Detalii despre incidentul de la Targu Ocna. Despre „oameni ai bisericii” ce urasc pe Sfantul Valeriu Gafencu si Manastirea Petru Voda. Si despre mireni cu mult mai credinciosi …

   Dupa cum stiti, in septembrie atrageam atentia asupra unui:  

Incident grav la Targu Ocna: PREOTII SI CALUGARII DE LA MANASTIREA PETRU VODA EVACUATI din cimitirul unde se cauta ramasitele lui Valeriu Gafencu …

   Monahia Fotini de la Manastirea Petru Voda vine cu detalii importante:

În luna iunie a acestui an, Valentina Gafencu, sora martirului anticomunist, Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor, a cerut binecuvântare de la Părintele Justin Pârvu pentru a înainta o cerere către CICCR (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România) spre demararea unor cercetări arheologice în cimitirul de la Tg Ocna, menite să stabilească locul unde a fost îngropat fratele ei, precum şi căutarea, deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale acestuia, în cazul în care vor fi descoperite. Părintele Justin nu doar că binecuvintează, ci şi sprijină financiar această campanie de cercetare arheologică.

Au trecut câteva luni până când în sfârşit primim răspunsul pozitiv la cererea doamnei Gafencu, din partea domnului arheolog Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, un creştin cinstit şi curat la suflet, şi din partea domnului Ioan Chertiţie, fost gardian de penitenciar, o figură impresionantă prin râvna de a căuta şi cinsti pe mucenicul Valeriu Gafencu, cel care i-a schimbat viaţa în mod miraculos, transformându-l dintr-un torţionar înfocat în slujitor smerit al Domnului. Domnul Ioan Chertiţie care este şi coordonatorul proiectului „Pe urmele martirilor din închisorile comuniste”, în numele Asociaţiei Filantropice „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, cere binecuvântarea Părintelui Justin, faţă de care are o mare evlavie, să participăm şi noi la această înaltă operaţiune, cu rugăciune şi un mic ajutor financiar. De la dl. Chertiţie, de altfel inima acestui proiect de investigaţii, aveam să aflăm de ce a durat aşa de mult aprobarea cererii Valentinei Gafencu. Spre surprinderea noastră aflăm că timp de o lună Episcopia Romanului a tergiversat lucrările, datorită întârziatei binecuvântări pe care s-a decis în cele din urmă să o acorde.

Activităţile de cercetare arheologică aveau să se desfăşoare începând de luni, 5 septembrie, în perimetrul cimitirului situat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, aflată în Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor, cercetările[1] fiind efectuate sub tutela Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, condus de istoricul Marius Oprea. Acest centru făcuse deja investigaţiile necesare pentru desemnarea locului unde a fost nu înhumat, ci aruncat ca pe fiare în groapa comună a penitenciarului, Mucenicul Valeriu Gafencu. Se ştie că Valeriu Gafencu s-a stins din viaţa aceasta pământească la data de 18 februarie 1952 în penitenciarul-spital de la Târgu-Ocna. În perioada comunistă, penitenciarul de la Târgu Ocna a servit pentru detenţia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat în literatura de specialitate drept o adevărată Bastilie sanitară a României comuniste. În intervalul 1950–1954, la Târgu-Ocna, au murit 54 de deţinuţi politici, aceştia fiind îngropaţi în cimitirul de lângă biserica ortodoxă „Sfinţii Constantin şi Elena”. Corpurile deţinuţilor au fost aruncate în groapă fără sicriu, fără slujbă de pomenire, iar mormintele nu au fost marcate cu cruce, indicii importante pentru identificarea lor. Între anii 1977 şi 1997, tot în spaţiul acestui cimitir au fost îngropaţi bolnavii psihici din penitenciarul care devenise Sanatoriul pentru bolnavi psihici, fapt ce îngreuna operaţiunea de cercetare. După 1989, spaţiul din cimitir care nu era ocupat de morminte, a fost folosit de către credincioşii din parohie, în prezent, terenul destinat cimitirului fiind aproape în întregime ocupat cu morminte noi. Singurul spaţiu din cimitir rămas liber mai cuprinde doar o suprafaţă restrânsă de teren situată în colţul de nord-vest al cimitirului, acesta fiind singurul loc unde Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional aprobase cercetările arheologice.

Cu binecuvântarea Părintelui Justin, ne pornim aşadar, în zorii zilei de 5 septembrie, cu mult entuziasm şi evlavie față de memoria martirilor noştri, spre cimitirul din Tg. Ocna, un grup de călugări şi maici, în total 9 la număr. Ajungem dimineaţa în jurul orei 9 şi ne pregătim emoţionaţi să intrăm în cimitirul ce adăpostea osemintele martirilor. În incinta cimitirului este construită o troiţă închinată martirilor anticomunişti, îngropaţi fără de cruce. Întrăm să ne închinăm. Ne întâmpină cu un zâmbet larg şi rece, ce ascundea parcă ceva, părintele paroh din zonă. Nici nu apuc bine să termin de făcut sfânta cruce, când un domn civil îşi face foarte zgomotos apariţia şi iritat de faptul că am îndrăznit să păşim pe teritoriul sfântului cimitir, ne ordonă pe un ton ce ne amintea de vechiul regim torţionar de suflete, nici mai mult nici mai puţin decât să părăsim imediat cimitirul. Motivul? Lipsa unei binecuvântări scrise din partea Înalt Preasfinţitului Teofan, ierarhul de care mănăstirea Petru Vodă aparţine canonic.

Nu făcusem niciun alt gest decât să ne închinăm. Pe poarta cimitirului intrau şi ieşeau şi alte persoane, dar nimeni nu era intervievat, nimeni nu era anchetat. O clipă rămânem blocaţi. Întorc capul şi dau iarăşi de rânjetul părintelui paroh. Imediat îmi vine în minte modul în care a murit Valeriu Gafencu. Ultimele sale cuvinte înainte de a-şi da obştescul sfârşit au fost: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul”, după care gardienii, personalul închisorii au fost la rândul lor cuprinşi de cinste şi evlavie faţă de cel care era recunoscut până şi de prigonitori drept Sfântul, şi au permis tuturor deţinuţilor să se închine şi să îşi ia fiecare rămas bun de la cel ce a fost mentorul duhovnicesc al deţinuţilor. Revin cu mintea la cele ce se petreceau cu noi în cimitir, sub rafalele zbieretelor acelui individ, care se legitimează drept juristul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, domnul Alexa Constantin. Aşadar reprezentantul Bisericii, trimis cu misiune specială chiar de Preasfinţia sa Ioachim Băcăuanul.

Mi se părea incredibil ce se petrece. Adică gardienii necredincioşi de atunci, slujitori ai ideologiei ateist marxiste, cu inimile înmuiate, au permis deţinuţilor să se închine Sfântului, iar reprezentanţii Bisericii, slujitori ai credinţei ortodoxe şi ai sfintelor altare, învârtoşaţi la inimi, să ne oprime? Cum este cu putinţă aşa ceva? Ca slujitorul Bisericii să ne interzică a-i cinsti martirii, pe sângele cărora rezidă Biserica? Mi se pare că aceia erau slujitori ai Bisericii, iar aceştia gardieni ai Bisericii, care transformă toiagul arhieresc în bâta poliţienească de controlare a oricărei acţiuni ce nu e politic corectă. Ca prin ceaţă îl aud pe Părintele Ieroschimonah Ioan, care ne însoţea, cum încearcă să îi explice gardianului Bisericii că nu intenţionăm să facem nimic altceva decât un parastas şi un acatist în cinstea sfinţilor închisorilor. Imediat tună replica juristului eparhial: Valeriu Gafencu nu este sfânt! Cine l-a canonizat?

Rămânem consternaţi în faţa noilor prigonitori ai sfinţilor închisorilor, ai martirilor Bisericii. Noi, care nădăjduiam ca Biserica să fie vestitoare a mântuirii, cea care în sfârşit avea să facă dreptate martirilor ce nu au fost niciodată reabilitaţi şi care au rămas fără cinstirea cuvenită; noi, care nădăjduiam ca Biserica să îi fericească pe cei care au fost prigoniţi pentru dreptate de către ateismul bolşevic, tocmai Biserica să se opună? Asistam parcă la inchiziţia unei biserici politice.

Asaltată de astfel de întrebări şi nedumeriri, găsesc răspunsul, chiar acolo, în cimitirul de la Tg. Ocna: La noi, comunismul nu a căzut! Rămâne viu atât în memoria guvernanţilor, cât şi a reprezentanţilor Bisericii, supuşi politic. Şi iată şi răspunsul la o altă întrebare pe care ne-o punem de o vreme încoace: Când vor fi slăviţi, canonizaţi martirii anticomunişti, sfinţii închisorilor? Atunci când comunismul va cădea şi din România. Toate celelalte Biserici surori, pătimitoare în regimul comunist, şi-au canonizat martirii, numai noi nu. Realizând ce se petrece, îmi revin şi îi adresez cu durere o întrebare juristului episcopal: Dacă eram rabini, protestanţi sau securişti, ne mai dădeaţi afară? Tăcere… Încerc să îi explic şi faptul că avem binecuvântarea verbală a Înaltului Teofan, la care dânsul nu găseşte altceva de răspuns decât să mă corecteze: ÎnaltPreasfinţitul Teofan! Uimită îi replic un lucru ce i-a lăsat uimiţi şi pe sărmanii arheologi care, jenaţi, se vedeau neputincioşi în a ne ajuta: Să ştiţi că Biserica Ortodoxă nu este Partidul Comunist!

Am ieşit. Izgoniţi în afara porţilor teritoriului bisericesc, îndureraţi sunăm la Părintele stareţ spre a-i cere sfatul în asemenea situaţie. Părintele Justin, de la celălalt capăt al firului, ne linişteşte spunând în auzul tuturor celor de faţă: „Lăsaţi aşa şi vă supuneţi, pentru că aşa cum Mântuitorul a ales să se descopere unei femei păgâne, samarinencei la fântâna lui Iacov, aşa şi acum poate că Sfântul Domnului, Valeriu Gafencu, doreşte să se descopere necredincioşilor decât celor credincioşi, spre luminarea şi îndreptarea lor”.

Am fi putut să cerem aprobarea primăriei, ce are la conducere pe doamna Floarea Ivanof, o creştină distinsă ce iubeşte sfinţii lui Dumnezeu şi care cu câţiva ani în urmă îl declarase pe Valeriu Gafencu cetăţean de onoare al oraşului, cea aflată în drept să ne interzică intrarea în cimitir, iar nu organele episcopiei, fără aprobarea cărora cercetările arheologice puteau lejer fi efectuate. În astfel de cazuri este autorizată doar aprobarea Ministerului Cultelor, care de altfel se şi dobândise. Nu am vrut să umbrim evenimentul, care şi aşa aduce cinste martirilor şi neamului românesc şi, cerând telefonic binecuvântarea Înaltului Teofan, am săvârşit în afara gardului parastasul pentru cei răposaţi şi acatistul Sfântului Valeriu.

Curând întristarea ni s-a transformat în bucurie, deoarece lângă noi îşi face apariţia unul din consilierii primăriei, care supravegheau activitatea, şi pătruns şi el de cele întâmplate, ni se alătură şi încearcă smerit să ne consoleze, alungându-ne întristarea. Ne-a mărturisit că noaptea precedentă a avut un vis în care a văzut cum se făceau săpături în cimitir şi i s-a arătat Valeriu Gafencu care i-a spus să îl caute că îl vor găsi. Această veste ne-a dat nădejde că îl vom găsi cândva. Când? Atunci când inimile noastre îl vor cinsti şi vor striga la Dumnezeu să ni-l dăruiască spre întărirea vieţii creştine. Dar o altă surprindere a noastră a fost să vedem că la aceste operațiuni nu a participat nimeni, în ciuda mediatizării puternice făcute pe internet acestui eveniment. Unde erau cei ce îl iubesc pe Sfântul Valeriu? Cei care îi scriu cărţi şi trâmbiţează sfinţenia lui? Oare nu se cădea ca un astfel de eveniment să fie însoțit de rugăciunile şi privegherile creştinilor? La cine să vină sfinţii lui Dumnezeu? La nişte nepăsători şi aşa comozi credincioşi?

Minunea săvârşită de Valeriu Gafencu

Sfântul Valeriu a rânduit însă o întâmplare minunată, încredinţându-ne că el este încă viu şi făcător de minuni şi aşa cum reuşea în închisoare să convertească inimile şi celor mai aprigi gardieni, tot aşa ne-a arătat şi acum. La sfârşitul operaţiunilor arheologice, în urma cărora au fost descoperite rămăşiţele a patru martiri ai rezistenţei anticomuniste, fiind uşor de distins datorită faptului că erau fără sicriu, unul chiar cu faţa în joc şi cu mâinile la spate, istoricul Marius Oprea, vizibil emoţionat, cere Părintelui paroh să oficieze măcar un parastas pentru bieţii deţinuţi. Pe parcursul acestor zile, doi părinţi din mănăstirea noastră au rămas neclintiţi lângă gard, priveghind în rugăciune la căpătâiul martirilor descoperiţi. Părintele paroh îi mărturiseşte lui Marius Oprea că ar face parastasul, dar că nu are cântăreţ. Inspirat de Dumnezeu, Marius Oprea îi arată Părinţii de dincolo de gard şi îi recomandă: Uitaţi cântăreții acolo! Şi minunea s-a săvârşit. Părinţii au fost chemaţi înăuntru şi cu mare bucurie au săvârşit parastasul celor care îşi dăduseră viaţa în temniţele comuniste.

Operațiunea arheologică va continua şi anul viitor mai desăvârşit, deoarece se vor efectua săpături şi în afara gardului cimitirului, unde se ştie că erau îngropaţi deţinuţii, pe o porţiune destul de largă. Sfântul Valeriu aşteaptă rugăciunile noastre şi poate că data viitoare vom şti să răspundem prezent chemării martirilor noştri[2].

Foto si alte detalii gasiti in articolul:

În România comunismul nu a căzut. Când se vor găsi moaştele sfântului închisorilor, Valeriu Gafencu?