SACCSIV – blog ortodox

Parintele Iustin Parvu – ce sa faca monahii carora ierarhii si staretii le impun sa se inregimenteze electronic?

Posted in e-GUVERNARE, Iustin Parvu by saccsiv on august 31, 2011

   Iata un interviu luat de monahia Fotini parintelui Iustin Parvu:

Sunt cazuri în care se cere mănăstirilor asigurare obligatorie sau să angajeze călugării, printr-un card cu cip electronic. Deci este o înregimentare electronică şi la nivelul monahismului, al Bisericii. Ce ar trebui să facă monahii în cazul în care stareţul e de acord şi episcopul somează?

Păi ce să facem? Acum a venit vremea să ne mântuim pe furiş. Azi, de multe ori socotim că ceea ce facem este bine, amestecând şi voia lui Dumnezeu, făcând şi voia diavolului. Aşa socotim că ne putem mântui şi salva neamul prin aceste două poziţii contradictorii, rămânând astfel pe o poziție de făţărnicie şi lipsă de caracter. Noi am fost dintotdeauna oamenii care am ştiut ce să alegem, dar la un moment dat n-am avut ce să mai alegem pentru că asistăm la mimarea unui creştinism fals. De aceea nu ne rămâne decât acoperământul Maicii Domnului, şi al tuturor sfinţilor şi mărturisitorilor noştri din veacul XX. Noi am avut ierarhi învăţaţi şi diplomaţi, dar aşa cum zice Mitropolitul Nicolae Bălan, nu am prea avut ierarhi care să-şi pună pielea de martir.

Vreţi să spuneţi că ierarhii au cochetat şi ei tot timpul cu regimul politic…

Da, au cochetat toată viaţa. Noi n-am prea avut ierarhi martiri aşa cum au avut ruşii, şi cum mai au şi acum sârbii, grecii – nişte oaze din acestea puternice cu conducători puternici, care să lupte să menţină adevărul ortodox nealterat. Iată în Serbia de pildă mai sunt vreo sută de călugări şi şase ierarhi care s-au izolat şi stau singuri între zidurile unei vechi mănăstiri de altădată, ruinate şi rezistă cât se poate împotriva măcelului ateist. Am putea spune că şi ţara noastră este prin excelenţă o ţară ortodoxă şi de mare eroism, însă au venit aceste cuceriri păgâne care ne-au topit glasurile. Nu mai avem nici cuvânt nici vorbă.

În cazul în care ţi se impune în mănăstire să primeşti astfel de acte, încurajaţi călugării să se opună? Cum să mărturisească?

Călugării să se gândească la faptul că ei sunt oamenii de lumină ai poporului, că pe lângă rostul pravilei şi al Liturghiei, Vecerniei, Utreniei şi Pavecerniţei, mai au şi rostul de apărători direcţi ai acestor valori, de veghetori ai neamului. Noi nu ne putem prezenta la Dumnezeu numai cu Utreniile şi cu Vecerniile pe care le-am făcut aici. Vom da răspuns cum am apărat adevărurile unor lucruri ce privesc mântuirea noastră. Suntem singura ţară care a mai rămas pe verticală în mijlocul popoarelor slave şi martirii noştri din generaţiile din ’38 până în ’64 stau ca o strajă puternică alături de nevoile şi de grijile noastre. Să le cerem ajutorul şi să le urmăm pilda vieţii lor. Noi, chiar dacă nu am avut ierarhi martiri, pe aceştia contăm mai mult decât orice, nici pe Răsărit nici pe Apus, pentru că toţi se scaldă în această baie întunecoasă a masoneriei. Avem drept pildă perioada aceasta grea de condamnări de mii şi mii de ani a martirilor închisorilor comuniste. Azi se pot vedea numele de aur ale celor scrişi pe lespezile Aiudului şi Gherlei şi putem spune că prin aceste jertfe ne putem şi noi apăra şi duce înaintea lui Hristos.

Noi trebuie să înţelegem că în creştinism adevărurile le-am menţinut mereu cu prigoană şi cu sânge. Noi n-am avut de spus un nu, atunci când era de spus un da. Acum vin peste noi toate silniciile acestea, pentru că cei mari iau cu uşurinţă toate ispitele care vin peste noi şi socotesc ei să împace şi capra şi varza cumva. Eu aş face mai multe pentru bietul popor, dar sunt nişte ani ai bătrâneţilor mele şi nu mai am chip să mă mai ridic, să mă mai opun, să mai stau potrivnic decât numai aşa cu un glas, cu un cuvânt acolo. Cine îl mai ia în seamă – bine, cine nu – merge înainte cum a venit.

Dar poate că un sfat din partea sfinţiei voastre cântăreşte tot la fel de mult.

Părinţii noştri din mănăstiri trebuie să se gândească serios că ei sunt lumina lumii şi lor li se cere acum un cuvânt de spus, în vremurile în care trăim. Autorităţi mici sau mari, cum sunt ei puşi în rânduială, să nu se gândească doar la un pătrişor de chilie călduroasă, împodobită cu icoane şi cu ramuri de măslin, aduse din toate părţile lumii. Să se gândească la o viaţă mult mai aspră, mult mai grea, dacă nu la cea veşnică unde ne aşteaptă o aspră judecată. Pe lângă aceste obligaţii călugăreşti, de ce ai venit frate aici? „Am venit, dorind viaţă pustnicească”. Viaţa pustnicească este a osândei, este viaţa grea a călugăriei, a tuturor defăimărilor şi a loviturilor. Un călugăr care poartă în sufletul lui schima, care poartă rasa, semnele acestea ale biruinţei trebuie să conştientizeze că aceste biruinţe nu vin decât prin suferinţe, greutăţi, prin necazuri, că ai venit, frate, ca să aduci aici jertfa ta, să aduci suferinţele tale, lupta ta şi rănile tale. Aceasta este crucea pe care ne-am luat-o noi la călugărie, în faţa altarului. Şi eu cred că miile de călugări care au căzut în faţa Sf. Altar, cu nevoinţele părintelui Arsenie Papacioc, cu rugăciunile părintelui Argatu, cu rugăciunile părintelui Ilie Lăcătuşu, cu rugăciunile părintelui Antim Găină de la Secu şi mulţi alţii, lângă dânşii formăm şi noi oarecum pârghia de rezistenţă ortodoxă. Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aceasta este pregătirea noastră pentru dincolo. Ne-am îmbrăcat nu în dulame lustruite şi în camilafce călcate şi puse la steif. Ne-am zidit în suferinţe şi necazuri.

Ei, acum Dumnezeu să mă ierte şi pe mine şi să mă ierte toţi ascultătorii. Poate că am mai supărat pe câte cineva, dar cred că supărarea mea se va transforma în bucuria lor. Vrând, nevrând, ceva bun, poate sa iasă dintr-o defăimare a mea. Din mâna Mântuitorului Hristos ia călugărul acest foarfece al tăierii voii. Foarfece este neamul nostru, care a tuns toată necurăţia şi fărădelegile celor care ne-au tuns pe noi trupeşte. Dar vine foarfecele celălalt de dincolo, care va fi adevăratul foarfece ca să ne taie de chinurile veşnice, unde nu este durere, întristare şi suspin. Viaţa creştină s-a regăsit în locurile strâmtorate, şi se aseamănă pe alocuri cu monahismul. De aceea şi mănăstirile au avut un rol de apărare a neamului. Aici, când ai venit şi ai spus: „doresc viaţa pustnicească”, înseamnă: „doresc viaţă de luptă în pustiul acesta al vieţii spirituale”. Cu adevărat bun lucru ai ales numai de îl vei îndeplini. Pentru că cele bune cu osteneală se câştigă şi în dureri se împlinesc. Aici e toată istoria vieţii noastre călugăreşti, şi a poporului român totodată, pentru că el a fost aşa de mult legat de mănăstiri, încât aspirațiile noastre uneori se contopesc.

Cititi va rog restul interviului in articolul:

Părintele Justin Pârvu: Acum a venit vremea să ne mântuim pe furiş

Cititi va rog si:

GREVA FISCALA – formulare. O solutie impotriva SEMNATURII ELECTRONICE si a CARTII DE MUNCA in FORMAT ELECTRONIC

Pr. paroh, prof. dr. Mihai Valica: ASIGURAREA OBLIGATORIE, un abuz si o jignire. Asiguram si bisericile si casele parohiale?

16 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on august 31, 2011 at 4:11 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. ady said, on august 31, 2011 at 6:11 pm

    Solutia ar fi?

    Apreciază

  3. Aurora said, on august 31, 2011 at 7:29 pm

    Parintele Iustin a vorbit foarte frumos despre rolul monahismului, dar totusi nu a spus concret ce poate sa faca un monah cand i se impune indosarierea electronica. Sa se retraga in pustie ? Eu asta am inteles pt. ca alta solutie nu se intrevede.Probabil ca asta va trebui sa facem si noi cand va veni sa ne striveasca tavalugul biometric.

    Apreciază

  4. oarecare said, on august 31, 2011 at 8:19 pm

    poate ar trebuii sa sprijinim monahii pusi la astfel de incercari

    Apreciază

  5. ines said, on august 31, 2011 at 9:37 pm

    Urmariti un documentar despre parintele Arsenie Boca:




    Apreciază

  6. ines said, on august 31, 2011 at 9:43 pm

    Documentarul are 4 parti,am postat 4 linkuri, dar vad ca video s-au afisat doar doua.

    Apreciază

  7. ines said, on august 31, 2011 at 10:13 pm

    Iata si un alt interesant documentar despre originala pictura a bisericii Draganescu, facuta de parintele Arsenie Boca

    Apreciază

  8. Bogdan said, on septembrie 1, 2011 at 8:13 am

    Mai fratilor nus stiti voi , oare, ca este o profetie in care un Inger al Domnului arata ca in mijlocul pustiei, intr-o casa cu peretii inegriti de fum ne vom gasi mantuirea?

    Apreciază

  9. PG said, on septembrie 1, 2011 at 9:00 am

    Filmul intreg se poate descarca de aici :
    http://fastupload.ro/2b5390c29dcf68e72435bdd4bf5afa74.html
    Parintele Arsenie Boca – Sfantul ardealului

    Apreciază

  10. o crestina said, on septembrie 1, 2011 at 10:24 am

    Poate ne-ar fi de folos noua crestinilor sa stim aceasta poveste sau poate intelegeti si voi una din proorociri „caci v-or veni vremuri cind calugarii v-or trai ca mirenii si mirenii v-or trai precum calugarii si unii mireni ca dracii „.
    Cunosc o batrina crestin ortodoxa de 78 de ani Stavrache Maria ,vaduva de 25 de ani,are o fata infiiata care este plecata in Spania de multi ani si o iubeste ca ochii din cap si pentru care s-a jertfit toata viata …Cind s-a casatorit fata ei,Tanti Maritica (asa o cunosc satenii) a vindut tot si s-au mutat in satul de unde era ginerele ei,dar la citva timp a murit ginerele si au trebuit sa se intoarca in satul lor, dar viata lor a fost cu totul altfel de atunci.Au revenit in sat si-au construit 2 camarute ,NU ARE CURENT ELECTRIC si NICI APA trasa pina in curte ,maninca arpacas la sarmalute ca este mai ieftin ,iarna are rosii uscate (raci) pentru saramura,usuca fructe fel de fel ca sa-si faca iarna cite un compot,merge incet si girbova(caci o mai dor picioarele)asa cum este toamna merge la cules la vie cu ziua pentru o masa la prinz si o galeata de struguri,este uneori prea mindra caci cu greu primeste o milostenie, cind vine iarna se roaga lui Dumnezeu sa vina primavara mai repede caci e noaptea lunga si e mai mult intuneric si e frica uneori singura ,plinge mult de dorul fetei care o amageste ca vine primavara,apoi zice ca vine la vara sau la toamna vinesigur si tot asa o duce cu vorba ca vine curind.
    Poate va folositi si voi din acest model de trai pentru vremurile grele care vin,pentru mine este un adevarat trai monahal,25 de ani fara lumina eu care nu stau 10 min pe intuneric sau poate puteti crestineste sa o vizitati(este in satul cu Manastirea sf Apostol Andrei-Com Ion Corvin ,jud Constanta) sa vedeti o adevarata crestina care traieste ca o maica.
    Indraznesc sa va spun caci daca vreti sa-i mai luminati putin zilele ei de batrinete sint unele lucruri necesare care i-ar prinde bine sa nu le mai duca grija pentru un timp( mereu se plinge caci nu prea ard luminarile de la magazin, o lanterna mai mare si mai mica cu baterii mai bune de rezerva i-ar fi de mare folos ,bidoane goale de 5 l sau mai mari caci nu are in ce sa pastreze apa si ….sa nu uitati caci ce-i dati ei lui Hristos ii dati.

    Apreciază

    • no name said, on septembrie 1, 2011 at 10:54 am

      Multi nu se pot deplasa sa o cerceteza pe batranica, deci cred ca cel mai bine ar fi sa postati o adresa unde fiecare dupa inima lui poate sa faca putina milostetie. iertare.

      Apreciază

  11. Rafael said, on septembrie 1, 2011 at 11:06 am

    ”dar sunt nişte ani ai bătrâneţilor mele şi nu mai am chip să mă mai ridic, să mă mai opun, să mai stau potrivnic decât numai aşa cu un glas, cu un cuvânt acolo”.

    Parinte, daca ati stii ce mult insemnati pentru popor? In chilia sfintiei dvs., lumina strabate in toate colturile tarii, chiar si pe acolo unde zonele sint incarcate de rautate. Fericiti sint cei ce v-au vazut in realitate , si v-au auzit graind viata si lumina, si nu doar simple vorbe. Fericiti sint cei ce au avut privilegiul de a sta alaturi de un om sfant, caci si ei au luat loc la masa ingerilor. Fericiti sint cei ce cred si vin in numele lui Dumnezeu, caci ei vor fi numiti fiii Lui.
    Doamne Dumnezeule , pacatele noastre sint atat de mari in fata Domniei Tale, si totusi, continuam sa pacatuim, de parca pacatele anterioare nu sint atat de mari? Domane, Tu, ai scos neamul lui Israel din pustie, Si I-ai dat o tara bogata. Doamne daca neamul acesta romanesc Ti-a daruit prin jerfa lui si Ti-e Doamne, I-ai aratat milostivirea, intoarce-Ti Doamne privirea catre noi, caci fara Tine Doamne, in pustiu vom alerga, si noaptea se va lasa pe vietiile noastre pacatoase. Caci am aflat de Lumina Ta, si am ales intunericul, am stiut de Intelepciunea Ta, si totusi , am cazut in comoditate si uitare. Ce bogat e pamantul atunci cand oamenii umbla alaturi de Tine Doamne si fericiti sa laude Numele Tau Preainalt, caci Sfant Esti, milostiv si Bun, iertator al pacatelor noastre multe; si astfel Mantuitorul nostru spuse in fata a mii de oameni sarmani: Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia cerurilor. Fericti sint cei ce plang, ca aceia se vor mangaia. Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul. Fericiti sint cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura. Fericti cei milostivi, ca aceia se vor milui. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este Imparatia cerurilor.Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind, din pricina Mea.Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. Voi sinteti sarea pamantului. Voi sinteti lumina lumii; nu poate o cetate aflata pe varf de munte sa se ascunda.
    Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta, De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul mai mult decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sinteti voi cu mult mai presus decat ele? Deci,nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Stie doar Tatal ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua. Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei.

    Apreciază

  12. o crestina said, on septembrie 1, 2011 at 3:38 pm

    @ no name
    Adresa batrinei este :

    Stavrache Maria
    Com. Ion Corvin
    Jud Constanta

    Dumnezeu sa va rasplateasca.

    Apreciază

  13. STOP RFID 666 said, on septembrie 1, 2011 at 7:58 pm

    DUHUL ADEVARULUI GRAIND PRIN SFANTUL SEBASTIAN

    NE VOR BOCII SI PE NOI FAMILIILE SI PRIETENII CA PE MORTI PENTRU CA VREM SA NE LEPADAM DE IMPARATIA ANTIHRISTULUI CE VA SA VINA?

    “Doi barbati cinstiti si de bun neam, Marchelin si Marcu, frati dupa trup si impreuna nascuti, au fost prinsi marturisind pe Hristos si mult timp au fost tinuti legati. La acestia adeseori mergea fericitul Sebastian si ii mangiia pe dansii, vorbind despre sfanta credinta si despre cele folositoare, sfatuindu-i sa se lepede de inselaciunile lumesti cele degraba trecatoare si sa nu se teama de muncile cele vremelnice. Iar ei, ascultand sfatul lui cel sanatos, rabdau cu barbatie ranile cele aduse asupra-le de catre cei ce-i chinuiau si erau neclintiti in credinta; apoi au fost osanditi la taiere cu sabia.

    Dar s-a dat astfel de porunca, ca, daca intr-acel ceas, cand vor pleca capetele sub sabie, vor vrea sa jertfeasca zeilor, apoi sa-i elibereze la casele lor, la parinti, la familiile si copiii lor, caci inca erau vii parintii lor. Pe tata il chema Tracvilin, iar pe mama o chema Maria, fiind amandoi batrani. Si au rugat parintii si toti ai casei lor pe Agresta Hromatie, eparhul cetatii Romei, sa mai indulceasca zilele vietii lui Marchelin si a lui Marcu treizeci de zile, in care timp ar putea sa-i sfatuiasca sa se inchine zeilor, pentru ca parintii, femeile si tot neamul lor, erau intru intunericul relei credinte paganesti. Deci, dandu-le vremea cea ceruta, i-au inconjurat parintii, femeile, copiii, rudeniile si prietenii lor, cu multa tanguire rugandu-i sa se miluiasca pe ei si pe acestia si sa faca dupa placerea imparatilor.

    Tatal lor, intrand in temnita, se tanguia, zicandu-le: “O! fiii mei prea iubiti, nu va pare rau de ticaloasele mele batraneti? Care alt toiag si ajutor al batranetilor mele voi avea eu? Cine ma va cauta pe mine lipsitul intru slabiciunile mele? Cine imi va ingropa ticalosul meu trup si cine va mosteni averile mele? Fie-va jale si mila de mine, tatal vostru, o, fiii mei, care v-am nascut si v-am crescut. Pentru ce va duceti de voia voastra la moarte? Pentru ce nu va intristati de tineretile voastre, de batranetile mele, de femeile voastre si de copiii care jelesc in tot ceasul fara mangiiere? Pentru ce va lipsiti de toate cele frumoase ale lumii, de viata cea preadulce si sa manance vrajmasii bogatia voastra, iar eu sa ma pagubesc intr-o zi de toata averea, de viata, de fii si de lumina ochilor mei“.

    Zicandu-le acestea, tatal a inceput impreuna cu maica lor a se boci fara mangiiere, smulgandu-si parul capului si fata zgiriindu-si-o, zicand: “Aduceti-va aminte, fiii mei prea iubiti, de ostenelile ce am suferit, nascandu-va, leganandu-va, crescandu-va si hranindu-va, eu, ticaloasa de mine“.

    Acestea si multe altele ziceau parintii lor, ca sa-i porneasca catre milostivire si impreuna patimire. Femeile lor plangeau si se boceau asemenea si, purtand copiii lor in brate, ziceau: “Sotii nostri prea iubiti! Pentru ce va aratati catre noi si catre voi atat de nemilostivi? Daca ati avut o socoteala ca aceasta nebuna, ca sa va omorati fara de vreme si in zadar, pentru o nadejde desarta a vietii ce va sa fie, care nu stiti de este adevarata, pentru ce ne aruncati pe noi in munci? Cum vom vedea noi moartea voastra cea amara si nedreapta? Cum vom suferi vaduvia noastra, ticaloasele de noi? Cum vom hrani pe copiii vostri? Fie-va mila si va indurati de noi! Daca nu va este mila de trupurile voastre, apoi omorati-ne pe noi mai intai, ca sa nu vedem sfarsitul vostru, caci nici o zi nu voim sa traim in urma voastra, ci vom ruga pe schingiuitori sa ne taie si pe noi cu aceeasi sabie. Sau, daca nu ne vor asculta, noi insine ne vom taia singure“.

    Dupa ce au zis acestea, femeile, rudeniile si prietenii lor, au facut pe multi ascultatori sa lacrimeze; si, mai ales, mucenicilor – ca niste oameni si ei trup fiind – li s-a facut mila de femeile si copiii lor si varsau multe lacrimi.

    Atunci Sfantul Sebastian, care se intamplase acolo in acea vreme, vazandu-i pe ei aproape de cadere si de pierzare a sufletelor, fiindu-i mila de dansii, apoi, cunoscand ca si vremea marturisirii sale a sosit ca si altora sa ajute si singur sa iasa la nevointa patimirii, a facut semne tuturor sa taca si a zis:

    “O, ostasii lui Hristos cei tari! O, luptatori prea iscusiti ai ostirii celei dumnezeiesti! Iata ca si prin taria sufletelor voastre si cu barbatie v-ati apropiat de biruinta. Iar acum, pentru ticaloasa momire de la ai vostri, voiti a lepada jos cununile cele vesnice? Sa invete prin voi barbatie ostasii lui Hristos a se inarma cu credinta. Sa nu voiti a va lepada semnul biruintei voastre, pentru lacrimile femeii si nu slabiti punerea picioarelor voastre pe grumajii vrajmasilor, pentru ca nu, iarasi luand putere, sa se ridice spre razboi, care, desi intai era cumplit asupra voastra, mai pe urma insa mai cumplit se va arata. Deci ridicati, in patimirile acestea pamantesti, cu preaslavire, steagurile nevointei voastre si nu va lipsiti de Hristos pentru o nefolositoare tanguire copilareasca. Caci acestia pe care ii vedeti plangand, s-ar fi bucurat acum de ar fi stiut cele ce stiti voi; caci ei socotesc ca numai aceasta singura este viata, care, luand sfarsit, nici o parte nu ramane celui viu, trupul fiind mort. De ar fi stiut ca este alta viata fara de moarte si fara de durere, in care impartaseste bucuria cea de-a pururea, cu adevarat s-ar fi sarguit impreuna cu voi a merge catre aceea si viata aceasta vremelnica intru nimic socotind-o, pe cea vesnica ar fi poftit-o. Pentru ca viata aceasta de acum este degraba trecatoare si atat de nestatornica, incat nici catre cei ce o iubesc pe ea nu poate vreodata sa-si pazeasca credinta; caci, de la inceputul lumii, cei ce au nadajduit spre dansa s-au pagubit si pe toti cei ce au poftit-o, i-a inselat; apoi si-a batut joc de toti cei ce s-au mandrit cu dansa, pe toti i-a mintit si pe nici unul nu l-a facut cu nadejde; in fine, cu totul s-a aratat ca este minciuna. O! de-ar fi umblat numai cu minciuna si sa nu se fi dus in ratacirea cea cumplita! Dar ce este mai amar, ca viata aceasta pe iubitorii ei ii duce catre toata faradelegea. Aceasta pe iubitorii de pantece ii indulceste cu imbuibare si cu bautura. Pe iubitorii de patimi, la desfranare si la toata necuratenia ii indeamna.

    Viata aceasta indeamna pe talhari sa fure, pe cel manios sa se iuteasca, pe cel mincinos sa insele. Aceasta seamana intre barbati si intre femei despartire; intre prieteni, vrajba; intre cei blanzi, gilceava; intre cei drepti, nedreptati; intre frati, sminteli. Aceasta ia de la judecatori judecata dreapta, de la cei curati, intreaga intelepciune; iar de la mesteri, cinstea si, ca sa nu pomenim pe cele mai cumplite ale ei, apoi ea duce catre mari fapte rele pe iubitorii sai, incat uneori ucide frate pe frate, fiu pe tata si prieten omoara pe prieten. Oare cu a cui indemanare se fac acestea? Cu al cui sfat? Cu ce fel de nadejde si gand se savarsesc niste faradelegi ca acestea? Oare nu pentru viata aceasta de acum, pe care prea mult iubind-o, oamenii se urasc unul pe altul? Pentru ca fiecare isi cauta lui singur petrecerea cea mai cu bune placeri. Caci pentru ce injunghie talharul pe calator, bogatul napastuieste pe cel sarac, cel mandru face strambatate celui smerit si cel vinovat de tot raul goneste pe cel nevinovat? Cu adevarat toate rautatile acestea le lucreaza cei ce slujesc vietii acesteia de acum, care poftesc a petrece si a se indulci cu dragostea ei multa vreme; ea, sfatuind la toate rautatile pe poftitorii si slujitorii sai, ii da pe ei fiicei sale celei nascute dintr-insa, adica mortii celei vesnice, in care au cazut si oamenii cei dintai pentru aceasta. Caci, creati fiind spre cistigarea vietii celei vesnice, s-au dat pe sine intru dragostea vietii vremelnice; apoi s-au facut robi placerii pantecului si tuturor dulcetilor. Dupa aceea au cazut in iad, nimic neducand cu ei din bunatatile cele pamantesti. Aceasta viata de acum va insala pe voi, o, prieteni iubiti?“

    Apoi a zis catre parintii mucenicilor: “Pe acesti iubiti ai vostri, care merg catre viata cea vesnica, sa-i intoarceti inapoi cu sufletul vostru cel nedrept? Aceasta va sileste pe voi, o! femei ale sfintilor, ca prin momelile voastre sa razvratiti mintile cele mucenicesti si sa-i abateti de la scopul lor cel bun? Prin sfatuirile voastre le mijlociti moarte in loc de viata si robie in loc de mantuire. Pentru ca, de se vor invoi cu sfaturile voastre, apoi putina vreme vor vietui cu voi, iar dupa aceea va fi nevoie a se desparti de voi; si astfel se vor desparti, incat nu veti putea sa va mai vedeti unul cu altul acolo, fara numai in muncile cele vesnice, unde vapaia arde sufletele necredinciosilor, unde serpii tartarului mananca buzele hulitorilor, unde aspidele rup piepturile inchinatorilor de idoli, unde este plansul cel amar si suspinarea cea grea, unde nu se mai conteneste tanguirea in munci. Aceasta va invita pe voi o! cinstiti parinti, ca sa dati inapoi cu tanguirile voastre cele fara de socoteala pe fiii vostri care alearga catre ostasirea cea cereasca, catre cinstea cea nestricata si catre prietenia Imparatului celui vesnic?

    Deci dati loc acestora ca sa scape de muncile acelea, dupa aceea sarguiti-va si voi a va izbavi de acelea, spuneti-le iarasi a se sargui catre cununa cea gatita lor. Nu va temeti, caci nu se despartesc de voi, ci merg ca sa va gateasca voua in cer lacasuri stralucite, intru care cu dansii si cu fiii vostri va veti satura de bunatatile cele vesnice. Daca aici va mangiie casele cele frumoase de piatra, cu cat mai vartos va vor mangiia pe voi frumusetile curtilor celor de sus, unde mesele de aur curat stralucesc, unde camarile sunt zidite din pietre scumpe, cu margaritare impodobite si cu slava stralucite; unde-s gradinile de-a pururea inflorite cu flori nevestejite, unde-s campuri verzi si indestulate cu izvoare de ape dulci; unde vazduhul este intodeauna cu mireasma buna negraita, unde este ziua cea neinserata, lumina cea neapusa si bucuria cea nesfarsita; unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, nici un fel de vedere urata, nici o grea mirosire, nici o auzire a vreunui glas de intristare, de plangere si de infricosare. Ci toate se vad frumoase, toate au miros ca niste aromate, toate se aud inveselitoare. Acolo canta neincetat cetele ingerilor si ale arhanghelilor, slavind pe Imparatul cel fara de moarte intr-un glas.

    Deci, pentru ce sa treceti cu vederea o viata ca aceasta si sa o iubiti pe cea vremelnica? Au doara pentru bogatii? Acelea pier degraba, iar cei ce voiesc a le avea langa ei vesnic, sa auda ce raspund catre dansii bogatiile lor: asa ne iubiti pe noi, ca sa nu ne despartim de voi niciodata; insa a merge in urma voastra, dupa ce muriti voi nu putem; iar a merge inaintea voastra, vietuind voi, putem; insa numai daca ne veti porunci voi, adica de ne veti trimite inaintea voastra. Lacomul imprumutator si lucratorul de pamant cel osarduitor sa va fie voua chip, caci acela da omului aur in datorie, ca indoit sa ia de la dansul; iar celalalt, feluri de seminte seamana in pamant, ca sa le poata lua insutit. Deci datornicul da imprumutatorului indoit aurul sau si pamantul creste samanta semanatorului insutit; iar bogatiile voastre pe care le veti incredinta lui Dumnezeu, oare nu le va da voua indoit de multe?

    Astfel trimiteti acolo bogatia voastra inainte si apoi sarguiti-va a merge si voi degraba. Pentru ca ce foloseste viata aceasta vremelnica? De ar trai cineva o suta de ani si apoi cand va veni ziua cea de pe urma, au nu se vad toti anii cei trecuti si toate dulcetile vietii, ca si cum n-ar fi fost niciodata? Numai ca raman niste urme ca ale unui calator strain, care ar fi gazduit la noi intr-o zi. O! cu adevarat nebunul si acela care nu stie nici unele din aceste bunatati, numai acela nu poate iubi aceasta viata prea frumoasa. Cu adevarat al celui fara de pricepere este lucrul acesta a se teme de pierderea acestei vieti pieritoare, spre a primi pe cea pururea viitoare, intru care indulcirile, bogatiile si veseliile se incep, ca sa nu se sfarseasca niciodata, ci fara sfarsit raman in veci. Caci cel ce nu voieste sa iubeasca o viata ca aceasta pururea fiitoare, acela si pe aceasta vremelnica in desert o pierde si cade in moartea cea vesnica. Apoi se tine legat in iad, unde este focul cel nestins, supararea cea de-a pururea si muncile cele neincetate, unde vietuiesc duhuri cumplite, cu capete de serpi, ai caror ochi slobod sageti de foc, ai caror dinti sunt mai tari ca fildesul, cu cozile de scorpie, cu glasuri ca ale leilor racnesc si numai la vedere sunt infricosatoare si aduc mare frica, durere cumplita si moarte amara.

    O! de-ar fi cu putinta a muri intr-acele infricosari si munci, dar ce este mai cumplit, caci de aceea vietuiesc ca sa moara neincetat. Pentru aceea nu se mistuieste pana in sfarsit, ca fara de sfarsit sa se munceasca. De aceea raman intregi ca in veci sa se invenineze de muscarile balaurilor. Apoi madularile cele muscate iarasi se innoiesc, ca iarasi, sa fie spre mancarea serpilor celor inveninati si a viermilor celor neadormiti.

    O! prieteni, o cinstite femei ale sfintilor! Nu doriti a intoarce aceasta doime sfanta de la viata cea fara de sfarsit, catre acel fel de moarte infricosata si fara de sfarsit! Nu-i atrageti de la bucurie catre tanguire! Nu-i sfatuiti a merge de la lumina la intuneric! Nu-i chemati de la odihna cea dulce la muncile cele amare! O! doime sfanta, Marcheline si Marcu! Nu va lasati sa va insele dusmanul cel viclean care v-a adus o ispita ca aceasta prin casnicii vostri! Nu va aruncati in muncile cele nesfarsite si nu va dati in mainile diavolului! Nu va inselati cu dragostea acestei vieti vremelnice, cu frumusetile acestei lumi vazute si dulcetile cele desarte ale vietii! Nu va lasati biruiti de rugamintea parintilor, de tanguirea femeilor, de lacrimile copiilor, de momelile prietenilor si ale rudeniilor! Aduceti-va aminte de cuvintele Domnului: Vrajmasii omului sunt casnicii lui. Caci nu ne sunt prieteni acestia care ne despart pe noi de Dumnezeu, ci vrajmasi. Dragostea lor catre noi nu este adevarata, ci mincinoasa, de vreme ce dragostea lui Dumnezeu si imparatia cerurilor cea gatita celor ce iubesc pe Dumnezeu o jefuiesc si de atatea bunatati ne lipsesc pe noi.

    Deci, nu lasati ca sa va ia din maini plata aceea pentru care v-ati ostenit atata! Caci iata, cu adevarat ca si cum in mainile voastre tineti acum bunatatile cele gatite voua. Iata, acum stati langa usile camarii celei ceresti. Iata, acum cununile vi s-au impletit si Hristos, puitorul de nevointe, va asteapta ca sa va incununeze si sa va preamareasca inaintea sfintilor ingeri. Iata, acum a sosit sfarsitul alergarii voastre. Deci, nu va intoarceti inapoi ca femeia lui Lot, ca sa nu va faceti stalp neinsufletit, caci veti pierde sufletele voastre. Nu va intoarceti cu mai multa dragoste catre parinti, catre femei, catre copii, ca sa nu fiti nevrednici de Hristos, care a zis: Cel ce iubeste pe tatal sau sau pe maica-sa, sau pe fiu sau fiica, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Sa nu fiti asa de nepriceputi, ca dupa ce ati inceput cu duhul, acum sa sfarsiti cu trupul. O! de as fi avut parte de Hristos, Dumnezeul meu, ca mai inainte de voi, sa-mi vars sangele pentru El; ca voi sa fi privit la patimirea mea si moartea mea sa va fi fost voua pilda spre a va pune sufletele pentru Domnul vostru si al meu“!

    Acestea si altele multe graind Sfantul Sebastian, indata l-a stralucit o lumina dumnezeiasca din inaltime si fata lui era ca a ingerului, incat s-au spaimantat necredinciosii de slava fetei lui. Apoi au fost vazuti de unii sapte ingeri, imbracand pe fericitul Sebastian cu haina stralucita si un tanar prea frumos, zicandu-i: “Tu, totdeauna vei fi cu mine“. Acestea s-au facut in casa lui Nicostrat, unde erau inchisi Marchelin si Marcu. Iar femeia lui Nicostrat, cu numele Zoe, care de sase ani isi pierduse glasul dintr-o boala cumplita, a ramas muta, dar puterea auzului si a intelegerii o avea nevatamata. Aceasta, auzind toate cele graite de Sebastian si intelegandu-le bine, apoi, vazand si stralucirea fetei lui, a cazut la picioarele lui, rugandu-l sa i se dezlege limba ei. Iar fericitul a zis: “De sunt rob al lui Iisus Hristos si de sunt adevarate toate cele ce a auzit aceasta femeie din gura mea si prin ele a crezut, sa porunceasca Domnul meu, ca sa se dezlege buzele si limba, precum odinioara a proorocului Zaharia“.

    Acestea zicand, a facut semnul Sfintei Cruci peste gura femeii si indata ea a inceput a vorbi cu mare glas zicand: “Fericit esti tu, binecuvantat este cuvantul gurii tale si fericiti sunt cei ce cred prin tine in Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu. Ca eu am vazut cu ochii mei pe inger, pogorandu-se din cer catre tine si tinand o carte deschisa inaintea ochilor tai, din care citeai cuvantul tau. Deci, binecuvantati sunt cei ce cred cele graite de tine si blestemati sunt cei ce se indoiesc macar de un cuvant din cele auzite. Ca precum luceafarul rasare si izgoneste intunericul noptii si aduce lumina ochilor tuturor, asa lumina cuvintelor tale a gonit toata intunecarea, atat a nestiintei, cat si a orbirii mele si mi-a rasarit ziua cea luminata a credintei celei drepte; apoi ai deschis amutirea de sase ani a gurii mele, spre lauda lui Dumnezeu“.

    O minune ca aceea vazand toti cei ce erau acolo, s-au plecat spre a crede in Hristos. Iar Nicostrat, barbatul Zoii, vazand atata putere a lui Hristos, a cazut la picioarele sfantului, cerand iertare ca prin porunca imparatului a tinut legati si inchisi pe cei doi. Si, luand legaturile de fier din mainile lor, le cuprinse genunchii si-i ruga a merge liberi. Apoi zise: “O! cat as fi fost de fericit daca as fi putut sa fiu legat pentru sanatatea voastra; caci, cu varsarea sangelui meu pentru voi, as fi spalat pacatele mele si, izbavindu-ma de moartea cea vesnica, as fi dobindit viata aceea care a voit a ne-o vesti Dumnezeu, prin gura domnului Sebastian“.

    Iar cand ruga pe sfinti sa mearga la ale lor, i-au zis aceia: “Paharele patimirilor noastre nu voim a le lasa tie; iar Domnul nostru Iisus Hristos este bogat si indurat; El este puternic sa te invredniceasca si pe tine de un pahar ca acesta, daca cu adevarat il poftesti. Ca de vreme ce voua necrezand inca, vi s-a daruit lumina cunostintei adevarului, cu cat mai vartos acum, crezand tot ceea ce veti cere, vi se va da; pentru ca dumnezeiasca bunatate totdeauna este gata a da in dar cele dorite, mai ales celor care cred in El fara indoiala. Credinta voastra, acum din invatatura s-a inceput. Si intr-un ceas ati invatat ceea ce ar fi putut cineva sa invete intr-un an. Si precum vedem, nimic nu va opreste pe voi cei ce credeti in Domnul nostru a fi gata de a muri pentru El. Nici parintii, nici fiii, nici bogatiile, ci indata treceti cu vederea cele ce ati iubit totdeauna si cautati ceea ce niciodata nu stiati, alergand pe cararile cele nestiute, caci indata ati venit catre Hristos si prin dorinta ati intrat acum in cele ceresti, de vreme ce nici o mangiiere nu cautati pe pamant! O! cat de mare lauda este lucrul acesta! O! cat este de urmator faptei bune! Dar cu Hristos nu v-ati unit in apa Botezului, apoi inceputurile ostasirii n-ati vazut si acum luati arme pentru Imparatul Cel adevarat si pe ostasii Lui dezlegandu-i din legaturi, singuri va faceti ai Lui; iar pentru cei ce vor sa fie omorati, nu va temeti singuri a va da la moarte“.

    Zicand acestea, sfintii s-au umilit toti in inimile lor si plangeau, caindu-se de nestiinta lor cea de mai dinainte pentru ca voiau sa intoarca pe ostasii lui Hristos de la nevointa cea buna. Atunci a zis Marcu:

    “Invatati-va, o! parinti prea iubiti, o femei si prieteni, invatati-va a sta cu barbatie impotriva vrajmasului, luand pavaza credintei, cu care veti putea stinge sagetile cele aprinse ale dusmanului. Scoala-se si iuteasca-se asupra noastra slugile diavolului, ori cu ce munca vor voi, rupa trupurile noastre, ca trupul il vor putea omori, dar sufletul, cel ce se lupta pentru biruinta, nu-l vor putea birui. Iar pentru uciderea si ruperea trupului sa nu bagam seama, pentru ca mai slaviti ii fac pe ostasi ranile ce se primesc pentru Imparatul ceresc. Se iuteste asupra noastra diavolul cu mare manie, caci singur se munceste vazand rabdarea noastra; aduce asupra noastra felurite munci si ne ingrozeste cu multe chinuri, pentru a ne infricosa si a ne rupe de la nevointa cea buna. Si unde nu sporeste nimic cu muncile, acolo cu viclesug momeste; fagaduieste viata, ca pe viata s-o ia; fagaduieste cinste, ca sa necinsteasca; fagaduieste bogatii, ca sa saraceasca; da slava, ca sa umple de rusine; fagaduieste neintristare, ca sa arunce in primejdie si necaz neincetat.

    Acestea sunt razboaiele lui mestesugite, acestea sunt sfaturile cele amagitoare ale lui, adica a scoate trupul din munci, iar pe suflet a-l omori cu pacatele. Iar noi sa mergem impotriva lui, sa trecem cu vederea trupul, ca sa ajutam sufletul; ca pentru ce sa ne temem a muri vremelnic, nadajduind a vietui vesnic? Pentru ce sa ne fie jale de aceasta viata, nadajduind a dobandi pe cea buna? Sa se teama ca vor muri acei care nu vor vedea viata in veci. O! cat de multi iubitori ai acestei vieti, intamplarea fara de veste i-a pierdut! Fulgerul i-a lovit, marea i-a inecat, prapastiile i-au inghitit, sabia i-a injunghiat. Si pe aceasta viata cu durere au pierdut-o, ticalosii, iar pe cealalta nicidecum n-au aflat-o. Deci aceia sa se tanguiasca pentru viata aceasta, aceia sa se cutremure de moarte. Iar noua ce durere sa ne fie de moarte si ce purtare de grija sa avem pentru viata aceasta? Noi, care avem viata gatita de la Iisus Hristos si bunatati nevazute de ochi, neauzite de urechi si neajunse la minte“.

    Graind Sfantul Marcu acestea, toti se inaripara cu dorinta vietii ce va sa fie, iar de aceasta de acum se ingretosau. Toti se aprindeau cu dragostea lui Hristos, iar lumea au inceput sa o urasca si multumeau lui Dumnezeu ca le-a luminat intunericul si le-a deschis ochii mintii si, scotandu-i din calea pierzarii, le-a aratat calea mantuirii. Si asa, cei ce venisera ca sa intoarca pe sfintii mucenici de la Hristos, s-au intors singuri catre Hristos“.

    Apreciază

  14. […] Parintele Iustin Parvu – ce sa faca monahii carora ierarhii si staretii le impun sa se inregimente… […]

    Apreciază

  15. […] Parintele Iustin Parvu – ce sa faca monahii carora ierarhii si staretii le impun sa se inregimente… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: