SACCSIV – blog ortodox

MUGUR VASILIU: „Guvernul Judas Priest” – o schita de portret, a primului produs integral evreiesc, care conduce primul guvern integral evreiesc, pentru prima oara in istorie, in Romania . E NECESARA CONSTRUIREA UNUI PARTID?

Posted in EVREI, MIHAI RAZVAN UNGUREANU, MUGUR VASILIU, Romania by saccsiv on februarie 17, 2012

   Preiau integral articolul fratelui Mugur Vasiliu Guvernul Judas Priest:

RAPORTUL ORBULUI XL

Seara, ceva mai târziu, mi-a telefonat un fost coleg de liceu. Face parte din categoria prietenilor mie foarte dragi, care mai sună din când în când, şi, de obicei, seara târziu, să mă întrebe de sănătate şi, desigur, „ce mai e pe-acolo, pe la voi, prin Bucureşti?” Când i-am văzut numărul, am avut un moment de ezitare – parcă n-aş fi avut chef de întrebarea a doua (cel puţin!), unde mai pui că nici eu nu ştiam „ce mai e pe-acolo, pe la voi, prin Bucureşti”, adică pe-aici. De obicei, astfel de convorbiri au un curs aproape stereotip: „ce mai faci, eu bine, m-am întâlnit cu X, şi face bine, tot în Canada, da, nu sau poate tu crezi, avea o maşină de n-ai văzut… ăştia s-au pus pe noi să ne omoare, sunt nebuni… ce mai e pe-acolo, pe la voi, prin Bucureşti?…ce mai ştii despre etcetc… cum, tu nici n-ai auzit, da, bine că eu stau la Bacău şi te informez pe tine…” Şi, în cele din urmă: „Să trăieşti, să fii sănătos, tu şi familia ta, chiar că nu te-am întrebat, sunt bine nu?… Doamne ajută-i pe români şi pe noi că suntem dintre ei!”.

Am răspuns însă şi nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit: „Ce zici, bătrâne? În sfârşit, avem şi noi guvernu nostru. Ne-a venit şi nouă apă la moară…”. Am amuţit. El a continuat – de data asta, să strige, ca şi cum eu nu l-aş fi auzit, fiindcă ar fi vorbit prea încet: „Alo, hei! E guvernu nostru, m-auzi? Şi era previzibil că la un moment dat va veni în frunte… Ce crezi?”. Mi-am revenit: „Eu cred că ori ai înnebunit, ori eşti la un chef, te-ai afumat şi ai greşit numărul”. „Ha, ha, ha – s-a auzit foarte tare în telefonul meu. Sigur că eşti Mugur, şi sigur că ştiu cine eşti, m-auzi? N-am înnebunit şi nici nu sunt cherchelit. Da, tu nu-ţi mai aduci aminte? În liceu? Eu ce muzică ascultam?”. M-a încurcat: „Nu mai ştiu… iartă-mă, sunt cam obosit… dar nu văd ce legătură e între muzica pe care o ascultai tu în liceu şi la ce spui tu „guvernu nostru?”. „De fapt – şi aici a devenit, dintr-o dată, solemn – e vorba despre guvernu meu, că tu ascultai altă muzică.”. Din locul în care vorbea se auzeau mai multe râsete. M-am predat: „Nu ştiu, nu mai ştiu.”. „Ei, bine, îţi spun tot eu: eu ascultam Judas Priests. Şi, iată-ne; şi iată-i: Guvernul Judas Priests” şi a început să râdă în hohote. Am mimat, la rândul meu, râsul, pentru că nu era nimic de râs. Fiindcă, deşi începând cu primul guvern de după lovitura de stat – anume guvernul Neulander (cu numele de scenă Petre Roman) – şi până astăzi, guvernele au avut, în mod progesiv tot mai mulţi străini de poporul român, pe care s-au străduit să ajungă să-l conducă, este pentru prima dată, când acest lucru reuşeşte. Este atât de grav, încât ar fi normal, la schimbarea preşedintelui să îl aşteptăm sau chiar să ni-l dorim, ca preşedinte al României, pe Simon Peres – să fie preşedinte la două state deodată, fiindcă România mai are foarte puţin şi se iudaizează, la modul propriu. A apărut pericolul de a deveni, noi înşine, străini de năzuinţele noastre, de povestea noastră, de credinţa românilor – străini de Hristos.

Promisesem să fac un raport despre situaţia politică actuală – despre înţelesurile acestei stări -, despre starea naţiunii, în ultima perioadă – de la din nou închipuita schimbare -, în foarte puţine cuvinte.

Dar, de ce să mai scriu? Şi despre ce anume să scriu? Despre lucruri pe care le ştie toată lumea? Despre atât de urmăritele dedesupturi, care nu fac altceva decât să satisfacă o curiozitate, pe cât de avidă, pe atât de sterilă? Nu cred că ar interesa pe cineva, sau că rândurile aşezate pe hârtie ar putea schimba ceva, dacă însăşi trăirea realităţii nu produce nici o schimbare. Lucrurile sunt ştiute – sunt bine ştiute. Iar dacă lumea nu reacţionează, dă semn clar că este de acord cu tot ceea ce se petrece (dacă nu cumva o fi vorba şi despre binecunoscuta „reacţie prin pasivitate”, considerată de mulţi ca fiind cea mai „înţeleaptă mişcare”, „cel puţin încă un timp”). Dar, în acelaşi timp, sau totdeodată, cum sunt ştiute sunt uitate.

În acest moment încă nu s-a încheiat noul val de isterie colectivă, care a cuprins ca o ciumă – pentru a câta oară? – ceea ce se numeşte, la propriu, societatea civilă românească (chiar aşa se cheamă şi denumeşte suma cetăţenilor care îşi aleg ei înşişi să fie activi şi militanţi – nu importă pentru ce – în timpul lor liber, ocazie cu care ei reprezintă întreaga societate românească – fără să aibe nici un fel de legitimare şi fără să-i fi rugat nimeni altcineva, decât cei din „societatea politică”).

Am observat deja, că la bază se află un concept sau un cuvânt de ordine – mai bine spus de dezordine – care este: „schimbarea”; cu alte cuvinte sunt acele mişcări ale balansoarului – sus, jos, sus, jos – care, după fiecare mişcare, duc la amnezie totală. Este spectaculos şi tragic să urmăreşti aceiaşi oameni cum se izbesc, metodic şi periodic, cu capul de acelaşi stâlp; cu atât mai tragic cu cât acei oameni – mare parte dintre ei – îţi sunt fraţi şi nici nu au dreptul să facă acest lucru. Fiindcă metodic şi periodic, „societatea civilă” sau cetăţenii „liberi” – neapărat „liberi” – cer cu toată puterea, cu furie, cu …: să „jos” şi să „sus”; e la fel ca în regalitate: „a murit”, „să trăiască!”.

Oare, nu schimbare a urmărit aceeaşi societate civilă, şi în mod spontan, în decembrie 1989, iar foarte curând după această „schimbare”, oare nu românii îl adulau pe Ion Iliescu, deşi se ştia despre bolşevismul şi ura pe care o nutrea pentru esenţa românismului – care este credinţa în Hristos; şi, indiferent de dovezile care se aduceau şi care arătau, fără semn de întrebare, că Ion Iliescu este un adevărat criminal, un asasin politic, lacom de putere (Ceauşeştii nu au fost doar protectorii lui Ion Iliescu, ci, mai mult: Ion Iliescu a crescut şi a trăit, mare perioadă de timp, în casa Ceauşeştilor; aşadar, ceea ce a făcut Ion Iliescu, în decembrie 89, nu a fost o crimă oarecare, ci un paricid – adică, Ion Iliescu şi-a ucis părinţii nenaturali, dar care l-au hrănit şi l-au crescut) şi practicant clandestin al strategiilor de dizolvare a poporului român – popor despre care Ion Iliescu nici nu ştie nimic şi de care este cu totul străin, el însuşi aparţinând unei alte etnii, sau mai simplu spus: fiind ţigan? Mai departe: aceiaşi oameni care îl adulau pe Ion Iliescu, pentru „schimbarea”, pe care „a adus-o poporului român”, oare, ce făceau ei, în 1996? Păi, sigur că da: urlau că vor schimbarea!

Sau, în anul 2000, nu tot schimbarea aţi răgnit-o, la fel de isteric, pe străzi? Sau, poate, nu tot schimbarea se cere şi acum – mai exact: aceiaşi schimbare, sterila schimbare a unui lucru rău, cu un lucru tot rău, dar pe care, fie te faci că nu-l ştii, fie rosteşti celebra frază cu „din două rele”, şi cu „îl alegi pe cel mai puţin rău”? Este integral greşit! Sigur că nu lipseşte nici , de-acum, chiar intima noastră expresie: „nu era altceva de pus, în locul celor care trebuiau schimbaţi”, cu formula variabilă – care apare imediat după schimbare: „pe cine să mai pui în loc? N-ai pe cine!”.

În nici una din împrejurările de mai sus, (pe care le definim în textul de faţă, chiar dacă repetând, ca: manifestări de isterie colectivă, dirijată şi stăpânită – ce-i drept cu oarecare imprecizie, oarecum ezitant, cu teamă şi cu „pierderi colaterale” – de către grupul care organizează şi conduce aşa-numita globalizare, care la rândul ei nu este altceva decât distrugerea popoarelor, decimarea, uniformizarea şi stăpânirea lor, de către cel mai mare urâtor al lui Hristos); aşadar, în nici una din aceste împrejurări, nimeni nu şi-a pus problema… sau, nu cumva, toate problemele care se pun în fiecare clipă (cu o frecvenţă uluitoare, de care noi nu prea ne dăm seama), pe toate posturile de televiziune, sunt puse special, pentru a nu te mai putea tu însuţi întreba, ceea ce într-adevăr ar fi fost roditor să te întrebi?

Ultima „schimbare”, are totuşi ceva caracteristic. Dar, ce s-a schimbat? Sau, cine s-a schimbat?

Astăzi vorbim despre schimbarea lui Emil Boc sau a unuia dintre membrii mediocri ai unei loji iudeofrancmasonice (deci antihristice), etnic român, membru care a fost crescut la Londra, Budapesta şi în Israel şi pregătit pentru ceea ce a avut de făcut şi a şi făcut, preliminar şi care se află sub oblăduirea evreului ungur de limbă română George Soros, cu Mihai Răzvan Ungureanu, membru de bază al aceleiaşi organizaţii secrete, lojă iudeofrancmasonică, crescut şi educat de acelaşi George Soros, tot la Londra, Budapesta şi Israel, dar, spre deosebire de Emil Boc, etnic evreu din Iaşi, specializat în studii ebraice, talmudice şi de cabală, fost şef al CC al UTC din Iaşi, în timpul comuniştilor, promovat ca element de bază.

Dar, să detaliem, mai jos, doar în câteva rânduri. Deşi vă vor părea multe, sunt chiar foarte puţine, doar atât cât să vă dumirească.

Aşadar, o schiţă de portret, a primului produs integral evreiesc, care conduce primul guvern integral evreiesc, pentru prima oară în istorie, în România:

Mihai Răzvan Ungureanu, în vârstă de 43 de ani şi care se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iaşi, a fost membru supleant al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, fireşte, înainte de 1989. A absolvit Facultatea de istorie-filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în 1992. Apoi s-a înscris pentru masterat la Oxford, la Centrul de studii evreieşti şi de ebraică (Centre for Jewish and Hebrew Studies). După ce a absolvit aceste cursuri în 1993, anul următor s-a înscris la doctorat tot la Facultatea de istorie a Universității din Iaşi.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost membru al conducerii Fundaţiei Soros în România. Deasemenea, acesta a fost întotdeauna un apropiat al statului evreu – în timpul unei vizite în Israel, în calitatea de ministru de externe, a fost întâmpinat cu cuvintele „Bine ai venit, prietene!” de omologul său din acea vreme, Silvan Shalom. Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa „românului”, „un expert în iudaism şi un prieten al Israelului”. Mihai Răzvan Ungureanu a primit de două ori premiul „Felix Posen” în 1997 şi în 1998, acordat de Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel.

O parte din studiile–activităţile de la începutul carierei sale au fost finanţate de un celebru infractor internaţional, evreul Mark Rich, unul dintre sateliţii „magnaţilor” evrei ai lumii şi ai diverselor servicii secrete israeliene, coiniţiator, în România anilor 90, a mai multor lovituri de hoţie financiară, cea mai mare fiind dată – împreună cu Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu şi cu mai mulţi dintre cei care ar trebui să fie judecaţi pentru înaltă trădare: ROŞIA MONTANA.

O altă parte de studii i–a fost finanţată de Dinu Patriciu.

Mihai Răzvan Ungureanu este iniţiat în iudeofrancmasonerie şi în alte diferite tehnici ezoterico–oculte, care sunt, în realitate, tehnici sataniste, îndreptate împotriva lui Hristos, şi deci, împotriva neamului şi poporului românilor.

În multe împrejurări şi-a afirmat admiraţia şi filiaţia faţă de unul dintre cele mai sinistre personaje din întreaga noastră istorie: Ana Pauker (după numele ei adevărat, Rabhinson). De altfel, Mihai Răzvan Ungureanu nu este un caz aparte; foarte mulţi, dacă nu toţi tinerii politicieni sunt fie nepoţi, fie fii de personaje care s-au evidenţiat în lupta împotriva lui Hristos şi a neamului românesc şi aparţin fie comunităţii evreieşti, fie minorităţii ţigăneşti, fie celei maghiare. Nu este o tehnică de a arunca vina pe străini – este chiar realitatea, care poate fi verificată, relativ uşor. Pot fi date foarte multe exemple, cu care ne gândim că am putea face un raport al orbului de sine stătător – ceea ce ne şi propunem să facem.

Mai departe câteva ultime şi foarte selective date: prin acordul dintre guvernele României şi Ungariei (din octombrie 2005), conceput de Mihai Răzvan Ungureanu, o parte din averea Fundaţiei Emanuil Gojdu, rămasă în Ungaria, a fost trasferată ilegal statului ungar; în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe Române, executoare testamentară, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. Fără să îşi facă prea multe probleme, Ungaria a vândut Curţile Gojdu din Budapesta unei firme off–shore din Cipru, al cărei proprietar este o companie israeliană, „Autoker Holding Rt”.

La vizita în Rusia, ca ministru de externe, (ca de altfel în foarte multe alte împrejurări, când a avut iniţiative – personale? – de neînţeles, decât prin apartenenţa la lojă şi la servicii secrete străine) Mihai Răzvan Ungureanu a transmis Patriarhului Alexei al II-lea, din partea Patriarhului Teoctist un mesaj – care nu a fost niciodată emis, într-adevăr de către Patriarhul Teoctist. Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a fost consternată în faţa unei astfel de „iniţiative” – de fapt, executare a unui ordin venit pe calea lojei iudeofrancmasonice şi, probabil transmis prin servicii secrete străine – care era de drept, nimic altceva decât o intruziune abuzivă în relaţiile externe ale Bisericii.

Ca ministru de externe al României, a semnat în 2005, cu ministrul de externe rus Lavrov, un tratat, pentru care în orice alt loc din lume ar fi fost executat la întoarcerea în ţară: „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Rusia, privind inventarierea relaţiilor bilaterale”, prin care, de fapt şi de drept, România renunţă, de bună voie, prin trădarea lui Mihai Răzvan Ungureanu, faţă de poporul român (îndeplinindu-şi astfel datoria faţă de duşmanii românilor – şefii săi de la lojă), la o mare parte din teritoriul Ţării, cel ocupat de Rusia (Basarabia); totodată a renunţat definitiv, în numele României, tot prin înaltă trădare, la Tezaurul României (http://axa.info.ro/anul-iii/axa-35/item/312-cel-mai-mare-jaf-din-istoria-moderna) sechestrat la Moscova de Lenin, în 1918 şi „uitat/pierdut” de sovietici/ruşi.

În mai 2006, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat public că cetăţenii din Republica Moldova vorbesc „o variantă a limbii române”, un fel de „light Romanian”. Sunt, după cum spuneam mai sus, doar câteva date – credem suficiente, pentru a clarifica profilul de personaj al lui Mihai Răzvan Ungureanu. De ce spunem că guvernul Ungureanu este primul produs intergal evreiesc, când există şi Petre Roman (Neulander, după numele lui adevărat)? Fiindcă, Petre Roman este instruit în jaf şi participă brut şi direct la crimă, fără a avea capacitatea de a teoretiza – lucrează instinctiv, pe baza înţelegerilor de bandă teroristă internaţională din care face parte. În vreme ce Mihai Răzvan Ungureanu a pornit de la teorie şi a adus cu sine un întreg mecanism sionist, despre care nu este corect să se spună că participă la guvernare; formula corectă este că guvernează integral. Diferenţele sunt relativ mari între fiul blazat al unui criminal de război evreu, şiret şi hoţ şi care şi-a umplut burta şi traista imediat după ce a reuşit să ducă crima la un sfârşit – sub oblăduirea altui membru al bandei, de astă dată un fel de conducător: Silviu Brucan (pe numele lui adevărat Saul Brucner), pe de-o parte, şi pe de altă parte: tânărul plin de avânt sionist, care urmăreşte ascensiunea pe toate planurile – nu interesează pe nimeni că prim ministru înseamnă administrator, iar Mihai Răzvan Ungureanu este instruit în studiul ebraic şi că este, nu doar din acest acest motiv, cea mai puternică şi controlată lovitură pe care a primit-o statul român (atât cât, teoretic, mai există), în întreaga perioadă de după masonizarea instituţiilor, adică de mai bine de un veac.

Fişa lui Emil Boc, credem că este cunoscută într-o mai mare măsură, suficient cât să putem trece mai departe.

Noi credem că, o astfel de „schimbare”, le poate bucura doar pe domnişoarele sau pe doamnele care îşi dau – desigur, gratuit! – cu părerea, în chestiuni politice, ca „societate civilă” ce sunt.

Iar, dacă nu ne potolim şi punem alături datele celor doi colegi de lojă, vom ajunge la un rezultat a cărui prescurtare o puteţi citi mai jos. Aşadar ambii au fost instruiţi de aceiaşi iudeofrancmasoni, în acelaşi scop, pentru a ocupa funcţia de prim ministru şi de a avansa în procesul de tranşare a României, de scoatere a românilor din istorie. Diferenţa stă în faptul că, în timp ce – într-o ipotetică lume ideală – pe Emil Boc ar fi putut să-l intereseze, pentru o secundă, de soarta românilor – din slăbiciune sau slabă pregătire -, pentru simplu fapt că este născut de etnie română; pe Mihai Răzvan Ungureanu, trebuie să înţelegem, că nu putem să-l bănuim de cea mai mică simpatie pentru români – deşi, nu-i aşa?, el este prim ministru statului român.

Mihai Răzvan Ungureanu este un amestec, un metisaj între Nicolae Titulescu şi Armând Călinescu – cu precizarea că nu este ţigan mongol ca Nicolae Titulescu (deşi are aceleaşi boli ca el); şi nu este nici etnic român ca Armând Călinescu, pe care însă îl depăşeşte în agresivitate şi în starea de complex. Aici suntem nevoiţi să spunem, chiar dacă doar în fugă, că suntem conştienţi că pentru unii cetăţeni, (care au studiat istoria doar la şcoală şi după numele bulevardelor şi înălţimea statuilor) zdrobirea clişeului „Nicolae Titulescu – eroul neamului românesc” produce un real şoc cultural. Este urmarea – firească! – a presiunii şi manipulării practicate de sistem asupra fiecăruia dintre noi. Ceea ce ni se pare important de observat, este cariera acestui clişeu de portret creat cu imaginea Nicolae Titulescu. Mai întâi trebuie spus că acest clişeu nu este opera comuniştilor, ci aparţine maşinii oficiale de propagandă din perioada interbelică şi care – simptomatic! – a fost preluat, cu maximă frenezie, de clasa politică de după lovitura de stat din 1989 – cu multe statui, procesiuni, serbări, evenimente (fie de Ion Iliescu – etnic ţigan şi pro-sovietic, adică „frăţior” cu Titulescu, fie de Adrian Năstase – la fel de etnic şi la fel de frăţior, fie de iluminaţii iniţiaţi şi în diplomaţie, printre care se numără, în mod normal şi cu fiiască supunere, şi Mihai Răzvan Ungureanu şamd).

Inventarea acestui monstru – cu profil de Iudă, sau, în acest caz, cu profil de servitor al lui Iuda -, ca erou naţional, reprezintă una dintre izbânzile notabile ale maşinii de propagandă, care este folosită continuu şi constant, de mai bine de un secol, la noi în ţară – indiferent de republică, monarhie, comunism, capitalism sau alte concepte create de chiar această maşinărie, pentru a ne ameţi definitiv.

Această maşinărie se ocupă, după această reţetă Nicolae Titulescu plus Armând Călinescu, de inventarea imaginii de mare român, pentru o altă Iudă – pentru Mihai Răzvan Ungureanu.

Dar, să revenim la „schimbarea” ca boală cronică, de care suferă „societatea civilă”, din România.

După „schimbare”, lumea se linişteşte (ca orice bolnav, după orice criză) şi pune fruntea în pământ – exact ca înainte de falsa schimbare – şi continuă obedient să slujească la străini, să-şi batjocorească părinţii şi bunicii, să-şi arvunească copiii unui sistem de coerciţie, pe care ei înşişi îl construiesc. Dar, spun ei, „măcar s-a făcut schimbarea!”. Se cheltuie şi se risipeşte – tot controlat, deşi toţi „se jură” că nu, de parcă ei ar trebui să facă aceste lucruri conştienţi de ceea ce fac –, periodic, o energie imensă, pentru a creea impresia participării la schimbarea politică a „societăţii civile”; este pe cât de absurd, pe tot atât de distrugător pentru poporul român.

Dar, dacă încerci să atragi atenţia „societăţii civile”, că, decât să se isterizeze din timp în timp şi să ajungă la concluzii halucinante, mai bine ar participa la construirea unui partid politic, care să crească pe baze româneşti şi să nu aibe nimic în comun cu tot ceea ce a fost de mai bine de 70 de ani, în România; dacă le arăţi că e posibil şi chiar necesar să existe un astfel de partid, tocmai pentru ca să se înceapă însănătoşirea României – care este, într-adevăr, schimbarea; dacă îi mai spui încă, şi tot „societăţii civile” că, atâta timp cât se pun bazele vieţii noastre pe lucruri exterioare nouă, nimic nu poate fi normal; şi, dacă… . Ei bine, atunci vei primi răspunsul de neînţeles, dat de aceiaşi oameni care se isterizează din când în când şi la comandă (profund politic) pentru a schimba politica momentului: „noi nu facem politică!” (despre acest lucru am tot vorbit şi în alte împrejurări) şi „nu trebuie politizată societatea civilă”! Păi, nu voi sunteţi cei care urlă în toate împrejurările de mai sus, făcând cea mai decrepită şi vulgară subpolitică cu putinţă? Nu tot voi sunteţi, în toate aceste împrejurări, nerăbdători să schimbaţi un cancer cu altul, de aceiaşi natură profund politică? Ba, sigur că tot voi sunteţi; sau, mai frumos: tot Domniile Voastre de „societate” care este când isteric „politică”, când obedient „civilă” – după nevoia stăpânului.

În final nu ştiu ce să spun. Poate doar că sistemul comunist a reuşit în mare măsură să ne colectivizeze sufletele şi să ne distrugă minţile? A reuşit să facă pe mulţi dintre români să apostazieze, făcându-i să se prefacă că nu ştiu nimic despre un neam românesc, că n-au auzit de Hristos?

Dar, mai sunt români – încă! Şi atâta timp cât este aşa, şi nădejdea e pusă unde trebuie, în Hristos, mai sunt lupte de dus.

Astfel stând lucrurile – „schimbarea” a reuşit din nou: avem un guvern integral sionist, care poate fi numit, aşa cum l-a numit prietenul meu: guvernul Judas Priest! – , de astă dată am hotărât, ca pentru acest raport al orbului pe care îl aveţi în faţa ochilor Domniilor Voastre, (cu numărul patruzeci), să nu scriu nimic.

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Personalitati si organizatii : evreul SILVIU BRUCAN (SAUL BRUCKNER)

MIHAI EMINESCU: “Cine tine cu strainii / Manca-i-ar inima canii / Manca-i-ar casa pustia / Si neamul nemernicia”

Premierul MRU a ordonat SCOATEREA ICOANELOR DIN GUVERN?

   Doua principale teme a abordat fratele Mugur in acest text:

–          cine ne-a condus si ne conduce

–          necesitatea construirii „unui partid politic, care să crească pe baze româneşti şi să nu aibe nimic în comun cu tot ceea ce a fost de mai bine de 70 de ani, în România

Eu nu as fi procedat astfel. Caci sunt doua teme foarte importante, care chiar daca sunt legate intre ele, consider ca trebuiau abordate in doua texte separate: intai vorbit despre MRU, apoi in urmatorul text, dupa o scurta referire la cel anterior, abordata tema „Ce-i de facut?”. Si venit cu solutia: un partid.

Asa as fi facut eu, daca mi-ar fi trecut prin cap sa fac un partid sau sa ajut la facerea unui partid. Adica in mic as fi facut ceea ce teoretic ar trebui facut in mare.

In continuare, rog sa se citeasca cu atentie si rabdare cele de mai jos. Ca sa se inteleaga cat mai bine cele ce veti citi.

Teoretic, daca as dori sa construiesc un astfel de partid, as proceda in modul urmator:

Intai as pune bazele unei miscari. Nu as tine neaparat la denumirea acesta, importanta e ideea. O miscare neinregimentata, deci nu un soi de organizatie cu membrii, sefi si sucursale. Ci un curent, un suflu de revenire, de trezire a poporului din indoctrinarea la care a fost supus de doctrinele gandite de masonerie. Ar fi o miscare de revenire la normal, de reacceptare a realelor valori si de refuzare a tipului acela de nou pe care ni l-au tot impus revolutiile de tot soiul de peste 200 de ani. O miscare prin care romanul sa inteleaga de ce e crima sa ucizi pruncul nenascut, de ce e pacat sodomia, de ce e fundamentala milostenia, de ce e stricatoare desfranarea, ce se urmareste cu cipurile, cu eGuvernarea, cu vaccinurile, cu ecumenismul, cu new age, cu eugenia, cu doctrinele de stanga, etc. Sa priceapa cum functioneaza SISTEMUL, care e rolul masoneriei, cum e aranjata piramida, cum se manuiesc marionetele. Sa inteleaga motivul pentru care se edifica NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL. Ce inseamna neam si tara si care e istoria acestui neam.

Si in primul rand miscarea trebuie sa fie ORTODOXA. Deci in primul rand pe cei ce ratacesc trebuie sa-i intoarcem acasa.

Cum ar trebui procedat? Prin fapte si prin informare. Fapte, adica traire ortodoxa, rugaciune, milostenie, intr-un cuvant tot ceea ce ne-au invatat Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti ca trebuie sa facem. Informare, adica sa explicam la cat mai multi, pe limba fiecaruia cum sta in mod real treaba.

Abia dupa ce o importanta parte a acestui neam se trezeste, poti incepe a te gandi la un partid.

Unii dintre noi chiar facem parte dintr-o astfel de miscare, dar nu suficient de mult si nu suficient de multi.

Am spus mai sus: „teoretic, daca as dori sa construiesc un astfel de partid”. Dar o fi bun un partid? Consider ca nu. Un partid ca sa ce? Sa intram in parlament ca sa ce? Sa jucam dupa regulilele lor?

Trebuie inteles ca masoneria nu a creat doar partidele de pana acum, pe care doar le dirijeaza sa lucreze intr-un sistem bun. Masoneria a construit chiar … sistemul, caruia i-a pus numele de democratie, care in fapt se dovedeste a fi demonocratie. Deci este cu totul insuficient sa construiesti un partid pe care sa-l pui sa se zbata intr-un sistem cu care in mod normal nu ar trebui sa fie in nici un fel de acord. Adica un partid anti sistem sa-l pui sa se desfasoare chiar in sistem.

Unii poate vor zice: „da, dar se va auzi si glasul nostru”. Da, zic eu, insa e extrem de putin si extrem de injositor. Si nu se va schimba nimic.

Altii poate vor zice: „vom castiga alegerile”. Parerea mea e ca si daca miscarea amintita mai sus ar cuprinde majoritatea romanilor, partidul tot nu va figura cu mai mult de 10, 20 sau maxim 30 % din voturi. Caci vor avea grija cei ce stapanesc sistemul sa nu se intample altfel.

Un partid va mai avea o problema. Fiind organizat, sigur vor intra in el si intrusi extrem de profesionisti. Si nu vor avea liniste pana nu vor elimina elementele valoroase, pentru a fi inlocuite cu oamenii lor, oameni in mod sigur cu bube in cap. Ba mai mult, vor stii sa culeaga intotdeauna informatii pretioase pentru sistem si vor stii si sa produca intrigi si dezbinare intre frati.

O problema majora pentru un partid vor fi si cipurile, eGuvernarea si internetul obiectelor. Caci nu vei mai putea exista ca partid, fie el si parlamentar, daca membrii sai nu se vor inregimenta.

In concluzie, un partid care sa functioneze in sistem e ca si cum doresti sa pregatesti ceva de mancare in wc, folosind toaleta, peria de wc si oala de noapte. Nu merge. Mancarea se pregateste in bucatatie folosind vase curate. Adica, bucatarul e partidul, mancarurile sunt masurile bune pentru tara, dar instrumentele sunt pline de … fecale si urina. Instrumentele spurcate si baia reprezinta cadrul demonocratic creat de sistem. Deci ca sa faci mancare buna trebuie sa renunti la baie si sa faci totul intr-un cu totul alt cadru, unul curat. ADICA SA SCHIMBI SISTEMUL. Nu stiu daca intelege toata lumea.

Iar asta teoretic poate realiza o miscare. Poate sa schimbe sistemul, dar existenta unui partid ar incurca. Caci trebuie lucrat dinafara, fara nici un amestec cu sistemul, fara a juca dupa regulile lui. Ei bine, asta in teorie.

Asadar, o miscare e buna, caci trezeste. Un partid e cu probleme si am aratat mai sus de ce cred eu aceasta. O demolare e buna si ea in teorie. In practica insa, mai e timp de demolare?

Cum vremurile apocaliptice bat la usi, cred ca de abia e timp de trezit cat mai multi. Iar a forta o demolare, inainte de a fi suficient de mult treziti, va duce la o catastrofa. Ba mai rau, actualmente chiar SISTEMUL pregateste o revolutie:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

Baza piramidei masoneriei = componenta a falsei NOI ORDINI MONDIALE. Si va fi sacrificata, aidoma Comisiei Trilaterale, Bilderberg, si a unor segmente din sistemul financiar – bancar …

O scurta explicatie a chestiunii NOM – fNOM

Si riscam sa amestecam rau lucrurile.

44 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on februarie 17, 2012 at 1:09 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. Maria said, on februarie 17, 2012 at 1:37 pm

    Sistemul este atat de puternic ,incat ,ma tem ca toate dorintele noastre ,vor ramane doar vise .
    Nu vad nicio iesire ,care sa stea in puterea noastra ,numai Dumnezeu ,daca intervine ,va darama Sistemul .

    Apreciază

    • F said, on februarie 18, 2012 at 3:53 pm

      DUMNEZEU VA INTERVENI PTR. DARAMAREA SISTEMULUI…DACA VOM CERE ACEST LUCRU …DAR SI NOI TREBUIE SA FIM HOTARATI SA NE SCHIMBAM FELUL, MODUL DE TRAIRE….DUMNEZEU NE CERE SA LASAM RAUTATEA, PACATUL SI NOI TOT IL RUGAM SA NE SCAPE DE MIZERIA, PE CARE TOT NOI AM FACUT-O….NU AR FI BINE SA ASCULTAM DE DUMNEZEU, CA SI RUGACIUNILE NOASTRE SA FIE ASCULTATE ?

      Apreciază

  3. danutza said, on februarie 17, 2012 at 1:42 pm

    eu nu am inteles: guvernul este integral evreiesc? adica membrii sai sunt toti evrei sau doar niste slugi?

    Apreciază

  4. pongogonzo said, on februarie 17, 2012 at 2:14 pm

    Reblogged this on pongogonzo.

    Apreciază

  5. Daniel said, on februarie 17, 2012 at 2:32 pm

    Eu urmaresc blog-ul fratiei tale de multa vreme, nu prea am comentat la anumite articole deoarece ori nu eram in tema si nu aveam cunostintele necesare unui comentariu constructiv ori nu am avut timpul necesar unui asemenea demers.
    Legat de acest subiect in organizarea unei „miscari” sunt doar 2 posibilitati:
    1. Infiintarea ei legale, recunoscand „sitemul”, ca o asociatie/forum/fundatie. Asta insemana din pacate o limitare imensa in exprimare, o mare parte din subiectele, sa le zic asa, mai „tabo” din perspectiva mainstream, nu vor putea fi expuse in public, Spre exemplu deconspirarea unor personaje ca apartianand evreimii duce automat la auto-sesizarea diferitelor structuri de opresiune tipic staliniste gen CNCD care vor produce o avalansa de procese penale. Reflectarea in mass-media va fi un dezastruoasa pentru miscare, majoritatea fratilor nostrii avand acest aparat de manipulare ca sursa principala de informare vor cadea in capcana. De asemenea daca „miscarea” va promova valori Ortodoxe si nu erezii-moderno-ecumenice va fi repede atacata ca „retrograda” si „talibana”. Astea pe langa infiltrari, dezinformari, dezbinari cauzate de diferite structuri secrete ale statului „de drept”. Si multe alte probleme pe care momentan nu pot sa le detaliez din lipsa de timp.
    2. Existenta ei ca miscare ne-inregistrata legal. Avantajul ar fi de a contiuna incercarea de trezire a fratilor cu informatii complete, directe si necorectate politic. Problema aici o va constitui recrutarea de noi membrii, deoarece oamenii se tem sa se implice in „miscari” pro-Ortodoxe si pro-Nationale, care au o activitate „legala”, va fi extrem de grea o munca de convingere pentru ai atrage spre ceva nou si oarecum „ilegal. Din pacate liptsa de timp/comoditatea dar si frica ii impiedica pe multi dintre fratii care ar dori sa se implice sa faca urmatorul pas. O problema majora aici, ar fi din nou legata de servicii, „miscarea” neexistand „juridic” poate fi usor cataloga ca fiind una „terorsita”/”subversiva” astfel servicile ar putea tabara peste noi in aplauzele fratilor dezinformati, sa nu mentionez reflectarea in presa.
    Nu doresc ca prin acest comentariu sa ii descurajez pe cei care doresc sa porneasca pe un asemenea drum, dar am simtit de datoria mea, activand in diferita „miscari” de o buna perioda de vreme. Sper ca acesta parere sa fie una cosntructiva.

    Cu iubire frateasca,
    Daniel

    TLC! Doamne ajuta!

    Apreciază

    • saccsiv said, on februarie 17, 2012 at 2:43 pm

      Daniel

      Miscarea de care vorbesc in articol nu e incadrabila nici la punctul 1 si nici la 2. Pare ca ar fi punctul doi, dar nu e.

      O asemenea miscare deja exista. Sunt frati care deja se implica, prin reviste, conferinte, carti, bloguri, comentarii, discutii cu rudele si cunoscutii. Miscarea aceasta nu are un nume si nici un sef, iar multi dintre acesti frati nici nu se cunosc intre ei.

      Doamne ajuta!

      Apreciază

    • emilian said, on februarie 17, 2012 at 5:59 pm

      Miscarea exista, nu trebuie un partid si nici nu trebuie sa fie inregistrata ca asociatie sau fundatie. Oricare dintre noi care ne afirmam credinta in Iisus Hristos si ne cinstim neamul romanesc facem parte din miscarea neamului romanesc. Propovaduirea in orice situatii la serviciu (inclusiv prin afisarea de icoane si cruci pe pereti), in familie, in discutii cu prietenii a credintei ortodoxe si a valorilor romanesti te face membru al acestei miscari. Cumpararea de reviste ortodoxe romanesti, sprijinirea existentei unor surse de informare autentic crestine, ajutorarea crestinilor in nevoie, afirmarea deschisa in orice situatii a credintei ortodoxe te face membru al miscarii romanilor. Rolul nostru este de tine carbunii aprinsi si de a ne reinnoda cu stramosii nostri in credinta si neam, precum si de a transmite Adevarul la toti cei care il cauta.

      Apreciază

  6. nu conteaza said, on februarie 17, 2012 at 3:03 pm

    Nu cred ca am mai citit vreun articol sau comentariu de-al tau atat de elocvent si atat de adevarat (stiu ca adjectivul „adevarat” nu are termene de comparatie, dar in cazul asta chiar merge) precum este comentariul tau de aici. Ai mare dreptate, nu poti aduce solutii omenesti la o problema in esenta duhovniceasca.

    Dar, Saccsiv, ai creeat o astfel de miscare. Sunt cei care iti citesc periodic blog-ul (sau macar o buna parte din ei). Poate ca nu este ceva organizat sau suficient, dar atatia si atatia oameni au aflat niste lucuri si despre Credinta, si despre Masonerie. Iar daca ai ajutat un singur suflet sa se indrepte si ai fost o lespede pe drumul cel stramt si greu ai facut un mare lucru.

    Sistemul nu poate fi inlocuit. Nu omeneste. E nevoie de o minune pentru a se schimba, in cel mai propriu sens. De-a lungul veacurilor crestinii, mucenicii, sfintii nu au tinut seama daca sistemul este pagan ori eretic ci si-au vazut de cele intru Hristos. De foarte putine ori in istorie au existat conduceri cu adevarat Ortodoxe si neintinate de intrigi si scopuri personale si daca asta s-a intamplat cand populatia din secolele si mileniile trecute era credincioasa, cu atat mai putin se va putea face azi. Pe vremea cand Sfintii Parinti spuneau sa fugi de lume si de duhul lumii, mare parte din acea lume venea la slujbe, credea cu adevarat in Hristos si in Inviere iar atatea pacate care azi sunt privite ca ceva normal erau pe atunci de neimaginat. Asa ca pe masura ce trece timpul si oamenii se inraiesc tot mai mult, schimbarea sistemului in ceva bun este tot mai grea.

    Apreciază

    • Stefan said, on februarie 17, 2012 at 3:35 pm

      +1 la comentariul lui ‘saccsiv’ si la comentariul lui ‘nu conteaza’.

      „Iar daca ai ajutat un singur suflet sa se indrepte si ai fost o lespede pe drumul cel stramt si greu ai facut un mare lucru.” <– mare lucru!

      Primul pas este ,asa cum deja a fost punctat, continua stradanie personala spre imbunatatire – in toate aspectele SI , pe cat posibil , dupa puterea si posibilitatile fiecaruia – actiunea practica , din nou la orice nivel si in orice fel fiecare poate.

      "Asa ca pe masura ce trece timpul si oamenii se inraiesc tot mai mult, schimbarea sistemului in ceva bun este tot mai grea."
      Din ce in ce, din mult in mai mult – exponential. Si nu omul, cu de la sine putere, ar fii in stare de ceva – ci doar in fel minunat doar Dumnezeu poate si va rasturna toata puterea lumii!

      Apreciază

    • bogdan said, on februarie 17, 2012 at 3:50 pm

      Cel putin unul a ajutat sa se indrepte fiind o lespede pe drumul cel stramt si greu. La cat mai multi. Doamne ajuta

      Apreciază

  7. Valentin said, on februarie 17, 2012 at 3:27 pm

    Multumesc @saccsiv pentru informare. Multumesc, indirect si domnului Mugur pentru articol. A reusit sa puna elementele cap la cap, logic si coerent. Ma gandesc ca toate mutarile astea murdare au ca scop imediat un plan ce tine de iminentul razboi cu Iranul. Este adevarat ca suntem ” pregatiti” sa gazduim sute de mii de ” refugiati” din israel? Vom da, evident, ajutor neprecupetit sionistilor, nu noi, poporul, ci capatzanile astea stufoase care ne conduc…Problema: daca astia conduc prin ordonante de urgenta, decrete, stari de asediu, etc, atucni chiar vor lupta pe fatza impotriva propriului neam…Rusine, MRU! Rusine, Basescu Traian, care pretinzi ca esti roman de-al nostru si te prefaci ortodox!! Rusine si militarilor romani care se complac intr-o sligarnicie lasa fata de acesti vanzatori de tara si tradatori!!! Credeti ca BOR va lua, eventula, atitudine transanta in aceasta problema ? Eu ma indoiesc…Daca ACUM, patriarhul ar veni si ar spune transant ceea ce a spus domnul Mugur, cu curaj si cu nadejdea la Domnul, asa cum se cuvine, lucrurile s-ar schimba in tara. Poporul roman este ortodox inainte de toate. Este pentru noi un urias AVANTAJ, dar nu stim, nu stim cum sa-l fructificam…Mai marii nostri , cei ce ne pastoresc, ar trebui sa ne invete.. Ne informeaza fratii ortodocsi, dar ar trebui sa urmeze actiunea, sprijinita de mai marii ortodocsi. Aici este tacere…o tacere care nu-i deloc buna. Domnul a izgonit din templu schimbatorii de bani si negustorii. I-a izgonit. Nu a negociat cu ei, nu i-a rugat, nu i-a tolerat, nu a facut nici macar un compromis. I-a izgonit. Sa-L urmam pe Domnul in toate!

    Apreciază

    • Maria said, on februarie 17, 2012 at 7:20 pm

      Valentim,
      Care Patriarh ?Patriarhul nostru este omul lor .Face parte din Elite .

      Apreciază

  8. Vasile said, on februarie 17, 2012 at 3:28 pm

    „ADICA SA SCHIMBI SISTEMUL.”

    Asta numai Hristos o poate face.
    Deci sa-L asteptam pe Hristos, in rugaciune permanenta, in trezvie, si in tinerea poruncilor, ca sa faca El ce nu putem face noi, pe orice parte am intoarce-o.

    Pentru ca noi IL asteptam pe Hristos, nu pe antihrist, care nu are decat sa se zbata si sa faca la nesfarsit scenarii diabolice. Desigur ca nu ne este, si nu ne va fi usor, dar nici nu putem sa fugim la nesfarsit de ceea ce este greu de dus. Oricum, ne depasesc toate problemele, dar nadejdea la Domnul.

    Doamne ajuta !

    Apreciază

  9. Mos Darie said, on februarie 17, 2012 at 4:05 pm

    off topic, dar important: http://www.gandul.info/magazin/un-microcip-implantat-in-corp-folosit-in-tratamentul-contra-osteoporozei-9244072

    Pai, daca cipul asta poate elibera medicamente, poate elibera orice fel de substante, poate si o cianurica, ceva…

    Vedeti ca nu conteaza ce este de fapt, conteaza ambalajul in care e prezentat!

    Apreciază

  10. Ady said, on februarie 17, 2012 at 4:18 pm

    Asa este intradevar avem un guvern jidanit,prin prisma faptului ca toti sunt inrolati in masonerie de fapt tot statul Roman cu foarte mici exceptii nu este de cit o imensa loja masonica,in spatele careia sta si rinjeste Iuda.

    Apreciază

  11. Danielo said, on februarie 17, 2012 at 5:21 pm

    Normal ca va trebui sa jucam dupa regulile lor, ale masonilor si jidovitzilor. Crestinii nu stau in lumea aceasta, care zace in cel rau?!? Asa este, vor fi infiltrati si denigrari crude din partea mass-media, dar as spune: putem lua o binecuvantare si sa facem si asta, un partid. Decat unul nou, exista deja Pentru Patrie, exista cel derivat din Noua Dreapta, exista tentativa de partid a lui Bataiosu. Stiu, vor sari multi: ala nu e bun, Tudor Barbu nu e bun, Bataiosu e varza, Mugur Vasiliu e cam gras, etc Sincer, atata tradare si turnatorie si lasitate a fost pe vremea comunismului, incat cred ca este o cangrena a poporului roman. Au ajuns bulgarii sa protesteze in Bulgaria pentru ca noi ne lasam calcati in picioare si permitem sa se polueze tzara cu gazele de sist. Am ajuns sa vadem la TV un tanar/copil de 14 ani cum manca mercur, la fosta Uzina Chimica Turda, pana acolo a ajuns ignorantza si saracia. Am ajuns sa vad, la emisiunea lui Tudor Barbu de pe OTV, cum jumatate dintre cei ce intrau in direct se declarau incantati de ideea ca aproape un milion de cetateni israelieni vor fi primiti in Romania (ma rog, ipotetic, incert). Meritam un Holodomor? Ne trebuie un Sf Ilie? Da sau nu? Am ajuns sa vedem un sionist perfid conducandu-ne, intr-un hidos trio cu Isarescu si Basescu Deci vreau sa va spun ca pe o societate atat de bolnava si dezinformata apasa crunt cele 22 mil de avorturi. Dupa chestia cu icoanele, aceeasi tacere complice a ierarhilor si a turmei. Si daca facem auzita cererea asta cu avorturile, tot merita efortul. Putem porni de la iddea ca nu va reusi miscarea sau partidul. Dar parca este mai frumos sa pierzi luptand pe drumul onoarei decat sa castigi un loc de mieunat, complice cu acesti tradatori.

    Apreciază

  12. Alexandru(Fulger) said, on februarie 17, 2012 at 6:00 pm

    Dupa ce am citit mai sus am inteles ca Romania ca tara nu mai poate vi salvata ( a fost ciopartita o vreme lunga ) , acum pentru ce mai luptam ?
    Raspunsul este acela ca Biserica lui Hristos nu este cladirea sau cel putin nu va fi dupa venirea antihristului , Biserica lui Hristos sunt oameni , la fel si cu Romania. Romania ca tara nu mai poate fi salvata dar oameni ei pot vi salvati in sufletul lor

    Apreciază

    • Alexandru(Fulger) said, on februarie 17, 2012 at 6:18 pm

      Iertare pentru comentariul meu care sa terminat brusc , dar am avut probleme cu telefonul asa ca voi continua comentariul pe calculator 🙂 :

      Romania ca tara nu mai poate fi salvata dar oameni ei pot fi salvati , in sufletul lor inca se afla un spirit de crestin care in acest moment este adormit iar elitele incearca sa il anihileze. Obiectivul nostru principal este de a trezi si a salva cat mai multi frati romani si de a lupta impotriva sistemului ca un intreg prin rugaciune si cu ajutorul lui Dumnezaeu vom reusi.
      Cat despre comentariul lui Saccsiv mi se pare o idee foarte buna dar care dupa parerea mea nu va putea fi realizata niciodata deoarece cum spunea sistemul de astazi este creat de elite si ce am face daca am incerca sa formam un partid ar fi la fel cu patrunderea in cusca cu lei. Asa ca in marea majoritate orice am incerca sa facem lumesc impotriva elitelor nu va avea nici o izbanda , doar Dumnezeu prin rugaciune ne va ajuta si ne va ocroti.

      Apreciază

    • Maria said, on februarie 17, 2012 at 8:02 pm

      Romania va fi salvata ,daca poporul in masa ,va veni la credinta cu adevarat (nu numai cu numele ),
      Credinta puternica pana la sacrificiu ,in care sa dispara mandria ,rautatea ,razbunarea si ura dintre oameni si sa ne lasam la voia Domnului .
      Eu nu vad alta scapare .Ceea ce facem acum pe acest blog este constructiv ,pt ca invatam unii de la altii ,mentinandu-ne in spatiul Ortodoxiei si se poate spune ca se face Misiune si Propovaduire a credintei .
      Nu vad ,ce putem face altceva ,stiind ca balaurul cu multe capete este de ne-invins ,cu puterea noastra limitata ,dar cu credinta puternica ,mila lui Dumnezeu ,nu va intarzia .

      Apreciază

  13. Adita said, on februarie 17, 2012 at 6:28 pm

    Aveti idee de ce Gigi Becali, care se mandreste ca ar fi român adevărat şi un bun creştin, îl laudă fără rezerve pe MRU? L-am urmărit chiar eu la o emisiune la RTV, acum vreo 2+3 zile, şi spunea că bagă mîna în foc pentru MRU, că nu poate spune mai multe, dar că garantează pentru MRU, că nu e evreu, etc, etc. Mulţumesc, Doamne ajută!

    Apreciază

  14. nea Anderthal said, on februarie 18, 2012 at 3:10 am

    …daca cineva de pe blogg’ul asta mai crede ca Berbecali poate fi bagat in seama(nu stiu daca ar putea fi baci la stana) sau DD pe la 0-tv este patriot atunci are o mare problema!

    Apreciază

  15. crisuadi said, on februarie 18, 2012 at 10:33 am

    ” Mai departe: aceiaşi oameni care îl adulau pe Ion Iliescu, pentru „schimbarea”, pe care „a adus-o poporului român”, oare, ce făceau ei, în 1996? Păi, sigur că da: urlau că vor schimbarea! ”

    Imi pare rau , minti cu buna stiinta sau inconstient(ceea ce e mai grav!) . Cei care au sustinut schimbarea din ’96 nu-l adulau pe bolsevic ! Nu mai incurca lucrurile , mai , …confuzule ! Niciodata cei care au sustinut schimbarea nu l-au inghitit pe Ion Iliescu si gasca lui de comunisti imputiti , iar astia care conduc acum au fost si atunci in gasca lu’ Ilici . Vorbeste despre tine daca stii de capul tau si nu mai generaliza ! !

    Apreciază

    • cristi marin said, on februarie 18, 2012 at 12:40 pm

      comentariul asta lui Saccsiv, prima parte mai exact chiar daca pare o utopie , mi e mi-a adus o putina lumina in suflet, stiu suna ca ce spun acum pare ceva gen mesaj de Craciun, eu chiar asa am simtit parca mi-a alungat pret de cateva minute toate nelinistile ce ma apasau, pana acum nimic nu reusea sa-mi ridice aceasta ceata, dar uite ca aceata utopie , acest vis a reusit sa-mi aduca pace , stiu ca majoritatea celor ce vred in astfel de vise sunt internati, si cu acte de boli psihice, eu cred ca o sa aleg totusi sa fiu nebun, si sa cred, pentru ca prefer sa fiu nebun decat nelinistit.
      Istoria se cam repeta fratilor cine credea
      ca un partid precum al Legionarilor va avea trecere, precum cutitul prin unt prin inima masonilor, miscarea lui lea blocat mintile, i a facut sa se indoiasca pe cei mai infocati masoni si de mamele lor

      Apreciază

    • Ionut/Axa said, on februarie 18, 2012 at 1:28 pm

      crisuadi
      Incearca sa te faci inteles! Pana la urma care e nemultumirea ta si ce nu-ti este clar din fraza pe care ai amintit-o?Ne pare rau,dar este evident ca esti intr-o mare ”confuzie”!
      Dumnezeu sa te lumineze!

      Apreciază

      • cosma said, on februarie 18, 2012 at 4:02 pm

        Rusii n-au reusit inca. Nici grecii. Cu atat mai putin sarbii.
        Spunea un Parinte(Dionisie de la Colciu, Athos) ca romanii, nefiind solidari/ uniti/ precum alte popoare (grecii de pilda), trebuie sa incerce sa castige rabdarea, smerenia.
        Ce partide, ce miscari?
        Fiecare dintre noi suntem o miscare, un partid.
        Sa fim realisti. fiind individualisti, desi avand cam aceleasi idei, vrem sa actionam fiecare in felul nostru. Asa suntem.
        Cum spunea Parintele Arsenie Papacioc> noi nu suntem avangarda, ci avanpostul, rezistenta.
        NOI DUCEM DE FAPT O LUPTA DE GHERILA CRESTINA.
        Pana nu vine conflagratia nu va misca nimic semnificativ social vorbind in Romania.
        Pana nu va fi cutitul la os .
        Nu are rost sa ne epuizam energiile intr-o lupta deschisa, fiind minoritari numeric. E valabil in TOATA Ortodoxia, uitati-va la videoclipul cu acei 3 rusi in aceiasi imagine: tanarul, maturul si batranul calugar: se pregateau de prigoana, nu de asaltul victorios. Victoria va fi numai pe cruce…

        Apreciază

      • crisuadi said, on februarie 19, 2012 at 9:59 pm

        Pai , ca sa ma fac inteles , ar trebui sa recitesti comentariul meu .
        Ai spus ca aceeasi oameni care-l adulau pe Ion Iliescu , in 96 cereau schimbarea . Ti-am atras atentia ca esti in eroare totala . Cei care-l adulau pe iliescu la inceput , in 90 , il aduleaza si acum . Altii , din poporul roman , au vrut schimbarea in 96 ! Repet : cei care l-au adulat pe iliescu odata , il aduleaza si acum . Cei care nu l-au adulat niciodata si care au urat comunismul si slugile lui , au vrut schimbarea in 96 .
        Capisci ?
        Iata , inca o data citatul din tine la care fac referire : ” aceiaşi oameni care îl adulau pe Ion Iliescu, pentru „schimbarea”, pe care „a adus-o poporului român”, oare, ce făceau ei, în 1996? Păi, sigur că da: urlau că vor
        schimbarea! „

        Apreciază

      • crisuadi said, on februarie 19, 2012 at 10:01 pm

        Da , Dumnezeu m-a luminat !

        Apreciază

  16. Nimbus said, on februarie 18, 2012 at 4:02 pm

    Aici se explica esenta la tot

    Apreciază

  17. cosma said, on februarie 18, 2012 at 4:11 pm

    Convorbiri raspandite in Apocalipsa partea 17/17 (videoclipul de care vorbeam)

    Apreciază

  18. catalin_b said, on februarie 18, 2012 at 5:41 pm

    Nu știu dacă problema este de înființare a unui nou partid, ca și cum n-ar fi și așa destule, pentru a fărâmița și mai mult scena politică și, mai ales, mișcarea patriotică. Avem Axa Neamului, Pentru Patrie, Noua Dreaptă și A.F.D.P.R.-ul condus de domnul Constantin Iulian pe partea mișcării patriotice (din câte cunosc eu) și am convingerea că la alegeri toți cei care cred în idealul românesc vor vota în primul tur pentru una din aceste formațiuni. Dacă toate aceste formațiuni s-ar uni într-o alianță, cred, sau mai bine zis sper, că ar strânge suficiente voturi pentru ca alianța să intre în Parlament și să existe, în sfârșit, o mișcare coerentă care să lupte pentru interesele românilor, nu doar patrioți izolați pe la toate partidele parlamentare, ca în prezent, care fac și ei ce pot după cât le îngăduie disciplina de partid și după cât consideră ei înșiși să se jertfească pentru țară și pentru neam. Știu că trebuie fereală de vernichești, care e posibil să existe încă de pe-acum aciuați pe lângă fiecare din aceste partide patriotice. Totuși, poate merită încercat.

    Apreciază

    • agerstress said, on februarie 18, 2012 at 7:45 pm

      Cu adevarat merita incercat. Poate nu pentru unii dintre noi care ducem razboiul in interiorul propriei fiinte cat pentru cei care nu au nici o sansa sa deschida ochii atata timp cat sistemul le tine cu „ghearele” pleoapele inchise. Pentru cei multi si micuti este necesara si o actiune politica dar niciodata mai presus de cea duhovniceasca.

      Apreciază

  19. chircutz said, on februarie 23, 2012 at 9:57 pm

    Da, Ion Iliescu este un criminal şi primul vinovat pentru halul în care a ajuns ţara noastră. Dar demult Ion Iliescu nu mai este o problemă pentru mine, ci poporul român care a ales să fie condus de un criminal. Ce popor cu scaun la cap ar putea face aşa ceva? Noi am făcut-o şi, culmea, nu doar o dată! Hitler a fost ales cancelar când nu devenise criminal şi în câţiva ani doar a făcut din Germania cea mai mare putere economică şi miltară din lume. Noi ce-am făcut? L-am ales pe Ion Iliescu! Când, după 22 decembrie 1989 am susţinut că primul lucru care trebuia făcut după căderea comunismului (oare?) era reinstaurarea monarhiei era să fiu linşat. Ce poţi să ceri de la un popor a cărui formă de guvernământ este ilegală? Căci, da, republica este ilegală! Nimeni n-a întrebat poporul român în 1947 dacă vrea republică sau tot monarhie în continuare, republica i-a fost vârâtă pe gât de soviatici prin cozile de topor autohtone! Ce l-a împiedicat pe acelaşi popor român – sau nu, nu era celaşi, era un popor schimonosit la caracter de dictatura comunistă! – după câştigarea libertăţii să repare această nedreptate? Ştiţi ce? Nimicnicia noastră ca naţie, faptul că suntem neam slab, faptul că trădarea, lenea, hoţia, lichelismul, aflatul în treabă şi neseriozitatea fac parte din fibra noastră naţională. Ţoţi marii conducători ai românilor au pierit prin trădare. Pentru noi „aflatul în treabă este metodă de lucru” (P. Ţuţea). Suntem mioritici fără să realizăm că de fapt singurul mesaj valabil al acelei nenorocite de balade este acela că două treimi din poporul român sunt formate din hoţi şi criminali şi o treime din proşti! Cât de idiot trebuie să fii ca, aflând că doi vor să te omoare, tu să stai cu mânile în sân şi să începi a te văicări doar în loc să pui mâna şi să-i omori tu pe ei primul? „Acesta este poporul meu: mare dobitoc am fost să fac puşcărie pentru el, mare laş aş fi fost dacă n-aş fi făcut” (P.Ţuţea). Ne merităm, aşadar, soarta cu vârf şi îndesat! De la Marx citire: „Fiecare popor îşi are conducătorii pe care şi-ii merită”. Nimic mai adevărat!

    Apreciază

  20. carmengherghelc said, on octombrie 22, 2013 at 10:03 pm

    mmmm….interesant…desi l-am descoperit cam tarziu.

    Apreciază

  21. […] MUGUR VASILIU: „Guvernul Judas Priest” – o schita de portret, a primului produs integral evrei… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.