainelor tesute cu aur?

– Mi se bucurã si mi se veseleste sufletul de ele!

– Eu te-am întrebat de folos, iar tu mi-ai vorbit de pagubã. Nimic nu este mai pãgubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele si a-ti lipi inima de ele. Robia aceasta cumplitã ajunge si mai amarã când îti face plãcutã robia. De care faptã se va îngriji vreodatã cum trebuie, când va nesocoti grijile lumesti cum se cuvine, o femeie care socoteste cã meritã sã se bucure când e legatã cu aur? Cel care se bucurã cã stã în închisoare nu va voi niciodatã sã scape de închisoare. Tot asa si femeia aceasta; ca un prizonier de rãzboi, robitã de aceastã poftã rea, nu va suferi sã audã cu dorul si râvna cuvenitã vorbindu-i-se de cele duhovnicesti si nici nu va face vreo faptã bunã. Care, dar, îti este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?

– Îmi fac plãcere bijuteriile!

– Iarãsi mi-ai vorbit de pagubã si de pierzare!

– Dar mã cinstesc mult cei ce mã vãd.

– Si ce-i cu asta? O altã pricinã de stricãciune, care te face când înfumuratã, când obraznicã. Haide, darã, îngãduie-mi sã-ti arãt eu pagubele, odatã ce tu nu mi-ai spus folosul.

Care sunt, dar, pagubele ce ti le aduc bijuteriile? Grija e mai mare decât plãcerea. Din pricina asta multi din cei ce te vãd – negresit dintre cei legati de pãmânt – se bucurã mai mult decât tine, care porti aurul si bijuteriile. Tu te împodobesti cu podoabe care-ti aduc griji; aceia îsi desfãteazã privirile fãrã sã aibã vreo grijã. O altã grijã apoi. Esti umilitã si invidiatã de toti. Vecinele si prietenele, piscate de invidie, se înarmeazã împotriva bãrbatilor lor si dezlãntuie împotriva ta rãzboaie cumplite. Pe lângã aceste pagube, altele: îti cheltuiesti tot timpul liber si toatã grija cu gãtelile; nu te lipesti cu toatã inima de faptele cele duhovnicesti; esti plinã de înfumurare, de obrãznicie si slavã desartã; esti legatã strâns de pãmînt si se taie aripile si în loc de vultur, ajungi câine si porc. Încetând de a te mai uita si a zbura la cer, cauti în jos ca porcii; si, cotrobãind prin gãurile pãmântului dupã aur, sufletul tãu îsi pierde bãrbãtia si libertatea.

Spui cã-si întorc oamenii privirile spre tine când te arãti în oras? Dar tocmai pentru asta n-ar trebui sã porti aur, ca sã nu ajungi spectacol de teatru, ca sã nu intri în gura tuturor bârfitorilor. Nici unul din cei ce-si întorc privirile spre tine nu te admirã, ci-si bat joc de tine cã-ti plac podoabele, cã esti o înfumuratã, cã esti o femeie vanitoasã. Dacã te duci la bisericã, nu pleci de acolo fãrã vreun folos sufletesc, ci cu mii si mii de cuvinte de batjocurã, de ocãri si de blesteme, nu numai de la cei care te vãd, ci si de la profet. Isaia, cel cu mare glas, îndatã ce te vede strigã: “Acestea zice Domnul cãtre fetele cele îngâmfate ale Sionului: “Pentru cã au umblat cu grumajii ridicati, pentru cã au fãcut cu ochiul, pentru cã-si târãsc hainele cu pãsitul picioarelor, pentru cã joacã din picioare, Domnul va dezveli podoaba lor si în locul mirosului celui plãcut va fi praf si în loc de brâu se vor încinge cu funie” (Isaia 3,15. 23). De acestea vei avea parte si tu, în loc de podoabã. Cã aceste cuvinte n-au fost spuse numai pentru fetele Sionului, ci oricãrei femei care face ca ele. Împreunã cu profetul Isaia stã acuzator si Pavel, spunând lui Timotei sã porunceascã femeilor “sã nu se împodobeascã cu împletituri de pãr sau cu aur sau cu mãrgãritare sau cu haine scumpe” (1Timotei 2,9). Deci, în orice оmprejurare, îti este vãtãmãtoare purtarea de bijuterii; dar mai cu seamã când te duci la bisericã, când treci printre sãraci. Dacã ai cãuta sã te învinuiesti amarnic pe tine însãti, n-ai putea-o face mai bine decât îmbrãcandu-te cu astfel de haine si podoabe, semn de cruzime si neomenie.

Gândeste-te câte stomacuri flãmânde lasi cu podoabele acestea, câte trupuri dezbrãcate, cu luxul acesta drãcesc! Cu mult mai bine ar fi sã hrãnesti sufletele celor flãmânzi decât sã-si gãuresti lobul urechilor si sã atârni de urechi, degeaba si fãrã de rost, hrana a mii si mii de sãraci. Este oare o slavã sã fii bogat? Este oare o laudã sã porti pe tine bijuterii de aur? Chiar dacã podoabele acestea ar fi câstigate prin muncã cinstitã, totusi vina ta este nespus de mare; gândeste-te însã cât de covоrsitoare este atunci când sunt câstigate cu necinste si nedreptate! Spui cã-ti sunt dragi laudele si slava? Dezbracã aceastã podoabã plinã de batjocurã si toti te vor admira si te vei bucura si de slavã si de plãcere curatã; asa însã esti batjocoritã si-ti pregãtesti cu ele multe prilejuri de supãrãri. Dacã ierti vreuna din ele gândeste-te câte necazuri îti pricinuiesti! Câte slujnice nu-s bãtute, câti oameni nu sunt necãjiti, câti nu sunt arestati, câti nu sunt întemnitati! Din pricina podoabelor acestora, judecãti, anchete, mii si mii de blesteme si învinuiri; femeia este blestematã si învinuitã de bãrbat, bãrbatul de prieteni, iar sufletul de el însusi.

– Dar bijuteriile nu se pierd!

– Tocmai acest lucru nu este usor! Dar chiar dacã le-ai feri totdeauna e pierdere si asa pãstrate dau multã bãtaie de cap, multã grijã si scârbã si nici un câstig. Ce venit aduc ele în casã? Ce folos celei ce le poartã? Nici un folos, ci multã urâtenie si învinuiri din toate pãrtile. Cum vei putea sãruta si cuprinde picioarele lui Hristos când esti împopotonatã asa? Hristos Îsi întoarce fata de la aceastã podoabã. De aceea a primit sã Se nascã în casa teslarului; dar, mai bine spus, nici în casa aceea, ci într-o colibã si într-o iesle. Cum vei putea sã-L vezi pe El când nu ai frumusetea cea poftitã de El, când nu porti podoaba plãcutã Lui, ci una urâtã de El? Când te apropii de El nu trebuie sã fii împodobitã cu astfel de haine, ci îmbrãcatã cu virtute. Gândeste-te ce este în definitiv aurul? Nimic altceva decât pãmânt si cenusã. Bagã-l în apã si s-a fãcut glod! Gândeste-te si rusineazã-te când faci din glod stãpân, când lasi toate si stai lângã aur, când îl porti si-l plimbi pretutindeni, chiar când te duci la bisericã, atunci când mai cu seamã ar trebui sã fugi de el. Nu s-a zidit biserica ca sã-ti arãti în ea bogãtia aceasta, ci bogãtia cea duhovniceascã. Tu însã, ca si cum te-ai duce la paradã, nu la bisericã, asa te împodobesti din cap pânã în picioare; imiti pe cele de pe scenã si porti pe tine gunoiul acesta vrednic de batjocurã. Din pricina asta sufletele multora se vatãmã, iar dupã terminarea slujbei de la bisericã, în case si la mese, ai sã auzi pe cei mai multi vorbind tocmai de gãtelile acestea. În loc sã spunã: “Profetul si apostolul au spus cutare si cutare”, vorbesc de luxul hainelor, de mãrimea pietrelor scumpe si de toatã împopotoneala celor ce se îmbracã asa. Aceste discutii vã fac si pe voi si pe casnicii vostri lenesi spre milostenie. Nici unul din voi n-ar dori sã rupã repede ceva din aurãriile acestea si sã hrãneascã un flãmând. Cum ai putea hrãni pe un altul cu pretul uneia din aceste bijuterii, când tu însãti vrei mai degrabã sã duci o viatã amarã decât sã-ti vezi împutinate podoabele? Multe femei se uitã la bijuteriile lor ca la niste fiinte si tin la ele mai mult decât la copiii lor.

– Doamne fereste! mi se rãspunde.

– Arãtati-mi asta! Arãtati-mi-o prin fapte, pentru cã eu vãd cã acum lucrurile stau cu totul astfel. Care femeie, stãpânitã tare de dragostea de giuvaericale, si-a prefãcut în bani giuvaericalele ca sã smulgã din ghearele mortii sufletul unui copil? Dar pentru ce vorbesc de sufletul unui copil? Care femeie si-a rãscumpãrat cu ele sufletul ei pierdut? Dimpotrivã, vãd cã multi îsi vând în fiecare zi sufletul de dragul bijuteriilor. Dacã li se imbolnãveste trupul fac tot ce pot, dar dacã vãd cã li se stricã sufletul, nu fac nimic, ci privesc cu nepãsare si sufletul lor si sufletul copiilor lor ca sã le rãmânã giuvaericalele, care pier cu timpul si ele. Pui pe tine aurãrii în valoare de mii de talanti, iar mãdularul lui Hristos nu are nici hrana cea de toatã zilele. Stãpânul de obste al universului a dat deopotrivã tuturor si cerul si cele din ceruri si masa cea duhovniceascã. Tu însã nu-i dai Lui nici pe cele pieritoare, ca sã fii legat necontenit cu lanturile acestea cumplite. Din pricina aceasta miile si miile de pãcate, din pricina aceasta bãrbatii ajung niste desfrânati, pentru cã voi, femeile, nu-i faceti sã trãiascã crestineste, nu-i faceti sã filosofeze, ci-i învãtati sã le placã podoabele cu care se împodobesc femeile stricate; din pricina aceasta si cad repede în bratele desfrâului. Dar dacã i-ati învãta sã dispretuiascã astfel de podoabe si sã le facã bucurie castitatea, evlavia si smerenia, n-ar fi prinsi cu atâta usurintã în ghearele desfrâului. Poate sã se împodobeascã asa desfrânatele! Ba, chiar mai mult decât atata, dar nu pentru bãrbatii vostri!

Obisnuiti dar pe bãrbatii vostri sã le placã podoaba aceasta duhovniceascã, pe care n-o pot vedea la desfrânate. Mã întrebi cum îl poti face pe bãrbatul tãu sã capete acest obicei? Îndepãrteazã de la tine gãtelile si giuvaericalele si pune-ti podoaba cea duhovniceascã. Asa îti vei feri bãrbatul de orice pericol, iar tu vei fi pretuitã. Dumnezeu te va milui, toti oamenii te vor admira si vei avea parte si de bunãtãtile cele viitoare, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Cãruia slava si puterea în vecii vecilor, Amin

Cititi va rog si:

SULEMENIREA ESTE UN PACAT. Cand iti vopsesti parul, te dai cu fard, te rujezi, te rimelezi sau iti dai cu oja, Il hulesti pe Dumnezeu

Crestinul si PLAJA

Crestinul si TATUAJUL

Cum trebuie sa se comporte si sa se imbrace femeile in biserica?