SACCSIV – blog ortodox

VIDEO (si rezumatul transcriptului): Ierodiaconul Avel Semeonov indemna in 2006 sa nu luam nici macar cartile de identitate „din plastic”

Posted in CARTE DE IDENTITATE by saccsiv on mai 18, 2011

   Iata un rezumat al filmului:

Ierodiaconul Avel Semeonov în filmul documentar „Iubeşte adevărul” (înregistrare făcută în decembrie 2006).

Partea I.

Globalizarea este drumul spre antihrist şi toţi ştiu că scopul final al acesteia este instaurarea domniei satanei, adică a lui antihrist. Nu tare demult a fost un aşa caz, acum răposatului mitropolit al Stavropolului, Ghedeon, i s-a arătat mucenicul Teodor Tiron, el i-a spus că acum în societatea noastră se petrec aceleaşi lucruri ca pe timpul său. Este vorba de numarul de indentificare personal, Sfîntul i-a comunicat că acestea reprezintă o închinare la idoli. Pe timpul său tot ce se vindea pe la pieţi era din aducerea de jertfă idolilor păgîni, deaceea creştinii nu aveau voie să cumpere nimic. Acum la noi peste tot sunt prezente codurile cu bare (care într-un fel reprezintă aceleaşi produse jertfite idolilor, adică dracilor), iar sistemul încearcă să pună aceste numere şi pe oameni pentru a-i spurca definitiv. La noi (în Rusia) baza a fost pusă începînd cu 1917 de cînd se instaurase domnia bolşevică. Scopul lor primordial era instaurarea NOM.

Noi mîncăm produse barate şi măcar nu facem semnul crucii pe ele, acum puţini se gîndesc la ceea ce consumă. Bine a spus Sf. Paisie Aghioritul cu privire la cartele din plastic, ele nici într-un caz nu trebuie primite, ele sunt urîciune înaintea Domnului, şi cum nu ai face semnul crucii pe ele şi le-ai sfinţi cu aghiazmă ele tot una nu se mai sfinţesc. Astfel a fost situaţia cu primirea paşapoartelor de tip sovietic, mulţi oameni spuneau că nu o să semneze în paşaport ci o să pună o cruciuluţă în loc de semnătură. Dar aşa nu poate fi, dacă primim paşaportul, primim şi politica, şi ideologia, şi toată urîciunea pe care o propagă sistemul dat. În rezultat omul se transformă în robul acestui sistem. Sf. Patriarh Tihon spunea că cine va lua paşaport să fie anatema.

Dacă o să mă întrebaţi cînd trebuia să ne refuzăm de acest sistem demonic, răspunsul o să fie cert, în anul 1917, cînd la putere au venit bolşevicii. Aşa şi acum, nu mai este timp de discuţii, trebuie de acţionat, de stat împotriva acestei globalizări şi să nu aşteptăm că aceasta se va rezolva de la sine. Acum poporul rus repetă aceeaşi greşeală ca şi la 1917, cînd diavolul i-a amăgit dîndu-le „democraţie şi libertate”. Aşa şi acum, diavolul ne spune să facem tot ce dorim, să credem în tot ce dorim, să reconstruim bisericile, să mergem la liturghii, să-l propovăduim peste tot pe Hristos, numai să  rămînem în sistemul creat de el. Adică să fii de acord cu politica dusă de stat, să primeşti cartelele de plastic, produsele barate, paşapoartele 666 ş.a.

Recunoscînd şi primind toate acelea ce ne sunt propuse de către putere, noi devenim trădători ai patriei şi a lui Hristos. Noi înşine suntem acei care apropiem împărăţia lui antihrist şi noi suntem acei care în sfîrşit o să-l recunoaştem pe el ca împărat şi dumnezeu. Pentru toate acestea noi o să dăm răspuns în faţa lui Dumnezeu.

   Nimeni nu poate spune că biletul de partid (comunist) era peceata lui antihrist, dar nu cred că cineva care l-a avut în proprietate şi nu s-a refuzate de el a ajuns în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa este şi cu paşapoartele moderne, care au la bază 666, nu cred că cineva va putea să se mîntuiască fără a se lepăda de el.

De vină suntem noi, poporul, dar şi feţele duhovniceşti, pastorii noştri, care în majoritatea lor, cu părere de rău au uitat de misiunea lor, de a duce sufletele la mîntuire. Mulţi din înaltele feţe bisericeşti îşi acumulează bogăţii, conturi în bănci şi deloc nu se interesează de popor şi mîntuire. Aceasta este  foarte trist, iar poporul tace…

Antihristul le dă la toţi numere şi el însuşi va purta număr (666), în Biblie numai lui îi este atribuit număr (Apocalipsa), iar noi cei ce primim acum aceste coduri şi numere ne înscriem in lista lui. Cînd el va veni deacum va şti cine îi sunt slugile, iar acum noi ne transforamăm in iuda, fiindcă noi nu am putut vedea crucea care ne este dată (adică să nu luăm paşapoarte şi alte documente de acest tip), nu am ales libertatea ci robia.

O altă problemă pe care o descrie ieromonahul Avel este situaţia privind starea duhovnicească a pastorilor şi înaltelor feţe bisericeşti (mitropoliţii şi patriarhul) în Biserica rusă.

Este foarte trist că primii care s-au vîndut lui satan sunt cei care trebuiau să ducă poporul pe calea mîntuirii. Acum ei cu cîntece duhovniceşti, psalmi şi icoane ne duc pe noi drept în iad. Ei sunt cei care primii au primit numerele personale de identificare, care i-au paşapoartele 666 şi care nu văd nimic rău în acesasta pentru mîntuirea sufletelor. Fiecare va răspunde la judecata lui Dumnezeu pentru tot, şi nu va putea da vina pe altcineva.

Acum a venit timpul să numim lucrurile cu numele lor, să ţinem curăţia în interiorul bisericii noastre ortodoxe. Suntem obligaţi să numim acele persoane care distrug Biserica dinlăuntru, indiferent de poziţia lor, că sunt simpli preoţi sau este chiar patriarhul însuşi. Ortodoxia a ajuns la limitele sale şi poate în orice moment să cadă, trebuie reacţionat acum ca pe urmă să nu fie prea tîrziu.

Partea II.

Tragedia noastră este că noi nu cunoaştem învăţăturile Sf. Părinţi. Din acest motiv şi globalizarea a trecut în conştiinţa noastră foarte liniştit. Dar noi nici nu dorim să ştim ceva, vrem să trăim aici pe pămînt, nu ne trebuie Împărăţia Cerurilor. Poporul practic nu participă la viaţa Bisericii sale, sunt de părerea că de aceasta trebuie să se ocupe doar Patriarhul şi alte feţe bisericeşti.

Noi trebuie întotdeauna să spunem adevărul, cît de amar ne va fi, trebuie să spunem că se înşeală şi preoţii şi înaltele feţe bisericeşti şi chiar patriarhul. Noi trebuie să aratăm nedreptăţile lor şi tot ce fac ei pentru a distruge ortodoxia şi a îndepărta poporul de la mîntuire. Să nu ne temem că ne vor numi eretici şi schismatici, noi nu suntem aşa, noi nu plecăm din biserica canonică, noi o curăţim de eresuri şi apostaţi. Aceasta este misiunea noastră pe pămînt şi nu trebuie să ne temem de ea. Dacă nu vom face aceasta, în faţa lui Dumnezeu vom fi tradatori.

Rădăcina răutăţilor începe din 1917 cînd poporul rus l-au dat pe ţarul Nicolae al II-lea şi familia sa în mîinile jidanilor care i-au omorît fără milă, iar a doua zi au ieşit la demonstraţii pentru a sărbători acest fapt. Pînă cînd poporul rus nu se va căi de uciderea ţarului nu va fi nimic bine pentru ţară. Această orbire a poporului a dus la primirea serghianismului, eretismului şi acum a dictaturii lui antihrist. În momentul de faţă poporul rus nu se căieşte de uciderea ţarului Nicolae al II-lea, ei dau vina pe masoni şi jidani şi nici într-un chip nu vor să recunoască greşeala şi vina lor. Aşa cum sîngele lui Iisus este pe evrei, aşa şi sîngele ţarului este pe poporul rus, pînă în momentul cînd tot poporul nu va veni la căinţă.

   Acum se începe prigoana asupra creştinilor şi noi trebuie să cunoaştem timpurile pe care le traim. Timpul de acum a sosit, dar noi nici nu ne dăm seama, dormim liniştiti şi visăm că nu noi o să fim acei de pe urmă. Aşteptăm ca prigoana să ia forma unei agresiuni forţate, ca putera actuală să aplice forţa, torturile, aşa cum a fost mai înainte. Dar nu este aşa, acum puterea nu ne impune practic în nici un fel, dacă nu doreşti să-ţi iei paşaport 666 nu-l lua, dar fără el nu poţi face nimic. Iată aici este crucea pe care trebuie să o ducem, ştiind că fără aceste documente nu putem face nimic, să nu le primim.

Prin anii 70 stareţii chemau lumea să fugă din oraşele mari la sate, să prelucreze pămîntul. Aşa nu demult unui mirean i s-a arătat ţarul Nicolae al II-lea şi i-a spus să plece din oraş la sat că aşa va scăpa în vremurile ce urmează. După cum spun proorociile, Moscova va fi mistuită de flăcări, iar Peterburgul se va duce sub apă.

A fost date de către Dumnezeu multe descoperiri că persoanele care deţin cartele de plastic şi paşapoarte 666 nu pot să se mîntuiască, ei sunt osîndiţi gheenei de veci. Unora li s-a dat descoperiri că dacă persoana moare cu astfel de documente în mînă, ea nici vămile cereşti nu trece ci se duce direct în iad. Tot nu demult a fost încă o descoperire, s-a arătat o bătrînă, care de curînd murise, rudelor sale şi le-a rugat să se ducă la organele de stat pentru a se lepăda în numele ei de legitimaţia de pensionar. Aceasta le-a comunicat că Dumnezeu poate să ne ierte, chiar şi după moarte.

În încheiere pot spune că acum este timpul pentru a ne lua crucea, pentru a ne opune sistemului şi lui antihrist. Nu mai este timp de a ne gîndi, de a prinde la curaj, acum trebuie să acţionăm dacă dorim să ne mîntuim.

Acum este timpul pentru a-l mărturisi pe Hristos şi pentru a merge la Golgota…

   Comentariu saccsiv:

Filmul e din 2006 si nu face referire la buletine sau pasapoarte biometrice cu cip. Va dati seama cam ce ar spune despre viitoarele documente?

DOCUMENTUL TOTAL in RUSIA: Din 2012 CARD ELECTRONIC UNIVERSAL. Toate in unul: act de identitate, card bancar, cartela de autobuz, etc. …

Ierodiaconul Avel Semeonov vorbeste despre cartile de identitate „din plastic”, generatia dinaintea celor cu cip. Iar ce zice e grozav …

E drept, unii deja le-au refuzat si pe acestea:

Spre uluirea caldiceilor si a falsilor luptatori anti sistem: exista frati ce AU REFUZAT BULETINELE DE TIP CARTE DE IDENTITATE … Si nu traiesc in pesteri

Dar sunt foarte putini. Ceva mai multi sunt foarte hotarati sa nu-l ia pe cel cu cip. Si mai multi il vor lua, declarand insa ca nu vor accepta semnul fiarei. Iar majoritatea n-are nici o treaba.

Dintre cei ce accepta orice, declarand ca doar la final vor refuza semnul fiarei, multi considera ca acest semn va fi un cip implantat. Asa o fi, implantat, dar e sigur?

E terifiant ce spun parintii despre cartile de identitate „din plastic”. Daca e asa precum prezinta acestia situatia, stam rau, majoritatea dintre noi. Trebuie sa renuntam cat mai rapid chiar si la ele.

Pana acum am indemnat sa nu fie luate actele cu cip. Despre cele din plastic, nu stiu ce sa zic … Ii felicit pe cei ce deja au renuntat la ele, dar ce sa indemn, nu stiu.

Insa e cat se poate de limpede un lucru: cu cat acceptam noi si noi tipuri de documente, cu atat ne afundam mai tare.

Cititi va rog si:

Parintele PAISIE AGHIORATUL despre 666, cartele electronice, buletine electronice

Parintele Paisie Aghioritul: „CHIAR SI ATUNCI CAND PRIMESTE BULETINUL, TOT SE LEAPADA DE HRISTOS”. Despre U.E., pecetluire si buletinele electronice

Video – EXCEPTIONAL INTERVIU cu Ieromonahul Isaac, UCENICUL CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL: „Daca luam buletin sau pasaport sau orice altceva are legătură cu pecetluirea, s-a terminat. Imparatia lui Dumnezeu nu o mai vedem …”

81 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on mai 18, 2011 at 2:40 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • BLOG CREȘTIN ORTODOX said, on mai 18, 2011 at 3:16 pm

      …păi…să spunem clar…că semnul fiarei 666 a apărut în 1970 in SUA…iar apoi a fost extins în toată lumea….ea a căpătat forme mai intâi sub cod de bare iar apoi a căpătat noi și noi forme sub impulsul cardurilor de plastic simple…legitimații etc de plastic …magnetice…cip…
      …ACESTEA CU CIP SUNT FINALUL…
      ….cine se mai culcă pe ideea că incă nu a apărut semnul fiare SE INȘEALĂ…
      …MULȚI AȘTEAPTĂ SEMNUL FINAL AL FIAREI CÂND DEFAPT EA CUTREIERĂ PĂMÂNTUL ÎN LUNG ȘI-N LAT…
      SE MANIFESTĂ PESTE TOT…
      NU VEDEȚI CUM STRIGĂ PESTE TOT ? OFERTE…LUAȚI CARDUL…LUAȚI CARDUL…LUAȚI CARDUL…FIE EL BANCAR…de DEBIT…de TRANSPORT…de BULETIN…de PAȘAPORT…ETC…
      …mai este doar un pas…SĂ ȚI-L BAGE ÎN MÂNĂ SAU PE FRUNTE….dar asta nu inseamnă că celelalte nu au semnul fiarei…
      …că mulți se culcă pe ideea asta…că vor refuza semnul fiarei când vor băga in mână sau pe frunte…când defapt ea e luată deja sub formele care le-am expus mai sus….
      …deci semnul fiarei asteaptă sa fie introdusă la culcusul ei…

      Apreciază

      • acadennis said, on mai 18, 2011 at 4:10 pm

        Gresesti fratioare. Cine striga:
        „OFERTE…LUAȚI CARDUL…LUAȚI CARDUL…LUAȚI CARDUL…FIE EL BANCAR…de DEBIT…de TRANSPORT…de BULETIN…de PAȘAPORT…ETC…”
        striga(compania sau banca) de disperat sa faca ceva bani, dar adevaratul card care tine de(BAGA LA CAP):
        „IDENTITATE+TAXE+CARD SANATATE+SIGURANTA SOCIALA” ti-l baga pe gat fie ca vrei fie ca nu, cand iti expira B.I. te-a prins, si inca romania este in urma cu multe ce deja se petrec in alte tari. IMPORTANT ESTE CAND VOR VENI CU FAZA FINALA A SEMNULUI FIAREI, ATUNCI VA VOI VEDEA CE VETI FACE, DACA VA VE-TI AJUTA FRATII ORTODOXI, caci tot vorbiti voi dar sunteti mai dezbinati ca pagani.

        Apreciază

    • BLOG CREȘTIN ORTODOX said, on mai 18, 2011 at 5:08 pm

      acadennis

      …aaaaaaaaa…tu deja ai luat CARDURILE….te-am mirosit băi băiatule…
      …se vede că NU SUPORȚI ADEVĂRUL….
      …cei care au luat CARDURILE VOR MERGE LA IAD dacă nu se vor lepăda de ele…
      …îți recomand să mai citești articolul de mai sus…
      …SPER SĂ TE LĂMUREȘTI…
      …că vor veni CARDURI MAI SOFISTICATE…VOR VENI…dar asta nu înseamnă să le luăm pe astea care sunt acum….CĂ TOT SEMNUL FIAREI ESTE…

      Apreciază

      • supraveghetorul said, on mai 18, 2011 at 9:10 pm

        Imi place increderea ta … dar ca sa profetesti despre altii – lasa de dorit, mai ai de invatat copile, vad ca nu-ti place sa asculti sau sa inveti …
        Daca erai intelept te concentrai si imi raspundeai referitor la ajutorul celor care-s neajutorati si poate nu stiu atate cate noi stim, SI CARE au nevoie de noi … dar mandria …
        Nu ti-am vazut blogul ca-l citesc pe al lui sacciv – il gasesc mai aproape de adevarata valoare a celor spuse in biblie si ma ajuta sa stau treaz … cat despre tine, iti sugerez sa te comporti ca un om si nu ca un profet, si sa mai tai din mandrie.

        Apreciază

      • acadennis said, on mai 18, 2011 at 9:30 pm

        baiatule ???
        Nu face profetii despre mine cum spunea supraveghetorul si nici despre altii si mai citeste fratioare, mai citeste si mai cauta in biblie.
        Cat despre carduri inca nu, nici eu – nici tu, dar le vom avea cu toti ca vrei sau nu, sfarsitul nu vine intr-un an – doi, IMPORTANT este sa nu luam semnul fiare pe mana dreapta sau pe frunte ca apoi vine iadul.

        Apreciază

      • saccsiv said, on mai 19, 2011 at 12:05 pm

        acadennis

        Te rog nu mai canta la doua piane.

        Apreciază

      • natalia said, on mai 19, 2011 at 6:14 am

        Frara suparare ca nu vreau sa te ataca dar te intreb tu nu ai de asemenea buletin de tip card din plastic?Multi dintre cititori sunt pana in 30-25 de ani nici macar nu au apucat un buletin de tip vechi de acela gen carnet de hartie…Eu una n-am stiut de cat de cand citesc blogul acesta ca ar fi probleme cu cnp si cu actualele acte tip card dar stiam ca sunt rele doar cele care vor veni cu cip.Eu totusi nu am auzit in indemnul Parintelui Iustin Parvu sau al Parintelui Arsenie Papacioc,Adrian Fageteanu ceva legat de actele tip card sau de cnp au zis numai despre cele cu cip atat.Nici Parintele Paisie nu cred ca se referea la cnp dar poate ma insel…

        Apreciază

      • tataia said, on mai 19, 2011 at 12:26 pm

        @Natalia De unde tragi tu concluzia ca cititorii acestui blog nu au apucat sa aiba buletin tip carnetel? Ei uite ca eu am avut si buletin carnetel (cu stema comunista inca pe el nu cu stema asta noua cu acvila) am prins si vremea lui ceasca si vremea cind nu existau computere iar televizoarele erau de lemn…etc. Orice metoda de a inregimenta sau de a „tine evedenta” populatiei este impotriva legilor lui Dumnezeu, fie ca acesta este cu buletine de hirtie, carduri de plastic sau cipuri. Semnul fiarei a aparut o data cu CNP-ul (numar de om). Este o insulta la adresa omului creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu sa ii atribui un numar. Dar CNP-ul, cardul de plastic, cardul cu cip…cipul implantat sint doar etape diferite in instaurarea sistemului antihristic. NU este in puterea noastra sa ne intoarcem inapoi in timp. NU se poate. Spre exemplu eu si cu toti cei din generatia mea au primit CNP-ul la nastere. Nu am avut cum sa il refuzam. Dar bunicele mele spre exemplu s-au nascut pe vremea cind nu exista CNP. Una din ele a si murit fara sa i se fi atribuit vreodata retroactiv un CNP. Deci cum spuneam nu sta in puterea noastra sa ne intoarcem inapoi in timp la vremea cind nu exista CNP sau cind nu existau nici acte de identitate. Dar sta in puterea noastra sa spunem nu hotarit etapelor care urmeaza. Cu cit le refuzam mai din timp cu atit mai bine. Sint frati comentatori pe acest blog care au refuzat si buletinul tip card de plastic si au ramas la cel tip carnetel.

        Apreciază

    • BLOG CREȘTIN ORTODOX said, on mai 19, 2011 at 8:29 am

      acadennis s…..supraveghetorul…și natalia
      …CONSTAT CĂ MULȚI CITESC ARTICOLUL DE MAI SUS….dar nu se lămuresc îndeajuns…
      …NU AM PROFEȚIT DESPRE NIMENI…AM FĂCUT DOAR O ALUZIE CU SUBÎNȚELES…
      …pentru unii poate că scriu prea dur…dar noi NU PUTEM NEGA ADEVĂRUL…
      …știu că mulți au carduri….de aceea am spus că trebuie să pricepem CLAR și fără DISTORSIUNI cum stă treaba…
      …ÎNDEMN pe oricine să renunțe la carduri…altfel IADUL ne paște…
      …a spune ADEVĂRUL nu inseamnă a avea MÂNDRIE…
      …DORESC TUTUROR SĂ PRICEAPĂ CUM STĂ TREABA CU SISTEMUL MONDIAL…altfel ne vom trezi fără să știm ÎNGHIȚITI de ÎNȘELĂCIUNE și NAIVITATE…

      Apreciază

      • acadennis said, on mai 19, 2011 at 10:01 am

        Parerea mea
        Multi citesc biblia si stiu despre acele timpuri in care fiara va obliga lumea sa accepte semnul.
        In biblie nu scrie despre buletine sau pasapoarte – deci doar de semn pe mana dreapta sau pe frunte.
        Ce era daca atunci cand au aparut primele buletine de hartie(vechile buletine) si urmatoarele de plastic cineva afirma ca populatia sa nu accepte ???

        Cand semnul fiarei va venii vom stii cu SIGURANTA … pana atunci este bine sa ne reamintim unul altuia si sa stam atenti la semnele timpului dar fara confusie sau desinformatie.

        „Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: ,,Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă, 10 va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.”
        APOCALIPSA 14:9-10

        Apreciază

      • saccsiv said, on mai 19, 2011 at 12:23 pm

        acadennis

        Tu vei lua buletinul cu cip?

        Apreciază

      • acadennis said, on mai 19, 2011 at 10:12 am

        CORECT SPUS:
        …DORESC TUTUROR SĂ PRICEAPĂ CUM STĂ TREABA CU SISTEMUL MONDIAL…altfel ne vom trezi fără să știm ÎNGHIȚITI de ÎNȘELĂCIUNE și NAIVITATE…

        Apreciază

      • acadennis said, on mai 19, 2011 at 1:02 pm

        @sacciv

        Deja mi-am spus parerea si ma iau dupa ce spune biblia, daca ar fi sa ma iau dupa cate bloguri si alte website-uri citesc intr-o zi …

        Apreciază

      • saccsiv said, on mai 19, 2011 at 1:34 pm

        acadennis

        Deci il vei lua …

        Doua mari si late variante sunt pe bloguri: unii le iau si altii nu.

        Cei care indeamna sa nu fie luate, se bazeaza pe marii duhovnici care indeamna acelasi lucru.

        Apreciază

      • acadennis said, on mai 19, 2011 at 1:57 pm

        @ sacciv

        cei care ne indeamna sa nu le luam cunosc lucrarile celui rau si cata munca depuna cel rau sa ne faca cat mai ocupati cu viata de zi cu zi, iar noi nici nu ne dam seama ce ni se pregateste.
        Acest indemn este bazat pe tipul de relatie parinte-fiu :
        ” daca dai unui copil un deget un deget iti i-a toata mana.”
        Ca daca ar fi sa zica DA LUATI-LE, CA NU-I PROBLEMA multi ar accepta probabil chiar adevaratul semn al fiarei.
        Deacea nu suntem indemnati sa le luam ca sa ne tina cat mai departe de aceste lucrari.

        Dar cum tu deasemenea stii asta-i un plan mare nu-i numai semnul fiarei caci este si imaginea fiarea si multe altele(ex. blue beam prj.) care alcatuiesc un plan complex cu care cel rau spera sa atraga cati mai multi de partea lui.

        Apocalipsa nu vine cu una cu doua, avem semnele timpului dar inca mai este pana atunci.
        Numai bunul Dumnezeu stie acel ceas – oricum faci un lucru bun tinand oamenii informati despre timpurile ce vin.

        Apreciază

      • saccsiv said, on mai 19, 2011 at 2:45 pm

        acadenis

        Pai nu e bine. In aceste conditii, imi cer iertare dar nu iti voi mai promova blogurile. Cum am ajuns la concluzia ca tu administrezi blogurile de care voi aminti mai jos? Iata:

        Pe 2011/05/16 at 12:26 pm ai postat https://saccsiv.wordpress.com/2011/05/16/varianta-actuala-a-violului-savarsit-de-dominique-strauss-kahn-e-cusuta-cu-ata-alba/#comment-82351

        Supraveghetorul:

        Check this
        The Christ Has Returned
        This is an informational website authorized by The Holy and Apostolic Order of the Temple. We are the apostolic line of Templar Knights who have been bestowed the highest honor, to work directly in the service of our Sovereign Lord.
        This website was produced to announce the arrival and revelation of Lord Ra-El (also spelled and pronounced Ray-El). He is the prophesied “Second Coming of Jesus the Christ”, and we will provide proof of His identity.
        Link:
        http://www.ra-el.org/
        Iar daca dai click pe news:
        LORD RA-EL WILL ADDRESS THE WORLD ON MAY 21st, 2011.
        HIS MESSAGE WILL BE POSTED ON THIS WEBSITE AND ON YOUTUBE.

        Intrase la moderare si din graba probabil l-ai reluat la 2011/05/16 at 12:27 pm
        https://saccsiv.wordpress.com/2011/05/16/varianta-actuala-a-violului-savarsit-de-dominique-strauss-kahn-e-cusuta-cu-ata-alba/#comment-82352

        acadennis:

        Check this
        The Christ Has Returned
        This is an informational website authorized by The Holy and Apostolic Order of the Temple. We are the apostolic line of Templar Knights who have been bestowed the highest honor, to work directly in the service of our Sovereign Lord.
        This website was produced to announce the arrival and revelation of Lord Ra-El (also spelled and pronounced Ray-El). He is the prophesied “Second Coming of Jesus the Christ”, and we will provide proof of His identity.
        Link:
        http://www.ra-el.org/
        Iar daca dai click pe news:
        LORD RA-EL WILL ADDRESS THE WORLD ON MAY 21st, 2011.
        HIS MESSAGE WILL BE POSTED ON THIS WEBSITE AND ON YOUTUBE.

        Nu e doar comentariul identic, ci si IP – ul.

        Dar blogul supraveghetorul face parte din lista celor ce am fost rugat de cititorul … gerik64 sa le promovez:

        In primul rand trebuie sa ne promovam unul pe altul blogurile.Sa tii un blog necesita timp rabdare.Trebuie sa acoperim spatiul virtual cat mai mult asa ca cei care aveti trafic mai mare de vizitatori ajutati-ne pe noi care am intrat in aceasi cauza aceasi lupta mai recent.BLOGURILE MELE : http://gerik64.wordpress.com ” Santinela”
        http://veghetorultrist.wordpress.com ” Acvila 3”
        http://veghetorul.blogspot.com ”Veghetorul”
        http://supraietuitorul.wordpress.com ”Supravietuitoru” pregatire pentru ce nenorociri vin.

        In concluzie toate sunt ale tale. Ele pot fi exceptionale, dar atata timp cat administratorul lor are alte pareri decat mine in privinta unei chestiuni fundamentale, eu nu le voi promova.

        Poti posta in continuare la mine, multe comentarii sunt interesante si folositoare, dar sa te feresti te rog si de la a mai promova asa ceva:

        https://saccsiv.wordpress.com/2011/05/13/google-doreste-sa-va-controleze-casele/#comment-81879

        Apreciază

      • acadennis said, on mai 19, 2011 at 3:16 pm

        @ sacciv

        cu 4-5 zile in urma am luat decizia de a face un blog eu si citiva prieteni, referitor la supravietuire, in fiecare zi incercam sa scriem un articol, ajutam cum putem, e bine sa faci bine, bunul Dumnezeu va avea grija de noi toti, ieri s-a scris un articol dupa care am postat la un raspuns pe blogul tau, deacea am utilizat doua piane.

        Deci avem doar un blog, nu-i baga pe alti in joc, daca vei vedea acadennis sau supraveghetorul sa stii ca-i de la noi, eu administrez blogul ceilalti ma ajuta.
        Imi plac articolele pe care le expui iar daca gasesc pe web ceva interesant ti-le expun, tu vei lua decizia de a le posta.
        Acum referitor la blogul nostru http://supraveghetorul.wordpress.com/ daca vrei sa-l promovezi e bine daca nu e bine.
        Bunul Dumnezeu sa-ti dea puterea de a continua cu articolele bune cu care trezesti pe cei care-s cu un pas in urma.

        Apreciază

      • natalia said, on mai 19, 2011 at 5:30 pm

        Da inteleg ca Cnp e o rotita destul de importanta in acest angrenaj sinistru…dar multi care suntem nascuti dupa 1975 pur si simplu am fost pusi in fata faptului implinit.Eu ce sa spun in ceea ce ma priveste nadajduiesc ca prin ajutorul Domnului sa pot renunta la aceste acte „clasice”pe care la am deja.
        Insa te intreb Ioan,sper ca acesta e numele tau, si pe alti frati care ma pot lamuri ce a spus Parintele Paisie Aghioritul despre CNP exact sau Parintii de la muntele Athos si ce a spus Parintele Iustin despre CNP si actualele acte de plastic?Eu n-am auzit sa spuna ceva ca ar trebui distruse si acestea…dar poate ma insel or fi spus si eu nu stiu.Eu nu stiu cine este acest parinte ierodiacon Avel Semeonov si nu ii acord incredere totala…MI SE PAR SUSPECTE ACELE VIZIUNI Si chiar exagerate DESPRE CARE POVESTEA SA-MI FIE CU IERTARE De asta ma intreb.Dar din momentul in care iti propui iesirea din sistem si renuntarea la actele cu cip probabil nici cele „clasice” nu iti vor folosi la nimic si cnp-ul deci intr-un fel e totuna.Va rog iertati-ma recunosc ca sunt mai slaba in credinta poate decat multi dintre voi si poate de aceea pun acete intrebari …sincer nu as dori si sfarsesc in barca celor ce se amagesc ca mai e pana la semn.

        Apreciază

  2. fanu said, on mai 18, 2011 at 2:46 pm

    mi se pare destul de clar, amu orbii iecumenismului nu vor vedea iar surzii sistemului nu vor auzi

    Apreciază

  3. gerik64 said, on mai 18, 2011 at 2:54 pm

    Exceptional articol.Bine ca ai reusit sa faci rost de el avem buletine de plastic poate am gresit ca le-am luat si pe astea.Vai de noi sa nu mai luam nimic ca ne facem locuitori ai iadului cu Dumnezeu nu e loc de compromisuri… ori e alba ori e neagra.

    Apreciază

    • tataia said, on mai 19, 2011 at 12:34 pm

      Nu imi dau seama prea bine daca commentul tau e ironic sau nu…dar cum scriam si un pic mai sus buletin carnetel, plastic, CIP,..etc sint etape diferite in instaurarea sistemului antihristic. Orice metoda de a controla si tine evidenta populatiei este antihristica. Sitemele de evidenta a populatiei evolueaza exact in directia aceasta tocmai pentru a se trezi oamenii si a fi nevoiti sa faca o alegere decisiva pentru viata lor. Dumnezeu va da cartile pe fata: „Vreti tehnologie sau libertate?” Pentru ca nu se va mai putea sta cu fundul in doua luntrii cum am facut-o pina acum. Calea Lui Dumnezeu este absoluta. Nu poate fi urmata facind compromisuri.

      Apreciază

  4. radu' said, on mai 18, 2011 at 3:01 pm

    offtopic

    Apreciază

  5. fanu said, on mai 18, 2011 at 3:25 pm

    http://www.antena3.ro/economic/companii/ratb-ar-putea-deveni-societate-comerciala-pentru-a-putea-accesa-fonduri-ue-125568.html

    hopa asta i din ciclul noi ne vindem ţara spre a fi prădată de alţii

    Apreciază

  6. Ioan C. said, on mai 18, 2011 at 3:47 pm

    Timpul de domnie al Fiarei se apropie. Trebuie sa ne pregatim!

    Apreciază

  7. acadennis said, on mai 18, 2011 at 3:57 pm

    mai avem pana atunci copilasilor, aveti rabdare si nu acceptati semnul chiar daca ne cumpara cu plasticul – sa nu ne intinam corpul cu semnul necuratului …

    Apreciază

    • STOP RFID 666 said, on mai 19, 2011 at 11:37 am

      Orice act de identitate electronic inseamna lepadare de Hristos. Orice act bancar de tip RFID 666 este lepadare de Hristos. Te amagesti prietene. Nimeni nu alearga dintr-o data 10 km. Dar daca se antreneaza poate. Nimeni nu ridica dintr-o data 100 kg. dar daca se antreneaza poate. Si toate aceste lucruri cer timp. Adica sa te obisnuiesti cu postul, cu rugaciunea si cu milostenia. Gandul ca mai este timp este un gand de la cel rau. Parintele Serafime Rose spunea in anul 1982 ca deja este prea tarziu. Cine esti tu sa-l contrazici?

      Apreciază

  8. r.D.Andrei said, on mai 18, 2011 at 4:03 pm

    Astăzi la Chişinău creştinii au protestat împotriva legii cultelor, în praticular împotriva recentei legalizări a islamului. Mai multe detalii:

    Apreciază

  9. fanu said, on mai 18, 2011 at 4:17 pm

    ui ce am primit pe mail

    Ce nu s-a putut in 1945, se poate acum!

    [BihariaEuroregion]

    La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea “Malta” au mai adus şi o hartă.

    Coincidente, ei ?

    Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a Mişcării Legionare.

    Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă “Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că “se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a pus stapanire prin proxy peste Romania,cu ajutorul bandelor infractionale civile gen “zona” si “garda” – veti afla lucruri putin cunoscute in ambele articole )

    A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta . Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă “Dniester” în cadrul Ucrainei.

    Publicaţia franceză “L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Ţigani”. Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.

    [Harta_Romania_tigani]

    Ce spune harta şi ce s-a întîmplat

    Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:

    – În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.

    – Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci.

    – În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.

    – În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.

    -În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.

    – În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.

    – În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.

    – În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.

    – “Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub “opresiunea franceză”, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.

    – În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.

    – “Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi.

    Chelaru: ” Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″

    Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.

    Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.

    De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?

    Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.

    [balotesti]

    Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie…

    România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.

    De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?

    Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.

    N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.

    Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.

    A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.

    Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.

    În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.

    Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă “opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.

    [International_jew]

    Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.

    Cei care le-au făcut această “neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.
    [Tismaneanu]

    Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.

    Apreciază

    • daniel said, on mai 18, 2011 at 6:51 pm

      DAR CINE A SCRIS ACESTE RANDURI? ARTICOLE CA ACESTA AR PUTEA SA FIE PRINTATE SI RASPANDITE PENTRU A LI SE ADUCE LA CUNOSTINTA ROMANILOR CE SE INTAMPLA CU ADEVARAT DE 22 DE ANI INCOACE! CA NU TOATA LUMEA ARE ACCES LA INTERNET. SI CEI CE AU ACCES SE PIERD INTR-O MULTIME DE ALTE INFORMATII NEFOLOSITOARE.

      Apreciază

    • stef said, on mai 19, 2011 at 11:24 am

      N-ar fi numai puii de bosevici enumarati mai sus – lista e mai lunga

      Apreciază

  10. suveranul said, on mai 18, 2011 at 4:23 pm

    Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. ” Apocalipsa 13, 17.

    Sa analizam oare ce vrea sa insemne. Am incercat sa inteleg si am citit tot ce am prins, ca sa-mi pot face o imagine realista, despre ce anume incerca Sfantul Ioan Teologul sa ne transmita. Fiara, am incercat sa mi-o explic cat mai simplu, si dat fiind cuvantul fiara sugereaza metal, fier, aparatura, computere. Sa acceptam ca fiara este supercomputerul de la Bruxell, care chiar FIARA se si numeste. Acum numele fiarei, sau numarul numelui ei am incercat sa-mi explic astfel. Daca veti privi in orice act emis de guvern, fie certificat, buletin, permis de conducere etc, veti observa ca numele este scris in intregime cu majuscule, ceea ce din dreptul roman reiese ca este nume de sclav( Capitis Diminutio Maxima). Normal ar fi ca numele proprii sa fie scrise cu prima litera majuscula, iar restul cu litere mici; asa este specificat in DOOM, si asa este normal. Dar fiara ne-a botezat pe fiecare in parte, inca din nastere si ne-a dat nume de sclavi, adica in totalitate scris cu majuscule. Asa-mi explic „numele fiarei”, iar „numarul numelui fiarei” este CNP-ul, fiindca fiara, fiecarui nume i-a adaugat si un numar, si asta este valabil global. Fiecare fiinta umana de pe planeta, are un numar unic atasat, fie ca este CNP, SSN,(Statele Unite), SIN(Canada)etc. Si iata cum fiecare om de pe Pamant este pecetluit, dar aceasta pecetluire a fost facuta fara voia noastra, ci cu consimtamantul parintilor, care au semnat in ignoranta si nestiinta pentru eliberarea Certificatului de nastere. Acum diavolul, nu se multumeste numai cu atat, el vrea ca fiecare fiinta sa-si deie propriul consimtamant pentru a fi „cipat”. Vin vremuri grele. Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa facem alegerea cea dreapta, si anume sa nu acceptam antena diavolului in corp.

    Apreciază

    • alt Constantin said, on mai 20, 2011 at 8:33 am

      Hristos a inviat! 🙂

      ( @suveranul
      E interesanta si valabila opinia ta. )

      Exceptional prezentata situatia reala a vremurilor noastre:
      “daca primim pasaportul, primim si politica, si ideologia, si toata uriciunea pe care o propaga sistemul dat. In rezultat omul se transforma in robul acestui sistem.”

      Va recomand sa vizionati si urmatoarea prezentare informativa a unui britanic:
      John Harris – It’s an Illusion http://www.documentarywire.com/john-harris-its-an-illusion

      John Harris ne da perspectiva sa asupra a ceea ce se intampla. El descrie modul in care suntem sclavi economic la un sistem dependent de datorii, in special realizat prin inselaciune, de certificatul de nastere si de crearea unei fictiuni juridice cunoscute sub numele de “PERSOANA”. Apoi aceasta este persoana asupra careia guvernul isi exercita controlul. Desi John subliniaza faptul ca acest aranjament functioneaza doar atunci cand ne dam consimtamantul.

      Din pacate, lipsa de actiune este luata ca acord, prin urmare, ne-am predat fara sa vrem, drepturile noastre inalienabile prin identificarea cu PERSOANA. Amintiti-va ca sunteti fiinte umane cu drepturi date de Dumnezeu, tot ce trebuie sa faceti este sa le sustineti.

      Un exemplu practic (cu succes) de separare de fictiunea juridica a unei barbat britanic intr-un interviu cu politia:
      http://vimeo.com/8692706

      Apreciază

  11. nea Anderthal said, on mai 18, 2011 at 4:51 pm

    off topic
    Trebuie urmarit!

    ps:oare ce o zice Stefan cel Mare si Sfant?

    Apreciază

    • daniel said, on mai 18, 2011 at 7:12 pm

      Ce sa zica Stefan cel Mare? Parintele calugar a raspuns cu amabilitate unor vizitatori musulmani. Din politete, nu a insistat prea mult pe diferentele dintre cele doua religii. De altfel cred ca musulmanul a vorbit mai mult ca ortodoxul. Parintele nu a gresit cu nimic. S-a purtat cu dragoste frateasca.

      Apreciază

    • fanu said, on mai 19, 2011 at 12:43 pm

      foarte răbdător părintele şi îngăduitor cu pălăvrăjeala ăstora

      Apreciază

  12. DiDi said, on mai 18, 2011 at 5:36 pm

    off topic !
    http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/212376/Oficializarea-legaturilor-gay-interzisa-in-Romania.html

    Daca e adevarat nu stiu cat va tine !

    Apreciază

    • nea Anderthal said, on mai 18, 2011 at 7:46 pm

      ..pina ajungem ca grecii si apoi cu $antaj se va adopta si la noi!

      Apreciază

  13. WORLDLINES - June 28, 2009 said, on mai 18, 2011 at 5:47 pm

    […] View full article on Saccsiv’s Weblog […]

    Apreciază

  14. ciprian said, on mai 18, 2011 at 6:10 pm

    mila lui Dumnezeu sa fie peste noi pacatosii, care cel dintai sunt

    eu.http://www.youtube.com/watch?v=-DiIpBQQpGc&feature=player_embedded

    http://saptepietre.blogspot.com/

    Apreciază

  15. br0flovsky said, on mai 18, 2011 at 6:55 pm

    Am observat ca congresul american se pregateste sa voteze declaratia de razboi (al 3’lea).. cred ca e ultima etapa.

    Apreciază

  16. @Daniel-George said, on mai 18, 2011 at 7:34 pm

    Ete o problema sub umbrela codului muncii!!.
    Boc.. a inceput sa trimita controale pe la ciobani. sa verifice actele ciobanilor de pe camp.
    http://www.ziare.com/impozit/evaziune/controale-la-stane-amenzi-pentru-30-de-ciobani-care-munceau-la-negru-1094196

    Apreciază

  17. Iones said, on mai 18, 2011 at 7:39 pm

    Cand a aparut pentru prima data CNP-ul (codul numeric personal), stie cineva?

    Apreciază

  18. danutza said, on mai 18, 2011 at 7:40 pm

    http://www.gandul.info/news/interviu-cu-jiri-menzel-de-cristian-tudor-popescu-opiniile-regizorului-ceh-despre-ortodoxism-si-totalitarism-nicaieri-nu-o-sa-gasiti-un-rus-care-sa-si-ceara-scuze-8273479

    „Catolicii au avut noroc cu mişcările protestante. Protestanţii au învăţat să fie independenţi, catolicii nu chiar în aşa mare măsură. De aceea, dacă treceţi din Germania protestantă în Franţa catolică veţi vedea că aţi trecut dintr-o ţară curată şi civilizată într-una haotică. De asemenea, în ţările scandinave, care sunt protestante corupţia este la cel mai mic nivel, în timp ce, dacă ne uităm la Italia catolică, avem parte de corupţie generalizată”, a spus regizorul, trecând apoi la ortodoxism.

    „Şi mai rău este în ţările ortodoxe. Nu e vorba nici măcar de corupţie, e vorba de apatie. Apatie care a făcut ca ruşii să accepte atât de uşor comunismul şi biserica pravoslavnică să găsească imediat puncte comune cu puterea comunistă”, a spus Jiri Menzel, trecând apoi la descrierea mentalităţilor germanilor şi a ruşilor în prezent.

    „După zeci de ani, deşi nu mai trăieşte niciun german implicat în al Doilea Război Mondial, Germania tot mai plăteşte compensaţii evreilor, germanii încă îşi mai cer scuze, încă au mustrări de conştiinţă. Pentru ruşii ortodocşi, ce-a fost, a fost, aşa a vrut Dumnezeu. Nu o să găsiţi nicăieri un rus care să-şi ceară scuze”.

    Apreciază

    • tataia said, on mai 21, 2011 at 1:58 am

      He he. Inca mai platesc compensatii catre evrei…ce sa spun…dar datoriile catre noi cind le platesc?

      Apreciază

  19. Alex said, on mai 18, 2011 at 8:15 pm

    off topic
    http://cocalari.com/2011/05/lupta-intre-titani/

    cat ii duce capul pe unii, iau in batjocura pe Domnul nostru Iisus Hristos.

    Apreciază

  20. Cosmin S. said, on mai 19, 2011 at 6:54 am

    Deci, cum rămâne cu CNP-ul ?

    Apreciază

  21. octav77 said, on mai 19, 2011 at 8:03 am

    Fara legatura cu postarea actuala: Uite ce film urmeaza sa ajunga in cinematografe (probabil si in Romania) in vara asta http://www.imdb.com/title/tt1697891/

    Apreciază

  22. TheSpiritOfCaptain said, on mai 19, 2011 at 8:09 am

    uitati unde s-a scolit ereticul,direct la scolile ecumenice,acolo si-a facut studiile,exista si astfel de scoli diavolesti care pervertesc clerul inca din fasa

    http://www.basilica.ro/ro/stiri/preacuviosul_parinte_arhimandrit_ieronim_cretu_ales_episcop_vicar_patriarhal_cu_titulatura_sinaitul.html

     Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ieronim Creţu, ales Episcop Vicar Patriarhal cu titulatura Sinaitul
    Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române astăzi, 29 noiembrie 2009, Episcop Vicar Patriarhal, cu titulatura Sinaitul.

    Experienţă profesională
    – 20.04.1988 hirotonit ieromonah Mănăstirea Bistriţa-Neamţ
    – 29.04.1988 responsabil al Bibliotecii Centrale Patriarhale şi preot slujitor la Catedrala Patriarhală
    – 1990-1994 mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale
    – 1992-1993 Institutul Ecumenic de la Bossey
    – Din 1994 Reprezentantul Patriarhiei Române la Sfintele Locuri şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan

    Educaţie şi formare
    – 2009 Admis la colocviul doctoral – Universitatea din Craiova, disciplina Istorie Bisericească Universală
    – 1992-1993 Institutul Ecumenic de la Bossey
    – 1982-1986 Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti
    – 1976-1981 Seminarul Teologic din Bucureşti

    Distincţii
    – Crucea Patriarhiei Române – 1994
    – Crucea Patriarhală a Patriarhiei Ecumenice – 1995
    – Crucea Ierusalimului – 1996
    – Crucea Patriarhală rusă – 1996

    Limbi străine cunoscute: engleză, franceză, greacă

    Apreciază

  23. Un crestin said, on mai 19, 2011 at 10:32 am

    Hristos a inviat!
    Sunt din Republica Moldova. La noi numarul de identificare a fiecarei persoane se numeste IDNP si a fost introdus prin 1993 cam asa ceva…Va povestesc istoria unui prieten al meu convertit de vreo 3 ani. Cind numai se convertise a citit si despre aceasta problema avea o mare rivna fata de adevar si a zis daca e sa marturisim marturisim si era gata sa se lepede de buletin. Apoi a citit pozitia oficiala a Bisericii care spune ca nu e problema de marturisire. Stiind ca graba strica treaba a hotarit sa mai astepte pina cind la un moment dat a inceput sa fie mustrat de constiinta caci la Botez te intreaba Te lepezi de satana si de toate lucrurile lui?…Deci intr-o zi s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i descopere adevarul. Chiar in acea zi o femeie dupa slujba la chemat sa-i ajute acasa la ea. Vorba a intrat despre buletine numere de identitate. Si ea i-a dat o carticica in care era scris ca primirea numarului duce la iad. Carticica pare mi se era tot a acestui parinte diacon. Acum acest prieten al meu nu are buletin ci un document alternativ asa zisa forma nr. 9 valabil doar pe teritoriul RM. Cu el nu poti pleca in afara tarii dar multumita protestelor crestinilor din anii anteriori persoanele cu Forma 9 pot avea permis auto fara cod, polita de asigurare. Forma 9 este un document ce adevereste identitatea pe care este scris numele prenumele domiciliul, apoi este scris fara cod de identitate din motive religioase. Acest prieten al meu avea si pasaport strain romanesc cu CNP. Deci el s-a dus la consulat si a scris cerere de refuz CNP, macar ca nu voiau sa o primeasca el a insistat sa o ia. Cererea au luat-o dar pasaportul nu au dorit sa-l ia. Deci pasaportul l-a pus intr-un sopron ca asa i-a zis preotul. Deci asa stau lucrurile…Asa si in cartea cu vedeniile de staretul Antonie daca cunoasteti el sfatuieste pe fiii duhovnicesti sa nu primeasca codul personal…Dumnezeu sa ne lumineze pe toti…

    Apreciază

  24. un om said, on mai 19, 2011 at 11:05 am

    Câţi nu aveţi cărţi de identitate din plastic? iar cei care avem ne-am lepădat de Hristos? Câţi dintre noi nu consumă alimente care au ataşate coduri de bare? Câţi dintre noi îşi permit o casă la ţară? Eu personal n-am nici o propietate şi nici salariu să-mi permit strictul necesar, măcar.

    Apreciază

  25. fanu said, on mai 19, 2011 at 11:11 am

    http://stirileprotv.ro/exclusiv-online/bizar/ultima-teorie-judecata-de-apoi-vine-pe-21-mai-afla-la-ce-ora-in-romania.html

    ui la mumia asta sectară, de aia spun eu că sectarii NU AU NICI O LEGĂTURĂ CU ROMÂNIA şi aşa am ajuns să fiu apostrofat de unii popi ecumenişti

    Apreciază

  26. gabi said, on mai 19, 2011 at 11:12 am

    @Fanu
    Multumesc pentru ceea ce ne-ai impartasit. Mai citisem undeva asta, dar nu mai stiu unde. Oricum, mi-a prins bine o recitire. Eu deja am trimis-o pe mail catre mai multi.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  27. Memo said, on mai 19, 2011 at 11:43 am

    Offtopic:

    Hiene in lanturi, femei batute in cuie pe cruci, masini care explodeaza….Noul videoclip Beyonce, „Run the world”, lansat azi. http://www.mtv.ro/stiri/muzica/beyonce-conduce-revolutia-femeilor-in-run-the-world-girls-video-premiera
    Vi se pare cumva pattern-ul cunoscut?

    Apreciază

    • fanu said, on mai 19, 2011 at 12:30 pm

      nu i de mirare că america jidănită o exportat cam tot ce este in materie sectara concomitent cu tot ce este in materie satanica… sinistru, jegos şi penibil clipul

      Apreciază

  28. cb said, on mai 19, 2011 at 1:24 pm

    Poate ceilalti inteleg acest material insa pentru mine nu clarifica mare lucru, in ceea ce priveste strict „cnp”-ul. Mi se pare confuz.
    Despre cnp sunt comentarii facute de marii duhovcici romani? A vb Parintele Cleopa despre cnp? A vb. Parintele Arsenie Boca?… si ei au multe referiri despre sfarsit.
    Parintii Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu – au zis ceva de cnp?
    Nu ma refer la cnp-ul asociat cu actele/cartile electronice cu cip, etc.
    Ma refer la cnp-ul asociat cu: Certificatul de nastere inainte si dupa ’89, cu Buletinul de identitate vechi sau Cartea de identitate de dupa 90′.

    Apreciază

  29. Iones said, on mai 19, 2011 at 2:05 pm

    Este un subiect foarte delicat si sensibil. Ca nu degeaba s-a spus in Apocalipsa „ca sa insele si pe cei alesi”. Noi trebuie sa fim atenti sa nu ni se atribui 666.

    Acest CNP a fost gandit mai dinainte, ca sa fie integrat in sistemul EAN-13 cu cod de bare unde sa i se adauge 666. De aceea nu intamplator CNP-ul are tot 13 cifre, exact ca in codul de bare care contine 666 (EAN-13)
    Daca va uitati pe buletin, codul de bare este grupat in 2 grupe a cate 6 cifre, iar prima cifra 1 pt masculin si 2 pt feminin este trecuta cu alta culoare.

    In codul de bare de exemplu dupa fiecare 6 cifre apar acele liniute mai lungi care simbolizeaza nr 6.

    Deci se vede ca totul a fost gandit mai dinainte special pe 13 cifre la fel ca si codul de bare EAN 13. Ei stiau ca vor sa implementeze sistemul electronic si astfel sa-i asocieze fiecarui CNP un cod de bare in format EAN-13.

    Nu stiu cate cifre are IDNP din Moldova dar eu cred ca e vorba tot despre 13 cifre.

    Apreciază

  30. MIhaela said, on mai 19, 2011 at 2:16 pm

    Fratilor,
    Este oare o gluma ce a postat br0flovsky ?
    Pentru ca , continultul articolului este infricosator.

    Apreciază

    • Iones said, on mai 19, 2011 at 2:20 pm

      Foarte posibil, e vremea spanacului, nu mai avem prea mult timp !

      Apreciază

  31. Iones said, on mai 19, 2011 at 2:18 pm

    Corectie: Daca va uitati pe buletin, CNP-ul este impartit in 2 grupe a cate 6 cifre, iar prima cifra 1 pt masculin si 2 pt feminin este trecuta cu alta culoare.

    Apreciază

  32. MIhaela said, on mai 19, 2011 at 2:28 pm

    Revin :fac un rezumat al articolului :
    „Legislatia autorizeaza presedintele sua sa adopte actiuni unilaterale impotriva oricarei natiuni,organizatii sau persoane din interioorul sau exteriorul sua, care este ostila sau acorda ajutor unor forte ostile, impotriva sua si aliatilor sai.
    Legislatia respinge aprobarea congresului pentru folosirea fortei militare si da presedintelui autoritate deplina, putand angaja sua in orice actiune militara, pe o perioada nedefinita de timp.
    Va fi :
    -un razboi pe termen nelimitat,pana la incetarea oricarei ostilitati
    -un razboi fara granite-presedintele are autoritate deplina in a lansa atacuri militare impotriva oricarei tari,organizatii sau persoane,inclusiv impotriva cetatenilor sua a solului american
    -o actiune militara unilaterala, sua avand dreptul de a invada orice natiune,fara aprobarea congresului
    -o actiune fara un dusman clar definit-sua ar putea declara ca terorist orice persoana ostila sua
    -presedintele va avea autoritatea de a invada numeroase tari:Iran, Siria,Coreea N, natiuni din Africa,chiar si Rusia sau China”……
    Aerticolul este datat cu 15 mai si este mult mai lung.
    ESTE O GLUMA?

    Apreciază

  33. TheSpiritOfCaptain said, on mai 19, 2011 at 4:18 pm

    Apreciază

  34. PrIzA said, on mai 19, 2011 at 11:14 pm

    Videoclipul facut de Beyonce…ascunde foarte multe mesaje subliminale…dar trebuie studiat in atentie…impotriva ortodoxiei clar…la fel ca cealalta posedata (lady gaga)…daca dati un stop la secunda 18…nici nu observati camera trece pe langa o masina…dar dak opriti cadrul…pe masina aia scrie cu rosu…revolution…destul de criptat…dar nimic nu este facut la voia intamplarii…sa ne ajute Dumnezeu…si sa fim vigilenti.

    Apreciază


Lasă un răspuns către daniel Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.