Cand Mos Craciun devine idol

Citez din articolul Când Moş Crăciun devine idol:

An de an, pe 25 decembrie se pogoară Domnul pe pământ. Aduce neîmpuţinata Sa dragoste, mereu gata să ducă tot greul nostru pentru a ne ridica. Însă de câteva veacuri ne găseşte Pruncul Iisus dănţuind, asemeni evreilor, în jurul unui alt „viţel”. Un moş cu haine roşii şi barbă albă, inventat cu un secol în urmă. Îl slăvim şi îl aşteptăm în casele noastre mai mult decât pe Pruncul ce se naşte pentru noi în iesle. Moş Crăciun devine un nou dumnezeu.

Moş Crăciun s-a născut în presă, în anul 1860, fiind o creaţie a publicaţiei Harperâs Illustrated Weekly. Cu toate acestea, cu ceva decenii înainte, mass-media americană a tot publicat un frumos poem al pastorului Clement Clarke Moore, care îl descria pe Sfântul Nicolae. Timp de 30 de ani, caricaturistul de la Harperâs Illustrated a tot redesenat personajul care aduce daruri copiilor, adăugând noi legende. Aşa se face că Moşul primeşte faimoasa haină roşie cu nasturi negri şi curea lată din piele, fiindu-i oferit drept locuinţă teritoriul Polului Nord. După anul 1930, personajul avea să fie împrumutat de compania Coca Cola pentru a crea o nouă strategie de marketing necesară celui mai slab sezon al vânzărilor de băuturi răcoritoare. Desenatorul Haddon Sundblom este cel care îl ilustrează pe Moşul jovial în culorile companiei – alb şi roşu. Devenit caracterul principal al campaniei publicitare de iarnă, Moş Crăciun avea să fie popularizat întregii lumi. An de an, Moşul s-a îmbogăţit cu noi accesorii – sania trasă de reni, spiriduşii care îl ajută să confecţioneze jucăriile şi celebra listă cu nume. A primit mai apoi şi o Crăciuniţă, un brad împodobit sau şosete uriaşe agăţate de şemineu, pentru a-şi atârna darurile. A jucat în filmele americane. S-au umplut magazinele cu faimosul său chip. Graţie mijloacelor de comunicare în masă şi publicităţii, creaţia americană a căpătat proporţii din ce în ce mai răspândite, adăugându-i-se mituri din toate culturile lumii.

Legenda lui Crăciun

Creştinismul l-a acceptat pe Moşul modern care este celebrat chiar pe 25 decembrie când omenirea sărbătoreşte Naşterea Pruncului Iisus. Din dorinţa de a găsi o conotaţie creştină, se naşte legenda conform căreia Crăciun este cel care refuză să o găzduiască în Betleem pe Maica Domnului aflată la vremea naşterii. Se spune că soţia sa este cea care oferă, în ascuns, grajdul familiei drept loc de odihnă pentru Fecioara Maria şi dreptul Iosif. Aici avea să se nască Împăratul lumii. Pentru acest gest, femeia îşi pierde braţele, tăiate de crudul său soţ. Se mai spune că însăşi Maica Domnului a vindecat mâinile Crăciuniţei, fapt care a dus la convertirea lui Crăciun. În fapt, nici o Evanghelie nu menţionează existenţa lui Crăciun sau a soţiei sale. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca consemnează doar drumul spre Betleem al Maicii Domnului însoţită de Iosif. Este specificată ieslea ca loc de odihnă pentru Iisus Hristos şi se vorbeşte despre păstorii cărora îngerii le vestesc naşterea Mântuitorului. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei menţionează vizita în Iudeea a magilor veniţi în căutarea Fiului de Împărat. E la fel de reală furia cu care Irod primeşte vestea naşterii lui Mesia şi măcelul pruncilor de până la doi ani produs de teama de a nu-şi pierde tronul. Nu e o legendă că Pruncul Iisus a primit ca dar de la magi aur, smirnă şi tămâie şi că în drumul lor spre Betleem au fost călăuziţi de o stea.

Moşul creştinilor

E adevărat că, de prin secolul al IV-lea, omenirea, şi în special creştinătatea, a sărbătorit un „moş al darurilor”. Acesta este nimeni altul decât Sfântul Nicolae, cel care avea obiceiul de a lăsa milostenii, în ascuns, nevoiaşilor. Viaţa sfântului consemnează ajutorul oferit unei familii care, din cauza sărăciei, înclina să cadă în păcatul desfrâului. Pungile cu galbeni strecurate periodic de către episcopul Mirei aveau să salveze situaţia, însă „filantropul” este descoperit. Câte familii nu a ajutat însă Sfântul Nicolae fără ca minunatele fapte să fi fost consemnate? Pentru ajutorul primit în nenumărate rânduri şi graba cu care sfântul a răspuns mereu la rugăciuni, cultul său s-a răspândit în întreaga creştinătate. În amintirea dărniciei sale, părinţii şi-au mângâiat copiii cu mici daruri. Secolul marketingului l-a transformat însă pe Sfântul Nicolae într-un personaj mai puţin creştin, coborât mai degrabă din platourile de la Hollywood decât din icoană.

În uitarea ei de Dumnezeu, omenirea l-a înlocuit pe Sfântul Nicolae cu un moş păgân. În fapt, un idol pe care îl aşteptăm cu atât de multă nerăbdare tocmai când se naşte cel mai mare Dar al omenirii, însuşi Domnul Iisus Hristos. În neuitarea noastră, în decembrie, începem să forfotăm. Străzile sunt luminate, magazinele îşi umplu rafturile, iar în pieţele cetăţilor de astăzi tronează câte un brad. Copiii îşi pregătesc în avans câte o listă cu daruri; chiar şi modestă, tot listă e. Îşi creează aşteptări şi visuri alimentate de Moşul de la Hollywood. Trăiesc cu emoţie întâlnirea cu acest personaj la grădiniţă sau la şcoală. Mai apoi, peste ani, tot balonul de săpun se sparge şi micuţii prind minciuna. „Moşul sunt părinţii, toate sunt legende”. Moşul cel vesel şi frumos îmbrăcat nu există, Crăciun, cel de la Betleem, e şi el un mit. Bulversaţi de o lume a consumismului, ajungem să luptăm pentru a distinge între realitate şi marketing. Ori de câte ori punem mai mult suflet în goana după cadouri, în aşteptarea aproape pătimaşă a Moşului, să ne gândim că în fapt merităm doar o nuieluşă. Şi dacă sub bradul german nu vom găsi nici un dar, să ne îndreptăm inimile spre ieslea din Betleem, acolo unde se află cel mai frumos cadou primit de întreaga omenire. În fapt, e şi darul meu, şi al vecinului de bloc sau al celui mai uitat beduin din ţinuturile arse ale Sinaiului. E însuşi Dumnezeu, venit, aşa cum spune colindul, Mititel Înfăşăţel şi pentru care Măicuţa Sfântă n-a avut nici măcar scutecele.

A dărui e un sentiment nemaipomenit

Trăiesc de ceva vreme experienţa Crăciunului în Occident. În Marea Britanie, loc ce mi-a devenit ca trăire extrem de cunoscut, am avut dezamăgirea să descopăr copii care nu cred în naşterea lui Iisus ca Dumnezeu. Cu mare tristeţe a trebuit să realizez că pentru ei Iisus Hristos e un personaj istoric şi oarecum enigmatic. La vremea copilăriei, am scotocit ani

de-a rândul casa mamei pentru a găsi darurile de Crăciun cu mult timp înainte. De multe ori, mi-am stricat singură surpriza. E uimitor să întâlnesc în Londra copii de 10 anişori care încă mai cred cu tărie în existenţa unui moş extrem de darnic, cu puteri magice. Copiii îşi pun dorinţe şi se roagă acestui moş. Am întâlnit chiar şi adulţi care au cerut de la Moş Crăciun un an mai bun, fără şocuri economice sau chiar l-au rugat să aducă sănătate. Occidentalii, fără tendinţă de generalizare, îşi îndreaptă oarecum busola într-o direcţie ce nu aduce decât efemer. Dincolo de toate însă, a dărui e un sentiment nemaipomenit pe care l-au experimentat mai toţi sfinţii Ortodoxiei. Însă, cum recent îmi spunea un părinte grec, trebuie să fim atenţi în numele cui o facem.

Cititi va rog si:

MOS NICOLAE – adevaratul MOS CRACIUN

De Craciun se vorbeste mai mult despre brad …