SACCSIV – blog ortodox

Slovacia si Cehia aduc comunismul pe acelasi plan cu Holocaustul

Posted in Cehia, COMUNISM, HOLOCAUST, SLOVACIA by saccsiv on iulie 30, 2011

Citez din articolul Slovacia şi Cehia aduc comunismul pe acelaşi plan cu Holocaustul:

Slovacia îi va pedepsi cu închisoarea pe cei care neagă persecuţiile şi crimele cu substrat politic din perioada comunistă, iar Guvernul ceh doreşte să scoată în afara legii Partidul Comunist.

În septembrie, în Slovacia intră în vigoare noul Cod de Procedură Penală, care introduce pedeapsa cu închisoarea pentru oricine neagă persecuţiile şi crimele cu substrat politic din perioada comunistă, ceea ce ar aduce comunismul pe acelaşi plan cu Holocaustul.

Guvernul de la Praga pregăteşte scoaterea în ilegalitate al Partidului Comunist al Cehiei şi Moraviei, chiar dacă măsura poate fi considerată tardivă şi oarecum ineficientă.

Anton Srholec a petrecut, de la 22 de ani, opt ani în minele de uraniu de la Yahimov, din nord-vestul Cehiei, în anii ’50. N-a fost miner, ci deţinut politic condamnat la 12 ani de închisoare pentru că a încercat să treacă ilegal graniţa ca să studieze teologia în Italia.

După eliberare, a scris o carte în care povesteşte despre condiţiile inumane din lagărul de muncă forţată.

“Cei ca mine, atâţia câţi am mai rămas, suntem mărturii ai ororilor regimului comunist. Un aşa sistem totalitar şi injust nu trebuie să mai apară în istorie nicăieri, niciodată”, spune Anton Srholec, citat de RRA.

Există însă şi slovaci care neagă existenţa lagărelor de tipul celui de la Yahimov, ba chiar spun că disidenţii politici erau, de fapt, elemente antisociale, care n-au dus-o rău în închisori. Din septembrie, astfel de declaraţii le vor asigura autorilor un sejur la penitenciar între şase luni şi trei ani.

“Avem pedespse pentru rasism şi pentru cei care neagă Holocaustul. De ce n-am avea pedepse şi pentru cei care au susţinut şi susţin exterminarea unei clase sociale cum au făcut-o comuniştii?”, spune parlamentarul conservator Peter Osusk, iniţiatorul acestei măsuri.

Partidul Comunist slovac nu este reprezentat în parlament, spre deosebire de cel ceh, care, deşi anul trecut a înregistrat cel mai slab rezultat electoral din perioada post-1989, are în parlament 26 de deputaţi şi doi senatori, în opoziţie.

Cititi va rog:

Comisia Europeana hotaraste: E LEGALA NEGAREA GENOCIDULUI COMUNIST. Centrul Simon Wiesenthal: HOLOCAUSTUL NU SE COMPARA CU CRIMELE COMUNISTILOR, CACI RUSII I-AU ELIBERAT PE EVREII DIN LAGARE …

Reclame

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on iulie 30, 2011 at 11:25 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • abc said, on iulie 30, 2011 at 11:53 am

      “- Dumnezeule! – exclamă Mircea, sărind spre Gore. Ce faci?!

      – Taci! – îi porunci scurt Gore. Storc o gamelă de sânge din braţ, ca să-i dau limfă lui Costache. Nu vezi c-a pierdut atâta sânge şi se stinge dacă nu intervenim cu ceva? […]

      Gore umpluse între timp jumătate din gamelă cu sânge şi o pusese pe tineta cu apă, acoperind-o cu o cârpă.

      – Îl las, să se sedimenteze hematiile, şi-i voi da doar limfa s-o bea – îi explică el lui Mircea, în şoaptă, în timp ce-şi bandaja sumar încheietura braţului, de unde lăsase să i se scurgă sângele. […]

      Se dumiriră însă repede, văzându-l cum decanta limfa, din gamela în care-şi storsese sângele, în cea a lui Mircea.

      – Bea! – îi zise apoi lui Costache, pe un ton poruncitor.

      Oprişan însă zâmbi nemişcat. Răspundea cu-n surâs nelumesc la tot ce se-ntâmpla în jur.

      – Costache, bea asta! – încercă Gore să-l facă să bea limfa cu orice preţ. […]

      – Prea târziu! – exclamă Iosif. Costache e departe acum; atât de departe că nimeni nu-i mai poate face nimic… Lăsaţi-l!

      – Costache! Costache! – ţipă atunci Gore, ca şi când ar fi vrut să-l întoarcă din drum cu o gamelă de sânge. E al meu, al meu, mai am! – murmura el. Şi ei… o să ţi-l dea şi ei pe al…

      Nu-şi termină însă vorba când Oprişan […] tresări de trei ori, ca la vederea a ceva nevăzut şi […] îşi dădu duhul pe braţele lui Gore. Gamela cu limfă căzu pe jos, iar el [Gore/Calciu] îl îmbrăţişase pe Costache ca şi cum ar fi vrut să nu-l mai lase să plece…”

      http://www.razbointrucuvant.ro/2011/07/26/26-iulie-ziua-in-care-s-a-nascut-in-cer-unul-din-cei-mai-mari-sfinti-ai-inchisorilor-costache-oprisan-niciodata-n-a-acuzat-pe-nimeni-pentru-ceea-ce-i-s-a-facut-pe-toti-i-a-iertat-si-mereu-ne-vo/

      Apreciază

  2. rustic said, on iulie 30, 2011 at 12:41 pm

    Off topic :Germanii parasesc masiv Biserica Catolica dar pacat ca nu se duc la Biserica Ortodoxa ci aleg cel mai probabil a doua mare biserica din Germania ca numar de enoriasi Biserica Protestanta.http://www.gandul.info/international/scandalul-preotilor-pedofili-germanii-parasesc-masiv-biserica-catolica-8545692

    Apreciază

  3. nea Anderthal said, on iulie 30, 2011 at 12:42 pm

    ..pe astia (ceho-slovacii) ii asteapta timpuri gerele daca faca asa ceva! La inceput vor fi avertizati politicos,apoi amenintati ,apoi…etc..un nebun(mai multi de fapt) ca cel din Norvegia va comite o crima ptr. a linisti spiritele revoltate impotriva „boborului ale$”

    Apreciază

  4. daniel said, on iulie 30, 2011 at 3:40 pm

    Sa fii pedepsit cu inchisoarea pentru ca negi ceva e deja un abuz. Unde e libertatea de exprimare? Pot sa ma indoiesc de orice. De ce ar trebui sa fiu pedepsit cu inchisoarea pentru ca nu cred ce vor altii??!!

    Apreciază

    • nea Anderthal said, on iulie 30, 2011 at 3:48 pm

      ..aici e smecheria: esti liber atita timp cit executi ordinele de sus! Asta este demono-cratia!

      Apreciază

    • nea Anderthal said, on iulie 30, 2011 at 8:20 pm

      @acelasi

      ..si ce te mira? Toate mi$carile politice autorizate sunt „ghe$eftul lor” ! Asta ar trebui s-o stie toti cei care sunt pe acest site !

      Apreciază

  5. Ion de la Chiuiesti said, on iulie 31, 2011 at 11:11 am

    Pedeapsa cu inchisoarea pentru negarea holocaustului sau a crimelor comunismului este o idiotenie, un atentat la dreptul de a te exprima, la libertatea de constiinta. Asta-i democratia? Pai inseamna ca nu e cu nimic mai prejos decat nazismul sau comunismul, daca arunci oameni nevinovati in puscarie!

    „Numai eroarea are nevoie de sprijin oficial, pe cand adevarul se sprijina singur” spunea un personaj istoric si avea totala dreptate.

    Apreciază

  6. Romeo2110 said, on august 1, 2011 at 6:39 am

    1. Oranduirea globalista nu va fi nici comunista nici capitalista, dar va prelua din trasaturile ambelor.
    Marx este reabilitat de anumiti filozofi iudeo-masoni, afirmand faptul ca „teoria a fost buna dar a fost aplicata prost: subliniind-se ca in Israel functioneaza asa-numitele chibuzuri dupa principii marxiste.

    2. Cum Marx si Engels au fost evrei, este greu de presupus ca oculta isi va asuma raspundera pentru produsul ideologic care a produs genocidul religios si nu numai provocat de comunism.

    3. Ca si in cazul rastignirii Mantuitorului, de vina pentru crimele impotriva umanitatii produse de comunism, va fi oricine, numai evreii nu (Pilati din Pont care sa fie facuti vinovati exista deja). Marx, Engels, Trotzky, Kamenev, Zinoviev, Ejov, Yagoda au fost „idealiati”, „plini de bune intentii”.

    4. „Manifestul partidului comunist” elaborat de Marx este o clona a „Protocoalelor inteleptilor Sionului”; un mesianism iudaic scris pentru goimi. Asa ceva e greu de presupus ca va fi condamnat oficial de globalisti.

    Apreciază

  7. Alexandru(Fulger) said, on august 1, 2011 at 1:21 pm

    Tari cu curaj , noi tremuram din toate madularele.

    Apreciază

  8. […] Slovacia si Cehia aduc comunismul pe acelasi plan cu Holocaustul […]

    Apreciază


Lasă un răspuns la nea Anderthal Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: