SACCSIV – blog ortodox

Catre MIHAI RAPCEA: „Scuipa pe invatatura YOGA si vino la ORTODOXIE”

Posted in Mihai Rapcea, MISA, ORTODOXIE, yoga by saccsiv on decembrie 29, 2010

Iata articolul tau din luna mai 2010 LASATI-NE SA FACEM YOGA !:

Am mai prins si eu 2 zile de vacanta la Herculane si speram sa ma pot bucura impreuna cu ai mei de un pic de aer proaspat, soare si spiritualitate.

Bucuria revederii cu muntele, si rememorarea vacantelor minunate din trecut, la Herculane, mi-a fost umbrita de povestea cu mesajul audio de la Grieg, prin care acesta propunea ca toti yoghinii participanti ai taberei de vacanta sa se roage si sa �ropuna�lui Dumnezeu sa retraga investitura spirituala, charisma si initierile celor care le-au dobandit in cadrul MISA, dar au deviat de la calea spirituala iar acum, uzand de acestea, deviaza si induc in eroare pe altii, de pe calea spirituala.

Dincolo de socul initial al unui astfel de mod de a pune problema, am inceput sa imi pun totusi unele intrebari fundamentale despre necesitatea si utilitatea unui astfel de demers, si mai ales cu privire la intentia din spatele mesajului de la Grieg.

Undeva aceasta intentie imi pare similara cu cea din romanul lui George Orwell “1984″, respectiv secventa in care fratele cel mare (Big Brother) al Eurasiei, impunea “minutul de ura” fata de inamicul public. Cu alte cuvinte, intentia reala din spatele mesajului este de a reaminti tuturor cine este inamicul.

Cum lucrurile nu sunt niciodata simple cand vine vorba de spiritualitate, am zis sa mai pritocesc un pic lucrurile, sa le mai rumeg si sa astept spirala de sambata, sa vedem despre ce este vorba concret, si la ce persoane se refer mesajul.

La spirala de sambata, surpriza ! Am descoperit ca mesajul respectiv crease intrebari si in alti colegi, si ca nu exista nici pe departe o opinie comuna fata de aceasta problema, ba dimpotriva, erau chiar unii colegi care se impotriveau unui astfel de demers, si care chiar au trimis un bilet in acest sens organizatorilor taberei de yoga, cu solicitarea de a fi facut public continutul acestuia. Spre rusinea lor, semnatarii acestui bilet nu au raspuns solicitarii organizatorilor de a veni la microfon si de a da ei insisi citire continutului mesajului lor, fapt ce denota lasitate si lipsa unor convingeri ferme.

Ulterior, dupa ce am ajuns in camera, la hotel, un amic m-a sunat si mi-a spus ca mi-a trimis pe mail continutul mesajului respectiv. Mesajul, pe un ton revoltat, se opune in esenta actiunii de solicitare a ridicarii �harismei�celor ce au abuzat de ea, pe motiv ca din cursurile de yoga rezulta ca energa vitala = charisma, si de aici concluzia ca solicitarea �esorbirii in nemanifestare de catre Dumnezeu Tatal�a charismei echivaleaza cu un act de magie neagra, cu actiunea de a solicita moartea cuiva.

Daca as fi cunoscut continutul biletului si daca acesta ar fi cuprins alte argumente mai solide, desigur ca m-as fi prezentat eu insumi la microfon pentru a-l citi. Insa argumentele respective frizeaza acelasi ridicol ca si mesajul la care se refera si nu doresc sa intru intr-un dialog al ineptiilor pe teme pseudo-spirituale.

In opinia mea, �esorbtia in nemanifestare�a unor calitati sau initieri ale unora, cu tot cu ei sau fara, echivaleaza cu neaosa trimitere la origini, injuratura romaneasca de trimitere la mama, cu de altfel profunde conotatii spirituale, deoarece orice trimitere la Creator vizeaza renasterea intr-o conditie mai buna… ?

Voi prezenta in continuare argumentele mele pentru care nu sunt de acord cu mesajul lui Grieg si nu subscriu acestuia:

Cand eram in anul 1 de yoga, era in mare voga un text yoghin care vorbea despe succesul in practica yoga in conditiile in care un discipol urmeaza un maestru autentic. Se vorbea acolo despre discipolul model, care prin practica asidua obtine succesul in numai 3 ani, despre cel mai putin muncitor, care obtine succesul in 6 ani, despre cel obisnuit care se desavarseste in yoga dupa 9 ani de practica, si despre ultima categorie, discipolul larvar si lenes, care obtine succesul in yoga abia dupa 12 ani. La acel moment, ne puneam cu totii intrebari despre ce inseamna succesul in practica yoga si consideram �ca si acum �ca acesta este sinonim cu starea de eliberare spirituala (moksha) sau macar eliberarea cea mica, din ciclul reancarnarilor, din iluzia cotidiana. Desigur, aveam cu totii o parere exeptionala despre noi insine, considerandu-ne, daca nu in prima categorie de discipoli (care se �libereaza�in 3 ani), macar in ce-a de-a doua sau, cel mult a 3-a, care obtine succesul dup 9 ani.

Iata insa, ca dupa 20 de ani la MISA, ca practicant sincer si uneori asiduu (in primii 6 ani am avut chiar o practica constanta, sustinuta, apoi am intrat rutina obligatiilor sociale si am practicat ai putin), nu am obtinut succesul in practica yoga. Nici eu, nici cei din jurul meu (ca altfel as fi aflat). Nici macar VIP-urile de la MISA, sau cei ce, aflati dinainte de revolutie langa Grieg, au ales sa se desparta de MISA din diverse motive si sa continue pe calea lor. Banuiesc ca la ei se refera de altfel mesajul lui Grieg.

In conditiile acestea, despre ce vorbim aici ?! Textul despre care vorbeam initial, cel cu sucesul in practia yoga, a fost dat uitarii pe masura ce anii au trecut. Privesc in jur in tabara de yoga. Timpul trece, oamenii se trec si ei. In mod evident, acest lucru este si mai clar cand privesc inspre femei. Unii au disparut din peisaj, s-au lasat de yoga, altii chiar au murit, dupa zeci de ani de yoga, ma tem ca la fel de ignoranti precum au trait.

Si acest lucru naste alte intrebari: cum vom fi peste 10 ani ? Probabil ca aceiasi, cu aceleasi spirale, cu aceleasi �evelatii�unice pe plan mondial, dar sterpe, care nu au dat nici un fel de roade, nu au ajutat pe nici unul dintre noi sa obtina �ructul�ultim al Caii… De parca nu e suficient de vasta si de surprinzatoare traditia multimilenara yoga…

Cu privire la acest subiect, as putea spune ca, in cadrul cursului de yoga de la MISA abia daca s-a �gariat�coaja traditiei yoga, deosebit de bine ocultata pentru noi occidentalii. Si am sa dau doar cateva exemple. In sistemul predat de Swami Gitananda Giri, Rishiculture Ashtanga Yoga, de unde s-au preluat (adica scos complet din context) celebrele Oli Mudras-uri, se predau 120 de tehnici de Pranayama (!), (impartite in trei categorii: pentru purificare, pentru obtinerea starii de Pratyahara, Dharana si Dhyana si pentru trezirea lui Kundalini). La fel, celebrele Oli Mudras-uri sunt – in cadrul acestui sistem – doar o etapa necesara pentru a putea aborda puternicile Laya Yoga Kriyas (care nu au nimic de a face cu tehnica de �aya yoga�predata in cadrul Misa), tehnici prin care sunt absorbite energiile disipate in corpurile Manomaya si Vijnanamaya Kosha! (a se vedea lucrarea Mudras de Swami Gitananda Giri, pag. 88). La fel stau lucrurile si cu traditia yoghina tibetana, abia atinsa la Misa. Sistemul Kalachakra de exemplu, este un sistem extrem de vast si complet, gigantic as putea spune, care implica inclusiv un sistem de practici fizice gen Asane, Pranayama, Mudras, etc, iar pe nivelele avansate practici sexuale, practici care insa, bineinteles, au ramas secrete. Exista in plus, in traditia tibetana, mai multe linii de transmisie a unor sisteme yoghine complet diferite intre ele, care luate si doar individual, sunt mai vaste decat tot ce s-a predat in cadrul cursului de yoga de la Misa, in domeniul Asana, Pranayama, Bhandas-uri si Mudras-uri.

Poate ca, in locul lectiilor interminabile despre �nergia tahionica� �eptilieni�si �udecata rau-voitoare�(din cadrul cursurilor Misa), ar fi prins mai bine o transmisie completa a unui sistem hindus Kundalini Yoga (sau tibetan – Chandali Yoga), care ofera garantat succesul in practica, si provine cu adevarat din traditia milenara yoghina autentica…

Deci, daca acesti oameni exceptionali, care mai mult de jumatate din viatza lor s-au ocupat NUMAI CU YOGA, sub indrumearea directa a lui Grieg, nu numai ca nu au obtinut rezultatul ultim in yoga, dar au mai si cazut, la ce se poate astepta un individ comun ca mine, care am mai si �ras chiulul�si am avut timpul sa muncesc printre oamenii “obisnuiti”, sa imi intemeiez o familie, sa cresc un copil…

Pe de alta parte, nu pot sa ignor sau sa neg 20 de ani de practica sincera, de incredere in Grieg ca Maestru spiritual, trairile minunate si experientele sublime traite alturi de el, alaturi de colegii si colegele mele, iubirile, romantismul, spiritualitatea…

Daca ar fi sa aleg din nou, as alege acelasi lucru. Chiar daca nu am obtinut eliberarea, starea de indumnezeire la MISA. Am trait o viatza minunata si privind retrospectiv, a fost cea mai buna dintre toate alegerile posibile, in lipsa unei alte alternative mai bune.

Totusi, am ajuns la gradul de maturitate la care nu ma mai imbat cu apa rece, cum spune o vorba din popor. Si nici nu mai inghit toate gogosile, fie ele si cu �lazura spirituala�

Am invatat in primul rand ca nu poate exista o evolutie, o crestere reala, daca premiza, baza se afla in minciuna sau, mai rau, in auto-iluzionare. Daca ma consider pe o alta treapta decat cea pe care sunt, pe scara, risc sa calc gresit si sa cad.

Primul pas intr-o evolutie reala este sa te vezi cu adevarat unde esti, si mai ales, sa poti aprecia acelasi lucru si cu privire la cel pe care il urmezi.

Nu mai am pretentia ca practica mea anemica sa ma duca drept in Nirvikalpa Samadhi, dar imi pun problema sutelor de ashramisti, de karma-yoghini care si-au trait viatza muncind si iar muncind… Poate ca daca am fi vazut un singur exemplu de discipol care sa isi depaseasca maestrul, dupa spusele Mantuitorului (precum ca lucruri mai mari si mai mununate decat cele facute de mine de veti face voi)… atunci am fi avut un exemplu de �ata ca se poate�.. si tocmai lipsa unui astfel de �ruct�al acestei cai ma face sa ii pun intrebari.

In conditiile date, starea in care ma aflu atat eu cat si cei din jurul meu ma duce intr-o stare de profunda umilinta fata de conditia nostra umana si mai ales fata de iluziile pe care ni le auto-intretinem pentru a face fatza unei existente intr-o lume din ce in ce mai dura.

Cu privire la substratul mesajului lui Grieg, din el transpare o mare �rija�fatza de soarta celor care i-au fost dicipoli si au parasit MISA. Dar chestiunea asta nu ma priveste pe mine, si cred, pe nici unul dintre noi, ceilalti. E o treaba intima, intre Gieg si cei care i-au fot discipoli si care l-au parasit.

Consider mai util si de altel in conformitate cu principile spirituale asimilate in aceasta scoala de yoga, sa ne rugam pentru cei care cu adevarat au deviat de la calea spirituala, sau fie ajutati sa isi revina din ratacirea lor, decat sa ne rugam pentru afurisirea lor. Am observat ca este a doua oara cand se procedeaza in cadrul MISA de o astfel de maniera contradictorie.

Primul caz a fost cand cu Adrian Nastase. Va amintiti cum faceam binecuvantari pentru el, pe principiul crestinesc de a ne binecuvanta dusmanii !? Ei bine, cand am vazut ca omul o duce bine mersi, ba chiar e infloritor, au fost unii care au decis �a intoarca foaia�si au pus pe el cutii radionice care transpuneau in realitate vorba cu talc adresata de Basescu: �driane, nici nu stii, cat de mic incepi sa fii�

Acum, punem cutia radionica numita MISA, pe unii care au plecat de la yoga si fac ceea ce au facut toata viatza, adica invatza yoga pe cei ce nu au invatzat inca. De cand a pus MISA monopol pe traditia milenara a poporului indian, numita yoga, ca tot am trait sa vad inregistrate la OSIM cursurile de yoga si denumirile aferente ca fiind marca MISA ? E corect ?

Nu-mi ramane decat sa cer celor ce conduc astazi MISA, un lucru simplu, pe care l-am cerut si procurorilor, si politicienilor si masonilor, la mitingurile noastre. SIMPLU. LASATI-NE SA FACEM YOGA. DOAR ATAT. PUR SI SIMPLU YOGA!. Nu videochat, nu striptease in baruri sau gheisism de tip modern. DOAR YOGA.

In incheiere, cred ca atitudinea pe care ar fi trebuit sa o avem, fata de cei despre care Grig considera ca gresesc, este cea din urmatoarea istorisire, relatata in Pateric:

Un batran pustnic (Avva) avea un ucenic. Intr-o zi, ucenicul si-a dat crucea jos de la gat, a renuntat la calugarie, si s-a apucat de baut, de furat, de preacurvit, etc, intr-un cuvant a cazut in pacat. Vazand batranul toate acestea, a inceput sa planga cu lacrimi fierbinti si sa se roage lui Dumnezeu pentru sufletul ucenicului sau. Si tot timpul batranul plangea si se ruga lui Dumnezeu pentru ucenicul sau pierdut. In cele din urma, Dumnezeu i-a vorbit si i-a spus ca nu are rost sa planga, caci ucenicul sau nu are de gand sa isi schimbe comportamentul si nu este deloc interesat de mantuirea sufletului sau. Prin urmare ce rost are sa planga pentru el? Insa batranul, auzind toate acestea, a inceput sa
planga si mai amarnic. Si cat era ziua de lunga, batranul plangea si se ruga lui Dumnezeu pentru
mantuirea sufletului ucenicului sau. Pana intr-o zi, cand vocea lui Dumnezeu s-a facut din nou auzita:
“Nu mai plange, ca dragostea ta l-a mantuit”.

PS: la 24 de ore dupa momentul postarii acestui material, simt nevoia sa fac cateva precizari, in raport de mesajele si telefoanele primite de la colegi si nu numai, pe temele abordate mai sus.

O prima precizare se refera la “acuza” adusa de mine semnatarului/semnatarilor biletului ce se cerea citit la spirala. Am afirmat ca as fi luat eu initiativa la acel moment daca as fi cunoscut continutul acelui bilet, si as fi cerut sa vorbesc la microfon. Nu am stiut despre ce era vorba si, asa cum am scris, nu am considerat la acel moment ca e cazul sa ma ridic si sa iau atitudine deoarece inca nu stiam nici unul dintre noi, concret, la ce persoane se referise Grieg si care era modalitatea concreta in care urma sa ii cerem lui Dumnezeu lucrurile despre care Grieg vorbise in mesajul sau. Totusi, este semnificativ faptul ca dintr-un “grup” de semnatari ai acelui bilet, nu s-a gasit nici unul (macar intamplator) care sa participe la spirala de sambata…

O alta precizare pe care tin sa o fac se refera la pozitia lui Grieg in raport de toate lucrurile afirmate de mine in expozeul meu. Tin sa precizez ca nu doresc sa acuz pe nimeni fara dovezi, data fiind si formatia mea de om obisnuit sa lucreze in sistemul juridic romanesc. Pana la proba contrarie, nu il acuz pe Grieg de chestiunea videochaturilor, a filmelor porno, plasarii de dansatoare erotice sau gheise in baruri si cluburi. Acuzatia este una generala, faptul ca exista acest fenomen fiind binecunoscut in randul colegilor nostri. Asa cum afirmam si intr-o postare anterioara, Grieg beneficiaza in ochii mei, inca, de prezumtia de nevinovatie, marii castigatori ai acestei masini de facut bani (care a devenit MISA) fiind “lipitorile” financiar-spirituale oplosite pe langa el, precum si o anumita clientela politica… cu puternice conexiuni in lumea serviciilor… discrete, despre care se pare ca si-a luat mereu partea leului din “afacere”.

Daca Grieg citeste aceste randuri, avand in vedere ca la ultimele bilete trimise catre el, nu am primit nici un raspuns, il rog sa ma contacteze prin orice modalitate, iar pozitia sa fata de cele scrise de mine, va aparea postata integral, in aceleasi conditii de grafica si editare ca si postarea initiala.

Exista multe opinii in randul cursantilor participanti la tabara de la Herculane, exista chiar si voci care afirma ca mesajul audio cu vocea lui Grieg a fost contrafacut si ca se incearca cu orice chip compromiterea lui chiar de catre unii dintre “apropriatii” lui. Asa s-ar explica si ciudateniile din ultima vreme cu cazul avocatului Niturad Dumitru…

Tocmai pentru a clarifica aceste lucruri apreciez ca o clarificare din partea lui Grieg ar fi binevenita…

Comentariu saccsiv:

Mihai, camarazii tai de la Noua Dreapta m-au acuzat ca te balacaresc. Acesta e unul din motivele pentru care am postat acest articol: pentru a te lamuri tu si toata lumea ca nu despre balacareala este vorba, ci de mantuirea ta.

Te rog ceea ce te-am mai rugat si la inceputul lui 2009 la manastirea Petru Voda: „Scuipa pe invatatura yoga si vino alaturi de noi.”

Unii spun ca actualmente ai renuntat la cumplita ratacire. M-as bucura, dar am dubii. Daca totusi ai facut-o, acum e un bun prilej s-o spui si public. Daca n-ai renuntat, e iarasi un bun motiv sa intervii la comentarii si ne vom stradui sa te lamurim ca esti pe un drum ce te va duce in iad.

M-a intristat acest paragraf din articolul tau:

„Daca ar fi sa aleg din nou, as alege acelasi lucru. Chiar daca nu am obtinut eliberarea, starea de indumnezeire la MISA. Am trait o viatza minunata si privind retrospectiv, a fost cea mai buna dintre toate alegerile posibile, in lipsa unei alte alternative mai bune.”

Ma intristeaza si ghiveciul ce-l faci amestecand dracismele indo-tibetane cu Patericul.

Ma inspaimanta ca vrei sa trezesti sarpele kundalini … Iti va oferi iluzia intelepciunii, dar vai de tine dupa aceea.

Esti un om remarcabil, un luptator, un muncitor, multe de bine sunt de spus despre tine. Dar ratacirea in care te afli este cumplita iar eu doresc sa iesi din ea. De mult timp ma rog zilnic pentru aceasta.

Invatatura dupa care te ghidezi, nu doar ca te va face sa te chinui in iad, dar te impiedica sa vezi corect chestiuni esentiale. Mihai, nu te iluziona: nu exista reincarnare. Ca daca ar exista, n-ar mai fi fost necesara Jertfa de pe Golgota.

Apoi, invatatura ta te impiedica sa intelegi corect Apocalipsa din Sfanta Scriptura si profetiile Sfintilor Parinti. Si atunci lupta ta impotriva cipurilor si a masoneriei se incadreaza in:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

Mihai, semnul fiarei este legat de antihrist, adica de vremurile apocaliptice ce vor culmina cu Parusia, venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe norii cerului. Toate acestea n-au nici o legatura cu reincarnarea.

Multe sunt de vorbit, astept sa intervii.

Inchei rugand cititorii sa nu arunce cu piatra, ci sa incercam sa-l trezim.

44 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on decembrie 29, 2010 at 7:21 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. Partizanu said, on decembrie 29, 2010 at 7:44 am

    Eu am calatorit dincolo de cuvinte si nu mare mi-a fost mirarea sa vad ca yoga si ortodoxia nu se afla in cultura spirituala a dacilor. Exista la ora actuala un razboi nevazut care se duce de sute poate mii sau de o vesnicie de ani in univers. Noi de-abia cum am regasit calea de inceput ca dupa un mare cataclism. Suntem niste refugiati in propria identitate si ne intrebam ce spirit se va intrupa in progeniturile noastre. Sper ca am sput totu ca sa fiu inteles in idei simple facind o analogie temporala..

    Apreciază

    • fane said, on decembrie 29, 2010 at 8:09 am

      Ei , na !!!!!

      Cum oare atatia si atatia sfinti pustnici nu si-au dat seama de cat de valoroasa este invatatura voastra ?! Saracii de ei , s-au chinuit degeaba . Doamne , iarta-ma , ca am gandit acestea chiar si in gluma .

      Frate ,
      T R E Z E S T E – T E !!!!!!!!!!!!!!!
      Este ceasul al unsprezecelea , inca se mai poate , Hristos Domnul inca ne asteapta , pregateste-ti imbracamintea pentru intrarea in camara cea impodobita a Mantuitorului .

      Doamne , ajuta-ne !

      Apreciază

    • aviarul said, on decembrie 29, 2010 at 8:37 am

      Interesanta exprimare.poti sa dezvolti?

      Apreciază

    • Adrian.I said, on decembrie 29, 2010 at 8:37 am

      @Partizanu. Citez „..ortodoxia nu se afla in cultura spirituala a dacilor.”. „Pacat” ca sa aflat in cea a romanilor.

      Apreciază

    • spellmacker said, on decembrie 29, 2010 at 9:10 am

      @Partizanu,intradevar pana la aparitia Sf. apostol Andrei ,dacii nu cunosteau crestinismul (ortodocsie e prea mult pentru acel timp,termenul apare mai tarziu ) ,dar in religia lor existau multe elemente superioare altor religii care au permis acceptarea usoara a Noului.Daca alte religii erau pline de tot felul de practici intunecate ,in dacism ele nu isi gaseau locul.Bineinteles ca nici yoga nu avea ce cauta.

      Apreciază

  3. Idei pentru Viaţă said, on decembrie 29, 2010 at 8:38 am

    Postez aci un link la un articol de pe blogul meu, poate ajuta, cine stie: http://ideipentruviata.wordpress.com/2010/12/29/frumusete-crestina-in-prag-de-sarbatori/

    Apreciază

  4. geo said, on decembrie 29, 2010 at 8:38 am

    e trist. fara sa jignesc, am studiat yoga, dar cei de la misa sunt departe de yoga , ratacire totala. sunt ceva maestrii la noi care pot lamuri treaba cu misa. am trecut de la yoga la krishnamurti, wei wu wei, etc. numai unul singur mantuieste: Isus. dar e usor sa nu te trezesti niciodata. e ca un club social. ai prieteni, excursii, etc. ca si cum te-ai duce intr-o biserica reformata, unde esti imbarbatat de toti fratii, primesti ajutoare, etc. un alt mare club social. imi pare rau de omul acesta. ii sugerez sa revizuiasca yoga, de unde vine, etc. e satanic intru totul. pe bune.

    Apreciază

  5. Daniel said, on decembrie 29, 2010 at 9:25 am

    Dumnezeu sa-l lumineze asa cum i-a luminat si pe cei care ii cunosc eu si s-au lasat de yoga.

    Daniel

    Apreciază

  6. Pr.Gabriel said, on decembrie 29, 2010 at 9:34 am

    Saccsiv,
    daca ii cunosti adresa de acasa, trimite-i, te rog, cartea cu Parintele paisie si marii initiati ai orientului. Nu e o pierdere prea mare pt. tine, dar felul cum e alcatuita, ii este mai mult decat suficient ca sa isi dea seama ca lucruile nu sunt asa cum doreste el a fi.
    Fa o jertfa si da-i cartea, chiar daca te costa ceva banuti.
    Daca nici cuvintele Pr.Paisie nu il lamuresc, atunci ,din nefericire, ii ramane calea din dialogul ultim al pildei bogatului nemiilostiv si a saracului Lazar:
    „Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti.”

    Apreciază

  7. natalia said, on decembrie 29, 2010 at 9:45 am

    Cartea respecitva se gaseste si in format online,am descarcat-o eu acum o luna.

    Apreciază

  8. AparamOrtodoxia said, on decembrie 29, 2010 at 11:45 am

    http://aparamortodoxia.bloging.ro/ si http://worldtv.com/aparamortodoxia_tv/ Doamne Iisuse Hristoase,Fiul Lui Dumnezeu Milueste-ne pe Noii Pacatosii. Rapcea parerea mea ca cand se va trezi va veni inapoi la Hristos dar vb omului sa nu vina prea tarziu mai tarziu de ceasul al 12-lea. Doamne Ajuta! AparamOrtodoxia va ureaza Sarbatori Fericite alaturi de ceoi dragii.

    Apreciază

    • Ciprian said, on decembrie 29, 2010 at 5:18 pm

      M-am uitat la clipul Nemuritorilor… daca ii cunoasteti va rog sa le aduceti la cunostinta cum se face corect semnul Sfintei Cruci sa nu mai rataceasca si pe altii, ca in Ortodoxie se ingenuncheaza cu amandoi genunchii si sa isi fca freza de Ortodocsi nu de barbari… imi cer iertare ca am indraznit dar artistii sunt formatoriu de opinie de aceea e bine sa fie Ortodox corect nu politic corect asta daca mai vor sa mai aiba un neam, o tara!

      Apreciază

  9. natalia said, on decembrie 29, 2010 at 12:00 pm

    Nu inteleg ce ati spus Parinte :”Se argumenteaza biblic aceasta schimbare”…

    Apreciază

  10. Ayan said, on decembrie 29, 2010 at 12:05 pm

    AS vrea si eu cartea cu Parintele Paisie … va rog , de unde pot sa o descarc ? Please , please ,please ….

    Apreciază

  11. Aurora said, on decembrie 29, 2010 at 12:08 pm

    Domnule Rapcea,
    Te cunosc de la mitingurile anti-cip – n-am ratat aproape niciunul – si te-am simpatizat de la inceput pt. ca ai dat tot timpul dovada de fermitate si seriozitate. Mi-a placut cum ai vorbit si la conferinta din vara de la Min. de Interne. Eu, mult timp n-am stiut ca esti yoghin, iar cand am aflat, am venit in continuare la mitinguri, desi nu sunt de acord cu yoga. De fapt mi-am spus ca d-ta esti un om inteligent, de bun-simt ,mi-a placut cum ai aparat valorile crestine ale neamului nostru si am inclinat sa cred ca yoga si ideile bivolariene nu-ti vor spala niciodata creierul in asa masura incat sa te lepezi de ortodoxie. Deci te rog, domnule Rapcea, paraseste zona aceasta indo-tibetana de unde te pandesc mii de balauri cu gurile larg deschise, gata sa te inghita. Lasa ashramurile si asanele, iantrele si mantrele, prana si toate denumirile astea straine de spatiul nostru carpato-mioritic, atat de bogat in spiritualitate.Te inteleg ca ti-ai petrecut acolo anii cei mai frumosi, nu-ti poti nega tineretea si prieteniile pe care le-ai legat, dar e timpul sa te intorci in patria cea adevarata care se cheama HRISTOS. Destul ai ratacit drumul, iesi din paienjenis ! Toate ”bunatatile” pe care le-ai mancat la MISA au fost desigur foarte ademenitoare si aromate, dar aveau in ele otrava, care pe unii i-a ucis, pe altii i-a innebunit, altora le-a distrus familiile, dar pe d-ta n-a reusit sa te doboare pt. ca esti un om puternic si probabil ai parinti si strabuni care ti-au dat radacini sanatoase.

    Apreciază

  12. Ayan said, on decembrie 29, 2010 at 12:08 pm

    Scuze , cred ca ma descurc cu adresa de link postata de „unu”. …

    Apreciază

  13. Ostrov said, on decembrie 29, 2010 at 12:43 pm

    Apreciază

  14. Ayan said, on decembrie 29, 2010 at 12:55 pm

    Multumesc !

    Apreciază

  15. Aurora said, on decembrie 29, 2010 at 1:09 pm

    Continuare. Nu vrerm sa te asediem cu comentariile noastre, dar daca o vom face, va fi pentru ca te iubim. Stii, uneori iubirea mai si sufoca (pe mine, pana acum nu m-a sufocat nimeni cu iubirea, deci in viata oricui mai este loc). Important este sa intelegi din comentariile noastre ca te vrem in mijlocul nostru si avem nevoie unul de celalalt asa cum au nevoie degetele de le o mana ca sa stranga un surub. Incearca sa-l strangi doar cu doua si ai sa vezi ce greu e ! Lasa toate invataturile desarte si vino odata cu noi la sfanta liturghie ! Hristos iti va vorbi tainic intr-o limba a sufletului, cum n-a reusit Grig in 2o de ani de meditatii si spirale. Spatiul indian e fascinant cu toate povestile, mirodeniile, muzica si toate misterele orientale, dar e un spatiu al paganatatii, care nu poate mantui pe nimeni. Gandeste-te la soarta lui Mircea Eliade, un erudit, un orientalist genial, dar care a sfarsit jalnic. Cineva spunea ca M. Eliade a avut atat de multi dumnezei, incat pana la urma a ramas fara niciunul. Si atunci ce folos de toata invatatura lui, daca si-a pierdut sufletul ? Eu sunt o ignoranta, n-am citit prea mult in domeniu, dar imi amintesc o scena descrisa de M. Eliade in Maytrei sau cum s-o fi scriind. Era vorba de momentul cand tanarul Eliade pleaca in cautarea iubitei fugite de acasa si ajunge undeva intr-un loc retras unde se ruga un guru. L-a implorat vreme de o jumatate de ora sa-i spuna daca a vazut o tanara trecand pe acolo, dar acela nu s-a clintit din preocuparea lui „sacra”. Din fericire, un ucenic al acelui guru a fost prin imprejurimi si i-a dat informatia ceruta, insa i-a explicat tanarului ca guru este atat de adancit in rugaciune incat nu intervine cu absolut nimic in ceea ce se petrece in jurul sau, chiar daca izbucneste un incendiu sau un om este mancat de vreun tigru sau alta lighioana.El, ucenicul a fost in masura sa dialogheze cu tanarul pt. ca nu era desavarsit in arta rugaciunii , dar daca arf fi ajuns pe treptele maestrului, desigur ca ar fi fost si el la fel de absent la ce li se intampla altora. Am redat din memorie aceasta scena din lectura facuta in urma cu cateva decenii, dar daca am retinut acest aspect a fost pt. ca mi-am dat seama de neomenia acestor invataturi indiene

    Apreciază

  16. Aurora said, on decembrie 29, 2010 at 1:15 pm

    continuare
    si mai tarziu am citit mai mult si am vazut ca acestea nu duc decat la iad. Ca sa n-o mai lungesc mult pt. ca n-ai nevoie sa ti se tina teorie, te rog, frate Mihai, revino la dreapta invatatura pana nu e prea tarziu. Dumnezeu si Maica Sfanta sa te calauzeasca !

    Apreciază

  17. marius said, on decembrie 29, 2010 at 1:18 pm

    yoga = indracire…

    Apreciază

  18. Rapcea Mihai said, on decembrie 29, 2010 at 2:51 pm

    Dragi frați întru Hristos,

    Draga Saccsiv,

    Iți amintești discuția noastră de acum doi ani, din curtea Mănăstirii Petru Vodă, când tu m-ai îndemnat să mă lepăd de yoga și de practicile satanice ale acestei învățături și să mă întorc la Ortodoxie. Atunci ți-am răspuns, pe scurt, că eu m-am considerat mereu a fi un creștin ortodox (chiar și așa, nepracticant cum mă aflam), un om care îl consideră pe Iisus Hristos UNICUL său mântuitor, dar că o lepădare de yoga și tot ceea ce a reprezentat aceasta pentru mine, nu era oportună la acel moment, întrucât eu trebuia să mă conving personal că yoga este o practică malefică, vătămătoare – în primul rând pentru mine. Ori eu, așa cum îți spuneam, practic yoga de la vârsta de 15 ani și nu am suferit nici o vătămare din cauza ei, ba dimpotrivă, pot spune că m-am dezvoltat bine cu ajutorul ei, mai ales în perioada cea mai sensibilă a unui tânăr (datorită rigorilor stilului de viață pe care mi l-am impus, nu am fumat, nu am consumat alcool, nu am mâncat carne, nu am consumat cafea sau alte excitante, am cautat mereu liniștea și studiul în defavoarea distracțiilor frivole). A cere cuiva să renunțe brusc la beneficiile unui stil de viață echilibrat, în favoarea unui stil și mod de viață (Ortodox) pe care nu îl cunoște decât prea puțin la acel moment, era o chestiune forțată.

    Și atunci, ca și acum, am fost îndemnat de circumstanțe, să fac acel act de adeziune față de ortodoxie și de lepădare de orice altceva însemnase viața mea de până atunci, dar acest gest ar fi fost un act formal, fățarnic, nu atât față de tine și ceilalți oameni care mă cunoșteau, dar în primul rând față de mine. A cere cuiva să renunțe la tot ceea ce este el, la tot trecutul lui, fără a ști cu certitudine ce pune în locul golului care rămâne, este o decizie deloc ușoară, care trebuie luată cu prudență, după o îndelungată chibzuință. Contrar firii mele colerice, nu iau hotărâri intempestive când vine vorba de promisiuni și jurăminte, pentru că îmi place să cred despre mine că sunt un om de cuvânt.

    Mi-am pus în acest răstimp scurs de atunci, problema apropierii mele de Ortodoxie, de modul de viață ortodox. Am început să citesc și să mă pregătesc să urmez această cale. Pentru cineva care nu a crescut într-o educație creștin ortodoxă riguroasă (datorită epocii comuniste), sunt multe de aflat și de învățat despre modul de viață, obiceiurile și dogmele bisericești.

    Este foarte dificil să treci de la un mod de viață profan, ce relativizează binele si raul, și cu atât mai mult de la conceptul yoghin despre bine, rău și păcat (în yoga autentică, există cele 10 reguli de comportament: non-violența, respectarea Adevărului, non-furtul, abținerea sexuală, non-posesivitatea, purificarea, mulțumirea, austeritatea, studiul și adorarea lui Dumnezeu, dar care nu concepe păcatul în forma văzută în îndreptarul pentru spovedanie), la sistemul de valori al Ortodoxiei.

    Pentru mine este dificil și acum de înțeles de ce anumite lucruri sunt văzute drept păcate de către dogma Bisericii, și este și mai dificil să le percep ca atare. Conștiința păcatului presupune o înțelegere ce are la bază un întreg sistem de valori pe care recunosc că eu încă nu mi l-am însușit pe deplin.

    Am simțit în schimb, permanent bunătatea și gândurile bune ale fraților ortodocși, care m-au pomenit în rugăciunile lor ca să mă lumineze Dumnezeu cu privire la alegerile pe care trebuie să le fac.

    Aș spune că în cazul meu sunt valabile cuvintele lui Mircea Eliade despre experiența convertirii la Ortodoxie: ”E nevoie de o serie întreagă de experiențe sufletești pentru a căpăta acea stare de spirit care e ortodoxia. Conștiința, funcționînd pe toate planurile și cu toate ramificațiile, își găsește firesc echilibrul în ortodoxie. Nu trebuie să precipităm “convertirea”. Ea se va împlini, așa cum înfloresc pomii – când sufletul se va fi îmbogățit îndeajuns, suferind îndeajuns.”

    Spre deosebire de alții însă, eu nu vin la Ortodoxie datorită suferințelor ci din convingerea intimă, sufletească că aici găsesc un Adevăr superior tuturor celorlalte adevăruri pe care această lume le oferă. Nu am cuvinte să descriu dulceața sufletească cu care m-am ”ospătat” din cuvintele vii, ziditoare de suflet ale marilor duhovnici ai Ortodoxiei, despre iubirea de oameni, blândețea și compasiunea ce răzbat din ele.

    Bineânțeles, am privit mereu către culmile Ortodoxiei, către Iisus Hristos, și nu către vreascurile ce alcătuiesc realitatea zilnică a ceea ce înseamnă din păcate mare parte din Biserica Ortodoxă Română de astăzi.

    Un concept care mi-a cucerit sufletul este acela al smereniei și blândeții duhovnicești, ce alcătuiesc firea cea adevărată a Ortodoxiei.

    Nu vreau să mă trufesc vorbind prea mult despre drumul meu spre Ortodoxie, despre ceea ce fac cu slabele mele puteri. Pot spune însă ca acum am de ales, că am ce pune în locul yogăi, ca mod de viață, ca sistem de valori.

    Sper să nu se înțeleagă greșit atitudinea mea, nu aș vrea să fiu acuzat de fățărnicie. Nu mă îndrept spre ortodoxie ca să câștig altceva decât Mântuirea, iar actul meu nu înseamnă în mod necesar acuzarea sistemului yoga ca fiind diavolesc. În schimb, m-am convins că, precum este peste tot, în lumea noastră, a oamenilor, și în lumea yoghinilor ca și în Ortodoxie, există destui învățători mincinoși și fățarnici, care se folosesc de învățăturile autentice pentru a aduna beneficii personale.

    Știu că mulți frați întru ortodoxie admiră în tăcere luările mele de poziție, acțiunile și atitudinea mea combativă, și că singurul lucru care îi împiedică să vină alături de mine în lupta pe care caut să o duc în chestiunea cipurilor și a altor rele pe care oculta mondială ni le-a programat, este chestiunea spinoasă a practicii yoga. Pentru mine ar fi un sacrificu mic, o renunțare neânsemnată – în acest moment, despărțirea de yoga (cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani nici nu am mai practicat cum o făceam în adolescență, ci am participat doar la niște cursuri săptămânale de 2 ore).

    Problema se pune în a ”scuipa pe învățătura yoga” cum mă îndemni tu, Saccsiv.

    Gândește-te la un om care a sosit înfometat și gol la o familie. Această familie i-a oferit adăpost, hrană și un pat cald, fără să îi facă nici un neajuns. Apoi, acest om, acum bine hrănit, îmbrăcat și în putere, ajunge la palatul regelui, unde i se oferă perspectiva unei vieți îmbelșugate, fără griji. Dar portarul palatului îi cere omului respectiv să scuipe familia ce i-a oferit ajutor prima dată, considerând-o rea. Nici un om cu frică de Dumnezeu nu răsplătește binele cu rău, de aceea și omul din povestea mea nu a făcut acest lucru, lăsând pe cei cărora acea familie le-a făcut rău, să îi scuipe și să îi ocărască.

    Vreau să mai înțelegeți că fac o diferență între MISA, Gregorian Bivolaru și yoga autentică. Chiar dacă yoga este – în opinia mea (și nu numai) o învățătură care nu este dăunătoare, ci poate fi chiar benefică în anumite privințe, nu mai pot să afirm același lucru despre persoana lui Gregorian Bivolaru și despre ceea ce se petrece la MISA, chiar dacă am continuat să frecventez cursurile de yoga de acolo (săptămânal, cum spuneam), pentru valoarea practicii în sine, iar nu pentru unii dintre oamenii care conduc această școală de yoga, ȘI CARE SE AFLĂ ÎNTR-O CUMPLITĂ STARE DE DECĂDERE SPIRITUALĂ. Din păcate, nu am realizat această tristă realitate decât târziu, treptat, prin comparația dintre curățenia spirituală din alte părți, cu minciuna, prefăcătoria și fățărnicia și lipsa de omenie a unor lideri din MISA. În ciuda tuturor acestor evidențe, m-am încăpățânat să frecventez cursurile de yoga ale MISA în acești ani și din dorința de a fi acea voce critică din interior, care să demaște ticăloșiile unora, în speranța că ticăloșii fie se vor îndrepta, și vor înceta să mai paraziteze această grupare și să tragă foloase de pe urma ei, fie oamenii, simplii cursanți se vor dumiri ce este cu acești profitori și îi vor înlătura de la conducere. Nu am vrut să fiu unul dintre nemulțumiții care pleacă atunci când văd adevăratele intenții pervertite ale unor așa-ziși ”lideri spirituali” lăsându-le aceastora în mână ”jucăria” de pe urma cărora câștigă bani și alte foloase din păcălirea unor naivi.

    Yoga este și va rămâne, indiferent de părerea mea sau a altora, un bun al patrimoniului național indian – și nu numai, o formă de spiritualitate – care în opinia mea nu se ridică la nivelul creștinismului.

    Eu am fost și voi rămâne un spirit care se dorește a fi enciclopedic, după modelul reprezentat de marele istoric al religiilor Mircea Eliade. Setea mea de cunoaștere, curiozitatea și întrebările pe care mi le pun mă vor purta în continuare în afara sferei tradiției Ortodoxe, iar aici nu mă refer doar la yoga.

    Poate că timpul și experiența mă vor duce în final la acea conștiință a suficienței Ortodoxiei, dar până atunci (și probabil nici măcar atunci) nu voi putea deveni acuzatorul public al oricărei alte religii sau tradiții spirituale.

    Sper ca atitudinea mea moderată față de yoga să nu rănească sentimentele sau așteptările nimănui. Am lecturat comentariile la articolul publicat de saccsiv, și am remarcat că sunt multe persoane care au tendința de a pica într-un soi de extremism religios, de condamnare a tot ceea ce nu este ortodoxie. Același lucru se petrece și în cealaltă parte, la MISA, de unde sunt atacat de ”talibanii spirituali yoghini” care mă consideră un trădător al cauzei yoghine. După cum se vede, fanatismul nu are culoare și este din păcate încurajat neoficial de aproape toate doctrinele religioase, ca o garanție a stabilității și menținerii curentului conservator al respectivei doctrine.

    Cu speranța că vom trăi cu toții bucuria revederii la Dreapta Tronului Tatălui nostru ceresc, vă urez toate tuturor un an nou, plin de biruințe duhovnicești.

    În final, vreau să îmi cer iertare din tot sufletul celor pe care i-am întristat sau i-am supărat cu ceva și sper ca înțelepciunea lui Dumnezeu să ne lumineze pe noi toți iar Duhul Său să ne întărească și să ne scoată biruitori în încercările care vin peste noi.

    Mihai Rapcea

    Apreciază

    • ioana said, on decembrie 29, 2010 at 4:36 pm

      Daca dvs nu inca nu sunteti convins ca Ortodoxia este singura cale catre Acasa, catre Cer, este si vina noastra a crestinilor, care nu traim Ortodoxia asa cum ne-a aratat Invatatorul nostru.
      Ortodoxia nu este „o forma de spiritualitate”, este un mod de viata.
      Da, yoga v-a ferit de niste lucruri urate – fumat, alcool, desfrau – dar nici dracii nu fumeaza, nu curvesc, nu mananca nici carne, dar tot draci raman.
      Sper sa nu va necajesc, nu asta e intentia mea. Ca si Aurora, si eu apreciez cele bune ale dvs. Pacat insa de ele, pt ca Domnul Iisus spune ca cine nu aduna cu El, risipeste.
      Dumnezeu sa va lumineze!

      Apreciază

    • Elena said, on decembrie 29, 2010 at 5:05 pm

      „Spre deosebire de alții însă, eu nu vin la Ortodoxie datorită suferințelor ci din convingerea intimă, sufletească că aici găsesc un Adevăr superior tuturor celorlalte adevăruri pe care această lume le oferă” – Iisus Hristos nu este un adevar superior ci este CALEA, ADEVARUL si VIATA.

      „Atunci ți-am răspuns, pe scurt, că eu m-am considerat mereu a fi un creștin ortodox (chiar și așa, nepracticant cum mă aflam), un om care îl consideră pe Iisus Hristos UNICUL său mântuitor, dar că o lepădare de yoga și tot ceea ce a reprezentat aceasta pentru mine, nu era oportună la acel moment, întrucât eu trebuia să mă conving personal că yoga este o practică malefică, vătămătoare – în primul rând pentru mine” –

      „Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;
      Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
      Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
      Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. ” (Luca 14:15-24)

      Intelesul acestei pericope este acela: gasim prea multe „justificari” in viata noastra pentru a nu raspunde afirmativ chemarii pline de iubire a Domnului. Aceste „justficari” se cheama idoli.
      Dumnezeu sa ne deschida tuturor ochii duhovnicesti pentru a auzi chemarea Sa preasfanta si pentru a-L urma.

      Doamne ajuta!

      Apreciază

    • sol said, on ianuarie 2, 2012 at 11:25 pm

      Nu am rabdare sa citesc articolul, nu ma reprezinta, dar citind titlul ma rusinez ca se fac astfel de afirmatii in numele crestinismului. Prefer un mesaj crestin de acest tip:
      http://www.amazon.co.uk/River-Compassion-Christian-Commentary-Bhagavad/dp/087243253X/ref=cm_cr_pr_product_top
      Yoga autentica e definita in Gita, cartea a un miliard de oameni. Ei inteleg prin Yoga unirea cu Dumnezeu.
      Cum as putea sa scuip pe invatatura a un miliard de oameni, atat de apropiata de a mea dupa cum spune Parintele Bede despre Gita, si sa ma consider crestin. Crestin este Steinhard care a putut avea un dialog civilizat cu Sergio AlGeorge, traducatorul Gitei, chiar daca si-a mentinut fiecare parerea. Cred ca Patriarhia ar trebui sa introduca si in mediul online acel insemn de autenticitate a unei carti crestine: cu binecuvantarea Patriarhiei.

      Apreciază

  19. Rapcea Mihai said, on decembrie 29, 2010 at 3:43 pm

    Si un material audio cu Parintele Ghelasie Gheorghe de la Manastirea Frasinei, despre yoga,
    http://www.trilulilu.ro/Aadonis/5b73ca1a28217a

    Apreciază

    • saccsiv said, on decembrie 29, 2010 at 3:52 pm

      Mihai

      Ieromonahul GHELASIE GHEORGHE un INSELAT. Lucrarea sa „MEDICINA ISIHASTA”, o RATACIRE …

      https://saccsiv.wordpress.com/2010/08/08/ieromonahul-ghelasie-gheorghe-un-inselat-lucrarea-sa-%E2%80%9Emedicina-isihasta%E2%80%9D-o-ratacire/

      Apreciază

    • el said, on decembrie 30, 2010 at 5:10 pm

      @RapceaMihai

      dupa cele expuse de dvs in comm de mai sus reiese ca apropierea dv de ortodoxie este PUR intelectuala si deci formala de unde si incapacitatea de a va lasa de yoga.

      Despre yoga o cartea foarte pertinenta este cea recomandata mai sun anume :”Parintele Paisie si inteleptii indiei” pe care v-o recomand ,nu va va pune probleme caci este scrisa intr-un stil usor si fluent fata de textele incâlcite cu care v-ati obisnuit de la yoga.

      Tot Parintele Paisie Aghioritul a afirmat in MULTIPLE randuri ca :

      – practica yoga = INCHINARE LA IDOLI cu toate consecintele pe care le are aceasta chemarea in sine a demonilor care stapanesc fiinta celui care li se inchina sub diferite forme.
      -revenirea la ORTODOXIE a ortodoxului cazut in inchinarea la idoli numita yoga nu este posibila DECAT prin REFACEREA TAINEI MIRUNGERII dupa Taina Spovedaniei si lepadarea de insela

      Apreciază

    • el said, on decembrie 30, 2010 at 5:40 pm

      @RapceaMihai

      din inadvertenta mesajul precedent a fost postat inca neterminat.Asadar reiau:

      Dupa Parintele Paisie Aghioritul care a cunoscut indeaproape fenomenul inselarii yoga : Revenirea ortodoxului cazut in IDOLATRIA yoga la Ortodoxie va trebui sa treaca OBLIGATORIU prin Taina Mirungerii dupa Taina Spovedaniei si LEPADAREA de inselare.
      Deasemenea Taina Sf Maslu este recomandata sufletului mutilat si schimonosit al celui revenit din yoga caci aceasta Taina vindeca sufletul si trupul de ranile lor specifice si ajuta la insanatosirea duhovniceasca.

      Simpla revenire la Biserica NU este SUFICIENTA pentru yoghinul care s-a lepadat de inselare asa cum NU este suficienta simpla revenire la Biserica Ortodoxa Mama a ortodoxului cazut ulterior in EREZIE ca protestantism,neoprotestantism,catolicism,monofizitism,etc.Pentru TOTI acestia Biserica a randuit iarsai TAINA MIRUNGERII in mod exceptional pentru reintarirea sufletelor lor pustiite si revenirea darurilor Duhului Sfant in ele caci prin erezie sufletele se slabanogesc ca paraliticii.

      Ceea ce aduceti dv ca argument in favoarea considerarii ca nevatamatoare a practicii yoga anume :faptul ca va considerati un om echilibrat,stapan pe sine,fara disfunctionalitati NU reprezinta in realiatte un real argument ; caci dupa aceeasi logica ARIE,ORIGEN si alti ERETICI care biologic/fiziologic/psihologic erau asemanatori cu oamenii normali ar fi fost deci si in adevar.
      Sau sinistrii care stapanesc astazi lumea slugile si intrumentele diavolului prin masonerie si alte structuri anticristice si acestia sunt oameni ” NORMALI” in sensul in care considerati dvs normalitatea ;rothschild,rokfeller,bil gates,etc , TOTI acestia sunt deci oameni intreprinzatori,versati,experti si foarte eficace in actiunile lor ; deci ar fi considerati dupa logica cu care va justificati dv ca fiind in regula.Ori ei sunt MORTI,se afla in ei DUH ANTICRISTIC si lucrul acesta nu se vede la exterior.
      Asa si dv TEMETI-VA de parenta stare de normalitate si echilibru pe care v-o laudati atata ca rod al practicii yoga caci ea nu este decat o PAERE.
      Dracii NU-SI DISTRUG instrumentele inainte de a le fi folosit la maxim;uneori pana sfarsitul vietii ii tin pe oameni in robia lor; asa se intampla si cu ateii ; „intelepciiunea „occidentala FARA Hristos si generatoare de asa zis „progres” este in plan duhovnicesc MOARTE si DESPARTIRE DE Hristos.

      Sufletul omului idolatru este MORT sau daca n-a murit complet este PARALITIC si nu-si poate ajuta singur siesi ; are NEVOIE de ajutor exterior lui si anume de BISERICA ;asa cum paraliticul din Sf Evanghelie N-A PUTUT singur sa ajunga la Hristos ci a fost nevoie de 4 barbati INTREGI care l-au coborat cu patura prin acoperisul casei si l-au pus inaintea Lui Hristos.

      In incheiere va doresc si dv sa intelepciunea de a voi sa va vindecati si sa aveti parte de cei „4 barbati intregi (ORTODOCSI)” adica de ajutorul de care aveti nevoie sa va vindecati sufletul caci acum RATACITI GRAV.

      Apreciază

  20. Ciprian said, on decembrie 29, 2010 at 4:56 pm

    „Nu am cuvinte să descriu dulceața sufletească cu care m-am ”ospătat” din cuvintele vii, ziditoare de suflet ale marilor duhovnici ai Ortodoxiei, despre iubirea de oameni, blândețea și compasiunea ce răzbat din ele.” – Draga Mihai pari un om bun, iarta-ma ca indraznesc ca un putin cunoscator sa iti pun cateva intrebari. Spui ca ii admiri pe marii duhovnici ai Orotdoxiei, nu propovaduiesc ei o anumita cale? Ai urmat-o? Preferi sa te indreptatesti ca totul pana la o limita? Stii de unde vine aceasta „limita”? Si eu mergeam la Biserica, puneam pomelnice ma spovedeam chiar anual dar nu traiam Ortodox de aceea nici nu iubeam Ortodoxia, ba chiar o consideram perimata Doamne iarta-ma… Totul pana intr-o zi in care, dupa ce „sufletul se va fi îmbogățit îndeajuns, suferind îndeajuns”… dar asta nu e altceva decat glasul mai dur a Lui Dumnezeu catre oameni…. suferinta. Dumnezeu e iubire si ne-a lasat o cale care de cele mai multe ori elimina suferinta sau o face usor de suportat atata timp cat realizam ca toate incercarile sunt de la El si ca El nu de da incercari mai mari decat putem duce… Dar din cauza slabirii credintei, necunostintei si intuncarii mintii ca urmare a pacatului am ajuns la o mare suferinta si deznadajduire dar in acelasi timp am cunoscut si milostivirea Lui Dumnezeu printr-o Spovedanie asa cum trebuie, crezand ca ceea ce numeste Biserica pacat e pacat, identificandu-l din Indreptarele de spovedanie si spunandu-l la Duhovnic. Astfel mi-am recastigat partial pacea sufleteasca, mai aexact am venit de la moarte la viata, viata careia nu ii mai este teama de moarte… dar inca cunoasterea era si este departe de a fi completa…. Dumnezeu este infinit… nu-i asa? Dupa o perioada inca imi lipsea parca ceva dar citind despre Sfanta Liturghie si participand mai apoi la ea, pregatit, cu post de dinainte de vecernie si mers la vecernie si mai apoi, a doua zi la Sfanta Liturghie am simtit lucruri mai greu de descris in cuvinte mai ales pentru mine nevrednicul (poate si din cauza intunericului in care ma aflasem mi se pareau si par asa minunate). Daca de exemplu inainte, seara am citit Acatistul Maicii Domnului (intamplator fara sa urmaresc ceva anume) a doua zi am avut niste simtaminte si mai aparte. Daca insa am mers nepregatit, ghiftuit decuseara sau dupa anumite caderi (pacate nespovedite inca) simtamintele nu mai au aceeasi intensitate… Pe masura ce am ascultat din cele ale Ortodoxiei am vazut si anumite pacate care nu apar in indreptarele de spovedanie dar care imi afectau viata, pe masura ce le-am spovedit am vazut cum efectul pacatului disparea (ma refer la conceperea de copii in timp de „tulburare”, baiatul meu avand niste tulburari de comportament, violenta, care cu ajutorul Lui Dumnezeu au disparut). In concluzie, pe masura ce am facut ascultare de cele instituite in Ortodoxie, de Sfintele Taine si Porunci am gasit si hrana suficienta pentru suflet fara a mai fi nevoie sa caut in alta parte…

    „Bineânțeles, am privit mereu către culmile Ortodoxiei, către Iisus Hristos, și nu către vreascurile ce alcătuiesc realitatea zilnică a ceea ce înseamnă din păcate mare parte din Biserica Ortodoxă Română de astăzi.”- nu judecam preotii si ei se trag dintre noi, ei au har prin Taina Hirotoniei dar daca vrei un Duhovnic mai bun asa cum cauti un Doctor pentru trup bun cauti si un Duhovnic pentru suflet.

    „Poate că timpul și experiența mă vor duce în final la acea conștiință a suficienței Ortodoxiei, dar până atunci (și probabil nici măcar atunci) nu voi putea deveni acuzatorul public al oricărei alte religii sau tradiții spirituale.” – sufletul fiind infinit are nevoie de hrana infinita si doar Dumnezeu e infinit prin Ortodoxie. Noi prin patimi incercam de fapt sa astupam o nevoie infinita cu lucruri finite… Curajul de a asuma viata Ortodoxa e un prim pas daca se vrea adevar, Ortodoxia nu ai cum sa o cunosti dinafara, asa cum pentru a testa o masina te urci la volan si bagi in viteza la fel si cu Ortodoxia, altfel nu faci decat sa te uiti la cei care testeaza masina fara sa intelegi de ce sunt asa fascinati de ea…asa am fost si eu multi ani (din copilarie)

    „a ”scuipa pe învățătura yoga” ” – poate fi putin prea dur, si oamenii aceia vor avea nevoie de dragostea ta si a noastra pentru a reveni la Dreapta Credinta, trebuie sa fim un model de dragoste si smerenie dintu-nceput pentru a avea loc de Buna ziua, nu suntem sectari….

    Yoga, masoneria, sectarismul, eretismele sunt pacate, astfel sunt o gramada de practicanti care intra crestini si ies indraciti – si aici, atentie! – nu e vorba de ultimul stadiu de posesie demonica, ca cel din Evanghelie. Astazi, spun Sf.Parinti, diavolul nu mai doreste un astfel de stradiu deoarece se “decamufleaza” si cea mai mare arta a lui este deghizarea.Ii este suficient doar sa indraceasca mintea, sa o tina sub imperiul gandurilor demonice. De aceea omul, prin intunecarea mintii nu mai vede solutia ca fiind in Ortodoxie ci tot pe langa ea sau prin ea dar stramb si fara de folos.

    „Chei” pentru suflet: smerenia, rugaciunea inimii, lacrimile, cu sfatuire de la duhovnic sau macar prin citirea scrierilor marilor duhovnici…

    “Prin plans fierbinte se curata mintea noastra de chipuri patimase. Printr-insul se pogoara in sufletul nostru barbatia cea duhovniceasca si omul se pune mai presus de inspaimantari si de frici. Cu cat mai adanc plansul nostru de pocainta, cu atat mai temeinic ne slobozim de un intreg sir de nevoi aparent firesti, de astfel de patimi nimicitoare precum mandria si mania. Inlauntru se salasluieste bucuria, pana atunci necunoscuta, a slobozeniei“.

    “Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face păcat are” (Iacov 4, 17)

    Un an nou mai bun si plin de Dumnezeu, liniste si pace in suflet.

    Apreciază

  21. Ruben said, on decembrie 29, 2010 at 7:02 pm

    Mihai , Ortodoxia inseamna miere iar yoga inseamna otrava , nu incerca sa le amesteci ca doar vei avea parte de un esec indulcit , dulce sau nedulce tot la moarte spirituala duce . Aceasta moarte spirituala dulce nu iti va fi cu nimic de folos , asa cum nici bogatului care a murit in matasuri si cu mare pompa nu ia folosit la nimic . In schimb bietul Lazar cel care a murit in carpe si ne jelit de nimeni mare cinste a avut la primirea in Rai . Sper din tot sufletul ca in timp iti vei da seama ca Ortodoxia si yoga nu pot fi amestecate , e cam si cum ai incerca sa amesteci curatenia cu murdaria sau adevarul cu minciuna . Ortodoxia si yoga sunt atat de diferite ca lumina de intuneric .

    Apreciază

  22. PrIzA said, on decembrie 29, 2010 at 8:42 pm

    După cum se vede, fanatismul nu are culoare și este din păcate încurajat neoficial de aproape toate doctrinele religioase, ca o garanție a stabilității și menținerii curentului conservator al respectivei doctrine.

    Cu speranța că vom trăi cu toții bucuria revederii la Dreapta Tronului Tatălui nostru ceresc, vă urez toate tuturor un an nou, plin de biruințe duhovnicești.

    Ce a spus domnul Rapcea aici mi se pare…ceva foarte cunoscut…si un preambul pentru…ecumenism…

    Apreciază

  23. mircea said, on decembrie 29, 2010 at 9:14 pm

    La modul general si din partea unuia care nu are studii teologice.
    Fata de Eliade eu sant si voi ramane un necunoscut.
    Dar nu mi-a placut de la inceput numele lucrarii sale „Istoria religiilor”. Adevarul e doar unul. Iisus ne spune ca El e adevarul, calea si viata. Nu poti trata la gramada si sa aplici aceleasi criterii de evaluare pentru Crestinism si pt celelalte religii. Dpdv al meu, crestin-ortodox. Doar unul e Adevarul, restul nu. Si apoi daca ai Biblia si scrierile Sfintilor Parinti nu prea am inteles ce vrea Eliade in lucrarea lui de la Crestinism. Poti fi spirit enciclopedic, geniu da’ cu cat esti mai enciclopedic si geniu cu atit devine mai alunecos pamantul de sub tine. Mandria. De ex Einstein.
    Oricat ai studia nu le poti cuprinde pe toate. Mai trebuie sa mergi si pe incredere.
    Si unde sa gasesti asa ceva? Pt mine, cei care au suferit in numele lui Iisus in puscariile comuniste sant cei mai de incredere. Vorbesc din „practica”, nu au nici un interes sa ne pacaleasca, L-au cunoscut acolo pe Dumnezeu la propriu. Noi nu potem intelege decat asa, tangential ce au trait ei in acele conditii. Zicea Steinhardt ca a incerca sa explici trairile lor, e ca si cum ar vrea sa explice cineva care a fost in spatiul cosmic cum e in imponderabilitate.
    Poate fi si ceva subiectiv dar cand aud de „Istoria religiilor” parca ma zgarie ceva pe creier si pe suflet.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  24. mircea said, on decembrie 29, 2010 at 9:15 pm

    Salut Ruben

    Apreciază

  25. Ruben said, on decembrie 30, 2010 at 12:31 am

    Salut Mircea

    Apreciază

  26. […] Catre MIHAI RAPCEA: „Scuipa pe invatatura YOGA si vino la ORTODOXIE” […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: