Sfinti Parinti despre GEOCENTRISM

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Căci cei nebuni îşi închipuie că nimic nu stă pe loc, dar
aceasta li se pare nu din obiectele văzute, ci din ochii care văd. Deoarece ei sunt nestatornici şi
buimaci, ei cred că Pământul se roteşte cu ei, dar el nu face asta ci stă nemişcat. Tulburarea
este chiar starea lor, şi nu vreo schimbare a stihiei”

In completarea articolelor:

VIDEO: GEOCENTRISM

7519 ani de la facerea lumii si soarele se invarte in jurul pamantului. Suntem crestini sau umerase?

Iata si parerea Sfintilor Parinti.

Citez din articolul CONSENSUL SFINŢILOR PĂRINŢI ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI ASUPRA GEOCENTRISMULUI:

Sfântul Clement Romanul: „Ziditorul, îndelung răbdătorul, mult milostivul, ţiitorul,
binefăcătorul, de oameni iubitorul, învăţătorul curăţiei, cel fără de moarte şi care dăruieşte viaţa
veşnică, neasemănatul, care se sălăşluieşte în sufletele celor buni, care nu poate fi cuprins şi
totuşi este cuprins, care a ţintuit marea lume2 ca un centru în spaţiu, care a împrăştiat cerurile
şi a întărit Pământul.”3
Sfântul Atanasie cel Mare: „Dar Pământul nu stă pe el însuşi, ci este întemeiat pe ape,
şi iarăşi, este ţinut la locul său, fiind ţintuit în centrul cosmosului.”4 „…munţii se înalţă, marea
se zbuciumă de valuri, vieţuitoarele ei cresc, iar pământul rămâne nemişcat…”5
Eusebiu de Cezareea: „Pământului i-a păstrat locul de la mijloc, dându-i rostul unui
centru şi înconjurându-1 cu apele oceanului, ca spre a-i spori frumuseţea prin albastrul
straielor, iar mai apoi, făcându-l să fie vatra, maica şi manca6 tuturor vieţuitoarelor de pe
cuprinsul lui, udându-l cu roura ploilor şi a susurelor de apă şi rost dându-i să rodească prin
pădurile lui şi prin minunatele lui flori, întru sporirea bucuriei vieţii…”7
Sfântul Vasile cel Mare: „Unii filosofi ai naturii spun, cu cuvinte elegante, că pământul
stă nemişcat din anumite pricini: din pricina locului pe care îl ocupă în centrul universului şi
din pricina distanţei, totdeauna egală cu marginile universului; de aceea nu poate să se încline
în vreo parte; aşa că rămâne neapărat nemişcat, pentru că distanţa egală, pe care o are din
toate părţile de jur împrejurul lui, îi face cu neputinţă înclinarea în vreo parte. Locul acesta din
centrul universului, pe care pământul îl ocupă, nu l-a dobândit nici ca o moştenire, nici prin
sine însuşi, ci este locul lui firesc şi necesar… Deci corpurilor grele le este proprie mişcarea
înspre jos; iar josul, aşa cum s-a arătat, este centrul. Să nu te minunezi, dar, dacă pământul nu
cade în nici o parte; nu cade, pentru că ocupă, potrivit naturii lui, locul din mijloc. Trebuie deci
neapărat ca pământul să rămână la locul său…
Vor fi de acord şi cei ce sunt împotriva spuselor mele că pricina care face ca pământul,
care este mai greu decât apa, să stea suspendat în mijlocul universului…” 8
„Dar nici, pentru că cei care au scris despre pământ au vorbit multe despre formele
pământului, spunând că pământul este asemănător unei sfere… rotunjit egal din toate părţile…
-, da, nici pentru aceasta nu voi ajunge să spun că facerea lumii, aşa cum ne-o relatează
Scriptura, este de mai puţin preţ, pe motiv că Moise, slujitorul lui Dumnezeu, n-a spus nimic
despre forma pe care o are pământul, n-a spus că perimetrul pământului are 180.000 de stadii (ostadie = 147-192 metri), n-a măsurat cât de mult se întinde umbra pe care o lasă pământul…” 9
„În mijlocul Sfintei, unde le era îngăduit preoţilor să intre, se găsea altarul tămâierii,
simbolul Pământului aflat în mijlocul acestui cosmos; şi de acolo veneau aburii tămâii.”10
Sfântul Ambrozie cel Mare: „…La ce foloseşte să chibzuim dacă (pământul) atârnă în
văzduh sau pe apă, ca de aici să se işte gâlceavă, cum de poate firea cea uşoară şi străvezie a
văzduhului să ţină povara pământului sau, dacă atîrnă peste ape, cum de nu se afundă în apă
greaua prăvălire a pământului? Sau cum de nu se pleacă înaintea lui unda mării şi nu se revarsă
de-o parte şi de alta, urnită din locul său? Încă mulţi au spus că pământul este la mijlocul
văzduhului şi că rămâne nemişcat cu greutatea sa… Despre aceasta socotim îndeajuns ceea ce
Domnul a grăit către Iov, sluga Sa, când i-a grăit prin nor: «Unde erai tu, când am întemeiat
pământul? Arată-Mi, dacă ai pricepere! Cine a pus măsura lui, dacă ştii? Sau Cine este Cela
Ce a întins asupră-i măsura? Sau peste ce s-au aşezat cercurile sale?» (Iov 38, 1; 4-6) Au nu a
arătat prealimpede Dumnezeu că toate cu puterea Sa stau, şi nu prin mulţimea, greutatea sau
mărimea lor? Căci legea n-a dat-o zidirea, ci ea a primit-o şi primind-o, slujeşte ei. Deci
pământul nu stă în mijloc pentru că ar atârna într-o cumpănă dreaptă, ci pentru că măreţia
voii lui Dumnezeu îl ţine în frâu prin legea Sa, astfel ca ceea ce este şovăielnic şi gol să
rămână neclătinat, precum şi proorocul David mărturiseşte, zicînd: «întemeiat-a pământul pe
tăria lui şi nu se va pleca în veacul veacului» (Psalm 103, 5). De bună seamă, Dumnezeu nu
este propovăduit aici numai ca Meşter11, ci ca Cel Atotputernic, Care… întru tăria legii Lui…
nu-i îngăduie (pământului) a se clătina… Şi nici când citim: «Eu am întărit stâlpii lui», (Psalm
74, 3) nu putem socoti cum că pământul s-a sprijinit cu adevărat pe stâlpi, ci pe puterea care
ţine şi reazemă firea pământului. Şi în ce chip stă aşezarea pământului în puterea lui
Dumnezeu, cunoaşte şi dintr-aceasta, căci scris este: «Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el
de se cutremură» (Psalm 103, 32) şi într-alt loc: «Încă o dată Eu clatin pământul» (Agheu II,
7). Deci nu rămâne nemişcat în strânsorile lui, ci este zguduit adesea la semnul şi porunca lui
Dumnezeu (Iov 9, 6), precum şi Iov zice că «Domnul îl zguduie din temelii, iar stâlpii lui se
clatină». (Iov 26, 6-8)… Cu voia lui Dumnezeu rămâne, dar, neclătinat pământul şi «stă în
veacul veacului» (Eclesiastul I, 4), precum spune Biserica, şi după voia lui Dumnezeu se mişcă
şi se clatină. Drept aceea, pământul nu stă sprijinit pe temeliile lui şi nici nu rămâne neclătinat
pe reazemul său, ci Domnul îl face să stea şi îl cuprinde cu tăria voii Sale, «că în mâna Lui
sunt toate marginile pământului». (Psalm 94, 4) Şi simplitatea aceasta a credinţei biruieşte
toate mărturiile…
Căci în ce chip pământul stă atârnat în gol şi rămâne nemişcat din pricina greutăţii sale
cumpănite din toate părţile…”12
Sfântul Grigorie de Nyssa: „”Aceasta e cartea facerii cerului şi a pământului”, zice
Scriptura13.
După ce au fost create toate câte se văd şi fiecare lucru a fost pus la locul lui deosebit, în
aşa fel încât corpurile cereşti îmbrăţişează de jur-împrejur întregul univers, iar cele mai grele
dintre ele şi care au tendinţa să cadă în jos, cum sunt pământul şi apa s-au statornicit laolaltă,
în mijloc, atunci şi-au luat locul în firea lucrurilor sub forma unei legături şi întăriri a tuturor
făpturilor înţelepciunea şi puterea dumnezeiască, singurele în stare să cârmuiască totul printr-o
îndoită lucrare: aceea a stării şi a mişcării… căci nici uscatul nu-şi părăseşte starea sa fixă şi
nici cerul nu-şi răreşte vreodată viteza mişcării sale circulare.”14
Şi ce îl face pe Pământul cel de jos să fie temelia întregului, şi ce îl ţine statornic în
locul său? Ce anume îi supraveghează tendinţa de cădere? Dacă cineva ne-ar întreba despre
acestea şi cele asemenea lor, va fi cineva atât de îndrăzneţ ca să făgăduiască vreo explicaţie de
acest fel? Nu! Ci singurul răspuns ce poate fi dat de către oameni de bun simţ este acesta: că
numai Cel care a făcut toate cele cu înţelepciune poate să dea răspuns despre creaţia Sa. Iar noi
„cu credinţă socotim să se fi întemeiat veacurile, cu graiul lui Dumnezeu,”15 cum a spus
Apostolul.”16
Fericitul Augustin: „Atunci, fie ca filosofii să nu cuteze a ne tulbura credinţa cu
argumente legate de greutatea corpurilor; căci nu mă ostenesc să cercetez de ce ei nu pot crede
că un trup pământesc poate să fie în ceruri, în vreme ce întregul Pământ nu atârnă de nimic.
Căci pesemne că lumea17 îşi păstrează locul din centru prin aceeaşi lege catre atrage la centrul
ei toate corpurile grele.”18
1 Alcătuit de Pr. Dan Bădulescu şi Robert Sungenis
2 Pământul
3 Omilia II, XLV.
4 Împotriva păgânilor, partea 1, 27.
5 Împotriva păgânilor, cartea 1, III, 44.
6 Hrănitoarea, doica.
7 Viaţa Sfântului Constantin cel Mare
8 Hexaemeron, 10.
9 Omilii, IX.
10 Înţelesul mistic al Tabernacolului, cartea V, VI; Sfântul Clement Romanul, Stromata, V.
11 artifex-meşter, artist, creator, autor (n. trad.)
12 Hexaimeron
13 Facere II, 1.
14 Despre facerea omului, 30, 1, 1.
15 Evrei XI, 3
16 Răspuns la Cartea a doua a lui Eunomiu.
17 Adică Pământul.
18 Cetatea lui Dumnezeu, XIII, 18.
sursa:http://www.hexaimeron.ro

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Căci cei nebuni îşi închipuie că nimic nu stă pe loc, dar
aceasta li se pare nu din obiectele văzute, ci din ochii care văd. Deoarece ei sunt nestatornici şi
buimaci, ei cred că Pământul se roteşte cu ei, dar el nu face asta ci stă nemişcat. Tulburarea
este chiar starea lor, şi nu vreo schimbare a stihiei.”19
Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Pământul are aceeaşi proporţie faţă de cer ca şi
centrul faţă de întreaga circumferinţă a unei roţi, căci Pământul nu este mai mult decât aceasta
în comparaţie cu cerul: pricepe că primul cer pe care îl vezi20 este mai mic decât al doilea, şi al
doilea decât al treilea, căci aşa le-a numit Sriptura…”21
Sfântul Grigore Palama: „Ci precum pământul după a lui fire stă şi apa, când ia deci
întoarcerea cea de jos?…
…Şi pământului celui nemişcat i-a rânduit împrejur, ca unui centru, un cerc foarte sus
aşezat, şi în chip iscusit foarte a legat cerul cel în veşnică mişcare prin cele ce se află la mijloc,
pentru ca lumea să rămână şi statornică, şi mişcătoare; căci corpurile în veşnică şi repede
mişcare sunt aşezat în cerc, iar ceea ce este nemişcat a primit în mod necesar locul din mijloc,
având drept contra greutate pentru mişcarea sa nemişcarea, ca să nu se mişte din loc, în felul
unui cilindru, sfera universului.”22
„Iar înţelepţii elinilor zic, cum că cerul se întoarce cu firea sufletului celui lumesc, şi
aceasta zic ei cum că învaţă drept şi cu cuvânt… Ci precum pământul după a lui fire stă şi apa,
când ia deci întoarcerea cea de jos?”23
Sfântul Grigorie Taumaturgul: „Şi toate cele ce au fost făcute de Dumnezeu pentru
om rămân credincioase în acelaşi fel: dacă, de pildă, omul este făcut din ţărână şi în ţărână se
întoarce; că Pământul însuşi rămâne statornic…”24
Sfântul Atanasie de Paros: „Şi oarecare cuprindere împrejur este cerul a tuturor
zidirilor celor văzute şi nevăzute. Că înlăuntrul lui se cuprind şi puterile îngerilor cele
înţelegătoare şi toate cele simţite, stelele şi toate celelalte, împreună cu care şi însuşi pământul,
care este ca un punct şi centru către toată lumea. …Căci cu adevărat, sau sferă, sau în chipul
sferei, întru care se zice că este şi petrecerea fericiţilor. A căruia partea cea mai de sus este
rotocolul lui cel despre toate părţile, iar cea mai de jos este mijlocul, unde cum că şi pământul
ca un centru şade nemişcat, şi înţelepţii cei de afară de demult învaţă şi dumnezeiasca
Scriptură de asemenea.”25
Luminătorii: poziţia şi mişcarea lor
Sfântul Clement Romanul: „Soarele şi luna, însoţiţi de toate stelele, se rotesc în
armonie după porunca Sa, cu mărginirile lor prescrise, şi fără nici o abatere.”26
Pentru că este vădit atât celor necredincioşi cât şi celor nepricepuţi, că mergerea
soarelui, care este de folos şi de trebuinţă lumii, şi care este purtat de pronie, se face totdeauna
în rânduială; dar mersurile lunii, faţă de cel al soarelui, par celui nepriceput a fi în
neorânduială şi nestatornicie în creşterile şi descreşterile ei. Căci soarele se mişcă în perioade
statornice şi orânduite: de la el sunt orele, de la el ziua când răsare, de la el noaptea când
apune; de la el se numără lunile şi anii, de la el se fac schimbările anotimpurilor; când se înalţă
spre regiunile de sus27 domoleşte primăvara; dar când se înalţă în tăria cerului28 dogoreşte vara:iarăşi, în coborâre, el dă cumpănirea toamnei; iar când ajunge la cercul cel mai de jos29, degerăcu frigul iernii din tăria îngheţată a cerului.”30
Sfântul Ipolit Romanul: „Căci ce frumuseţe mai împodobită poate fi decât cea a
crugului cerului? Şi ce formă de splendoare înfloritoare decât cea a feţei Pământului? Şi ce este
mai lin în mersul său decât carul soarelui? Şi ce mers e mai gingaş decât crugul lunii? Şi ce
lucrare mai minunată decât mozaicul adunat al stelelor? Şi ce e mai dătător de provizii decât
vânturile anotimpurilor? Şi ce oglindă e mai fără pată decât lumina zilei? Şi ce zidire mai
presus decât omul?”31
Sfântul Irineu: „De asemeni soarele, care aleargă în crugul său 12 luni, şi apoi se
întoarce la acelaşi punct de pe cerc.”32
Fericitul Ieronim: „Luna s-ar putea prici asupra eclipselor ei şi caznei făr de sfârşit, şi
să întrebe de trebuie să treacă în fiecare lună peste orbita anuală a soarelui. Soarele se poate
plânge şi să vrea să afle din ce pricină călătoreşte mai încet decât luna.”33
Sfântul Atanasie cel Mare: „Căci soarele este purtat de jur împrejur, şi este cuprins în
cerul întreg, şi nicicând nu poate să iasă din orbita sa, în timp ce luna şi celelalte stele
mărturisesc lucrarea acestuia asupra lor…”34
26 Întâia Epistolă către corinteni, XX.
27 La ecuator.
28 La tropicul Racului.
29 Tropicul Capricornului.
30 Pseudo-Clementine, cartea VIII, XLV
31 Cuvânt la Sfânta Teofanie, 1.
32 Împotriva ereziilor, cartea I, XVII, 1.
33 Împotriva pelagianilor, cartea I, 1, 9.
34 Împotriva păgânilor, partea 1, 27.
5
„Căci cine este acela ce văzând înconjurul cerului şi al soarelui şi al lunii, şi poziţiile şi
mişcările celorlalte stele35, cum se petrec ele în direcţii opuse şi diferite, dar în acelaşi timp
păstrează o rânduială neabătută, poate să se împotrivească adeveririi că acestea nu sunt
orânduite de sine, ci au un Făcător deosebit de ele care le rânduieşte? Sau cine văzând soarele
răsărind ziua şi luna strălucind noaptea, şi crescând şi micşorându-se fără abatere în acelaşi
număr de zile, şi unele dintre stele36, alergând în crugurile lor cu diferite şi multe orbite, în
timp ce altele se mişcă fără a rătăci37, poate să nu priceapă că ele au negreşit un Făcător care să
le conducă?”38
„Căci prin mila şi puterea Cuvântului dumnezeiesc al Tatălui care stăpâneşte peste toate
şi le cârmuieşte, cerul se roteşte, stelele se mişcă, soarele străluceşte, luna îşi face crugul său,
aerul primeşte lumina soarelui eterul căldura aceluia, şi vânturile suflă: munţii se înalţă, marea
se zbuciumă de valuri, vieţuitoarele ei cresc, iar pământul rămâne nemişcat…”39
Eusebiu de Cezareea: „Soarele, atotstrălucitorul, care străbate prin vremi, numai pe El
Îl ştie de stăpân, şi, plecat în faţa voii Lui, nu se încumetă să se abată din cale. Luna – cu
lumina ei mai palidă decât a soarelui – supusă rânduielilor lui Dumnezeu, în unele răspasuri se
împuţinează, ca apoi să crească iar la loc. Cerul în frumuseţea sa, scânteind în noianul său de
stele (care-l străbat în pâlcuri şi în bună rânduială, pe acelaşi neabătut drum), dă şi el de ştire
despre dăruitorul a toată lumina. Aşadar, toţi luminătorii cereşti, la semnul şi la cuvântul Lui se
supun împreună aceleiaşi armonii, gonind de-a lungul imenselor lor cruguri pe pista din
înaltul văzduhului..
„…Pe el l-a înzestrat cu puterea cunoaşterii, ca să poată îmbrăţişa toate ştiinţele, dându-i
spre contemplare până şi alcătuirea cerurilor, învăţându-l ciclurile soarelui, fazele lunii,
orbitele planetelor şi poziţiile stelelor fixe.”40
Sfântul Efrem Sirul: Soarele în mersul său te învaţă când să te opreşti din lucru.41
Sfântul Vasile cel Mare: „Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atât de frumos
şi atât de mare, dacă este iute în mişcare şi-şi face cu atât regularitate mişcările sale de
revoluţie, dacă are o mărime cu dreaptă măsură în univers, încât nu depăşeşte măsura faţă de
întregul univers, iar prin frumuseţea lui este ca un ochi strălucitor aşa cum se cuvine
creaţiei…”42
„Cu toate acestea, noi vedem înţelepciunea Celui ce cârmuieşte universul, că mută
soarele din unele părţi ale lumii în alte părţi, pentru ca nu cumva, rămânând deasupra aceloraşi
părţi, să distrugă frumuseţea lumii de prea multă căldură; când îl duce în părţile de miazăzi la
solstiţiul de iarnă, când îl mută la semnele care arată ziua egală cu noaptea; şi de aici îl mută
iarăşi spre părţile de nord la solstiţiul de vară, încât prin mutarea lui încetul cu încetul în jurul
pământului se păstrează buna întocmire a văzduhului…
«Să fie spre semne şi spre vremi şi spre zile şi spre ani».
Despre semne am vorbit. Când Scriptura spune «spre vremi», socot că vorbeşte despre
schimbările anotimpurilor: de iarnă, de primăvară, de vară şi de toamnă, a căror revenire
regulată ne-o dă mişcarea pe care Dumnezeu a rânduit-o acestor luminători. Se face iarnă
când soarele stă mai mult în părţile de miazăzi şi prelungeşte îndelung umbra nopţii peste
locurile pe care noi le locuim, încât se răceşte cerul din jurul pământului, iar toţi aburii umezi
strânşi în jurul nostru dau naştere la ploi – mari, îngheţuri şi multă zăpadă. Când soarele se
întoarce iarăşi din ţinuturile de la miazăzi şi ajunge pe la mijloc, încât să împartă egal timpul
între noapte şi zi, atunci, cu cât stă mai mult în locurile cele de deasupra pământului, cu atât
mai mult readuce vremea cea bună şi se face primăvară, începătoarea înfrunzirii tuturor
verdeţurilor, face de reînvie cea mai mare parte dintre arbori şi tuturor vietăţilor de pe uscat şi
din apă le păstrează neamul prin naşterea unora din altele. De acolo soarele o ia la goană spre
solstiţiul de vară şi spre părţile de miazănoapte, când se fac cele mai lungi zile. Şi din pricină
că stă cea mai multă vreme în văzduh, înfierbântă aerul de deasupra capetelor noastre, usucă tot
pământul, şi prin asta ajută la creşterea seminţelor şi grăbeşte coacerea fructelor pomilor; iar
când soarele este foarte arzător, face la amiază puţină umbră…
…soarele se îndreaptă spre partea de miazănoapte. Din toate acestea putem presupune
cât este de mare căldura lăsată de razele soarelui în aer şi ce rezultate dă.
După vară ne vine anotimpul toamnei, care sfarmă covârşitoarea năduşeală, micşorează
puţin câte puţin căldura şi ne apropie de iarnă nevătămaţi, cu ajutorul unei temperaturi
moderate; atunci soarele se întoarce din părţile de miazănoapte iarăşi spre părţile de miazăzi.
Acestea sunt rotaţiile anotimpurilor, care, fiind o urmare a mişcărilor soarelui, ne
rânduiesc viaţa noastră…
Anul solar, la rândul lui, este timpul cât îl face soarele, prin mişcarea sa, întorcându-se
la acelaşi semn de la care a plecat.”43
„…n-a măsurat cât de mult se întinde umbra pe care o lasă pământul când soarele în
mişcarea lui se află, aşa-zicând sub pământ, şi nici n-a spus că umbra pământului pe lună dă
naştere eclipselor.” 44
Să nu-ţi închipui, omule, că cele ce le vezi sunt fără început şi nici, pentru că cele ce se
mişcă pe cer aleargă împrejurul tău în cerc şi pentru că începutul cercului scapă simţurilor
noastre, să socoteşti că natura celor ce se mişcă în cerc este fără început.”45
19 Omilia la Tit, III.
20 Al Lunii.
21 Cateheze baptismale, VI, 3.
22 Omilii
23 150 de capete fireşti, teologhiceşti, năravnice şi practice
24 Despre Ecclesiastul, 1, 2.
25 Dogmatica
26 Întâia Epistolă către corinteni, XX.
27 La ecuator.
28 La tropicul Racului.
29 Tropicul Capricornului.
30 Pseudo-Clementine, cartea VIII, XLV
31 Cuvânt la Sfânta Teofanie, 1.
32 Împotriva ereziilor, cartea I, XVII, 1.
33 Împotriva pelagianilor, cartea I, 1, 9.
34 Împotriva păgânilor, partea 1, 27.
35 Aici şi în celelalte citate patristice în sensul de planete! Formularea „stele” include la modul general
şi planetele, înţelegându-se acest lucru din context şi din definţia pe care o aveau clară cei din vechime:
planetă) corp rătăcitor, ce îşi schimbă în cursul său poziţia pe banda oblică zodiacală (în sens oscilant
pe verticală). De asemenea, corp ce are „cerul” său propriu şi traiectorie şi viteză proprie. Stea=corp
ceresc staţionar, nu îşi schimbă poziţia ci se roteşte odată cu cerul al 8-lea. Desigur aici nu se
încadrează comentele şi stelele căzătoare.
36 Vezi nota 35.
37 Aci sunt chiar stelele.
38 Împotriva păgânilor, cartea 1, III, 35.
39 Împotriva păgânilor, cartea 1, III, 44.
40 Viaţa Sfântului Constantin cel Mare
41 Despre certare şi pocăinţă.
42 Hexaemeron.
43 Hexaemeron.
44 Omilii, IX.
45 Hexaemeron