SACCSIV – blog ortodox

PILDA CELOR POFTITI LA CINA

Posted in Calendar Ortodox, ORTODOXIE by saccsiv on decembrie 12, 2010

Ev. Luca 14,16-24

16.      Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;

17.      Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.

18.      Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.

19.      Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.

20.      Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.

21.      Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.

22.      Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.

23.      Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,

24.      Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.

Cititi va rog si:

Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii
( Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri )


Reclame

6 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on decembrie 12, 2010 at 11:33 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. victor said, on decembrie 12, 2010 at 12:11 pm

    Off topic
    Si iata ca au aparut deja reactiile la interzicerea spotului Red Bull: http://www.adevarul.ro/opinii_la_zi/Inchizitia-reclamele-TV_0_388161357.html

    Apreciază

    • ana said, on decembrie 12, 2010 at 1:21 pm

      Acel banc chiar este o blasmefie, sau cel putin un banc de prost gust.

      Apreciază

  3. Ion de la Chiuiesti said, on decembrie 12, 2010 at 12:36 pm

    Multi chemati, putini alesi …

    Apreciază

  4. ana said, on decembrie 12, 2010 at 1:29 pm

    Oare de ce era mai important sa vada tarina sau sa incerce boii decat sa ia cina cu un prieten? Eu una as alege cina. Boii pot sa-i vad mai tarziu. Si care e totusi morala?Sa nu fii interesat de avutia ta mai mult decat de prieteni?

    Apreciază

    • saccsiv said, on decembrie 12, 2010 at 1:49 pm

      ana

      Citeste te rog cele scrise la link-ul din finalul articolului.

      Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: