SACCSIV – blog ortodox

REVISTA CAPITAL: „Criza provocata de iudeo-masoni” este o teorie a conspiratiei. DE CE ESTE IMPORTANT SA NE INFORMAM?

Posted in teoria conspiratiei by saccsiv on septembrie 26, 2011

Iata ce putem citi in articolul Criza provocată de „iudeo-masoni”. Cum „se explică” dezastrul mondial: Prin filme ale teoriei conspiraţiei aparut in ziarul Capital:

Orice încercare a unui economist cu experiență și specializat de a explica apariția crizei financiare nu are nici cea mai mică șansă în fața unor argumente precum cea adusă de documentarele care au apărut din 2008 încoace.

De la idei potrivit căreia criza a fost provocată pentru ca „băieții deștepți” să se îmbogățească, până la unele conform cărora criza a fost creată să devenim sclavi sau pentru ca populația lumi să fie redusă, documentarele teoriei conspiraționiste au apărut ca ciupercile după ploaie, pentru că s-au bucurat de toate condițiile necesare: de la declarații ale unor lideri politici până la evenimente și fapte care au avut loc și care au putut fi interpretate foarte ușor într-o cheie conspiraționistă.
Ne-am gândit să realizăm o trecere în revistă a principalelor filme care tratează criiza într-un fel sau altul, din perspectiva teoriilor conspirației. Cele mai cunoscute dintre ele: Zeitgeist și Insidejob.

(Nota saccsiv: urmeaza un sir de filme, dupa care articolul continua)

Cine crede în teoriile conspiraţiei
Un studiu de dinainte de criză arăta că 31,5% dintre români credeau că politica şi finanţele internaţionale sunt controlate de evrei, în timp ce în 2003 abia 23% dintre conaţionali aveau aceasta convingere. Dat fiind trendul crescător şi apariţia crizei care a alimentat propagarea acestor teorii, proporţia românilor care cred în aceste explicaţii lipsite de rigoare ştiinţifică a trecut, cel mai probabil, de 50%.

Motive pentru care teoria conpiraţiei are succes
Teoria conspiraţiei are adesea un mesaj foarte simplu, formulat în termeni uşor de înţeles.
Mesajele se propagă cu rapiditate.
Sunt transmise prin metode vizuale, de obicei filme sau documente care sunt foarte accesibile unui public foarte larg.
Fac aluzii şi referiri la personalităţi şi evenimente reale din trecutul recent.
Interpretările evenimentelor sau declaraţiilor sunt formulate astfel încât să aibă un fir cât de cât logic pentru cel care le receptează.
Interpretările merg pe tipare şi clişee recunoscute pentru succesul de care au dat dovadă: de exemplu, referirea la organizaţii oculte care au secrete faţă de marea majoritate a oamenilor.

SONDAJ CAPITAL: Eşti mai degrabă adeptul unor explicaţii ştiinţifice ale economiei sau crezi în teoria conspiraţiei?

Comentariu saccsiv:


   Acele filme nu sunt edificatoare, iar Capital de fapt n-a demonstrat nimic. Doar ii ataca pe cei ce considera ca masonii pregatesc NOUA ORDINE MONDIALA si ca ELITELE evreiesti stapanesc sistemul financiar bancar.

Pentru cei ce inca nu s-au lamurit ca de fapt chiar asta este realitatea, ii rog sa inceapa studiul cu articolele:

Mitropolitul Serafim de Pireu despre GUVERNUL MONDIAL, luciferism, Rothschild, Rockefeller, Soros … VREAU SA AUD UN IERARH ROMAN VORBIND ASEMENEA

A INCEPUT CERNEREA – aparatorii masoneriei, ai ecumenismului, a cipurilor si ai sionismului fac pe fata front comun impotriva IPS SERAFIM DE PIREU. Raspunsul Mitropolitului. DE CE MITROPOLITUL ARE DREPTATE, dar nu in intregime?

„The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial

CINE A PROVOCAT CRIZA? CINE NE DĂ « SOLUŢIA »?

Din pacate, intrusi in tabara ortodoxa merg si ei pe linia articolului din Capital. Pe fata, ca de exemplu:

RAZVAN CODRESCU ataca furibund pe toti cei anti cip, anti masonerie, anti ecumenism …

Sau mai subtil, declarand de exemplu ca „PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI” sunt un fals si nu doar atat, nici macar cele exspuse in acel material n-ar fi reale … Sau „invatand” cititorii ca nu trebuie sa ne preocupe cine e mason, care sunt organizatiile, cine finanteaza, cine si ce stapaneste, ci trebuie atacate strict anumite idei, teorii, concepte. „Invatatura” fundamental gresita, caci daca stii de un personaj ca a fost mason de grad inalt, adica inchinator la lucifer, intelegi pe urma care-i motivul actiunilor sale. Intelegi ca este o rotita a sinistrului angrenaj ce pune in aplicare unul sau mai multe directive din agenda de lucru a ELITELOR. Ca de exemplu:

La „Nasul” (B1TV), MASONII se lauda ca PATRIARHUL ECUMENIC ATHENAGORAS (cel ce a ridicat anatema de la 1054) a avut GRADUL 33 … (adica se inchina lui LUCIFER)

Sau daca stii ca Rockefeller a finantat crearea National Council of the Churches of Christ in the USA:

Site-ul consiliului Mondial al Bisericilor: „Ecumenismul e un mod de viata”. Despre cele 6 calugarite ortodoxe, catolice si protestante de la Institutul ecumenic din Bossey-Geneva (unde a fost si actualul Patriarh Daniel)

Precum si campanii de vaccinare, pro avort, eugenie:

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

Atunci, cand le vei revedea numele la rubrica de finantatori a unui proiect, deja stii ca ceva nu-i in regula.

Sau dupa ce afli ca ELITELE au finantat national-socialimul:

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

Atunci, firesc, te intrebi: care-i motivul?

Daca stii ce urmareste masoneria:

„STUDIU ASUPRA MASONERIEI” de I.P.S. NICOLAE, ce a stat la baza osandirii de catre BOR a Francmasoneriei in 1937

Analiza interviului din Forum masonic prilejuit de implinirea a 200 de ani ai Supremului Consiliu Mamă al Lumii de la Washington

Automat intelegi motivul pentru care marionetele vorbesc din ce in ce mai des despre un GUVERN MONDIAL.

Lucrurile se leaga astfel intre ele. Dar cu migala si rabdare. Si astfel se pricepe incotro ne indreptam si de ce. Altfel degeaba citim profetiile:

Sa facem un CD si cu PROFETIILE DESPRE VREMURILE APOCALIPTICE

Ca ne uitam pe urma in jur si ne uitam ca in ceata.

Cititi va rog si:

RAZBOI INTRU CUVANT si Razvan Bucuroiu ATACA PE CEI CE DEMONSTREAZA ca Mitropolitul Serafim de Pireu are dreptate …

AUDIO: EXCEPTIONAL cuvant al parintelui Amfilohie despre MASONERIE. De ce RAZBOI INTRU CUVANT incearca sa nu-l faca cunoscut?

25 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. peter said, on septembrie 26, 2011 at 11:38 am

    este important sa ne informam,dar mai important e sa ne rugam,ce folos am avea daca doar am fi informati

    Apreciază

    • saccsiv said, on septembrie 26, 2011 at 11:47 am

      peter

      Indubitabil. Dar a te informa, nu inseamna a nu te ruga.

      Pe de alta parte, a te informa, nu inseamna doar a afla despre masoni. Ci si ce au scris Sfintii Parinti si ceea ce au spus marii duhovnici.

      Interesant cum se leaga iar lucrurile intre ele … Caci tradatorii ortodoxiei, de exemplu, pe site-urile lor oficiale, in care promoveaza adunaturile ecumeniste sau tot soiul de rataciri, nu permit aparitia spuselor parintilor Iustin Parvu, Adrian Fageteanu, Amfilohie, etc.

      Apreciază

  2. saccsiv said, on septembrie 26, 2011 at 11:40 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • remy71 said, on septembrie 26, 2011 at 12:48 pm

      fa un manifest si il voi pune in fiecare cutie postala din cartierul meu.
      trebuie sa scapam odata de scarbele astea de oameni(jidani,masoni….etc)

      Apreciază

      • danutza said, on septembrie 26, 2011 at 1:50 pm

        asta nu-i atitudine de crestin!!!!!!
        n-ai sa scapi de jidani niciodata. multi evrei se vor converti la ortodoxie in timpul antihristului.

        Apreciază

      • ovidiu said, on septembrie 26, 2011 at 1:58 pm

        Nu inteleg cum se poate aduna atata ura in oameni….Chiar atat de copii suntem sa nu realizam ca „scarbele” de care tot vorbim sunt diferiti de noi?Ca rad de se prapadesc cand ne vad cum ne uram unii pe altii pentru ca unul e blond sau e musulman,eschimos sau tigan.Atata timp cat nu reusim sa trecem de ura asta „ei” dorm linistiti,parerea mea e ca trebuie sa invatam ca noi oamenii suntem exact ca fratii,avem acelasi „sange” dar asta nu inseamna ca trebuie sa gandim sau sa simtim identic.A te numi crestin cred ca inseamna in primul rand ca sti sa-ti iubesti dusmanul,nu numai cel care-ti face bine.(dar asta-i parerea mea)

        Apreciază

  3. fanu said, on septembrie 26, 2011 at 11:40 am

    ce mişei sunt slugoii

    Apreciază

  4. Costin said, on septembrie 26, 2011 at 12:43 pm

    Din moment toate ziarele scriu despre asa zisa „Teorie a conspiratiei” inseamna ca nu mai este nici o conspiratie, nu? Ajunge sa ni se faca lehamite… Zilinc primim informatii despre criza mondiala, despre saracie, despre jafuri, revolte, ni se servesc date despre sfarsitul lumii, comete, … cutremure… iar in weekend ni se serveste fotbal… ca sa nu mai stim nimic de sufletul nostru, de pacea interioara… de liniste… de iuibire de bunatate… de decenta… cred ca ne risipim…. prea mult…
    http://costinapetrei.blogspot.com/2011/09/sfarsitul-omenirii.html

    Apreciază

  5. Arkadash said, on septembrie 26, 2011 at 12:44 pm

    Ce parere aveti despre filmul Agora difuzat samabata seara pe postul national de televiziune?
    Cat despre rugaciune……….. Niste pesacari sunt surprinsi de o furtuna pe mare . Pe masura ce furtuna se inteteste cei tineri inceteza sa mai vasleasca si incep sa se roage. Atunci un pescar batran le spune : „va rugati va rugati dar vasla din mana nu o lasati”. Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in punga.

    Apreciază

    • danutza said, on septembrie 26, 2011 at 1:52 pm

      e a doua oara anul acesta cand tvr il difuzeaza. nu stiu ce urmaresc …. intuiesc doar.
      o mizerie de film , facut de evrei.se inscrie in lini a de denigrare a crestinismului. indraznesc sa il atace pe sfantul Chiril. au tupeu, nu gluma!

      Apreciază

      • saccsiv said, on septembrie 26, 2011 at 1:54 pm

        danutza

        Poti scrie te rog un material? Doresc sa-l postez.

        Apreciază

      • danutza said, on septembrie 26, 2011 at 2:32 pm

        multumesc pt invitatie, dar nu pot scrie deoarece nu am putut viziona filmul in intregime ( in venea sa sparg televizorul, desi nu avea el nici o vina).
        am publicat pe blog :
        http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/03/adevarul-despre-ipatia-ca-replica-la.html
        si ar mai fi si:
        http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/01/27/filmul-agora-inca-o-palma-lui-hristos/
        cred ca sunt de folos. oricum, si initiativa bbc si filmele anticrestinesti aparute si manipularea cu ozn-uri, etc se inscriu in tentativa de a discredita crestinismul , de a rataci si de a indeparta omul de adevarata credinta.
        satana si-a intensificat f tare activitatea in ultimii 2 ani. e suficient sa ne reamintim de rev unica .

        Apreciază

      • tataia said, on septembrie 27, 2011 at 12:28 pm

        @ danutza Daca iti venea sa spargi televizorul de ce te-ai mai uitat? Mie imi venea mult prea des sa sparg televizorul si de aceea am renuntat complet la a ma uita la emisiunile imeciloide pe care ni le baga pe git televiziunile.

        Apreciază

  6. Alex said, on septembrie 26, 2011 at 1:34 pm

    De curand mi-am luat si eu permisul de conducere si am observat ca are un cod de bare pe el. Asta inseamna ca e cu cip, stie cineva ceva?

    Apreciază

  7. Alexandru(Fulger) said, on septembrie 26, 2011 at 2:53 pm

    Acum mai toti oameni stiu despre aceasta conspiratie , mai mult elitele o promoveaza decat sa o ascunda , pregatesc masele pentru mega revolutie.

    Apreciază

  8. Petru Simon said, on septembrie 26, 2011 at 5:02 pm

    CONSPIRATIA ELITEI MONDIALE ESTE VADITA ! TOATA AMERICA , CA STAT, ESTE CONSTRUITA DIN CRESTET PANA-N TALPI PE SIMBOLURI SIONIST-FRANCMASONICE , NISTE BESTII LUCIFERIENE, CARE AU DISTRUS ISTORIA OMENIRII DE CEL PUTIN 300 DE ANI INCOACE ! TOTUL DECURGE CONFORM AGENDEI LOR SATANICE , CACI INCEPAND CU tALMUDUL DIN IERUSALIM, CAT SI CEL BABILONIAN, KABBALAH SI TOATE LOJELE MASONICE , CU ACELE JURAMNTE IZVORATE DIN INIMA IADULUI , CARUIA II SI APARTIN, SLUJINDU-L PE TATAL LOR LUCIFER, CARUIA II ADUC CHIAR JERTFE UMANE, INCEPAND CU DUMBRAVA BAVAREZA DIN CALIFORNIA PANA-N PALATUL WESTMINSTER DIN LONDRA, UNDE DE FAPT ESTE SCAUNUL DE DOMNIE AL DIAVOLULUI !

    Apreciază

  9. […] REVISTA CAPITAL: „Criza provocata de iudeo-masoni” este o teorie a conspiratiei. DE CE ESTE IMPO… […]

    Apreciază

  10. […] REVISTA CAPITAL: „Criza provocata de iudeo-masoni” este o teorie a conspiratiei. DE CE ESTE IMPO… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.