SACCSIV – blog ortodox

UNDE ESTE AURUL? Germania si Elvetia se tem ca aurul lor ar fi disparut

Posted in aur by saccsiv on martie 11, 2012

   Iata ce aflam din articolul Goana după aur: Germania şi Elveţia se tem că aurul lor ar fi dispărut:

Germania ar putea cere un audit al rezervelor de aur depozitate la Frankfurt, Paris, Londra şi la Federal Reserve Bank din New York; iar elveţienii vor avea un referendum pentru aducerea acasă a rezervelor de aur aflate în seif-urile marilor instituţii de depozitare. Aceste informaţii arată că printre mai marii lumii a început să se insiuneze tot mai serios ideea că aurul ţărilor lor ar putea de fapt să nu mai existe.

Anul trecut, când fostul şef al Fondului Monetar Internaţional a fost arestat la New York, sub acuzaţia de viol, au apărut o serie de ştiri potrivit cărora la baza reţinerii sale de către agenţii SUA s-ar fi aflat în realitate faptul că acesta intrase în posesia unor informaţii ce dovedeau că la Ford Knox nu se mai află de fapt nici un gram de aur. Fort Knox este unul dintre depozitele Rezervei Federale, în care ar trebui să se afle şi aurul cu care membrii Fondului Monetar Internaţional au contribuit la înfiinţarea acestei instituţii.

Zvonurile privind dispariţia aurului de la Fort Knox au fost tratate atunci drept „teorii conspiraţioniste”. Ulterior însă, decizia preşedintelui Hugo Chavez de a aduce aurul pe care Venezuela îl ţinea în depozitele London Bullion Market Asociation, a readus în prim-planul atenţiei publice dezbaterea privind cantitatea de aur existentă în realitate în buncărele instituţiilor depozitare.

Discuţiile pe această temă s-au stins însă repede, sub avalanşa de ştiri şi informaţii născute din agitatul proces de negociere a salvării Greciei de la faliment.

Acum a venit rândul Germaniei să se îngrijoreze cu privire la soarta rezervelor de aur deţinute la marile instituţii de depozitare. Potrivit cotidianului german Bild Germania ar putea cere un audit al rezervelor de aur depozitate la Frankfurt, Paris, Londra şi la Federal Reserve Bank din New York, în condiţiile în care 60% din totalul rezervelor sunt plasate peste hotare, cea mai mare parte la New York.

Şi asta nu este tot! Elveţia ar putea cere şi ea repatrierea rezervelor de aur. Patru membri ai parlamentului elveţian au cerut un referendum în care populaţia să se pronunţe în privinţa a trei propuneri: păstrarea aurului elveţian în Elveţia, interzicerea vânzărilor de aur de către banca centrală a Elveţiei, şi păstrarea a cel puţin 20% din rezervele valutare ale Elveţiei în aur.

Cititi va rog si:

BANII din rezerva BNR si cea mai mare parte din AUR se afla … IN STRAINATATE. MOTIVATIE: „aurul da credibilitate numai daca nu este la tine”

FEDERAL RESERVE recunoaste unele operatiuni secrete cu AUR …

GORDON BROWN, vanzarea rezervei de aur, NOUA ORDINE MONDIALA si discutia cu Barack Obama despre “global new deal”

VIDEO (si transcriptul) – FEDERAL RESERVE recunoaste: NU DETINEM AUR

CHESTIUNEA fNOM: Mass media promoveaza un raport FSB ce sustine ca DSK, fostul sef al FMI, a fost arestat pentru ca a descoperit ca AMERICA NU MAI ARE AUR …

 

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on martie 11, 2012 at 12:08 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. cineva said, on martie 11, 2012 at 5:47 pm

    Chiar ma intrebam cand or sa-si dea seama. Incet-incet aurul a disparut de pe piata si este si normal. A fost pus deoparte pentru a tapeta templul care urmeaza sa se construiasca. Sunt necesare tone de aur… cititi descrierea templului lui Solomon. Ceva ma face sa cred ca acest templu va fi inca si mai maret.

    Apreciază

    • cineva said, on martie 11, 2012 at 8:28 pm

      aiurea rezerve de aur.. Aurul de prin rezervele nationale a fost de mult inlocuit cu tungsten ca si la Fort Knox unde nu s-a mai facut o verificare din anii ’50! Ma intreb de ce..? Scandalul a explodat prin 2009 dar s-a stins la fel de iute cum a inceput.

      Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: