SACCSIV – blog ortodox

10 ianuarie: Pomenirea Sfantului Grigorie (Grigore), fratele Sfantului Vasile cel Mare

Posted in AL DOILEA SINOD ECUMENIC, Calendar Ortodox, ORTODOXIE, Sfantul Vasile cel Mare by saccsiv on ianuarie 10, 2012

În luna ianuarie, în ziua a zecea, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Grigorie (Grigore), episcopul Nissei.

Acest Sfânt parinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare si a stralucit prin cunostinta filozofiei si prin râvna pentru credinta ortodoxa; drept aceea a fost si aparator al Bisericii lui Hristos. Ca mergând la Constantinopol, împreuna cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca sa lupte împotriva eresurilor pagâne, Grigorie s-a dovedit aparator neîntrecut al dreptei credinte, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor si prin dovezi din Scriptura. Grigorie strabatuse toata stiinta filozofica si a bunei vietuiri si de aceea avea putere cu aceste doua arme. Pastorindu-si turma cu întelepciune si cu evlavie si, ajungând la batrânete frumoasa, a adormit si s-a mutat la Domnul. Ca înfatisare Grigorie era întru totul asemanator fratelui sau Vasile, afara de caruntete, si avea o fata putin mai vesela decât a acestuia.

Cititi va rog si:

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1326171600

 

Reclame

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on ianuarie 10, 2012 at 1:43 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. STOP RFID 666 said, on ianuarie 10, 2012 at 3:03 pm

    MAREA APOSTAZIE – SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV – COMENTAT DE ARHIEPISCOPUL AVERCHIE DE JORDANVILLE

    „Sarea ne pătrunde” –
    semnul apropierii sfârşitului

    La un centenar de la dreptcredinciosul sfârşit al
    Sfântului Ierarh Ignatie (Brianceaninov)

    Vremurile noastre se aseamănă cu vremurile din urmă – „sarea ne cuprinde”. Păstorii Bisericii
    au rămas cu o înţelegere a creştinismului slabă, întunecată, confuză. O falsă înţelegere după buchie,
    distrugând viaţa duhovnicească în societatea creştină, distrugând creştinismul, care este faptă, nu
    buchie. Trist este să vezi, cui i-au fost încredinţate şi pe ce mâini au căzut oile lui Hristos, cui i-a fost
    încredinţată păstorirea şi mântuirea lor ! Apar „lupii îmbrăcaţi în blană de oaie”, recunoscuţi după
    faptele şi roadele lor. Toate acestea, însă, se petrec cu îngăduinţa Domnului. „Cei ce vor fi în Iudeea,
    să fugă la munte!” Cu un secol în urmă prin aceste cuvinte a caracterizat viaţa Bisericii timpului său
    marele luminător şi scriitor duhovnicesc – îndrumătorul vieţii creştin-ortodoxe, Sfântul Ierarh Ignatie
    (Brianceaninov), a cărui prăznuire o cinstim în acest an 1967 ( + 30 aprilie 1867).
    Oare nu suntem noi în zilele noastre mai în drept ca oricând să repetăm aceste aspre
    prevestitoare cuvinte? Ori, anume în această privinţă – a totalei decăderi moral-duhovniceşti, ajunsă,
    se pare, până la limita extremă în acest din urmă veac, mai ales de la prăbuşirea catastrofală a Patriei
    noastre, Rusia, cu adevărat am ajuns departe. E un ”progres” întristător, vădind clar apropierea
    sfârşitului potrivit cuvintelor pline de dumnezeiască înţelepciune ale Episcopului Ignatie.
    Încotro s-o apucăm, dacă cei cărora le sunt încredinţate sufletele oamenilor, le călăuzesc nu
    spre mântuire, ci spre pierzanie veşnică?!
    Pentru noi este important că Sfântul Ierarh Ignatie, care din tinereţe năzuia din tot sufletul
    după o înaltă vieţuire moral-duhovnicească, fiind el însuşi un model al unei asemenea vieţuiri, ne
    istoriseşte aceasta nu din teorie, ci trecând el singur prin aceste încercări, după cum ne este cunoscut
    din descrierea vieţii sale.
    Învăţămintele pe care le-a tras în urma dezamăgirilor şi necazurilor îndurate de el personal, au
    fost descrise în „Experienţe ascetice”, „Predici ascetice”, „Scrisori către mireni”, „Prinos
    monahismului contemporan”, „Patericon” şi alte lucrări, ajunse până la noi. Ele alcătuiesc o
    bibliotecă extrem de valoroasă pentru oricine se interesează de problemele vieţii moral-duhovniceşti
    şi, îndeosebi pentru cel ce doreşte nu numai să ”filosofeze” (ceea ce se întâmplă adesea cu totul
    zadarnic şi fără de nici un folos!), ci şi să ducă o viaţă duhovnicească, aşa cum a trăit cu adevărat
    Episcopul Ignatie. Scrierile Sfântului Ierarh Ignatie apar ca deosebit de preţioase pentru noi, deoarece
    sunt scrise din proprie experienţă duhovnicească.
    Pentru noi este important să ştim că Sfântul Ierarh Ignatie, după cum subliniază el însuşi, caută
    răspuns şi îndrumare la Sfinţii Părinţi din vechime, vorbind puţin de la sine.
    Iată, de pildă, cum descrie el epoca contemporană lui în încheierea la „Patericonul” său: „De
    la tabloul înfăţişat nouă de antichitate să ne întoarcem la viaţa contemporană. Ce putem zice despre
    noi înşine? Cum să trăim, cum să acţionăm? Răspunsul la aceste întrebări îl găsim la monahii din
    vechime: ei au prevestit starea actuală; ei au conturat şi modul de acţiune în această situaţie. „În
    vremurile din urmă, glăsuia unul dintre ei, cei ce vor lucra cu adevărat pentru Dumnezeu, se vor
    ascunde cu înţelepciune de oameni şi nu vor face semne şi minuni printre ei, ca în vremea de faţă. Ei
    vor păşi pe calea faptelor, dizolvate în smerenie şi în împărăţia Cerurilor, se vor dovedi mai mari
    decât Părinţii, care s-au proslăvit prin semne” (al 4-lea răspuns al Prea Cuviosului Nifon). Câtă
    temeinică călăuzire, câtă mângâiere pentru noi găsim în aceste cuvinte profetice ale înduhovnicitului
    părinte ! Această mărturie este extraordinar de importantă ! Din cele spuse reiese clar: acolo unde este
    multă gălăgie, autoreclamă, căutarea popularităţii cu orice preţ, adică – acolo unde lipseşte în mod
    evident smerenia şi se observă dorinţa de slavă sau de preamărire a sinelui în faţa altora prin

    1
    „Şi întinzând bucăţica, a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătură a pătruns atunci
    satana în el” (Ioan 13, 26-27). Potrivit unor tălmăciri, Iisus a întins bucăţica de pâine în sare.intermediul unor fapte şi merite reale sau exagerate şi închipuite – acolo nu este o veritabilă slujire a
    lui Dumnezeu.
    Şi ce este acolo?
    Acolo este numai făţărnicie, spune Sfântul Ierarh Ignatie, citându-l pe Sfântul Tihon de
    Zadonsk.
    „Teme-te de această făţărnicie”, ne învaţă mai departe Episcopul Ignatie: „Teme-te de
    făţărnicie, în primul rând în tine însuţi, apoi în ceilalţi; teme-te de aceea, că este în spiritul timpului,
    fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre o purtare uşuratică… Urmăreşte
    făţărnicia în tine însuţi, izgoneşte-o dinăuntrul tău; fereşte-te de gloatele molipsite de ea, care
    acţionează voit sau inconştient în această direcţie, mascând slujirea lumească prin slujirea lui
    Dumnezeu, căutarea bunurilor trecătoare prin căutarea bunurilor veşnice, ascunzând sub masca
    sfinţeniei un trai şi un suflet vicios, supus în întregime patimilor”.
    Iată o trăsătură extrem de caracteristică, proprie mai ales vremurilor noastre, şi dezvăluită
    nouă de către Sfântul Ierarh Ignatie pentru a ne preveni, ca un cunoscător experimentat al vieţii
    duhovniceşti.
    A doua trăsătură, subliniată nu o dată de Sfântul Ierarh Ignatie în scrierile sale, este secătuirea
    binecuvântaţilor păstori ai adevăratei vieţi moral-duhovniceşti, şi în legătură cu aceasta, ceea ce este
    deosebit de important în vremurile noastre, a şti şi a cunoaşte fiecare sârguitor pentru a-şi salva
    sufletul – înmulţirea falşilor învăţători, înşelaţi de ispitirile demonice şi târând întreaga omenire în
    această minciună. E necesară o prudenţă deosebită, cum nu o dată ne prevenea. Sfântul Ierarh Ignatie,
    ca „să nu confundăm lupul cu păstorul” şi să nu ne încredem cu uşurinţă în acela care poate să-ţi ducă
    sufletul la pierzanie, călăuzindu-l pe un drum fals. Potrivit cuvintelor Sfântului Ierarh Ignatie,
    vremurile noastre sunt vremurile excesivei sărăciri de îndrumători înduhovniciţi, de aceea este cu
    neputinţă de a mai găsi „stareţi” adevăraţi, cum au fost cei din vechime; este cu mult mai sigur să ne
    conducem după Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi.
    În legătură cu aceasta însuşi Sfântul Ierarh Ignatie îşi aminteşte cât de mult a suferit de pe
    urma deselor întâlniri cu aşa-zişii ”îndrumători” duhovniceşti, bolnavi ei înşişi de orbire şi amăgire de
    sine, şi câte zguduiri amare şi grele a îndurat din această pricină.
    A treia trăsătură caracteristică vremurilor noastre este neobişnuita înmulţire a ispitelor de tot
    felul, din cele mai felurite, toate îndepărtându-l pe om de la slujirea sinceră şi neprefăcută lui
    Dumnezeu.
    „Vai lumii din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină” a prevestit Domnul.
    Năvălirea smintelilor va fi îngăduită de Domnul, tot aşa după cum şi suferinţa sufletească din pricina
    smintelilor va fi cu îngăduinţa Domnului. Către sfârşitul lumii ispitele se vor înmulţi într-atât, încât
    „din pricina înmulţirii fărădelegilor iubirea multora se va răci” (Mt. 24,12), iar „Fiul Omului, când va
    veni, va găsi oare credinţă pe pământ ?” (Luca 18,8). „Poporul lui Israel” – Biserica „va cădea de
    sabie” – zice Domnul Dumnezeu, „Mânia Mea se va aprinde pe faţa Mea” (Iez. 38,18). Vieţuirea după
    Dumnezeu va deveni din cale-afară de anevoioasă.
    Aceasta se va întâmpla din cauza că celui ce trăieşte în mijlocul ispitelor, îi este imposibil să
    nu cedeze ispitelor. Aşa cum gheaţa se topeşte şi se preface în apă sub acţiunea căldurii, aşa şi inima
    preaplină de samavolnicie, fiind supusă influenţei ispitelor, mai cu seamă celor permanente, se
    moleşeşte şi se perverteşte.
    „O, vremi nenorocite ! O, stare nenorocită ! – exclamă Sfântul Ierarh Ignatie, contemplând
    această deprimantă privelişte a ispitelor. „O, dezastru duhovnicesc, nevăzut oamenilor pătimaşi,
    neasemuit mai mare decât toate calamităţile naturale ! O, nenorocire, începută în timp şi nesfârşinduse în timp, ci trecând în veşnicie ! O nenorocirea nenorocirilor, înţeleasă numai de drepţii creştini şi
    de adevăraţii monahi, ascunsă celor pe care-i învăluie şi-i pierde !”
    Cuvinte de aur ale Sfântului Ierarh Ignatie ! Ne aflăm, de pe acum, chiar în faţa acestor
    nenumărate ispite, care îngreuiază atât de mult „vieţuirea după Dumnezeu” a oamenilor de azi. Dar
    câţi oare îşi dau seama în zilele noastre de caracterul dăunător al acestor ispite ? Sub ochii noştri în
    lume au loc evenimente cutremurătoare, bunăoară, sângeroasa catastrofa abătută asupra Patriei
    noastre Rusia, formarea unor state ateiste, luptătoare împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii, cultul făţiş al satanei.
    Însă majoritatea, asemenea unor orbi, parcă n-ar vedea nimic din toate acestea, chiar se supără,
    când li se arată adevărul: „Ce tot vorbiţi? Nu se întâmplă nimic deosebit. Aşa a fost dintotdeauna!”
    ş.a.m.d.
    Această orbire spirituală a majorităţii contemporanilor, care se numesc creştini (e îngrozitor,
    dar trebuie s-o spunem – printre ei aflându-se nu puţini clerici !), cât şi celelalte sminteli, înmulţinduse pe zi ce trece, împiedică tot mai mult „vieţuirea după Dumnezeu”.
    Conform cuvintelor Episcopului Ignatie, acesta este semnul clar al apostaziei, care a început şi
    progresează cu repeziciune în zilele noastre şi despre care a proorocit Sfântul Apostol Pavel în
    Epistola a doua către Tesaloniceni (II Tesal. 2,3).
    „Vieţuirea după Dumnezeu – spune Episcopul Ignatie – va deveni foarte anevoioasă, din
    pricina apostaziei generale. Mulţimea apostaţilor, intitulându-se şi prezentându-se în aparenţă drept
    creştini (!!), îi vor prigoni cu atât mai lesne pe veritabilii creştini. Apostaţii, înmulţindu-se, vor
    împresura pe adevăraţii creştini cu nenumărate intrigi, vor pune nenumărate piedici în calea bunelor
    intenţii de mântuire şi slujire a Domnului, după cum arată Sfântul Tihon de Zadonsk. Ei vor lupta
    împotriva robilor lui Dumnezeu, recurgând la forţa autorităţilor de stat, prin represalii şi denunţuri,
    prin diverse uneltiri, amăgiri şi prigoană feroce…
    În vremurile din urmă adevăratul monah (desigur, acest lucru e valabil pentru orice creştin
    adevărat !) abia dacă va găsi vreun adăpost îndepărtat şi ascuns pentru a sluji acolo cu oarecare
    libertate lui Dumnezeu, şi pentru a nu se lăsa antrenat de către apostazie şi apostaţi în slujire satanei.
    Cine, văzând ce se petrece acum in lume, inclusiv slujirea satanei în mod făţiş, poate spune că
    aceste vremuri n-au venit încă ?
    Fără îndoială că ele au şi venit, dacă Sfântul Ierarh Ignatie scria cu peste o sută de ani în urmă
    despre aceste vremuri: „În viitor vremurile vor fi tot mai grele. Creştinismul, ca duh. se îndepărtează
    din mediul uman, fără ca gloata agitată şi aservită lumii deşertăciunii, să observe, lăsându-l propriei
    decăderi!”
    Este foarte important să semnalăm prin aceste cuvinte că, acei oameni care fac parte din gloata
    agitată şi aservită „lumii deşertăciunii”, cei care într-atât s-au afundat ei înşişi în deşertăciune,
    predându-se slujirii lumii acesteia, care zace sub puterea celui rău, după cuvântul Apostolului (I Ioan
    5,19), încât şi-au pierdut vederea duhovnicească.
    De aceea tot ce se petrece acum în lume, li se pare absolut normal, firesc, ceva cu care trebuie
    să ne împăcăm. Ei se supără grozav pe acei ce încearcă să le deschidă ochii, din cauză că aceştia nu-i
    lasă să trăiască tihnit, cu plăcerile/patimile lor.
    În continuare Episcopul Ignatie scrie: „Se împlinesc proorocirile Scripturii despre apostazia de
    la creştinism a popoarelor trecute de la păgânism la creştinism. Apostazia a fost prevestită de către
    Sfânta Scriptură cu toată claritatea şi este o mărturie a faptului cât de adevărat este tot ce s-a spus în
    Scriptură”.
    Iată de ce adevăratul creştin nu trebuie să intre în panică, observând acest sumbru tablou al
    Apostaziei, spre deosebire de unii, care cu naivitate şi necugetat se sperie, preferând să nu vadă
    apostazia şi să tacă.
    Dreptcredinciosul creştin cunoaşte din cuvintele lui Hristos Mântuitorul Însuşi că toate acestea
    „trebuie să fie” (Marcu 13,7; Luca 21,9), însă el nu trebuie să închidă ochii asupra lor, ci este dator să
    fie pe deplin conştient faţă de cele ce se întâmplă, şi să aprecieze corect toate evenimentele, în care se
    manifestă apostazia, ca să ştie cum să se comporte spre a nu fi târât de puhoiul apostaziei.
    Spre a ne călăuzi, Episcopul Ignatie spune: „Apostazia are loc cu îngăduinţa Domnului, nu
    încerca s-o opreşti cu slabele tale puteri…”
    Ce înseamnă aceasta ? înseamnă oare să ne împăcăm cu apostazia şi să ”ne integrăm” în ea ?
    Nu, desigur ! Iată însă cum trebuie să acţionăm: „Îndepărtează-te, păzeşte-te tu însuţi de ea: aceasta
    este de ajuns. Cunoaşte duhul vremii, cercetează-l, ca să te poţi feri pe cât posibil de influenţa lui !
    De aceea tăcerea asupra Apostaziei este criminală. N-avem voie să păstrăm tăcere asupra
    Apostaziei, să ne liniştim pe noi înşine şi pe alţii, că totul ar fi în ordine, că n-avem de ce să ne
    tulburăm. Cu toate că nu ne stă în puteri „să oprim apostazia cu slabele noastre puteri”, datoria iubirii
    noastre creştineşti ne porunceşte nu numai să ne ferim, şi să ne păzim noi înşine, ci să-i păzim, să-i
    avertizăm şi pe semenii noştri, care nu văd şi nu observă nimic. Aici se cuvine să ne amintim
    minunata cugetare a unuia din cei mai mari stâlpi ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Teologul:
    „Prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu”.
    Nu se cade a tăcea despre ceea ce este de primă necesitate – salvarea sufletelor omeneşti !
    Să ne adresăm în continuare cugetărilor Episcopului Ignatie, care ne deschid ochii asupra
    celor ce se întâmplă în prezent în lume: „Apostazia a început de la un timp să înainteze rapid, liber şi
    făţiş. Urmările vor fi din cele mai triste. Facă-se voia Domnului!”
    Oare noi nu observăm toate acestea ? Încă de curând părea de neconceput acea totală
    neruşinare din viaţa moral-religioasă a oamenilor, care se petrece în prezent sub ochii noştri, inclusiv
    până la lepădarea completă de Hristos, respingerea oricăror principii moral-religioase şi slujirea făţişă
    satanei.
    Ar fi de prisos să trasăm o paralelă între persecuţiile actuale ale dreptei credinţe în Hristos, sub
    toate formele ei, şi cele ce s-au petrecut în zorii creştinismului. Atunci creştinii erau prigoniţi de
    păgânii, care nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, nu ştiau de El. Iar acum prigonesc credinţa
    creştină, aprig şi nemilos, cei care Îl cunosc prea bine pe Hristos şi sublima învăţătură propovăduită
    de El, şi adesea – renegaţii conştienţi, care şi-au vândut sufletul satanei pentru bunăstarea materială.
    În continuare citim cu înfricoşare prevestirile Episcopului Ignatie, pe care le vedem
    împlinindu-se sub ochii noştri: „Dumnezeu Cel milostiv să ocrotească rămăşiţa credincioşilor. Dar
    această rămăşiţă este mică şi devine tot mai săracă şi mai săracă… Lucrarea credinţei pravoslavnice
    poate fi recunoscută ca apropiindu-se de deznodământul hotărâtor… Numai milostivirea deosebită a
    lui Dumnezeu poate opri atotnimicitoarea epidemie morală, o poate opri pentru un timp, pentru că
    trebuie să se împlinească ceea ce a fost prezis în Scripturi.”
    „Judecând după spiritul timpului şi după frământarea minţilor, suntem îndreptăţiţi să credem
    că edificiul Bisericii, care se clatină demult, se va cutremura straşnic şi repede. Nu are cine să-l
    susţină şi cine să se împotrivească. Măsurile întreprinse pentru susţinerea lui au fost împrumutate din
    stihiile lumii, vrăjmaşe Bisericii, şi mai curând vor grăbi căderea ei, decât s-o oprească.”
    Aceste cuvinte parcă sunt copiate din realitatea zilelor noastre ! Chiar acum noi suntem
    martorii acestei „cutremurări straşnice şi rapide.” Iar măsurile luate, într-adevăr, nu sunt nicidecum
    împrumutate de acolo de unde ar fi trebuit împrumutate – adică de pe tărâmul duhovnicesc, ci tot din
    aceleaşi „stihii ale lumii, vrăjmaşe Bisericii,” adică din sfera pasiunilor umane, care nu tind către cele
    dumnezeieşti, ci la cele omeneşti. Bineînţeles, astfel de măsuri nu numai că nu vor opri căderea
    Bisericii, ci mai degrabă o vor accelera.
    Unii vor zice: „Ascultaţi, ce tot vorbiţi, despre ce prăbuşire a Bisericii este vorba, când noi
    avem legământul hotărât al lui Hristos Care spune: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor
    birui” (Mt. 16,18). Foarte adevărat, cuvintele lui Hristos sunt fără îndoială de netăgăduit, însă nu se
    ştie de ce, uităm că prin aceste cuvinte Hristos nu arată hotarele Bisericii, pe care „porţile iadului nu o
    vor birui.” Nu se spune care anume Biserică va fi aceea: a Constantinopolului, Rusă, Sârbă, Bulgară,
    Biserica Rusă din diaspora, sau oricare alta. Se spune simplu – „Biserica”, adică, până la sfârşitul
    veacului şi cea de A Doua Venire a lui Hristos, adevărata Biserică nu va dispare de pe faţa
    pământului, ci va subzista. Biserica va rămâne Biserică cu toate înaltele ei legăminte, împuterniciri şi
    drepturi binecuvântate ce-i aparţin, chiar şi în cazul, când în ea va rămâne un singur episcop şi
    minimum de credincioşi. Iar restul se va clătina şi va cădea, va fi „biruit de porţile iadului”, chiar
    dacă va continua să se numească ”biserică”.
    Iată ce trebuie de avut în vedere pentru a evalua corect evenimentele care au loc în zilele
    noastre !
    „Nu avem de unde aştepta restabilirea creştinismului” – scrie mai departe Episcopul Ignatie:
    „Vasele Sfântului Duh au secat definitiv pretutindeni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie
    şi daruri harice, ori, substanţa Duhului dumnezeiesc poate fi suplinită şi restabilită numai prin
    uneltele Sale. Îndelungata şi milostiva răbdare a Domnului îngăduie să se prelungească şi să fie
    amânat deznodământul final pentru cei rămaşi, care se vor mântui. Între timp, cei ce putrezesc sau au putrezit, vor atinge deplina putreziciune. Cei ce vor să se mântuiască, trebuie să înţeleagă bine acest
    lucru şi să folosească timpul dat spre mântuire, „căci timpul scurt este”, iar trecerea în veşnicie este
    aproape pentru fiecare din noi.
    Se cuvine să fim mai împăciuitori faţă de starea Bisericii şi totodată înţelegători. Această stare
    jalnică este îngăduită de Sus.
    Stareţul Isaia spunea: „Înţelege vremea! Nu aştepta buna orânduire în structura bisericească
    îndeobşte. Fii mulţumit că există posibilitatea mântuirii individuale a celor care vor să se
    mântuiască”.
    Sfaturi care parcă ne sunt îndreptate direct nouă, pentru a nu ne descuraja, a nu cădea în
    deznădejde, văzând ce se petrece. Cel mai greu este, desigur, în aceste vremuri, după cum remarca
    Sfântul Ierarh Ignatie, de a suporta singurătatea spirituală.
    „Mântuieşte-te singur! Fii fericit, dacă vei afla măcar un colaborator adevărat în lucrarea de
    mântuire: acesta e cel mai mare şi mai de preţ dar al Domnului, în zilele noastre. Păzeşte-te, vrând să-
    ţi salvezi aproapele, să nu te tragă el în prăpastia pierzaniei. Acest din urmă lucru se întâmplă la tot
    pasul.”
    Iată ce vremuri grele vor veni pentru mântuire, şi aceste vremuri au şi venit!
    „Mântuindu-te, mântuieşte-ţi sufletul!” – li s-a spus ultimilor creştini. Sunt cuvintele Sfântului
    Duh, subliniază Sfântul Ierarh Ignatie, vrând să ne impună tărie şi o vigilenţă sporită faţă de sinele
    nostru.
    Conform Episcopului Ignatie, apostazia, spre care se îndreaptă tot mai rapid epoca modernă,
    este premergătoare apariţiei în lume a potrivnicului lui Hristos – Antihristul. Ea va pregăti venirea şi
    urcarea pe tron a Antihristului, fiind ”încununată” de acest eveniment, după care va începe perioada
    înfricoşătoare a ultimei bătălii decisive a diavolului cu Dumnezeu şi cu Hristosul Său. Întemeindu-se
    pe profeţiile unor Părinţi ai Bisericii, Episcopul Ignatie ne istoriseşte pe larg despre aceasta în
    remarcabila sa lucrare: „Despre minuni şi semne.”
    Antihristul va apărea ca o urmare firească a sărăcirii în oameni a „înţelepciunii şi cugetării
    duhovniceşti”, „a lipsei dreptei cunoştinţe a lui Dumnezeu”, care vor confunda lucrarea diavolului cu
    lucrarea lui Dumnezeu, înainte de venirea Antihristului întreaga ambianţă a lumii va fi de aşa natură,
    încât Antihristul va apărea ca o consecinţă inevitabilă a acestei ambianţe realmente antihristice, a
    acestei stări de spirit antihristice a omenirii.
    Iată de ce încă Sfântul Apostol Ioan Teologul vorbea despre mai „mulţi antihrişti” (I Ioan
    2,18). Iată de ce putem vorbi despre manifestarea în lume a „duhului antihristic” cu mult înainte de
    venirea la putere a Antihristului în persoană.
    A vorbi despre aceasta nu înseamnă deloc a lua asupra noastră îndrăzneala de „a prezice”
    timpul venirii Antihristului care, potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, nu-i este cunoscut nimănui cu
    precizie, deşi multe semne se arată.
    Trebuie să vorbim despre aceasta, pentru a nu fi înşelaţi de Antihristul, care va fi un amăgitor
    şi un seducător extrem de iscusit, capabil chiar să facă semne şi minuni false.
    Iată cum povesteşte Sfântul Ierarh Ignatie despre această ispitire primejdioasă şi păgubitoare
    pentru suflet, întemeindu-se pe învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi: „Înainte de a doua
    venire a lui Hristos, când creştinismul, cunoştinţa şi cugetarea duhovnicească vor sărăci în ultimul
    grad printre oameni, „se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi
    chiar minuni ca să amăgească de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi” (Mt.24, 24).
    Antihristul însuşi va face minuni multe, ca să uimească şi să satisfacă ignoranţa şi mintea
    profană, le va da „semnul din Cer” căutat şi cerut de ei. „Venirea aceluia – spune Sfântul Apostol
    Pavel, se va face „prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni
    mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să
    se mântuiască” (II Tesal. 2,9-10).
    Neştiinţa şi cugetarea lumească, văzând aceste minuni, nu se vor opri câtuşi de puţin să
    chibzuiască, ci le vor primi neîntârziat în duhul lor, înrudit cu duhul aceluia; în orbirea lor se vor
    închina lui şi vor primi lucrarea satanei ca pe o supremă manifestare a puterii dumnezeieşti, – şi
    Antihristul va fi primit în grabă, pe negândite (Sfântul Efrem Sirul). „Atunci va plânge tot pământul, va plânge marea şi văzduhul, împreună cu dobitoacele
    sălbatice şi cu păsările cerului; vor plânge munţii şi dealurile şi tulpinile câmpului; vor plânge şi
    luminătorii cerului împreună cu stelele pentru neamul omenesc, căci de bună voie s-au încredinţat
    tiranului” (Sfântul Efrem Sirul).
    „Oamenii nu vor pricepe că minunile lui nu au nici un scop binevoitor, înţelept, nici o
    semnificaţie aparte; că acestea sunt departe de adevăr şi pline de înşelăciune, sunt o comedie
    monstruoasă, răutăcioasă şi fără noimă, menită să zăpăcească şi să contrarieze, să înşele, să
    smintească şi să captiveze prin magia nălucirilor pompoase, deşarte şi inutile.
    Nu-i de mirare că minunile Antihristului vor fi acceptate necondiţionat şi cu admiraţie de către
    apostaţii de la creştinism, duşmanii adevărului, potrivnicii lui Dumnezeu: ei sunt deja pregătiţi pentru
    primirea făţişă, activă a trimisului şi uneltei satanei, a doctrinei sale, a tuturor activităţilor sale, fiind
    din timp în comunicare spirituală cu satana.
    Faptul că minunile şi semnele Antihristului îi vor pune în încurcătură şi pe „aleşii lui
    Dumnezeu” merită atenţie deosebită şi adâncă compasiune”.
    Aceste din urmă cuvinte prevenitoare sunt importante mai ales pentru cei ce privesc cu
    superficialitate actuala pregătire a omenirii pentru venirea Antihristului, rămânând orbi, în pofida
    realităţii, şi nevrând să vadă semnele evidente ale acestei febrile pregătiri a întronizării Antihristului
    de către partizanii săi, care şi-au vândut deja sufletul satanei în schimbul satisfacerii libere şi fără
    oprelişti a „poftei trupeşti”, a „poftei ochilor” şi „trufiei vieţii”, adică: a senzualităţii, a cupidităţii şi a
    iubirii de slavă (I Ioan 2,16).
    Trebuie să ştim şi să nu uităm, cât de mare va fi viclenia Antihristului şi cât de perfid va
    acţiona el, dacă şi „aleşii lui Dumnezeu”, adică drepţii creştini, vor fi în încurcătură, nefiind în stare
    să se dumirească de îndată şi să-l demaşte pe Antihrist, nu vor putea să-l identifice de la început.
    Potrivit cuvintelor Sfântului Ierarh Ignatie, motivul acestei confuzii şi a puternicei influenţe a
    Antihristului asupra oamenilor stă în viclenia şi ipocrizia infernală a acestuia, mascând o cumplită
    răutate, cât şi în obrăznicia lui neînfrânată şi nemăsurată, în sprijinul masiv acordat lui din partea
    spiritelor damnate şi, în sfârşit, incapacitatea de a produce miracole, deşi false, dar totuşi
    extraordinare.
    Viclenia şi făţărnicia – iată trăsăturile specifice cu precădere epocii noastre. Inocularea lor în
    spiritul oamenilor pregăteşte omenirea pentru primirea facilă şi fără complicaţii a Antihristului.
    „Închipuirea omenească – scrie mai departe Sfântul Ierarh Ignatie – este neputincioasă de a-şi
    reprezenta pe sceleratul care va fi Antihristul; e nefiresc pentru inima omenească, chiar pervertită, a
    crede că răul poate să ajungă la gradul atins în zilele Antihristului”.
    „El va trâmbiţa despre sine însuşi, intitulându-se propovăduitor şi restaurator al autenticei
    cunoştinţe despre Dumnezeu. Cei ce nu înţeleg creştinismul vor vedea în el reprezentantul şi
    apărătorul adevăratei religii şi se vor alipi lui. Va predica despre sine că este adevăratul Mesia cel
    făgăduit. Slugile sale, adepte ale cugetării lumeşti, vor aclama venirea lui; văzând slava,
    atotputernicia şi aptitudinile sale geniale, amploarea manevrării stihiilor telurice, vor crede în el şi-l
    vor preamări ca pe un dumnezeu, devenind părtaşii lui” (Sfântul Efrem Sirul).
    „La început se va arăta blând, milostiv şi drept, iubitor, seducător, frumos şi plin de tot felul
    de virtuţi. Cei care vor accepta adevărul lumii decăzute ca fiind drept, îl vor primi şi i se vor închina
    din cauza înaltelor sale virtuţi, nelepădându-se de el pentru adevărul Evangheliei” (Prea Cuviosul
    Macarie cel Mare).
    „Antihristul va propune omenirii organizarea bunăstării şi prosperităţii depline pe pământ, va
    promite onoruri, bogăţii, tot confortul şi plăcerile trupeşti. Iubitorii de cele lumeşti îl vor venera pe
    Antihrist şi-l vor numi stăpânul lor.”
    Iată tabloul viu a ceea ce observăm în prezent, cu toate că Antihristul ca persoană concretă
    nici nu există încă. Dar „precursorii” lui activează deja în lume, în acelaşi mod cum va acţiona el
    însuşi. Din acest punct de vedere devin clare toate aceste mişcări contemporane din viaţa religioasă
    bisericească, în genul ecumenismului, toate aceste chemări înflăcărate la unirea reciprocă ”în numele
    iubirii creştineşti”, această înflorire a culturii şi civilizaţiei pur pământene, satisfăcând pasiunile şi
    poftele omeneşti, tot acest entuziasm dubios al ”binefacerilor filantropice”. De câtă vigilenţă şi spirit prevăzător avem nevoie pentru a discerne adevărul de amăgeală, sinceritatea de viclenie şi
    prefăcătorie, pe veritabilul binefăcător de slujitorul ce-şi întinde cursele, a Antihristului ce vine! Cât
    de periculos este pentru adevăratul creştin în zilele noastre de a intra în relaţii cu ”binefăcătorii” şi de
    a se folosi de ”binefacerile lor! ”
    Şi aceasta încă nu e totul! „Antihristul va desfăşura în faţa oamenilor o panoramă a felurilor
    miracole deşănţate, inexplicabile şi nemaipomenite; va înfricoşa lumea prin grandoarea minunilor
    sale, va satisface curiozitatea nechibzuită, ignoranţa profană şi superstiţiile de tot felul; ştiinţa umană
    va fi luată în râs; prin mijloace oculte va fi creată o nouă ştiinţă diavolească. Toţi oamenii conduşi de
    lumina naturii lor decăzute, înstrăinaţi de călăuzirea dumnezeieştii lumini, vor fi atraşi în cursa
    seducătorului. Observăm şi acum începutul tuturor acestor evenimente, deci putem să ne închipuim
    cu claritate ce va fi, când va apărea Antihristul în persoană.
    „Semnele Antihristului se vor manifesta cu precădere în văzduh” (Sfântul Efrem Sirul).
    „În văzduhuri acţionează puterea stăpânitorului, puterea satanei” (Efes. 2-2; 6-12). Minunile
    vor acţiona cel mai mult asupra ochilor, fermecându-i şi înşelându-i (Sfântul Simeon Noul Teolog).
    Sfântul Ioan Teologul, contemplând în Apocalipsă evenimentele lumii în preajma sfârşitului, spune
    că Antihristul „va face semne mari, încât şi foc face să pogoare din Cer, pe pământ, înaintea
    oamenilor” (Apoc. 13-13). Acest semn este arătat în Scripturi, ca fiind cel mai mare semn, iar locul
    acestui semn este văzduhul: va fi o privelişte impunătoare şi înfricoşătoare.
    Aceste fenomene se observă de pe acum, întrezărindu-se sub forma diverselor invenţii
    neobişnuite, nemaivăzute, desfăşurându-şi activitatea chiar ”în văzduh”. „Minunile Antihristului se
    vor adăuga la manifestările comportamentului său sofisticat, în intenţia de a-i face pe oameni
    complicii săi. Cei ce se vor împotrivi Antihristului vor fi consideraţi instigatori, adversari ai
    bunăstării şi ordinii publice, vor fi supuşi persecuţiilor ascunse şi făţişe, vor fi osândiţi la chinuri şi
    cazne.”
    Aceste lucruri ne sunt deja cunoscute ! Nu numai Antihristul, ci şi precursorii şi slugile lui au
    declanşat în epoca noastră prigoana camuflată ori deschisă a dreptcredincioşilor creştini, iar pe
    alocuri, ca, de pildă, în Patria noastră, Rusia, s-a ajuns şi la vărsare de sânge, tortură şi execuţii.
    Toate acestea fiind comise sub cele mai ”plauzibile” pretexte: creştinii au fost declaraţi
    ”duşmani ai poporului”, ”duşmani ai ordinii publice”, acuzaţi ca ”răzvrătiţi”, iar în biserică –
    ”schismatici”.
    „Spiritele viclene, răspândite în univers, vor inspira oamenilor o excelentă opinie generală
    despre Antihrist, un entuziasm nemaipomenit, o atracţie de neînvins faţă de el” (Sfântul Efrem Sirul).
    Ceva asemănător s-a observat deja în atitudinea faţă de acei predecesori ai Antihristului, ca, de
    pildă, Lenin şi Stalin. Acestea au fost doar ”repetiţii” a ceea ce se va petrece în proporţii şi mai
    grandioase în zilele Antihristului. Sfânta Scriptură a descris prin multe trăsături grozăvia ultimei
    prigoane asupra creştinismului şi cruzimea prigonitorului. Ca trăsătură decisivă şi deosebită va sluji
    denumirea dată de Scriptură acestei creaturi cumplite: el este denumit „fiară” (Apoc. 13,1), în timp ce
    arhanghelul căzut este numit „şarpe” (Facerea 3-1). Ambele denumiri redau cu fidelitate caracterul
    ambilor adversari ai Domnului. Unul acţionează în taină, altul – făţiş; însă fiarei, ce se aseamănă cu
    toate fiarele (Apoc. 13-2), reunind în sine cruzimea tuturor, „i-a dat ei balaurul puterea lui şi stăpânire
    mare” (Apoc. 13-2). Va fi o încercare îngrozitoare pentru sfinţii lui Dumnezeu: viclenia, ipocrizia,
    minunile asupritorului se vor înmulţi ca să-i înşele şi să-i seducă; autoritatea neîngrădită a
    torţionarului, persecuţiile şi strâmtorările născocite şi camuflate cu ingeniozitate, îi vor pune pe
    creştini în cea mai grea situaţie; numărul lor mic va părea infim pe lângă întreaga omenire, iar
    învăţăturile lor vor fi minimalizate; dispreţul general, ura, prigoana, clevetirile, moartea violentă vor
    fi destinul lor. Numai sub călăuza şi cu ajutorul deosebit al harului dumnezeiesc, aleşii lui Dumnezeu
    se vor putea împotrivi vrăjmaşului şi vor fi în stare să mărturisească înaintea lui şi înaintea oamenilor
    pe Domnul Iisus Hristos.”
    Dar cum şi de ce oamenii Îl vor respinge pe Hristos şi îl vor primi pe Antihrist ?
    Şi la această întrebare Sfântul Ierarh Ignatie dă răspuns minunat: „Tot aşa cum L-au respins pe
    Hristos cu 19 secole şi ceva în urmă şi L-au răstignit pe cruce.”
    „Creştinismul ne-a fost propovăduit cu atâta certitudine, încât nu există justificare pentru acei ce nu-l cunosc. Motivul neştiinţei este unul: bunul plac, samavolnicia. Cum soarele luminează pe cer,
    aşa luminează creştinismul. Cel care închide ochii de bună voie, să-şi atribuie nevederea şi
    necunoaşterea sieşi, nu lipsei de lumină. Motivul respingerii lui Dumnezeu -Omul de către oameni se
    află în oameni, după cum tot în ei se află şi motivul acceptării Antihristului.”
    „Eu am venit în numele Tatălui Meu – a mărturisit iudeilor Domnul, – şi voi nu mă primiţi:
    dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veţi primi” (Ioan 5,43). Ei sunt numiţi împreună, cei
    ce-L resping pe Hristos şi cei ce-l primesc pe Antihrist, deşi Antihristul e amintit ca unul ce va să
    vină. Neprimindu-L pe Hristos conform dispoziţiei lor sufleteşti, ei s-au alăturat celor ce-l vor primi
    pe Antihrist, cu toate că şi-au încheiat călătoria pământească cu multe secole înainte de venirea lui. Ei
    au comis fapta lui cea mai nelegiuită: uciderea lui Dumnezeu. Pentru timpul venirii lui, pentru el
    însuşi n-a fost lăsată o astfel de fărădelege. Precum duhul lor se află în stare de vrăjmăşie faţă de
    Hristos, tot aşa ei se află în comunicare cu Antihristul, depărtaţi de el în spaţiu şi timp.
    „Orice duh – spune Sfântul Ioan Teologul – care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos venit în trup,
    nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în
    lume”, în spirit (I Ioan, 4,3).
    Cei ce sunt conduşi de duhul Antihristului în spiritul lor, intrând în legătură cu el, supunândui-se şi închinându-i-se lui în duh, îl vor proclama dumnezeul lor. „Şi de aceea Dumnezeu le trimite o
    lucrare de amăgire, ca ei să creadă în minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci
    le-a plăcut nedreptatea” (II Tesal. 2,11-12).
    În îngăduinţa Sa, Dumnezeu este un judecător drept. Îngăduinţa Domnului va fi în acelaşi
    timp satisfacţie şi acuzaţie, cât şi judecată a spiritului uman.
    Antihristul va veni în vremurile predestinate lui. Venirea lui va fi anticipată de apostazia
    generală a majorităţii oamenilor de la credinţa creştină. Prin lepădarea de Hristos, omenirea se va
    pregăti pentru înscăunarea Antihristului, primindu-l în duhul său. În însăşi starea de spirit umană va
    apărea cererea, chemarea Antihristului, atracţia faţă de el, tot aşa cum într-o stare de grea suferinţă
    apare setea unei băuturi ucigătoare. Este lansată iniţiativa, chemarea societăţii umane, exprimându-se
    necesitatea imperioasă a geniului dintre genii, care ar impulsiona dezvoltarea şi prosperitatea
    materială la cele mai înalte cote, ar instala pe pământ acea bunăstare, faţă de care Raiul şi Cerul devin
    pentru om de prisos. Antihristul va fi o consecinţă logică, justă şi firească a orientării generale,
    spirituale şi morale, urmată de omenire. De altminteri, tot ce observăm acum în lume – în viaţa socialpolitică şi bisericească a omenirii – corespunde întru totul prezicerilor expuse mai sus ale Episcopului
    Ignatie. Iar dacă ne gândim în mod serios la tot ceea ce se petrece, devine clar că încă niciodată, în
    întreaga sa istorie, lumea n-a fost atât de aproape de Antihrist, ca în zilele noastre. Data apariţiei lui e
    doar o chestiune de timp, ce nu ne este încă dezvăluită.
    Noi am fost avertizaţi despre cele ce se vor întâmpla şi vom fi pedepsiţi, dacă vom închide
    ochii cu uşurinţă asupra tuturor acestor evenimente, încredinţându-ne pe noi înşine şi pe alţii, că nu se
    întâmplă nimic deosebit, că totul e în ordine, că ar fi mai bine să fim concilianţi, şi ne vom lăsa ”duşi
    de valurile vieţii”, ca şi ceilalţi, ori vom merge ”în pas cu vremea” ce ne atrage cu repeziciune spre
    Antihrist.
    Câtă recunoştinţă îi datorăm noi, fiii şi fiicele Bisericii Ortodoxe, Sfântului Ierarh Ignatie
    pentru că, încă cu o sută de ani în urmă, a zugrăvit atât de viu în închipuirea noastră tabloul a tot ceea
    ce se întâmplă acum şi a ceea ce va mai fi poate, în viitorul apropiat !
    „Sarea ne cuprinde” – Biserica încetează de a mai fi Biserică. Ea devine pseudobiserică, gata
    de a-l primi pe Antihrist ca ”Mesia”, în afară de „mica rămăşiţă” a dreptcredincioşilor care, conform
    cuvintelor Episcopului Ignatie devine „tot mai săracă şi mai săracă”. Toată cultura modernă şi
    întreaga viaţă umană, orientată exclusiv spre satisfacerea bunăstării aparente, pur materiale a
    oamenilor, pregăteşte stăruitor şi cu febrilitate omenirea pentru înscăunarea Antihristului.
    Prin urmare, a sosit timpul limită pentru fiecare din noi să hotărâm – unde suntem şi cu cine: în
    această „mică rămăşiţă” a dreptcredincioşilor, în această „turmă mică a lui Hristos”, după cuvintele
    lui Hristos Mântuitorul Însuşi (Luca 12,32) – cu Hristos sau cu vrăjmaşul Său – Antihristul ?
    Aceasta ne învaţă scrierile inspirate de înţelepciunea dumnezeiască ale Sfântului Ierarh Ignatie!

    Apreciază

  3. Myanmar said, on ianuarie 10, 2012 at 3:12 pm

    Marş al tăcerii împotriva crematoriului uman

    Preoţii a două parohii din cartierul Mănăştur protestează faţă de asocierea Primăriei cu o firmă pentru amenajarea unui crematoriu uman în acest cartier, credincioşii şi locuitorii fiind chemaţi, miercuri, la un marş al tăcerii.

    http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Mars_al_tacerii_impotriva_crematoriului_uman_0_625137893.html

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: