Piesa de teatru radiofonic „Valeriu Gafencu – Sfantul inchisorilor”, cu Dan Puric in rolul principal – corecta politic si ecumenista
Preiau integral articolul Piesa de teatru radiofonic „Valeriu Gafencu – Sfantul inchisorilor” – corecta politic, ecumenista si interpretata de actori compromisi:
„Valeriu Gafencu – Sfantul inchisorilor” este numele unei noi “creatii” a celor ce marturisesc pe Sfintii inchisorilor cu jumatati de masura si ajung chiar de domeniul ereziei. Astfel, am putut auzi ca “evreul Wurmbrand s-a convertit la crestinism, mai precis la lutheranism”, cand stim foarte clar de la Sfintii Parinti ca: nu exista crestinism inafara Ortodoxiei. Si iata cum pe seama jertfei mucenilor din inchisorile comuniste se face ecumenism, spre pierzarea de suflete.
Apoi, la fel ca si in cartea cu acelasi nume a monahului Moise Iorgovan, ascunderea faptului ca cei pe care astazi ii numim Sfintii Inchisorilor au avut un trecut legionar a deranjat pe fostii detinuti politic, colegi cu cei pe care ne laudam ca-i cinstim (ex. Parintele Athanasie Stefanescu spunea tuturor ca aceasta carte arata o neintelegere a traitorilor generatiei “Fratiilor de Cruce” si ca fost o indrazneala necugetata aparitia acesteia). Iata ce am primit pe email despre un incident petrecut la prezentarea acestei piese de teatru:
La auditia cu public desfasurata ieri seara pe scena Salii de Concerte „Mihail Jora”, a participat si Dan Puric, interpretul lui Valeriu Gafencu, alaturi de ceilalti actori din distributie, echipa de realizatori si invitatii speciali: personalitati ale vietii culturale si politice, istorici, clerici, fosti detinuti politici, jurnalisti.
Auditia de aseara a fost umbrita de un moment jenant, in care, dupa difuzarea piesei radiofonice si aplauzele de rigoare, primite cu prea putina modestie de actorul Dan Puric, acesta a fost interpelat de catre un batran ocnas – anti-comunist, din putinii ramasi in viata, de ce nu a pomenit nimic in discursul sau, despre Miscarea Legionara si fondatorul acestei miscari, Capitanul Corneliu Zelea Codreanu.
In loc sa abordeze franc intrebarea si sa repare regretabila omisiune facuta in discursul-omagiu adus memoriei celui care a fost tanarul legionar Valeriu Gafencu, Dan Puric a preferat sa o “scalde” cu sofisme ieftine, prin care a facut de rusine memoria Sfantului Inchisorilor anti-comuniste.
La iesirea din sala, unul dintre batranii legionari prezenti in sala, purtator al unei poveri de peste cincisprezece ani de temnita grea, comunista, a remarcat cu tristete: “A vorbi de Gafencu rupt din contextul legionar, fara a aminti pe Codreanu si ceilalti camarazi ai sai martirizati in temnitele comuniste, e similar cu a vorbi despre crestinism si valorile crestine “uitand” sa il pomenesti pe Hristos“.
Prin urmare, cunoscand si nemernicia prin care Dan Puric l-a indepartat pe Parintele Justin din proiectul Manastirii Rapa Robilor de la Aiud, se pare ca acesti oameni care intreprind astfel de actiuni “marturisitoare” nu prea au evlavie la Sfintii Inchisorilor din moment ce nu ii respecta pe cei dintre marturisitori ramasi in viata. O fi altul motivul lor de a se afisa cu Sfintii? Dumnezeu sa se milostiveasca si sa ne descopere acest lucru, spre a nu fi batjocorita memoria celor care au suferit pentru Hristos si pentru neamul romanesc.
PS: de Sfintii Inchisorilor nu trebuie sa se auda sau sa se vada ORICUM. Ei au murit pentru o credinta dreapta si in duhul ei trebuie marturisiti.
Cititi va rog si:
VIDEO: Parintele Iustin Parvu despre Dan Puric
Analiza interviului dat de Dan Puric revistei Yoga Magazin
Video – DAN PURIC: „Desavarsire prin Aikido”
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
off: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/biserica-ortodoxa-are-profit-si-in-recesiune-cat-a-castigat-arhiepiscopia-tomisului-in-2010.html
http://stirileprotv.ro/stiri/social/cum-strange-biserica-ortodoxa-averi-de-milioane-de-euro-doar-dumnezeu-stie-oficialii-nu-raspund.html
sa cititi si stirile pe aceeasi tema: despre sarbatoarea sfintei Paraschiva…. au clar o misiune: sa atace cat mai rau ortodoxia. sa ne amintim de protocoalele inteleptilor sionului ( al XIVlea)
ApreciazăApreciază
…hmm…am gasit o carte cu „322” idei ale lui Petre Tutea.Am rasfoit-o si surpriza! Petre Tutea „cam se dsitanta” de legionari !Este o carte aparuta la edirura Humanitas(asta spune totul) iar „322” este numarul celor de la „craniu si oase”.Asa comunica „ei| ,prin semne si simboluri…
ApreciazăApreciază
Petre Țuțea sigur nu a fost de-al lor. Eu cred că este sfânt. E drept, „ei” pot măslui chiar scrierile Sfinților Părinți,darămite…
ApreciazăApreciază
Eu nu as da asa tare in monahul Moise Iorgovan. Ca nimeni nu e perfect si ca orice lucru facut de om nu e perfect, asta stim cu totii. Este istorie multa in aceasta carte. E plina de invataminte. Este o carte profund crestina. Chiar ma intrebam ca unde sant istoricii nostri, academicienii si filosofii nostri. Unde Plesu, Patapievici, Liiceanu … ? De ce trebuie sa aflam de adevaruri de la necunoscuti?
Si cine e monahul Moise Iorgovan? Cine stia de acest om?
Apoi, daca citesti aceasta carte, imposibil sa nu citesti si „Intoarcerea la Hristos” a lui Ianolide si „Viata Parintelui Calciu”, care te lamuresc total in privinta Miscarii Legionare. Iar prima jumatate de carte din „Viata Parintelui Calciu” este un interviu luat parintelui tocmai de monahul Moise Iorgovan, in care este explicata foarte clar si frumos toata povestea tinerilor legionari. Si mai important decat Miscarea Legionara e Iisus. Comparatia Gafencu – CZ Codreanu si Crestinism -Iisus mi se pare cam deplasata.
In concluzie, nu cred ca monahul Moise Iorgovan a fost cu rea credinta cand s-a ocupat de aparitia acestei carti ” Valeriu Gafencu – Sfantul inchisorilor”.
Dpdv al meu, nu este o „indrazneala necugetata” ci o indrazneala ce ne prezinta un exemplu de viata, un exemplu de marturisire, de intelepciune si discernamant, este o indrazneala aducatoare de adevar, curaj si speranta pentru oamenii acestor zile.
Precizare: aceasta carte a fost poarta prin care am intrat in lumea crestinismului adevarat si care mi-a ridicat valul rationalismului de pe ochi.
Despre Puric, ce sa zic… Dumnezeu sa-i deschida ochii!
Cine vrea sa ramana cu ceva, sa uite de aceasta piesa de teatru si sa citeasca cartile mai sus pomenite.
ApreciazăApreciază
Corect punctul de vedere. As adauga si cartea lui Ioan Ianolide, Detinutul profet. O carte extrem de lamuritoare si de actuala.
ApreciazăApreciază
Eu am citit cartea „Sfântul Închisorilor” și îmi amintesc că a mărturisit ceva de Mișcarea Legionară, nu mult, dar clar. Cred că părintele Moise este de bună credință. Pe de altă parte, piesa, privită strict artistic, pe cât posibil, este nereușită, necredibilă, aș spune.
ApreciazăApreciază
Daca vreti o care mai buna, cititi, cartea Anca Bujoreanu, Sfinti martiri si marturisitori in epoca contemporana, Editura Fotini, 2007, 302 pagini. Vezi http://editura-fotini.ro/produse.htm
Pr. Vasile
ApreciazăApreciază
Stiu eu daca trebuie sa fim foarte critici ?
Daca Dan Puric ar fi pomenit ceva despre Corneliu Zelea Codreanu, nu ar mai fi avut loc o a doua reprezentare a piesei. Atat se poate azi !
Partea plina a paharului ( sfert sau Dumnmezeu stie cat) este ca poate cineva din cei care nu stiu nimic despre Miscarea legionara, va dori sa stie mai mult si se va apuca sa citeasca lucrari necenzurate despre Valeriu Gafencu.
Partea proasta: sminteala multa pentru cei superficiali si calduti; pleaca cu o convingere gresita care greu se mai poate schimba.
Despre falsul grosolan cu apostantul Wurmbrandt nu exista scuza. Acesta s-a botezat ortodox in inchisoare, iar dupa ce a fost eliberat, in America s-a lepadat de ortodoxie.
ApreciazăApreciază
” Dupa ce Valeriu a plecat dintre noi, RW mi-a cerut sa-l botez ortodox cu
numele de Valeriu. L-am amanat pana-n vara.
…………………………..
I-am explicat ca nu trebuie sa se grabeasca, intrucat consecintele
spirituale si bisericesti sunt mari.
……………………………
In urma staruintelor lui, i-am implinit dorinta.”
Ion Ianolide, Intoarcerea la Hristos, pag 191
” DUPA CE N-AM ELIBERAT eram urmariti si terorizati.
………………………..
S-a stabilit undeva in California.
….
Am auzit ca ar fi scris multe carti……
Nu le-am citit, DAR AM INTELES CA A ASCUNS TOT CE VAZUSE, TRAISE SI SIMTISE
IN TARGU OCNA.
A UITAT ADEVARUL ORTODOX.
L-A UITAT PE VALERIU.
IN TOT ACEST TIMP. CRESTINII MINUNATI PE CARE I-A DESCOPERIT IN TARGU OCNA
SE STING IN TEMNITA CEA MARE A COMUNISMULUI.
Cand am inteles ca in tara nu puteam face absolut nimic, ca duhul
adevaratului crestinism, pe care Valeriu ne rugase sa-l ducem mai departe,
nu putea fi nici macar marturisit, am decis sa apelez la RW, ca sa ma ajute,
cu relatiile pe care le avea in America. In acest scop am trimis pe cineva
la el.
Prima reactie a fost pozitiva. RW mi-a scris chiar doua ilustrate, dar apoi
brusc a refuzat orice ajutor si orice contact cu mine. Mi-a comunicat doar
scurt ca americanii nu ma vor acolo deoarece sunt ‘fascist’. Profund
indurerat de evolutia lui RW, relatez toate acestea sincer si obiectiv, CA
UN DOCUMENT DE MEMORAT.
Ion Ianolide-Intoarcerea la ristos pag 192.
Concluzionand: dupa apostazie a venit in mod logic lepadarea de fratii care
te-au facut madular al Bisericii, care ti-au dat Sfintele Taine.
Prin asta numele de Wurmbrandt devine sinonim cu lepadarea de fratii de
credinta, de Biserica, de Hristos: LEPADAREA DESAVARSITA !
A devenit VIP neo protestant si tot restul vietii l-a ascuns omenirii pe
Hristos oferind surogate omenirii ! Surogate in numele lui Hristos pe care
l-a cunoscut !
Minciounile le-a raspandi in milioane de exemplare in intreaga lume.
Nu mai putin acuzatoare este si discutia cu fratele rabin din New York.
Nefericitul asta a stiut de la sursa directa (fara suspiciuni de
antisemitism si teoria conspiratiei) in care este impinsa omenirea: a astiut
si a ascuns !
Wed Sep 28, 2011 2:27 pm
Show Message Option
–––––––––––––––––––––––––––
View Source
Use Fixed Width Font
Unwrap Lines
–––––––––––––––––––––––––––
„Romeo”
romeostb1
Offline
Send Email
Delete
ApreciazăApreciază
..chiar va asteptati ca Wumbrand sa spuna adevarul?C’mon!Il lichidau ovreii lui imediat! A ales $$ in locul adevarului!Bine ca s-a dat pe fata si s-a dus la sectari!
ApreciazăApreciază
Puric e un cabotin ( ca orice actor). Insasi meseria lui e cam draceasca, deci nefolositoare.Iesirea lui ” la rampa” a fost cea a unui oportunist, i s-a parut ca gaseste ” o nisha” originala, unde sa se faca remarcat.Nu mi-a placut de la bun inceput, e nebulos si speculativ.Cat despre Wurmbrandt, ce asteptati de la un ovrei?( o sa-mi dati exemplul lui N. Steinhart-o fi fost de buna credinta, dar incalceala gandurilor sale este tipic jidaneasca) Ubi bene, ibi patria.Stiti doar ca torra lor ii invata sa nu se retina de la nicio actiune care le-ar putea servi : schimbarea religiei, sperjur, chiar crima.Wurmbrand a facut avere cu pastoritul sau in America. Deci, de ce sa nu se lepede de ortodoxie? Valeriu Gafencu are dreptatea sa in Ceruri, nu va intristati de ” dreptatea” de aici…
ApreciazăApreciază
Corect frate mircea, tuturor le spun ca poate titlul nu este nici pedeparte suficient de sugestiv, pt cat de MINUNATA E CARTEA. Cum spuneai si tu: e singura carte la care am plans in viata mea si m-a zdruncinat launtric , marcandu-ma puternic duhovniceste. Este EXCEPTIONALA, iar subsolurile sunt file de istorie adevarata, lipsita de manipulare jidoveasca care ni se vara cu palnia si polonicul de cand ne stim .
Au terfelit, manjit cea mai aducatoare de Har literatura ortodoxa contemporana. Chiar doream s-o recitesc!
CAT DE HAINI SUNT!!!
ApreciazăApreciază
Raluca, „Viata parintelui Calciu” ai citit? Daca nu, te rog fa un efort sa o gasesti si sa o citesti.
Vindeca de lasitate. Parintele Calciu e unic. Nu o spun eu, ci Ianolide. „Sfantul inchisorilor” si „Viata Parintelui Calciu” sant complementare.
Spune Ianolide asa despre parintele Calciu:” Resorturi interioare pe care nu le poate realiza omul obişnuit – şi care nu există descrise nici în literatura lumii, decât poate în prezentările apocaliptice ale infernului – îi fac pe cei ce au cunoscut „reeducarea” să se cutremure de forţa sufletească a omului care a cutezat să înfrunte din nou fiara ce-l robise. El a ieşit din iad şi a avut curajul să înfrunte din nou iadul.” – Cu referire la a 2-a infruntare a „sistemului” : Cele „7 Cuvinte catre tineri”, rostite in 1978, si care au avut drept consecinta o noua incarcerare a parintelui.
ApreciazăApreciază
Dan Puric a fost la Botosani la Zilele Iorga, acceptand sa conferentieze pe tema „Nicolae Iorga între Martirii Neamului Românesc”. Conferinta nu a fost despre Iorga – despre care Romania stie si azi ca a fost ucis de legionari! – desi Dan Puric ar fi avut prilejul sa scoata valul de pe ochi si sa curete un pic marea manipulare comunista in legatura cu acest subiect. Puric a vorbit despre martiri la modul general, patriotard aproape, fara exemple clare si fara sa explice oamenilor de ce au fost martiri si pentru ce au suferit. Interesant ca a acceptat, pentru prima data, spun organizatorii, sa conferentieze la Zilele Iorga, dar numai pentru ca venirea sa a fost sponsorizata de Clubul R. Pacat. L-am apreciat pe Dan Puric, probabil ca Dumnezeu ii va lumina mintea intr-un sfarsit.
ApreciazăApreciază
Vai, patimasilor! Vai, cum vedeti voi paiul din ochiul altuia si nu vedeti barna din propriul ochi !
Cat de pacatos il vedeti voi pe Dan Puric, cat de drepti si prea-cucernici sunteti voi, necunoscutilor ….!
Ca n-a vorbit despre C.Z.C. si M.L., poate ca nu era cazul. Cateodata e bine sa nu provoci, sa fii intelept, sa folosesti pasi marunti dar siguri. Incet si cu rabdare.
Fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii…..
ApreciazăApreciază
E corect ce s-a spus aici despre Wurmbrandt, dar a avut si el un moment de foarte foarte mare curaj in a-L marturisi pe Hristos. In niste conditii cu totul si cu totul speciale.
Din „Intoarcerea la Hristos”:
„În 1946 a avut loc o conferinţă a confesiunilor din România convocată de Ana Pauker, evreică şi conducătoare a comuniştilor. Atunci a luat cuvântul rabinul şef Şafran, care a acuzat pe creştini că-i prigonesc pe evrei şi a ameninţat cu răzbunarea, căutând în acelaşi timp să nege dumnezeirea lui Hristos; ei, evreii, a spus Şafran, sunt poporul ales!
Creştinii prezenţi acolo au îngheţat de frică. Un mitropolit român a vorbit ca să nu tacă şi a spus de toate dar nu a îndrăznit să-L apere pe Hristos şi nici pe români. Catolicii au fost demni dar reţinuţi. Protestanţii au fost confuzi şi oscilanţi. În sală se găsea şi W. împreună cu soţia sa care i-a zis:
– Tu trebuie să-i spui rabinului adevărul. Cere deci cuvântul!
Cum şi el era reprezentant al mişcării ecumenice, i s-a îngăduit să vorbească. A început prin a evoca originea sa iudaică, apoi a mărturisit cum a ajuns creştin, în fine a trecut la atac împotriva lui Şafran şi a păcatelor şi necredinţei poporului evreu, pe care le-a dezvăluit cum numai un evreu poate să o facă.
– Voi sunteţi vinovaţi! a strigat el. Păcatele voastre au urcat până la cer. Voi urâţi, voi uneltiţi, voi împilaţi, voi minţiţi împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale. Aţi pierdut dreptul de popor ales prin uciderea lui Hristos şi nu vă rămâne decât să vă pocăiţi şi să vă încreştinaţi! Căci Cel pe Care Îl prigoniţi este Cel vestit patriarhilor şi prorocilor. În afara lui Hristos nu aveţi mântuire!
Rabinul făcea spume, Ana Pauker a dat ordin să fie întreruptă radiodifuzarea discursului. Sala aplauda frenetic. Adevărul ieşise la lumină prin W. Când a terminat cuvântarea era sleit, o putere mare ieşise din el. Au venit ai lui şi l-au scos pe o uşă lăturalnică, fiindcă evreii îl aşteptau să-l ucidă.”
A fost o lucrare mare aici… Pacat ca s-a lepadat de botezul ortodox.
Zicea Cuviosul Paisie: „Judecatile lui Dumnezeu sant abis”
ApreciazăApreciază
Si tot despre Wurmbrand, ce spune parintele Calciu:
„Am discutat mult cu Wurmbrand. Nicodata nu a negat, ci a afirmat public ca a fost salvat de la moarte de legionarii din Târgul Ocna, cu medicamentele date de Gafencu. Dar nu a facut fata de mine nici macar o vaga aluzie ca ar fi fost botezat la închisoare. Vazând afectiunea lui pentru Ortodoxie, l-am întrebat odata, când era bolnav de ce nu s-a convertit. Mi-a raspuns: „Poate ca nu am fost vrednic”.
Avea un fel specific de a se exprima abrupt. M-a întrebat: „Parinte, ce limba crezi ca se vorbeste în paradis, vorbesc de limba omeneasca nu îngereasca”.
Cred ca aramaica, pe care a vorbit-o Hristos, sau greaca – i-am raspuns.
„Nu, parinte. Se vorbeste româna, ca nu este o limba mai nematematizata decât româna. Ea îti îngaduie sa exprimi orice adâncime sufleteasca si orice înaltime cereasca.”
Poate ca, în ultima clipa, Mântuitorul l-a învrednicit de botezul dorintei.”
ApreciazăApreciază
v-as ruga sa fiti corecti si cinstiti.
eu am fost in sala la acest eveniment si ceea ce transmiteti este total eronat.
1. despre pastor prezentati lucrurile trunchiat- se spune ca s-a convertit la crestinism, s-a botezat ortodox, dar ca din pacate dupa iesirea din inchisoare a tecut la luterani.
2. in piesa se spune despre valeriu gafencu faptul ca a facut parte din fratiile de cruce. interpelarea a fost despre faptul ca ar fi trebuit sa se inceapa seria de piese- document cu zelea codreanu si ca tema sa fie miscarea legionara si de ce nu au facut piese despre legionari . si raspunsul nu a venit de la dan puric, ca el a fost doar un actor in piesa ci de la cei care au organizat si pus in practica acest ptoiect , de altfel laudabil, continuarea este despre pr arsenie boca.
ApreciazăApreciază
Mircea ,nu am citit, dar mi-a citit mama anumite pasaje la masa , in spiritul celor spuse de tine. Retin ca si-a iubit neamul ENORM. Preotii care i-au fost ucenici acum sunt preoti BRAVI si DEMNI, ca a venit dupa revolutie cu mult drag in Romnania , si a fost prigonit din nou de noul regim „bisericesc democrat” de dupa revolutie(care vroia un crestinism caldut care ne-a adus unde suntem), ca a fost cu mare greutate, interventii inmormantat in Romania tocmai din pricina „Preafericitului” Daniel, mitropolit de atunci al Moldovei.. Am s-o citesc…Mersi de aduceri aminte.
ApreciazăApreciază
Mi se pare o obscenitate si o nerusinare faptul ca incercati cu ostentatie sa asociati trairea crestina autentica cu legionarismul. spuneti ca nu se poate vorbi de gafencu decat in context legionar. gresit. despre gafencu se poate vorbi in context crestin. nu este obligatoriu sa fii legionar ca sa fii crestin. eu cred in Hristos, cel care a exclus din start orice fel de implicare politica: „Imparatia mea nu este din lumea aceasta” sau „Dati cezarului ce’i al cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. voi credeti in codreanu si sima sau mai stiu eu ce alt intermediar si’i condamnati pe catolici ca au papa! de ce vreti sa faceti din codreanu un papa?
ApreciazăApreciază
Nu-i uitati pe sfintii inchisorilor comuniste! http://discerne.wordpress.com/2014/05/29/nu-i-uitati-pe-sfintii-inchisorilor-comuniste-de-radu-iacoboaie/
ApreciazăApreciază