SACCSIV – blog ortodox

DE CE A CAZUT CONSTANTINOPOLUL? (marti, 29 mai 1453) Din doua rele, care era mai rea? Un Constantinopol catolic sau unul turcesc?

Posted in CONSTANTINOPOL, ORTODOXIE by saccsiv on iunie 1, 2011

O istorie a imperiului gasiti in articolul din 2008:

555 DE ANI DE LA CĂDEREA CONSTANTINOPOLULUI

   Iata ce putem citi la Caderea Constantinopolului – dezvaluiri noi:

Acum catva timp scriam in urmatorul mesaj cuvintele pustnicului Proclu:

http://groups.yahoo.com/group/credinta_ortodoxa/message/3866

* Constantinopolul nu ar fi cazut daca in aceasta cetate ar fi existat 5 crestini adevarati.

* Patriarhul Ghenadie a cerut rasplata de la sultan oprirea prigoanei impotriva grecilor

* Aceasta marturie adevereste starea jalnica si vrednica de plans a poporului si clerului din vremea aceea

Arhimandritul Filothei Zervakos (1884-1980)

Sa ne pocaim sincer, pentru a ne mantui

Primul patriarh de dupa cucerirea Constantinopolului, Ghenadie si dascalul acestuia, Iosif Vrienie

Povestire vrednica de luat aminte

Cand eram copil de doisprezece ani, am auzit de la unchiul meu, parintele Dimitrie Skaliotis, urmatoarea povestire, pe care acesta a auzit-o de la unchiul tatalui sau, care a fost mult timp arhimandrit al Patriarhiei.

Cand Constantinopolul a fost cucerit de turci, cotropitorul Mohamed al II-lea s-a instalat in palatele imparatilor bizantini, bucurandu-se pentru biruintele si jafurile armatelor sale. Intr-o zi a asezat masa oficiala pentru mai-marii trupelor lui aghiotanti, generali si ofiteri superiori. In vreme ce ospatul incepuse, intorcandu-se spre peretele camerei, a avut o descoperire, o mana goala cu palma si cele cinci degete deschise. Inspaimantat, i-a intrebat pe cei de la masa daca si ei vad acest lucru, si ce sa insemne oare? Au raspuns ca vad si ei, dar ce inseamna nu stiu.

Sultanul era nedumerit si a cerut sa i se spuna semnificatia acelei vederi. Unii i-au spus sa caute ghicitori si vrajitori, caci aceia ii vor putea arata semnificatia. Sultanul a chemat la el pe multi otomani si arabi care se ocupau cu vrajitoria, dar nimeni nu-i putea descoperi ce semnifica descoperirea pe care a avut-o. Vazand bucatarul sultanului, care era grec, dar credincios si iubit de acela, ca sultanul e suparat si trist, caci nu o data, ci de multe ori, a vazut mana goala cu degetele deschise, ii spuse:

–         Cauta un crestin sfant, pentru ca numai acela iti va putea descoperi semnificatia acestei vederi.

Intr-adevar, sultanul a cercetat indata si i-a intrebat pe multi crestin daca cunosc pe vreun om sfant, fagaduindu-le acestora ca vor primi rasplata bogata in schimb. Atunci cativa crestini i-au spus:

–         Noi il stim de sfant pe inteleptul Gheorghe Scholarul (scholari se numeau cei care studiau teologia si filozofia adevarata, cercetarii Sfintelor Scripturi).

Sultanul a poruncit sa-l gaseasca indata, l-a chemat si i-a zis:

–         Daca vei putea sa-mi descoperi semnificatia celor cinci degete ale mainii pe care o vad, iti voi da tot ce-mi vei cere.

Iar inteleptul Gheorghe i-a raspuns lui Mahomed al II-lea:

–         Prea inalte, eu cu puterea, cunostinta si intelepciunea mea nu pot talcui descoperirea ta, doar adevaratul Dumnezeu in care cred si pe care Il slavesc mi-o poate dezvalui. Da-mi, te rog, un ragaz de sapte zile ca sa postesc si sa ma rog lui Dumnezeu sa mi-o descopere.

Sultanului i-au placut vorbele inteleptului Gheorghe si i-a dat ragazul cerut. Dupa ce au trecut sapte zile, acela a aparut in fata sultanului si i-a zis cu indrazneala:

–         Domnul si Dumnezeul meu, la Care m-am rugat si pe care il slavesc, Care ne-a fagadut ca ne va da tot ce-I vom cere cu credinta, daca este spre folosul sufletului nostru, mi-a descoperit semnificatia vederii tale. Cunoaste, asadar, prea inalte sultan, ca cele cinci degete ale mainii pe care o vezi inseamna ca n-ai fi intrat in acest oras daca in el ar fi existat cinci crestini adevarati.

Imparatului i-a placut explicatia lui Gheorghe Scholarul si i-a zis:

–         Intrucat te vad intelept si mi-ai dezlegat nedumerirea alungandu-mi tristetea, cere-mi orice vrei si sunt gata sa-ti ofer.

Si Gheorghe a spus:

–         Un lucru cer de la tine, prea inalte, sa dai porunca severa ostasilor tai sa inceteze crimele impotriva grecilor, torturile, prigoanele, talhariile si jafurile.

Si Mohamed a dat imediat porunca si l-a numit pe Gheorghe carmuitor al natiei sale, si i-a dat putere ca, cati dintre greci sufera nedreptati din partea turcilor, sa i se adreseze lui, si el sa-i spuna sultanului. Din ceasul acela au inceput sa se imputineze chinurile si suferintele crestinilor. In continuare, Mohamed a incuviintat sa fie hirotonit un patriarh, cu numele Ghenadie. I-a dat mari cinstiri patriarhului Ghenadie, i-a asezat masa la palat si dupa aceea l-a condos afara in curte, i-a daruit un cal ales, cum se obisnuia printre imparati, si le-a poruncit tuturor conducatorilor curtii sa-l insoteasca in procesiune, unii mergand inaintea lui, iar altii in urma, pana la biserica Sfintilor Apostoli.

Si in felul acesta, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu, si cu credinta, cumpatarea si intelepciunea patriarhului Ghenadie, elenismul si crestinismul ortodox au fost salvate.

Iata si ce putem citi in http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83derea_Constantinopolului

   Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Evenimentul a avut loc în ziua de marţi, 29 mai 1453.

Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini. Cetatea avea de asemenea circa 22,5 km (14 mile) de ziduri, probabil cele mai puternice ziduri fortificate aflate în existenţă pe atunci. Otomanii, la rândul lor, aveau o armată uriaşă. S-a estimat că număra aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mai recente citează 80.000 soldaţi şi 5 – 10.000 de ieniceri.[1] Mehmed a construit şi o flotă pentru a asedia oraşul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci.[7]

Otomanii au angajat un inginer transilvănean pe nume Orban, care era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Orban a construit un tun enorm, botezat „tunul Basilic” sau „Great Bombard” (nume dat de voluntarii englezi care au supravieţuit), măsurând peste 8 metri lungime şi circa 75 cm diametru, care era capabil să lanseze un proiectil de 544 kg la o distanţă de aproape doi kilometri. Deşi bizantinii aveau şi ei tunuri, acestea erau mult mai mici iar reculul lor avea tendinţa să slăbească zidurile proprii. Tunul lui Orban avea totuşi câteva probleme: nu avea precizie, încărcarea dura trei ore şi ghiulelele erau puţine; s-a prăbuşit sub reculul propriu după numai şase săptămâni.

Un alt expert angajat de otomani a fost Ciriaco Pizzecolli, cunoscut sub numele de Ciriaco din Ancona, aventurier şi colecţionar de antichităţi.

Planul lui Mehmed a fost să atace zidurile lui Theodosie, seria complexă de ziduri şi şanţuri care protejau Constantinopolul de un atac dinspre vest, singura parte a cetăţii care nu era înconjurată de apă. Armata otomană şi-a aşezat tabăra nu departe de oraş, în lunea Paştelui, 2 aprilie 1453.

Timp de mai multe săptămâni tunul Basilic a tras asupra zidurilor, dar nu a reuşit să provoace suficiente distrugeri, iar datorită ratei de încărcare extrem de scăzute, bizantinii au reuşit să repare majoritatea distrugerilor în intervalul dintre fiecare lovitură. În acest timp flota lui Mehmed nu a putut penetra Cornul de Aur datorită barierelor plutitoare plasate de bizantini la intrarea în strâmtoare. Pentru a evita aceste bariere, Mehmed a dat ordin armatei sale să construiască un drum din trunchiuri de copac unse care traversa Galata la nord de Cornul de Aur, şi şi-a transportat navele peste acesta. Această acţiune a avut ca rezultat oprirea aprovizionării de la corăbiile genoveze trimise în ajutor şi a demoralizat apărătorii bizantini. În plus, apărătorii au fost nevoiţi să-şi disperseze o parte din forţe la zidurile maritime de lângă Cornul de Aur, slăbind astfel apărarea altor secţiuni.

Turcii au asaltat frontal zidurile de mai multe ori, dar au fost respinşi cu mari pierderi. După aceea au încercat să pătrundă în oraş săpând tunele pe sub ziduri. Majoritatea geniştilor care au lucrat la tunele erau sârbi trimişi din Novo Brdo de Despotul Serbiei. Comandantul lor era Zaganos Paşa. Bizantinii aveau angajat un inginer pe nume Johannes Grant (de origine germană sau scoţiană), care a dat ordin să fie săpate contra-tunele, permiţând astfel trupelor bizantine să intre în acestea şi să ucidă geniştii otomani. Alte tunele turceşti au fost inundate cu apă. În cele din urmă bizantinii au capturat şi torturat un important inginer turc, care a relevat locurile tuturor tunelelor, după care acestea au fost distruse.

Mehmed a făcut o ofertă de a renunţa la asediu contra unui tribut astronomic, pe care a ştiut că oraşul nu-l va putea plăti. Odată ce oferta a fost refuzată, Mehmed a plănuit să copleşească numeric zidurile, ştiind că apărătorii bizantini vor fi epuizaţi înainte ca el să-şi termine trupele.

În 22 mai 1453, luna, simbol al Constantinopolului, s-a întunecat în eclipsă, confirmând o profeţie despre sfârşitul oraşului. Patru zile mai târziu, întreg oraşul a fost acoperit de o ceaţă deasă, o condiţie nemaiauzită în acele părţi în luna mai. După ce s-a ridicat ceaţa, în seara aceea „flăcări au învăluit domul bisericii Hagia Sophia, iar lumini puteau fi văzute şi de pe ziduri, strălucind în depărtare, în spatele taberei turceşti (înspre vest)”. Unii au interpretat asta ca fiind Duhul Sfânt părăsind catedrala. Aceste fenomene au fost însă efectele locale ale catastroficei erupţii vulcanice de la Kuwae din Oceanul Pacific. „Focul” văzut a fost o iluzie optică datorată reflecţiei unui apus de soare roşu intens de norii din cenuşă vulcanică, aflaţi sus în atmosferă[8].

În dimineaţa zilei de 29 mai a început atacul final. Primul val de atacatori a fost format din trupele auxiliare (asabi), care erau slab pregătiţi şi echipaţi, şi au avut doar rolul de a ucide cât mai mulţi apărători posibil. Al doilea val, format în majoritate din anatolieni, s-a concentrat asupra unei secţiuni de ziduri din nord-vestul oraşului, care era parţial prăbuşită în urma loviturilor de tun. Această secţiune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, şi era mult mai slăbită; cruciaţii din 1204 au spart zidurile în acelaşi loc. Otomanii au reuşit în cele din urmă să pătrundă, dar au fost respinşi după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut faţă celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale sultanului – ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandanţii armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul atacului şi evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor.

Unii istorici sugerează că poarta din acea secţiune a rămas neblocată, iar otomanii au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur şi simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit parţial poarta). Otomanii au dat năvală în cetate. Împăratul Constantin al XI-lea însuşi a condus ultima apărare a oraşului, murind în luptă pe străzile oraşului său, alături de soldaţii săi.

Mehmed a promis armatei sale că pot prăda oraşul în voie timp de trei zile, conform tradiţiei militare antice. Un număr mare de localnici au fost masacraţi de turci după ce aceştia au intrat în cetate şi au capturat turnurile de la zidurile terestre, deşi ordinea a fost restaurată la scurt timp după aceea. După atacul iniţial, armata otomană s-a împrăştiat pe drumurile principale ale oraşului, prin marile pieţe şi uriaşa biserică a Sfinţilor Apostoli, pe care Mehmed a dorit să o păstreze intactă pentru noul patriarh ales de el, care să-l ajute să controleze mai bine populaţia creştină. Mehmed a trimis o gardă să protejeze clădirile importante, din dorinţa de a nu stabili noua capitală a Imperiului Otoman într-un oraş total devastat.

Armata a năvălit în imensa piaţă Augusteum, din faţa catedralei Hagia Sophia, ale cărei porţi de bronz erau blocate de un număr mare de localnici aflaţi în interiorul clădirii, sperând în protecţia divină la ceasul din urmă. După ce porţile au fost pătrunse, năvălitorii au separat congregaţia conform cu preţul potenţial al fiecăruia pe piaţa de sclavi. Câţiva bătrâni şi noi-născuţi au fost ucişi sumar cu o neîndurare comercială. Soldaţii otomani s-au luptat între ei pentru a intra în posesia senatorilor în straie bogate sau pentru fetele şi tinerii frumoşi.

Există mai multe legende în Grecia legate de căderea Constantinopolului. Una din ele spune că doi preoţi recitând divina liturgie asupra mulţimii au dispărut în zidurile catedralei în timp ce primii soldaţi turci au pătruns. Conform legendei, ei vor apare din nou în ziua în care Constantinopolul va reveni în stăpânirea creştinilor[9]. Altă legendă se referă la Regele de marmură, Constantin al XI-lea, spunând că atunci când otomanii au intrat în cetate, un înger l-a salvat pe împărat, schimbându-l într-o bucată de marmură şi ascunzându-l într-o peşteră subterană de lângă Poarta de Aur, unde aşteaptă să fie readus la viaţă.[10][11].

Deşi Mehmed al II-lea a permis trupelor sale să prădeze oraşul, după obiceiul tuturor armatelor din acele vremuri, s-a răzgândit văzând distrugerile cauzate maiestuoaselor clădiri locale şi a oprit activităţile după aproximativ o zi; din nefericire până atunci o mare parte a locuitorilor fusese fie violată, jefuită sau robită. Din populaţia estimată la 50.000 locuitori ai oraşului la momentul respectiv, aproximativ jumătate erau încă liberi când Mehmed a ordonat încetarea ostilităţilor.

Motivul pentru care un număr atât de mare de localnici au scăpat de furia turcilor se datorează în principal topografiei oraşului la acea dată. Departe de apogeu, Constantinopole era în regres ca număr de locuitori în urma unei epidemii de ciumă bubonică, dar mai ales ca urmare a dezastrului provocat de a patra Cruciadă cu două secole mai devreme. Aşadar, oraşul era în 1453 doar o serie de sate fortificate, separate de câmpuri largi, totul fiind încercuit de zidurile lui Theodosian, ridicate în secolul al IV-lea. După ce otomanii au reuşit să treacă de ziduri, mulţi locuitori ai acestor „sate” s-au predat generalilor lui Mehmed, conformându-se aşadar prevederilor tradiţiei islamice de submisie voluntară.

Aceste sate, mai ales cele de lângă zidurile terestre, au fost cruţate de molestarea populaţiei şi distrugerea locurilor, fiind protejate de trupele speciale de ieniceri. Aceşti localnici urmau să-şi răscumpere concetăţenii după încetarea violenţei, şi au format ceea ce otomanii numeau un „millet„, adică o comunitate auto-guvernantă din imperiul multi-naţional care a devenit Istanbulul otoman.

„Biserica Sfiintei Înţelepciuni”, sau Hagia Sofia, a fost transformată în moschee

Mehmed a aşteptat până când situaţia a fost sub control şi a intrat în oraş într-o procesiune ceremonială în care populaţia locală i-a oferit flori ca felicitări. Prima lui impresie a fost că oraşul era în paragină, situaţie care începuse după cucerirea acestuia în a patra Cruciadă, dar care era datorată şi reducerii continue a bazei de impozitare de care dispunea cezarul bizantin, pe măsură ce imperiul lui se reducea din ce în ce mai mult sub loviturile arabilor musulmani şi mai apoi ale turcilor musulmani. La momentul cuceririi capitalei, imperiul nu mai era decât o umbră a măreţului stat care fusese cândva, fiind limitat la împrejurimile acesteia. Din chiar primul ceas al căderii aşezării, zorii noi epoci au apărut extrem de înneguraţi pentru creştini: acela căruia istoria ortodoxă i-a pus – poate pe nedrept – în gură vorbele mai bine turbanul sultanului decât mitra Papei a fost ucis, împreună cu cei doi băieţi ai săi, asta după ce totuşi sultanul le promisese libertatea şi graţia, în ceea ce istoria a reţinut ca fiind „ruşinoasa întâmplare a ospăţului” (Mehmet-cuceritorul care era homosexual, este informat la ospăţul organizat după căderea cetăţii Constantinopolului de către sfetnicii săi apropiaţi că Notaras („primul ministru” al imperiului ortodox) are un frumos băiat de 14 ani; el îi cere atunci grecului să i-l aducă, cu gândul declarat de a-l sodomiza, fapt care evident n-a putut fi acceptat de nobilul bizantin; Mehmet deţinea de altfel un frumuşel „harem” de băieţei).

În viziunea lui Mehmed, el era succesorul Împăratului Roman. S-a autointitulat „Kayzer-i Rum„, adică Cezar (Împărat) Roman, dar a fost supranumit „Cuceritorul„. Constantinopolul a devenit noua capitală a Imperiului Otoman. Hagia Sophia a fost transformată în moschee, deşi biserica Ortodoxă greacă a fost lăsată intactă şi Patriarhul Ghenadius al II-lea (Ghenadius Scholarius) a fost numit Patriarhul Constantinopolului.

Mulţi greci au părăsit oraşul şi s-au refugiat în vestul Europei, ducând cu ei cultura şi documente din tradiţia greco-romană care au contribuit la începutul Renaşterii. Influxul erudiţilor greci în vest începuse totuşi mult mai devreme, mai ales în nordul Italiei, unde oraşele-state au început să primească învăţaţii greci încă din secolele XI şi XII. Cancelarul Florenţei Coluccio Salutati a început acest schimb cultural în 1396 invitând un cărturar bizantin să prezinte o lectură la Universitatea din Florenţa.   Această sete a italienilor pentru clasicismul latin combinată cu cunoaşterea limbii greceşti au fost factorii care au motivat Renaşterea. Grecii care au rămas în Constantinopol au fost în majoritate locuitorii cartierelor Fanar şi Galata. Mulţi fanarioţi, cum au fost numiţi, s-au dovedit a fi sfetnici capabili ai sultanilor otomani, dar au fost consideraţi trădători de majoritatea grecilor.

Fortăreaţa peloponeză Mystras din Morea, condusă de fraţii lui Constantin, Toma şi Demetrius Palaeologus, aflaţi mereu în conflict unul cu altul şi fiind conştienţi că Mehmed îi va ataca şi pe ei, a rezistat până în 1460. Cu câţiva ani înainte de căderea Constantinopolului, Demetrius a luptat pentru tron cu Toma, Constantin şi ceilalţi fraţi ai lor, Ioan al VIII-lea Palaeologus şi Teodor. Toma s-a refugiat la Roma când otomanii au invadat Morea, în timp ce Demetrius s-a aşteptat să rămână pe tron ca vasal al turcilor, însă a fost luat prizonier şi aruncat în închisoare unde a rămas pentru tot restul vieţii sale. La Roma, Toma şi familia sa au primit ajutor monetar de la Papa şi alţi conducători din vest, fiind considerat de aceştia ca Împărat Bizantin în exil, până în anul 1503. În 1461 statul independent bizantin Trebizonda a fost cucerit de Mehmed.

Istoricii consideră căderea Constantinopolului ca fiind evenimentul care a încheiat Evul Mediu şi a început Renaşterea datorită sfârşitului vechii ierarhii religioase din Europa, precum şi folosirea tunurilor şi a prafului de puşcă. De asemenea, căderea Constantinopolului a tăiat principala legătură comercială pe uscat dintre Europa şi Asia. În consecinţă, un număr tot mai mare de europeni a început să plănuiască din ce în ce mai serios posibilitatea atingerii Asiei pe mare — ceea ce a dus la descoperirea Lumii Noi.

Chiar şi în prezent un număr mare al populaţiei greceşti consideră ziua de marţi (ziua căderii Constantinopolului) ca fiind cea mai plină de ghinion a săptămânii.

Comentariu saccsiv:

   Wikipedia, ca wikipedia, acolo multe chestii sunt prezentate a fi doar legende. Totusi, iata ce mai aflam din articol:

După Marea Schismă dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică din 1054, vestul Romano-Catolic a încercat să reintegreze estul; s-a încercat o uniune la al doilea Consiliu din Lyon în 1274, după care unii împăraţi Paleologi au fost acceptaţi în Biserica Latină. Împăratul Ioan al VIII-lea Palaeologul a încercat să negocieze o uniune cu Papa Eugen al IV-lea, iar Consiliul din Basel din 1439 a avut ca rezultat proclamaţia unei „Bule Papale de Uniune” la Florenţa.

Până la urmă Uniunea s-a destrămat, spre marea dezamăgire a Papei Nicolae al V-lea şi a Bisericii Romano-Catolice.

Asadar, pana la urma de ce a ingaduit bunul Dumnezeu sa cada? De ce dintr-un imperiu ajunsese intr-un asemenea hal?

Foarte probabil din cauza pacatelor … De ce a cazut in mana turcilor?

Mult timp bizantinii au tinut cu succes piept expansiunii arabe. Daca nu erau ei, acestia ar fi intrat prin Balcani si ar fi cucerit intreaga Europa, nefiind la acea vreme pe continent o forta suficient de puternica care sa li se opuna.

Mai tarziu doua teribile forte au dorit sa cucereasca imperiul roman de rasarit. Dupa schisma, catolicii:

Despre CRUCIADE. Ele n-au avut nici o legatura cu ortodoxia, din contra …

Iar mai apoi si otomanii.

Primii au reusit cruciatii, dar pentru putin timp. Ei insa au dorit si o cucerire deplina, o victorie totala: unirea ortodocsilor cu catolicii:

Pomenirea mucenicilor din Athos, carora li s-a dat foc caci s-au opus ticalosiei imparatului bizantin ce la conciliul de la Lyon din 1274 a semnat unirea cu catolicii …

Deci ne putem pune problema: din doua rele, care era mai rea? Consider ca nu gresesc daca spun: papalitatea.

Ce se alegea de intregul spatiu ortodox daca Constantinopolul devenea catolic? Mai aveam actualmente o Grecie ortodoxa? Dar o Serbie, Bulgarie, Romanie? Foarte probabil ca nu. Rusia tot ortodoxa ar fi ramas? Nu stim cu decurgeau lucrurile …

Reclame

8 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on iunie 1, 2011 at 10:17 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. octoviv said, on iunie 1, 2011 at 10:58 am

    Căderea unui imperiu – Lecţia Bizantului, documentar în limba engleză
    http://www.vizantia.info/docs/73.htm

    Apreciază

  3. Marius said, on iunie 1, 2011 at 2:06 pm

    Saccsiv, fara suparare, parerea mea e ca, indiferent cum privesti lucrurile, dominatia otomana in sud-estul Europei a fost o catastrofa mult mai mare decat orice compromis cu catolicii.
    Dupa „cruciada” din 1204, cand diversi nobili din vest si-au impartit anumite parti din Imperiul Bizantin, populatia ortodoxa existenta in aceste teritorii nu a suferit nici pe departe atat de mult asa cum a facut-o apoi in cei 500 de ani de dominatie turceasca.

    Apreciază

  4. Marius said, on iunie 1, 2011 at 7:07 pm

    Prin „compromis”, ma refer la aliante (chiar pe moment dezavantajoase) sau alte intelegeri politice si diplomatice cu tarile din vest care ar fi putut duce, in teorie, la respingerea turcilor. Bizantinii au incercat chiar si cedari religioase (de forma si din interes strict politic, nu din convingere sincera) in ultima perioada a imperiului. Nu cred ca trebuie confundata pastrarea credintei cu interese politice de moment. De exemplu, imparatul Alexius Comnenus a stiut sa foloseasca prima cruciada a catolicilor in interes propriu si a recuperat o jumatate de imperiu, chiar daca el ca persoana ii dispretuia pe vestici. Pana la urma, orice mijloc trebuie incercat pentru salvarea tarii de la distrugere.
    Faptul ca spui ca turcii au distrus sate si orase, dar n-au daramat biserici, si prezinti asta ca pe un „merit” al turcilor, e cam aiurea. Turcii voiau sa foloseasca biserica pentru a-si controla supusii crestini si din cauza asta au fost cat de cat toleranti. Cam la fel au gandit si comunistii; si unii, si ceilalti, au gasit destui preoti care sa le faca jocul.

    Apreciază

  5. Pr.Alexandru said, on iunie 1, 2011 at 8:44 pm

    Fara suparare, Marian are dreptate. E importanta si tara si natia, dar mult mai importanta, cea mai importanta este credinta. Nu ca ar gresi mult Marius, insa trebuie stiut faptul ca papistasii puteau foarte bine sa-i ajute pe confratii lor bizantini, doar se pretindeau si ei „crestini”, nu ?
    Dar ei intentionat nu au facut-o, pentru ca bizantinii nu au vrut sa se inchine papei. De aceea nu le-au venit in ajutor. Papa a conditionat sprijinul militar de acceptarea unirii. Ceea ce era sa se si intample, mai ales la insistentele imparatului, doar datorita Sfantului Marcu al Efesului unirea mincinoasa nu s-a facut.
    Si iata cat de ticalosi au fost pana la urma, ca i-au lasat sa cada sub paganii otomani !

    Apreciază

  6. Paraipan said, on iunie 1, 2011 at 9:41 pm

    Un mic adaos, la o povestire asa frumoasa: pe vremea aceea nu existau „greci”. Pana la 1800 s-au numit „romanoi”, adica romani. Dupa aceea, cu „ajutorul” Vaticanului – care se vedea atacat in pretentia sa (falsa, binenteles) de continuator al Imperiului Roman – si Occidentului extaziat de cultura de mult apusa a Greciei antice, si-au lasat acest nume si s-au numit greci.
    Nu este intamplatoare nici numele fals de Imperiu Bizantin, si nici neglijarea voita a contributiei enorme pe care a avut-o pana pe la 1200. Toate tarile din Europa au fost mai apoi ahtiate de titlul de imperiu: Rusia Tarista (Tar = Cezar), Imperiul Britanic, Imperiul Roman de Natiune Germana, etc.
    Apoi, Renasterea Europeana din secolul XIII a fost finantata cu aurul jefuit de la Constantinopolis.
    Nu mai vorbimde savantii, muzicienii si artistii refugiati din Constantinopolis care au adus cu ei in sec. XIV-XV toata stiinta Imperiului in Europa de Vest. Nu va mirati ca n-ati auzit de ei, pentru ca unii aveau nume italienesti sau si le-au (fost) schimbat(e).

    Apreciază

  7. gerula said, on iunie 2, 2011 at 2:18 am

    in Transilvania ,presiunea cacatolica a fost atat de mare incat romanii fugeau cu totii,trecand muntii,sate intregi ramanand pustii. Altii au ramas si i-au infruntat murind mai bine decat sa-si lase”LEGEA”.(vezi ist. Stefan Metes;acad.ist.SilviuDragomir ) ;iar altii au purces la fabricarea asa zisei biserici grecocatolice papistase,care pana azi scurma si dezbina roman cu roman. Aidoma si cu sarbii,care catolicizandu-se au devenit croati!??? PERVERSII si perfizii papistasi continua si se pare ca vor reusi ca la presiuni le globalizatoare sa-i alunge pe turci,cu gandul ca vor pune mizeria tiarei papale pe Constantinopol. Dar de aici li se va in funda caci rusii vor face jocurile dupa ce va chelfanii NATO ?! Partea proasta e ca ortodoxia romaneasca e luata subtil la toc at de fratii greci,rusi,acum si sarbi,desi de-a lungul timpului a fost fair cu toti si stoarsa ca o lamaie,din bunacredinta. Ruma nule tu-L-ai prieten doar pe Dumnezeu ! Asta e!

    Apreciază

  8. […] Merita sa citim si :  https://saccsiv.wordpress.com/2011/06/01/de-ce-a-cazut-constantinopolul-marti-29-mai-1453-din-doua-r… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: