Saccsiv – Weblog

HIPNOZA si REGRESIA HIPNOTICA – adica DRACISME …

Posted in hipnotizatori, HIPNOZA, REGRESIE HIPNOTICA, rubrica incepatorului by saccsiv on Martie 11, 2011

Citez din articolul DESPRE HIPNOZA SI ALTE RATACIRI:

Din antichitate până astăzi, hipnoza ţine de artele negre. „Probabil că ghicitorii şi oracolele de odinioară au lucrat mult cu stările hipnotice”, este de părere Dr. Maurice Tinterow. Biblia nu îndepărtează din discuţie practicile oculte ca fiind o superstiţie inofensivă, nici nu neagă autenticitatea sau efectele ajutătoare ale unor asemenea practici. Există totuşi avertizări drastice privind tot ce are legătură cu ocultismul. Dumnezeu ar vrea ca poporul Său să vină la El cu nevoile lui şi nu să se adreseze unor persoane care se ocupă cu practici oculte.
Dimpotrivă, Biblia se pronunţă vehement ca omul să nu intre în relaţii cu persoane care s-au dedicat ocultismului, pentru că are de a face cu puteri, influenţe şi dominări demonice. în timpul lui Moise, popoarele vecine Israelului exercitau practici oculte. De aceea, Dumnezeu Şi-a avertizat în mod categoric poporul cu privire la aceasta:
„Să nu mâncaţi carne împreună cu sânge. Să nu practicaţi ghicitoria sau vrăjitoria… Să nu apelaţi la cei morţi şi la ghicitori; să nu-i căutaţi, ca să vă faceţi necuraţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Numeri 19:26,31).
„Să nu se găsească între ai tăi nimeni care să-şi lase fiul ori fiica să treacă prin foc, nimeni care să practice ghicitoria, nici un vrăjitor, descântător, magician, făcător de vrăji, nici un necromant, ghicitor sau unul care să întrebe morţii. Căci orice om care face aceste lucruri este o scârbă pentru Domnul. Şi din cauza acestei scârbe îi izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău dinaintea ta” (Deuteronom 18:10-12).
Pe baza caracterului evident ocult al hipnozei (care se manifestă mai limpede în stadiile mai profunde), şi pentru că hipnoza este practicată de mulţi oameni care sunt implicaţi în alte domenii ale ocultului, creştinii ar trebui să evite hipnoza chiar şi în scopuri medicinale.
Cuvintele din Vechiul Testament traduse cu descântător sau făcător de vrăji par să se refere la aceleaşi persoane pe care le numim astăzi hipnoterapeuţi. Dave Hunt, autorul cărţii The Cult Explosion (Zei, guru şi forţe misterioase, Ed. Agape), ale cărui cercetări includ domeniul ocultului şi al sectelor, spune în acest sens:
„În ceea ce priveşte Biblia, eu cred că în pasaje ca Deuteronom 18, unde este vorba despre „descântători” şi „făcători de vrăji”, se face referire exact la acele practici obişnuite în antichitate care astăzi au găsit intrare în medicină şi psihiatrie ca hipnoză. Presupunerea mea se bazează atât pe utilizarea de altădată a acestor cuvinte, cât şi pe tradiţiile ocultului”.
Faptul că hipnoza a apărut tocmai în medicină nu înseamnă încă faptul că ea se deosebeşte de vechile practici ale descântătorilor şi făcătorilor de vrăji, sau de tehnici utilizate mai recent de către vindecători ori hipnotizatori oculţi. Weldon şi Levitt spun că chiar şi „o dezbatere strict ştiinţifică a fenomenelor oculte nu oferă o protecţie suficientă în faţa influenţei demonilor. Judecata lui Dumnezeu nu face nici o deosebire între preocuparea ştiinţifică şi neştiinţifică cu forţe care sunt contra Lui”.
În diferite pasaje ale Scripturii sunt înşiruite una lângă cealaltă practici oculte, deoarece o activitate poate fi diferită de următoarea, totuşi sursa de putere şi cel care dezvăluie „ştiinţa secretă” este unul şi acelaşi: Satan. Descântători, vrăjitori, ghicitori, făcători de vrăji, necromanţi, întrebători de morţi, clarvăzători sau astrologi sunt numiţi dintr-o suflare ca unii care trebuie evitaţi. Vezi Numeri 19:26,31 şi 20:6, 27; Deuteronom 18:9-14; 2.Regi 21:6; 2.Cronici 33:6; Isaia 47:9-13; Ieremia 27:9. Pentru cei care se ocupă cu lucruri oculte, în Noul Testament este folosit un singur cuvânt: vrăjitor.
Toate formele ocultului îl abat pe om de la Dumnezeu spre eu şi spre spirite care sunt în opoziţie cu Dumnezeu. De aceea compară Dumnezeu vrăjitoria cu prostituţia (imoralitatea sexuală, curvia):
„Şi sufletul care se adresează spiritelor morţilor şi ghicitorilor ca să se prostitueze cu ei, împotriva acestui suflet îmi voi îndrepta faţa şi-l voi stârpi din mijlocul poporului lui” (Numeri 20:6).
Dumnezeul atotputernic a privit aceste practici ca un înlocuitor pentru relaţia cu El. El le-a văzut ca nişte religii false cu experienţe religioase false.
Aşa cum am amintit mai sus, mulţi susţinători ai hipnozei afirmă că religia este hipnoză şi că experienţele unui creştin, precum rugăciunea, meditaţia, mărturisirea păcatelor, consacrarea şi închinarea sunt de fapt ale autohipnozei. O cauză pentru care hipnotizatorii văd aceste corelaţii poate fi faptul că hipnoza dă naştere unor falsificări satanice ale unor experienţe religioase autentice. Dacă în hipnoză joacă într-adevăr un rol vreo formă de credinţă şi de închinare, dar al căror ţel nu este Dumnezeul Bibliei, atunci fiecare om care se supune unui tratament cu hipnoză comite poate o prostituţie pe linie spirituală.
În hipnotism, credinţa se îndreaptă asupra hipnotizatorului şi a practicii hipnotismului. în această stare de sugestibilitate crescută, o persoană îşi deschide spiritul pentru sugestii faţă de care în condiţii normale probabil că n-ar fi receptivă. în multe cazuri se poate observa ascultarea faţă de hipnotizator şi chiar o dorinţă de a-l mulţumi. Hipnotizorul preia rolul unui preot, sau chiar rolul lui Dumnezeu şi păstrează această poziţie în timpul întregii transe, până ce ori îl lasă pe clientul său să se trezească din transă, ori acesta încă în timpul transei întâlneşte un „conducător mai înalt în grad”. Unele persoane, din cauza unor sugestii posthipnotice, rămân şi după transă captive în această relaţie.
Dacă se află într-o stare de sugestibilitate crescută, în care apar deformări ale realităţii, o persoană poate deveni predispusă pentru puteri oculte.
Poate că în multe cazuri de hipnoză nu se recunoaşte clar influenţa demonică, totuşi spiritul omului şi capacitatea lui de a recunoaşte adevărul sunt manipulate. Se poate foarte bine ca omul să ajungă la o deschidere pentru alte domenii ale ocultului sau la o influenţare prin acestea, care îl duc la rătăcire. Nu degeaba avertizează Domnul Isus de faptul că în ultimele zile se va ajunge la o înşelare spirituală. Satan este un înşelător magistral, şi dacă un om şi-a deschis odată spiritul pentru înşelare prin hipnoză, atunci este predispus şi la o înşelare pe tărâm spiritual.
Hipnoza a fost totdeauna o parte componentă esenţială a ocultului. De aceea, un creştin n-ar trebui niciodată, indiferent din ce motiv, să se lase hipnotizat. Promisiunile că va fi ajutat de hipnoză seamănă prea bine cu promisiunile altor vindecători oculţi. Pentru un creştin există un alt ajutor spiritual: însuşi Dumnezeu Domnul!

Iata si comentariul cititoarei Cristina postat la articolul RECLAMA: “Mandy iti condimenteaza postul” …:

Iar “imaginatia este puntea dracilor catre minte si apoi catre suflet”, zice Sf. Serafim de Sarov. Asta o spun sfintii.

Iata un text pe care-l poti citi integral la:

http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/marii-initiati-indiei-parintele-paisie/meditatie-si-autohipnoza-80941.html

“Parintii asceti desemneaza frecvent imaginatia ca fiind “puntea demonilor”, iar pe Diavol il numesc “mare scenograf, “regizor” sau “nascocitor”. Prin intermediul imaginatiei, Diavolul se straduieste sa influenteze decisiv mintea umana. Parintii disting net lucrarea imaginatiei de adevarata lucrare a harului dumnezeiesc. Aceasta lucrare a Duhului Sfant este perceputa in stare de trezvie, in deplina cunostinta, si totdeauna in afara taramului imaginatiei.

Sa consultam insa chiar scrierile patristice. Textul ce urmeaza apartine Sfantului Nicodim Aghioritul, fiind extras din cartea sa Razboiul nevazut. Sfantul Nicodim a studiat riguros vechile scrieri ascetice ale Parintilor crestini si le-a reunit in monumentalele culegeri intitulate “Filocalia” si “Everghetinos”, care au devenit cele mai citite carti in mediile monahale ortodoxe. imbratisand el insusi acelasi mod de viata pe care si-l asumasera Parintii isihasti si rezumand experienta patristica a Bisericii lui Hristos, Sfantul Nicodim scrie:

“Dupa ce am vorbit despre corectarea simturilor noastre, urmeaza a vorbi aici si despre felul cum sa corectam imaginatia si memoria noastra; caci, potrivit aproape tuturor filosofilor, imaginatia si memoria nu sunt altceva decat impresii ale lucrurilor sensibile pe care le-am vazut, auzit, mirosit, gustat si pipait. Am putea asemana intrucatva suma perceptiilor noastre cu o pecete, iar imaginatia cu imprimarea pecetii. […]

Sa stii ca, dupa cum Dumnezeu este in afara de toate simturile si lucrurile ce se simt, in afara de orice forma, culoare, distanta si loc, ca o fiinta fara forma si neinchipuita, fiind pretutindeni si mai presus de orice, tot astfel este dincolo de orice imaginatie. Prin urmare, sa stii ca imaginatia este o putere sufleteasca incapabila a se uni cu Dumnezeu, din pricina unor astfel de neajunsuri ale ei.

Sa stii ca Lucifer, cel ce fusese intaiul intre ingeri, aflandu-se la inceput mai presus de imaginatie si afara de orice forma, culoare si perceptie, ca minte rationala, imateriala, fara forma si fara trup, mai apoi ravnind in mintea sa sa devina intru totul egal cu Dumnezeu, a cazut in aceasta mult divizata, grosolana si multiforma imaginatie. Astfel, din inger fara forma, nematerial si nepatimas, a devenit diavol, oarecum material, pluriform si patimas.

De aceea este numit de catre dumnezeiestii Parinti pictor a toate, imitator a toate, sarpe cu multe chipuri, mancator al pamantului patimilor, nalucire, si alte nume de acest fel. […]

Deci, invata din acestea, iubite, ca diferitele forme ale imaginatiei, dupa cum sunt inventii si nascociri ale diavolului, tot asa ii sunt lui si foarte pe plac. Pentru ca, dupa unii sfinti, imaginatia este puntea pe care trec demonii ucigatori si se amesteca in suflet, facandu-i salas al gandurilor rele si al tuturor patimilor necurate, sufletesti si trupesti. […]

O! Dar diavolul cel ucigator de oameni a facut ca, intocmai precum el a cazut prin imaginatie, tot asa si Adam sa-si inchipuie ca poate deveni egal cu Dumnezeu, si prin aceasta inchipuire sa cada. Astfel, din acea viata cugetatoare, ingereasca, indisolubila si statornica, a fost aruncat de diavol in imaginatia robita simturilor, multiforma si nestatornica, si in starea animalelor irationale. […]

Omul, o data cazut intr-o astfel de stare, cine poate spune in cate patimi, rautati si greseli n-a fost aruncat prin imaginatie?

A umplut filosofia morala cu felurite amagiri, fizica cu multe opinii neadevarate, iar teologia cu dogme false.

Caci multi dintre cei vechi si dintre cei noi, dorind sa vorbeasca despre Dumnezeu si sa se ocupe indeosebi de adevarurile inalte si neinchipuite ale lui Dumnezeu, chiar inainte de a-si curati mintea de formele patimase si de feluritele inchipuiri ale lucrurilor care cad sub simturi, in locul adevarului au aflat minciuna. Raul cel mare este ca au imbratisat aceasta minciuna drept adevar. In loc de teologi, ei se arata a fi niste amagitori, bizuindu-se pe iscusinta mintii, cum zice Apostolul.

Deci, frate, daca doresti sa te eliberezi degraba de aceste patimi si rautati, daca voiesti sa te feresti de feluritele curse si mestesugiri ale diavolului si daca iubesti a te uni cu Dumnezeu si a dobandi dumnezeiasca luminare, atunci lupta-te din rasputeri a-ti goli mintea de orice forma, culoare si spatialitate. Pe scurt, de orice imaginatie si aducere aminte a lucrurilor bune sau rele, pentru ca toate acestea sunt plagi, umbre si neguri care intuneca puritatea, nobletea si stralucirea mintii. Nici o patima trupeasca sau sufleteasca nu poate patrunde in minte pe alta cale decat prin imaginarea lucrurilor senzoriale. Imaginatia si memoria sunt treptele inselaciunii vrajmasului, dar mai cu seama imaginatia: intr-insa este radacina oricarui pacat.

Sarguieste-te, deci, a-ti pastra mintea curata de orice imaginatie, asa cum a creat-o Dumnezeu.”

Doamne ajuta!

Comentariu saccsiv:

Am postat si acest pasaj legat de imaginatia ce deschide porti largi diavolului spre mintea crestinului, pentru a intelege mai bine ca nu-i de loc de joaca nici cu hipnoza asta.

„Puterea” hipnotizatorului de la dracul vine. Dar dracul nu poate citi gandurile omului, asa ca foloseste tot soiul de manevre, hipnoza fiind una dintre ele. Daca va duceti pe la tot soiul de „specialisti” in psihopupu, veti auzi ceva de genul: „nu te opune, lasa-ma sa intru” … Dracul care-l invata pe „specialist” nici asa nu va putea citi ceva, insa va putea transmite „ganduri”, imagini spre mintea nefericitului pacient. Ba mai mult, poate astfel sa-l si domine mai mult sau mai putin, intr-un soi de inceput de posedare.

Legata de subiect, ravagii face si regresia hipnotica. Iata ce scrie un parapsiholog in articolul Regresia hipnotică:

Fiecare om se antrenează în viaţă pentru a-şi putea proiecta spiritul cât mai sus în ierarhia spirituală universală, după moarte. Apoi, spiritul revine în alt om pentru o nouă urcare şi tot aşa până ajunge în vârf. Totul se întâmplă ca într-o spirală a timpului. După un ciclu complet de viaţă pământeană, ajungem în acelaşi punct iniţial, dar în altă perioadă, parcurgând o spiră. Cu fiecare ciclu parcurs ne mai înălţăm cu o spiră până când ajungem, în final, să realizăm un arc. Fiecare are arcul său cu un număr propriu de spire numite încarnări.
Cu ajutorul hipnozei se poate realiza o regresie în timp care dă posibilitatea de a afla informaţii din vieţile trecute, deci am putea revedea fiecare spiră a arcului nostru.
Majoritatea oamenilor au o reţinere faţă de hipnoză. Ei se tem că, atunci când trec prin acest fenomen, pot rămâne fără autocontrol, cu sistemul de apărare descoperit, putând fi manipulaţi conform voinţei hipnotizatorului. În stare de hipnoză, însă, orice persoană nu execută nimic din ceea ce i-ar putea face rău sau ar fi contra legilor morale. În momentul în care i se cere vreun asemenea lucru, se rupe legătura cu cel care hipnotizează.
Prin hipnoză, se practică regresia în timp, de către psihologi şi psihiatri, pentru vindecarea unor boli. Cel care a creat acest sistem a fost un spiritist francez, colonelul De Rochas, pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum totul e întâmplare, dar bine calculată de sus să pară aşa, De Rochas, în 1893, în timpul unor experimente hipnotice cu mediumul Laurent, a reuşit să strângă dovezi despre nemurirea sufletului şi reîncarnarea lui. Totul se desfăşura în prezenţa martorilor şi totul era notat. Unul dintre experimentele interesante a fost cel realizat cu mediumul Iosefina. Era o tânără servitoare, în vârstă de 18 ani. De Rochas, hipnotizând-o a dus-o treptat înapoi în timp până la faza de embrion, căci ea spunea că „nu este încă născută şi corpul în care trebuia să se încarneze se găsea în pântecele mamei sale, în jurul căreia se învârtea ea permanent”. Mergând mai înapoi în timp, Iosefina preciza că se numea Jean Claude Bourdon, născut în 1812, şi locuia în satul Champent din Franţa. Înainte de aceasta fusese o femeie pe nume Philomena Canteron, născută în anul 1702. Pentru a verifica veridicitatea declaraţiilor sub stare de hipnoză, De Rochas făcea hipnotizări repetate, timp în care punea aceleaşi întrebări şi apoi trecea la verificarea documentelor din vremurile la care se făcea referire, în ceea ce priveşte existenţa persoanelor şi a evenimentelor evocate.
Metoda lui De Rochas a fost îmbrăţişată, cu timpul, de lumea medicală şi denumită regresie hipnotică. Uimit de rezultatele obţinute prin hipnoză, psihiatrul american Brian Weiss s-a dedicat studiului acestui fenomen, ajungând la rezultate spectaculoase şi credibile. Una dintre paciente, prin regresie în timp, a spus că, după decesul dintr-o viaţă anterioară, prin vocea ei se exprima un spirit superior care declara că: „Datoria noastră este de a învăţa, de a deveni prin cunoaştere asemenea zeilor. Noi ştim atât de puţin. Tu eşti aici spre a-mi fi profesor. Am atât de multe de învăţat. Prin cunoaştere ne apropiem de Dumnezeu şi apoi ne putem odihni. Apoi revenim pentru a-i învăţa şi a-i ajuta pe alţii!”. Cu ajutorul acestei paciente, psihiatrul a realizat experimente cu rezultate inedite, care s-au verificat până în cele mai mici detalii prin metode ştiinţifice, medicale, fizice, chimice, de laborator şi chiar cu ajutorul istoriei.
În afara regresiei hipnotice, asupra căreia voi reveni cu alte exemple interesante, există şi alte metode ştiinţifice de întoarcere în timp, care duc la aceleaşi rezultate. Psihologul american Lynn Buess, de exemplu, realizează regresii în timp aplicând tehnici caracteristice acupuncturii. După o pregătire psihică a mediumului, prin presopunctură apasă pe anumite puncte de pe meridianele energetice ale corpului. În acest mod, se deblochează intuiţia pentru a deschide calea către transcendenţa amintirilor.
Există şi o altă tehnică asemănatoare care poartă numele de „rebirthing”. Paul  Liekens, cercetător al filosofiei existenţei, a afirmat într-o carte despre efectul de piramidă că poate realiza regresia în timp cu ajutorul piramidei şi chiar a descris asemenea experimente făcute de el în Belgia, la Maria-ter-Heide, într-o piramidă cu înălţimea de trei metri.
Acelaşi Paul Liekens a stabilit cu Lynn Buess o întâlnire în iulie 1981, pentru a-i face chiar lui şedinţe de regresie în timp. Acest experiment cred că merita atenţia, aşa că îl voi prezenta pe scurt. Lynn, folosind metodele de presopunctură, a apăsat pe câteva puncte meridionale pentru deblocarea intuiţiei, ca să poată accesa amintirile din celelalte vieţi. A aflat, din perioada când era fetus, că dorinţa părinţilor era să fie fată. Apoi, pas cu pas, a ajuns într-o perioadă când s-a văzut pe un câmp, îmbrăcat în soldat roman. Era în vârstă de 25-28 de ani. Stătea în faţa unei clădiri şi dădea ordine unor oameni care defilau cu lancea în mână, el fiind caporal. La vârsta de aproximativ 35 de ani era pe un cal alb, în fruntea unei legiuni. După încă un timp se afla într-o piaţă largă, iar în faţa unei clădiri se găsea o galerie în mijlocul căreia se afla un tron pe care  era aşezat un bătrân conducător roman. În piaţă avea loc o judecată, iar persoana de pe tron a recunoscut-o a fi Pontius Pilatus. Intrând mai în detaliu, emoţionat a spus:” Mi-a apărut în faţă ochilor imaginea unui om care purta pe cap o coroană de spini, plină de sânge. Este Iisus din Nazaret„. Odată, în viaţa actuală, îi apăruse o astfel de imagine, dar nu o luase în seamă, nefiind considerată că venise dintr-o întâmplare petrecută aievea. Emoţiile erau atât de mari că nu mai putea scoate o vorbă şi abia mai respira. Lacrimile au izbucnit şi, prelingându-se pe obraji, erau înghiţite de perna pe care pusese capul. Iisus se afla la trei metri de el. Plângea, spunea el, din milă pentru Hristos şi pentru că nu putea să-l ajute cumva. Apoi, în viaţa următoare, a devenit un apostol care, cu multă credinţă, îl propovăduia pe Iisus. Escala care a urmat era în Grecia, într-un templu, ca femeie, ascultând un discurs alături de alţii. După o incursiune neclară în altă perioadă, a ajuns într-o clasă, dând lecţii unor copii cu vârsta de 12 ani, ca apoi să apară imagini neînţelese ce cuprindeau un altar, cu un tron pe care se afla un preot cu o coroană din aur masiv. Era totul pură imaginaţie? Mesajele din alte vieţi apăreau sub formă de imagini însoţite de emoţii foarte puternice. Când a tras linie după experiment, ceea ce a rămas pregnant a fost siguranţa existenţei reîncarnării.
Doamna A.G. a ajuns, prin regresie în timp, în Franţa secolului al XVII-lea, în mijlocul unui proces intentat familiei sale şi câtorva prieteni. Era în 1642. Episcopul care coordona judecata a anunţat sentinţa, condamnare la moarte prin ardere pe rug. Persoana, trecând prin scena arderii, simţea că se sufocă din cauza fumului. J.O., un prieten al doamnei, fiind foarte interesat de această povestire, a încercat să dovedească faptele petrecute. A găsit locul unde trăise doamna A.G., localitatea Tulle, aflată între Limoges şi Clermont-Ferrand. Într-un muzeu, a găsit o vitrină, cu figurine şi plăcuţe care reprezentau o sectă magică. În anul 1642, după un proces, membrii sectei au fost arşi pe rug, conform documentelor în care se găseau multe informaţii legate de eveniment. J.O. a arătat apoi doamnei A.G. câteva fotografii cu pieţe şi clădiri vechi din acel loc, fără să-i spună de unde sunt. Reacţia doamnei a fost imediată: „Mi se par cunoscute imaginile, aici trebuie să se fi întâmplat!”. Aceasta a fost cea de-a şasea regresie. Celelalte au fost următoarele: la prima regresie dădea lecţii de antrenare spirituală unor negri din Etiopia. Îşi controla corpul, stăpânindu-l în timpul exerciţiilor şi folosind centrii săi energetici. A doua regresie o găseşte într-un trib de beduini din nordul Africii, făcând lecţii cu nişte copii. La a treia regresie era bărbat, profesor într-un templu din Egipt şi dădea lecţii unor copii. Printre elevi se aflau şi doi copii care, în viaţa prezentă, în 1982, urmează cursurile ei de ezoterism. Următoarea scenă o găseşte tot bărbat, în Templul lui Isis, unde trebuia să coboare într-o groapă cu şerpi. Apoi, neînţelegând ce s-a petrecut, s-a văzut pe drumul unui deşert, murind de sete. În a patra regresie, apărea din nou ca femeie într-o mânăstire din St. Odille, Franţa. Persoana văzută atunci este prietena ei şi în această viaţă. A mai asistat şi la propriul deces şi înmormântare din acea perioadă. A cincea experienţă din trecut o trăise ca femeie în secolul al XIV-lea. Era însetată de putere. Avea un soţ cu o funcţie importantă. Era o perioadă de războaie religioase.   Atunci, şi-a otrăvit soţul pentru a-i lua puterea, după care a fost trădată. Soţul din această viaţă este acelaşi cu cel de atunci, iar acum încă de la naştere are o teamă că ar putea fi otrăvit. În a şaptea regresie, a aflat că pentru a se salva de la arderea pe rug, vizualizată în a şasea regresie, şi-a trădat colegii de sectă. Dar îi trădase degeaba.
O altă doamnă, L.B., a trecut în timpul regresiei printr-o mulţime de vieţi, cu ajutorul lui Lynn Buess. A fost în Grecia alături de soţul său, până când acesta a intrat într-o comunitate filosofică dintr-un templu, moment în care a părăsit-o pe femeie. În viaţa prezentă, acesta a revenit lângă aceeaşi femeie pentru care reprezintă marea iubire. El se mai interesează de filosofie, dar este fericit alături de ea. După regresie, aflând aceste detalii, a devenit mai atent cu soţia sa. În altă ipostază, ea se găsea în Egipt, înconjurată de mulţi copii. Apoi, a venit lângă ea un bărbat pe care l-a recunoscut a fi persoana cu care este în prezent.
Există şi regresii în timp declanşate din senin, fără vreo pregătire prealabilă, pentru a intra într-o stare psihică specială. Iată, de exemplu, cazul unui copil, mai precis al unei fetiţe, descris de Paul Liekens. Fetiţa, având un comportament ciudat, a fost dusă de părinţi într-un pelerinaj în Brabantul flamand. Călătoria era făcută urmând sfatul unui pastor. Ajunşi la Bazilica Sf. Maria, unde se găsea o icoană care făcea minuni, când să traverseze strada către lăcaşul sfânt, fata s-a oprit brusc şi s-a albit la faţă. Speriată, ea a bâlbâit ceva abia perceput: „Aici am fost cândva călcată…”. Intrând într-o cafenea din apropiere, părinţii fetei au aflat că într-adevăr, cu mulţi ani în urmă, a fost călcată de o maşină o fetiţă cam de vârsta fetei lor şi asemănătoare la chip. Starea ciudată actuală a copilului îşi avea originea în moartea subită survenită în urma accidentului care îşi pusese amprenta în viaţa următoare. Conştientizând, prin regresie în timp, anumite aspecte din vieţile trecute, care îşi au efectul în viaţa actuală, se poate scăpa de anumite afecţiuni.
Acesta este şi scopul regresiilor hipnotice făcute de specialişti, de a găsi cauzele unor afecţiuni actuale, pentru a le putea anihila. Pentru aceasta, persoanele supuse regresiilor trebuie să fie pregătite psihic, să accepte situaţii ciudate care au avut loc în alte existenţe. Unii poate au fost ucigaşi, hoţi, au practicat magia neagră etc. La un asemenea experiment, evenimentele trecute, din alte vieţi, sunt importante doar pentru acţiunile din viaţa curentă, ca să poată fi anihilate amprentele negative din acele vieţi.
Paul Liekens prezintă câteva cazuri de persoane care şi-au găsit echilibrul în sănătate, în urma apelării la regresia în timp. O femeie în vârstă de 50 de ani a fost măcinată, încă din tinereţe, de frica de îmbătrânire, de pierderea frumuseţii fizice. Din aceste considerente şi-a făcut nenumărate operaţii estetice şi a făcut pregătire pentru menţinerea condiţiei fizice. Din cauza acestor gânduri, viaţa ei sentimentală a fost un fiasco. În timpul regresiei, s-a vizualizat într-un trib de beduini din Africa de Nord. A fost crescută şi educată pentru a ajunge una dintre soţiile şefului de trib. Dar la vârsta de 35 de ani, împreună cu alte soţii ale acestuia, a trebuit să bea otravă, deoarece erau considerate bătrâne şi lipsite de frumuseţea tinereţii. După aflarea acestor amănunte, femeia nu a mai avut acea frică, din cauza căreia viaţa i-a fost un calvar. Relaţia sa cu familia s-a îmbunătăţit radical.
Un om de afaceri american risca să piardă contracte vitale pentru firma sa din cauza fricii de a zbura cu avionul. Sănătatea lui era perfectă, conform testelor clinice. În timpul unei regresii făcute la un cabinet de psihologie, a descoperit că, într-o viaţă anterioară, fusese un pilot german, care a fost împuşcat în timpul zborului cu un Messerschmitt. Aflând cauza fricii de zborul cu avionul, simptomele de teamă au dispărut pentru totdeauna.
Isola Pissani prezintă într-o carte a sa un alt caz interesant. Un bărbat acuza o durere puternică în corp, dar medical nu se distingea nici o afecţiune. Cercetările vieţilor trecute au scos la iveală că fusese împuşcat în acel loc de cel mai apropiat prieten. Totul se petrecuse însă din vina lui. Realizând că împuşcătura s-a produs din cauza lui, l-a iertat în sinea lui pe ucigaş, iar în momentele următoare durerea i-a dispărut.
Iată că poate multe dintre stările noastre neînţelese în anumite situaţii îşi pot avea cauzele în trecut, în alte vieţi.

Comentariu saccsiv:

Deci atentie si la acupunctura, despre care s-a mai discutat pe acest blog:

Dezbatere: ACUPUNCTURA … Adica un alt DRACISM

Vedeti ce dibaci e dracul? Cica:

Cu ajutorul hipnozei se poate realiza o regresie în timp care dă posibilitatea de a afla informaţii din vieţile trecute

Pana la urma asta e unul din scopurile principale, promovarea unei mega rataciri indo tibetane: reincarnarea … Si cum lucrurile intotdeauna se leaga, vine firesc si a doua ratacire:

Datoria noastră este de a învăţa, de a deveni prin cunoaştere asemenea zeilor.

Unde am mai auzit noi vorba asta? Pai sa ne amintim ce scrie la Facerea, Capitolul 3:

Şi a zis şarpele către femeie: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”

Iar femeia a zis către şarpe: „Roade din pomii raiului putem să mâncăm;

Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”

Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri!

Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul„.

Vedeti deci siretenia balaurului, cum lucreaza prin hipnotizatori si ‚invatatura” indo tibetana?

Regresia asta hipnotica mai este folosita si pentru a „demonstra” reincarnarea. Dracul lucreaza extrem de simplu, dar oamenii indepartandu-se de invatatura crestina devin nauci si nu mai vad nici de aci pana colea. Cica isi aduc aminte de vieti anterioare … Aiurea. Necuratul le trimite de fapt imagini din viata altora din trecut. Si la verificare sa vezi chestie: personajele au existat. Deci „concluzia” este ca  hipnotizatii au fost incarnati in acei oameni din trecut. Super tare.

Si ca sa prinda si la crestini, apar si exemple de genul:

Mi-a apărut în faţă ochilor imaginea unui om care purta pe cap o coroană de spini, plină de sânge. Este Iisus din Nazaret„. […] Apoi, în viaţa următoare, a devenit un apostol care, cu multă credinţă, îl propovăduia pe Iisus.

Si cu asta l-a dat pe spate pe nauc …

Un al mijloc de a promova mega ratacirea este si motivatia:

Acesta este şi scopul regresiilor hipnotice făcute de specialişti, de a găsi cauzele unor afecţiuni actuale, pentru a le putea anihila.

Ca dracul il face pe nauc sa-l doara in piept, apoi dupa regresie afla ca in alta viata fusese impuscat si apoi sa vezi smecherie: nu-l mai doare in piept. „Concluzia”? Exista reincarnare si toate „invataturile” indo tibetane sunt adevarate …

Cititi va rog si:

DIALOGURI despre PSIHOLOGIE

Anunțuri

40 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on Martie 11, 2011 at 6:11 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • el said, on Martie 12, 2011 at 6:14 pm

      @saccsiv

      ai MARE dreptate frate,sunt DRACISME si regresia hipnotica si hipnoza=stare mentala de perturbare a functiilor intelectului si perceptiei cu anihilarea LIBERTATII.
      NU sunt de accord cu Pr.Vasile aici asa cum NU am fost de accord nici cu parerile sale despre acupunctura.Nu avem nevoie sa cunoastem „dinauntru” inselarile/lucrarile dracesti ca sa ne putem feri de ele,am fi netrebnici daca ar fi asa,pentru aceasta harul Lui Dumnezeu ajuta omul sa inteleaga si sa aibe trezvie5nu-i nevoie sa curvesti sau sa faci vrajitorie,yoga ,etc ca sa intelegi ca sunt PACATE,CADERI,INSELARI).Iertare ca nu argumentez.
      Imi cer iertare tuturor ca nu pot interveni o vreme.
      Post usor, cu buna sporire duhovniceasca tuturor.

      Doamne ajuta frate.Dumnezeu sa te intareasca ,sa fie cu tine si sa te lumineze.

      Apreciază

      • saccsiv said, on Martie 12, 2011 at 6:24 pm

        el

        Doamne ajuta, frate!

        Apreciază

  2. WORLDLINES - June 28, 2009 said, on Martie 11, 2011 at 6:27 pm

    […] View full article on Saccsiv’s Weblog […]

    Apreciază

  3. Ioan Pelasgul said, on Martie 11, 2011 at 6:31 pm

    Apropo diavolii pot citi gandurile? Sau pot numai percepe lucrurile fizice si faptele noastre.
    Banuiesc ca daca pot percepe orice e fizic pot sti si cand ne este frica(din cauza adrenalinei).
    Dar daca ne gandim la ceva mai complex si-ar putea da seama?

    Apreciază

    • Ayan said, on Martie 11, 2011 at 6:42 pm

      Nu . Doar daca zici cu voce tare .
      PR . ARSENIE BOCA : ” sa nu vorbesti niciodata despre proiectele tale , caci cel rau stie doar ce vorbesti nu si ce gandesti si ti le nimiceste „

      Apreciază

    • saccsiv said, on Martie 11, 2011 at 6:42 pm

      Ioan Pelasgul

      Dracii nu pot citi gandurile.

      Iertare, ai citit articolul?

      Apreciază

      • Ioan Pelasgul said, on Martie 12, 2011 at 6:41 am

        Nu.
        Iarta-ma!

        Apreciază

  4. gerik64 said, on Martie 11, 2011 at 6:52 pm

    Draci nu cunosc gindurile dar vede dupa ce inclinam si dupa ce vede spre exemplu ca ne uitam dupa femei pe diavolul curviei ni-l da pe cap.Doar dumnezeu stie gindurile si cei care EL le dezvaluie.Daia stiu uni sfinti ce gindim sau de ce am venit la ei. Ca le spune Dumnezeu.La hipnoza, daca te lasi hipnotizat inviti pe diavol sa-ti intre in minte.Hipnotitazorul este demult posedat.

    Apreciază

  5. dante said, on Martie 11, 2011 at 7:04 pm

    Pentru cine este din zona si nu numai, exact pe aceasta tema, (dracismele) la manastirea Clocociv, duminica de la ora 16 pina la ora 18, o intilnire duhovniceasca cu parintele Nicolae. Cu siguranta vom avea ce invata.
    Doamne ajuta!!

    Apreciază

  6. daniel said, on Martie 11, 2011 at 7:12 pm

    Iata un articol despre cumplit-de-adevarata realitate din Romania semnat de Gheorghe Funar: http://www.napocanews.ro/2011/03/de-1-aprilie-romania-iese-din-criza.html

    Apreciază

  7. nea Anderthal said, on Martie 11, 2011 at 8:04 pm

    ..dar mesajele subliminale nu intra in aceasta categorie periculoasa?
    ps:pe mine m-au fentat cind an vazut filmul cu „salvarea bravului soldat Sveijk..sorry Ryan”

    Apreciază

  8. Ciprian said, on Martie 11, 2011 at 8:43 pm

    Oare nu exista riscul ca copii nascuti cu „ajutorul” hipnozei să iasă puțin mai demonizati … Doamne Fereste?

    http://www.gandul.info/magazin/nasterea-cu-ajutorul-hipnozei-ar-putea-micsora-durerile-si-elimina-nevoia-de-medicamente-sau-anestezie-8032785

    Apreciază

  9. Ostrov said, on Martie 11, 2011 at 8:48 pm

    Varianta stiintifica moderna: programare neuro lingvistica.

    „Programarea Neuro Lingvistica (PNL) este o stiinta noua, care deriva din psihologia
    cognitiva si din cibernetica si permite a se ajunge la un control complet al
    componentelor de baza care constituie experienta umana.”

    http://www.youtube.com/results?search_query=nlp+derren+brown&aq=3

    http://www.youtube.com/results?search_query=Richard+Bandler&aq=f

    Mare atentie, multe companii organizeaza cursuri pentru cresterea performantei angajatilor.

    Apreciază

    • Ciprian said, on Martie 11, 2011 at 9:14 pm

      … da sunt cateva companii mai agresive cu NLP-ul, tot trimit SPAM, e inspăimantătoare insistenta si numarul lor… mai ales daca lumea le si foloseste. Una din tehnologii este citirea fotografica despre care am intrebat unul din autorii romani despre citire rapida si voi da un copy/paste după ce mi-a raspuns. Mentionez ca citirea fotografica face parte tot din portofoliul NLP.

      Difera citirea fotografica de citirea rapida, daca da cu ce ?

      Imi cer scuze pentru ca raspund tarziu, am gasit acest mesaj in spam si l-am trecut in inbox acum.
      Ce sa va spun, din punctul meu de vedere citirea rapida foloseste capacitatea pe care deja oamenii o au imbunatatind performanta prin mici artificii cum ar fi marirea campului vizual, eliminarea subvocalizarii, eliminarea regresiei sau imbogatirea vocabularului. citirea agresiva (cu o viteza mult mai mare decat de obicei) impune un anumit ritm cu care atat ochiul cat si creierul se obisnuiesc. In acest mod viteza poate creste constant de cateva ori. Ea este accesibila oricui si rezultatele apar imediat dupa doar cateva sesiuni de antrenament.
      In citirea fotografica se apeleaza la functii ale creierului despre care nu toata lumea are informatii, e vorba aici de memoria subliminala, daca privim o pagina timp de o fractiune de secunda, suntem in stare sa receptam informatia in integralitatea ei, doar ca nu suntem constienti de ea, informatia patrunde in subconstient doar ca nu putem avea acces la ea decat prin tehnici speciale de concentrare, respiratie etc. Daca in cazul citirii rapide viteza poate ajunge undeva pana la sa zicem 1500 cuvinte pe minut, in cazul citirii fotografice vorbim de zeci de mii de cuvinte pe minut cu rata de intelegere 70-80%.
      Personal recomand citirea rapida deoarece este si cea mai sigura insa sunt persoane care pot practica cu succes si citirea fotografica insa nu stiu ce efect poate avea asupra mintii constientizarea a mii de pagini citite intr-o zi. Eu am avut o astfel de experienta acum cativa ani in care am citit fotografic mai multe carti cu o rata de intelegere mica spre medie dar dupa aceea mi-a fost extrem de rau. Timp de o saptamana am ametit si vedeam totul ca si cand o camera de filmat se misca in sus si in jos, imi juca imaginea. Sunt persoane care pot citi cu 75000 de cuvinte pe minut, dar stam si ne intrebam cat de mult avem nevoie de aceasta viteza, daca ne gandim la parabola cu iepurele si broasca testoasa ne dam seama ca o viteza de 1000 de cuvinte pe minut este mai mult decat suficienta si nu implica nici un risc, sub 1 la mie din oameni citesc cu aceasta viteza, daca ne gandim ca putem citi la aceasta viteza o carte pe zi in 25 de minute cu intelegere undeva la 90% chiar in unele cazuri (depinde de limbaj si complexitate) chiar 100% consider ca este mai mult decat suficient. 5% din oameni citesc o carte pe saptamana, daca citim o carte pe zi vom fi in top (in varful piramidei) si conform legii lui Pareto sansa de a evolua din punct de vedere profesional dar si financiar creste cu 80% fata de ceilalti din jurul nostru.

      va recomand pe aceasta tema.

      1. Manual de Citire rapida (25 lei)
      2. Exercitii de citire rapida, (25 lei)

      scrise de mine, urmeaza sa public: Secretele Citirii rapide. De asemeni va recomand orice curs sau carte de citire rapida care exista pe internet (carti publicate in limba engleza), in general informatia este valida si va puteti folosi de ea.

      Apreciază

      • Ciprian said, on Martie 11, 2011 at 9:29 pm

        P.S. E vorba de autorul Silviu Vasile, cărti in care am fost surprins sa gasesc si texte-exercitiu despre smerenie, modestie etc…

        Apreciază

  10. gerik64 said, on Martie 11, 2011 at 9:34 pm

    Cei ce fac hipnoza sunt posedati.Nu au nicio putere are diavoli din ei.Starea hipnotizatului e buna numai un scurt timp ca dracu e batrin si smecher…Dupa aia incep problemele starea sa inrautateste si ajunge omul care a cautat o alinare la o stare cu mult mai rea doar daca se spovedeste mai poate scapa de chinuri si chiar nebunie.

    Apreciază

  11. Mos Ioan said, on Martie 11, 2011 at 11:00 pm

    @ Marian exNorvegia

    Marian, parerea mea este ca norvegienii trebuie sa-si formeze oamenii lor în toate domeniile si sa-i mai lase pe români în pace. Românii trebuie sa ramâna în Tara, plecând pe alte meleaguri unii îsi pierd familia, altii credinta, etc.etc.. Prin plecarea românilor, Tara se goleste si va fi locuita de alte natii „conlocuitoare”……… asa ca………..întelegi tu multe…………

    Apreciază

    • @Daniel-George said, on Martie 11, 2011 at 11:39 pm

      Da. Ceea ce spui tu in mare se numeste dezbinare si dezradacinare a romanului. Ea se face voluntar si sistematic de catre sistem. Asta este singura posibilitate a Romaniei sa se dizolve cu adevarat in constitutia europeana, unde am uitat sa-l mentionam pe Dumnezeu, in schimb le-au dat tuturor drepturi, numai crestinilor nu.
      Pentru cine nu-si da seama prin logica spre ex cand homosexualii isi ridica drepturile, tacit se pierd cateva din cele ale crestinilor.
      Multe tari in momentul acesta sufera metamorfoza aceasta.

      Apreciază

      • @Daniel-George said, on Martie 11, 2011 at 11:41 pm

        Se incurajeaza corceala aceasta intre natii, traditii, religii etc. Pentru ciorba finala.

        Apreciază

      • Mos Ioan said, on Martie 12, 2011 at 12:26 am

        @ Daniel-George

        Asa este. Ai dreptate.

        Apreciază

  12. Ovidiu said, on Martie 12, 2011 at 2:16 am

    Internetul reactioneaza la cutremurul din Japonia! http://www.servicii-it.info/2011/03/internetul-reactioneaza-la-cutremurul.html

    Apreciază

  13. […] Saccsiv […]

    Apreciază

  14. natalia said, on Martie 12, 2011 at 2:20 pm

    Nu prea a plecat nimeni de bine din Romania sa fim seriosi…deci nu sunt de judecat.Inalata ordine de idei as dori daca se poate ca parintele vasile sa-mi explice si mie cum vine treba asta pe care a spus-o:”In prezent starea hipnotica poate fi indusa nu numai printr-o persoana, ci si prin diverse tehnici in care nu exista contact direct cu o alta persoana. Apoi starea hipnotica poate fi autoindusa.
    „.Ca nu prea inteleg…Doamne ajuta!

    Apreciază

  15. @Cosmin said, on Martie 12, 2011 at 3:21 pm

    DORESC A ADRESA O INTREBARE TUTUROR CITITORILOR:

    Daca starea hipnotica, vrajitoria, magia, ghicitul,astrologia, acupunctura si toate tehnicile acestea pe care le incadrati la categoria dracisme…
    Stau si-mi pun intrebarea: Cine a creat aceste tehnici si mecanismul existential din spatele lor? Cum au aparut ele? Vad ca majoritatea voastra indraznesc sa aiba impresia ca Lucifer este creator in creatia divina si … creaza procedee existentiale de tranzactii de tot felul in creatie la fel ca si Dumnezeu.
    Ce domnilor, lucifer e creator asemenea lui Dumnezeu incat sa creeze paralel cu Dumnezeu mecanisme asemenea puterii Divine?
    Manati de preconceptii si intelegeri gresite, nu va dati seama ca lucifer si dracii folosesc procedee ce existau deja in creatie? Ba mai mult, le descopera omului, iar omul nu face decat sa foloseasca acele „dracisme” in scopuri deloc divine.
    Sfintii nu au astfel de daruri? de la dedublari pana la dematerializari pana la ghicitul intimitatii oamenilor, pana la clarviziune, vedere in viitor. Toate functioneaza pe mecanismele create de Dumnezeu. Lucifer lucreaza pe materialul deja existent, nu inventeaza el brese sau tehnici in creatie
    Dracul de unde are putere? Cine i-a dat putere dracului? Partea nevazuta si vazuta este creata tot de Dumnezeu. Inclusiv iadul. Daca nu admiteti ca puterea demonica este creata tot de Dumnezeu, inseamna ca El in mintea voastra nu-i atotputernic si ete cum ceva se creaza dincolo de Dumnezeu.
    In realitate Dumnezeu da cunoasterea dupa limitele fiecaruia. Exact cum Iisus Hristos Domnul, nu discuta cu apostolii lucruri complexe despre lume si le spunea foarte des, ca ei acum nu pot intelege unele lucruri si le vorbeste in pilde.

    Apreciază

    • sol said, on Martie 12, 2011 at 3:43 pm

      Dumnezeu e intr-adevar cel ce le-a creat pe toate, asa cum sunt ele, cu partile lor intunecate si cu cele luminoase…. si mai ales l-a creat pe om si i-a dat dreptul de a alege. daca nu ar fi existat cele doua extreme: bine-rau si posibilitatea de a te situa pe una din ele, cum ai fi putut sa te apropii de Creator? apropierea de dumnezeire trebuie sa se faca in timp si sa fie meritata, caci posibilitatea de a ne desprinde de partea instinctuala si de a alege este ceea ce ne separa de regnul animal si de fratii nostri intru creatie.
      Deci hipnoza este o optiune ca oricare alta. e alegerea ta sa o folosesti sau nu. parerea mea.

      Apreciază

    • @Daniel-George said, on Martie 12, 2011 at 5:14 pm

      Ca tot veni vorba de aceste lucruri.
      Emit si eu o intrebare…Pe acest blog exista un articol despre Cartea lui Enoh?
      As dori a afla si eu niste informatii, argumente pro/contra… A celor de aici.
      Am cautat si nu am gasit insa va rog a ma redirectiona catre el in cazul in care exista.
      Raspuns pentru @Cosmin.
      Si eu cred ca toate sunt ale Lui. Daca citesti Sfanta Scriptura, Iisus Hristos spune ca El nu este al lumii acesteia… si implicit nici noi. Insa pentru a pleca din aceasta lume spalati spiritual trebuie sa respectam si sa pazim anumite reguli pe care ni le-a dat Dumnezeu.
      Atentie insa. Stapanitorul acestei lumi iti deschide toate portitele pentru a rataci in labirint, pierzand timpul util lucrarii individuale pentru mantuire. Vrajitoria si toate cele enumerate sunt inutile mantuirii omului in aceasta lume. Prin logica orice este inutil omului a se mantui, poate fi numit DRACESC.
      Scopul fundamental existent pe pamant in aceasta lume… este de a ne mantui. Daca un lucru pe care-l faci nu pune baza tendintei catre mantuire, devine inutil. Orice este inutil poate fi numit si dracesc gandind prin contrast. In fundament acest „dracesc” are ca scop existential perturbarea omului din drumul lui catre mantuire [mai are unul pe care nu vreau sa-l mentionez].
      In aceasta creatie, nu exista stare neutra. Ori aplici Cuvantul Domnului, ori esti pierdut facand orice altceva-ti trece prin cap.

      Apreciază

    • saccsiv said, on Martie 12, 2011 at 5:51 pm

      @Cosmin

      Iti dai seama ce spui?

      Apreciază

  16. stari mentale said, on Martie 16, 2011 at 7:36 pm

    […] In plus despre acest subiect poti citi aici: https://saccsiv.wordpress.com/2011/03/11/hipnoza-si-regresia-hipnotica-adica-dracisme/ Tags: beatitudine, stari ale constiintei, stari […]

    Apreciază

  17. […] HIPNOZA si REGRESIA HIPNOTICA – adica DRACISME … […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: