Video (animatie): MUCENICIA SFINTELOR PERPETUA SI FELICITAS
Actul martiric al sfintelor Perpetua si Felicitas, care au patimit pentru Hristos impreuna cu alti patru tineri crestini in timpul imparatului Septimiu Sever, este unul dintre cele mai complete si pretioase dintre actele martirice pe care ni le-a transmis Antichitatea crestina, in forma lor originala, in limba latina, redactate de un martor ocular – dupa istorisirea autentica lasata de Sfanta Perpetua si dupa viziunea martirului Saturus, care a patimit impreuna cu ea. Se pare ca Tertulian este cel care a construit inceputul si finalul descrierii actului martiric (la inceputul anului 203 lua amploare in Cartagina – Africa – miscarea fanaticilor contra crestinilor, dupa ce imparatul Septimius Severus daduse un edict pentru interzicerea prozelitismului crestin).
L-am cautat pe internet, dar n-am gasit decat fragmentele ce le puteti viziona la:
VIDEO (animatie) Sfanta Mucenita PERPETUA
Rog pe cei ce dau de el integral, eventual subtitrat in limba romana, sa-mi dea un semn. Filmul este realizat de http://www.catholicheroesofthefaith.com/ dar rog sa nu se apuce careva sa ma acuze de ecumenism sau alta nazbatie. Il consider util de urmarit si cu totul aparte, intr-o lume plina de desene animate nebune.
Cititi va rog si:
DIN VIAŢA SFINTEI MUCENIŢE PERPETUA
FLOAREA BISERICII DIN CARHIDON
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
E ger si Romania nu mai are gaze
http://www.adevarul.ro/financiar/E_ger-nu_mai_avem_gaze-_Guvernul_se_face_ca_ploua_0_637736757.html
iar Basescu vinde toate resursele energetice ale Romaniei
http://apologeticum.wordpress.com/2012/01/30/basescu-boc-cedeaza-gratis-combinatele-energetice-si-transforma-in-sfarsit-romania-intr-o-colonie-deja-nu-mai-e-coruptie-in-cazul-lui-basescu-si-a-gastii-sale-este-inalta-tradare/
ApreciazăApreciază
Ce spune Muamar Gadaffi despre asasinarea lui Kennedy (min 3::34): http://www.youtube.com/watch?v=kad-l1REI4Q
ApreciazăApreciază
Off
Avand in vedere ca avem nevoie de modele, am decis sa postez, in etape, un fel de rezumat al cartii „Cumplite incercari, Doamne” ce cuprinde volumele „Fortul 13”, „Secretele fortului 13” si „La capat de drum”. Autor – Marcel Petrisor. Cartea are aprox 600 pagini.
„Rezumatul” este de fapt o selectie de pasaje, care chiar daca ne povestesc lucruri intamplate acum 50-60 de ani, sant de mare actualitate si pline de invataminte, in contextul vremurilor de acum si ce vor veni.
Multe intrebari, multe raspunsuri.
Exemple de curaj, de comportament in situatii limita, de ne-cedare in fata santajului, de prietenie absoluta, de rezistenta in conditii imposibile, de verticalitate si inteligenta, de credinta in Dumnezeu.
Dar si exemple de metode utilizate in incercarea de a-i distruge total pe acesti oameni. De la ciomag la ispite si apoi la cele mai sofisticate si fine manipulari.
Cu unii nu au reusit. Deci, se poate.
(finetea manipularii folosite in cazul parintelui Staniloae e de-a dreptul diabolica)
Exista si cateva pasaje din „Marturisiri din mlastina disperarii” – Dumitru Bordeianu
si un pasaj din cartea “Cugetarile unei inimi smerite. Un document din secolul al XV-lea despre viata duhovniceasca“ ce contine o profetie cutremuratoare a unui batran duhovnicesc anonim din zona Constantinopolului.
„Actorii” principali: Gheorghe Calciu, Marcel Petrisor – autorul, Iosif V. Iosif, Constantin Oprisan, Aurel State, Puiu Atanasiu, Pavel Grimalschi, printul Alecu Ghyka, staretul Arsenie Papacioc, Petre Tutea, parintele Staniloae, Anderca si Turtureanu, … . Toti legionari.
In paranteze, mici comentarii – cu exceptia celui de la sfarsit. Sant consideratii proprii si deci foarte putin importante, fata de cele spuse de acesti sfinti.
S-a incercat si o ultima ispitire a lui Tutea, spre sfarsitul perioadei de detentie, doar-doar o ceda. I s-a dat voie sa scrie memorii, ce vrea el…
La intrebarea comandatului inchisorii (Aiud): „Si ce ai scris?”
Tutea raspunde:”Istoria Legiunii, domnule! Istoria poporului roman in cea mai frumoasa aventura a lui; cum am trait-o si eu, de altfel.”
_________________________________________________________
Cum descrie parintele Calciu Casimca Jilavei, locul unde se petrece actiunea din primele doua volume.
Am fost împreună cu Marcel Petrişor într-o corabie a morţii, aşa-i spuneam noi. Eram la şapte metri sub pământ, la Jilava, unde într-un tunel semicilindric s-au făcut cinci celule, pe ai căror pereţi curgea apa, uşa era închisă, iar aerul intra numai prin trei găuri mici şi aveam permanent lumina aprinsă. Noi ziceam că suntem într-o corabie ce duce spre moarte. In celula de alături toţi patru au murit în decurs de un an de zile. In celula noastră a murit numai unul. In alta au murit doi. In decurs de un an au murit jumătate din toate celulele. In fiecare celulă era cineva care trebuia să distrugă viaţa noastră, fie că era un bolnav pe moarte, fie că era un nebun care-ţi făcea viaţa imposibilă, care bătea în uşă şi cerea să fie pedepsit cel care închidea ochii sau se aşeza pe pat. Noi, prin Costache Oprişan, care a fost un adevărat sfânt, ca şi Gafencu, am avut liantul prin care să ne susţinem unul pe altul şi să supravieţuim. Adică, el îmi dădea pâinea când eram bolnav, eu îi dădeam pâinea când era el bolnav, şi nu atât lucrul acesta a contat, cât mai ales faptul că eram în comuniune, comunicam între noi, că eram un grup de oameni care ne iubeam, ne ajutam. Noi am fost celula cea mai unită.
__________________________________________________________
Dar parca mai puteai fi sigur de ceva, cu cei pentru care minciuna devenise ratiunea de a fi…
– Si ce? Inseamna ca daca atunci ne-au tampit ei, acum sa ne tampim si noi facandu-le pe plac? – ii raspunse Ghita taios. Pitesti, ne-Pitesti, datoria mea e sa ma zbat si sa nu le dau astora satisfactia pe care o sconteaza. Si sa stii c-asa voi face, pana in ultima clipa!
Dar ce sa facem? Sa punem mainile pe genunchi si sa ne uitam la vizeta, fiindca ne temem de pedeapsa ce-ar urma daca ne-ar prinde? Dar ce pedeapsa, ma? Ce pedeapsa? – se aprinse Ghita, ridicand tonul si apropiindu-se de Iosif. Ar fi ea oare mai grozava decat starea in care ne-ar aduce daca ne-am conforma „regulamentului” astuia care le implica pe toate.
Sa ne gandim putin: daca ne-ar prinde, ne-ar bate sau ne-ar da zece-douazeci de zile de izolare. Ar fi prost si chiar mai rau decat aici, dar in nici un caz mai rau decat dac-ai ajunge in starea de a-ti turna colegul sau fratele ca nu se supune ordinelor..
… si apoi, mizand pe faptul ca nu trebuie sa ne prinda si ca pazindu-ne astfel nici nu ne vor putea prinde dormind sau batand in pereti, o sa putem rezista mult mai mult decat ascultandu-le porunca. Auzi! Sa te idiotizezi singur privind saptesprezece ore o vizeta! Cine dracu’ ar putea rezista? – completa Ghita, gandind pentru sine cu voce tare.
… trebuie facut tot ce-i sta omului in puteri ca sa n-ajunga neom. Sper ca n-ati uitat prin ce ati trecut si ce-ati patit… (Oprisan)
Marcel si Ghita se parea ca se intelesesera din primele momente si se pusesera pe o nesfarsita lupta cu vremea. Iosif insa protestase. Ba chiar se aprinsese de revolta, schitase cateva controverse cu ceilalti, mai ales cu Ghita, pentru ca in cele din urma sa cedeze si el sub imboldul elementarei evidente; necesitatea rezistentei in timp. Cu aceasta trebuia castigata lupta in Casimca: cu timpul
Dar nici sa ma las ucis ca un berbec, domnule locotenent – ii raspunse Oprisan. De murit o sa mor, n-aveti grija, dar cum vreau eu, nu cum vreti dvs!
(caderea lui Calciu)
Ce putea fi mai nobil, ca intentie, decat paradisul, si inca unul terestru, fagaduit sa se realizeze cu mijloace stiintifice atat de avansate chiar in anii aceia? Nimic, si fara indoiala ca atunci zadarnicirea unei astfel de impliniri trebuia reprimata si ea. O comoda justificare a torturii. Sau, altfel spus, a lozincii: „Daca nu poate, il ajutam, daca nu vrea, il silim”.
… imi ziceam atunci in sinea mea, sa-i ajut si pe altii sa vada si apoi sa faca la fel ca mine, recunoscandu-si prin aceasta greselile, erorile si relele intentii la adresa lumii noi, iar pe de alta parte, acea opera, o data inceputa pe baza unor convingeri „traite”, trebuia perfectata, largita si extinsa si-n celelalte penitenciare sau lagare, unde lumea persista in eroare. Ar mai fi urmat, dupa aceea, depistarea, in afara penitenciarelor si in marile uzine, adica in libertate, a tuturor celor ce ar mai fi putut „cadea in eroare”, sau a celor ce inca mai persistau in ea, nedescoperiti fiind de „organele competente” datorita tacerii celor deja implicati intr-o serie de procese…
– Bine, ma Ghita – izbucni Iosif fara a se mai putea retine – , dar ce-am patit pana sa ne aduca pe „calea cea dreapta” a gandului, ai uitat oare? De izolarile de la inceput, de foamete de bataie si de tortura nu-ti mai amintesti nimic?
– Si-aceia, primii, cum ajunsesera s-o „rupa cu trecutul” si sa gandeasca atat de bine, asa dintr-odata? – intreba si mai nedumerit Marcel.
– Pai, baa, nu ti-a povestit Ghita mai inainte?! Amagirea, ispita, logica si dialectica nu-ti spun nimic?
– Dar acela era cazul lui.
– Al lui si al tuturor celor destepti. Ca noi, astia mai prosti, cu capul de dovleac, ne dumiream mai greu; doar ti-am spus… Abia dupa ce ne-au ajutat cu „stiinta omenirii” si cu „argumentele” ei, ne-am „luminat”.
Iar Maromet facu un semn si ciomegele caraliilor incetara sa mai ploua asupra detinutului. Doar cu ciomagul lui, ridicat, dar fara sa loveasca, Maromet se apropie de Jumanca si-i spuse:
– Nu, Jumanca! Nu eu am dreptate! Stiinta omenirii, ea a venit sa ne deie dreptate! (de fiecare data, se uzeaza de „stiinta omenirii”, si de ea se va folosi si antihristul)
Experienta pe care o traisera (detinutii) trebuia folosita nu de ei, ci de cei ce o determinasera. Era un fenomen prea complicat, cu prea multe capcane periculoase pentru a fi lasat la indemana oricui, si mai ales a celor ce-l suferisera, intelegand prea mult din el.
– Zau, ce voiati voi, ma, pana la urma, poate-mi spuneti si mie!
– Sa fim liberi, dom’ sergent.
– Liberi?!
Si sergentul se holba o clipa la ei, inchizand brusc usa vizetei mari si apoi deschizand-o iar, ca sa-i priveasca mai bine. Ochii i se facura cat cepele si nu mai stia omul ce sa creada… Libertate?!
– A-adica cum?
Vorba asta il pusese intr-o atat de mare incurcatura, incat nu mai stia pe ce lume e; ar fi vrut sa intrebe ce-i aia, dar fara ca sa-l poata banui cineva de nerespectarea regulamentului…
– A-a-adica? – se mai balbai el.
– […] Lagarul imperialist, Tito, calaul, sau aia cu topoarele pline de sangele proletariatului?
– Astea-s povesti dom’ sergent! – incerca sa-i explice Marcel.
– Povesti, ma? Cum povesti, cand i-am vazut eu cu ochii mei?
– Unde i-ati vazut, dom’ sergent?
– Is pe toate gardurile, ma! Zau! Numai cine nu vrea nu-i vede si nu stie de ei…
Nu stii, Costache, cum erau si cei de la Pitesti si ce ne spunea cretinul ala de Georgica, care repeta tot ce auzea pe la sedintele lor? Parca-l aud si acum dand definitia justitiei celor ce protestau impotriva tratamentului la care sant supusi:
„Baa! Justitia este constrangerea intregii generatii omenesti unde vin oameni din toate partile si se supun”.
– Sublim, dar mai stii? Se zice ca Dumnezeu vorbeste deseori prin gura copiilor si a celor slabi cu duhul…
– In cazul asta, Ghita, ma indoiesc ca vorbea Dumnezeu – ii raspunse Iosif.
(a se inlocui „justitia” cu „sistemul antihristic” si iese o definitie super)
Stii, Ghita, cum tot Georgica asta, cand prindea cate un cuvant mai neobisnuit, il repeta de zeci de ori. Il auzeau odata pe coridor spunand intruna prin fata usilor, el nestiind ca noi il auzim:
„O putere colosala, o putere foarte tare, foarte mare, o putere colosala”. Apoi iar, si iar, ca o morisca, pana ce deschidea prima usa, dand cu nasul de cei dinauntru. „O putere colosala, o putere foarte tare, foarte mare, o putere colosala” le mai repeta el inca o data si alora…
– Bine, Ghita, dar tu stii ca…
– Ce sa stiu? Ca, o data scrantita mintea unora, asa le ramane in veci? Ei uite, nu! Si eu am fost rasucit pe toate partile si mi-am revenit. Sa-si revina si ei, sau sa incerce cel putin!
In minte-i veni cazul lui Moise Arapul; povestea aceea din pateric pe care i-o spusese un calugar, la Pitesti, dimpreuna cu concluzia anahoretului:
„Pe cat de mare ti-a fost puterea de a face rau in lume, pe atat ti-e si aceea de a face binele, reparand ceea ce ai stricat”.
Si apoi si Sfantul Apostol Pavel: nu-i prigonise el oare pe crestini, si pe insusi Iisus, pentru ca, dupa aceea, sa-L propovaduiasca tot cu aceiasi fervoare? Dar cat de mult trecuse de atunci!
– Totusi, a fost singurul care, alaturi de Aurel, a cautat sa se informeze perfect despre starea in care se afla, cu toate riscurile. Si ce-i mai curios la el e ca teama nu l-a putut opri niciodata sa incerce.
– Da – adeveri Costache. Este semn sigur ca omul si-a revenit.
– La ce va referiti domnule Patrascu? – insista ofiterul politic.
– La toate – raspunse batranul, oftand si tinandu-se de solduri. Ati bulversat totul fara a pune nimic in loc decat principiul luptei de clasa si ipocritul dvs umanism, in numele caruia ucideti, cu sau fara varsare de sange, tot ceea ce va sta impotriva. Ati falsificat istoria si ati „aranjat” trecutul dupa plac, noua infundandu-ne gura pe veci, iar generatiilor noi oferindu-le festivaluri, sport, muzica si „lupta pt pace”.
Cu toate astea, cei din juru-i aveau acum o cu totul alta structura si o cu totul alta experienta decat miile pe care le intalnise paina la ei. („pitestenii”)
[…] in timp ce Ghita isi depana amintirile.
Da, asa fusese cum fusese si cum le spuse celorlalti ca gandise, iar hotararea de a iesi viu din toate acestea si de a spune tuturor ce patise, prin ce trecuse si ce se petrecuse cu el, nu i-o putea stramuta nimeni, chiar de-ar fi fost sa se tarasca precum viermele, sa se prinda cu dintii de viata, numai sa nu piara si sa poata vorbi! Ceea ce i se intamplase lui, nu trebuia sa i se mai intample nimanui.
Oamenii puteau gresi. Partidul insa „eminenta cenusie”, in nici un caz. Ei puteau fi sacrificati, dar el nici macar atins. Si totusi, cine il forma oare? Cine erau acele minti „luminate” care gandisera totul atat de bine: amagiri, tentatii, angajare, lupte, distrugere in scopul fericirii universale, si-apoi sacrificarea celor ce indeplinisera toate acestea, pentru ca principiile sa ramana intacte, pure si in continuare ispititoare? (procedura standard care o aplica diavolul celor ce ii slujesc; „partid” – „sistem”)
Unde se oprea atunci toata aceasta cavalcada a sortii? Si totusi, in minte-i revenea mereu motivatia in numele careia se facuse tot ce se facuse:
„spre FERICIREA poporului si triumful clasei muncitoare” conduse de partidul ei care in nici un caz nu trebuia intinat sau compromis de proprii-i slujitori cu fapte si metode de lucru indicate tot de el!
„FERICIREA”, deci, pricina a nefericirii! Fericirea cu sila tuturor nefericitilor: ultimul paradox la care ajungea.
Dar nu-l accepta, cautand iar eroarea pe parcursul rationamentului. Repeta astfel starile traite de zeci de ori. Si le retraia chiar cu emotiile, urmand ca si mustrarile sa si le auda cu aceiasi rigoare. Apoi, intrebarile, rationamentele facute si refacute, pana cand, in cele din urma, oboseala il cufunda intr-un somn in care cosmarurile-i continuau framantarea…
Si in noaptea aceea visa iar totul de la inceput, din copilarie, de la primele amintiri si pana la ultima confruntare cu ultimul anchetator, care, spre surprinderea lui, in intunericul visului, nu mai era Dumitrescu, ci insusi Necuratul imbracat in hainele lui. Cand ii punea intrebarile pe care i le punea, la raspunsul primit, si mai ales la revoltele lui, radea in hohote, facand sa cada de pe lucruri toate formele si de pe vorbe toate intelesurile. Ramasese in juru-i doar un iad, in care tot ce era ranjea hidos…
S-a intamplat ceea ce s-a intamplat cu fiecare pentru spalarea pacatelor facute din orgoliu si s-a suferit poate ceea ce se suferise pentru mantuirea tuturor – isi spunea in sinea lui si Costache Oprisan. Altfel, nici Iisus nu s-ar fi rugat pentru iertatrea celor ce-L chinuiau.
Se-nfiora apoi la gandul comparatiei facute, revenind dupa ceea la propria-i slabiciune…
Se indoisera, apoi cazura, se prabusira, si unii chiar pentru totdeauna, dar ei o voisera. Spusesera chiar ca „ar fi fost in stare sa-si dea sufletul pentru altii”, sa marsaluiasca pe „culmi de veac”, si iata-i ca acum scanceau de frig, de foame si de oboseala, de spaima pentru propriul trup!
Masura tuturor lucrurilor si a sufletului se vede in suferinta. E drept, fusese mare si felurita, dar facuta astfel de diavol si numai ingaduita de Dumnezeu, pentru cunoasterea limitelor. Asa ca voisera ei sa-i „mantuie” pe altii, dar nu se putusera izbavi nici pe sine…
Or, tocmai cu aceasta trebuia inceput, cu sinele, si numai apoi cu altii. Dar inceputul se intamplase… Si ajungand aici, ochii i se cascara ca-n fata unei prapastii, pomenindu-se mai aievea ca oricand in ziua de 6 decembrie 1949, cand incepuse Reeducarea…
– Deci ne-am inteles? – continua el, adresandu-li-se celor doua ajutoare ale lui. Sufletul mi-l lasati insa mie (Turcanu), iar la usa – dezbracarea! Nimeni nu intra decat gol-pusca inauntru!
_____________________________________________________________________
Profetie secolul 15: “Cugetarile unei inimi smerite. Un document din secolul al XV-lea despre viata duhovniceasca“
Un timp de nenorociri va cuprinde intreaga lume; oamenii se vor uri unii pe altii, se vor teme unii de altii, nu se vor increde unii intr-altii; suferintele vor lasa loc altor suferinte si mai mari: frica – unei frici mai mari; primejdia – unei primejdii mai mari; durerea – unei dureri mai mari; tristetea – unei tristeti mai mari.[…]
Fiecare persoană va fi pecetluită; fiecare amănunt sau element al muncii sale şi al vieţii acesteia, ba şi fiecare cuvânt, fiecare mişcare a facultăţilor mintale va fi sub supraveghere neîncetată, astfel încât ea [persoana] nu va mai avea obiceiul de a cugeta la sine, de teamă ca nu cumva înfăţişarea feţei să reflecte fără voia sa ceva nepotrivit cu autoritatea conducătorului lumii, adică a Antihristului. Toată lumea va purta „măşti de piatră”.
___________________________________________________________
Experimentul Pitesti: (Dumitru Bordeianu – Marturisiri din mlastina disperarii)
Rezultatul acestei experiente a fost ca s-a ajuns la „citirea gândurilor”. […] Atât eu, cât si camarazii mei, am vazut cu ochii nostri ca nu ne mai puteam controla expresia fetei, care ne trada întotdeauna gândurile pe care nu mai reusea sa le mascheze. În momentul când posedatul te tortura si se uita în ochii tai, întrebându-te unde te gândeai sau ce gânduri aveai, daca nu raspundeai sincer, el îti si observa pe fata gîndul pe care voiai sa-l ascunzi. Nu mai aveai nici vointa si nici puterea sa-ti opresti aceasta exteriorizare, si atunci se stia precis daca spuneai sau nu adevarul.
Aceasta a fost ultima faza a nebuniei colective pe care am trait-o toti cei care am trecut prin demascari. Iar rezultatul acestei „citiri” a gândurilor, prevazute de Nicolski si profetite noua de Turcanu, a fost neîncrederea totala în cel de lânga tine.
Nu degeaba la Piteşti ni se spunea că „aceasta este mica revoluţie, care va fi urmată de marea revoluţie”
La începutul lui august 1951, când declaratiile publice si scrise erau pe terminate, iar tortura de „citire” a gândurilor atinsese nivelul prevazut în planurile ocultei, Turcanu a trecut din camera în camera, cu expresia unui demon satisfacut si l-am auzit repetând ca, ispitind si înselând pe cei tari si credinciosi, i-a putut tavali în mocirla.
„Ma, banditilor, va amintiti foarte bine ce am spus în camera aceasta cât si în celelalte camere, ca eu nu glumesc, ca ma voi tine de cuvânt si voi folosi toate metodele pentru a-mi atinge scopul urmarit. Or, iata ca am ajuns, prin metodele pe care le-am folosit, sa va citim si gândurile, fapt la care voi nu v-ati asteptat niciodata.”
______________________________________________________
Un oarecare bolsevic ii explica lui Lenin, faptul ca distrugerea intimitatii umane este cel mai bun mijloc de control.
___________________________________________________________
(zilele noastre)
http://www.bbc.co.uk/news/science-environment-14900800 (detector emotii – minciuni)
https://saccsiv.wordpress.com/2011/09/14/noul-detector-de-emotii-poate-vedea-de-la-distanta-cand-mintim-va-amintiti-profetia/#more-11998
____________________________________________________________
Parca-l vedea apoi si pe unul, care-l pazise in timpul marii „Prefaceri” si „Reeducari”, spunandu-i:
– Pana nu simti nevoia batutului in usa, ca sa-ti spovedesti domnului Turcanu si ultimul gand venit in minte, pana atunci nu te poti numi „reeducat” pentru noua noastra „societate”, pentru „viitorul de aur al omenirii”…
Si asa ajunsese chiar si el, Costache Oprisan, seful Fratiilor de Cruce de atunci, sa simta nevoia unei goliri totale a sufletului de tot ceea ce mai ramasese omenesc intr-insul! […]
Dar prabusirea nu se oprise acolo, nici pentru el nici si nici pentru ceilalti. Teroarea il impinsese la verificarea caderii. Convingerile noi trebuiau dovedite prin fapte, adica prin participarea la determinarea celorlalti de a „ rupe cu trecutul”, oferind cea mai edificatoare proba a Reeducarii realizate: transformarea in calau, adica in „mentor iluminat” pentru prietenii care nu trecusera prin ceea ce trecusesi tu. Si cine se putea opune inertiei caderii?!
Doi frati pusi sa se pazeasca unul pe celalalt ajunsesera, intr-un moment de tensiune, sa se loveasca, apoi sa se imbratiseze plangand, pentru ca, despartiti si retrecuti prin ceea ce mai trecusera, sa ajunga iar sa-si crape capetele pentru adevarata dovedire a Reeducarii! Si-i amintea bine de tot…
Ce greata cumplita! Ce scarba de sine, de lume, de toti si de toate, ce cumplita infrangere a mandriei, ascunsa in adancul sufletului omenesc!
[…] aceleasi torturi, intai insotitorii indraciti care trebuiau sa-i pazeasca ca sa nu se sinucida si nici sa doarma, apoi, incetul cu incetul, prima concesie, a doua, si dupa aceea intregul sir, caruia nici el nu-i putuse opune nici o impotrivire.
(acesti insotitori erau si in celula; nu mai exista absolut nici un moment de intimitate)
ApreciazăApreciază
Regimul Băsescu pus la zid în Parlamentul European
http://www.cotidianul.ro/regimul-basescu-pus-la-zid-in-parlamentul-european-171447/
ApreciazăApreciază
Sugestii pentru „Stirile Zilei”
Aparatul care citeşte gândurile poate deveni realitate
http://www.adevarul.ro/life/viata/Aparatul_care_poate_citi_gandurile_poate_deveni_realitate_0_638336393.html
Mantia invizibililă din filmul „Harry Potter“ există: primul obiect 3D a „dispărut“ complet
http://www.adevarul.ro/life/viata/S-a_inventat_mantia_pentru_invizibilitate-_Primul_obiect_3D_care_a_-disparut-_complet_0_638336364.html
ApreciazăApreciază
dupa parerea mea, filmul are partea lui de sminteala: nu cred ca sfanta ar fi purtat cercei si nici o asemenea rochie decoltata. in plus, are o parte cand ridica tonul ( chiar tipa). e tipic sectar, asa ca nu cred ca e bine de vizionat . sunt pline librariile de carti pt copii , chipurile, religioase, dar care contin chiar si blasfemii pe alocuri. am vazut o carte cu colinde pt copii in care nu vreti sa stiti cum erau pictati Maica Domnului, Iosif si Hristos….
m-am ingrozit de numarul mare de carti pt copii care sunt facute de sectanti ca sa sminteasca.
asta e parerea mea. e posibil sa gresesc, ca tot omul. va rog sa ma corectati.
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsfeb/02-01-sf_perpetua_si_felicitas.html
ApreciazăApreciază