SACCSIV – blog ortodox

In unele cazuri, un crestin TREBUIE SA MINTA

Posted in RECENSAMANT by saccsiv on octombrie 14, 2011

Iata comentariul fratelui Petru postat la articolul RECENSAMANT: Nu se poate minti – Vor verifica ulterior daca numele si CNP-ul declarate corespund cu realitatea:
Exista un episod in viata unui sfant (Sfantul Dionisie, 17 Decembrie):
“Sfîntul Dionisie este pildă pentru noi pentru iertarea semenilor noştri, dar şi pentru dragoste faţă de ei. În viaţa sfîntului se relatează că un om a venit la chilia lui şi l-a implorat să îl ascundă de urmăritorii lui. Sfîntul l-a întrebat de ce este urmărit şi a aflat că acesta omorîse un călugăr. Acel călugăr era chiar fratele după trup al sfîntului. Sfîntul a fost foarte îndurerat, dar l-a ascuns pe bărbat şi nu l-a predat nici celor care îl căutau, nici justiţiei. Mai tîrziu, ucigaşul s-a pocăit şi a devenit monah la rîndul lui. De aceea, sfîntul este model de iertare pentru noi faţă de cele mai grave greşeli pe care le-ar face cineva împotriva noastră.”
Deci Sf Dionisie nu doar ca a aratat o directie “gresita” urmaritorilor, dar l-a si protejat, ascunzindu-l!!! A mintit sfantul? In ratiunea lumii asa pare, dar in Duh, nu a mintit!

Inca o data: esti la colt de strada si vezi un om fugind intr-o anume directie. Apare Antihristul (sau unul din antihristii care ne tot asediaza din toate partile) si te intreaba: “Incotro a luat-o omul care fugea? Raspunde!” Stiind cine te intreaba, tu ca Ortodox TREBUIE sa arati antihristului o cu totul ALTA directie! Aceasta NU este o minciuna, pentru ca tu vrei sa salvezi pe acel om (oricare ar fi el!) de furia antihristului!!!

Contextul in care am postat mesajul precedent este recensamintul de care nu te poti “ascunde”, unde INTEROGATORIUL la care sunt supusi milioane de oameni poate fi prilej de cadere pentru multi ce vor sa spuna “adevarul”, ca doar … nu are nimic de ascuns!
Cu omul “nou” al vremurilor din urma, care te chinuie psihologic, nu poti dialoga, adica acum spun eu ceva, acum zici tu si daca nu iti convine imi dai o palma, apoi un branci, mai tarziu imi zdrobeste oasele si eu rezist, rezist, rezist… Da, atunci cind iti cunosti inamicul comun, nu cind casnicii tai te vind.
Nu mai este asa! Traim intr-o lume mincinoasa care este si a SANTAJULUI de zi-cu-zi. Desigur ca nu voi incerca nici in gind sa ma “pun” si sa ma intrec cu raii, in a minti si insela! Dar acum “a venit vremea sa ne mantuim pe furis”, cum spune Parintele Iustin, pentru ca razboiul este teribil!!!

Comentariu saccsiv:

   Parintele Mihai Valica invata sa nu declaram nimic despre rudele noastre:

Parintele Mihai Valica – Cuvant despre viata de familie si recensamantul din octombrie 2011

Este evident ca dansul nu va fi dintre preotii pe care se bazeaza SISTEMUL:

Hotarare de guvern: VECINII SI PREOTUL vor da informatii despre tine in caz ca nu vei fi acasa sau nu deschizi usa la momentul efectuarii RECENSAMANTULUI

Adica nu doar ca nu va spune nimic despre rudele sale, dar nu va spune nimic nici despre enoriasi.

La recensamant, cei care vor minti vor gresi oare? Unii vor spune „Nu declar nimic despre ceilalti”. Altii insa poate vor spune „Nu stiu”. Deci deja vor minti. Ba mai mult, poate vor proceda aidoma Sfantului din exemplul dat de fratele Petru. Consider ca cei ce vor minti in astfel de caz sau in cazuri similare, nu vor gresi.

Poate stii de cineva care nu vrea sa participe la recensamant. Sub nici o forma nu trebuie sa spui ce stii despre el si cu atat mai mult sa-l dai in gat ticaloseste: „Uite, in casa cutare e cutare care nu vrea sa raspunda la usa”.

Mai mult, sunt frati ce nu au dorit sa-si faca buletin de tip nou:

Spre uluirea caldiceilor si a falsilor luptatori anti sistem: exista frati ce AU REFUZAT BULETINELE DE TIP CARTE DE IDENTITATE … Si nu traiesc in pesteri

Sau vor fi frati ce nu-si vor face viitoarele buletine biometrice cu cip. Este o miselie sa te apuci sa bati toba si sa le spui autoritatilor.

Foarte probabil, unii dintre noi vor apuca cumplitele vremuri cand nu se va mai putea vinde sau cumpara fara semnul fiarei. Mai bine sa fim torturati decat sa-i indicam pe cei ce l-au refuzat.

La fel in timpul teribilei prigoane ce va veni. Sa luam exemplul Sfintilor din vechime. Nici unul nu a spus unde erau ascunsi fratii lor. Mai bine se lasau jupuiti de vii sau arsi cu foc decat sa faca o asemenea uraciune.

Deci daca ne vor intreba ceva despre fratii nostri, nu doar sa nu spunem, dar putem chiar si minti. Daca cei ce intreaba, au banuiala ca fratii nostrii se ascund in casa cutare sau in pestera cutare sau in codrii muntelui cutare, noi sa-i „indrumam” exact in directia opusa.

Si repet, sa procedam astfel nu doar in timpul prigoanei, ci chiar acum, cu acest recensamant, care nu este chiar un lucru mic, ci este extrem de necesar SISTEMULUI antihristic:

Atentie! RECENSAMANTUL SE DESFASOARA IN TOATE TARILE EUROPENE. Vor ajunge informatiile in Israel? Moloh vrea sa stie totul despre noi. Doar astfel ELITELE pot grabi instaurarea Big Brother si implementarea SEMNULUI FIAREI

19 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on octombrie 14, 2011 at 11:03 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. nea Anderthal said, on octombrie 14, 2011 at 11:44 am

    ..atentie la vecinii nostri din „campia paranoica”

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cutremurul-incepe-ungurii-cer-ajutorul-fmi-154617.html

    ps: se pare ca planul de saracire a lumii merge perfect ! Who’s next?

    Apreciază

    • codin said, on octombrie 14, 2011 at 3:43 pm

      Am fost la vecini saptamana trecuta, penultima data fiind prin 2006. Intradevar, e saracie mare la ei, cel putin comparand anul 2006 su 2011. Se vede cu ochiul liber. Strazile, satele, pietele, casele…totul a capatat o culoare cenusie, posomorata, cam asa cum e pe la noi, cand depresia cuprinde un popor intreg. Foarte putine masini mai circula si pe autostrazile lor. Intrun cuvant, sunt in grafic si ei. Dar un lucru am remarcat: am vazut la chinezi in Budapesta…cat China.

      Apreciază

  3. colaps said, on octombrie 14, 2011 at 11:54 am

    Ultimul cezar a murit, acum nu mai e cezarul la putere, ci antihrist. Nu dăm nimic antihristului…
    Asta ca să nu se mai aducă în discuţie porunca „Dă-i cezarului ce-i al cezarului…”

    Apreciază

    • codrut said, on octombrie 14, 2011 at 5:44 pm

      la care cezar te referi?
      si cand s-a intamplat sa moara?….

      Apreciază

  4. mircea said, on octombrie 14, 2011 at 12:06 pm

    Lectia minciunii predata de Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii
    (nu e nimic nou sub soare)

    “Un pahar? N-am spart nici un pahar. . . Nu ţin minte. . . Acesta mi-e răspunsul. . . şi cu adevărat nu ţin minte. Sau totuşi l-am spart? În august, de ziua ei şi a mea? Sau nu l-am spart? Nu ştiu. Ba da, ştiu. Desigur că l-am spart. În august, seara, la masă, uşile înspre terasă larg deschise. Dar totodată parcă nici nu-mi reamintesc. Ţin şi nu ţin minte. Totul în decorul acesta ireal şi subtil, cu grijă ticluit, mă îndeamnă să mă refugiez în confuzie şi să mă pierd în tulburare: şi privirile ei, calde şi compătimitoare, şi privirile lor, iscusite şi galeşe. Toboganul consimţirii se desfăşoară lin înaintea mea; n-am decât să mă las să lunec.
    Aş putea să jur că nu-mi aduc aminte – în deplină bună credinţă; cu toate că-mi dau seama că aşa s-au petrecut lucrurile, cum le repetă ea – un pahar de cristal, frumos – cu precizia memoriei unui computer, cu fidelitatea benzii de magnetofon, cu ipocrita sfiiciune a elevului sârguincios care ştie prea bine lecţia. Mă uit la ea – e ea, dar ca în vis; face lucruri neaşteptate, vorbeşte altfel; şi, sincronic cu ea, şi lumea e alta, e suprarealistă. Uite, ăsta e suprarealismul: obiectele, aceleaşi, cunosc altă orânduire, au altă finalitate. Va să zică se poate şi aşa. Acum, da, ceainicul e o femeie, soba e un elefant… Max Ernst, Dali, Duchamp… Dar şi Strigătul lui Munch, îmi vine să zbier, să mă deştept din coşmar, să mă întorc pe vechiul nost’ pământ, bun şi blând, unde, cuminţi, lucrurile sunt ceea ce ştim că sunt şi răspund menirii pe care le-o atribuim din totdeauna… Aş vrea să ies din oraşul acesta neliniştit al lui Delvaux, din câmpul acesta al lui Tanguy, cu membre despicate, moi şi reîntregite după afinităţi bizare, după împerecheri altele decât cele statornicite la noi… La noi, pe pământ. Aici nu poate fi pământul. Asta nu-i ea. Decorul ăsta dostoievskian şi expresionist nu poate fiinţa aievea… Mă înşel, mă semeţesc: îmi dau ifose, imaginez desigur scena aceasta delirantă de dragul unui rol pe care mi-ar plăcea să-l joc…
    La urma urmei nici nu ştiu bine de l-am spart sau nu. Din cristal, gros. Dacă recunosc că l-am spart, spun adevărul (adevărul obiectiv) şi, odată ce am rostit adevărul, trebuie să merg mai departe şi să recunosc totul şi deci că Nego a vorbit duşmănos. (Ăsta-i tot scopul şedinţei acesteia de anchetă nocturnă, în care ea mă apără cu atâta suspectă grijă, îmi întinde atât de amical prăjina de salvare; căci ea, vrednică de nota maximă la memorizare şi incapabilă de a uita vreun amănunt, iată că sare rândurile când e vorba de mine şi vorbele mele de atunci, le trece sub tăcere ori le citează trunchiat şi răspunde: „Cine le-a spus? nu-mi pot reaminti. Cineva, careva dintre cei prezenţi, ştiu doar că s-au pronunţat…” Acest „s-au” impersonal şi neutru, ca-n logistică şi-n structuralism, cât e de complice la adresa mea şi cum mă înjoseşte.)
    Aşadar, vorbind, intru în claritate şi adevăr şi nu mai există cotlon unde să mă pot piti, păşesc în zona de lumină, ascunzişurile dispar instantaneu. Ori, dacă nu-mi aduc aminte, dacă fac psihic gestul destinderii şi relaxării, mă pierd în fumul confuziei, mă rătăcesc în neaducerea aminte, mă dau pradă dulcelui delir al evanescenţei şi atunci iar recunosc, recunosc pentru că acum totul îmi este egal, pentru că totul e cenuşiu şi aidoma, pentru că nimic nu are însemnătate şi precizie. Pătrund în lumea noului roman şi a literaturii fără personaje: a lui SE, a lui EI şi a CELORLALŢI, unde EUL şi SINELE pier, se confundă în mulţimea nediferenţiată. Personalitatea (ce-i aia?) se cerne mărunt, se fărâmiţează, trece toată prin sită.
    Oricum aş face, sunt pierdut.
    Eşti pierdut, eşti pierdut, mă leagănă duiosul balansoar al cedării şi oboselii, al scârbei, al uimirii, al prieteniei recunoscătoare. (…)
    Pierdut? A! nu. Iată că din fundurile Pantelimonului şi ale Cluceresii – ale mahalalei şi satului – mijeşte deodată un alt gând, o a treia soluţie. A! nu, umilinţa cedării e de la diavol. În jur nu-i ceaţă, în mine nu-i delir: sunt în plină realitate, ce văd e adevărat. Pantelimonul şi Clucereasa îmi şoptesc – asemenea unor colegi de nădejde care suflă precis: ce, te laşi prins de fantasmagorie? Ia vino-ţi în fire. Da, ea e. Da, totul e adevărat. Să fii calm şi cinic şi abil. Repetă, abil. Da, există, mai există o negândită a treia soluţie. Datoria ta în clipa asta e să fii vulgar de calm, de îndemânatec, de nepăsător. Fii ţăran, ovreiaşule. Fii mahalagiu. Nea Matache pe care l-a furat slujnica; nea Pană gâlcevosu pe care vrea să-l înşele vecinul; nea Ionică pe care consoarta nu-l duce de nas; unchieşul Pandele încurcă-lume, moş Urcan bătrânul la care fartiţiile nu ţin. Nu sunt pe Venusberg şi asta nu-i noaptea Valpurgiei. Sunt într-un birou de anchetă al Securităţii, pe calea Plevnei (degeaba, punându-mi ochelarii negri, m-aţi învârtit cu maşina prin curtea cazărmii Malmaison), şi asta-i T., care a trecut de partea lor… De ce? Cum oare? Nu se poate! De ce, nu ştiu şi nici nu mă interesează. Iar cât priveşte imposibilitatea, iată că se poate. Să nu fiu scolastic, untdelemnul îngheaţă, orice ar spune Aristotel.
    Paharul? Desigur că ştiu. Desigur că l-am spart. (Un gest stângaci şi cât de ruşinat m-am simţit. A, cioburile nu aduc noroc decât pe nemţeşte.) Dar singura mea datorie acum e să fiu calm, isteţ şi încăpăţânat. Dur. Tare de cap. Ursuz. Laconic. Îmbufnat.
    Soluţia a treia. Nici nu recunosc că l-am spart, nici nu mă las pradă ameţelii. Nici tu prostia fricii, nici tu vraja buimăcirii. Ci altceva: minciuna. Minciuna liniştită şi pricepută.
    Asta-mi rămâne, asta e calea a treia; să fiu ţăran deştept şi mahalagiu viclean. Calm şi dârz. La înălţimea lor. A ei şi a lor. Nu mai sus. Nu-mi aduc aminte, punct şi gata. Şi nu ştiu. Şi tac. Şi amuţesc. Nu recunosc. Nu cedez. Nu ştiu, dom’le. Nu-mi aduc aminte de nimic. Ca un ţap logodit. Nici în pat, nici sub pat. Nici în car, nici în căruţă. Ca fasolea în ziua de Paşti. Nea Lache la iarmaroc: nu lasă nici o pará din preţ; nea Simache la judecată: nu se lasă el înfundat. Nea Gruia la tocmeală: nu şi nu şi iar nu.
    Iată a treia soluţie – neaşteptată şi stranie: minciuna. Minciuna binecuvântată, şoptită de Hristos. (Hristos: El e, nu m-a uitat, bat clopotele toate. Voi fi al Lui. Sunt al Lui. Al Lui am fost mereu. În cea mai infimă dintre fracţiuni de secundă al Lui devin pentru totdeauna.) Minciuna neruşinată, domoală, cât mai iscusită. Feciorul lui nea Tache vameşul. Tata la plecare: să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni. Suprarealismul e de la Paris, delirul o fi bun la Zurich, la cafenea. Aici nu-i acolo. Aici se opreşte trenu-n gară, nu gara la tren. Aici e ţara lui Ion, a Fanarioţilor şi a lui Soarbe-Zeamă, aici Vlad Ţepeş i-a tras pe solii turci în ţeapă, nu le-a spus „trageţi întâi dumneavoastră, domnilor englezi”, iar Petrache Carp i-a arătat lui Vodă Carol că porumbul se mănâncă cu mâna, aici e pe viaţă şi pe moarte, aici nu e decor sofisticat şi suprem de nebunatic, nu-s draperii şi delicii, nu-i paradis ori iad artificial, aici e ca la dugheană, ca la tejghea, ca la obor; ca la proces de clironomie; nu-i cu giuvaericale, e cu pietre, cu bolovani (şi dintr-o dată gândul mă poartă spre Brâncuşi, ţăran hotărât care-şi ciopleşte materialul cu gesturi mari de cosaş). Aici e scăldătoarea Vitezdei: te arunci ori ba. Aici, acum, acum, acum. Aici te declari băiete, aici, pe loc, alegi.
    Acum trebuie să mă aleg, să mă proiectez. Mă avânt? Pot? Vreau? Ştiu? Ce curios lucru: văd că dacă vreau să apuc pe calea creştinismului trebuie să mint. Cum a minţit şi poporul acesta (în mijlocul căruia m-am născut şi spre care mă simt mereu atras) – şi bine a făcut – când a fost nevoit să se plece fesului, neamţului, moscovitului. Trebuie să mint aşa cum în matematici soluţia uneori nu poate fi găsită decât mai întâi complicând datele, ocolind miezul problemei. Trebuie să mint. Asta înseamnă că lucrurile nu sunt atât de simple. Lumea nu e simplă. Asta înseamnă că bine a zis Julien Benda când a zis că urăşte pe cei ce complică lucrurile simple, dar nu mai puţin pe cei ce simplifică lucrurile complicate.
    Creştinismul, băiete, nu-i tot una cu prostia. Apele râului Târgului şi râului Doamnei nu curg pentru netoţi şi clopotele bisericii Capra nu bat numai pentru babe cucernice. Las’ că şi alea cât îs de surde şi tot o potrivesc.
    Ea e pe-un scaun la vreo doi metri în stânga mea; ei în faţă, la birou. A, aţi vrea voi să mă las cuprins de vraja semi-visului, de fumul ameţitor al unei scenografii suprarealiste… Intelectualii or fi slabi, dar cunoaşterea cărţilor nu-i fără de folos, căci poate da, acută, senzaţia unui dejá vú ori măcar a unui dejá imaginé… Iată că prinde bine. Nici buchea nu-i de lepădat. Nu, oi fi eu ovrei şi sensibil, dar aţi uitat (şi ai uitat şi tu, când ai calculat cu ei, căci bunăvoinţa ta ce poate fi de nu mijlocul de a mă atrage alături de tine, de a-mi uşura drumul, de a-mi auri şi a-mi îndulci pilula de fiere care-i de căcat? – uite că am început să vorbesc buruienos, ca niciodată, şi ce stenic e! ce minunat mă simt – chirurgii şi militarii d-aia se vede că înjură, ca să nu piardă contactul cu fapta, să nu se lase furaţi de nepăsare, să nu le fie tot una), aţi uitat că sunt născut la mahala şi trăit la ţară. Pantelimonul şi Clucereasa. Dur. Simplu. Plin de înţeleaptă şiretenie. Mai e timp. Creştinismul nu e neapărat bleg.
    Aşadar:
    – Nu ţin minte nimic. Nu ştiu să fi spart vreun pahar. Nu l-am auzit pe comeseanul nostru spunând ceva duşmănos.
    – Mă, ai fost la masa aceea? Şi nu s-a discutat duşmănos?
    – La masă am fost, era ziua mea şi în ajun fusese a ei. Dar nu s-a discutat duşmănos.
    – Nu ţii minte?
    – Nu.
    – Da paharu ţii minte că l-ai spart!
    – Nici.
    – Mă, ţi-e prietenă. (Şi mi-o arată, dramatic, ceremonios.) Recunoşti că ţi-e prietenă?
    – Recunosc.
    – Atunci? De ce ar spune că ai auzit ce n-ai auzit? Ce, nu cumva vrei să spui că minte?
    – Nu ştiu. Nu spun că minte. Spun că nu-mi reamintesc eu nimic.
    Ceainicul e ceainic. Soba nu-i elefant. În pământ încolţeşte grâul. Din piatră se fac case şi se durează statui. Hristos nu-i Dumnezeu al neorânduielii şi al măştilor. Jupân Codârlă greu de cap.
    Iar ea? Ea e cu ei – simplu ca bună ziua. E de partea cealaltă. Da, au făcut ei ceva încă nefăcut. Au adus, e drept, în lume ceva nou: până acum, dacă voiai să pierzi un om, te adresai duşmanilor săi: soţiei de care a divorţat, prietenului de care s-a rupt, asociatului pe care l-a târât la tribunal; aportul noului, inovaţia cea mai de seamă, este că pentru a distruge un ins ei nu merg la certaţii, ci la prietenii lui, la nevastă, la copii, la ibovnice, la cei pe care-i iubeşte şi-n care şi-a pus, omeneşte, prosteşte, încrederea şi setea de afecţiune.
    Ameţeală. Ameţeala e senzaţia cea mai chinuitoare. Nici o durere nu-i atât de cumplită. Ameţeala. Lumea se învârte, se desface, te desfaci şi tu, eşti rupt în bucăţi. Obiectele se răsucesc, am văzut eu un film expresionist după Crimă şi pedeapsă; toate erau strâmbe: acoperişurile, gardurile, felinarele. Chinul e atroce. Răsturnarea: prietenul te acuză. Blocurile se prăbuşesc. Ea e dincolo, acum e din ce în ce mai plictisită, („Ei ce zici? Uite-ţi marfa!”) mai chircită. Cutremurul spintecă solul şi-ţi spintecă fiinţa, pe o linie mediană.
    Hai, hai, Dostoievski nu a predicat ameţeala, ci pe Domnul Hristos. Hai, înţelege şi dă-ţi seama de ce nu-ţi vine a crede: nu eşti prea fricos şi nu eşti sofisticat. A pătruns şi-n tine ceva din bruta vulpenie a mahalagiului, din încăpăţânarea ţăranului. Hai, ştii ce ai de făcut, hai nu te mai amăgi, ai şi ales; poţi rezista şi eşti treaz pe deplin, hai înţelege – oricât te-ar uimi, te-ar speria – dă-ţi seama că ai câştigat, ţine-l pe NU în braţe, e al tău, suprarealismul e doar o teorie, viaţa nu-i tot una cu visul, aici nu-i ceainărie de opium şi nici salon al suavelor miresme, aici e un ticălos de birou de anchetă, statistica dovedeşte că realitatea nu-i vis: Valery avea dreptate.
    Ai vrea tu să te refugiezi în frică, în brumă, în coşmar… ai vrea… Ar fi uşor, – ce dulce ar fi să te poţi adăposti între vis şi viaţă, în confuzie sau incert, printre delicioase cadavre sau pe masa de operaţii, între umbrelă şi maşina de cusut, în cada lui Marat transformată în balon zburător, la Samarkand într-un palat din o mie de nopţi şi o noapte, în delir: delirul, izvorul tuturor compromisurilor. Dar nu te mai poţi recuza. Cine ţi-ar oferi adăpost? S-a zis cu tine, ovreiaşule, intelectualule, orăşanule: ai încălţat opincile realităţii, au să-ţi bătătorească tălpile. De-acum s-a isprăvit cu delicateţurile şi iluziile mângâietoare, cu pleoapele lăsate peste lascive, odihnitoare alcătuiri de alte lumi, mai blânde, mai ductile. Nu te mai poţi refugia în imaginar: eşti bun de front, bun de rezistenţă, bun de minciuni sfânte şi grijuliu ticluite, bun de îndărătnicie. Eşti bun de foc. Nu ţi-a mers la reformare, Nuhăm. Înainte, marş!
    (…)
    – Nu, domnule!
    Plăcerea de a şti să spui nu, nu, domnule, anchetatorului care-ţi cere nume, ofiţerului politic care-ţi propune situaţia de turnător, diavolului care te ispiteşte, scîrbelor care fac tot ce sunt şi ele în stare pentru a te scoate din răbdări. (Pilat trebuie să fi citit în ochii omului adus în faţa sa, ochii omului de care ar fi vrut să se descotorosească îmbiindu-l să-şi ceară scuze, să comită o cît de mică josnicie care să-i dea procuratorului putinţa de a-l elibera, Pilat trebuie să fi citit şi simţit acest nu, domnule, emiţător de distanţare)”.

    Apreciază

  5. sol said, on octombrie 14, 2011 at 1:00 pm

    Nu imi permit sa vorbesc in numele altora, dar eu nu stiu, nu pot si nu intentionez sa mint. daca sunt intrebata despre altii, raspunsul e unul singur :”nu stiu”, caci nu m-a interesat niciodata viata vecinilor sau date despre ei. daca sunt intrebata despre mine, iar mi se pare simplu: la ce pot si consider ca nu ma afecteaza , raspund. la intrebarile ce mi se par de natura privata , voi fi clara: nu raspund ca nu-i treaba nimanui altcuiva. mai ales ca exista probabilitatea, de pilda, ca datele mele sau unele dintre ele, sa ajunga la o grupare infractionala organizata…. cine poate garanta pentru integritatea recenzorului?

    Apreciază

    • saccsiv said, on octombrie 14, 2011 at 1:21 pm

      sol

      Cand spui „nu stiu”, deja ai mintit. Si bine faci. Desigur, in contextul dat.

      Apreciază

      • sol said, on octombrie 14, 2011 at 4:58 pm

        saccsiv

        da, am inteles perfect si punctul tau de vedere, caci e vorba de a alege intre bine si rau, iar raul nu e optiune viabila pentru un crestin adevarat. acest „nu stiu” insa nu cred ca este chiar o minciuna, pentru ca informatiile pe care le poti detine despre rude/prieteni nu au valoare de adevar absolut. sa zicem ca cineva e plecat in strainatate, tu stii aceasta si nu declari recenzorului, doar un simplu „nu stiu unde e”, ce nu e neaparat minciuna, poate intre timp s-a intors si tu n-ai aflat. alta situatie… tu stii niste lucruri despre vecini, dar sa zicem ca ei au mintit ( din diverse motive ) atunci cand ti s-au confesat, si din nou…. „nu stiu”capata valoare de adevar. ideea e ca informatiile pe care tu crezi ca le detii despre altii pot fi sau nu pot fi adevarate, deci acest „nu stiu” nu e minciuna, ba chiar o virtute, caci te feresti de greul pacat al clevetirii. doar ceea ce declari despre tine este adevar sau minciuna, zic eu. plus…. inca ceva, o nelamurire pe care o am, poate ma lumineaza careva. daca tu declari despre tine ceva, e nevoie de documente sa-ti sustii vorbele, dar cand declari despre altii…. cum sunt luate drept bune si corecte afirmatiile pe care le faci fara dovezi palpabile? caci, in felul acesta, cel ce nu deschide usa se poate trezi cu un mod extrem de original de a fi …. recenzat.:)

        Apreciază

  6. un ortodox said, on octombrie 14, 2011 at 2:32 pm

    foarte tare subiectul sant de acord mult cu minciuna in cazurile astea,dar sant sigur ca multi nu inteleg,cei care pricep doar litera sant multi si li se pare cand sant fanatici ca sant pe calea cea buna !! sa citim doar anatema Sf Patriarh TIHON la adresa celor ce guverneaza de la diavolul si vedem ca sub ea cad militieni,soldati si ofiteri…toti cei ce slujesc acestor conducatori intunecati,crestinismul este foarte greu..imi amintesc chiar ca un inger a mintit la fel aratand soldatilor alt drum decat cel pe care o luase cel ce ceruse ajutor la Hristos,adica Dumnezeu minte cand il inseala pe diavol?

    Apreciază

    • Maria said, on octombrie 24, 2011 at 8:46 am

      Pana azi ,inca nu mi-a venit nici un recenzor ,dar daca va veni ,nu numai ca voi minti dar ii spun in fata ,politicos (ca omul n-are nicio vina pt aceste intrebari obraznice care privesc viata privata a oamenilor),ca nu doresc sa raspund la intrebarile ce privesc alte persoane .Ne testeaza ,sa vada daca suntem turnatori?.Voi raspunde exact la intrebarile care tin de un recensamant normal ca cele de pana acum .(nume , prenume ,religie ,etnie ,limba materna ,locuinta ,nr de persoane din casa .)

      Apreciază

  7. R. said, on octombrie 14, 2011 at 7:41 pm

    Bine punctat, un ortodox!

    Apreciază

  8. Raluca said, on octombrie 14, 2011 at 7:42 pm

    Bine punctat ,un ortodox!

    Apreciază

  9. Mihai said, on octombrie 24, 2011 at 2:08 pm

    Cu permisiunea dvs as vrea sa imi spun punctul de vedere. Am ajuns pe blogul dvs. sa vad cum de s-a ajuns sa se refuze asa zisa „divulgare” a CNP-ului.
    Permiteti sa ma prezint: sunt recenzor la acest recensamant, ortodox, roman. Mi se pare absurd si cel putin hilar sa nu vrei sa iti dai CNP-ul la recensamant. De ce? Voi credeti ca nu va stie nimeni CNP-ul, este privat? Ia ganditi-va putin, ati fost la vot ultima data? Daca da, ati semnat in dreptul numelui dvs. inainte sa primiti stampila inscriptionata Votat? Va spun eu, DA, si in dreptul fiecaruia este trecut CNP-ul cel privat, pastrat ca pe o carte veche nepretuita…
    Sa facem altfel: nu dai CNP-ul ca nu vrei. Bine, sa ne gandim altfel. Ce te intreaba recenzorul: sexul, data nasterii, locul nasterii. Pai avem cam tot ce ne trebuie sa formam CNP-ul. De ce?
    SAALLZZCCXXXN
    unde s=sex (1 barbat, 2 femeie)
    AA – anul nasterii
    LL – luna nasterii
    ZZ – ziua nasterii
    CC – codul localitatii de nastere
    XXX – trei numere de „control”, de obicei se aseamana cu vecinii nascuti in aceeasi localitate, care au ales sa-si „divulge” CNP-ul
    N – numar de control. Se poate gasi pe site-uri de verificare a CNP-urilor, care slava Domnului sunt destule. Ai doar 10 variante, deci 1 minut maxim de „lucru”

    Deci, unde e problema? Ne incurcam in detalii ca asa ne place noua, sa fim carcotasi, ca vine ala si alalaltul sa ne „ia casa”. Stiti ce mi-a spus o doamna la recensamant? „Trece maica o camera ca poate vin astia sa-mi ia casa, bata-i …” Nu ne uitam ca jumatate din persoanele recenzate au 4 clase, 8 maxim…
    Pacat, asta e tara in care traim si ne afundam in mizerie si vorbe.
    Trebuie sa stim cati mai suntem in tara asta, ce cultura avem, cum traim (legal sau in concubinaj) si ce facem (lucram sau stam pe spatele statului).
    Nu ma intelegeti gresit, chiar va rog sa comentati la cele spuse de mine, dar e un lucru necesar. Si noi trebuie sa invatam sa ne vedem lungul nasului si sa intelegem, o data pentru totdeauna, ca unele treburi sunt OBLIGATORII! Dar statul pierde zi de zi incredere si, mai ales, autoritate.

    Cu stima,
    Mihai.

    Apreciază

  10. bogdan said, on octombrie 24, 2011 at 7:36 pm

    Buna seara, domnule Mihai.

    Sa pornim de la un fapt evident: CNP este atribuit numai si numai unei singure persoane. Deci cunoscand CNP prin interogarea bazei de date a evidentei populatiei se identifica o singura persoana.

    Sa consideram ca toti suntem buni „cetateni” si completam constiincios formularele pentru ca „forumurile decizionale” sa aiba date statistice cu ajutorul carora vor lua decizii intelepte pentru a avea cu toti o viata mai buna.

    Sa mai consideram ca studii statistice pe esantioane de populatie au aratat ca persoanele care indeplinesc criteriile A,B,C sintetizate din formulare (si nu numai, poate si din alte surse de informatii) sunt predispuse sa aiba un anumit comportament H.

    Se face o interogare a bazelor de date, se identifica inregistrarile care indeplinesc criteriile A,B,C si ar trebui sa rezulte numarul de persoane (= numarul de inregistrari) care sunt predispuse la comportamentul H. Insa avand si CNP-ul corespunzator pentru fiecare inregistrare, daca se doreste se obtine o lista de CNP-uri ale persoanelor care au predispozitie pentru H.
    O lista de CNP-uri duce la o lista de persoane bine identificate dealtfel, din evidenta populatiei. Astfel, in loc sa se obtina numai *numarul* persoanelor cu predispozitie pentru un comportament H se obtine o *lista cu persoane*!

    Repet, prin completarea CNP in formular obtinem nu o statistica, ci o evidenta de persoane!

    Se poate obiecta ca pentru a obtine o lista de persoane este nevoie doar de numele si prenumele inscrise in formular. Numai ca pot exista anomalii de gen persoane cu acelasi nume, ori persoane care si-au schimbat numele de exemplu femeile casatorite, inscrieri gresite de nume din partea recenzorilor, etc.

    In concluzie structura formularului este „proiectata” malitios din start, si asta fara a mai lua in calcul continutul, adica unele intrebari intime, personale, incluse in formulare.

    Normal ar fi ca numai capul familiei sa completeze un formular cu intrebari care intr-adevar tin de recensamant (eventual sub semnatura), nicidecum un formular semnat de fiecare persoana posesoare de buletin/carte identitate.

    Si privind la cum evolueaza situatia nu numai de la noi in tara, numai la un comportament binevoitor al „forumurilor decizionale” nu ne putem astepta. Ba din contra, sa ne amintim de tiranul Irod si uciderea celor 14000 de prunci sub varsta de doi ani.

    Mai pot fi spuse si altele, dar deja raspunsul devine prea lung.
    Nadajduind ca v-am prilejuit un moment de reflectie si ca nu v-am plictisit prea mult,
    va urez noapte buna.

    Apreciază

  11. Mihai said, on octombrie 24, 2011 at 8:09 pm

    Buna seara.
    Incep prin a va multumi pentru raspunsul acordat. Am tot respectul pentru persoane care isi expun punctul de vedere prin argumente.
    Parerea mea este ca suntem pasionati de intrigi si comploturi si nu vedem faptul ca CNP-ul este folosit strict pentru evitarea dublurilor. Si sa va spun de ce: am avut nenumarati oameni in localitatea recenzata de mine care au case de vacanta. In instructaj s-a precizat clar: orice persoana gasita in localitatea recenzata, la un anumit numar de casa, trebuie recenzata. Un lucru firesc, oamenii de care v-am precizat mai sus nu au mai fost in orasul unde au domiciliul in buletin de la inceputul verii. Ei sunt lasati pe niciunde daca nu ii recenzezi. OK, dar daca omul a mai fost recenzat la domiciliu dar refuza sa spuna lucrul asta? Nu ai de unde sa stii, il scrii acolo in formulare si, daca refuza sa lase CNP-ul, ce am facut? Am dublat o persoana sau, de ce nu, o familie. Nu va spun de familii de rromi care au cate 8-10 copii, nomazi, care nici nu stiau la ce casa locuiesc (da, au gasit o casa goala si s-au aciuit acolo). Atunci pentru ce facem recensamantul daca nu il facem pana la capat? Dar hai sa spunem lucrurilor pe nume: cati dintre cei care refuza divulgarea CNP-ului au cumparat ceva pe persoana fizica si au cerut factura, implicit garantie? Acolo, in loc de codul fiscal, este cerut CNP-ul pe care il dau cu zambetul pe buze… Adica ai incredere intr-un magazin si nu ai incredere in statul roman? Nu mai vorbim de telefonia romana, mobila, fixa, cablu, internet si toate aceste utilitati de care, trebuie sa recunoastem, suntem legati zilnic… Mai mult, postasul cu mult ravnitul cupon de pensie, el nu vede CNP-ul? Sau mergi la un centru de copiere sa iti faci o copie de buletin, de unde stii ca ala nu face 2 copii si iti da tie una? Nu poti sa ascunzi CNP-ul, este absurd si hilar sa spui ca il foloseste un partid politic pentru fraudarea alegerilor sau ca le foloseste nu stiu cine in ce scopuri. Daca faceti referire la „forumurile decizionale”, care sunt constient ca exista, ei sa fiti convins ca nu au nevoie de acordul persoanei pentru a-i afla datele de care au nevoie.
    Revenind, daca sunteti amabil, care sunt acele intrebari care sunt, dupa spusele dvs, intime si personale?
    Va multumesc si astept cu interes raspunsul dvs.

    O noapte frumoasa,
    Mihai.

    Apreciază

  12. bogdan said, on octombrie 25, 2011 at 8:58 pm

    Buna seara!

    Imi pare rau ca nu am fost mai explicit. Mai incerc o data sa explic, de data aceasta direct, nu printr-un exemplu. Incerc sa explic in termeni foarte simpli ideea ce sta la baza exemplului descris in seara precedenta.

    Formularul P pentru persoane are 44 rubrici.
    Imaginati-va un tabel cu numele P care contine 44 de coloane. Capul de tabel, are in fiecare coloana titlul punctului corespondent. Exemplu: coloana 1 are titlul „Numarul de ordine”, coloana 2 „Cod Numeric Personal”, .. coloana 44 „Dificultati de comunicare”.
    Pentru fiecare persoana recenzata, avem un formular P completat, ceea ce corespunde unui rand scris in tabelul nostru (in termenii de specialitate a bazelor de date relationale, avem o inregistrare). La sfarsitul recensamantului avem tabelul completat, fiecarei persoane recenzate ii corespunde un rand si numai unul in tabelul P.
    Sa consideram ca vrem sa vedem din tabel procentul persoanelor care traiesc in concubinaj. Se cauta in tabel pe coloana 7 „Stare civila de fapt” si se numara randuri contin „Da” (Raspuns la intrebarea „Persoana traieste in uniune consensuala?”). Acest numar astfel obtinut se imparte la numarul total de randuri de tabel se obtine o cifra care inmultita cu 100 ne da raspunsul in procente la statistica dorita.

    Dar (exista si un dar), fiecare rand contine si CNP-ul si daca se vrea se poate obtine o lista de CNP-uri pentru persoanele care traiesc in concubinaj: se cauta in tabel pe coloana 7 un rand care contine „Da” se copie CNP-ul in lista de CNP-uri, se cauta urmatorul rand care are pe coloana 7 „Da” si asa mai departe pana se termina tabelul P.
    Astfel, in loc de procentajul de persoane care traiesc in concubinaj se obtine o lista de persoane care traiesc in concubinaj ( lista bine determinata datorita corespondentei CNP – persoana).

    Indraznesc sa formulez o propozitie pe care va rog sa o invalidati, sau dimpotriva sa ii recunoasteti validitatea:
    „Prezenta unui CNP-ului intr-o multime de date legate de o persoana, deturneaza caracterul statistic al datelor adunate de la mai multe persoane intr-o evidenta de persoane”.

    In privinta intrebarilor de tipul „… cati dintre cei care refuza divulgarea CNP-ului au cumparat ceva pe persoana fizica si au cerut factura, implicit garantie?” raspunsul am incercat sa-l dau si aseara si in seara acesta in randurile de mai sus.

    NU DIVULGAREA CNP-ULUI IN SINE ESTE PERICOLUL, CI ASOCIEREA LUI CU ALTE DATE ( de exemplu cele cerute la acest „recensamant”).

    Astfel prea putin imi pasa daca firma X are confirmarea prin CNP ca eu si numai eu am cumparat de la ei produsul Y, la randul meu prin certificatul de garantie, factura, etc am semnatura si stampila lor si stiu ca pot sa-i trag la raspundere daca ceva este in neregula. Este o intelegere si o responsabilitate intre doua parti.

    In cazul formularelor de recensamant, statul imi cere date cu caracter personal, imi asigura doar declarativ ca este o statistica, desi datele cerute corespund unei evidente de persoane si mai stiu ca datele vor fi inmanate la insitutia „eurostat” care nu tine de statul roman, institutie care a mai fost implicata intr-un scandal de proportii in legatura cu manipularea datelor statistice (cautati pe google).

    In privinta celor care vor sa se declare de mai multe ori la recensamant se pot gasi (ar trebui sa fie) si alte mijloace care sa nu implice folosirea CNP in formulare. Las exercitiul pe seama celor care „proiecteaza” structura recensamantului. Repet ce am spus si aseara:
    „Normal ar fi ca numai capul familiei sa completeze un formular cu intrebari care intr-adevar tin de recensamant (eventual sub semnatura), nicidecum un formular semnat de fiecare persoana posesoare de buletin/carte identitate.”

    La intrebarea dumneavoastra:
    „Revenind, daca sunteti amabil, care sunt acele intrebari care sunt, dupa spusele dvs, intime si personale?”

    Exemplific numai printr-o sintetizare a punctelor 7 si 8: „Traiti in concubinaj, si de cand?” Serios, statul are dreptul sa stie nu numai raspunsul la aceste intrebari ci si persoana? Pai preacurvia este un pacat si se marturiseste numai preotului duhovnic la spovedanie. Cumva statul isi aroga dreptul de duhovnic?

    Parerea mea este (si am incercat cumva sa o sustin prin ceea ce am scris) ca acest „recensamant” are un caracter abuziv si nu duce la o statistica ci la o evidenta de persoane.

    Aceasta insa nu ma impiedica sa va urez noapte buna,
    Bogdan

    Apreciază

  13. […] iar „frații ortodocși” ne somează să fugim de recensământ (ba chiar să mințim recenzorii, ceea ce, zic eu, nu e tocmai creștinește […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: