Inainte de a intra armata rosie in Bucuresti, lumea buna se amagea ca va fi bine …
Cica la scurt timp dupa 23 august, la un bal cu lume buna, domnitele si domnii lor cei habauci isi dadeau cu presupusul cum va fi cand armata rosie va patrunde in Bucuresti.
Ele, precum nesatulele cele natange, se intrebau oare cum arata ofiterii iar ei degajau o inconstienta incredibila, debitand “analize” ce se incheiau intr-un ton optimist.
Desigur, ca si acum, existau teoreticieni ai conspiratiei ce avertizau ca armata rosie va aduce dupa ea si bolsevismul si ca multi dintre cei ce dantuiau vor sfarsi cumplit. Dar sareau repede vocile ce linisteau, cum ca nu vor permite aliatii …
Cam asa e si acum …
Istorioara de mai sus am citit-o pe undeva dar nu mai stiu pe unde. Era scrisa de un martor al acelor tragice evenimente.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
Strabunicul meu a stiut ca vin bolsevici si a vrut sa vanda pamantul de la tara ca sa se mute in Bucuresti dar na mai apucat.
ApreciazăApreciază
Cu armata rosie se mai negocia, dar cu NOM ba!
ApreciazăApreciază
Steinhardt, in Jurnalul Fericirii, descrie o scena in care lumea era „la sosea” si ovationa armata rosie cand intra in Bucuresti, prin Colentina, si tatal lui zice ceva de genul ” tampitii, nici nu banuiesc ce ii asteapta”
ApreciazăApreciază
„Undeva în Jurnalul fericirii Nicolae Steinhardt mărturisea că în urmă cu 64 de ani, adică la 30 august 1944, se afla la colţul străzii Olari cu Calea Moşilor, uitându-se alături de alţii la coloanele ruseşti care intrau în Bucureşti, dinspre Colentina: „Stăteam şi eu şi priveam tancurile. Jur că nu râdeam, nu salutam, nu aplaudam, nu exclamam; stăteam şi priveam pur şi simplu, uite-aşa. Mă simt deodată strâns de braţ şi blagoslovit cu un DOBITOCULE pronunţat desluşit şi apăsat – „stai şi te uiţi, tâmpitule, staţi şi vă uitaţi cu toţii şi nu ştiţi ce vă aşteaptă, uite-i cum râd, or să plângă cu lacrimi amare, şi tu la fel… Hai acasă…”. Era tatăl său, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, participant activ la Primul Război Mondial, rănit la Mărăşti şi decorat cu Virtutea Militară. Dincolo de entuziasmul naiv al celor care vedeau în acele clipe ale zilei de 30 august 1944 semnele încetării războiului, dincolo de entuziasmul otrăvit al oportuniştilor şi al profitorilor de ocazie, evreul Oscar Steinhardt a înţeles că România şi o mare parte a continentului european căzuseră de fapt, cum se spune, din lac în puţ. După ororile fascismului şi ale nazismului, istoria le livra acum la pachet, pentru o lungă perioadă, totalitarismului comunist.”
http://www.rostonline.org/blog/razvan/2008/09/rzvan-ionescu-despre-o-anume-fericire.html
ApreciazăApreciază
Apreciez articolul insa ma tem ca in caz de razboi, rusii nu mai vin.
Livreaza coletul si Bucurestiul canta cu Ingerii.
Oricum asupra orasului planeaza si amenintarea reala a unui cutremur foarte puternic.
Dar asta e, cu o moarte suntem toti datori.
ApreciazăApreciază
Nu este exclus ca rusi sa ne tranziteze tara
in drum catre Turcia spre Istambul.
ApreciazăApreciază
Probabil o vor lua prin Georgia…
Nu zicea Sfantul Paisie ca Constantinopolul va reveni Grecilor pentru ca Rusii nu vor avea ce face cu el si pe buna dreptate
ApreciazăApreciază
Din aceasta cauza si NKVD-ul mereu tinea o evidenta popullatiei rurale, ca nu cumva multi oameni de la sat sa migreze spre orase. Populatia de la oras e mai predispunsa sa intampine trupe straine cu aplauze, flori in timp ce taranii isi vor apara gospodariile in fata unei astfel de situatii.
ApreciazăApreciază
Oamenii au sperat …, de 2000 ani ei spera. Si după 89 au sperat… Rezultatul?
http://www.britishpathe.com/record.php?id=12852
http://www.britishpathe.com/record.php?id=23507
ApreciazăApreciază