SACCSIV – blog ortodox

O prima victorie: CNA A INTERZIS RECLAMA RED BULL …

Posted in CNA, RED BULL by saccsiv on decembrie 9, 2010

Citez din articolul Difuzarea unui clip publicitar pentru Red Bull, cu aluzii religioase, interzisă pe posturile TV – VIDEO:

Difuzarea unui clip publicitar pentru Red Bull a fost interzisă pe posturile TV pentru că „aduce ofensă convingerilor religioase ale telespectatorilor”, potrivit unei decizii luate joi de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

CNA a analizat, în şedinţa de joi, 40 de reclamaţii primite cu privire la spotul publicitar Red Bull, dar şi un punct de vedere al International Advertising Association Romania.

Potrivit CNA, clipul publicitar Red Bull este difuzat sub forma unei animaţii şi prezintă personajele biblice Iosif, Maria, pruncul şi magii, care au următorul dialog: „Mag: «Bun găsit, Maria şi Iosif! Suntem cei patru magi de la Răsărit şi am venit să ne închinăm pruncului». Maria: «Cum adică patru?! În Noul Testament nu erau doar trei?» Mag: «Nu. Acuma suntem patru şi aducem aur, tămâie, smirnă şi Red Bull». Maria: «Red Bull? Un taur?! (şi uitându-se spre Iosif) Dar eu am deja unul!»”. Clipul continuă în acelaşi fel.

Clipul publicitar a fost difuzat pe Prima TV, Pro TV, MTV, Kiss TV, UTV, AXN şi National Geographic Channel.

International Advertising Association Romania a transmis CNA că respectivul spot este „jignitor la adresa poporului român”, foloseşte „un limbaj licenţios, vulgar” şi „simboluri creştine în context nepotrivit”, fiind difuzat în apropierea Crăciunului.

Potrivit CNA, în Italia, un spot publicitar pentru Red Bull similar celui difuzat în România a fost interzis pe posturile de televiziune.

La propunerea membrului CNA Mihai Mălaimare, Consiliul a decis să aplice o decizie de somare cu intrarea în legalitate, fapt care presupune că spotul Red Bull nu mai poate fi difuzat până nu va fi modificat astfel încât să respecte prevederile legislaţiei audiovizuale.

De asemenea, la propunerea lui Mihai Mălaimare, CNA a decis să someze public televiziunile care au difuzat spotul. Totuşi, sancţiunea nu poate fi aplicată televiziunilor AXN şi National Geographic Channel, din cauză că acestea nu sunt licenţiate în România şi nu se supun legislaţiei audiovizuale româneşti.

Sancţiunile au fost aplicate în baza articolului 29 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: e) să nu aducă ofensă convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor şi radioascultătorilor”.

Iata asadar ca reclamatiile noastre au avut un rezultat:

Pe cine sesizam in legatura cu reclama RED BULL?

Mizeria de reclama o puteti gasi aici:

VIDEO: Reclama RED BULL de Craciun …

O felicit pe cititoarea danutza, caci ea a fost cu ideea de a ne mai misca si noi olecuta …

 

 

58 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on decembrie 9, 2010 at 2:06 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. Avatarul lui mircea mircea said, on decembrie 9, 2010 at 2:15 pm

    Un FB pt danutza si pt toti cei care au scris la cna.
    (pt cei care nu au facut armata, FB=foarte bine)

    Apreciază

    • Avatarul lui Mihai Mihai said, on decembrie 9, 2010 at 3:14 pm

      🙂 este si in calificativele pt cei de la 1-4. dar multumim, oricum!

      Apreciază

  3. Avatarul lui seraf seraf said, on decembrie 9, 2010 at 2:32 pm

    Ma bucur mult ca s-a intamplat aceasta! 🙂

    Apreciază

  4. Avatarul lui ady ady said, on decembrie 9, 2010 at 2:35 pm

    Traiasca CNA-ul:))

    Apreciază

  5. Avatarul lui G-man G-man said, on decembrie 9, 2010 at 3:11 pm

    multumiri tuturor celor care s-au alaturat grupului ce a trimis reclamatiile la CNA.

    Apreciază

    • Avatarul lui G-man G-man said, on decembrie 9, 2010 at 4:54 pm

      felicitari in special com danutza care a venit cu offtopicul cu adresa de email a cna-ului , si lui saccsiv care a facut imediat din offtopic un articol separat.
      si sa ne rugam pt Mihai Mălaimare, si ca sa mai avem oameni ca el in cei ce conduc tara asta ..

      Apreciază

  6. Avatarul lui Didi Didi said, on decembrie 9, 2010 at 3:20 pm

    Bravo ! Simt ca se poate . Curaj fratilor !

    Apreciază

  7. Avatarul lui dante dante said, on decembrie 9, 2010 at 3:30 pm

    Felicitari, chiar daca e o picatura intr-un ocean, tot laudabila ramine atitudinea. Bravo!
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  8. Avatarul lui italianul italianul said, on decembrie 9, 2010 at 3:32 pm

    iata deci o prima infrangere a jidanismului mondial.se poate daca vrem si daca stim sa cerem ce vrem.
    Doamne Ajuta

    Apreciază

  9. Avatarul lui mircea mircea said, on decembrie 9, 2010 at 3:47 pm

    Da’ oare cu semnaturile strinse la Petru-Voda impotriva acte biometrice ce se mai intimpla? Presedintia a dat un raspuns aburitor am inteles. Poate trebuie incercat in alta parte, nu stiu, la Avocatul poporului, Parlament, Curtea Constitutionala….

    Apreciază

  10. Avatarul lui Adrian.I Adrian.I said, on decembrie 9, 2010 at 3:58 pm

    @mircea. In Rusia stiu ca a existat un caz apropiat de al nostru.Guvernul spunea ca nu contin 666 si sunt obligatori, iar niste crestini ortodocsi s-au organizat si i-au dat in judecata.Judecatorul a cerut sa se faca o cercetare facuta de un specialist. Victoria a fost atat de zdrobitoare…specialistul gasise de mai multe ori cifra 666, iar judecatorul a obligat statul sa le acorde alternative adevarate.

    Apreciază

  11. Avatarul lui danutza danutza said, on decembrie 9, 2010 at 4:12 pm

    URAAAA! va multumesc fratilor, caci impreuna, daca suntem uniti, putem, cu rugaciune si cu hotarare, sa invingem , deoarece:”Cu noi este Dumnezeu!” sa prindem curaj si sa mergem mai departe! Doamne-ajuta!

    Apreciază

  12. Avatarul lui xxxxxxxxxxxxxxxxxx Ciprian said, on decembrie 9, 2010 at 4:14 pm

    Consider ca trebuie sa se ceara scuze publice si echipa care a facut celelalte blasfemii pentru ca pe viitor sa nu se mai repete luarea in deradere a credintei, preotilor …. de aceea s-a ajuns la acest grad de pervertire pentru ca am ajuns sa acceptam picatura cu picatura stoul fata de preoti, biserica si cele sfinte, mai toate emisiunile asa zise umoristice avand un „preot” in scenetele lor…

    Apreciază

  13. Avatarul lui danutza danutza said, on decembrie 9, 2010 at 4:24 pm

    nu uitati, va rog, de aceasta initiativa legislativa: http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/12/daca-iti-pasa-semneaza.html
    „Art.4. – Perioada de suspendare
    În executarea prezentei legi se suspendă pe o perioada de 18 luni obligaţiile ce decurg din contractele de credit pentru consumatori, încheiate de cetătenii români cu insţituţiile de credit pe teritoriul României, aflaţi în situaţia de sărăcie extremă.”

    ne trebuie 100 000 semnaturi ca sa impiedicam lacomia bancherilor sa arunce in strada oameni nevinovati, care s-au lasat prostiti de banci ( ca noi toti) , avand iluzia unui trai mai bun.

    Apreciază

  14. Avatarul lui agerstress agerstress said, on decembrie 9, 2010 at 4:40 pm

    Cei care stau la baza conceptului acestui spot publicitar se fac vinovati de o fapta mult mai grava: BLASFEMIE! iar posturile de televiziune au vina de complicitate.
    Nu ma impresioneaza mustrarile amicale pe care le-a administrat CNA-ul posturilor de televiziune si celor care au comandat clipul dar ma bucur ca s-a facut totusi ceva.
    O masura rezonabila pe care o putem lua noi este sa boicotam pe toate caile produsele respectivei companii si sa discreditam public posturile de televiziune care au difuzat respectivul spot publicitar.
    Daca reclama la un produs este facuta in aceasta maniera imaginati-va in ce fel (cu cata batjocura) este facut (fabricat) produsul si ce contine mai ales ca se pretinde un produs alimentar.

    Apreciază

  15. Avatarul lui ioana ioana said, on decembrie 9, 2010 at 4:49 pm

    Ce bine!!!
    Parca le si vad mutrele 😀

    Apreciază

  16. Avatarul lui quintus quintus said, on decembrie 9, 2010 at 5:15 pm

    Prima TV, Pro TV, MTV, Kiss TV, UTV, AXN şi National Geographic Channel
    Toate sunt posturi patronate de evrei.

    Apreciază

    • Avatarul lui xxxxxxxxxxxxxxxxxx Ciprian said, on decembrie 9, 2010 at 5:23 pm

      avem ceva documentat in sensul acesta?…. si boom la fel.

      Apreciază

      • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on decembrie 9, 2010 at 6:43 pm

        Personalitati si organizatii : familia LAUDER, Estee LAUDER Companies si Pro TV

        https://saccsiv.wordpress.com/2009/01/07/personalitati-si-organizatii-familia-lauder-estee-lauder-companies-si-pro-tv/

        EVREII din MASS-MEDIA si INDUSTRIA DE FILME

        https://saccsiv.wordpress.com/2010/09/19/evreii-din-mass-media-si-industria-de-filme/

        Apreciază

      • Avatarul lui PG PG said, on decembrie 10, 2010 at 8:12 am

        Iata ce am gasit in acest „Dosare secrete ” pe care il puteti lua de aici :

        http://www.megaupload.com/?d=AZM1ZMCD

        …..Susţinut în „investiţiile” din România de senatorul evreu american Tom Lantoş, care i-a făcut lobby pe lângă cele mai înalte autorităţi române. Lauder deţine, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV şi Acasă din România, postul de radio ProFM şi câteva ziare. Ambiţia sa este ca prin postul ProTV să controleze opinia publică românească pe linia sionisto-americană, tansformându-l într-o rafinată „maşină de propagandă”. În acest sens, cea mai reprezentativă emisiune a acestui post tv, numită „Profeţii despre trecut”, este realizată în fiecare duminică de către evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), în scopul manipulării conştiinţei publice sau chiar a deciziei politice guvernamentale. De exemplu, atunci când, în anul 2002, sionismul a dorit să îl propulseze pe masonul evreu Adrian Severin în fruntea statului român ca… vice-premier, „profesorul” Brucan a afirmat pe post că Adrian Năstase ar avea nevoie de acest ajutor în fruntea statului. …..

        …..Înclinaţia evreilor pentru posturi de televiziune româneşti este dovedită şi de cazurile posturilor Tele7ABC (a evreului Fredy Robinson), PrimaTV (a evreilor Alex Bittner şi Dan Fischer) sau B1 (unde coacţionar este evreul Elan Schwartzenberg).
        Despre televiziunea B1, publicul crede că ea aparţine fraţilor magnaţi Păunescu. Dar oare ce se ştie despre dl. George Păunescu cu adevărat? Cu rezerva necesară vom reproduce un text, care ni-1 prezintă pe acesta ca agent sionist al B_nai B_rith. Domnul Marius Sprînceană (director al ziarului Zum-Ziarul românesc, publicaţie în opoziţie cu revista Zum), replicând unui săptămânal românesc, ce a reprodus imagini din revista „americană” Zum, editat de Cristina Sprînceană (în care apar Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase şi preşedintele Ion Iliescu), trimite de la New York următorul mesaj: „D-na Cristina Sprînceană, conduce ziarul Zum, care se distribuie gratuit în S.U.A…. Ziarul Zum a fost şi continuă să fie sponsorizat de George Păunescu, care a sponsorizat şi deschiderea postului Dada TV din New York, post care susţine activ candidatura la preşedenţia României, în 2004, a premierului Adrian Năstase… D-na Cristina Sprînceană este manager al conturilor bancarea din S.U.A. ale……

        Apreciază

  17. Avatarul lui Fulger Fulger said, on decembrie 9, 2010 at 5:35 pm

    Buna treaba danutza in sfarsit reusim sa ne trezim la realitate frati, suntem intro lupta continua impotriva acestor blasfemiatori, tineo tot asa! Doamne Ajuta!

    Apreciază

  18. Avatarul lui Fulger Fulger said, on decembrie 9, 2010 at 5:42 pm

    Se pare ca diavolul si-a bagat coada in sarbatoarea de Craciun si a facut o blasfemie din bradul pe care il cunoastem. Un nou brad care este intors cu varful in jos.
    http://www.apropo.ro/fun/lol/bradul-cu-varful-in-jos-ultima-fita-pentru-sarbatorile-de-iarna-7783887/foto-1#foto

    Apreciază

    • Avatarul lui marcela marcela said, on decembrie 9, 2010 at 6:47 pm

      Fulger

      si eu am vazut un asemenea brad intr o farmacie in oras…chiar m am uitat atenta… am crezut ca nu vad eu bine…

      Apreciază

  19. Avatarul lui Addeverum Addeverum said, on decembrie 9, 2010 at 6:11 pm

    Bravo! Felicitari!

    Sincer chiar nu ma asteptam ca sa faca asa ceva CNA-ul.
    Chiar si scrisesem ca e o naivitate sa crezi ca se va misca ceva. Si uite ca s-a miscat.

    Apropo, am vazut ca multe din comentariile mele sunt sterse, inclusiv acesta in care spuneam ca e o naivitate sa crezi ca rezolvi ceva trimitand emailuri.

    Saccsiv, de ce imi stergi comentariile?

    Apreciază

  20. Avatarul lui Stefan Stefan said, on decembrie 9, 2010 at 6:31 pm

    Felicitari sora Danutza !Punct si de la capat ! Acum trebuie sa continuam cu acel bendeac de la antena 1,ce aduce aceleasi tipuri de hule in emisiunea plina de mizerii prin felul in care a luat in deradere Cina cea de Taina ! Tot impreuna trebuie sa facem aceiasi pasi la fel ca si acum pentru ca este un inceput in sfarsirea acestor iude care ofenseaza in mod cinic si repetat Sfanta noastra Ortodoxie ! Dumnezeu sa apere pe tot poaporul sau !

    Apreciază

  21. Avatarul lui Ioan Pelasgul Ioan Pelasgul said, on decembrie 9, 2010 at 6:51 pm

    @ saccsiv: Apropo, inca nu am vazut articolul tau dar m-am uitat la estee lauder companies la key people in dreapta si am gasit lista asta: Charlene Barshefsky, Rose Bravo, Lynn de Rothschild,
    Uitati o legatura intre Rothschild si Protv si cat de apropiata este.
    Rothschild – familia Lauder- Protv

    Apreciază

    • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on decembrie 9, 2010 at 7:00 pm

      E pe segmentul cosmetice:

      Current members of the Board of Directors of Estée Lauder Companies Inc. are: Charlene Barshefsky, Rose Marie Bravo, Lynn Frester de Rothschild, Fabrizio Freda, Paul J. Fribourg, Mellody Hobson, Irvine Hockaday, Aerin Lauder, Jane Lauder, Leonard Lauder, William P. Lauder, Richard Parsons, Barry Sternlicht and Richard F. Zannino.

      Oricum, sunt acolo, o mare familie.

      Apreciază

  22. Avatarul lui Greta Greta said, on decembrie 9, 2010 at 7:37 pm

    Ce tare ! Super ! Felicitaaaari tuturor ! 🙂

    Apreciază

  23. Avatarul lui xxxxxxxxxxxxxxxxxx Ciprian said, on decembrie 9, 2010 at 7:40 pm

    Vă multumesc pentru ceea ce ati facut cu totii. Inseamna ca se poate, cu ajutorul Lui Dumnezeu, sa ne urnim incet incet. Doamne Ajuta!

    Apreciază

  24. Avatarul lui iulia iulia said, on decembrie 9, 2010 at 7:56 pm

    PE Prima TV acum , la 22,45 a fost din nou aceasta reclama cu magii.

    Apreciază

  25. Avatarul lui Ioana Ioana said, on decembrie 10, 2010 at 6:08 am

    Slava Domnului pentru aceasta reusita !!!
    Eu am renuntat la televizor de aproape 2 ani, asa ca daca mai sesizati cite ceva in neregula, dati de veste!

    Apreciază

  26. Avatarul lui mazgalica mazgalica said, on decembrie 10, 2010 at 9:07 am

    Foarte bine! Era oribilă reclama aia!

    Apreciază

  27. Avatarul lui Ayan Ayan said, on decembrie 10, 2010 at 4:14 pm

    Bravo ! Mi-a crescut si mie inima ! Ma ingretosase reclama aceea…

    Apreciază

  28. Avatarul lui miamdatseama miamdatseama said, on decembrie 10, 2010 at 5:16 pm

    Cum este acest lucru o „Victorie” ???

    Sa CENZUREZI un spot publicitar pentru ca 40 de credinciosi extremisti sunt ofensati de „mesaj”….

    Sa fiti convinsi ca urmeaza sa dispara de pe televizor orice documentar despre Darwin si orice material care este cu adevarat inradacinat in realitate…

    Dar totul e bine… cand credinciosii isi ating scopul…
    Imi aduce aminte de inchizitie…

    PS… Religia este cea mai mare plaga a umanitatii… dupa patriotism !

    Apreciază

    • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on decembrie 10, 2010 at 5:37 pm

      miamdatse

      Iti las comentariul doar pentru a se putea constata cum „gandeste” o persoana data cu smirghel pe creier.

      Apreciază

    • Avatarul lui Ayan Ayan said, on decembrie 10, 2010 at 6:03 pm

      Nu mai spune ! La care religie te referi : budism , islamism etc sau la …derivatele din ortodoxie ? Hai ca m-ai facut sa rad !!! Printre altele cred ca ti se potriveste mai bine numele de „Minte ratacita ” decat „mi-am dat seama ” .

      Apreciază

    • Avatarul lui Daniel Daniel said, on decembrie 10, 2010 at 6:55 pm

      Si cum tu crezi ca te tragi din maimuta asa cum spune prietenul tau darwin, normal ca nu ai cum sa gandesti altfel!

      Apreciază

    • Avatarul lui Stefan Stefan said, on decembrie 14, 2010 at 4:25 am

      „ti-aidatseama”un miliard de maimute nu este egal cu 40 de Crestin Ortodocsi iar inchizitia apartine de papistasi,adica de catolici,va rog sa contactati vaticanul si cu ceata lui de inchizitori ! Religia este o rana pentru evolutionisti si masoni,iar patriotismul apartine unui popor dintr-o tara,sa spunem Romania….for english press two !

      Apreciază

  29. Avatarul lui Simona Simona said, on decembrie 10, 2010 at 6:12 pm

    De la 01.01.2011 se va implementa Declaratia unica 112 la fisc. De la 01.07.2011 va fi obligatgorie depunerea on line printr-o semnatura digitala.
    http://www.anaf.ro/public/wps/portal/ANAF

    Apreciază

  30. Avatarul lui Adrian.I Adrian.I said, on decembrie 10, 2010 at 6:13 pm

    @miamdatseama. Vino-ti in fire! Arunca banana aia si date jos din copac
    saccsiv, te gandesti ce alte actiuni sa mai facem?

    Apreciază

  31. Avatarul lui Beli Beli said, on decembrie 10, 2010 at 8:10 pm

    Se pare ca Bendeac tocmai a fost amendat de CNA cu 40 000 pentru limbaj vulgar, aluzii sexuale şi persoane îmbrăcate sumar. Din pacate nu se specifica nimic despre acea parodie.

    Apreciază

  32. Avatarul lui Stefan Stefan said, on decembrie 10, 2010 at 11:08 pm

    Fratilor,sa nu lasam sa treaca nimic ce poate sa lezeze Sfanta Credinta Ortodoxa,iar acest mascarici de serviciu pe nume bendeac sa nu mai poata interpreta decat rolul sau propriu de iuda ticalos, ce incearca sa isi bata joc de Mantuitor prin Cina cea de Taina luata in deradere la emisiunile de balamuc facute pe antena 1. Sa continuam asa cum s-a inceput si cu red bou !

    Apreciază

  33. Avatarul lui Mihai Mihai said, on decembrie 10, 2010 at 11:36 pm

    Super. Hai ca se poate. Mai multa actiune. Cel mai tare blog. Felicitari la toata lumea. Doamne, ajuta!

    Apreciază

  34. Avatarul lui Ayan Ayan said, on decembrie 11, 2010 at 6:59 am

    Sunt off-topic … Mi-am amintit : pe 7 dec . nu si-a scos nimeni banii din banca ? :))

    Apreciază

  35. Avatarul lui Ayan Ayan said, on decembrie 13, 2010 at 5:43 pm

    Miamdatseama ,

    M-a distrat mesajul tau de n-am cuvinte sa-ti spun …Dar asta nu inseamna ca trebuie sa insisti pentru ca devii obositor . Chestia cu „sa-ti urasti aproapele ” nu se aplica la mine , eram ironica doar . Daca tu confunzi ironia cu ura …ai probleme . Printre altele , sunt cat se poate de FEMEIE . Faptul ca mi-am ales un nume de forum care suna masculin nu denota ca sunt barbat . Este un nume ebraic . Deseori numele evreilor sunt unisex si se pot aplica atat barbatilor cat si femeilor fara diferente de desinenta de gen . Si nu sunt preot ca n-am cum sa fiu , logic. =)) dar sunt botezata in Ortodoxie si cu ajutorul lui Dumnezeu asa vreau sa raman . A nu se intelege ca sunt evreica , nu . Originile mele sunt grecesti si slave.

    Apreciază

  36. Avatarul lui cyp cyp said, on martie 11, 2011 at 3:11 pm

    Desi idea clipului e o aberatie si o blasfemie, exista o povestioara foarte frumoasa (are si ecranizare) cu un al patrulea mag, denumit Artaban. Acesta nu ajunge sa se inchine lui Hristos ca prunc, ci reuseste sa dea de el abia cand acesta e dus la crucificare. Darurile care le adusese (pietre pretioase) sunt cheltuite pe drumul care il intreprinde in cautarea Lui ajutand diverse persoane. La Sfarsit magul se prabuseste dezamagit ca nu a putut da Mantuitorului macar unul din daruri, dar Mantuitorul il asigura ca a primit toate darurile. Povestioara e bazata cel mai probabil pe un pasaj din predica de pe munte. Mie mi se pare foarte frumoasa.

    Apreciază

  37. […] O prima victorie: CNA A INTERZIS RECLAMA RED BULL … […]

    Apreciază

  38. […] O prima victorie: CNA A INTERZIS RECLAMA RED BULL … […]

    Apreciază

  39. […] O prima victorie: CNA A INTERZIS RECLAMA RED BULL … […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.