Saccsiv – Weblog

Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lumii …

Posted in antihrist, PROFETII, Sfantul Ioan de Kronstadt by saccsiv on Iunie 29, 2011

“Descoperire cereasca aratata în vis. Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru ticalosia noastra. Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut!

Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în fata icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor. Cineva s-a atins de umarul meu si o voce blânda mi-a zis încetisor: „Scoala-te, robul lui Dumnezeu, si sa mergem cu voia lui Dumnezeu!“. M-am ridicat si am vazut lânga mine un minunat staret, cu pletele albe, într-o mantie neagra, cu toiagul în mâna; m-a privit binevoitor, iar eu de frica mai n-am cazut jos; mâinile si picioarele începura sa-mi tremure, voiam sa spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a însemnat cu semnul crucii, si mi s-a facut usor si vesel pe suflet.

Dupa aceea mi-am facut eu singur semnul crucii. Mi-a aratat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfintit. M-am uitat într-acolo. Staretul a desenat pe perete urmatoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odata, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret, mergând peste un câmp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, si de aur. L-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a raspuns cu blândete: „Ale celor care au patimit pentru credinta în Hristos si pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici!” Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un râu plin cu sânge, si l-am întrebat pe Staret: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a varsat!”. Staretul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmaritorilor crestini!”.

Mi-a aratat apoi spre un nor, si am vazut mai multe sfesnice albe arzând, care începura sa cada la pamânt, unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazând la pamânt, se stingeau, prefacându-se în praf si cenusa. Dupa aceea Staretul mi-a zis: „Vino si vezi!” Si am vazut pe nori sapte sfesnice arzând. Si am întrebat: „Ce înseamna aceste sfesnice cazatoare?”. „Asa vor cadea în erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfesnice de pe nori sunt cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la sfârsitul lumii“. Staretul mi-a aratat apoi în sus, si atunci am vazut si am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“

Multime multa de norod înainta cu lumânari în mâini, cu fete radioase si vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un mare numar de mireni, tineri, adolescenti si chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Staret: „Acestia cine sunt?”. „Acestia toti au patimit pentru Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Staret, daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune?

Staretul a raspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabda, nu este binecuvântare de la Domnul!“

Si am vazut iar un sobor de prunci, care au patimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele si au primit cununi de la împaratul Ceresc. Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.

   Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!). Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie!

   Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. „Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?” – «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»

M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. Si au început sa plânga.

L-am urmat pe Staretul care mi-a facut semn cu mâna: „Vino si vezi!” Si am vazut o gramada de trupuri neînsufletite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte si l-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt trupurile acestea?“. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica apostoleasca. Pentru asta s-au învrednicit de sfârsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu!”.

Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus.

Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic. Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb. Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi:

„Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Dreptmaritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”.

Apoi totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic.

De frica îmi tremurau mâinile si picioarele. Staretul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!… Vino si vezi!” Si iata, am vazut zacând o sumedenie de oameni morti de foame, unii rodeau iarba si verdeata. Cadavrele altora erau sfâsiate de câini si o duhoare cumplita umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila înalta de carti si printre ele se târau niste viermi ce raspândeau o duhoare insuportabila. L-am întrebat pe Staret, ce fel de carti erau acelea? – „Carti ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toti crestinii prin învataturi straine!“ Dar, îndata ce Staretul s-a atins cu toiagul de carti, ele s-au aprins si vântul a împrastiat cenusa.

Dupa aceasta m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur împrejur se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând sa le citesc, Staretul însa mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!“. Am întrebat: „Si atunci, când vor fi pomeniti?“. Staretul a raspuns: „Îngerii se roaga pentru ei!“.

Am pornit mai departe, si Staretul mergea asa de repede, încât de-abia reuseam sa ma tin dupa el. „Vino si vezi!” – a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni, gonita din urma de niste draci urâciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi. L-am întrebat pe Staret: „Acestia cine sunt?”.

Staretul a raspuns: „Acestia-s cei ce s-au lepadat de sfânta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta“. Erau acolo preoti, monahi si monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, betivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii îi mânau într-o prapastie îngrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-am înspaimântat foarte si mi-am facut semnul crucii: „Izbaveste-ne, Doamne, de o asa soarta!”.

Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce  inseamna?“.

– „Acestea-s pecetile antihristului”. Mi-am facut semnul crucii Si l-am urmat pe Staret.

Deodata el s-a oprit, aratând cu mâna spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânari aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zapada: pe prestol – Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împarateasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru putina vreme“, în jurul prestolului stateau patriarhii, episcopii, preotii, monahii, monahiile, mirenii. Toti cântau: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace!”.

De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut un semn cu crucea în sus de trei ori si am vazut o gramada de cadavre zacând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor ucisi pentru cuvântul lui Dumnezeu si cântând: „Aliluia!” Ma uitam si plângeam amarnic. Staretul m-a luat de mâna, poruncindu-mi sa nu plâng:

„Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a patimit, varsându-si preacuratul Sau sânge pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toti îsi vor varsa sângele, dobândind mucenicia si luând cununa cereasca!“.

   Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii“. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim.era înfipta steaua. Sus, pe cupola, În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!“.

   Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?“. El a raspuns: „Antihristul!“. De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!“. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.

Între timp, slugile antihristului au adus câtiva oameni cu mâinile legate, ca sa-i sileasca sa i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem crestini, si credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sânge crestinesc. Dupa aceea au adus un tânar la tronul antihristului, ca sa i se închine lui, dar tânarul a strigat cu glas tare: „Eu sunt crestin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!”. – „La moarte!” – a racnit antihrist.

Iar cei ce primisera pecetea, cadeau la pamânt si se închinau lui. Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc în slujitorii antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o vâlvataie de foc a cazut drept în capul antihristului, coroana s-a facut tandari: milioane de pasari zburau sfâsiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simtit cum Staretul m-a luat de mâna si am mers mai departe. Si am vazut iar mult sânge crestinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsa: „Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!“. Doamne Dumnezeule, mântuieste-ma! Si am vazut îngerii zburând si cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“. Staretul a privit înapoi si a zis:

„Nu te mâhni, sfârsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai”.

Timpul era pe sfârsite. Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut în genunchi, rugându-se: m-am rugat si eu cu el. Dupa aceea Staretul începu sa se desprinda cu repeziciune de la pamânt, înaltându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit ca nu stiam cum îl cheama, si am strigat: „Parinte, care îti este numele?“. – „Serafim de Sarov!“, raspunse blând Staretul: „Sa scrii tot ce-ai vazut pentru crestinii pravoslavnici!“.

Deodata, deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si, auzindu-i dangatul, m-am trezit „Doamne, blagosloveste si ajuta-ma pentru rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901“.

Cititi va rog si:

Text remarcabil despre ANTIHRIST

PROFETIA Sfantului LAVRENTIE DE CERNIGOV despre ANTIHRIST

Pomenirea Sfantului Cuvios NIL ATHONITUL. Sa ne reamintim de extraordinarele sale PROFETII despre ANTIHRIST si MUNTELE ATHOS …

Pomenirea Cuviosului NIL izvorâtorul de mir. Profetia sa despre ANTIHRIST

Sfantul EFREM SIRUL despre ANTIHRIST …

PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA …

Profetia Sfantului CALINIC de la Cernica despre 1992, inceputul SFARSITULUI LUMII …

Anunțuri

49 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on Iunie 29, 2011 at 7:40 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • andrei-d said, on Noiembrie 29, 2014 at 8:05 pm

      frate saccsiv,
      citind multe din prorocirile sfintilor din vremurile din urma acestea despre antihrist si M-AM INFRICOSAT SI CUJTREMURAT si vreau sa aduc aceasta stare de trezvie si altor persoane din jur spre buna lor credinta si spre trezire duhovniceasca SI MANTUIRE, un volum cu prorocii! Vreau sa fac o carte cu toate prorociile de pe site-ul tau! Sa le adun nu dupa volumul lor ci dupa anii in care au trait sfintii ce ne-au avertizat, si mai vad si alte clasificari dupa ce le adun pe toate care le gasesc, de prin secolul XVI si pana la cele mai recente! Voi avea nevoie de o clasificare dar imi voi face timp si pentru asta. Ce spui? Imi dai voie? Si daca da, ma poti ajuta cu numele cartii, sa fie pentru mine cel putin la inceput, iar daca voi primi binecuvantare de la duhovnic (dupa ce o va fi citit si el) o voi da si altor colegi! Sau daca nu sa-mi spui, nu pot face asta de capul meu! Doamne ajuta!

      Apreciază

      • saccsiv said, on Noiembrie 29, 2014 at 9:11 pm

        andrei-d

        Ce voie sa-ti dau?

        Apreciază

      • andrei-d said, on Noiembrie 29, 2014 at 10:23 pm

        sa aleg articolele din blogul tau

        Apreciază

      • saccsiv said, on Noiembrie 30, 2014 at 3:34 am

        andrei-d

        Am primit si e-mailul tau. Bine.

        Apreciază

    • andrei-d said, on Noiembrie 30, 2014 at 3:18 pm

      ok, o sa te mai tin la curent!

      Apreciază

  2. Alexandru said, on Iunie 29, 2011 at 8:35 pm

    Ne-am nascut pentru Dumnezeu , traim pentru Dumnezeu si murim pentru Dumnezeu !

    Apreciază

  3. Stefan_D said, on Iunie 29, 2011 at 9:32 pm

    Multumiri pentru material! Cutremurator. Daca pana acum constatam doar statistic prezenta stelei (pentagramei) peste tot, acum gasesc clar explicatia si mi se risipeste orice indoiala.

    Sa ne ajute Dumnezeu sa nu prindem acele vremuri dar am sentimentul ca ne indreptam spre ele cu viteza de inter-city.

    Doamne apara-ne si lumineaza-ne! Si sa ne rugam pentru toti adormitii din neamul nostru, pentru ca e clar ca noi, cei in viata, mai suntem o speranta pentru salvarea sufletelor lor. Si dupa aceea pentru toti cei dragi si chiar pentru cei ce ne prigonesc si sunt orbi sufleteste si se indreapta spre prapastie.

    Apreciază

    • Vali said, on Iunie 29, 2011 at 10:02 pm

      Sunt total de acord cu tine, intotdeauna mi s-a parut foarte ciudata prezeta pentagramei peste tot, si chiar discutam despre asta cu niste prieteni, si le tot spuneam „Sunt prea multe stele-n jur”.

      Doar prin iubire si credinta ne vom salva.

      Apreciază

  4. Stefan_D said, on Iunie 29, 2011 at 9:36 pm

    *cei dragi in viata

    Apreciază

  5. mircea said, on Iunie 29, 2011 at 9:54 pm

    Pt cei preocupati de „cunoastere” si de descifrarea „misterelor” vimanelor si altor ozn-uri:

    Aceasta e adevarata problema a zilelor noastre (adica cea din acest articol).

    Apreciază

  6. r.D.Andrei said, on Iunie 29, 2011 at 10:51 pm

    Frumos ar fi să indici sursa de unde ai preluat articolul

    Apreciază

    • saccsiv said, on Iunie 30, 2011 at 4:51 am

      r.D.Andrei

      Frumos ar fi sa nu crezi ca de la tine l-am luat. L-au postat foarte multe bloguri.

      Apropo, tu ai specificat de unde l-ai luat?

      Apreciază

      • r.D.Andrei said, on Iunie 30, 2011 at 8:41 am

        Simplu – peste tot unde e publicat există şi un comentariul al autorului cărţii din care a fost extras, eu am publicat doar profeţia. Dar în fine, eu doar am remarcat că e frumos să fie indicată sursa, în rest nu e treaba mea.

        Şi da, eu am indicat de unde l-am preluat.

        Apreciază

  7. nea Anderthal said, on Iunie 30, 2011 at 2:29 am

    Azi am avut zi libera si am iesit in oras din „puscaria moderna” unde ma aflu(trecind prin toate filtrele amintite data trecuta) si am fost ptr. citeva ore la cumparaturi.Uite cum arata orasu ‘X” pe care nu l-am vazut de ceva timp:
    -lumea agitata si prost imbracata.

    -multi imigranti din Africa,somalezi mai ales, care sunt peste tot si numarul lor creste amenintator!

    -localnicii arata oribil: dolofani/obezi,imbracati aiurea (femeile mai ales) ,tatuaje si „body piercinguri” mai la toti,ocupati de munca(mai toti datori la banci) si cam retarzi..

    -multe lucrari de infrastructura dar strazile sunt tot aiurea!

    -magazinele pline de chinezarii si chitchuri.Am fost si pe la Walmart si am vazut ca majoritatea clientilor arata cam in linkul urmator:
    http://www.peopleofwalmart.com/photos

    -din punct de vedere spiritual as putea spune ca sunt morti !Nu exista biserica ortodoxa in oras si cel mai „linistit loc” este tot la mall !

    ps: deci fiul pierzarii poate veni linistit aici caci toata cireada de aici il va primi cu bratele deschise !

    Apreciază

    • studentperole said, on Iunie 30, 2011 at 9:02 am

      nea Anderthal, de cat timp esti in SUA? 🙂 din „fericire” am avut si eu ocazia sa vad falsul „american dream”
      subscriu la tot ce ai enumerat mai sus;

      daca esti intr-un oras mai mare, intreaba de magazinele rusesti (alimentare), aici o sa gasesti cel mai probabil mancare asemanatoare cu cea din Romania (sau poate chiar importata direct de la noi)

      Eu n-am putut rezista mai mult de 1 an cu toata „libertatea” lor cu tot.
      Sunt prea mult spalati pe creier . . . ei nu stiu altceva in afara de munca, bere, mancare, televizor, somn… si fiecare zi la fel.

      Dupa ceva timp petrecut in SUA, ai sa vezi Romania cu alti ochi:) o sa fi mai patriot

      pff…daca ar avea fiecare roman sansa si mintea sa traiasca in SUA si sa vada realitatea, am fi o tara fericita, cu toate necazurile pe care le avem…

      Apreciază

      • adriandirnescu said, on Iunie 30, 2011 at 12:59 pm

        de acord cu tine , am lucrat si eu departe de tzara dar nimic nu e ca la noi. aici cat e de greu, tot ai senzatia ca ai sansa in fiecare zi sa te mantuiesti…. ai dreptatea suntem binecuvantati sa fim aici langa Biserica si in Biserica.

        off topic… Va recomand celor care nu ati vizitat pana acum, un tur virtual in Catedrala Mitropolitana din Sibiu, o panorama foto sferica realizata azi. vedeti la http://www.panogio.com/romania/7471106302677 dati click pe imagine si va plimbati cu sagetile in ce directie doriti… Doamne ajuta!

        Apreciază

  8. adriandirnescu said, on Iunie 30, 2011 at 12:55 pm

    off topic… Va recomand celor care nu ati vizitat pana acum, un tur virtual in Catedrala Mitropolitana din Sibiu, o panorama foto sferica realizata azi. vedeti la http://www.panogio.com/romania/7471106302677 dati click pe imagine si va plimbati cu sagetile in ce directie doriti… Doamne ajuta!

    Apreciază

    • studentperole said, on Iunie 30, 2011 at 9:51 pm

      superba panorama foto; am incercat si eu sa fac niste fotografii de genul, insa nu mi-au prea iesit imbinarile. Probabil conteaza mult si aparatul foto

      Apreciază

      • adriandirnescu said, on Iunie 30, 2011 at 11:14 pm

        Multumesc de apreciere, daca vrei sa faci asemenea panorame dar mai reusite decat mine, trebuie sa ai un dslr, un obiectiw wide recomandat fish eye si soft de panorame de ex Kolor autopano giga… La mine au iesit ceva erori pt ca am lucrat cu un aparat bridge cu lentila standard (sony dsc h5) si a trebuit sa trag 153 de cadre chinuite, dar care totusi le-a lipit softul binisor… daca voi reusii sa am aparatura performanta voi face o treaba mai buna; Oricum va invit sa vizitati Sibiul si mai ales Catedrala Mitropolitana; Pana atunci aveti cel putin acest tur virtual realizat cat de cat… Doamne ajuta!

        Apreciază

  9. paul said, on Iunie 30, 2011 at 6:36 pm

    CUM ARATA IISUS HRISTOS?
    Iată o descriere a lui Iisus făcută de contemporanul Său, Publius Lentulus, predecesorul lui Pontius Pilatus în funcţia de procurator al Iudeei (26 – 36 d. Chr.) şi care, în această funcţie, era obligat să trimită rapoarte Senatului din Roma despre cele mai importante evenimente din zona aflată sub autoritatea sa:

    „Este un bărbat cu o înfăţişare nobilă şi trăsături atît de frumoase şi care exprimă atîta maiestuozitate, încît oricine Îl vede nu poate să nu Îl admire. Are părul de culoarea castanei coapte, iar de la nivelul urechilor pînă la umeri culoarea devine cea a pămîntului, doar că foarte strălucitoare. Îl poartă despărţit de la mijlocul frunţii, însă după obiceiul nazarieneilor“.

    „Fruntea dreaptă şi senină, chipul fără urmă de riduri sau pete, cu o uşoară nuanţă de bronz. Nările şi buzele fără cusur. Barba la fel de deasă ca şi părul, nu prea lungă şi despărţită la mijloc. Ochii Săi serioşi te înfioară. Sînt ca
    razele soarelui, iar strălucirea lor nu îţi permite să I te uiţi drept în faţă.

    Cînd rosteşte vorbe de dojană, te înspăimîntă; plînge cînd trebuie să mustre. Atrage iubirea oamenilor şi are o voioşie demnă. Se spune că nu a fost văzut rîzînd, însă a fost văzut plîngînd. Are braţe şi mîini deosebit de frumoase. Este fermecător cînd poartă o conversaţie, însă vorbeşte puţin; iar cînd vorbeşte, o face cu deosebită modestie. Oriunde Îşi face apariţia, este de departe cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut sau şi-l poate imagina cineva; îi seamănă mamei Sale, cea mai frumoasă fiinţă din această regiune.

    În ceea ce priveşte cultura Sa, uimeşte întreg Ierusalimul. Deşi nu a studiat niciodată, cunoaşte toate domeniile ştiinţei. Poartă sandale şi umblă cu capul descoperit. Mulţi rîd cînd Îl văd, se tem, însă, şi tremură în prezenţa Lui sau cînd le vorbeşte. Se spune că nu s-a mai pomenit un asemenea bărbat în zona asta. Într-adevăr, din cîte mi-au spus evreii, nimeni nu a mai auzit asemenea învăţătură înaltă cum o predică acest Christos, şi mulţi iudei cred în El şi în natura Sa divină, pe cînd alţii au venit la mine să Îl reclame ca pe cineva care S-a împotrivit Maiestăţii Voastre. Este un fapt cunoscut de toţi că nu a făcut niciodată vreun rău, că, dimpotrivă, înfăptuieşte numai lucruri bune. Toţi cei care Îl cunosc şi care au avut de-a face cu El spun că au avut parte numai de lucruri bune şi de sănătate din partea Lui“.

    Apreciază

    • adriandirnescu said, on Iunie 30, 2011 at 11:27 pm

      Eu am aflat acum prima data de aceasta descriere si parca m-au aruncat cuvintele in timp si L-am vazut… Foarte frumos si emotionant… Multumesc. Sa citeasca si cei care au indoieli sau care chiar nu cred… Cat de uluiti puteau fi cei ce au fost contemporani cu Mantuitorul… sa observe toate cate le facea… si Puterea din simplitate si bunatate… Mi se increteste pielea pe mine cand ma gandesc cat de urati suntem noi in ziua de azi… unde ne arunca luxul, egoismul si rautatea… Cel putin la Sfanta Liturghie sa mergem sa ne intalnim cu El. Haideti fratilor la Sfanta Liturghie ! Doamne ajuta !

      Apreciază

  10. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  11. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  12. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  13. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  14. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  15. Oglinda Libertatii said, on Septembrie 18, 2013 at 5:48 pm

    […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  16. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  17. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  18. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  19. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  20. […] LAVRENTIE DE CERNIGOV despre ANTIHRIST Skartsiuni Dimitriu: “Profetii despre antihrist” Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… PROFETIA LUI AGATANGHEL de la … 1272. Despre Caderea Constantinopolului, Miscarea Legionara, al […]

    Apreciază

  21. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  22. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  23. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  24. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  25. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  26. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază

  27. […] Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lu… […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: