SACCSIV – blog ortodox

MUGUR VASILIU: „Suntem prea aproape de noi însine si prea departe de Dumnezeu”. Si ceva despre festivalul masonului George Enescu, care a costat enorm, din banii nostri, spre desfatarea zidarilor …

Posted in GEORGE ENESCU, MISA, MUGUR VASILIU by saccsiv on octombrie 6, 2011

   Preiau integral articolul fratelui Mugur Vasiliu:

Suntem prea aproape de noi înşine şi prea departe de Dumnezeu

Schimbările majore, care se petrec într-adevăr, nu sunt tot una cu discursurile sau cu festivităţile, şi nu sunt determinate nici de focurile de artificii sau de mitralieră – care crează un “eveniment unic”, o “schimbare sigură” sau o “revoluţie spontană” populară. Schimbările esenţiale sunt inodore, incolore şi insipide – aşa cum învăţam la şcoală, despre apă. Fie că e vorba despre schimbări care se petrec în mod firesc, ca rezultat al raportului normal dintre istorie şi iconomia dumnezeiască, fie că e vorba de schimbări provocate de practicarea unui raport inventat de mintea omenească şi, tocmai de aceea şi aberant, între aceşti doi poli. Noi luăm act sau vedem doar consecinţele schimbării, adică o vedem când totul e prea târziu, când procesul a fost consumat. Tot atunci se şi afirmă „oficial” schimbarea – cu care, de altfel, lumea deja a început să se obişnuiască. Dar, simultan cu imaginea schimbării – tehnic vorbind – se lansează zvonul (un fel de vietate care contaminează sufletele cu neîncredere şi minţile cu teamă, prin simpla atingere a timpanului). Zvonul este lăsat să facă o frumoasă carieră de zvon ce este – adică o minciună cu totul şi cu totul specială. Zvonul este o interfaţă de o mare utilitate pentru falsa schimbare – e un fel de obosire a vânatului. Falsa schimbare înseamnă schimbarea artificială, produsă nefiresc, neorganic.

Aşadar, de văzut schimbarea – falsă sau nu –, în desfăşurarea ei, nu cred că se poate – oricum, nu în societatea modernă care, de altfel este construită pe baze oculte şi este definită de lupta surdă de a crea o nouă religie, într-o nouă eră, pentru o nouă umanitate – cu alte cuvinte, o fiinţă nouă va fi creată, conform cu toate planurile celor care schimbă. Trebuie observat că o schimbare de acest fel şi de aceeaşi anvergură a fost crescută şi săvârşită de o epocă numită de către istorici Renaşterea. Renaşterea este, în realitate o tentativă de asasinat, o încercare de a-L ucide pe Dumnezeu, şi, în acelaşi timp, cum e şi firesc, un alt eşec şi, pe de altă parte, o altă dovadă a puterii diavolului asupra omului lipsit de credinţă. Câmpul de luptă nu este realitatea (fiindcă, în realitate, Dumnezeu nu poate fi ucis), ci înlăuntrul fiinţei umane; iar arma acreditată – pentru perioada noastră – este imaginea. Diferenţa între schimbarea de azi şi cea crescută de Renaştere este însă una substanţială şi, în acelaşi timp, dumiritoare: în vreme ce Renaşterea a încercat să-L ucidă pe Dumnezeu, punându-l în loc pe hommo sapiens, vremurile noi (este într-adevăr şi ceva nou) încearcă acelaşi asasinat care are ca punct final, de această dată, înlocuirea omului – care s-a dovedit, şi de această dată, muritor – cu „celălalt dumnezeu”, adică cu însuşi Satan, cu numele său de ultimă scenă: Antihrist (şi, până atunci, numit Marele Arhitect, şamd). Este important de observat că, atunci când a fost afirmată schimbarea prin Renaştere, actul fundamental era încheiat. Tot ce a urmat a fost doar în consecinţă.

În fapt, nu e nimic esenţial nou aici; ceea ce face să pară că ar fi nou este design-ul – în rest, toată povestea este tare veche: e cea cu arborele cunoştinţei binelui şi răului, sau poate cea cu încercarea aceluiaşi „animator” de astăzi, dar cu alt nume şi cu mult timp în urmă, de a deveni Dumnezeu. S-ar putea spune că au fost nenumărate puneri în scenă ale aceleiaşi piese. Numai că, sufletele care se pierd astăzi, prin aceste procese, nu sunt tot acelea de mai demult. Sunt alte şi alte suflete, care intră în bătaia puştii vânătorilor şi ucigătorilor de suflete – sau, cum se spune astăzi, mai frumos: sufletele sunt salvate de scopurile nobile – şi, fireşte, caritabile – ale civilizaţiei şi progresului şcl.

Astfel că, ceea ce putem face noi acum şi aici, este să încercăm să arătăm câteva dintre semnele întâlnite şi de noi şi de frăţiile voastre, în viaţa noastră de zi cu zi, care exemplifică ceea ce am scris mai sus.

Se petrec, sub ochii noştri, tot felul de aberaţii, pe care nu numai că nu le vedem ca aberaţii, dar şi participăm cu mulţumire la ele; şi, cu o inconştienţă care nu are nici un fel de scuză, chiar promovăm şi susţinem necesitatea acestor odioşenii anticreştine – desigur ca ortodocşi adevăraţi ce suntem. Una dintre probele luptei noastre împotriva poporului român, deci împotriva lui Hristos – tot ca „adevăraţi ortodocşi” ce suntem – tocmai s-a încheiat, anul acesta pentru a douăzecea oară: festivalul George Enescu. Şi, pentru ca să nu existe nici un semn de întrebare asupra patronajului sub care s-a desfăşurat acest festival şi nici asupra caracterului anticreştin, deci antiromânesc, pe afişul festivalului, promovat atât la televiziune pe toate posturile, cât şi prin toate celelalte mass media, scrie foarte clar: „MAGIA EXISTĂ”. Acesta este loggo-ul, sau deviza festivalului. Dar, noi nu ne îndoim de acest lucru; fireşte că magia există, fiindcă ştim cu toţii că Hristos există şi de asemenea, că dracul există; astfel că, dacă există slujire şi slujitori ai lui Hristos, există şi slujire şi slujitori ai dracului, adică satanişti şi magie. Aşadar, festivalul desfăşurat sub înaltul patronaj al dracului şi care, în acest fel, ne asigură că există dracu şi satanism, a durat aproape o lună, în întreaga ţară şi a costat mai multe miliarde de euro. Miliarde, nu milioane. O desfăşurare de forţe, la nivel financiar naţional, care are loc în fiecare an, nu contează cât de mizerie este în ţară sau cât de datori suntem pe la băncile străine. Ar putea fi spuse multe lucruri despre această „minunată” manifestare culturală; însă noi vom mai spune doar că banii care se cheltuie într-o singură ediţie – au fost până acum 20 de asemenea ediţii – ar putea rezolva problema sănătăţii, în întreaga ţară, pentru cel puţin patru ani. E bine că, cei care ne conduc, au găsit o formulă de cheltuire a banilor şi, în acest mod simplu, au hotărât să aducă în ţară multe mii de cântăreţi. Despre George Enescu nu se vorbeşte mai deloc – se vorbeşte despre muzica lui şi, cel mai mult, se vorbeşte despre personalitatea lui. Probabil fiindcă nu e interesant de ştiut că George Enescu a făcut parte din iudeofrancmasonerie, adică a luptat cu toată energia lui împotriva lui Hristos din sufletul poporului român; şi, iată că acum, ca omagiu pentru activitatea lui, în toată România au avut loc – în timpul festivalului, care tocmai acest rol îl are – întâlniri ale lojelor iudeofrancmasonice din întreaga lume. Pe banii creştinilor. Aşa au hotărât „conducătorii” noştri. Cred că „oamenii de cultură”, care vor fi cu totul indignaţi de aceste rânduri, ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru starea ţării, stare de mizerie pentru care, şi prin acest eveniment, sunt direct răspunzători. În cele din urmă, apare din ce în ce mai clar că problema ţării nu este lipsa de bani, ci folosirea total iresponsabilă a acestor bani, de către cei care conduc România de mai multă vreme – spre niciunde.

Lăsăm la o parte „cântecelele” şi, pentru că trebuie să vedem şi partea „plină” a nu ştiu cărui pahar – lucru aproape imposibil pentru un orb -, probabil ar trebui să ne declarăm cu totul mulţumiţi de faptul că Gregorian Bivolaru a fost achitat – de ceva timp – şi că au reînceput recrutările pentru Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA). De data aceasta însă, „integrarea spirituală în absolut” se face, declarat, prin mijloace sexuale – promovarea se face la posturile de televiziune, care ne „ţin la curent” cu evoluţia acestui reviriment. Cu alte cuvinte, reîncepe îmbolnăvirea sufletească a tinerilor, sub pretextul unei practici yoga îmbunătăţită cu puţin „absolut” şi „ceva sex”, sub o formă autohtonă care prinde cel mai bine la români – cărora le schilodeşte sufletele, garantat. Vorbim aici despre o nimicitoare vânătoare de suflete. Simptomatic e şi faptul că aceste lucruri, care păreau inacceptabile cu ceva timp în urmă, astăzi sunt privite într-un fel firesc – atât de mult ne-am „civilizat”, plus „emancipat”, sau atât de „europeni” am devenit, în ultimii ani. Realitatea este că, pe lângă afacerea de proxenetism, aceasta este o „mişcare” îndreptată esenţial împotriva lui Hristos, împotriva dreptei credinţe; iar cei care susţin că ar fi o „simplă terapie” ar trebui să mai treacă pe la părinţi şi să-i întrebe ce e atât de „simplu” sau atât de „terapie” la MISA. Pe de altă parte, ar trebui luate măsuri cât mai repede, pentru ca această plagă ucigătoare de suflete să nu se mai răspândească – şi, cu toate drepturile omului, trebuie avut în vedere şi dreptul românului de a se mântui (chiar dacă principal vinovat pentru pierderea sufletului nu este decât cel în cauză), fiindcă nu putem, decât sub formă de glumă, să ne gândim la resposabilitatea şi obligaţia statului român de a-i proteja pe români; statul român e ocupat cu protejarea ucigătorilor de copii, a homosexualilor, a infractorilor ţigani, a celor care ne îmbolnăvesc copii prin vaccinare şi ne îmbolnăvesc pe toţi prin alimentaţie, şi este serios preocupat (prin reprezentanţii săi de stat) de protejarea prostituţiei şi a tuturor celor care „ne vor numai binele” – sigur că, conform politicii actuale de stat, aceştia trebuie protejaţi şi apăraţi de românii care le pot periclita acţiunile.

De altfel, nu cred că mai este un secret pentru nimeni că statul român este un stat evazionist fiscal şi infractor de drept comun, încălcător al propriilor legi, sau că e un stat proxenet (în limbajul de cartier: un stat „peşte”), sau că statul român are ca preocupare îmbolnăvirea şi răspândirea bolilor sufleteşti şi trupeşti peste poporul pe care ar trebui să-l prote… – sigur!

Pentru cei care nu sunt puşi la punct cu bibliografia misită, le sugerăm să folosească netul pentru a afla doar o mică parte din dezastrul produs de „iniţierile” acestei organizaţii proxenete – e vorba şi despre sinucideri. Acest lucru ar putea fi folositor şi pentru „iniţiaţii” începători (sau poate mai bine spus „iniţiatele” începătoare), care ştiu despre ceea ce fac doar că e „cu absolutul” şi că „e bine!”.

Şi, dacă toate lucrurile acestea chiar se întâmplă, dacă, cu mult mai mult decât a fost scris pe această coală, ni se petrece – cu toate lamentările care fac carieră la noi – nu poate fi evitată întrebarea inchizitorială: unde suntem noi, şi unde este Hristos? Cu varianta: noi ce făceam în timpul ăsta? S-ar părea că, din nou, suntem prea aproape de noi înşine şi prea departe de Dumnezeu. Doar astfel se poate explica ceea ce se petrece acum.

69 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on octombrie 6, 2011 at 7:12 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. mircea said, on octombrie 6, 2011 at 7:30 pm

    off

    probleme cu atitudini.com?
    ” Oops! Internet Explorer could not find atitudini.com”

    Apreciază

  3. nu said, on octombrie 6, 2011 at 7:34 pm

    pentru mircea…

    merge cu mozilla, nu sunt probleme! Doamne ajuta!

    Apreciază

  4. Lucian said, on octombrie 6, 2011 at 9:06 pm

    George Enescu a fost un geniu. Talentul lui nu a ajuns inca sa fie apreciat la adevarata lui valoare tocmai din cauza rasismului anti-romanesc al masonilor in care dl. Vasiliu il include. Operele lui mari sunt atat de romanesti incat este imposibil sa nu te identifici in ele, roman fiind. Doar sa fii din piatra. Chestia asta este simtita si stiuta si de adversarii Romaniei, care actioneaza in consecinta.

    Eu nu stiu ca el sa fi facut parte din masonerie. Dar oricum, chiar daca a facut, geniul nu i l-a dat masoneria, ci Dumnezeu. Si Ceaikovski a fost un geniu si a fost homosexual. Nu homosexualitatea l-a facut geniu, ci Dumnezeu l-a facut.

    Sa nu amestecam lucrurile intre ele aiurea, caci nu e cazul si nu e nici crestineste. Daca dl. Vasiliu are vreo dovadat concreta legata de apartenenta lui Enescu la masonerie si cu privire la faptul ca acesta a lucrat cu toata energia lui impotriva lui Hristos si a Romaniei (desi, paradoxal, roadele muncii lui par a fi exact contrare), sa o expuna frumos si linistit, nu la modul „se stie ca a fost”.

    Faptul ca masonii si-l revendica ca pe unul de-al lor nu reprezinta o dovada in sine. Masonii isi revendica aiurea si fara niciun fel de sustinere faptica multe personalitati (si chiar opere intregi ale acestora) din lumea stiintei si culturii pentru a se auto-legitima si pentru a-si face promovare favorabila (e o chestie de manipulare de baza).

    Una peste alta, un editorial care m-a cam dezamagit …

    Apreciază

    • dana said, on octombrie 7, 2011 at 5:45 am

      Multumim, domnule! Ma luara gandurile, zau! Muzica lui Enescu e geniala, e romaneasca si adevarata. NU cred ca a fost mason, ci doar un om care a trait pentru muzica sa. Si da, muzica ested e la Dumnezeu. Cand asculti POema Romana te cuprind fiorii.

      Apreciază

    • nea Anderthal said, on octombrie 7, 2011 at 12:01 pm

      @ Lucian
      ..hmmm..ai scris „din cauza rasismului anti-romanesc al masonilor..”Ce vrei sa spui? Uite ce au facut ma666onii din saracii romani! Lasa etnobotanicele la o parte cind scri pe acest blogg, PLZ !

      Apreciază

  5. Aurora said, on octombrie 6, 2011 at 9:09 pm

    N-am stiut ca si George Enescu a fost zidar. Oare mai exista oameni de cultura care sa nu fi aderat la vreo loja ?

    Apreciază

  6. Anti Recensamant 2011 said, on octombrie 6, 2011 at 10:30 pm

    Va rog sa faceti un articol despre aceasta pagina:
    http://antirecensamant2011.wordpress.com/

    Puteti mentiona si aceasta pagina caci este importanta:
    http://antirecensamant2011.wordpress.com/cum-sa-ne-opunem-recensamantului-din-octombrie-2011/

    Vreau sa sustineti acest blog pastrand mereu pe prima pagina a blogului dvs adresele de mai sus. E important ca oamenii sa inteleaga ca se pot opune intrebarilor prea intime cat si faptul ca nu sunt obligati sa isi tradeze rudele ca ii ameninta statul tradator cu amenda.

    Acele linkuri sunt temporare, Trebuie sa stea in picioare pana se termina recensamantul abuziv. Apoi puteti scoate linkurile.
    Cel mai important e sa afle cat mai multi oameni.

    Multumesc in avans pentru acest ajutor.

    Apreciază

  7. Doktoru said, on octombrie 6, 2011 at 10:43 pm

    Chestia asta cu artistii ,in special geniile cum mai sunt cate unii categorisiti,este cu dus si intors,la prima vedere tinzi sa le dai dreptate celor ce ii categorisesc asa ,dar de fapt este o mare inselare.De exemplu in perioada aceea numita si Renasterea de acum vreo 5/600 de ani erau o gramada de artisti geniali care colcaiau prin zona ,unii lasand de fapt o gramada ,iluzorie,de opere care au ajuns pana in zilele noastre confirmandu le inca o data genialitatea,dar tot de catre oameni,dar din care nu invatam de fapt nimica,cel mult trezesc in noi oamenii o multime de sentimente umane dar fara nici o noima,fara nici un rezultat ,putem sa ne emotionam in fata lor ,sa ne extaziem …si atat ,apoi le am uitat, din cauza ca ele ne ating nu sufletul ci mintea,deci mai pe scurt vorbind nu ne sunt de folos.Degeaba apreciem artistii ,prin ceea ce fac ei nu ne indreptam cu nimic ,nu ne zidesc cu nimic ,ba mai rau ne fac chiar un mare deserviciu,uitam de Dumnezeu in favoarea cate unui oarecare artist care a vopsit vreo panza sau vreun perete,sau a cioplit cate vreo piatra in vreo oarecare forma umana si ajungem sa ne minunam ce mare lucru a facut acel om de mare geniu,care evident ca s a trecut de mult din cele vii ca o dovada ca totul este trecator in lumea asta deci sa nu ne punem baza in ea sau in oamenii ei.Arta este de inspiratie dar nu divina,si omul a cazut prada ei,si acum se inchina slujitorilor ei care au lasat in urma lor o mica urma care se va inchide si va disparea automat daca nu ar mai fi cate unii mai cunoscatori in ale artelor ca sa ii mai pomeneasca si sa ii laude si sa le deschida ,din pacate ,si altora ochii cu aprecierea artelor frumosului.
    Si o mica definitie a la wikipedia a Renasterii : ”Renașterea este denumirea curentului de înnoire socială și culturală care a apărut în Europa la sfârșitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea și al XVI-lea, înnoire caracterizată prin reînviorarea interesului pentru cultura și arta antichității clasice. Este un nume propriu și se scrie cu majusculă la inițială.

    Renașterea a început în Italia și s-a răspândit în Europa occidentală. În această perioadă s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale și religioase care au marcat tranziția de la societatea medievală către societatea modernă. Societatea feudală a Evului Mediu, cu structura sa ierarhică rigidă, dominată de economia agrară și sub puternica influență a Bisericii Catolice, a început să se destrame. În decursul Renașterii, un rol determinant l-au avut oamenii de cultură și artiștii înclinați spre clasicismul greco-roman.

    Noțiunea de „Renaștere” (în franceză: Renaissance, în italiană: Rinascimento) a fost folosită pentru prima dată la începutul secolului al XIX-lea de către istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluată de istoricul elvețian Jacob Burckhardt în lucrarea sa fundamentală „Die Kultur der Renaissance in Italien” („Cultura Renașterii în Italia”), 1860. Acesta din urmă a definit Renașterea drept perioada cuprinsă între pictorii Giotto și Michelangelo. În acest timp, omul recapătă conștiința de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalității.”
    Cine citeste sa inteleaga daca poate ,nu este decat o singura concluzie.

    Apreciază

    • Karataev said, on octombrie 7, 2011 at 5:43 am

      Asa este. Arta este doar fondul pe care se desfasoara mandria creatorului. Una e sa aduci jertfa lui Dumnezeu prin creatie artistica, alta e sa-ti aduci tie laude si aprecieri mincinoase.

      Apreciază

  8. Laurentiu said, on octombrie 6, 2011 at 11:52 pm

    UE continuă să PRESEZE Moldova: Dacă vreți vize, legalizați PEDERASTIA

    Republica Moldova nu va obţine un regim liberalizat de vize dacă nu se vor îndeplini toate condiţiile şi dacă nu va exista un acord politic din partea Uniunii Europene.

    http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=6656

    Doamne Ajuta!

    Apreciază

  9. Laurentiu said, on octombrie 7, 2011 at 12:12 am

    Despre un al treilea razboi mondial. Ce parere aveti?

    Al treilea război mondial? Trei somităţi în Economie susţin că omenirea este la un pas de o nouă conflagrație

    Trei somităţi în materie de economie vorbesc despre un posibil război. Declaraţiile au fost prezentate, joi seara, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

    Un fost consilier pe probleme economice al preşedintelui american Barack Obama susţine că omenirea este aproape de un posibil război.

    Intregul articol aici:
    http://www.antena3.ro/politica/al-treilea-razboi-mondial-trei-somitati-in-economie-sustin-ca-omenirea-este-la-un-pas-de-o-noua-conflagra-ie-139303.html

    Apreciază

    • Pr. Vasile said, on octombrie 7, 2011 at 5:36 am

      Al treilea razboi mondial este planificat de multa vreme, de Giusepe Mazini, si nu trebuie sa ne mai mire spusele acestor somitati care par a fi profeti. Instaurarea NOM nu poate fi justificata decat dupa un noi razboi mondial.
      Dupa primul razboi mondial s-a infiintat Liga Natiunilor
      Dupa al doilea razboi mndial s-a infiintat ONU, iar
      dupa al treilea razboi mondial va fi instaurata NOM si guvernarea mondiala.

      Inca nu s-a stabilit exact cand va incepe. Insa nu va dura mai mult de 1 – 2 ani pana va incepe.

      Pr. Vasile

      Apreciază

    • Toma said, on octombrie 7, 2011 at 11:28 am

      Hei, al 3-lea razboi mondial nu are nicio legatura cu economia. Toti pe la toate posturile dau numai minciuni.
      Nu zice unul adevarul!!!!!!!

      Al 3-lea razboi mondial e legat strict de 2 efecte dorite de satan insusi:
      1. DEPOPULAREA;
      2. INSTAURAREA UNUI GUVERN MONDIAL SUB COMANDA ANTIHRISTULUI CALAUZIT DE SATAN INSUSI.

      Restul e doar zgomot!

      Apreciază

  10. MIhaela said, on octombrie 7, 2011 at 5:17 am

    Eu am fost la festivalul Enescu si am apreciat muzica cantata acolo.A fost o atmosfera de sarbatoare, multa lume,multi straini. Si va marturiesec ca am ascultat Simfonia a %5 -a a lui Mahler sub dirijoratul evreului Zubin Mehta si a orchestrei de la Telaviv , si mi s-a parut extraordinar! Acest dirijor a ridicat o sala intreaga in picioare , cu nesfarsite aplauze.
    Eu consider ca muzica nu are nimic de-a face cu masoneria,sau cu alte organizatii oculte. Ca sunt multi masoni sunt melomani, asta ar trebui sa ne dea de gandit NOUA, celorlalti, care, de multe ori ne rezumam la prea putina cultura si cunostere(includ aici si literatura), fapt care ne da un aer de semidocti.
    Il rog pe dl. Vasiliu da prezinte dovezi in legatura cu marele compozitor.
    Eu il consider pe Enescu un mare patriot, iar simfoniile lui au fixat pentru eternitate spatiul romanesc , in memoria colectiva.
    Exista o tendinta de denigra marile noastre personalitati, ceea ce nu este bine.

    Apreciază

    • un ortodox said, on octombrie 7, 2011 at 8:51 am

      mihaela toata lumea vorbeste despre razboi,apocalipsa,foamete dirijata..si tu asculti muzica pe la spectacole? poate citesti tilcuirea apocalipsei,o rugaciune pentru dreapta credinta,este o parere nu trebuie sa faci ce zic eu,daca vrei sa mori ascultand muzica e treaba ta

      Apreciază

      • danutza said, on octombrie 7, 2011 at 9:12 am

        e hai, ca asta e o exagerare. vrei sa facem ca ratacitii de americani, sa ne panicam, sa ne vindem tot si sa ne luam bunkere???
        ce e rau in a asculta muzica culta? e mai bine sa ascultam manele? poti sa mergi si la biserica si la un concert.
        cand si cum murim, numai bunul Dumnezeu stie, asa ca intrebarea de final nu-si are rostul. se poate intampla sa mori si cand mergi la piata. totul trebuie facut si chibzuit cu masura. nici o exagerare nu e buna. poti avea si alte subiecte de discutii, in afara celor enumerate de tine.

        Apreciază

      • MIhaela said, on octombrie 7, 2011 at 10:22 am

        un ortodox,
        Da, ascult muzica .
        Si fericitul Parinte Serafim Rose asculta Bach si alti mari compozitori, si mergea si la teatru.
        Tu afisezi o atotstiinta si o suficienta , care denota multa mandrie.
        Ce stii tu ce fac eu ? Crezi ca daca spui numai rugaciuni esti net superior.Treaba ta.

        Apreciază

    • saccsiv said, on octombrie 7, 2011 at 11:25 am

      MIhaela

      Ti-a placut si atat.

      Muzica are mult de a face cu masoneria sau cu new age. Sa stii ca nu doar rock-ul e nociv, ci si varianta culta a muzicii. De ce crezi ca ca nu se folosesc instrumente in biserica?

      Si nu e vorba doar de folosirea instrumentelor, ci mai ales ce produc acele instrumente. Cred ca voi abordarea chestiunea muzicii si a compozitorilor masoni intr-un viitor articol.

      Apreciază

      • danutza said, on octombrie 7, 2011 at 2:59 pm

        muzica culta e nociva??? uite, asta chiar n-o stiam. e bine sa faci un articol in care sa vorbesti despre aceasta nocivitate, ca eu una sunt uimita.exista pareri ale sfintilor legate de acest lucru ca e bine de stiut ca sa stim sa nu gresim?

        Apreciază

      • saccsiv said, on octombrie 7, 2011 at 4:24 pm

        danutza

        Pana atunci ma voi stradui sa fac rost de un excelent articol pe tema asta scris de parintele Dan Badulescu.

        Apreciază

      • STOP RFID 666 said, on octombrie 7, 2011 at 6:04 pm

        saccsiv

        Parintele Serafim Rose asculta inainte de convertire compozitori masoni. Dar dupa aceea nu a mai vrut sa asculte. Muzica masonica are influente asupra sufletului. Si muzica new-age este placuta dar nu e bine sa asculti asa ceva. Se pare ca muzica masonica si cea new-age induce un fel de hipnoza un fel de vraja.

        Apreciază

      • saccsiv said, on octombrie 8, 2011 at 5:30 pm

        Doktoru

        Nu-l pot deschide.

        Apreciază

      • Doktoru said, on octombrie 8, 2011 at 7:35 pm

        Da vad ca nu mai merge linkul,mergea,il convertesc din pdf in word ca sa ti l pot da aici cu copy/paste si vezi daca te ajuta cu ceva .
        SCURTĂ PRIVIRE TEOLOGICĂ ASUPRA MUZICII

        PĂRINTELE DAN BĂDULESCU

        Începuturile muzicii se află la Dumnezeu. În rai îngerii cântau imne de slavă lui Dumnezeu ,,Sfânt,

        sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Isaia VI, 3) şi cântă în coruri la

        crearea lumii văzute (Iov XXXVIII, 4-7). Cum suna această muzică celestă şi cu ce tonuri rămâne desigur

        o taină pe care nici nu are sens a o iscodi. Sf. Grigorie de Nazians spunea în această privinţă: ,,Exista

        atunci o stare unitară, ca a unui cor, a naturii raţionale, angelice şi umane, care privea spre Corifeul unic al

        corului şi care conducea corul spre armonia dată de Acela.” De aceea ne vom ocupa de acea muzică

        îndeobşte cunoscută: muzica oamenilor. Cum şi când a apărut aceasta rămâne în continuare învăluit în

        mister, căci ce documente ne-ar putea ajuta în acest sens? Trebuieşte a ne adresa şi aici ca şi în alte

        domenii Revelaţiei dumnezeieşti cuprinse în Sfânta Tradiţie, din care o valoare şi un loc deosebit o are

        Sfânta Scriptură. Vom pleca de la afirmaţia că muzica a apărut ca fiind de la început melodie, şi anume ,,o

        vorbire cântată” folosită de primii oameni, Adam şi Eva, şi urmaşii lor. Desigur nu putem aduce dovezi

        ştiinţifice şi arheologice de necontestat (ne aflăm totuşi pe tărâmul credinţei), ci doar deducţii pe bază

        scripturistică. Compozitorul R. Wagner adera şi el la această părere: ,,…ipoteza că primul limbaj al

        oamenilor trebuie să fi avut o mare asemănare cu cântecul n-ar trebui probabil să pară caraghioasă.” Iar

        dacă lui Wagner i s-ar putea imputa autoritatea în materie teologică, dată fiind orientarea sa dubioasă în

        acest domeniu, vom aduce şi mărturia unui muzician ortodox: contemporanul lui Wagner, Anton Pann, care

        afirma următoarele: ,,Noi ştim că Muzica este în lume totodată cu firea vieţuitoare. Ea este însuşi glasul şi

        cuvântul care l-a insuflat Dumnezeu în om pentru ca toată glăsuirea şi tot cuvântul este Melodie firească

        şi prin urmare, tot cuvântătorul este Muzic, care din pornirea organului şi lovirea aerului prin gâtlej şi nări

        îmi răsună glasul cu suişuri şi pogorâşuri şi îmi formează cuvântul mai puternic sau mai domol, mâniat sau

        plângător, după simţul şi patima trupului său. Un Muzic chibzuind cu băgare de seamă că melodia glăsuită

        nu este decât plânso-cuvântare cu care îmi descrie cinevaşi patimile sufleteşti şi trupeşti, şi aşa izvorul şi

        formarea muzicii trebuie să fi fost la Adam, omul cel dintâi, carele după greşala sa fiind izgonit din rai a

        avut destulă materie de plânso-cuvântare (poate) şi a descris jalea izgonirii înaintea fiilor şi nepoţilor săi.”

        După izgonirea din rai se continuă cu cele două ramuri: cea a lui Seth (fiii lui Dumnezeu), binecuvântată şi

        cea a lui Cain-revendicat de francmasoni a fi protopărintele lor.

        În Vechiul Testament întâlnim prima menţiune legată de muzică în capitolul IV al Cărţii Facerea.

        După ce Cain a comis fratricidul, a întemeiat o stirpe ce a continuat şi a amplificat păcatele sale. Între

        urmaşii lui îl găsim pe inventatorul instrumentelor muzicale: ,,Ada a născut pe Iubal. Acesta a fost tatăl

        celor ce cântă din chitară şi din cimpoi.” (IV, 21) După cum vedem aici ambele instrumente au o origine

        comună. Diferenţa constă în faptul că cel ce se acompaniază cu chitară (instrumentele cu coarde) poate

        cânta simultan şi vocal, în vreme ce instrumentele de suflat exclud această posibilitate. Linia lui Cain va da

        naştere idolatriei, magiei, vrăjitoriei, strămoşii ereziilor şi alunecărilor înspre lumesc. În timpul fiului lui

        Seth, Enos, ,,au început oamenii a chema numele lui Dumnezeu” (Fac. IV, 27). Acest pasaj ne indică

        instituirea cultului liturgic în cadrul căruia se cânta vocal, – presupunem că sub forma recitativului liturgic,

        se psalmodiau cântări spre slava lui Dumnezeu. Ajungând în antichitatea greacă, în perioada retoricii

        clasice sec. IV î.d.Hr., întâlnim ştiinţa ,,citirii şi vorbirii frumoase”, a elocinţei, o trecere naturală de la

        vorbire cântata la un caracter melodic mai pregnant. În spaţiul oriental, la sirieni, persani şi iudei,

        cântarea ecfonetică (εκφονεσις = citire cu voce înaltă sau tare, recitare, termen introdus în 1885 de

        cercetătorul grec L. Tzetzes), era caracteristică serviciului religios. Recitativul liturgic era o unitate

        organică naturală de cuvânt şi ton.

        Pe lângă funcţiunile sale cultice, muzica îşi dovedeşte şi acţiunea sa terapeutică. În Cartea I Regi îl

        vedem pe regele Saul chinuit de duhul rău cu dureri de cap cumplite (I Regi XVI, 14-23). Singurul remediu

        a fost chemarea păstorului David ce cânta măiestrit la harpă şi astfel putea alina durerile regelui posedat.

        Deşi David era păstor observăm că instrumentul său era harpa şi nu fluierul păstoresc, asemănându-se în

        felul acesta cu tracul Orfeu. Acest lucru a avut consecinţe mai târziu când David devenind rege şi prooroc

        a alcătuit nemuritorii psalmi, cântări acompaniate la harpă şi alte instrumente (trâmbiţe, psalterion,

        alăută, chimvale, tobe) în funcţie de împrejurări. În Cartea II Regi David îi învinge pe filistenii canaaniţi şi

        PĂRINTELE DAN BĂDULESCU

        readuce chivotul Legii furat de aceştia (II Regi XI, 15). Bucuria victoriei a fost manifestată în cântece şi

        dans.

        Prima preocupare marcantă de stabilire a unor repere muzicale morale şi politice o întâlnim la Platon

        (427-347 î.d.Hr.) în dialogul său Statul. În această societate utopică ideală muzica juca un rol de primă

        mărime în educaţia şi comportamentul cetăţenilor. Această temă este tratată sub forma dialogului dintre

        Socrate şi profesorul de muzică Glaucon. Pentru Socrate importanţa socială a alegerii muzicale era

        decisivă: ,,Când modurile muzicii se schimbă, legile de bază ale Statului se schimbă odată cu ele”. El afirmă

        că anumite moduri muzicale ar trebui interzise, instituindu-se astfel cenzura (deocamdată doar teoretică).

        Aceeaşi concepţie o întâlnim în perioada Renaşterii în următoarea reacţie a unui ierarh romano-catolic,

        episcopul Bernardo Cirillo într-o scrisoare din anul 1549: ,,La cei vechi muzica era cea mai splendidă dintre

        arte. Ei creau prin ea efecte puternice pe care noi astăzi nu le mai putem produce nici prin retorică, nici

        prin oratorie ca să mişcăm afectele şi pasiunile sufletului. Ascult muzica vremilor noastre care, după câte

        spun unii a fost adusă la un grad de rafinament şi perfecţiune nemaicunoscut înainte… În zilele noastre ei

        şi-au pus tot meşteşugul şi efortul să compună pasaje imitative, aşa că o voce spune „Sanctus”, alta spune

        „gloria Tua” cu urlete zbierete şi gângăveli, aşa că mai degrabă se aseamănă cu pisicile în ianuarie decât cu

        florile de mai.” Dar nu numai Platon, ci şi întreaga societate greacă antică privea muzica şi în sensul de

        ,,psyhagogia”-îndrumare a sufletelor: ,,muzica bună îl face pe suflet mai bun, muzica rea îl poate corupe. Ea

        poate să conducă sufletul într- un ethos şi de aceea au făcut distincţia între muzica bună şi cea rea cerând

        ca muzica bună să fie protejată de lege.”

        Elevul lui Platon, Aristotel, (384-322 î.d.Hr.) a scris de asemenea un tratat politic în care se ocupă

        de problemele de politică şi pedagogie muzicală şi în care îşi critică maestrul în mai multe puncte. Astfel el

        este pentru acceptarea, sau tolerarea modurilor care pot produce katharsis-ul, purificarea sufletelor.

        Aristotel a împărţit modurile în moduri etice, practice şi entuziastice. ,,Modurile etice influenţează

        întregul ethos al omului fie dotându-l cu stabilitate etică (precum modul dorian), fie distrugându-i-l în fapt

        (mixolidianul şi ionianul), iar modurile practice trezesc în om ,,acte specifice de voinţă” şi cele entuziastice

        îl aduc pe om din starea normală în extaz şi determină o descărcare emoţională.” Privite din perspectiva

        creştină a Sf. Clement Alexandrinul, aceste moduri nu mai prezintă aceeaşi consistenţă atribuită în

        antichitate, ele nemaifiind necesare în Biserică: ,,cântarea cea nouă (nu va folosi) nici ritmul lui Trepandru,

        nici pe cel al lui Capiton, nici modul frigian, nici modul lidian, nici pe cel al doridei.” Este necesar să amintim

        aici că la aceşti autori modul reprezenta doar scara, înşiruirea schematică a tonurilor. Pe lângă aceasta o

        importanţă chiar mai mare o avea ethosul modului, impresia (,,tonul face muzica”) pe care o realiza,

        cadenţele specifice, interpretarea, caracterul. Aceasta este explicaţia denumirii modurilor după regiunea

        şi etnia care le folosea, imprimându-le specificul local. În acest sens este demn de amintit mitul muzical

        antic al întrecerii dintre Apolon şi Marsyas. Zeul cânta la liră în modul dorian, iar omul cânta la flaut în

        sonorităţile lascive ale modului frigian. Apolon a ieşit biruitor, iar cutezătorul Marsyas a fost jupuit de viu.

        Mesajul educativ al mitului este de la sine grăitor.

        Şi autorii latini s-au ocupat de problema catharsis-ului: ,,(muzica) produce un catharsis deoarece în

        desfătarea sunetului ei (per dulcisonas voluptates) trezeşte sufletele adormite, îl eliberează pe om de

        pasiuni şi inspiră sentimente lăudabile… purifică moravurile… Graţie muzicii cugetăm just, vorbim frumos şi

        ne mişcăm cum se cuvine.”

        Aceste concepţii morale şi estetice înalte au fost desăvârşite în duhul creştin de către Sfinţii

        Părinţi: ,,nimic nu purifică sufletul, nu-i dă aripi, nu-l smulge din cele pământeşti, nu-l eliberează din

        legăturile trupeşti, nu-i inspiră înţelepciune divină, nu-l face să dispreţuiască cele de jos, precum muzica şi

        accentele măsurate ale unui cântec dumnezeiesc.”

        Creaţia muzicală se leagă de credinţă şi este determinată (fie şi la modul inconştient) de aceasta. De

        aceea putem observa de exemplu, că barocul german este o reflectare a protestantismului sec. al XVIII-

        lea, că este chiar expresia sonoră a conţinutului acestuia. Lucrul acesta poate fi urmărit şi în pictură,

        sculptură şi arhitectură, ce reflectă vizual concepţiile respective.

        Mituri muzicale: Ulysse şi sirenele. Prinzătorul de şoareci din Hameln.

        Civilizaţiile păgâne antice au avut în privinţa muzicii atât preocupări practice de natură

        interpretativă cât şi o parte filosofico-mitologico-morală. Astfel în Grecia păgână muzica era strâns legată

        2

        SCURTĂ PRIVIRE TEOLOGICĂ ASUPRA MUZICII

        de literatură – poezie, dramă – şi dans. Exista de la Pytagora şi ,,muzica sferelor”, o speculaţie filosofico-

        matematică. De la el s-a dezvoltat o teorie muzical-matematică de mare importanţă pentru dezvoltarea

        ulterioară. În dialogul Statul al lui Platon sunt descrise în detaliu care moduri anume sunt recomandate în

        statul ideal şi care nu. Aici se făcea legătura cu mitologia greacă, mitologia fiind acea zonă tulbure a

        revelaţiei naturale în care sunt amestecate elemente spirituale reale cu fanteziile omeneşti. Dintre

        miturile şi legendele muzicale antice şi medievale vom reţine binecunoscutul mit al lui Ulysse şi sirenele,

        mit ce ne înfăţişează puterea vrăjită a muzicii de atragere a oamenilor, în special a tinerilor. În drum spre

        casă după istovitorul război troian, eroul grec Ulysse trebuia să treacă cu corabia pe lângă insula fatalelor

        sirene. Acestea sunt cunoscute că prin cântecul lor vrăjit îi atrag pe corăbieri şi le sfărâmă corăbiile iar

        pe ei îi îneacă. Oasele de oameni împrăştiate pe mal dădeau mărturie despre cruzimea sirenelor. Ulysse

        ştia de la vrăjitoarea Circe că nici un om, oricât ar fi fost de avertizat, nu putea rezista cântecului lor.

        Deci a pus ceară în urechile corăbierilor iar pe el l-au legat de catarg, fără dopuri de ceară căci dorea

        totuşi să asculte acest cântec. Ispita curiozităţii era puternică, dar înţeleptul Ulysse are prevederea să

        poruncească oamenilor lui să nu-l asculte de le va cere să fie slobozit din legături. Într-adevăr sirenele îl

        învăluiesc pe Ulysse cu cântecul lor vrăjit, îi cântă despre isprăvile eroice din război iar Ulysse se zbate

        urlând să fie eliberat.

        Un alt exemplu despre puterea magică a muzicii asupra tinerilor ni-l prezintă povestea germană din

        1284 a flautistului vrăjitor din Hameln. Iată pe scurt subiectul: locuitorii târguşorului Hameln de pe malul

        râului Wesen se trezesc invadaţi de şobolani şi nu au altă soluţie decât să apeleze la un flautist ciudat ce îi

        poate scăpa de pacoste. Acesta consimte contra sumei considerabile de 1000 de guldeni, şi, într-adevăr, la

        sunetele vrăjite ale flautului său şobolanii părăsesc târgul şi se îneacă în râu. Bucuria este mare, dar odată

        scăpaţi de necaz, burghezii se tocmesc şi nu mai vor să plătească întreaga sumă cu care s-au înţeles şi-l

        alungă pe flautist. Acesta urzeşte o răzbunare amarnică: la data de 27 iunie când târgoveţii erau adunaţi

        în biserică spre a sărbători pe sfinţii Ioan Botezătorul şi Pavel, sunetele vrăjite ale flautului adună acum

        pe copiii târgului ce dispar. Zdrobiţi de năpastă locuitorii sunt gata de orice sacrificiu pentru eliberarea

        copiilor, dar prea târziu. Morala acestei povestiri are o actualitate stringentă: copiii şi tinerii de astăzi

        sunt atraşi irezistibil de sunetele rockului cu toate variantele lui.

        De aici tragem mari învăţăminte şi anume: muzica vrăjită – cum suna ea oare? – respingător, oribil,

        cacofonic? De bună seamă că nu, ci dimpotrivă, artistic, estetic, atrăgător şi înşelător. Mulţi oameni îşi

        apără preferinţele muzicale folosind acel principiu estetic hedonist după care ce e plăcut e şi bun.

        Esteticianul englez John Ruskin (1819-1900) a dat acestora următoarea replică: ,,Nimic mai obişnuit decât

        să auzi oameni dornici să fie consideraţi filosofi declarând că „frumosul este adevăr şi adevărul înseamnă

        frumuseţe”… Fapt este că adevărul şi frumosul sunt lucruri cu totul deosebite, deşi adesea înrudite… Căci

        deşi adevărul şi frumosul sunt independente unul faţă de celălalt, nu înseamnă că suntem liberi să-l căutăm

        pe oricare dintre ele după liberul nostru arbitru. Ele sunt într-adevăr separabile, dar este greşit să le

        separăm; ele trebuiesc căutate împreună în virtutea lor, ceea ce înseamnă să căutăm în primul rând

        adevărul şi apoi frumosul.” Autorul antic Athenaidos a atras atenţia asupra faptului că: ,,scopul muzicii nu

        e plăcerea, ci slujirea virtuţii.” Peste multe secole mai târziu marele compozitor J. S. Bach a dat o

        definiţie ce nuanţa aspectul estetic: ,,Muzica este spre slava lui Dumnezeu şi spre desfătarea oamenilor”,

        lucru cu care nu putem decât fi de acord.

        Explicaţia dihotomiei dintre frumos şi adevăr porneşte de la faptul că la începutul creaţiei Dumnezeu

        ,,a văzut că lucrurile erau bune foarte” (Facere, I). În originalul Septuagintei s-a folosit aici cuvântul kαλo,

        ce înseamnă în primul rând ,,frumos”. Deci aceste trăsături: bun, frumos, logic dar şi adevărat, erau unite

        şi nedespărţite (fără confundare şi amestecare) în acel stadiu paradisiac. După căderea în păcat, în

        creaţie a intrat moartea, adică separarea: a omului de Dumnezeu, a sufletului de trup, a elementelor ce

        compun trupul, a categoriilor mai sus enunţate. Şi atunci este posibilă acea autonomie de care s-a amintit,

        drept care în permanenţă trebuie urmărită unificarea lor sub semnul Adevărului, adică a lui Hristos.

        Din punct de vedere creştin se ştie că diavolul se poate înfăţişa ca înger de lumină (II Cor. XI, 14),

        ceea ce înseamnă că şi poate cânta îngereşte. El prezintă întotdeauna la început păcatul ca fiind plăcut,

        uşor, atrăgător, frumos şi logic. Aceasta o poate face numai în mod iluzoriu în amintirea vremurilor când

        3

        PĂRINTELE DAN BĂDULESCU

        era într-adevăr înger de lumină şi poseda frumosul divin pe care l-a pierdut din mândrie devenind diavol

        întunecat.

        Muzica clasică şi slăbirea sentimentului religios

        Aşa cum am arătat la început lucrarea de faţă abordează fenomenul muzical din punctul de vedere

        misionar al moralei creştine ce se bazează pe dogmele revelaţiei dumnezeieşti. John Ruskin, un nume de

        referinţă în istoria artei secolului trecut, şi-a definit atitudinea sa în raport cu estetica artei în felul

        următor: ,,Termenul „aesthesis” desemnează de fapt perceperea pur senzorială a însuşirilor exterioare ale

        corpurilor şi a impresiilor pe care acestea le produc în mod necesar, fiind aşadar singurul sens în care

        termenul trebuie folosit dacă dorim să ajungem la concluzii corecte privitoare la această problemă

        spinoasă. Eu însă resping categoric afirmaţia că impresiile de frumuseţe ar fi senzoriale: după mine, ele nu

        sunt nici senzoriale şi nici raţionale, ci pur şi simplu morale, iar în legătură cu facultatea care le

        recepţionează… nici un termen nu poate fi mai corect şi mai adecvat decât cel de „Teoretic”, folosit de

        greci… denumind, în acelaşi timp, activitatea facultăţii însăşi „Theoria”… Numesc aşadar simpla conştiinţă

        animalică a plăcutului, Aesthesis; în schimb perceperea plină de exaltare, veneraţie şi recunoştinţă o

        numesc Theoria, deoarece aceasta, şi numai aceasta reprezintă deplina înţelegere şi contemplare a

        Frumosului ca pe un dar al lui Dumnezeu; un dar nu absolut necesar pentru existenţa noastră, ci adăugat ei,

        înălţând-o mai întâi prin dorinţă, şi apoi prin obiectul dorit.”

        Reţinem şi opinia din zona ortodoxiei a părintelui profesor I.D. Petrescu ce spune în cuvântul adresat

        diaconului profesor G. Panţâru în prefaţa Lecţionarului evanghelic de la Iaşi: ,,Obişnuinţa de a căuta în

        orice împrejurare frumosul – care atunci când este ajutat şi de un organ deosebit provoacă de obicei un

        dezastru – să fie dată la o parte.” Conciliul tridentin (1545-1563) a dat un canon legat de caracterul

        muzicii folosită în missă: ,,… Întregul plan al cântării în moduri muzicale să nu fie alcătuit numai pentru

        plăcerea urechii, ci în aşa fel încât cuvintele să fie clar înţelese de către toţi, şi astfel inimile

        ascultătorilor să fie atrase spre dorirea armoniilor cereşti, în contemplarea bucuriilor celor

        binecuvântate… De aceea vor fi alungate din biserică acele cântări care conţin lucruri lascive şi necurate.”

        Obiectul studiului nostru poate lăsa din punctul de vedere al culturii laice impresia de ,,iconoclasm”.

        Dar judecăţile teologice urmăresc alte criterii. Începând cu 1700 în Europa de apus, în Anglia şi Franţa mai

        ales se instalează la vedere lojile francmasonice. Lucrarea lor se amplifică şi cuprinde şi alte spaţii: ,,lumea

        nouă”, Europa de răsărit şi apoi restul lumii. La noi în ţară ele se instaurează după 1848, când România

        devine stat modern capitalist, democrat, industrializat, înglobat culturii apusene – după cerinţele masonice

        ale vremii.

        Revenind acum la muzică să vedem concret şi cu exemple cum s-a manifestat această lucrare ce a

        atins apogeul ce-l trăim. Francmasonii secolului al XVIII-lea aveau ca sprijin al ideologiei lor gnozele şi

        filosofiile păgâne, ereziile condamnate la sinoadele ecumenice. Aceste mentalităţi au influenţat în mod

        deosebit viaţa culturală şi artistică a secolului, şi chiar ulterior, astfel încât în numele ,,iluminării” şi a

        ,,liberei cugetări” filosofii idealişti inventau sistem după sistem contrazicându-se reciproc. Astfel Hegel

        foloseşte noţiuni ca ,,spiritul lumii” (cu rezonanţe hinduse) sau metoda dialectică preluată de la grecii

        antici: teza urmată de antiteză ce vor da naştere ,,sintezei purtătoare de progres”. Această gândire

        dialectică ruptă de adevăr – adică de Hristos – a exercitat o influenţă covârşitoare ce se manifestă încă şi

        în zilele noastre în lumea ,,întâia” a ţărilor dezvoltate. Culturnicul sovietic Lunacearski (Nachmannson) a

        observat pe bună dreptate corespondenţa muzicală a dialecticii hegeliene: forma de sonată şi deci şi a

        simfoniei clasice apărută în lumea austro-germană din vremea lui Hegel. Acest lucru a fost aplicat mai

        conştient şi consecvent de către Beethoven.

        Sub influenţa nefastă a masoneriei cu tendinţe anticlericale şi în final ateiste, arta – deci şi muzica –

        se desprinde începând din secolul al XVIII-lea de religie, de Biserică, şi devine tot mai mult magie. Desigur

        că magia a existat şi înainte şi în zona de care ne ocupăm. În Europa odată cu creştinarea Imperiului roman

        timp de 1400 de ani au domnit valorile creştine. Si atunci a existat muzică profană atât la sate cât şi la

        curţile nobilimii – dar duhul era mai mult creştin decât păgân. Muzica religioasă continuă în baroc, dar

        compozitorii Bach şi Händel ies din duhul Bisericii şi se îndreaptă spre perspectiva omenească. Acest

        fenomen repetă desfăşurat pe parcursul secolelor ceea ce a încercat fără izbândă împăratul Iulian

        Apostatul în secolul al IV-lea: lepădarea de creştinism şi revenirea la păgânismul cultivat al vechii Elade,

        4

        SCURTĂ PRIVIRE TEOLOGICĂ ASUPRA MUZICII

        numită mai nou secularizarea sau laicizarea culturii. Fiind desfăşurat în asemenea durată, acest proces a

        fost mult mai greu de sesizat şi de combătut, ceea ce i-a dat şansa reuşitei pe care o constatăm astăzi.

        Muzica europeană apuseană a luat din secolul al XIII-lea o turnură parsifaliană dată de masonii

        rozicrucieni de unde se revendică printre alţii şi Rudolf Steiner, părintele antroposofiei şi al pedagogiei

        Waldorf. Dar cum s-a întâmplat aceasta? În creştinătatea apuseană de acum o mie de ani au pătruns

        germenii unor erezii ca filioque şi celelalte studiate de teologia dogmatică simbolică. Pe tărâm muzical au

        apărut în consecinţă abateri, încă în biserică şi în cult. Aceste scăderi sunt abaterea de la canoanele

        muzicii gregoriene care erau – cu excepţia glasurilor şi a cadenţelor – aceleaşi ca şi în răsărit: monodie

        strict vocală, fără instrumente. Pr. lector Vasile Vlad a explicat într-o manieră profundă fenomenul

        teologic ce a stat în spatele evoluţiei muzicale apusene: ,,În Italia, Franţa, Spania, procesul impunerii cu

        forţa a cântului gregorian pare a birui spre sfârşitul secolului al XI-lea. Dar biruinţa este iluzorie-precum

        artificial este tot creştinismul apusean secularizat al vremii noastre. Când ,,frâul” este aşezat deasupra

        unei realităţi date, oricât ar fi fost el din ,,aur” dacă nu-şi asimilează natural prin metabolismul

        enipostazierii, acesta se obiectivează şi se limitează apoi la crearea unui raport juridic exterior. La fel şi

        muzica gregoriană, chiar dacă constituia etosul creştin autentic, chiar dacă reprezenta valorile divine,

        dacă aceasta nu şi-a conjugat sieşi şi libertatea şi puterea creatoare a specificului etnic căruia s-a îmbiat,

        s-a transformat repede în literă ,şi cânt mort cu caracter limitat prin epuizarea posibilităţilor de a se

        întrupa în realitatea vie a bisericilor locale.” În secolul al VIII-lea biserica apuseană a deschis poarta

        nefericită a inovaţiilor cultice ce au măcinat-o şi au produs atâtea schisme şi erezii mai târziu. După

        secolul XII apare polifonia vocală şi se introduce treptat orga ca suport al corului. În 1600 orchestra a

        intervenit în biserica romano-catolică, realizându-se astfel o messă barocă cu arii solo, coruri şi orchestră.

        E drept că apariţia oratoriului în secolul al XVII-lea datorată lui G. Carissimi se încadra în curentul catolic

        al contrareformei, deci oarecum ,,de dreapta”, prin care se luau măsuri de stăvilire a marşului protestant.

        Muzica oratoriului se opunea astfel coralelor luterane şi psalmilor calvineşti ce aveau prin accesibilitatea

        lor muzicală, dogmatică şi lingvistică mare priză în rândul credincioşilor. Din secolul al XVIII-lea nu se mai

        poate vorbi de o muzică creştină, ci cel mult de una religioasă, ceea ce din punct de vedere duhovnicesc

        reflectă o împuţinare a credinţei, o decădere. Această muzică religioasă, ca şi arta religioasă în general, se

        caracterizează prin faptul abordării subiective, personale a temelor religioase, tratate în afara canoanelor

        şi dogmelor. Concertele religioase, motetele, cantatele şi messele, oratoriile, reqviemele de mai târziu se

        încadrează aici, de asemenea în spaţiul protestant cântările pietiste şi apoi sectare ce caracterizează

        astăzi chiar şi cultul acestora. Această practică se poate deja din secolul al IV-lea, după cum relatează W.

        Fleming în Arte şi idei: ,,Arie, fondatorul sectei ariene, a fost acuzat că îşi strecura ideile religioase în

        mintea adepţilor săi cu ajutorul imnurilor cântate pe melodii provenind din muzica de ospăţ şi de teatru.

        Aceste imnuri nu erau agreate în cercurile ortodoxe, deoarece semănau prea mult cu muzica populară.”

        Aici este cazul să semnalăm ecouri ale acestei practici şi în cazul grupărilor ortodoxe pietiste ,,Oastea

        Domnului” şi ,,visarioniştii”, caracterizate tocmai prin acest gen de cântări, gen ce nu mai are nici o

        legătură cu muzica bisericească! Muzica visarioniştilor este cunoscută îndeobşte prin casetele răspândite

        de aceştia în anii 90. Se remarcă folosirea acordeonului, flautului, chitarei şi viorii, cu rezonanţe de folclor

        orăşenesc şi chiar de muzică folk. Rezultatele artistice sunt dubioase sau de-a dreptul stângace, iar

        efectul lor misionar pozitiv de moment nu compensează aceste scăderi. La ora aceasta se pare că mişcarea

        stagnează, iar o parte din membrii ei râvnitori s-au integrat rânduielilor cultului şi muzicii bisericeşti

        ortodoxe. Muzica de cult creştină a continuat desigur până în zilele noastre în biserica romano-catolică. În

        ceea ce priveşte ramura profană care s-a născut în acel spaţiu apusean să-l luăm de exemplu pe celebrul

        W. A. Mozart. Acesta a făcut parte dintr-o lojă francmasonică – este un fapt clar documentat: la data de

        14 decembrie 1784 el devenea membru în loja vieneză Zur Wohlthătigheit, fiind sub protecţia membrilor

        familiei Esterházy, mecenaţi francmasoni celebri cu ramificaţii până în Transilvania, ce i-au susţinut şi pe

        Haydn şi Beethoven. Tatăl lui Wolfgang, Leopold Mozart, a fost iniţiat în lojă la data de 28 martie 1785.

        La 22 aprilie el căpăta gradul al treilea în loja Zum wahren Eintrach unde pe 24 aprilie s-a executat

        cantata Die Maurerfreunde (K. 471) a lui W. A. Mozart. La moartea unui frate mason, Georg August,

        Mozart a compus cea mai importantă creaţie masonică a sa Maurerische Trauermusik (K. 477), ca muzică

        funerară în loja Zum gekrönten Hoffnung în care deţinea gradul al treilea sau maestru francmason. În

        5

        PĂRINTELE DAN BĂDULESCU

        această lucrare Mozart a încercat o sinteză de romano-catolicism austro-german cu francmasonerie.

        Acesta este de fapt duhul muzicii clasice! Căci nu e după cum spunea Socrate în dialogul lui Platon Statul,

        şi anume că schimbarea modurilor muzicale determină schimbări în societate, ci dimpotrivă, ideile

        respective sunt cele ce au dus până la exprimarea sonoră cunoscută sub numele de muzică clasică: monodia

        acompaniată, sonata, stilul armonic deosebit de perioada anterioară polifonică barocă de tip iluminist

        protestant. În anii 1784-1786 loja din Paris Les Amis réunis tipărea simfoniile lui Haydn – acesta fiind la

        rândul său coleg de lojă cu L. Mozart. Împreună cu fratele său de lojă Schikaneder, W. A. Mozart a

        compus în 1791 celebra operă masonică ,,Flautul fermecat”. După 1792 autorităţile imperiale austriece au

        luat măsuri drastice ce au dus la intrarea lojilor ,,în adormire” – formula specifică a masoneriei – până în

        1918 când imperiul s-a destrămat. ,,Se vede că în cadrul francmasoneriei Mozart şi-a găsit un grup de

        bărbaţi cu vederi asemănătoare, cu idei şi scopuri ce corespundeau cu ale sale, drept care a devenit

        francmason fervent. El va compune o sumedenie de piese pentru fraţii săi de lojă. Francmasonii aveau o

        mare influenţă asupra vieţii şi gândirii lui Mozart. S-a întâmplat ca în cadrul unei întruniri de lojă din

        noiembrie 1791 unde s-a cântat ultima lucrare completă a sa Eine kleine Freymaurer Kantate K 623… el a

        contractat acea infecţie care printr-un lanţ de complicaţii medicale va conduce la moartea sa prematură

        printr-o comă renală peste trei săptămîni mai târziu.” Această explicaţie este cu siguranţă mult mai puţin

        cunoscută decât legendele popularizate şi prin unele filme ca cel al lui Milos Forman. La fel se va întâmpla

        mai târziu cu cei ca Jim Morrison şi Jimmi Hendrix, morţi în floarea vârstei sub loviturile drogurilor.

        Toate acestea au fost la vremea lor secrete, după modul ocult în care lucrează aceste societăţi, dar se

        scapă din vedere faptul că: ,,… nu e nimic ascuns care să nu se dea pe faţă: nici n-a fost ceva tăinuit, decât

        ca să vină la arătare.” (Mt. X,26; Lc. XII,2).

        Secularizarea şi autonomia muzicii

        Urmând unei metodologii curente ne vom referi şi în continuare la perimetrul cultural al Europei

        apusene în care se constată apariţia germenilor masonici (lucrativi, laicizare, secularizare) în secolul al

        XIII-lea, iar renaşterea păgânismului a fost urmată de influenţa iudeo-arabă şi a gnosticismului elenist.

        Apariţia orgii şi a polifoniei vocale în biserica romano-catolică, apariţia operei în secolul al XVI-lea, apoi

        barocul, pot fi considerate ca puncte de referinţă pe traseul secularizării muzicii. De-a lungul istoriei

        credinţa creştină şi Biserica au fost atacate cu ,,arme” potrivite fiecărei epoci, arme ci şi-au dovedit o

        eficacitate limitată, dar din nefericire reală. În perioada modernă, francmasoneria de tip Cain-a

        corporaţiilor de zidari liberi au lucrat catedralele gotice, fiind oarecum încă în slujba bisericii. Dar în

        perioada cuprinsă între 1650 şi 1750, numită a barocului, masoneria a pus stăpânire pe arte, păgânizându-le

        treptat, dându-le o autonomie şi scoţându-le de sub tutela bisericii. Prin urmare şi muzica este de acum

        înainte folosită în acest război nevăzut, concertele muzicale şi operele tinzând să facă o concurenţă

        sfintelor slujbe, devenind alternative (alter-natus, din nou născut), sau înlocuitori (ersatz) ai acestora în

        sufletele oamenilor. Anul 1717 marchează – oficial – apariţia masoneriei speculative, adică a trecerii de la

        artă (desigur fără a o abandona), la ideologie, astfel luând naştere iluminismul, secularizarea, capitalismul,

        burghezia, republica, democraţia, economia de piaţă, drepturile omului, revoluţia franceză, apariţia S.U.A.

        Acum se desparte cultura de cult, cultura devine din ce în ce mai laică, mai profană, mai păgână, mai

        îndepărtată de Dumnezeu. Biserica protestantă este cu timpul penetrată intens de masonerie, în apus

        apărând un fel de falie cultural-confesională: la nord, protestantism şi capitalism – la sud catolicism şi

        feudalism. Observaţia se aplică desigur şi la formele muzicale specifice muzicii ,,culte” baroce, acestea

        reprezentând imaginea muzicală a concepţiilor masonice (nu spunem iudeo-masonice, deoarece iudeii

        nebotezaţi nu sunt deocamdată admişi în masonerie). Aici se încadrează fuga, concertul grosso, sonata,

        apoi muzica aşa-zisă clasică a iluminismului (o continuare a procesului de apostazie şi repăgânizare a

        Europei) cu formele ei, simfonia şi concertul instrumental. Secolul următor aduce romantismul, sinteză de

        romano-catolicism, cu secularizare şi misticism masonic, revoluţiile burghezo-democratice naţionale,

        apariţia mişcărilor de stânga, socialiste şi comuniste. Romantismul şi naţionalismul pun în prim plan o

        schimbare a puterii: dacă în secolul trecut masoneria era aristocrată şi anti-monarhică (dar totuşi cu un

        soi de credinţă deistă), acum apare burghezia atee într-o ţară catolică, Franţa (!), şi sectară în ţările

        protestante. Şcolile naţionale romantice şi poemele simfonice sunt produse ale acestei activităţi masonice.

        Neo-păgânismul continuă mai ales prin Richard Wagner. Cultura intră pe o pantă decadentă, porţile

        6

        SCURTĂ PRIVIRE TEOLOGICĂ ASUPRA MUZICII

        răsăritului ortodox se deschid în 1848 şi se trece la secularizarea acestuia: romantism, capitalism, stat

        modern etc. Astfel se ajunge la o descreştinare mai mult sau mai puţin intensivă a tuturor statelor

        europene. Istoricul P.P.Negulescu a analizat în studiul său Destinul omenirii: ,,…cauzele obiective ale

        anarhiei intelectuale şi ale decadenţei morale. Între acestea înşiră: democraţia, care prin Declaraţia

        drepturilor omului de la 1789 şi prin acţiunea ei excitantă trezeşte ambiţiile, stimulează energiile,

        contribuie în mare măsură la creşterea imoralităţii şi la înmulţirea delictelor şi crimelor. Exodul sătenilor

        spre oraş, care corupe şi înghite din ei tot ce e bun, vagabondajul oamenilor fără avere şi meserie, din

        sânul cărora se recrutează majoritatea delicvenţilor şi criminalilor, libertatea presei şi a publicaţiilor care

        pun pe piaţă romane pornografice şi poliţiste pline de sugestii criminale şi amănunte senzaţionale;

        cinematografele demoralizante, liberalismul politic, economic şi moral, alegerile parlamentare, reclamele,

        concurenţa, fraudele şi alte moravuri americane etc.” Acestea reprezintă un punct culminant al masoneriei

        şi vor duce la apariţia ocultă în cadrul teosofiei a new age-ului, mişcarea Vărsătorului ce va nega întreaga

        perioadă de civilizaţie şi cultură – 2160 de ani – a Peştilor. Mişcarea este radicală şi se îndreaptă

        deopotrivă contra ortodoxiei, catolicismului, iudaismului, islamului, feudalismului, monarhiei, republicii,

        Evului Mediu, Renaşterii, barocului, clasicismului, romantismului, naţionalismului, democraţiei (cu toate că

        deocamdată aceasta din urmă pare a fi susţinută), capitalismului, socialismului, comunismului.

        Secolul al XX-lea poate fi împărţit astfel: prima jumătate este dirijată ocult de iudeo-masoni (iudeii

        se impun în masonerie) şi avem ca expresii culturale impresionismul, apărut la de la sfârşitul secolului XIX

        (în muzică C. Debussy cu După-amiaza unui faun, Daphnis şi Chloe etc.) ce nu este altceva decât

        neopăgânism, avangardismul, expresionismul, atonalismul-o expresie muzicală a psihanalizei,

        dodecafonismul, sinteze eleniste cu iudaism decadent, apariţia discului, radioului şi cinematografului.

        Neopăgânismul ajunge la neobarbarie prin apariţia bolşevismului ateu marxist-leninist şi a mişcărilor

        fascisto-naziste. Acestea au fost îndreptate şi împotriva iudeo-masoneriei (a ,,democraţiilor occidentale”),

        care a câştigat totuşi a doua confruntare mondială. Timp de 30 de ani am asistat la produsele culturale

        decăzute ale acesteia: muzica de estradă, divertisment, uşoară, jazz, o sinteză a elementelor neo-

        protestante de culoare din S.U.A, şi apoi rockul, sinteză a ateismului negrilor şi albilor americani. În

        acelaşi timp în America de sud se manifestau tangoul, samba şi celelalte dansuri, sinteze ale catolicismului

        şi practicilor magice naturiste. În Europa se practica ,,muzica uşoară”, mai ales ca gen italian şi francez.

        Începând cu 1975 conducerea este preluată de reprezentanţii new-age (ai neo-masoneriei). La sate a

        existat tot timpul în umbră o subcultură locală agrară. La început cultura era intim legată de civilizaţie –

        de cetăţi, de oraşe – acolo era mediul în care ea se năştea şi se dezvolta. În afara oraşelor – deci a

        civilizaţiei – erau sate sau pădurea. Aici se desfăşura o sub-cultură naturală cu un caracter de naivitate

        (pictura naivă contemporană subliniază tocmai acest caracter), de ingenuitate, de inocenţă. A se observa

        faptul ca în materialele de specialitate din occident termenul subcultură are o dimensiune exclusiv

        orizontală, ca un sector al culturii, fără nici o relatare la dimensiunea vertical calitativă, element tipic al

        viziunii nivelatoare şi relativiste a post-modernismului. În revista suedeză pentru tineret Ottar se afirmă

        următoarele: ,,Cercetătorii culturii de tineret susţin că trebuie să existe patru elemente speciale pentru

        ca un stil să poată fi numit subcultural: comportarea (felul de a te mişca şi comporta de ex. la dans;

        activităţi specifice ca de ex. a picta grafitti), înfăţisare (haine, machiaj, tatuaje, frizuri etc.), limbaj

        verbal: jargon, slang, ,,secrete”, limba ,,cifrată” şi muzica.”

        Iniţial subcultura este şi ea o cultură de un nivel inferior. Vom vedea cum în sec. al XX-lea

        subcultura industrial-urbană este impusă zdrobitor în dauna culturii tot mai decăzute şi a cultului slăbit,

        lucrând negativ şi îndepărtând pe oameni de Dumnezeu mai mult decât o făcuse cultura.

        Expresia perioadei americane interbelice

        Nici un loc nu putea fi mai prielnic atelierelor masoneriei ca ,,lumea nouă”. Tărâmuri ce au fost

        printre ultimele locuite, o ramura a iafetiţilor a venit din nordul şi estul Asiei – vor fi ,,indienii”şi

        eschimoşii de mai târziu. În America Centrală şi apoi în Peru s-au format imperiile Aztec, Maya şi Inca,

        având o cultură şi civilizaţie destul de înaintate. Civilizaţia şi cultura merg mână în mână – unde nu e

        civilizaţie acolo e doar subcultură – sălbăticie, barbarie, naturism – evităm să spunem primitivism. (Aceasta

        stare nu poate fi corectată decât cu ajutorul cultului creştin, aşa cum s-a întâmplat de pildă la noi şi în

        răsăritul Europei, unde, în ciuda unei civilizaţii slab dezvoltate, prin lucrarea ortodoxiei a existat – şi

        7

        PĂRINTELE DAN BĂDULESCU

        există şi azi! – un nivel duhovnicesc superior popoarelor mult mai civilizate). Cine erau cei care au

        descoperit şi civilizat lumea nouă dintre europeni? Marani, evrei catolicizaţi cu sila, aventurieri spanioli şi

        portughezi, criminali, apoi mai târziu un val de sectanţi anglo-saxoni, olandezi, elveţieni: huteriţi, baptişti,

        anabaptişti, quakeri, presbiterieni-cei mai mulţi dintre ei alungaţi din ţările lor pe motive religioase.

        Acestora li s-au mai adăugat emigranţi economici Irlanda, Italia, Suedia, Grecia şi alte ţări. O grupare

        inspirată şi susţinută de revoluţia franceză ia puterea politică şi financiară şi va forma S.U.A. În sud se

        remarcă prezenţa numeroasă a sclavilor africani aduşi în mine şi pe plantaţii pentru a-i înlocui pe indienii

        băştinaşi ce au refuzat aceste munci şi au fost cu timpul decimaţi. Imperiile indiene sunt distruse total cu

        civilizaţiile lor cu tot, iar nomazii din preerii sunt încetul cu încetul alungaţi şi izolaţi în rezervaţii, puţini

        dintre ei asimilându-se. Începând cu secolul al XX-lea SUA este ţinta emigranţilor din toate colţurile lumii,

        ia naştere un nou Turn Babel de naţiuni (etnii) cu subculturile lor respective. De aceea putem denumi fără

        reticenţe America de nord drept patria subculturii, căci SUA n-au apucat în scurta lor existenţă de 200

        de ani să ajunga la o tradiţie şi cultură americană, ci doar la o civilizaţie şi la o subcultură (de sinteză a mai

        multor subculturi).

        ,,Cultura, scrie profesorul Crainic, în gloriosul şi nobilul sens al tradiţiei europene, e cu neputinţă să

        se dezvolte într-o lume fără tradiţii spirituale, unde zgârie-norul ţine locul catedralei gotice, sau al

        domului italic, unde cinematograful ţine locul teatrului şi al picturii, unde jazzul ţine locul muzicii, unde

        catastiful ţine locul filosofiei, unde viteza ţine locul contemplaţiei şi al poeziei, şi unde sectele istorice ţin

        locul creştinismului, iar gangsterismul locul moralei publice.”

        Negrii din sud de pe plantaţii au venit din diferite părţi ale Africii cu subculturile, religiile şi muzica

        lor. Cu timpul, ei au fost botezaţi de diferitele confesiuni locale. Muzical, aici se nasc bluesul şi rag-time-

        ul.

        Rădăcinile africane ale jazzului sunt mai presus de orice îndoială, nimeni de altfel nu le contestă. De

        asemenea faptul ca la baza acestei muzici este ritmul, şi anume ritmul dansant. Despre acesta muzicologul

        şi intrumentistul american J. L. Collier ne se spune că: ,,în 1817 la un dans în Congo Square, dansul continua

        în ritmul tobelor ce accelerau din ce în ce, răsucirile trupurilor deveneau din ce în ce mai groteşti, până

        când bărbaţii şi femeile cădeau la pământ.”

        Această muzică africană s-a amestecat cu cea europeană cu care era în contact: psalmi, spirituals,

        marşuri militare, arii din opere şi operete, sonate de pian. De aici decurge o combinaţie de tip kitsch – nota

        caracteristică a tuturor subculturilor americane. Kitsch-ul (termen german apărut în 1925) poate desemna

        pe lângă producţiile artistice de prost gust şi amestecarea nepotrivită a două sau mai multe culturi sau

        subculturi prin mecanismul sintezei dialectice. Deoarece în cultura şi sociologia modernă se lucrează

        foarte mult cu conceptele hegeliene (ce se continuă în abordarea de tip marxist şi neo-marxist), este

        foarte clară folosirea acestora în cadrul fenomenului cultural american. Sincretismul devine la rândul lui o

        altă unealtă în combinarea uluitoare a unor concepţii şi atitudini ce nu au nici o tangenţă reciprocă sau

        chiar se resping. Acestea devin ,,teze” şi ,,antiteze” (precum titlul fostului program cultural al postului de

        radio Europa Liberă) într-o lume haotică ce se vrea în mod artificial unită („united”). Desigur nu susţinem

        caracterul absolut negativ al tuturor sintezelor. În cadrul unui alt imperiu, de data aceasta creştin,

        Imperiul Bizantin, muzica psaltică era o sinteză a psalmodiei sinagogale iudaice cu elemente siriene şi

        persane, armeneşti şi greceşti, cu un rezultat minunat bazat pe numitorul comun: creştinismul ortodox.

        Sinteza americană se vroia a fi un salt calitativ, dar vom afla dacă aşa stau lucrurile. Până acum nu am

        vorbit de loc în termeni specific muzicali: acorduri, intervale, măsuri, accente, modulaţii, contrapunct şi

        celelalte. Vom lăsa analizele muzicale deoparte, pentru a discuta morala şi duhul muzicii şi a conjucturii

        sale din punctul de vedere creştin ortodox.

        Dacă am socoti că muzica este un vehicul care te duce din A în B, se întâmplă ca mecanicii şi

        conductorii să ştie cum funcţionează, să poată s-o şi demonteze, s-o repare, s-o renoveze – dar nu ştiu, şi

        nici nu se interesează încotro merge, ci doar conduc orbeşte cât mai corect. De aceea aceşti muzicieni:

        compozitori, interpreţi, critici şi producători de sunet ar trebui să fie îndrumaţi duhovniceşte de către cei

        competenţi. Iar ascultătorilor li se potriveşte îndemnul Apostolului: ,,Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui

        duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (I Ioan

        IV,1). În acest sens, vom compara mai multe genuri muzicale la modă cercetându-le destinaţia.

        8

        SCURTĂ PRIVIRE TEOLOGICĂ ASUPRA MUZICII

        Revenind la Statele Unite, cu timpul blues-ul se mută de pe plantaţii în localuri şi în bordeluri. Astfel

        se creaza o nouă breaslă: muzicanţii profesionişti de localuri – un fel de corespondenţă a lăutarilor ţigani

        din Europa din aceeaşi perioadă. Autorul american mai sus citat îşi pune şi el întrebarea: de ce erau atraşi

        albii americani de distracţiile (entertainment = aprox.divertisment) oferite de negri. El găseşte două

        motive: exotismul şi erotismul. În zona numită show business (afacerea cu spectacole), entertainment-ul

        negru va creşte permanent. Privirea afaceristă asupra artei are ca punct de vedere ,,sintetizator”

        tangenţa acesteia cu senzaţiile plăcute. Nevoia de plăcere a unui grup social a fost speculată şi

        transformată în business după modelul bordelului. În societatea în care singura valoare unanim acceptată

        era banul, morala ,,financiară”

        Apreciază

  11. mircea said, on octombrie 7, 2011 at 5:54 am

    „Cu cat omul e mai aproape de Dumnezeu, cu atat Il vede pa Dumnezeu mai mare si pe sine mai mic. Cu cat omul este mai departe de Dumnezeu, cu atat se vede pe sine mai mare si pe Dumnezeu mai mic”. (Velimirovici)

    Dupa mine, orice geniu are o singura problema: daca crede in Dumnezeu si face public acest lucru, la fel cum face si cu opera sa. De ex Paulescu, incepea cursurile la facultatea de medicina cu Tatal Nostru.
    Einstein zice E=mc^2; super-geniu. Dar mai zice si ca Dumnezeu nu exista. Deci, concluzia e una singura. Einstein nu ne intereseaza.
    In aceste vremuri doar Marii Rugatori in viata sau trecuti la Domnul ne ajuta. Toate geniile lumesti nu fac nici cat o ceapa degerata. Adevaratele „genii” sant Sfintii nostri; inclusiv Sfintii Inchisorilor.

    O marturie despre staretul Paisie:
    „Plecand de la Staret, am trecut pe la un fiu duhovnicesc de al sau (calugar si el), care se nevoia acolo
    aproape. Cand i-am povestit ce se intamplase, acela mi-a spus:
    – acelasi lucru mi-a propus si mie inainte de a veni la Sfantul Munte: „Sa-ti termini studiile cu note cat mai mari, iar apoi sa aduci
    diploma de absolvire (adica simbolul desertaciunii lumesti) ca sa o ingropam adinc in pamant”. Asa am facut si eu”

    Apreciază

  12. MIhaela said, on octombrie 7, 2011 at 5:57 am

    Revin
    Lipsa de cultura muzicala si de cunoastere a vremurilor ,in general , a dus la brese serioase in educatia societatii romanesti, fapt care a dus la manelizariea si tiganizarea Romaniei.
    Nu vad nimic rau in formarea gustului celor tineri si celor mai putin tineri pentru piese muzicale frumoase, melodiaoase ,de bun simt. Educatia mizicala presupune disciplina,rabrare si studiu . Nu vad nimic rau in asta.
    Am aflat de aici ca Ceaikovski a fost homosexual .Asta nu ma opreste sa-i apreciez opera,pentru ca sunt crestina , si nu trebuie sa judec pe nimeni.

    Apreciază

    • Lucian said, on octombrie 7, 2011 at 8:23 am

      Subscriu intru totul !

      Apreciază

    • un ortodox said, on octombrie 7, 2011 at 8:47 am

      mihaela tu ai parea ta normal dar ia vezi tu parerea ta e la fel ca a sfintilor?? nu nu nu este la fel!! tu iti aperi placerile tale dar aceste placeri si pareri o sa dispara la moartea ta si or sa se duca in iad caci nu s dumnezeiesti,atunci ce faci daca te duci dupa parerile tale??tu crezi ca sfintii ne au vorbit noua sau la alte fiinte??Sf Andrei ii spune ucenicului sa nu vorbeasca cu homalaii si legea bisericii spune ca sa nu stam la masa cu ei,sentimentele unui homalau se transmit prin faptele sale ori tu vrei sa zici cu gura ca esti sensibila dar cu fapta sa arati ca esti grosolana??tu vrei sa i zambesti diavolului??? nu poti sa fi un pic serioasa?du te la bivolaru sa ti cante un cantec !! scuza ma dar am fost cu el si canta bine…

      Apreciază

      • danutza said, on octombrie 7, 2011 at 9:44 am

        te rog mult, foloseste semnele de punctuatie ca nu are logica scrierea fara ele.mi-e greu sa inteleg ce vrei sa spui, dar, facand un efort, am dedus ca esti impotriva muzicii culte. eu nu o gasesc o placere aducatoare de osanda, decat daca se face in detrimentul credintei, ca orice alt lucru. si …asta stiu doar mihaela si Dumnezeu. atata timp cat nu exagerezi si respecti poruncile divine, nu cred ca a asculta muzica clasica ar fi un lucru rau.
        ar fi bine sa nu mai rostim sentinte in locul Mantuitorului si Judecatorului divin, ca nu stii tu daca se va duce in iad mihaela odata cu placerile ei.
        orice asemanare intre misa si muzica clasica e fortata si nelalocul ei.
        e o istorioara din grecia antica, povestita de plinius cel batran, in care se spune despre un pictor celebru care picta intr-o piata. un cizmar vine si ii atrage atentia ca nu a pictat bine sandalele unui personaj. pictorul ii multumeste si coresteaza, dar cizmarul continua sa ii critice lucrarea, la care pictorul rosteste celebrele cuvinte: cizmarule, nu mai sus de sanda! asta ar insemna sa ne limitam fiecare la ce competente are si sa ne vedem lungul nasului.
        vad din ce in ce ca ne indepartam de spiritul crestinesc, desi acesta ar trebuie sa fie numitorul nostru comun.
        ps: oare nici eu nu sunt serioasa daca ascult muzica clasica? e de rau, tinand cont ca si cant la pian….

        Apreciază

      • MIhaela said, on octombrie 7, 2011 at 10:34 am

        Un ortodox ,
        In primul rand , imbunatateste-ti ortografia.
        In al dolea rand , eu cred ca nu cunosti sensul cuvintelor (dex:”GROSOLÁN, -Ă, grosolani, -e, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de delicatețe; nepoliticos, necioplit”;explica-mi, unde am fost grosolana?
        In al treilea rand : ce are seriozitatea cu dorinta de a cunoaste?E interzis undeva in Biblie asta ? Spune undeva Biblia ca trebuie sa fim inculti si tampiti?
        In al patrulea rand :as putea sa te jignesc si eu, dar n-o fac ; ar trebui sa-ti ceri scuze ,dar nu cred ca o s-o faci.
        Te intreb si eu :
        1.Daca esti coleg cu un homo, nu-i raspunzi la salut?Daca te intreaba ceva,nu-i raspunzi, nu-l ajuti ?

        Apreciază

      • STOP RFID 666 said, on octombrie 7, 2011 at 10:38 am

        un ortodox

        Citeste viata si opera Parintelui Serafim Rose.

        Apreciază

    • doktoru said, on octombrie 7, 2011 at 8:51 am

      Nu va amagiti cu cuvinte desarte,basme, totul este de la Dumnezeu si cu voia lui , ce se intampla in lume si implicit si pe la noi se reflecta in departarea din ce in ce mai mare de Dumnezeu, niciodata cultura sau artele nu ne au salvat pe noi cu nimic ci dimpotriva noi trebuie sa le salvam,ele fiind supuse degradarii si disparitiei! Deci noi nu ar trebui sa i ridicam in slavi pe artisti,oricare ar fi ei si de orice nationalitate, mai ales cand asupra lor planeaza zvonuri de homosexualitate,nebunie,francmasonerie,pt ca in orice zvon,minciuna trebuie sa existe si o parte de adevar altfel minciuna de una singura nu ar rezista ,omul dandu si repede seama ca este inselat. Concluzia nu poate fi decat una singura:nu va inchinati artelor mai mult decat lui Dumnezeu …este o desertaciune indubitabila,si asta imi place cum suna,a vietii!!!

      Apreciază

      • Lucian said, on octombrie 7, 2011 at 9:27 am

        Serios ? In orice zvon exista o farama de adevar ? Uau ! Ai auzit de pacatul clevetirii ? Stii ca nu ai voie sa-i spui altuia despre pacatul aproapelui ? Crezi ca, daca acestea din urma sunt pacate care te opresc de la Sf. Impartasanie, a arunca in cineva cu noroi numai in baza unui zvon despre care stii tu ca „trebuie sa aiba si o farama de adevar” nu este un pacat cel putin la fel de mare ?

        Mai pune mana pe un catehism si/sau un indreptar de spovedanie inainte de a debita asemenea enormitati.

        Apreciază

      • danutza said, on octombrie 7, 2011 at 1:06 pm

        in limba romana nu se mai foloseste cratima?? s-a schimbat gramatica? intreb pentru ca am observat o degradare din ce in ce mai mare a scrierii la tineret.
        asa se invata in scoli? asta o fi explicatia pentru rezultatele de la bac? prea mult net si prea putina lectura? intreb ca sa ma aliniez si eu la moda, ca mi-e usor sa nu mai folosesc semnele de punctuatie. mai greu e sa intelegi ce se scrie.

        Apreciază

    • un ortodox said, on octombrie 7, 2011 at 4:28 pm

      mihaela Sf Serafim Rose se ducea la teatru dupa ce facea post negru cateva zile,dupa ce se ruga cateva nopti nedormite ..asa faci si tu?? aici fratii incearca sa ti comunice ca nu prea mai este timp de pierdut,cu ce iti ajuti tu aproapele care moare si de foamea stomacului si de foamea sufleteasca? ti se pare ceva destept in aceste vremuri sa te uiti la o chitara cand toata planeta este omorata prin infometarea planificata? scuze danutza pentru ca te am contrazis uita te cu atentie la tobe,vioare,pian..ca estea sant folositoare pentru sufletul tau avid de placerile urechii,ai grija mare de urechile tale si cumparati un mp 3 portabil sa asculti in fiecare secunda muzica ta preferata sa ti mangai sufletul tau ostenit de grelele osteninte duhovnicesti ca nedormitul,rugaciunea mintii,postul negru…asa o sa ti mantuiesti tu copii si parintii:ascultand muzici culte(culte religioase)numa ca am auzit ca unii au si murit nebuni de la prea multa muzica ,dar sper sa nu fie adevarate informatiile astea

      Apreciază

    • un ortodox said, on octombrie 7, 2011 at 4:32 pm

      mihaela sa nu mai vorbim contradictoriu caci nu este folositor !! numai o gluma: zici ca nu judeci pe nimeni ca esti crestina !! dar vad ca i judeci bine pe tigani si societatea romaneasca !! tu intelegi ce spui cand scri gramatical,eu gresesc la gramatica tu la logica si gata ca santem frati ,ascutare placuta in continuare si muzica mai tareee!!

      Apreciază

  13. MIhaela said, on octombrie 7, 2011 at 6:00 am

    Revin
    Si nu vreau sa devin bigota, pentru ca Dumnezeu nu cred ca vrea acest lucru.

    Apreciază

  14. mario said, on octombrie 7, 2011 at 6:03 am

    la cat de sarac a murit si ingropat ca un necunoscut nu se poate afirma ca a fost mason.a fost un roman pursange dar mai ales un anticomunist sadea.vesnica lui pomenire pt opera care a lasat-o si pt cat a iubit neamul romanesc!

    Apreciază

    • danutza said, on octombrie 7, 2011 at 1:09 pm

      a fost casatorit cu mariuca cantacuzino, iar saracia se datoreaza comunistilor si exilului la care s-a supus. dar, si eu am citit mai demult ca a fost mason.

      Apreciază

  15. Ioan C. said, on octombrie 7, 2011 at 6:05 am

    Aşa ne vom apropia de Dumnezeu, respectând cele Zece porunci, numai respectându-le România va propăşi

    I. „Eu sunt Domnul, Dumnezeu tău (…) Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.” ( Ieşirea 20: 2- 3);

    II. „Să nu-ţi faci chip cioplit (…) Să nu te închini lor” ( Ieşirea 20: 4- 5);

    III. „Să nu iei numele Domnului, Dumnezeului tău, în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.” ( Ieşirea 20: 7);

    IV. „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca s’o sfinţeşti. Şase zile să lucrezi; în ele fă-ţi toate treburile, dar ziua a şaptea este odihna Domnului, Dumnezeului tău; în ea să nu faci nici o muncă” ( Ieşirea 20: 8- 10);

    V. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da.” ( Ieşirea 20: 12);

    VI. „Să nu ucizi.” ( Ieşirea 20: 13);

    VII. „Să nu te desfrânezi.” ( Ieşirea 20: 14);

    VIII. „Să nu furi.” ( Ieşirea 20: 15);

    IX. „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.” ( Ieşirea 20: 16);

    X. „Să nu râvneşti la casa aproapelui tău; să nu râvneşti la femeia aproapelui tău (…) i la nimic din câte sunt ale aproapelui tău” ( ( Ieşirea 20: 17).

    Notă. Din Biblia îngrijită de Bartolomeu Anania!

    Apreciază

    • Ioan C. said, on octombrie 7, 2011 at 6:06 am

      Erata:

      X. “Să nu râvneşti la casa aproapelui tău; să nu râvneşti la femeia aproapelui tău (…) şi la nimic din câte sunt ale aproapelui tău” ( ( Ieşirea 20: 17).

      Lipsea un „şi”.

      Apreciază

  16. Iulian said, on octombrie 7, 2011 at 8:05 am

    Comentariile arata cat de lezati s-au simtit oamenii pentru ca „s-a lovit” intr-un geniu. Dar nimeni nu spune nimic despre ipocrizia unul asemenea festival „filantropic”. Tiparul masonic se vede clar in orice asa zisa actiune de binefacere sau de lauda a …. oamenilor, ca spre slava lui Dumnezeu ii este imposibil „zidarului” sa faca ceva atata timp cat nu-i slujeste Lui.
    Bine au mai spus @Doktoru si @mircea. Geniul adevarat se vede atunci cand persoana respectiva face ceva inspre slava Creatorului sau pentru apararea Adevarului. In rest e in desert orice genialitate. Si hotia poate fi catalogata o genialitate (in viclenie) daca ne uitam cum sub ochii nostri ne este furata tara in mod legal si precum sunt cheltuiti banii nostri sub pretextul de „obligativitate” a platirii taxelor si impozitelor, bani ce se folosesc la festivale organizare de „zidari” si a caror imagine pozeaza inspre binefacerile omenirii. (a trupurilor oamenilor mai bine zis, ca sufletul singur stie cat sufera).
    A fost sau n-a fost mason e problema lui si nu sunt eu cineva cu renume sa-i cer socoteala domnului Mugur pentru afirmatia respectiva. Insa George Enescu va da socoteala singur in fata lui Dumnezeu in acest caz daca intr-adevar a fost si comparativ, prefer sa ii apreciez mai mult pe Nicolae Paulescu care a demonstrat existenta lui Dumnezeu si prezenta sufletului pe cai stiintifice, pe Mihai Eminescu care a deslusit intr-un mod extraordinar cum se imbolnaveste un neam de plaga poporului vinovat de uciderea lui Hristos, care s-a autoblestemat cu mandrie, pe Corneliu Zelea Codreanu care a facut o miscare ce a dat sute de Sfinti in ceruri si pe toti ceilalti care au demnostrat ca nu pe oameni trebuie sa ii laudam ci pe Cel ce ne-a facut pe noi.

    Amintiti-va:
    „Piatra care n-au socotit-o zidari, aceasta s-a făcut în capul unghiului” (Ps 117: 22)
    Consider ca ar trebui sa le dea putin de gandit acest verset „zidarilor”, pentru ca foarte bine li se potriveste si lor precum s-a potrivit si carturarilor si fariseilor, cei care trebuiau sa zideasca sufletele oamenilor (Faptele Apostolilor 4:11).

    Doamne ajuta!

    Apreciază

  17. cezar said, on octombrie 7, 2011 at 9:43 am

    @un ortodox…frate, nu te supara , ce intelegi prin superficialitatea credintei ? eu stiu ca sunt diferite trepte ale credintei si nu toti suntem pe aceeasi treapta…insa a judeca pe ceilalti ce nu vorbesc numai despre Sfintii Parinti , Apocalipsa ,rugaciuni in sus si in jos …mi se pare nu stiu cum sa zic…Dumnezeu judeca pe fiecare dupa inima sa , crezi tu ca stii ce se afla in inima fiecaruia ?..si a da sfaturi altora despre rugaciune si viata duhovniceasca ..nu stiu , dar trebuie sa te bazezi pe ceva solid …TE BAZEZI PE CEVA SOLID ?..Doamne ajuta !..nu te supara

    Apreciază

    • un ortodox said, on octombrie 7, 2011 at 2:51 pm

      cezar frate drag cum nu intelegi ce inseamna superficial? diferite trepte inseamna altceva fatza de superficial! vrei sa ti explic?uite:cand cineva aude ca e bine sa ramana fecior nu trebuie cine stie cate secole de experienta sa inteleaga,cu trecerea timpului invata mai multe argumente dar de priceput a priceput de prima data! superficialitatea este cand citesti doar o litera si zici ca stii toata cartea! nu frate nu stiu ce e in inima fiecaruia ,dar sa nu facem ca Ham care in timp ce toata fiinta de pe pamant murea in chinuri el si sotia sa rezolvau alte probleme !! ma gandeam sa fim mai ravnitori in a ne apropia de Hristos si daca eu sant mai putin ravnitor nu trebuie sa i indemn si pe altii sa si piarda prea mult pe treapta intii,daca tie iti face placere ca sa vezi doar treapta intii cauta un blog muzical,artistic..aici se vorbeste despre martiri si alte chestii care te pot speria si nu cred ca vrei,toate bune

      Apreciază

  18. Dan Tanasescu said, on octombrie 7, 2011 at 9:44 am

    Ce ziceţi de asta? http://www.descopera.ro/dnews/8843669-ne-vor-adopta-extraterestrii-religiile Învierea lui Iisus Hristos a avut rolul de a salva nu doar sufletele pământenilor, ci şi sufletele altor fiinţe din galaxii îndepărtate.

    Apreciază

    • adriandirnescu said, on octombrie 7, 2011 at 11:39 am

      incerc sa raspund cu intrebari… Cum crezi ca poti comunica cu cineva care arata urat la infatisare si despre care crezi ca e un drac? in ce limba? oare stie romaneste, engleza, franceza, spaniola ? cat de manipulati putem fi sa credem ca putem comunica cu aghiutza vorba la vorba ? astia dintre noi care le sufla in coarne cum comunica cu ei ? Le cunosc ei limba? sau le aud cuvintele in cap? astia ce ne cred atat de prosti se pot uita in ochii copiiilor lor sau macar in oglinda? Sa ne rugam fratilor sa ne tina Dumnezeu aproape de Sfanta Biserica si sa nu luam in desert numele Domnului.

      Apreciază

    • Dan Tanasescu said, on octombrie 7, 2011 at 10:10 am

      Am vrut să merg şi eu ieri la mascarada asta organizată de fundaţiile lui Soros. Voiam să fac nişte fotografii, dar până la urmă an zis că nu merită deranjul. 🙂

      Apreciază

  19. MIhaela said, on octombrie 7, 2011 at 9:55 am

    Atunci hai sa ne punem cenusa in cap! Nu-i mai bine? Sa nu vedem nimic in jurul nostru !
    Iulian, m-a frapat un fragment din comentariul tau :
    „A fost sau n-a fost mason e problema lui si nu sunt eu cineva cu renume sa-i cer socoteala domnului Mugur „;adica trebuie sa fii „cineva cu renume ” casa-l intrebi pe „domnul Mugur ” ceva ?
    Dar cine este domnul Mugur?Vreun „geniu” ,ceva? Eu nu stiu mare lucru despre „domnul Mugur „,despre Enescu parca stiu ceva mai mult.
    Si eu il apreciez mult pe Nicolae Paulescu, dar avea cu totul alta profesie, care-i permitea sa cunoasca altfel lumea.
    Il apreciez deosebit de mult si pe marele Eminescu .Dar el era un lider de opinie in domeniul literelor.
    Despre legionari nu ma pot pronunta,pentru ca nu cunosc toate dedesubturile miscarii legionare.
    Dar de aici si pana a acuza o personalitate ,despre care se arunca o vorba nedovedita, este cale lunga.

    Apreciază

    • Iulian said, on octombrie 7, 2011 at 11:06 am

      Iarta-mi te rog mandria ce m-a impins sa afirm acest lucru care a fost adresat vis-a-vis de comentariul tau prin care il rugai pe domnul Mugur sa vina cu dovezi conform careia George Enescu ar fi fost mason.
      Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti.

      Apreciază

  20. adriandirnescu said, on octombrie 7, 2011 at 11:00 am

    dincolo de parerile noastre despre dulceatza culturii, despre confortul adus de muzica placuta… eu vreau sa nuantzez din acest editorial ceva cat se poate de real. Si cand spun real inseamna ca e vorba de o stare de spirit perceputa ca atare, adica reala … Cred ca fraza de sfarsit spune mult:”S-ar părea că, din nou, suntem prea aproape de noi înşine şi prea departe de Dumnezeu. Doar astfel se poate explica ceea ce se petrece acum” E clar un semnal de alarma. De unde putem sa incepem sa ne apropriem de Dumnezeu? Poate putem incepe cu sufletul propriu. Sa incercam sa ne gasim un punct comun cu cei de langa noi, cu cei din autobuz, cu cei de pe strada, cu cei care interactionam… Si fie ca acest punct comun sa fie credinta si simplitatea. Eu intr-o dimineata ma duc cu fica-mea de cinci ani spre gradinitza. Dupa ce urc in autobuz si se inchid usile, dintr-o privire am inceput sa ma simt inconjurat de ingeri. Ingerii erau ceilalti copii care ca si ficamea mergeu si ei la gradinitza si la scoala… dar eu pana cu cateva momente parca nu avusesem ochii deschisi ci doar pe fata mea o vedeam… Cand dintrodata am gasit minunea in fata ochilor mei.Autobuzul era plin de ingerasi care mergeau la gradinitza si acum era prima oara cand imi dadeam seama.Inima mi s-a incalzit si am strigat in mine . „Iti multumesc Doamne ca mi-ai dat sa inteleg…” Dupa ce am lasat-o la gradinitza am iesit si la iesire m-am inchinat si am strigat in mine si totodata in soapta : ” Doamne ajuta-le la astia micii ” Ma vad cateva mamici ca m-am inchinat si se uita putin mirate dar si bine dispuse zambind si inseninanduse la fetze… Aici cred ca am gasit un punct comun si de aici putem pleca fiecare. Sa ne facem cate o Sfanta Cruce cu bucuria credintzei, si atunci cand suntem intre oameni, pe strada, in magazine, oriunde… Sa ne inchinam sa zicem :Doamne ajuta! si vom vedea ca vom aduce multa inviorare celor de langa noi care ne aud. Eu vorbesc din ceea ce am trait si nu vreau sa ma laud… Cat despre fuga dupa absolutul promis de … Eu am simtit pe pielea mea viermele care ma macina dinlauntru. Si din mila lui Dumnezeu am simtit si simt constant calduara in inima si linistirea adusa de incercarea de a trai cat mai aproape de invatatura Ortodoxa. Credinta si simplitatea sigur ne pot salva de orice fel de absolut care ne aduce cate un gol un suflet si un nod in gat. Doamne ajuta-ne si aduna-ne pe cati mai multi la Sfanta Liturghie !

    Apreciază

  21. sol said, on octombrie 7, 2011 at 11:52 am

    Si totuşi… Mugur Vasiliu are certitudinea că Enescu a fost mason?

    Apreciază

  22. danutza said, on octombrie 7, 2011 at 2:56 pm

    citind comentariile de aici, ma gandesc la faptul ca fiecare a inteles articolul cum a vrut si s-a priceput si ca fiecare intelege diferit ce inseamna sa fii bun crestin.
    ideea este, dupa parerea mea, ca a fi bun crestin inseamna sa respecti poruncile divine, dintre care cele mai importante sunt:
    CEA MAI MARE PORUNCA –
    ” Iisus i-a raspuns: “Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau”. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.” Matei 22, 36-38
    si : „Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. ”
    ca atare, toata invatatura crestina se bazeaza pe iubire. ce folos daca stau toata ziua in biserica sau ma rog si cand ies din casa nu-l iubesc pe cel de langa mine, il judeca, adica il osandesc si sunt nemilos cu problemele lui??? credinta fara fapte este moarta.

    ce faci ,sa faci cu masura. nu ni se interzice nici sa mancam, dar sa respectam zilele de post si posturile, nici sa bem , dar…cu masura.
    iar toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu care le-a creat pe toate, izvorul bunatatilor. in tot ce facem sa fie duhul lui Dumnezeu.
    daca ascult muzica clasica ( nu discutam de zgomotul numit house, hip- hop, etc) nu stiu daca acel compozitor a fost sau nu mason, dar stiu ca geniul lui este de la Dumnezeu care a ingaduit ca el sa creeze acea muzica. nu cred ca are relevanta apartenta la o loja. atunci cand a compus muzica era doar un geniu….
    a, daca in urma audierii ma indepartez de Dumnezeu si ma apuc sa fac rele, asa cum se poate intampla dupa ce se asculta hard rock, atunci trebuie sa incetez a mai asculta acea muzica.
    pana acum, inasa, n-am auzit pe nimeni care sa aiba porniri criminale sau sinucigase dupa ce se intoarce de la un concert de muzica culta.
    si situatia sta la fel si in literatura, daca extrapolam: nu mai citesc nici un scriitor pasoptist, ca toti au fost masoni, nu?

    Apreciază

    • saccsiv said, on octombrie 7, 2011 at 4:22 pm

      danutza

      Sa stii ca nici dupa un concert rock nu te apuci sa strangi de gat oameni pe strada. Dar, evident, influenta negativa are muzica asta.

      Influenta negativa are si muzica culta. Exemplu Richard Wagner – Adolf Hitler.

      Apreciază

  23. un ortodox said, on octombrie 7, 2011 at 3:01 pm

    sol ,cei ce sant caldicei sant vazuti foarte rau de Hristos si ca cineva sa nu fie banuit de ceva trebuie sa aiba o marturisire! si cum cineva nu o are poate fi banuit de orice !! in cazurile de inainte de inventarea ascultarii si inregistrarii video si audio cum erau condamnati oamenii frate??erau doar argumente verbale: l am vazut !!am auzit !! ca sa revenim la George poti sa spui ca a dat el anatemei masoneria??? in credinta se crede prin credinta!! credinciosul nu pune bazele credintei pe ce vede!! d aia ii zice credinta !! cand un om nu spune ce crede oricine poate sa zica de ala ca acrezut :orice !! poate avea dreptate lumeasca si unul si altul!! numai ca faptele lui George nu indica o activitate duhovniceasca prea mare asa ca nu e exclusa o ipoteza !! ca sa nu te superi tu sau altcineva se poate spune ca George pierdea mai mult timp cu muzica decat cu rugaciunea si tu vad ca ai inclina sa faci la fel,dar dragostea blogerului si a altora ia facut sa i incline pe oameni mai mult spre Hristos decat spre scripca si se aud cam multe zgomote ce vor scartaieturi in loc de rugaciuni,strange frate cat mai multe scartaieturi ca o sa ai nevoie la vamile vazduhului

    Apreciază

    • MIhaela said, on octombrie 7, 2011 at 3:18 pm

      Iata de ce nu vin tinerii,sau unii intelectuali la biserica; Daca intalnesc un preot ca „un ortodox „, nu-i mai prinzi a doua oara in biserica.

      Apreciază

      • Veaceslav said, on octombrie 9, 2011 at 11:16 am

        @MIhaela,
        ascultind muzica despre care vorbesti, devii cumva mai buna in fata Lui Dumnezeu? savirsesti vre-o fapta buna cumva? ce folos are oare daca nu e spre slava Lui Dumnezeu?
        Sau o asculti doar pentru placerea ta? oare nu e desartaciune orice lucru ce nu e spre slava Lui Dumnezeu?

        Apreciază

  24. dante said, on octombrie 7, 2011 at 5:10 pm

    Si totusi, eu am intilnit un preot, care a spus ca ascultatul muzicii, nu este un lucru crestinesc si cu toate acestea biserica unde el slujeste este plina intotdeauna. Ascultatul muzicii, de orice fel, este o desfatare a simturilor omenesti. Ne place sa ascultam muzica, la fel cum ne place sa mincam sau sa bem un vin bun, dar astea cred ca sint lucruri pamintesti, nu tocmai placute lui Dumnezeu. Exact cum intreba Saccsiv, „de ce in bisericile ortodoxe nu sint permise instrumente?”
    Daca George Enescu a fost un crestin adevarat, a pus mai presus de muzica sa pe Dumnezeu? De la acest nivel cred ca trebuie discutat. Cit vine vorba de patriotism, nu pot sa-i neg aceasta calitate, dar si Ceusescu a fost patriot, in felul lui, dar fara Dumnezeu

    Apreciază

  25. Aurora said, on octombrie 7, 2011 at 5:54 pm

    Muzica este frumoasa, dar nu mantuie. Candva ascultam si eu multa simfonie. O data am ascultat 6 ore numai Beethoven. E mult de atunci. Acum parca mai degraba as asculta un paraclis. Imi place in continuare Ceaikovski, dar mai cu moderatie. Poate ne explica Saccsiv ce e cu marii muzicieni si cati au fost ”zidari”.

    Apreciază

  26. […] Ceva despre festivalul masonului George Enescu, care a costat enorm, din banii nostri, spre desfatar… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: