DE AICI SA INCEAPA? Cica „Soferii auto-moto din Romania” vor sa incendieze rafinarii, benzinarii, autocisterne, conducte, trenuri si vase de transport petrolier din toata tara …
Citez din articolul RĂZBOI LA POMPĂ: Şoferii piromani ameninţă companiile petroliere:
O scrisoare expediată mai multor ambasade străine şi instituţii dădea ca termen-limită ziua Micii Uniri, 24 ianuarie, pentru îngheţarea preţurilor la energie electrică şi carburanţi. O scrisoare anonimă, expediată mai întâi ambasadei de la Bucureşti a Republicii Kazahstan, vorbeşte despre un plan de incendiere a câtorva rafinării şi a nenumărate benzinării, autocisterne, conducte, trenuri şi vase de transport petrolier din toată ţara.
Scrisoarea este redactată, conspirativ, în numele „şoferilor auto-moto din România” şi ameninţă cu punerea în practică a atacurilor de mai sus în cazul în care, până pe 24 ianuarie (lunea trecută), preţurile benzinei şi motorinei nu vor fi plafonate la 1 euro, iar preţul energiei electrice şi cel al gazelor nu vor fi oprite din creştere până la alegerile parlamentare din 2012.
Sintetizându-şi pretenţiile, autorii scrisorii explică: „Practic, din 24 ianuarie 2011, dacă vor fi îngheţate timp de doi ani preţurile la benzină, motorină, energia electrică şi gaze, va fi linişte şi pace„. Ultimatumul dat de semnatarii anonimi ai acestei ameninţări se încheie cu o formulă consacrată, pe jumătate, de Traian Băsescu: „Să trăiţi bine şi să reflectaţi bine„.
La ambasadele Germaniei, Austriei, la OMV şi Rompetrol
După ce a ajuns în cutia poştală a Ambasadei Kazahstanului, scrisoarea a sosit şi pe adresele Preşedinţiei, guvernului, misiunilor diplomatice ale SUA, Germaniei şi Austriei, precum şi pe adresele rafinăriilor Rompetrol, OMV ori a societăţii E-ON Gaz Târgu-Mureş. Alegerea Ambasadei Kazahstanului ca prim destinatar al scrisorii ar putea avea drept justificare naţionalitatea actualilor proprietari ai Rompetrol – compania kazahă KazMunaiGaz deţinută de guvernul de la Astana.
Revoluţia în flăcări
Piromanii nu au omis, în aceeaşi scrisoare, să facă o succintă trecere în revistă a posibilelor efecte sociale pe care acţiunile lor le-ar putea genera. „Problema cea mai gravă este ce se va întâmpla dacă lucrurile scapă de sub control şi va ieşi toată populaţia în stradă, pentru că lumea are deja cuţitul ajuns la os şi nu mai suportă şomajul, mizeria şi sărăcia. S-a întins coarda prea tare, e mai rău ca în 1989. Atmosfera în ţară este de mult una explozivă, se aşteaptă doar o scânteie„.
Misterioasa corespondenţă a intrat, încă de pe 21 ianuarie, nu doar în atenţia serviciilor secrete, ci şi în vizorul Internelor şi al instituţiilor subordonate: Jandarmeria, Poliţia Română şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
O lună de proteste
Scrisoarea de ameninţare a fost precedată, pe parcursul lunii ianuarie, de nenumărate proteste ale şoferilor faţă de creşterea preţului la carburanţi. Manifestările au variat de la achitarea plinului cu monede de 50 de bani, cumpărarea unor cantităţi infinitezimale de carburanţi ori conducerea unor maşini trase de cai. Protestele au debutat după ce litrul de benzină a atins preţul de 5 lei.
„Va fi o nouă revoluţie cu mare vărsare de sânge, cu pierderi materiale şi umane enorm de mari (…) şi toată lumea va căuta să se răzbune pe cei vinovaţi… să trăiţi bine şi să reflectaţi bine…”,
SCRISOARE DE AMENINŢARE, „Şoferii auto-moto din România”
ALERTĂ. Şeful Jandarmeriei şi-a anunţat superiorii şi colegii despre planurile anonime de a transforma rafinăriile în torţe
Comentariu saccsiv:
Poate exista acesti „soferi auto-moto din Romania”. Sau poate nu …
Poate sunt agenti ai revolutiei ce trebuie sa vina:
Si tatoneaza terenul. Si dau idei …
Noua ortodocsilor sa ne fie insa limpede: fara baricade. Si deci fara cockteiluri Molotiv:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Caci:
Si solutii omenesti nu sunt, caci vremurile apocaliptice bat la usi:

Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
EI IATA DE CE, Jandarmeria Română a publicat un anunţ de intenţie anunţând că vrea să cumpere „echipamente de reprimare a revoltelor”, respectiv căşti de protecţie, pulverizatoare, pistoale mitralieră, puşti, grenade fumigene, grenade lacrimogene şi altele, estimând preţul de achiziţie la 42 de milioane de lei.
Potrivit anunţului de intenţie de pe site-ul http://www.e-licitatie.ro, Jandarmeria vrea să cumpere 10.000 de căşti de protecţie, 475 de pulverizatoare, 300 de pistoale mitralieră, 406 puşti, 33.500 de cartuşe pentru lansatoare, 1.000 de grenade fumigene, 1.000 de petarde, 10.500 de grenade lacrimogene şi 4,7 milioane de cartuşe.
Valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de peste 42,2 mlioane de lei.
Data prevăzută pentru începerea procedurilor de atribuire a contractului este 1 martie.
Potrivit anunţului precizat, „plata se va face prin virament de la bugetul de stat” şi nu se înscrie în proiecte sau programe de finanţare din fonduri comunitare.
Anunţul a fost afişat în 27 ianuarie 2011.
ApreciazăApreciază
” Iar cand veti auzi de razboaie si de razmerite, sa nu va inspaimantati; căci acestea trebuie sa fie intai, DAR SFARSITUL NU VA FI CURAND.” ( Luca 21, 9).
(Frate Saccsiv, amenintari din astea s-au mai vazut, romanu’ bate mult din gura, la fapte suntem cam corigenti.)
ApreciazăApreciază
Un pacatos
Fraza a spus-o acum aproape 2000 de ani. Daca tu te uiti in jur si poti spune ca si actualmente „SFARSITUL NU VA FI CURAND”, foarte trist …
Tu fiind baricadista, e pana urma explicabil de ce esti foarte sigura ca mai e mult pana la sfarsit.
Iti pare rau ca nu curg valuri de sange in Romania? Iti pare rau ca nu auzi osul cum se frange? Iti pare rau ca nu vezi oameni tavalindu-se in chinuri? Iti pare rau ca hoardele din ghetouri nu pornesc la jaf si siluire? Caci asta inseamna acel:
„Va fi o nouă revoluţie cu mare vărsare de sânge, cu pierderi materiale şi umane enorm de mari (…) şi toată lumea va căuta să se răzbune pe cei vinovaţi… să trăiţi bine şi să reflectaţi bine...„
ApreciazăApreciază
Nu-s revolutionar, ca in Scriptura scrie: ” Daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, traiti in buna pace cu toti oamenii.” ( Romani 12, 18).
ApreciazăApreciază
Nu sunt „baricadista”, ci eventual baricadist, ca sunt barbat. Dar nici baricadist nu sunt.
ApreciazăApreciază
@Saccsiv?
( N-am vrut sa ma cert cu tine ieri, ca ma gandeam ca profita dusmanii Bisericii cand se cearta fiii ei).
ApreciazăApreciază
Un pacatos
Si vrei astazi?
ApreciazăApreciază
http://iondelachiuiesti.blogspot.com/2011/01/cum-fratia-musulmana-salvat-dolarul.html
ApreciazăApreciază
Mai incolo o sa vina uni sa zica ca o sa otraveaca apa ca e prea scumpa energia termica.E ceva de genul amenintarilor cu bomba in cutare loc.Treaba e ca da de lucru la jandarmerie politie si sevicii secrete.Poate asta si vor.E greu de banuit ce vor sa obtiina si ce tel au.Sa nu fie iar spioni infiltrati pentru creare de panica si intoxicarea populatiei.
ApreciazăApreciază
Saccsiv mai e timp pana la marea revolutie , revolutia din romania nu va fi ultima revolutie, aceasta revolutie e prezisa de pustnici nostri asa ca se astepta in curand, dar nu stim nimic despre marea revolutie, stim doar cine o planifica. Nu trebuie sa ne pierdem nadejdea ca altfel am face un pacat mare.
ApreciazăApreciază
Inca un pas: http://m.hotnews.ro/pages/article.aspx?id=116682&topicid=1
Oare cat va dura pana cand va fi si pe la noi? Mi-e teama ca nu prea mult…
ApreciazăApreciază
Cea mai grava stire de pe luna ianuarie asta e.
Saccsiv priveste aici:
http://www.datelinezero.com/2011/01/30/cash-no-longer-accepted-as-payment-for-services-in-discovery-bay-california/
Incep sa dispara banii de pe piata. Acestia sunt ultimii pasi:
1. Disparitia banilor de pe piata. (Societatea CASHLESS)
2. Unificarea tuturor cardurilor intr-unul singur. (Gen ce se va face in Rusia: http://www.uecard.ru)
Acestia sunt ultimii pasi dinaintea implantului. Cu siguranta in momentul in care implantul devine „o cerinta” vom cunoaste si antihristul.
Bucurati-va frati si surori caci intoarcerea e aproape.
Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Nu sa spus ca neaparat revolutie.Poate fii si o invazie armata s-au o tranzitare a unor armate si astea pot crea o macelarire a populatiei.Sa traim si vom vedea.Poate sa nu fie nimic rau daca Dumnezeu considera ca ne-am pocait suficient.De acea sunt profeti sa ne avertizeze ce se intimpla daca nu ne cumintim.
ApreciazăApreciază
sa ne amintim profetiile pustnicilor zosima si nazarie!!!! va fi mare varsare de sange in orasele din romania!!!
sa ne punem speranta in mila lui Dumnezeu si in rugaciunile sfintei Sale Mame!
ApreciazăApreciază
@danutza
”sa ne punem speranta in mila lui Dumnezeu si in rugaciunile sfintei Sale Mame!”
–iertare,as vrea sa corectez ce spui,asa:”sa ne punem speranta in mila lui Dumnezeu si in rugaciunile sfintei Sale Maici!”-parintele Cleopa de la Sihastria spune ca e un pacat sa vorbim de Maica Domnului cu termenul de ”Mama”(si in indrepatrul de spovedanie specifica acest lucru)-iertare inca o data
Doamne intareste-ne in Dreapta Credinta si ne miluieste
ApreciazăApreciază
M-a uimit faptul ca soferii se organizeaza atat de bine impotriva benzinariilor.
E clar ca aceasta „revolta” este organizata de cineva, caci nu e spontana. Daca noi acum am incerca sa organizam ceva in numele credintei sa vedeti ce greu ne-ar fi. Nu ca ne-ar pune bete in roate sistemul, ci pentru ca organizarea presupune bani si timp. Munca de organizare e anevoioasa.
Dar cativa tineri soferi dintr-o data sunt asa de bine organizati?
Greu de crezut!
ApreciazăApreciază
Prietene, nu sunt cativa tineri organizati. Cand creste pretul benzinei din pacate ataca chiar comoditatea romanului orasean. Si scuza-ma n-o sa iasa in strada sa se lupte batranul pensionar care are o dacie pe care n-o misca, ci toata forta bruta de munca oraseana. Daca se incepe de aici, lucrurile vor lua o turnura infioratoare, care se va indrepta garantat catre politic si doar catre politic.
Aparent pentru romanul de rand care crede ca asta-i ultima sansa, datorita careia or sa o duca mai bine, acesta treaba se va solda cu morti si multi raniti absolut de pomana. Nu se schimba nimic nici daca ar exista o anarhie in fiecare mare oras al lumii, ci doar ar incuraja trenul care va sa vina.
Daca cineva vrea razvratire si revolutie sa o faca refuzand serviciile pe care i le ofera sistemul. O revolutie de acest fel in fiecare oras mare al lumii chiar ar da batai de cap serioase varfului piramidei.
Atat ne trebuie, o razvratire provocata de genul acesta pentru a scoate armata in strada si a proclama un fel de lege martiala in care nu misca nimeni si in care drepturile omului dispar din oficiu.
ApreciazăApreciază
Atat ne trebuie, o razvratire provocata (violenta) de genul acesta pentru a scoate armata in strada si a proclama un fel de lege martiala in care nu misca nimeni si in care drepturile omului dispar din oficiu.
ApreciazăApreciază
fratilor daca ziarul ”Lumina din intuneric” a ajuns la astfel de concluzii, inseamna ca situatie este deosebit de grava la adresa alimentelor ”binecuvantate” de Codex
http://www.ziarullumina.ro/articole;896;1;23011;0;Daca-cititi-ultimul-Codex-alimentarius-al-UE-va-veti-ingrozi.html
ApreciazăApreciază
Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă s-ar închide canalul Suez. O să explodeze preţul la petrol,implicit şi nervii oamenilor.
După ce mi-am imaginat situaţia de mai sus ,mi-am zis hai să caut evoluţia preţului petrolului pe seama evenimentelor petrecute în Egipt. Dupa o mică căutare am găsit un articolaş:
http://www.money.ro/revolutia-din-egipt-a-dus-pretul-petrolului-la-recordul-ultimelor-2-ani_841606.html
Nu cred că acele mesaje de ameninţare sunt scrise de şoferii obişnuiţi. Eu cred că un grup mic de anarhişti tineri au scris acele mesaje şi plus că nu ar fi prima dată când am vedea astfel de mesaje de ameninţare din partea anarhiştilor tineri. În Bucureşti şi în multe alte oraşe importante, de vreo 2 ani există o sumedie de mesaje graffiti scrise pe pereţii clădirilor.
În ultimul moment am citit o ştire sa zicem „alarmantă”.
http://www.realitatea.net/jandarmeria-cumpara-echipamente-antirevolta_797961.html
Din păcate ,după ce în Grecia au fost revolte, şi la noi vor fi.
Domnul Iisus Hristos ,Fiul lui Dumnezeu sa ne miluiască pe noi toţi românii.
ApreciazăApreciază
Oameni buni ,scumpirea asta cu 40% la ulei si alte produse de baza e cireasa de pe tort in tot contextul de saracie si nemultumiri acumulate pana acum… La nivel mondial bantuie deja penuria de cereale – banditii fac tot posibilul sa iasa dezastru… Mai e si situatia neclara din tarile arabe si de aici se destabilizeaza si pretul petrolului….
Iar daca astea nu functioneaza, este si solutia cu interferometre si arme scalare … ganditi-va la toata retaua de antene emisie -receptie gsm – astea contin tehnologie militara si pot fi utilizate din afara tarii pentru inducerea starii de panica sau violenta….
ApreciazăApreciază
Sper si ma rog la Dumnezeu sa nu fie razboi civil.E un indian Gupta Swami care spune ceva foarte asemanator cu cei 2 pustnici ai nostri.Cautati pe net profetia acestuia dar nefiind o sursa ortodoxa sunt multe semne de intrebare asupra ei.
ApreciazăApreciază
http://www.realitatea.net/jandarmeria-cumpara-echipamente-antirevolta_797961.html
ApreciazăApreciază
Mi-ai “furat” nickul!
ApreciazăApreciază
http://www.ioncoja.ro/…/profetiile-lui-gupta-swami-despre-romania/
ApreciazăApreciază
Mi-ai „furat” nickul!
ApreciazăApreciază
Frate Saccsiv, inca o stire importanta pt. astazi, dupa cea cu „incendiatorii”:
http://online.wsj.com/article/SB10001424052748703833204576114060505183884.html#project%3DMIDEASTUPRISE110128%26articleTabs%3Darticle
Se pare ca nu se lasa elitele si pluseaza cu … Sudan.
Se incinge hora.
Sa ne ajute Dumnezeu sa trecem prin toate cu credinta.
Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Ce clenci sinistru s-a construit in lumea asta…. Bagi o criza, pui conducatori obedienti si tradatori si ai popoarele infometate la dispozitie…
ApreciazăApreciază
Sa ne rugam sfintilor nostri http://sfantaortodoxie.blogspot.com/2011/01/mucenita-danielao-floare-aleasa-din.html
ApreciazăApreciază
Mare este Dumnezeu intre sfintii sai !
Sfanta Daniela o noua mucenica Filofteia, sau cum vine sfintenia la romani indurand nu mai mult de casnicii lor. rau ca nu se stie si nu se publica asa ceva mai des.. saccsiv daca poti acorda un articol separat acestui articol.
ApreciazăApreciază
Mai degraba „agenturili” decat soferii incearca sa incinga „atmosfera” si la noi si la altii si acum la fel ca in ’89. Noi nu solidarizam cu aceste actiuni. Vrem dreptate dar nu din mana dusmanilor natiunii romane pentru ca in mana lor este otravita. Metodele anuntate sunt metode specific comuniste dar din moment ce sunt anuntate demonstreaza ca nu exista intentie reala ci doar incearca sa-i provoace pe altii la asemenea actiuni.
Aaa… ca mai exista tot felul de sonati „pe dupa blocuri” cu drogul in nas si cu ultimele „cantari” ale „biugi mafia” sau „parazitii” in creierii spalati cu pro-te-ve-ul, indivizi ajunsi la un nivel suficient de instabilitate psihica, care ar putea sa fie tentati de o revolta stupida, astia n-au absolut nimic in comun cu noi.
Oricum, nu cred ca vor indrazni sa dea foc nici la un tomberon de gunoi, cu atat mai putin benzinariilor. Apoi, benzinariile moderne nu iau foc chiar asa ca acelea din filmele de la holywood… ca’s facute „fireproof” (antifoc) din constructie. 🙂 … doar daca nu e cumva ceva regizat a la Holywood, pe rol, eventual cu „actori” de import….
ApreciazăApreciază
Pai astea sunt doar asa sa ne transmita panica si sa ne instige la revolta.Noi ca neam nu prea mai avem spirit ,vlaga sa mai luam aitutdine in mod autentic…punem botu la tot ce ni se ofera din pacate.Romanul se caracterizeaza si s-a caracterizat dintotdeauna prin faptul ca este un om prin esenta pacifist inclinat spre reflectie si spre negociere si mai apoi spre actiune si in foarte putine cazuri reactioneaza instinctiv,impulsiv.Pai la modul in care au urlat canalele de stiri ale mogulilor ma asteptam sincer ca sa fie acum in iarna miscari sociale de proportii…inca n-au inceput,ci doar proteste cat de cat civilizate in limita bunului simt.Poate aceasta atitudine a romanului este o dovada ca totusi inca mai avem intelepciune sau poate ma insel nu stiu.Astia efectiv s-au dat peste cap ca sa ne scoata in strada si oricum vor cauta diverse tehnici de manipulare pentru a-si atinge obiectivul…totusi inclin sa cred ca nu suntem chiar atat de prosti, suntem pana la urma un popor crestin si Dumnezeu ne lumineaza si ne poarta de grija.Oricum protestele stradale sunt acum tardive si ineficiente…culegem si vom culege roadele inactiunii noastre trecute,am inchis ochii la toate uraciunile ce ne-au fost servite timp de 2o de ani,am acceptat in mod tacit vanzarea economiei nationale,invazia strainilor, basca unii se bulucesc sa-ai vanda pamanturile ajunse parloaga strainilor si multe altele.Da ne caracterizam prin inactiune din pacate an devenit cum zicea parintele Amfilohie Branza moluste,flescaiti…Actiunea nu reprezinta sa mergem cu hou in fata guvernului, a prefecturilor etc…asta este de fapt tot un fel de inregimentare mascata ca noi facem si prin actiunile astea voia altora nu a noastra…ne lasam din nou manipulati si acum cica din nou in numele libertatii si a dreptatii.Pai daca vroiam libertate si dreptate cascam ochii mai bine si poate nu ajungeam asa de rau ..acum culegem roadele.Eu sunt tanara dar mereu am fost preocupata intr-o anumita masura de mersul lucrurilor…am fost mereu sfatuita sa stau pe margine ca-i mai bine…nu stiu… mereu si acum si in anii trecuti cand inca nu erau probelmele asa de mari mi -sa reprosat ca de ce ma preocupa treburile astea …ca oricum numai imi pierd timpul in loc sa-mi vad de scoala,cariera etc…ca oricum nu pot eu sa schimb nimic.Proabail ca nu voi schimba nimic prin vreo actinue…schimbarile se fac doar prin mila lui Dumnezeu.Dar aici am gresit iarasi caci am facut ca neam multe pacate si inca pacatuim in continuare zacand in nepasare.Totusi cred ca prin necazurile prin care trecem fiecare chiar de ne va fi din ce in ce mai greu poate din ce in ce mai multi romani crestini vor vedea ca singura salvare este de oridin divin,se vor intoarce multi la Hristos si astfel vor deveni marturisitori,mucenici sau eroi nationali dupa cum Domnul va binevoi pt fiecare.Adevarata renastere a neamului va fi una spirituala si numai prin ortodoxie.Adevarata revolutie trebuie sa fie in plan spiritual nu prin pancarde,batai si gaze lacrimogene…Adevaratul protest pe care neamul il poate face ar fi in primul rand acela de a incepe sa refuze masurile si legile nedrepte, sa le respinga…in primul rand sa nu se mai accepte pe viitor actele biometrice indiferent sub ce forma vor veni ele SI ASTA ESTE UN PAS INPRE IZBAVIREA NOASTRA CACI DACA NOI FACEM UN MIC PAS DUMNEZEU FACE 10 INSPRE NOI.DOAMNE AJUTA!
ApreciazăApreciază
S-ar putea ca multi sa intre in iuresul violentelor, in speranta ca dupa victoria „noii revolutii”, sa se bucure de privilegiile pe care le-au avut vechii revolutionari: 1 ha la DN1, tot felul de avantaje materiale si politice.
O cale scurta „de a scapa de saracie.”
ApreciazăApreciază