3 decembrie: PETRE TUTEA – 20 de ani de la trecerea la Domnul
Reiau integral articolul 3 dec. 2011: Petre Ţuţea – 20 ani de la trecerea sa la Domnul:
Petre Ţuţea a vazut lumina zilei la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung, Gh. Bariţiu din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea Humboldt din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Termină ca doctor în economie politică şi drept si devine discipol al lui Nae Ionescu.
Colaborează la diverse publicaţii naţionaliste, în special la ziarul Cuvântul condus de Nae Ionescu, ziar de înaltă factură intelectuală, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu şi alţi exponenti straluciţi ai elitei intelectuale legionare, unde scrie numeroase articole de substanţă, studii de economie şi politică. Românismul generatiei legionare interbelice, marele intelectual l-a definit simplu:
” A însemnat să fim noi înşine…” (vezi lucrarea Petre Tuţea – Între Dumnezeu şi Neamul meu, Fundaţia Anastasia, Bucuresti, 1992).
În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat după 6 Septembrie 1940, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Şef de Serviciu şi apoi Director în Ministerul Economiei Naţionale.
După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor indurate:
“– Tot ce-am suferit – declara Petre Tutea –, aş fi neconsolat şi aş fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniţă… dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei unui mare popor… greu de istorie şi de viitorul lui strălucit”. (ibidem). Hărţuit în permanenţă de regimul comunist prin autorităţile sale represive, Petre Ţuţea a avut curajul să-şi exprime convingerile sale legionare până în ultimele clipe ale vieţii:
“– Un Român absolut trebuie să fie legionar”, spunea el. “Corneliu Codreanu a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Si Codreanu a avut acest har, a facut o Miscare puternică” (ibidem). Pentru ca tot el să revină şi să adauge:
“– Legionarismul a fost o revoluţie pentru că a însufleţit o generaţie, construind ordinea de stat pe substanţa istorică a poporului român” (ibidem).
Continuu sub observaţia agenţilor securităţii comuniste după eliberarea sa din închisoare, Petre Ţuţea a suferit enorm, dar cu stoicism, şicanele repetate ale acestora. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modestă de lângă Cişmigiu, au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale la care acesta lucra.
Marele român Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului “Cristiana” din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: “Ce înseamnă un om de dreapta?”, câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a răspuns simplu:
“– Român absolut, asta înseamnă!” (ibidem)
Cititi va rog si:
PETRE TUTEA: “Eu cand discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa”
Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
@saccsiv
da-mi te rog o adresa de contact de a lui ioan c. daca vrea si el
Multumesc
ApreciazăApreciază
Ciprian
Daca vrea, desigur.
ApreciazăApreciază
[…] 3 decembrie 2011: Petre Ţuţea – 20 ani de la trecerea sa la Domnul. […]
ApreciazăApreciază
Ultimul Patriarh al Nationalismului romanesc autentic. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
ApreciazăApreciază
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Off topic: http://www.publika.md/organizatia-mondiala-a-sanatatii-a-decis–dragostea-e-o-boala_591311.html
ApreciazăApreciază
http://www.jurnalul.ro/stiinta/profetiile-maya-despre-apocalipsa-interpretate-gresit-expertii-spun-ca-va-fi-doar-inceputul-unei-noi-ere-598143.htm
ApreciazăApreciază
http://www.ziare.com/articole/oamenii+strazii+ungaria+inchisoare
ApreciazăApreciază
Frate, Vasile, te rog sa ma stergi de la lista de bloguri, intrucat mi-am inchis blogul.
Voiam doar sa-mi fac mai cunoscut Indrumarul biblic, dar acuma cred ca nu mai e nevoie,
si ca sa fiu sincer, nu sunt preot, deci poate nu mi se cade sa vorbesc prea mult din Scriptura.
ApreciazăApreciază
Frate, pune blog-ul sus ca am nevoie de el, asa cum e. Sau macar cat sa il copii. Da un semn
ApreciazăApreciază
Adica nici nu imi puneam problema ca il vei sterge, este deosebit de util, vezi ca e o ispita de la cel viclean actiunea asta asa deodata…
ApreciazăApreciază
,,SPECIALISTII” AU ,,DESCOPERIT” – DIAVOLUL ,,TE MANGAIE” CAND ESTI CU EL
http://www.adevarul.ro/life/viata/Injuraturile_te_scapa_de_durere_0_602339888.html
ApreciazăApreciază
ABATORUL GLOBAL – CIPURI RFID 666 ,,GRATIS” – SI IMPLANTUL VA FI TOT ,,GRATIS”
http://www.adevarul.ro/moldova/social/PASAPOARTE-BIOMETRICE-GRATUITE-Vezi-beneficiaza_0_602339863.html
ApreciazăApreciază
..off topic
Uite unde duce multiculturalismul si ce poate ajunge Europa:
http://www.jurnalul.ro/externe/12-oameni-au-fost-sacrificati-dupa-un-ritual-voodoo-fiind-aruncati-in-mare-598230.htm
ApreciazăApreciază
Aicia duce mai degraba cultura orientala pagana (i.e. indiana). Au incercat britanicii pe vremea colonialismului sa-i educe, sa-i civilizeze, insa paganii aia si atunci continuau ritualurile lor dracesti, de exemplu cele in care vaduvele se sinucideau ritualic, chiar daca administratia britanica a interzis traditiile lor spurcate.
Tot in India si-au gasit sfarsitul destui misionari crestini sacrificati la fel de barbaric de paganii de-acolo in ritualurile lor dracesti catre „zeitatile” lor violente. O subcultura promovata din pacate cu frenezie in occidentul care s-a lepadat de Crestinism (si care evident a trebuit sa puna un substitut spiritual in locul spiritualitatii ortodoxe ca doar nu exista om fara religie nici macar un ateu).
Sa le vorbesti adeptilor spiritualitatii orientale de asa ceva, sa vezi cum se inraiesc impotriva ta ca vai, de fapt budismul/hinduismul/yoga si alte dracisme sunt „bune”, „eliberatoare”, „impaciuitoare”, „superioare” crestinismului. Maine poimaine in ritmul asta unii vor ajunge sa sacrifice copii lui Moloh ca pe vremea jidanilor veterotestamentari…
ApreciazăApreciază
Astazi este si ziua in care a fost canonizat Sfantul Gheorghe, de la Cernica, duhovnicul Sfantului Calinic!
Minunat este Dumnezeu intru’ Sfintii Sai!
ApreciazăApreciază
Petre Tutea nu a facut studii in strainatate deloc, deci este gresita informatia din articolul de mai sus de unde reiese ca a studiat la Universitatea Humboldt din Berlin. Chiar Tutea spunea ca „pentru a avea valoare nu-i nevoie sa studiezi in strainatate”. Informatia gresita a fost raspandita de G. Liiceanu cand a publicat filmul despre Tutea si Cioran si care i-a alcatuit o biografie cu multe greseli. Nu exista in 1913 liceu la Campulung, ci numai gimnaziul Dinicu Golescu. Petre Tutea este un produs al civilizatiei carpato-dunarene, un om daruit de Dumnezeu, fiu de preot ortodox si taranca analfabeta dupa sum spunea el insusi. Insa taranca analfabeta era o persoana extraordinara.
ApreciazăApreciază
Am o interbare .
Stie cineva ceva despre arestul staretului de la Vatopedi Efrem si eliberarea lui pe cautiune ?
E adevarata informatia sau e dezinformare ?Nu am gasit nici o confirmare oficiala?
ApreciazăApreciază
http://www.evz.ro/detalii/stiri/eruptia-unui-vulcan-din-islanda-ar-putea-avea-consecinte-la-nivel-mondial-956352.html
ApreciazăApreciază
http://www.realitatea.net/fed-a-tiparit-in-secret-16-trilioane-de-dolari_892189.html
ApreciazăApreciază
http://iondelachiuiesti.blogspot.com/2011/12/vindecarea-femeii-garbove-europa-o.html
ApreciazăApreciază
…am o carte cu 322(atentie la numar) cugetari ale lui P.Tutea.Este tiparita de editura Humanitas si pentru unul care nu stie adevarul si citeste cartea il v-a intelege gresit pe Tutea! Cit de perversi sunt ma666onii astia!
ApreciazăApreciază
off topic
ApreciazăApreciază
$$$$$$$$$$$$$$$
http://www.money.ro/fed-a-prc-e2prc-80prc-9etiparitprc-e2prc-80prc-9c-in-secret-16-trilioane-de-dolari–peste-veniturile-anuale-ale-economiei-sua_1178416.html
ApreciazăApreciază
Pentru mine PETRE TUTEA inseamna umbra stramosilor mei. Lumina calda la mormintu neamului Romanesc. Si zimbetu neschitat al pruncului nascut in vatra stramoseasca.
ApreciazăApreciază
[…] 3 decembrie: PETRE TUTEA – 20 de ani de la trecerea la Domnul […]
ApreciazăApreciază