SACCSIV – blog ortodox

21 ianuarie: Sfantul MAXIM MARTURISITORUL – exemplu de aparator al ORTODOXIEI impotriva ereziilor

Posted in Calendar Ortodox, Maxim Mărturisitorul by saccsiv on ianuarie 21, 2011

În luna ianuarie, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.

Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.

Cititi va rog si:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie21.htm

Asadar, Sfantul Maxim Marturisitorul, cu toate ca a fost torturat si mutilat, a aparat vitejeste ortodoxia de erezia monotelismului. Toate aceste intamplari s-au petrecut inaintea schismei si observam ca la acea vreme rasaritul cazuse in erezie, pe cand papa si apusul s-au impotrivit. Lucrurile s-au lamurit pana la urma in relativ scurt timp:

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Din pacate insa, cu timpul, apusul a inceput mai apoi sa se tot indeperteze de la adevar, ajungand la mari rataciri:

La pomenirea Sfantului Maxim Mărturisitorul, sa ne amintim de MARTURISIREA DREPTEI CREDINTE

38 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on ianuarie 21, 2011 at 10:43 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. Calin Finna said, on ianuarie 21, 2011 at 11:08 am

    Imi puteti explica va rog la ce se face referire cu ”Mantuitorul a avut o singura vointa”, in comparatie cu ce spunea Sfantul Maxim Marturisitorul ”cele doua firi ale lui Hristos”. Va multumesc.

    Apreciază

    • el said, on ianuarie 21, 2011 at 11:49 am

      @Calin Finna
      este vorba de erezia monotelita combatuta de Sf Parinti.Mantuitorul Hristos este marturist de Ortodoxie ca fiind Un Ipostas din 2 firi :
      -firea dumnezieasca cu toate ale ei inclusiv VOINTA dumnezeiasca ca fiind Dumnezeu Adevarat Unul din Sf Treime si Fiu al Lui Dumnezeu din vesnicie si vesnic (Ps 1”din pantece mai inainte de luceafar te-am nascut”)
      -firea omeneasca cu toate ale ei IN AFARA de pacat deci cu vointa omeneasca asumata de Fiul Lui Dumnezeu la intruparea Sa din pururea Fecioara Maria la Bunavestire prin care S-a facut pe Sine ceea ce NU era din vesnicie adica OM ADEVARAT din ”samanta femeii (Fecioarei)” asa cum a fost promis Mantuitor(Iisus=Dumnezeu matuieste in limba ebraica) al neamului omenesc de care Dumnezeu Tatal parintelui nostru Adam dupa caderea in pacat si inainte de alungarea lui din rai.

      Erezia monotelita (monos= una ,unul ; telos =vointa)afirma ca Hristos Fiul Lui Dumnezeu ar avea doar o singura vointa aceea dumnezeiasca a firii Sale dumnezeiesti care ar fi anulat/sters vointa Sa omeneasca ; ceea ce ESTE FALS.Firea omeneasca din structura sa ontologica NU poate sa existe lipsita de vointa proprie (omul este creat dupa Chipul Lui Dumnezeu mai precis al Lui Hristos ,si cum firea dumnezeiasca are vointa Sa asa si firea omeneasca are vointa proprie a sa).Sf Parinti au combatut si ANATEMATIZAT in Sinod Ecumenic aceasta erezie monotelita.

      Cauta daca te intereseaza mai multe intai un catehism ortodox simplu care te va invata care este invatatutra CORECTA de credinta despre Hristos Dumnezeu Adevarat si om adevarat =HRISTOLOGIA,asa se numeste capitolul acesta de invatatura ortodoxa; apoi exista si Dogmatica Sf Ioan Damaschinul si cea mai recenta a P.Staniloe cred ca le vei gasi pe internet pe ambele.iti recomand cu caldura ca ft ft ft utila si luminatoare deci DOGMATICA Sf Ioan Damaschinul (nu este ft lunga si nici greu de citit,sa te rogi inainte sa citesti din ea ca sa-ti lumineze Dumnezeu si Sf Ioan mintea sa intelegi FARA rastalmaciri).

      @tuturor

      Sfantul ,bunul si dumnezeiescul nostru Parinte Maxim Marturisitorul sa ne lumineze,sa ne intareasca in Ortodoxie si sa ne dea curaj si barbatie duhovniceasca ca sa fim si noi vrednici sa-L cunoastem si sa-L marturisim pe Hristos Dumnezeu si sfanta Ortodoxie.
      Praznic bucuros si plin de pace si lumina lina in suflet va doresc de ziua Sf Maxim Marturisitorul.

      Apreciază

      • ioana said, on ianuarie 21, 2011 at 12:13 pm

        el,
        Sfantul Maxim Marturisitorul sa va ajute, dupa cat si cum il iubiti !

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 21, 2011 at 12:38 pm

        @ioana

        multumesc si pe dv sa va ajute Sf Maxim dupa iubirea sa cea asemanatoare iubirii Lui Hristos, el sfantul parinte al nostru si asemenea prin har cu Dumnezeu.

        Apreciază

      • Calin Finna said, on ianuarie 21, 2011 at 12:48 pm

        Multumesc frumos pentru raspunsul atat de prompt si clarificant. Era, nu in atatea cuvinte, exact la ce ma gandeam si eu. Natura duala a lui Isus. Acum am o alta problema…mai personala. Consider, personal, ca imbratisarea constiintei hristice este unicul mod de inaltare spirituala. Bine, inteleg yoghinii, buddhistii sau alte metode si ideologii, dar ideea ramane de a incerca sa devii Isus. Sau altfel spus, Om Bun. Asa oameni nascuti din oameni ce suntem, sa devenim oameni mai buni, cu directiva cea mai calda de ”a-ti iubi aproapele”. Aici sta secretul constiintei hristice, dupa parerea mea. Ca incheiere, imi cer scuze daca gresesc sau ofensez pe cineva, nu aceasta imi este intentia, ci de a invata.

        Apreciază

      • saccsiv said, on ianuarie 21, 2011 at 1:08 pm

        Calin Finna

        Cred ca va avea mult de lucrat fratele el cu tine …

        Apreciază

      • Calin Finna said, on ianuarie 21, 2011 at 1:26 pm

        @Saccsiv : Poti elabora te rog raspunsul? Nu ma supar, nu caut decat sa inteleg.

        Apreciază

      • saccsiv said, on ianuarie 21, 2011 at 1:41 pm

        Calin Finna

        Pot, dar nu prea am timp. Sa incepem cu: de ce ai scris Isus?

        Apreciază

      • Calin Finna said, on ianuarie 21, 2011 at 1:51 pm

        Raspunde te rog cand ai timp…discutia nu trebuie sa se sfarseasca azi. Cred ca Isus e un ideal bun de urmat. Nu sa ies pe strada si sa zic la oameni ca eu sunt Isus, sau sa am pretentia ca sunt facator de miracole. Isus vazut ca constiinta hristica, prin invataturile si exemplele lui. Exemplu….a vedea pe cineva ca isi iubeste aproapele ca pe sine insusi e un miracol in sine, e poate cel mai greu lucru pe care un om poate sa il faca. Pana nu il vedem pe cel de langa noi ca pe noi insine…putem face ce om face, ca nu se schimba nimic.

        Apreciază

      • saccsiv said, on ianuarie 21, 2011 at 1:56 pm

        Calin Finna

        REPET:

        Sa incepem cu: de ce ai scris Isus?

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 21, 2011 at 2:08 pm

        @Calin Finna

        Raspunsul la intrebarea ta ti-l da Sf. Atanasie cel Mare (sarbatorit tot saptamana asta la 18 ianuarie) cand talcuieste de ce S-a intrupat Hristos Dumnezeu anume cand zice :”Dumnezeu S-a facut om ca sa-l faca pe om dumnezeu( NU prin natura ci PRIN HAR)”.

        Nu putem discuta cele intrebate de tine caci necesita MULTE lamuriri prealabile iar pe un intrenet NU se poate face catehizare/apologia/invatatura ortodoxiei caci ar fi prea lung.Nu stiu ce nivel de cunostinte siintelegere ai tu dar daca imi permiti iti voi da 2 sfaturi care mi se par mie esentiale in ce te priveste la momentul acesta plecat de la premiza ca esti crestin ortodox (sau cel putin interesat de ADEVAR):
        1.NU te apropia de yoghini si invatatura lor ERETICA ,sunt o gura de iad si pot insela cu usurinta si rapid pe cei lipsiti de notiunile de baza ale crestinismului ortodox.
        2.Citeste te rog cartea recomadata ”DOGMATICA” Sf Ioan Damaschinul ,mergi la biserica ortodoxa la slujbe cat poti si daca vei mai avansa putin(poate si esti in stadiul acesta si nu stiu eu,nu am de unde sa evaluez exact starea ta) cauta-ti un preot duhovnic ortodox.Cel putin citeste Dogmatica aceea si asa vei avea un minim de cunostinte si notiuni de la care am putea sa pornim eventual o discutie ulterior,altfel este imposibil sa discutam caci lispindu-ti baza nici un rationament ulterior nu poate fi construit(ca la geometria euclidiana ai nevoie de AXIOME ca sa poti construi sistemul;axiomele crestinismului ortodox sunt DOGMELE ortodoxe iar ”esential” este CREZUL)____Implicit INVATA/(analizeaza si daca poti ADOPTA) CREZUL ORTODOX.

        Daca esti serios si faci cele de mai sus iti vei acorda o sansa sa intelegi CORECT care este rostul omului pe pamant si care este Dumnezeul caruia TREBUIE sa te inchini si cum trebuie sa o faci corect(ca stabilire a legaturii creaturii cu Creatorul Sau=Sf Treime).

        Hristos ne-a spus :”Eu sunt CALEA, ADEVARUL si VIATA”___-nu exista alta cale de a ajunge la Dumnezeu si a-si realiza rostul ca existent(=VIATA VESNICA) in afara de Hristos DUMNEZEU.Toate cele propovaduite de alte”invataturi”(yoga,budism,sintoism,alte religii pagane,iudaism,musulmanism) fiindca sunt IN AFARA Lui Hristos sunt IN AFARA ADEVARULUI ;nu-ti pierde deci vremea cu ele(sfatul meu de crestin ortodox).
        Dumnezeu sa te lumineze.

        Apreciază

      • Calin Finna said, on ianuarie 21, 2011 at 2:09 pm

        Imi pare rau…mai mult nu ma pot explica. Cred ca e vorba de vreo…tehnicalitate la ce te referi. Isus… e un nume, se poate traduce, e de asemenea o stare de a fi. Isus cand s-a nascut nu s-a numit Isus, nu? Cel putin asa am citit eu. Sau…de ce intrebati dumneavoastra ”de ce am scris Isus”. Ma gandesc ca poate nu am transmis eu cum trebuie mesajul si am spus ceva ce se contrazice in ortotodoxie.

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 21, 2011 at 2:21 pm

        @fratii de aici

        daca cineva are un link catre cartea ”Dogmatica Sf Ioan Damaschin”(stiu ca exista pe net l-am gasit odata) va rog sa-l dati aici lui Calin in speranta ca se va folosi cu seriozitate.Multumesc mult.

        @ Calin Finna

        nu te supara ca nu-ti raspunde saccsiv dar este PREA lung sa pormeasca cineva o discutie de acesti tip aici cu tine; nu este aceasta din lipsa de pretuire fata de tine/dorinta ta foarte pertinenta de a intelge adevarul ;este pt ca pur si simlpu NU este fezabil FARA sa ai si tu o baza de notini de la care sa pornim.Din cauza lipsei de cateheze care ar trebui sa se faca in Biserica(de catre preoti si NU numai la predici) si de scoala (laicizata,atee,materialista) toti suferim de nestiinta;fiecare si-a rezolvat cum si cat a putut(de obiceiinsuficient si eu spun acesat despre mine in primul rand) nevoia sa de intelegere a invataturilor de credinta/traire ortodoxa.

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 21, 2011 at 2:31 pm

        @Calin Finna

        Iisus Hristos este DUMEZEU si nu o ”stare de a fi” ori alta aberatie de talmacire dupa mintea vreunui om.
        Ca sa intelegi ceva ai nevoie de o DISCIPLINA a intelegerii, de REGULI si legi ,nici la fizica NU poti intelege un fenomen daca NU-ti supui mintea la REGULILE intelegrii acelui fenomen/sistem; daca te raportezi la el dupa cum ”te taie capul” pe tine NU INTELEGI nimic si vei ajunge pornind de la ipotezele fantezite pe care vrei tu sa le adopti/propui la o contructie FALSA/IMAGINARA si valabila DOAR in mintea ta deranjata care a emis-o.

        Nici in filosofie NU se poate disuta daca nu-ti disciplinezi/supui mintea intelegerii notiunule analizate si analiza insasi se face DOAR dupa anumite legi/reguli altfel este DELIR,”poezie” si NON-SENS.
        De aici nevoia de dsiciplina si pliere a mintii la intelesuri.

        Citeste cartea ca altfel nu se pot face decat discutii DESARTE si certuri de cuvinte.

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 21, 2011 at 5:30 pm

        @Calin Finna

        acum vad si imi cer scuze, din graba am scrismai su o mare eroare in definitia lui Dumnezeu.
        Corectia : Dumnezeu(Yahve) se defineste pe Sine ”Eu sunt Cel ce sunt” lui Moise la Cartea Facerii.

        Apreciază

    • el said, on ianuarie 21, 2011 at 2:52 pm

      @Calin Finna

      si ca sa termin Hristos Dumnezeu S-a numit Iisus asa cum zici ca om,numele acesta la primit la 8 zile dupa Nasterea lui ca om dupa traditia iudaica in care se afla poporul atunci.
      Pentru ca de-a lungul timpului SECTELE au folosit cuvamtul Isus pentru a-L numi pe Fiul Lui Dumnezeu Bisrica Ortodoxa ca sa se diferentieze de secte(si intelegrea lor falsa despre Dumnezeu) a hotarat sa foloseasca scrierea Iisus.
      Saccsiv te-a intrebat de ce folosesti aceasta scriere caci astazi la noi ea este folosita doar de sectari(baptisti,etc) si voia sa te corecteze (eventual sa afle daca nu esti si tu din nestiinta/reaintelegere unul dintre acesti nefericiti),nu te suprara deci ci INSTRUIESTE-TE,osteneste-te sa intelegi ADEVARUL.

      Apreciază

      • Calin Finna said, on ianuarie 21, 2011 at 3:28 pm

        Multumesc frumos de raspuns. Ca sa clarific un aspect, sunt botezat crestin ortodox. Nu doresc sa insult pe nimeni, mai cu seama valorile morale ale poporului meu. Apoi… definitia lui Dumnezeu pentru el insusi este ¨Eu sunt ceea ce sunt¨, de unde reiese ca Dumnezeu ESTE, pur si simplu. Si este TOT, nu? Sau altfel spus, cum poate sa fie ceva ce nu este Dumnezeu? Si atunci unde gresesc in cautarea mea? Si cu umilinta si respect ma ostenesc in fiecare moment al vietii mele sa inteleg…parinte.

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 21, 2011 at 4:18 pm

        @Calin Finna

        Mai intai te rog sa nu ma numesti parinte caci NU sunt preot si nici teolog.Ma bucur ca esti botezat ortodox esti (si fara sa stii) deja ”faptura noua” diferit ontologic/structural de pagani/eretici.Ma bucur si ca te interesezi de cele ale credintei si de Dumnezeu,insa ai cale LUNGA de facut.
        Dumnezeu se defineste pe Sine lui Mpoise la rug cu cuvintele :”Eu sunt cele ce SUNT”,adica UNICA EXISTENTA prin Sine fara inceput si fara sfrasit vesnic si SINGUR EXISETN ;restul existentelor provin de la El (Dumnezeu) prin CREATIE a Sa iar nu prin diverse forme derivative din nautra /fiinta Sa dupa invataturi cosmoganice pagane sau eretice (au existat din vechime MULTE sminteli,invataturi gresite despre Dumnezeu).
        Ceea ce afirmi tu provine din smintelile yoghine,dupa indieni (si alti smintiti inruditi cu ei) ”esenta”/existenta dumnezeiasca s-ar afla sub diverse forme drivate in toata creatia/lumea vazuta si nevazuta;dar aceasta este FALS; se numeste aceasta erezie PANTEISM si este veche din antichitate;MULTI apologeti crestini la inceputul crestinismului au combatut-o.In acest sens vezi ca exista tot pe internet cartle editate de editura PSB=Parinti si Scriitori Bisericesti :Apologeti de limba greaca si Apologeti de limba latina;iti sunt utile caci ai mintea imbacsita de ft multe greseli pe care nu stiu de unde le-ai auzit si adoptat).
        Faptul ca exista existente (ca oamenii,animalele,ingerii,etc) nu este pentru ca in ele S-ar afla Dumnezeu ca existenta ci pentru ca El le-a dat existenta de sine statatoare si IN AFARA NATURII SI EXISTENTEI SALE .le-a creat cu naturi proprii fiecarui taxon/regn(plantele au natura lor.;animalele pe a lor,omul pe a sa,ingerii pe a lor,fiecare din acestea pomenite fiind DISTINCTE de natura lui Dumnezeu si DIFERITE de Ea diferite si intre ele).
        Incepe te rog cu DOGMATICA pe care ti-am recomandat-o si vei gasi acolo MULTE lamuriri; eu nu stau bine cu timpul si NU pot s-ti raspund;ajuta-te si tu singur de la surse potrivite iar nu din carti eretice.
        Ai si cartea parintelui Serafim Rose ”Cartea Facerii si omul inceputurilor”(o gasesti tot pe intrenet,rog pe fratii de aici sa-ti dea un link la ea;multumesc).Si mergi si la biserica ortodoxa poate vei gasi si vreun preot cu rabdare sa-ti raspunda;in general cartile Sfintilor Parinti sunt tezaurele noastre de invataura ortodoxa care lamuresc TOATE aspectele;cauta in ele si vei gasi raspuns la tot.

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 21, 2011 at 4:32 pm

        @Calin Finna

        ” Si este TOT, nu? Sau altfel spus, cum poate sa fie ceva ce nu este Dumnezeu? Si atunci unde gresesc in cautarea mea?”____raspunsul este NU Dumnezeu NU este TOT ci estre prezent peste tot ca omniprezenta iar nu ca esenta/natura dumnezeiasca ci ca participare la existentele create de El prin Pronie (actiunea Sa prin care sustine in existenta pe cele pe care le-a creat deci pe care le-a adus la existenta/le-a daruit existenta din NIMIC);natura Sa dumnezeiasca ramane TOTDEAUNA TRANSCENDENTA(de neatins,de neajuns,de neinteles,de neimpartasit)pentru creaturile Sale intelegatoare,dotate cu minte(omul si ingerii) si TOTDEAUNA PROPRIE NUMAI SIESI(Lui Dumnezeu).
        Cauta in cartile recomandate caci ai cale lunga de facut;nu stiu de unde ai in minte aceste sminteli;(daca le-ai auzit la yoghini te rog sa FUGI de ei);nu-ti pierde vremea prin hatisurile ereziilor;mergi DOAR la sursele curate ale ADEVARULUI(Sfintii Parinti)

        Apreciază

      • Calin Finna said, on ianuarie 21, 2011 at 4:45 pm

        Multumesc din inima EL, pentru cuvintele si timpul ce le-ati impartit cu mine. Sunt doar la inceputul cautarii mele si imi sunteti de ajutor. Sper sa pot revenii cu intrebari in viitor. O zi buna va doresc, Doamne Lumineaza.

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 21, 2011 at 5:12 pm

        @Calin Finna

        Daca cautarea ta este cinstita(si cred ca este cazul) Dumnezeu te va ajuta sa devii un fiu vrednic al Sau.
        Mergi la cei pe care Dumnezeu ni i-a lasat Sfintii Parinti si Invatatorii ai nostri si ei te vor lumina in toate.
        Ma bucur daca ti-am fost de folos,straduieste-te si Dumnezeu va lucra in si pentru tine.
        Maica Domnului sa te ocrotesca.

        Apreciază

      • Calin Finna said, on ianuarie 21, 2011 at 5:56 pm

        Daca ati corectat e bine. Am observat greseala, dar am simtit ca nu se cade sa atrag atentia… Ar fi normal ca eu acum sa cred ca Dumnezeu v=a indrumat privirea , ca sa zic asa, sa vedeti si sa corectati greseala? Ati simtit ceva din interior ce v=a manat a reciti discutia? pentru ca nu cred ca exista coincidente.

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 21, 2011 at 6:39 pm

        @Calin Finna

        Ma bucur cand mi se atrage atentia daca gresesc si tin seama de corectii.Am revazut ”pe diagonala” textele si m-a interpelat imediat greseala.
        Tu citeste cu smerenie si rugaciune inainte te rog textele recomandate(asa trebuie sa citim TOATE textele Sfintilor Parinti si Sf Scriptura daca vrem sa avem folos altfel ne ostenim pt putin) si vei spori cu harl Lui Dumnezeu in cunoastere si intelegere.
        Si pentru ca esti botezat ortodox te rog mult(asa cum se cuvine unui ortodox) sa incepi sa mergi la sfanta liturghie macar duminica si sa cauti sa-ti faci si un program de minima practica duhovniceasca(rugaciune) regulat(aceasta este lucrarea noastra de legatura cu Dumnezeu practica ca a unui fiu fata de Parintele Sau pe care-L cauta din toate puterile sale iar nu doar din curiozitate intelectuala) sub carmuirea unui preot duhovnic(de preferat) chiar daca la inceput nu vei intelege toate, cu timpul si cu harul lui Dumnezeu vazand El osteneala ta te va rasplati generos cu cele mai inalte.
        Eu cred ca ajunge pentru astazi discutia noastra.M-as bucura mult sa aflu ca ai mers maine la sfanta liturghie si ai urmarit-o cu atentie.
        Hristos Dumnezeu sa fie cu tine.

        Apreciază

      • el said, on ianuarie 21, 2011 at 7:00 pm

        @ Calin Finna

        Si ca sa te incurajez spre partea practica a vietii duhovnicesti vazand ca esti o minte iscoditoare (nadajduiesc ca in sens bun ) iata iti mai dau un ”fir”: citeste cand ai timp(in orice caz sa-ti procuri NEAPARAT caci are importanta mare spre intarirea vietii practice de rugaciune) cartea Sf Nicolae Cabasila ”Talcuirea Sfintei Liturghii”(tot pe internet o gasesti) si scrierea Sf Parintelui nostru Maxim Marturisitorul numita :”Mistagogia”_____te vor LUMINA destul sa intelegi maretia si sensurile/folosul VESNIC de a participa la Sf Liturghie.
        Cand vei fi citit toate acestea(nu te descuraja acorda-ti tot timpul necesar ,merita cu prisosinta, iti spun aceasta din propria experienta si eu am fost ca tine) vei fi un alt om cu ajutorul lui Dumnezeu.
        Spor la citit si Dumnezeu sa-ti trimita cele de folos.

        Apreciază

      • cb said, on ianuarie 22, 2011 at 5:29 pm

        @el
        Daca sunteti de acord, imi puteti da va rog adresa de e-mail? doresc sa va intreb ceva.

        Apreciază

    • natalia said, on ianuarie 21, 2011 at 3:30 pm

      Calin,numele Isus scris cu un singur „i” inseamna magar,Iisus scris cu doi de „i ” inseamna tot in ebraica Dumnezeu matuieste.Informatia se poate verifica usor.Eu am citi-o intr-o carte a parintelui Cleopa Ilie.Dogmatica Sf Ioan Damaschin o gasesti la linkul: http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti-ortodoxe/dogmatica-sf-ioan-damaschin/.Incearca sa te concentrezi si sa iti faci timp sa citesti tot ce scrie acolo.Doamne ajuta!

      Apreciază

  3. MemorialulDurerii said, on ianuarie 21, 2011 at 11:23 am

    INTREGUL documentar „Memorialul durerii” poate fi acum vizionat ONLINE :

    Memorialul durerii DVD1 partea 1 – Primii partizani
    http://www.56.com/u94/v_NTc5Mjk3Nzk.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD1 partea 2 – Recurs in cazul Motrescu
    http://www.56.com/u12/v_NTc5MzAyMjU.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD1 partea 3 – Baietii din munti
    http://www.56.com/u87/v_NTc5MzAzMDA.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD2 partea 1- Mogos si Mazilu
    http://www.56.com/u85/v_NTc5MzA0NzQ.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD2 partea 2 – Studentii
    http://www.56.com/u29/v_NTc5MzA2ODI.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD2 partea 3 – Drumul spre Grecia duce la Jilava / Demonul din Calimara
    http://www.56.com/u12/v_NTc5MzA3NTM.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD3 partea 1 – Marea finanta, in process
    http://www.56.com/u80/v_NTc5MzA5MDk.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD3 partea 2 – Sa nu ne razbunati
    http://www.56.com/u19/v_NTc5MzEwMjQ.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD3 partea 3 – Experimentul Pitesti/Procesul elitelor politice
    http://www.56.com/u27/v_NTc5MzExMjA.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD4 partea 1 – Deportarea
    http://www.56.com/u91/v_NTc5MzEzNjA.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD4 partea 2 – Sistemul concentrationar/Noua academie
    http://www.56.com/u91/v_NTc5MzE0NDg.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD4 partea 3 – Drama bisericii greco-catolice
    http://www.56.com/u63/v_NTc5MzE1MDg.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD5 partea 1 – Cu dumnezeu in catacombe
    http://www.56.com/u26/v_NTc5MzE2NDc.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD5 partea 2 – Un spatiu insetat de libertate/Colectivizarea
    http://www.56.com/u94/v_NTc5MzE3MTU.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD5 partea 3 – Noaptea de inviere in minele de plumb
    http://www.56.com/u88/v_NTc5MzIwNjE.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD6 partea 1 – Lagarele din Balta Brailei
    http://www.56.com/u24/v_NTc5MzIxNzM.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD6 partea 2 – Voi stati si va uitati si pe Dunare curg cadavre
    http://www.56.com/u70/v_NTc5MzIzOTU.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD7 partea 1 – Viteaza din Nucsoara
    http://www.56.com/u49/v_NTc5MzI0NjI.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD7 partea 2 – Corneliu Coposu: un destin / Daca zidurile ar
    putea vorbi
    http://www.56.com/u98/v_NTc5Mzg5MzU.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD7 partea 3 – Povestea Anitei Nandris din Bucovina
    http://www.56.com/u53/v_NTc5Mzk1MDY.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD8 partea 1- Evadarile din gulag – Ion Ioanid, Tudor Greceanu
    http://www.56.com/u76/v_NTc5Mzk5Njk.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD8 partea 2 – Mosu / Paul Goma
    http://www.56.com/u84/v_NTc5NDAyNDE.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD8 partea 3 – Mosu / Paul Goma
    http://www.56.com/u25/v_NTc5NDA0NDY.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD9 partea 1- Totul despre 15 noiembrie 1987 / Doina Cornea
    http://www.56.com/u29/v_NTc5NDA4OTA.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD9 partea 2 – Un cetatean de onoare
    http://www.56.com/u27/v_NTc5NDExNTI.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD10 partea 1- Gheorghe Ursu
    http://www.56.com/u36/v_NTc5NDEzMzc.html – Vizionare

    Memorialul durerii DVD10 partea 2 – Un ziar de la Bucuresti la Washington
    http://www.56.com/u19/v_NTc5NDE1ODQ.html – Vizionare

    Apreciază

  4. Caarol Duhul Capitanului said, on ianuarie 21, 2011 at 3:39 pm

    OOOO,da,asa da postare,mai zic si eu !

    MAxim este modelul tuturor calugarilor si marturisitorilor ortodocsi,trebuie citit si luat ca exemplu, ar fi cel mai bun model de sfant,a carui viata trebuie sa incerce sa o urmeze toti preotii ortodocsi,sa dea marturie dreata de credinta, este cel mai bun model de anti ecumenist marturisitor al bisericii ortodoxe,care,la vremea lui lupta cu monofizia,erezia care este asemeni ecumenismului de astazi !

    Apreciază

    • ioana said, on ianuarie 21, 2011 at 5:18 pm

      Caarol Duhul Capitanului,
      OOO, da, dumneavoastra sunteti un apropiat al Sfantuuil Maxim Marturisitorul ! Ii spuneti Maxim !
      Un pic de evlavie nu strica nimanui.

      Si pana sa fie mare marturisitor, Sfantul Parinte a fost un invatator al dragostei, invatatura pe care a si pus-o in cateva sute de Capete.

      Uitati, una din invataturile Sfantului, care sper sa va placa:
      „Ti-a venit o ispita de la fratele si supararea te-a dus la ura? Nu te lasa biruit de ura, ci invinge ura in dragoste. Si vei invinge in chipul acesta rugandu-te pentru el cu adevarat lui Dumnezeu, primind apararea lui sau chiar iscodindu-i tu apararea si socotindu-te pe tine cauza ispitei, si fiind cu indelulga rabdare, pana va trece norul”

      Apreciază

  5. natalia said, on ianuarie 21, 2011 at 3:47 pm

    daca nu merge scrie pe google dogmatica sf ioan damaschin.Doamne ajuta!

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: