Foarte dubios ca $11.90 – apare obsesiv in video. Si la unul dintre cei care plateste cu cardul CIP-at, si la cel care plateste cash.
Elitele si numerologia 🙂 nu se pot abtine sa nu se dea de gol
Saccsiv, am o ruhaminte, si ierta-ma daca nu o postez unde tebuie, ce facem cand va fi obligatoriu cardu de sanatate? in vara trebuie sa aiba copii niste prieteni, ce facem? poate deschizi o discutie, multumesc
„Nu sunt de acord cu moartea mea şi cu genocidul care va avea loc”. Exploatarea gazelor de şist a stârnit panică în Bârlad
Exploatarea gazelor de şist din zona municipiului Bârlad a stârnit panică şi nemulţumire în oraşul vasluian. Oamenii au început deja să strângă semnături pentru oprirea proiectului. Efectele extragerii gazelor, care ar înseamna poluare şi chiar creşterea numărului de cazuri de cancer, i-au determinat pe bârlădeni să se organizeze împotriva exploatării.
Locuitorii Bîrladului acuză guvernanţii de faptul că nu ţin cont de interesele locuitorilor din zonă şi solicită sprijinul populaţiei în determinarea Guvernului să nu permită exploatarea.
Autorităţile locale spun că autorizaţiile de prospecţie acordate firmei care se ocupă de exploatare ar trebui retrase. Bârlădenii vor organiza un protest în 22 martie pentru a încerca să oprească exploatarea. http://www.antena3.ro/romania/nu-sunt-de-acord-cu-moartea-mea-si-cu-genocidul-care-va-avea-loc-exploatarea-gazelor-de-sist-a-starnit-panica-in-barlad-159252.html
Pentru cei din jud SIBIU, sau imediata apropriere – va avea loc un curs gratuit de Prim Ajutor in urgentele OUTDOOR.
Cursul se va desfășura pe 2 sesiuni astfel: prima sesiune 28.03.2012 iar a doua sesiune pe 04.04.2012
Accesul este liber şi este adresat tuturor celor interesaţi (indiferent de vârstă)
Acţiunea se adresează în special celor care merg la munte sau fac sport şi doresc să fie capabili să intervină în situaţii limită, când acest lucru se impune.
Câteva subiecte care vor fi dezbătute (inclusiv practic, pe manechine medicinale) :
• Introducere în salvamontul medical
• Lanţul supravieţuirii. Riscuri salvator
• Situaţii particulare: hipotermie, degerături, arsuri, înec, muşcături insecte etc.
• Tehnici de pregătire a rucsacului
• Hemoragiile
• Plăgile şi bandajarea plăgilor
• Anafilaxie
• Tehnici de supravieţuire pe munte
WOW ..Ce priviri au aia cand il vad pe cel cu bani gheata in unul din spoturi… Parca a facut o crima asa se uita la el. Sa ne simtim vinovati pentru ca nu acceptam cipul.
Daca faci o parodie la reclama, cu aceeasi regie dar inlocuind oamenii cu card cu heterosexuali, iar pe cel cu bani cu un homosexual, oare nu s-ar numi discriminare? Dar daca ii inlocuiesti cu crestini si respectiv, un evreu, nu s-ar numi discriminare?
lucrez la o benzinarie….si e total invers.Cand vin cu cash treaba merge foarte bine, iar cand vin si platesc card se face coada.Mai pica sistemul dincand in cand, si nu au cash.(dute pana la bancomat),,foarte repede merge treaba”:)).
[…] strainatate – Suedia isi continua foarte decisa drumul sau de a deveni prima tara fara cash – VIDEO (reclama VISA): „Minunata” lume fara cash … – PLATA CU TELEFONUL MOBIL: Visa, MasterCard si companiile de telefonie fac pasi decisivi pentru […]
Un proiect de lege pentru combaterea și prevenirea „antițigănismului” a fost adoptat tăcit de Senat. Forul decizional de această dată este Camera Deputaților. Inițiatorii proiectului sunt mai mulți deputați ai minorităților, parlamentari PSD, UDMR, ALDE, PMP, dar și Nicușor Dan. Conform proiectului, „prin antiţigănism se înţelege atât percepţia referitoare […]
„Acest Dincă m-a amenințat timp de câteva minute, spre amuzamentul procurorilor. M-a amenințat, s-a repezit asupra mea. Acum procurorii ne sperie cu Dincă. Acesta mi-a spus că dacă am fete e posibil să fie vioate. Practic, era mână în mână cu procurorii, deoarece l-au lăsat minute în șir pentru a ne jigni. A sărit […]
Pseudo-mitropolitul ecumenist Teofan vrea evacuarea, în pragul iernii, a credincioșilor din parohia Schit Orășeni, după ce a obținut o hotărâre judecătorească, definitivă de evacuare a părintelui Ioan Ungureanu
Ultimii ani ai lui Petre Țuțea ”O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii” În august 1964, Petre Țuțea, cântărind doar 53 de kilograme și având sănătatea șubrezită, este eliberat din Aiud în urma decretului de aministie generală. Va fi prins de acum într-o altă formă de privare de libertate, aceea a urmăririi lui […]
Petre Țuțea – un geniu cu suflet de copil Articol de Arșavir Acterian Citiți și articolul : Petre Ţuţea (1902-1991) – 3 decembrie, pomenirea marelui filosof mărturisitor O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat 3, 4, 5 ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie […]
Despre Codreanu, pro sau contra Un interviu cu Răzvan Codrescu „Despre Codreanu se vorbeste, pro sau contra, adeseori anapoda” Claudiu Tarziu: Observam ca orice referire cu un dram de obiectivitate la Corneliu Codreanu sau legionarism te face dintr-o data suspect. De pilda, Ion Cristoiu a fost acuzat de simpatii legionare pentru ca i-a recunoscut „Capitanu […]
Părintele Efrem Filotheitul a trecut la Domnul în această dimineață, 8 decembrie, la ora 7.00 dimineața, ora României (respectiv ora 22.00, ora locală, în Arizona), la vârsta de 92 de ani. Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul († 1959), lângă c […]
Articol apărut în numărul 16 din Familia OrtodoxăCu 55 de ani în urmă, de Anul Nou, într-un oraş din fosta Uniune Sovietică s-a petrecut o minune care a întărit credinţa dreptslăvitoare – un fenomen imposibil de explicat pentru autorităţile atee ale vremii.Iată faptele. Oraşul Kuibîşev (astăzi Samara), strada Cikalov nr. 84, 31 decembrie 1955. O petrecere de […]
Ştiați că Bill Gates nu-și vaccinează copiii în ciuda faptului că este cel mai activ participant la campania de vaccinare obligatorie? De asemenea, părinții foarte bogați și privilegiați din SUA știu multe despre vaccinuri și nu vor să-și asume riscuri atunci când vine vorba de sănătatea propriilor copii. Sunt îngrijorați de reacțiile adverse, inclusiv autis […]
Am enumerat mai jos numele şi povestea pe scurt a câtorva vedete din România care sunt ortodoxe practicante: Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, binecunoscuții prezentatori de radio şi TV, după vizita lor în Sf. Munte Athos s-au apropiat mult de Dumnezeu, împărtăşind adesea ascultătorilor lor din experiența trăită acolo ca o revelație. Dan Negru, cunoscutul […] […]
Anunțul. Astăzi, miercuri, 11 decembrie, la ora 22.00 ora Greciei (ora Greciei e aceiași cu ora României) se va transmite pe 4e TV, în direct, slujba de înmormântare a Gherondei Efrem Filotheitul de la Mănăstirea “Sfântul Antonie” (Florence, Arizona), ctitoria sa. Dumnezeu să-l așeze cu Drepții cei din veac! LINK-UL PENTRU LIVE STREAMING >> http://www. […]
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros) Joi, 16 ianuarie 2020 (ziua 1): Plecare din Sibiu (ora 5.00) – Rm. Vâlcea – Pitești – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – […] […]
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros) Joi, 16 ianuarie 2020 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia […] […]
https://arheo11tv.wordpress.com/2019/12/09/1984-34-19-25-august-1984/ Număr special dedicat celei de-a 40-a aniversări de la „Eliberare”, 23 și 24 august fiind zile libere în Republica Socialistă Română. A fost unul din puținii ani comuniști în care și Ceaușescu a făcut „punte” între cele două zile libere (joi, vineri) și duminică. Din păcate pentru români, […]
https://arheo11tv.wordpress.com/2019/12/08/1984-33-12-18-august-1984/ Duminică 12 august 1984 a fost ultima zi a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles. Datorită diferenței de fus orar, Televiziunea Română a transmis, înregistrat, luni, ceremonia de închidere și rezumatul zilei de duminică. Pentru prima oară, nu a mai apărut în programul tipărit la ora 18.00 „ […]
Am început luna trecută să public o nouă serie de articole, din care public acum partea 3 din 4. Citeşte partea I aici și partea a II-a aici. 5. Stabileşte priorităţi în muncă ţinând cont de limitele potrivite Dacă ai o problemă, pune în practică opusul (mergi direct la obiectiv, la solutie). Dacă ai… Citește mai mult Cum să trăiești o viață perfectă, par […]
Am început aici această serie de articole, din care public astăzi partea a II-a. 1. Cunoaște-te pe tine însuți. Știu că acest tip de sfat, „cunoaşte-te pe tine”, este foarte vag încât pentru unii poate însemna meditaţie, călătorie în jurul lumii, sau să citești horoscopul. La ce mă refer eu nu are nimic de-a… Citește mai mult Cum să trăiești o viață perfe […]
Drumul vieții, în tinerețea mea De-a lungul vieții, îmi aduc aminte că am ratat de două ori șansa de a-mi povesti parcursul vieții. Prima oară, era vorba despre un un concurs de blogging, la care nu am avut timp să concurez așa cum se cuvine, dar i-am promis organizatorului, un blogger respectat în România, că… Citește mai mult Cum să trăiești o viață perfec […]
Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
Foarte dubios ca $11.90 – apare obsesiv in video. Si la unul dintre cei care plateste cu cardul CIP-at, si la cel care plateste cash.
Elitele si numerologia 🙂 nu se pot abtine sa nu se dea de gol
ApreciazăApreciază
Morala: daca iei card, ajungi indoctrinat, robotizat si manipulat ca cei de mai sus. (dupa miscarile lor parca asta vor sa zica)
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-11738635-guvernul-aloca-1-4-milioane-lei-pentru-consolidarea-bisericii-ortodoxe-romane-bruxelles.htm
ApreciazăApreciază
Saccsiv, am o ruhaminte, si ierta-ma daca nu o postez unde tebuie, ce facem cand va fi obligatoriu cardu de sanatate? in vara trebuie sa aiba copii niste prieteni, ce facem? poate deschizi o discutie, multumesc
ApreciazăApreciază
ady
Ce se intampla in vara?
Cum definim „obligatoriu”? Am mai scris, nu-l luam.
ApreciazăApreciază
„Nu sunt de acord cu moartea mea şi cu genocidul care va avea loc”. Exploatarea gazelor de şist a stârnit panică în Bârlad
Exploatarea gazelor de şist din zona municipiului Bârlad a stârnit panică şi nemulţumire în oraşul vasluian. Oamenii au început deja să strângă semnături pentru oprirea proiectului. Efectele extragerii gazelor, care ar înseamna poluare şi chiar creşterea numărului de cazuri de cancer, i-au determinat pe bârlădeni să se organizeze împotriva exploatării.
Locuitorii Bîrladului acuză guvernanţii de faptul că nu ţin cont de interesele locuitorilor din zonă şi solicită sprijinul populaţiei în determinarea Guvernului să nu permită exploatarea.
Autorităţile locale spun că autorizaţiile de prospecţie acordate firmei care se ocupă de exploatare ar trebui retrase. Bârlădenii vor organiza un protest în 22 martie pentru a încerca să oprească exploatarea.
http://www.antena3.ro/romania/nu-sunt-de-acord-cu-moartea-mea-si-cu-genocidul-care-va-avea-loc-exploatarea-gazelor-de-sist-a-starnit-panica-in-barlad-159252.html
ApreciazăApreciază
http://www.adevarul.ro/financiar/Zeta_Petroleum-_Romania_are_rezerve_uriase_de_gaze_de_sist-comparabile_cu_ale_SUA_0_662934008.html
ApreciazăApreciază
offtopic:
Pentru cei din jud SIBIU, sau imediata apropriere – va avea loc un curs gratuit de Prim Ajutor in urgentele OUTDOOR.
Cursul se va desfășura pe 2 sesiuni astfel: prima sesiune 28.03.2012 iar a doua sesiune pe 04.04.2012
Accesul este liber şi este adresat tuturor celor interesaţi (indiferent de vârstă)
Acţiunea se adresează în special celor care merg la munte sau fac sport şi doresc să fie capabili să intervină în situaţii limită, când acest lucru se impune.
Câteva subiecte care vor fi dezbătute (inclusiv practic, pe manechine medicinale) :
• Introducere în salvamontul medical
• Lanţul supravieţuirii. Riscuri salvator
• Situaţii particulare: hipotermie, degerături, arsuri, înec, muşcături insecte etc.
• Tehnici de pregătire a rucsacului
• Hemoragiile
• Plăgile şi bandajarea plăgilor
• Anafilaxie
• Tehnici de supravieţuire pe munte
mai multe detalii aici:
http://www.amiciimuntilor.ro/stiri/prim-ajutor-in-urgentele-outdoor-2.html
ApreciazăApreciază
WOW ..Ce priviri au aia cand il vad pe cel cu bani gheata in unul din spoturi… Parca a facut o crima asa se uita la el. Sa ne simtim vinovati pentru ca nu acceptam cipul.
ApreciazăApreciază
Parca ar fi niste roboti si s-au uitat la cel care a platit cu cash parca ar fi fost din alta specie.
ApreciazăApreciază
Daca faci o parodie la reclama, cu aceeasi regie dar inlocuind oamenii cu card cu heterosexuali, iar pe cel cu bani cu un homosexual, oare nu s-ar numi discriminare? Dar daca ii inlocuiesti cu crestini si respectiv, un evreu, nu s-ar numi discriminare?
ApreciazăApreciază
lucrez la o benzinarie….si e total invers.Cand vin cu cash treaba merge foarte bine, iar cand vin si platesc card se face coada.Mai pica sistemul dincand in cand, si nu au cash.(dute pana la bancomat),,foarte repede merge treaba”:)).
ApreciazăApreciază
[…] VIDEO (reclama VISA): „Minunata” lume fara cash … […]