SACCSIV – blog ortodox

Postul nu e cura de slabire sau vegetarianism

Posted in POST by saccsiv on noiembrie 14, 2010

   Citez din articolul DESPRE POSTURI:

   Ce este postul?

   “Postul este infranarea de toate mancarurile, sau, la caz de boala, numai de unele, de asemenea si de bauturi si de toate cele lumesti si de toate poftele cele rele, pentru ca sa poata crestinul sa isi faca rugaciunea lui mai cu inlesnire si sa ii fie milostiv Dumnezeu. Inca si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu…”.

   Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire. Dar este in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca el este o jertfa, adica o renuntare de buna voie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu.

   Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si sarguintei noastre, spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii, care n-au nevoie de hrana. “Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana – zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viata si petrecere ingereasca, pentru ca ingerii sunt fara hrana. Este omorarea trupului, ca acesta hranindu-se, ne-a facut morti; si izgonirea patimilor este postul, caci lacomia intarata patimile trupului”.

   Care e rostul si folosul postului?

   Postul foloseste si sufletului si trupului, pentru ca intareste trupul, usureaza si curateste sufletul. Pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea, Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9; 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; loil 2,15). “Nu fi nesatios intru toata desfatarea si nu te apleca la mancaruri multe. Ca in mancarurile cele multe va fi durere si nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesatiu, multi au pierit; iar cel infranat isi va inmulti viata”, zice inteleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). El ne invata cum sa postim (Matei 6, 16-18) si ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei 17,21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfintii Apostoli si ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au si randuit postul pentru toti crestinii. Sfintii Parinti lauda si recomanda postul cu staruinta. Iata ce spune, de pilda, Sf. Ioan Gura de Aur: “Postul potoleste zburdaciunea trupului, infraneaza poftele cele nesaturate, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si il usureaza”.

   De cate feluri este postul dupa asprimea lui?

   Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:

   a) Ajunare desavarsita, adica atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.

   b) Postul aspru sau uscat (Siroragia) sau ajunarea propriu-zisa, atunci cand mancam numai spre seara mancaruri uscate (paine si apa, fructe uscate, seminte etc).

   c) Postul obisnuit sau comun, rand mancam la orele obisnuite, dar numai “mancaruri de post”, adica ne infranam de la “mancarurile de dulce” (carne si peste, branza, lapte, oua, vin, grasime).

   d) Postul usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum se prevede in Tipic, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.

   De cate feluri este postul, dupa lungimea lui?

   De doua feluri:

   a) Post de o zi si

   b) Post de mai multe zile.

   Care sunt posturile de o zi si pentru ce au fost asezate?

   Sunt posturile pe care le tinem:

   a) Miercurea si vinerea din fiecare saptamana, in amintirea Patimilor Domnului: miercurea au facut sfat carturarii si arhiereii iudeilor sa prinda pe Hristos, iar vinerea L-au rastignit pe cruce (Canonul 15 al Sf. Petru al Alexandriei). Tot in aceasta zi, dupa Traditie, mancase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai.

   b) Ziua inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), in amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn si vin).

   c) Ziua taierii capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august), zi de post si plangere pentru cel care a fost cel mai zelos propovaduitor si implinitor al postului si al pocaintei (dezlegare la untdelemn si vin).

   d) Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post asezat si ramas din vremea rand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajuneaza in orice zi ar cadea (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia aghiasma pe nemancate.

   Cei ce vor sa prisoseasca in evlavie sau sa faca anumite fagaduinte sau legaminte fata de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot sa posteasca si in alte zile de peste saptamana decat cele oranduite de Biserica. Cea mai potrivita este ziua de luni. In nici un caz sa nu se posteasca sambata sau duminica. Postul acesta de buna voie nu are insa valoare decat atunci cand pazim si zilele de post oranduite de Biserica.

   Cand nu se posteste miercurea si vinerea?

   Fie pentru insemnatatea sarbatorilor mari, adica pentru a nu se sterge prin post bucuria praznicului Nasterii Domnului, al Invierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinta postului dinaintea acestor sarbatori mari sau pentru a nu ne asemana cu unii eretici, Biserica ingaduie sa mancam de dulce miercurea si vinerea in anumite rastimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) si sunt insemnate in calendare cu cuvantul harti. Iata cand nu se posteste miercurea si vinerea:

   a) In Saptamana luminata (saptamana Pastilor).

   b) De la Nasterea Domnului pana in ajunul Bobotezei.

   c) In saptamana de dupa Rusalii (inainte de inceputul postului de San-Petru).

   d) In saptamana intai a Triodului (intre Duminica Vamesului si a Fariseului si Duminica Fiului Risipitor).

   e) In saptamana Branzei (inaintea lasatului sec pentru Postul Pastelui); se dezleaga numai la lapte, oua si branza.

   f) Nu se posteste, de asemenea, in ziua Nasterii Domnului si cea a Bobotezei, cand aceste sarbatori cad miercuri sau vineri.

   Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?

   a) Postul Pastelui,

   b) Postul Craciunului,

   c) Postul Sfanta-Mariei si

   d) Postul San-Petrului.

   Ce este postul Pastelui?

   Postul Pastelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvantul latinesc quadragessima = patruzeci) este postul dinaintea Pastelui. E asezat in cinstea Patimilor Domnului si ne aminteste de postul de patruzeci de zile al Mantuitorului in pustie, inainte de a iesi in lume pentru propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). E totodata vreme de pregatire, prin post, rugaciune si pocainta, pentru apropierea cu vrednicie de Sfantul Trup si Sange, intrucat, de obicei, la Pasti se impartasesc toti credinciosii.

   Tine sapte saptamani, incepand cu Duminica lasatului sec de branza (Duminica izgonirii lui Adam din rai) si se incheie in noaptea Pastelui, la inviere. E cel mai vechi, mai lung si mai de seama dintre posturile bisericesti (Pentru vechimea lui, vezi Can. 69 Apostolic; Can. 50 Laodiceea, Asezamintele Sf. Apostoli V, 13; Can. 5 al Sinodului I ecumenic. Nu se mananca nici peste, nici untdelemn si nu se bea vin. Se dezleaga la vin si untdelemn numai sambata si duminica (pentru ca in aceste zile se face Liturghie deplina), iar la peste, numai in ziua de Buna-Vestire si de Florii (pentru ca sunt praznice mari) (Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, p. 42. Comp. si Scrisoarea sinodala a Patriarhului ecumenic Paisie I catre Patriarhul Nicon al Moscovei (1655), raspuns la intrebarea 20 ).

   Sunt scutiti de ajunare numai copiii, lauzele, batranii si bolnavii sau cei neputinciosi, precum si cei aflati in situatii speciale. Cu deosebita evlavie trebuie sa postim prima si ultima saptamana din Postul Paresimilor.

   Ce este postul Craciunului?

   Postul Craciunului este postul dinaintea Nasterii Domnului. Tine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie). Lasam sec in seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, incepem postul cu o zi mai inainte. E asezat pentru a ne pregati spre cuviincioasa intampinare a Nasterii Domnului si inchipuie noaptea in care traia omenirea dinainte de Mantuitorul, cand Patriarhii si Dreptii Legii vechi asteptau venirea Lui, cu post si rugaciune. Ne aduce aminte indeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise in pustie, inainte de primirea Legii (les. 34, 28). Se dezleaga la peste in ziua de 21 noiembrie (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului), fiind praznic mare. In ziua cea din urma a acestui post (Ajunul Craciunului) se ajuneaza, adica nu se mananca nimic pana la ivirea luceafarului de seara, care inchipuie steaua Magilor; apoi mancam uscat: seminte, poame, turte sau covrigi. Tot in aceasta seara, pe alocuri, slujitorii Bisericii umbla cu Icoana Nasterii, cantand troparul Craciunului si aducand astfel, in casele crestinilor, vestea cea buna a marii sarbatori din ziua urmatoare. In ziua Craciunului, in orice zi ar cadea, mancam de dulce.

   Ce este Postul Sfanta-Mariei?

   Postul Sfanta-Mariei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E asezat in cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, dupa traditie, s-a pregatit spre trecerea ei la cele vesnice. Tine doua saptamani: de la 1-15 august. Lasam sec la 31 iulie seara; iar daca aceasta zi ar cadea miercuri sau vineri, lasam sec cu o zi inainte. Se dezleaga la peste in ziua Schimbarii la Fata (6 august), fiind praznic mare. Daca ziua Sfanta-Mariei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mancam de dulce, ci se dezleaga numai la peste.

   In timpul acestui post se citeste mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care il gasim in Ceaslov.

   Pentru ce s-a asezat si cat tine postul San-Petrului?

   Postul San-Petrului, adica al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, e asezat in cinstea acestor doi Sfinti Apostoli, a caror moarte muceniceasca se serbeaza la 29 iunie si care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei si pentru raspandirea credintei crestine. Totodata ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, impreuna cu Varnava, s-au pregatit inainte de trimiterea lor la propovaduire, din porunca Duhului Sfant (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7). Acest post are o lungime schimbatoare, intrucat inceputul lui atarna de data Rusaliilor. Se lasa sec in Duminica intai dupa Rusalii (a tuturor Sfintilor) si se posteste pana in ziua de San-Petru (29 iunie). Daca aceasta zi cade miercuri sau vineri nu mancam de dulce. E un post mai usor; se dezleaga martea si joia la vin si untdelemn, iar sambata si duminica si la.

   Cum trebuie sa postim?

   Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare si randuielile date de Sfintii Parinti pedepsesc cu asprime pe cei ce nu pazesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai mancand de post, ci si infranandu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc: postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari. Asa ne indeamna Biserica, prin cantarile ei din slujbele Postului celui Mare: “Sa postim, post primit, bineplacut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevarat si bine primit”. Iar Sf. Ioan Gura de Aur zice: “Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine… Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”.

   Comentariu saccsiv:

   Din pacate, cele scrise la final materialului de mai sus, nu le prea punem in practica, majoritatea dintre noi. Si atunci postul devine cura de slabire sau vegetarianism.

   Iar in afara de acest aspect esential a mai aparut un pericol pentru crestini: mincinoasele alimente de post …

   Adica aproape tot ce vedeti in hipermarketuri in zona “DE POST”, unde intalnim de toate: pate, lapte, branza, cremvusti, etc. Ele cica nu sunt din carne sau lapte de vaca si atunci crestinul le cumpara si zice ca e in ordine. Dar nu e …

   Caci vedeti voi fratii mei, postul se tine “si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu…”. Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire.

   Deci daca mancam de exemplu acel pate de post, ce este uneori chiar mai gustos decat cel normal, cam ce credeti ca am rezolvat? Am tinut oare un post adevarat sau doar un soi de regim?

   Desigur, putem face mancaruri de post deosebit de gustoase. Ele sunt insa pentru noi cei incepatori. Marii ravnitori, parintii vestiti, stim insa ca nu doar ca mancau de post, dar faceau de asa natura ca acea mancare sa aiba gust rau. Nu toti pot ajunge la nivelul lor, insa macar sa ne straduim oleaca.

   Apoi problema cu pateul vegetal nu e doar ca e gustos, ci in primul rand ca se numeste … pateu. Ca daca ar fi numit pasta de nu stiu ce, ar mai fi cum ar mai fi, dar avand eticheta si aspectul de pateu (sau lapte, branza, cremvusti), totul devine un soi de smecherie lumeasca, de fenta dibace, adica, hai sa fim cu fundul in doua luntri, sa impacam si capra si varza: nu mancam din carne, dar mancam cu gust si denumire ca si cum ar fi din carne. 

   Ce ne vom face cand stiinta va scoate pe piata gaina vegetala? Ceva cu aspect de pui, cu gust de pui, facut din cine stie ce, dar continand suplimenti de tot ce-i trebuie organismului?

25 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on noiembrie 14, 2010 at 9:52 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. ady said, on noiembrie 15, 2010 at 4:12 am

    Asisderea, iertare cer la toata lumea!

    Apreciază

  3. vasilica said, on noiembrie 15, 2010 at 7:05 am

    Prin post si rugaciune ne curatim de pacate.Asa cum NE INVATA SI SF.Parinti ,ca fiecare pacat se invinge prin lucrarea virtutii care i se opune:MINDRIA-se opune-prin exersarea SMERENIEI,URA APROAPELUI prin-DRAGOSTE:IUBIREA DE ARGINTI prin-MILOSTENIE: SI LACOMIA prin -post si cumpatare.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  4. numaiortodoxia said, on noiembrie 15, 2010 at 10:51 am

    Daca se adeveresc prezicerile P Zosima despre macelul din 2011 – s-ar putea ca acest post sa fie ultimul – si sa nu mai prindem Postul Pastelui – asa ca rugati-va fratilor sa nu ne prinda moartea nepregatiti – pt ca precum zicea Parintele Iustin –Noi nu trebuie să căutăm soluţii lumeşti – .
    Rugati-va pentru parinti , prieteni , pt toti romanii sa ne lumineze Dumnezeu tuturor mintea si sa ne dea tarie sa induram ce o sa vina .

    Apreciază

  5. altu said, on noiembrie 15, 2010 at 11:07 am

    offtopic,
    nu stiu pe unde am citit ca prin 2010 niste unii de pe pamant o sa stabileasca alte niste contacte cu niste atii de prin cosmos (a se citi de sub pamant). O chestie din aia oficiala.
    Sa fie cumva vorba de ce zice nasa diseara ?
    http://www.gandul.info/news/nasa-a-gasit-un-obiect-exceptional-in-vecinatatea-noastra-cosmica-conferinta-extaordinara-diseara-la-orele-19-30-gandul-transmite-live-7715667

    Adica mai pe romaneste, incepe aratarea dracilorilor ?

    Apreciază

    • numaiortodoxia said, on noiembrie 15, 2010 at 12:38 pm

      Prea multe filme cu extraterestri , ozn , taramuri superbe in care lumea traieste in pace si armonie ( Avatar ) si care a provocat atatea sminteli ( depresii -> pana la sinucideri ) .
      Cred ca omul actual este pregatit(spalat pe creier) destul de sistem prin toata media – pt primul contact cu dracii (extraterestrii) ….
      Sa nu uitam ce a spus si parintele CLEOPA – in 1995 antihristul ar fi avut 18 ani – iar la 33 de ani se va arata lumii ( 2010 )…. Doamne fereste !
      Dar poate merg prea departe ….

      Apreciază

  6. Stefan said, on noiembrie 15, 2010 at 11:12 am

    Si eu cer iertare pe aceasta cale tuturor celor pe care i-am mahnit prin comentariile mele ! Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne apropie pe toti sa fim uniti pentru marturisire !

    Apreciază

  7. tataia said, on noiembrie 15, 2010 at 12:36 pm

    Imi cer si eu iertare pe acesta cale tuturor celor pe care i-am suparat intr-un fel sau altul prin comentariile mele. Dumnezeu sa ne aiba in paza!

    Apreciază

  8. Karoll said, on noiembrie 15, 2010 at 5:19 pm

    Intarire tuturor, si sa sporiti in rugaciune,nu uitati ca Hristos le-a spus apostolilor,care-L intrebau cum a izbavit pe indracit, le-a spus ca acei draci se pot scoate doar cu post si rugaciune !
    Post si rugaciune, ar fi bine sa renununtam la tot ce e lumesc, cum spunea si Capitanul in ,,circulari si manifeste,, , fara zaruri, fara bal, fara alte preocupari care ne-ar distrage atentia de la rugaciune !
    Rugati-va pentru popor, pentru luminarea clerului, scoaterea din robia satanei a milioanelor de suflete romanesti satanizate si bolsevizate sufleteste, pentru toti romanii ortodoxi aflati in necaz, si in rataciri de toate felurile, luminarea mintii lor si aducerea lor la lumina credintei cele adevarate, sa reusim sa facem acel Cannam de rugaciune si la noi,sa revenim incet incet la credinta !
    Sa stiti ca sunt vremuri unde fortele binelui si ale raului isi aduna adeptii, faorte multi se satanizeaza si dispretuiesc pe traitorii cresitni si crestinismul,mass media le alimenteaza ura, si atacuri chiar pe fata, cum vedem la corut, agent sionist, din mossad, sau atei satanisti de la antena ca mircea badea sau evreul ciutacu,dar pe de alta parte sunt oameni care sunt scarbiti de acesti satanisti si multi care se intorc la credinta, multa lume incepe sa se intoarca la credinta, sa ne rugam pentru asta si pentru luminarea lor !
    E vremea sa fim cat mai mistici si peste tot sa vorbim despre Hristos si credinta, dar nu cu fariseim, si sa fim cat mai cunoscatori,e vremea sa studiem filocalia si patericul,alaturi de rugaciune si post, si mai ales practicarea rugaciunii isihastre,sa reusim !
    Lumea se intoarce la credinta,unii tot datorita grijilor materiale,cauta raspuns la biserica, e si asta un pas, dar pana la deprinderea adevaratei invataturi si eliberarea de poftele materiei e mult, si toti suntem dependenti intr-o anumita masura de materie si confort, victime colaterale ale acestei lumi care ne vrea satanizati !
    Trebuie sa luptam, iar in acest post sa rugam pentru mantuirea drepcredinciosului popor roman si izbavirea tuturor fratilor romani ortodoxi, si aflati in rataciri, sa ne mantuiasca Dumnezeu poporul nostru !

    Doamne ajuta !

    Apreciază

  9. Karoll said, on noiembrie 15, 2010 at 5:40 pm

    Apropo,am intrat pe blogul lui numaiortodoxia
    care indeamna la post si rugaciune si anunta mare macel la anul, iar pentru a scapa trebuie sa postin,sa renuntam la lux si confort si sa ne rugam cat mai mult !
    El spunea ca marile finante ne scot in strada si vor revolte !
    In Bulgaria de exemplu protesteaza si politistii bulgari, iar politistii romani sunt chemati sa fie ”solidari” cu colegii lor bulgari !
    Dar solidaritatea costa 45 de euro pe zi, atat primeste un politist roman care vrea sa mearga la proteste in Bulgaria, plus transport si masa asigurate !
    Pai cine le da acei bani ca sa mearga acolo ? Daca nu au bani de salarii, cine ii plateste si de unde au bani sa le dea diurna sa mearga acolo ?

    Apreciază

  10. filofteiabejan said, on noiembrie 15, 2010 at 6:34 pm

    pai da,din ce in ce mai multi trambiteaza in media si ii indoctrineaza si pe f multi cititori ca de ce oamenii prefera sa mearga cu sutele de mii in pelerinaje in toamna asta in loc sa mearga sa protesteze „democratic” si „ieuropean”?Ca doar n-o sa le puna Dumnezeu(Doamne iarta-ma ca scriu asta)bani in buzunar in mod miraculos….Ca numai prin asta,prin noi insine cumva putem avea o soarta mai buna(material bineinteles).Ca de, multi spun, noi de ce nu am merita sa o ducem mai bine asa cum o duc occidentalii.?Nu mai zic nimic…intelectualii spun ca da ce bulucesc toti acum sa tina post cu produse de la supermarket crezand ca asta ii ajuta cu ceva? ca daca nu „punem mana”sa protestam sau sa plecam pe dincolo nimic nu se va schimba…Mie dintotdeauna mi s-a parut fundamental gresit sa te raportezi numai la realitatea material-perceptibila si sa crezi ca numai prin fortele tale sau a ceea ce se explica „rational” poti face ceva.De multe ori in viata mi s-a aratat ca oricat de mult ti-ai dori si ai lupta pt un lucru daca nu este cu voia lui Dumnezeu sau cu ingaduinta Lui el nu o sa se realizeze,nu are cum.Viata ne-o demonstreaza dar cati „rationali”inteleg asta.Da ma doare sa constat la fiecare pas dispretul afisat vadit fata de ortodoxie in nunante mai intense sau mai estompate,cel mai dureros e atunci cand este proliferat de apropiati,prieteni,colegi de oameni la care tii dar care usor -usor apuca pe drumuri diametral opuse celui pe care ma stradui sa merg(pe calea lui Hristos).Si poate in durerea mea constat cum se incearca sa ti se demonstreze tie ca traitor al ortodoxiei ca tu esti cel ratacit,ca prea o iei pe extremisme…superstitii etc.Poate asta este si ca ispita ca Domnul sa vada cat de tari suntem in credinta cei care incercam sa-L urmam.daca vom ramane neclintiti sau vom ceda „presiunilor” mizere care de fapt sunt alimentate de fapt tot de vrajmas.Da acest post ar trebui sa fie unul de rugaciune comuna in acelasi Duh,un post de rugaciune pentru fratii nostri romani care sunt in ratacire,indepartati de la deapta credinta,pentru ca numai prin pocainta si marturisire in Sf Biserica mai putem sa ne intarim pentru vremurile care vor urma .Da asta este pentru mine in primul rand postul o perioada de apropiere de Dumnezeu si biserica prin faptul ca poate fi vazut si ca un mod de ispasire prin nevointa si rugaciune.Ispasirea,pocainta este cea mai importanta in aceasta perioada pentru ca numai pacatele noastre personale si ale inaintasilor nostri ne-au adus in starea in care ne aflam ca neam.Postul este o perioada de jertfa prin care e importanta si infranarea alimentara care te ajuta pt sanatate,dar mai ales de infranare de la manie(asta e mai greu dar nu imposibl),clevetire si in primul rand sa aratam ca ne iubim aproapele rugandu-ne si facand fapte bune.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  11. Stefan said, on noiembrie 15, 2010 at 6:43 pm

    Frate Karol,esti un luptator nedezmintit ptr. Ortodoxie, si am remarcat acest fapt si in alta parte unde iti expui din plin tot ceea ce gandesti mai ales prin clipuri ! Problema se pune ca intr-adevar toti in aceste momente suntem datori sa postim si sa ne rugam mai mult insa un lucru ai uitat sa il spui :impreuna rugaciunea este mult mai puternica ! Impreuna vom invinge chiar si moartea de aici ,mult mai usor ptr. a primi viata vesnica in patria cereasca,daca ne este data de prigonitorii antihristici ori satanistii ! Asa cum bine spunea tataia,reflectand la toate ne dam seama ca primim ceea ce meritam ptr. pacatele noastre,de la boli la incercari mai puternice (probabil ca multi ne vom desparti de copii,familii, de tot,ptr. a ramane drepti intru Sfanta Credinta) si totusi nu primim mai mult decat putem duce ptr. ca nu asta vrea Bunul Dumnezeu cu noi ci doar indreptare prin pocainta ! Admirabil efortul unui om ,fratele saccsiv si voi alaturi de el care imi sunteti apropiati prin tot ceea ce invat mereu de la voi ! ORTODOXIE sau Moarte !

    Apreciază

    • Karoll said, on noiembrie 15, 2010 at 8:30 pm

      @Stefan
      frate Stefan, iti multumesc mult, ti-am vazut blogul si mi-am dat seama cine esti, si sa nu uiti sa te rogi si pentru mine cum te-am rugat, am sa o fac si eu pentru tine !
      E vremea sa cercetam cat mai mult unii pe altii si sa ne rugam pentru fiecare, astfel rugaciunile ne vor fi auzite !
      Sa stii ca eu sunt un simplu pacatos, un frate, la fel ca voi toti, oricat am face noi, nu e de ajuns ca sa multumim lui Dumnezeu pentru cate face pentru noi si pentru cata rabdare inca mai are cu noi !
      E vreme de rugaciune, de postire, de cat mai multa cercetare in cartile sfinte sa ne intarim in credinta si sa invatam si pe altii !
      Lumea parca e cat mai satanica si mai pagana, e greu sa intorci la credinta pe altii, e greu sa te desparti de patimi, dar pentru asta neaparat rugaciune, pentru noi si pentru altii, sa ne despartim de grijile lumesti cat mai mult !

      De familie e cel ami greu sa te desparti,dar daca citesti in Sf Scriptura, chiar Hristos spune ca de e nevoie nici pe tatal tau sa nu-l mai asculti daca e nevoie,sa citim vietile sfintilor, si vom vedea ca pana si parintii au ajuns prigonitori si au dat la chinuri pe copii lor care nu acceptau invatatura paganeasca si inchinarea la idoli !
      E greu sa te desparti si de prieteni,de iubit/iubita,ca nu constientieaza problema mantuirii, dar ai dori sa ai langa tine jumatatea si sa o faci sa lupte cu tine, dar e greu…. de toate piedicile astea trebuie sa treci,mantuirea e ceva personal,daca persoana iubita te-ar iubi cu adevarat te-ar urma, ca si in 2 e binecuvantata dragostea, si in 2 se paote mantui, numai daca e dragoste sincera, si cum spune Hristos ,ca femeia sa iubeasca pe barbat ca pe Dumnezeu, iar barbatul asa cum Hristos a iubit lumea !

      Sa ne lasam in mana Domnului,ca el va sti ce sa faca cu noi si ce e mai bine pentru fiecare !
      Sa veghem non stop,citim cartile sfinte, rugaciune si Dumnezeu ne va intari !
      Ortodoxie sau moarte, alta cale nu exista !
      Rai sau Iad, cu Hristos sau cu Antihrist !

      Apreciază

  12. Karoll said, on noiembrie 15, 2010 at 8:37 pm

    Eu am incercat fratilor sa postesc cu paine si apa doar, dar nu am reusit prea mult…..
    Cei ce se antreneaza de acum doar cu paine si apa vor reusi sa supravietuiasca vremurilor de foamete ce vor veni, si trebuie sa reusim inca de pe acum !
    La manastiri au tot felul de mancaruri, unele mai instarite au toate bunatatile pe masa, dupa retete de post…. acum…. doar in posturi sunt ceva mai stricti,dar totusi, pun si ei mancare buna pe masa, facuta dupa retete !
    Cineva spunea ca sa nu mananc nici soia, nici pate de post, nimic….
    si asa am si facut, nu mai mananc nici un fel de soia, sau pate de post, dar totusi, era mancare de post, nu era din carne !
    Cine poate sa manance doar paine si apa, macar miercuri si vineri, si sa nu manancce toata ziua ar fi bine !
    Dar poate nu toti sunt asa de credinciosi si obisnuiti cu postul, asa ca si daca mananca dupa retete, la inceput e bine sa-i invatam sa posteasca, pentru inceput, e foarte important,dar sa le spunem si ce inseamna postul, nu doar ca o cura de slabire, cum scrie aici !
    Altii condamna retetele de post si ca lumea alearga dupa ele…. cu asta nu sunt de acord !
    Sunt sate cu oamenii drepcredincisoi, cu frica de Dumnezeu care de o viata merg la biserica, dar nu postesc toti, sau nu tin tot postul, si paote sunt mai credinciosi decat unul care tine post si il tine degeaba,ca nu il tine si cu sufletul….
    Important e sa tii post, cum poti, si mai ales sa il tii sufleteste !
    Daca iti place mancarea de post dupa retete nu e nimic rau in asta, nici rau dar nici bun….
    Daca esti sarac nu ajungi automat in rai, sau daca esti bogat nu ajungi automat la iad !
    Bogatia iti poate da intelecpciune si frica de Dumnezeu,dar si cadere !

    Apreciază

  13. Stefan said, on noiembrie 16, 2010 at 2:21 am

    @Karoll,
    Frate Karoll iti multumesc ptr. ca existi si poate multi dintre noi nu stiu cat de mult muncesti sa arati lumii intregi ce leprozerie este in sufletul masonilor si cata minciuna si otrava exista si in aerul pe care il expira acesti fameni ! Multumesc si pentru aprecieri,nu este o trufie ptr. ca stiu ca vine din partea unui frate intru Hristos,ci o mica particula din lupta uriasa pe care o ducem impotriva „sistemului”.In rugaciunile mele zilnice,pomenesc dupa cativa parinti marturisitori ,pe vrajmasii mei,apoi familia si apoi pe voi fratii si surorile mele intru Hristos Domnul care imi stie gandurile ptr. ca sunteti multi cei pe care va iubesc si nu va pot pomeni pe fiecare in parte pentru ca mai sar din greseala dar promit ca macar la Sfanta Liturghie sa va trec acolo inaintea rudelor mele ptr. ca sunteti marea familie din care sper sa fac si eu parte ca marturisitor si de altfel s-ar putea sa raman doar cu voi ptr. Sfanta Credinta ! Sfintele noastre Icoane Crestin Ortodoxe in lupta cu pietrele(bazaconii slefuite pe post de flori de mina),ptr. ca asta se promoveaza de Sfintele Sarbatori,pietre si bratari din „argint”luat din dragonu’rosu! Eu vreau ca in casa fiecarui Crestin Ortodox sa existe cate o Icoana si nu bazaconii special aruncate pe piata comerciala tocmai ptr. a sminti sufletele Romanilor cu „feng shui ,chilimbar cu noroc in dragoste si alte perle de la mama omida de prin china”.Acum este adevarat ca ne trebuie multa rugaciune si in ceea ce ma priveste pot spune ca autocontrolul organismului,respectiv infranarea nu se poate face brusc,ne abtinem de la tot ! Eu am trecut treptat la abstinenta fizica Miercurea si Vinerea ptr. ca atunci am „cazut” cel mai des si cel mai grav ! Stiu semnificatia celor doua zile,eu doar am spus prin ce am trecut ! Mai tin si Lunea post ptr. ca si alti frati de ai nostri il tin ptr. multumirea in mod special fata de Bunul Dumnezeu ca imi indeplineste toate rugamintile unei minti stapanite de patimi proaste si lumesti. e adevarat ca e un post ordinar pe care il tin eu ptr. ca eu consum lichide fara sa mananc toata ziua pana la ora 12 p.m.(24) dar uite ca noi cei de prin orase nu avem alta alegere drept hrana fara cine stie ce pregatire decat pateuri din soia sau tofu ori fructe sau legume . Important ptr. noi toti este ca mai ales in aceasta perioada sa multumim Domnului prin asceza trupeasca si de tot felul,sa renuntam la tot confortul lumesc,televizor si calculator (exceptand cazul nostru de comunicare),sa ne adancim cu simplitate si umilinta in rugaciuni,sa oferim hrana la care noi renuntam Lunea,Miercurea si Vinerea,unor frati de ai nostri care cauta prin gunoaie sau cei de prin canale,sa nu mai ridicam ochii din pamant nu din falsa modestie ci din jalea ce va sa fie peste noi daca nu ne pregatim si vom fi surprinsi,si mai ales,treceti pe langa vitrinele pline cu tot ce va place si ganditi-va ca peste putin timp o sa reuntati la aceste bunatati lumesti ptr. a va hrani cu radacini sau mere padurete ! Incercati acest exercitiu pentru a sti daca sunteti pregatiti sa renuntati la tot pentru calea ingusta ,spinoasa aici in efemerul timp pamantesc(si asa ziua nu are decat 16 ore si nu 24 s-a demonstrat stiintific) ptr. a castiga vesnicia in patria cereasca ! „Nu te teme turma mica,indrazniti,EU AM BIRUIT LUMEA !!!” ORTODOXIE sau Moarte !

    Apreciază

    • Karoll said, on noiembrie 16, 2010 at 2:14 pm

      @Stefan frate, te rog mult de tot, daca mai ma lauzi am sa cad in pacat, sunt un mare pacatos,care vreau sa schimb viata !

      Postul asta e foarte greu de tinut,sunt nevoit sa merg la scoala, curs postliceal,fete , ispite…. nu ca eu as fi drept si intelept,dar fetele din ziua de astazi parca nu mai sunt cele de altadata, si profesorii indeamna la desfrau, glume nesarate, invata la contraceptie si avort, si sunt chiar medici,asa invata viitori asistenti medicali de al medici,sa foloseasca contraceptive, si de la doamna profesoara ca nu e grav sa faca avorturi,cand era tanara avortul era singura solutie….. offffffff
      si nici una nu se rusineaza sa spuna ca nu mai e domnisoara, ba chiar intrigate pe cele mai mari de 30-40 ca s-au pastrat pana la nunta…. li se pare ceva normal desfrau,acum in post nu simt nimic, le plac iesirile.groaznicccccccccccc !!!!!!!!!!!!!
      Ce pagani am ajuns, ce bine spunea parintele Arsenie ca in toate institutiile si la servici vom vedea dezmat si destrabalare peste tot….comunismul ne-a bolsevizat,satanizat, suntem o generatie…. si toti din generatia mea, post decembrista si din anul 85 in sus….dar mai ales astia dupa 90 nascuti…. nu stiu…parca nici sa invatam nu mai avem vlaga, putere, vrem note mari si sa cuprindem invatatura, fara eforturi…lene, moleseala si numai distractie…. si eu sunt un pacatos, care pacatul ma tenteaza, dar incerc acum in post macar pe cat se paote sa ma abtin…. sunt intre ciocan si nicovala, e o lupta grea,daca nu sunt intarit in credinta….ma rog ca Dumnezeu sa imi lumineze mintea si sa-mi dea taria sa merg mai departe !

      Am sa ma rog pentru toti si eu, pentru toti apropriatii mei si preitenii mei si colegii meu, rugaciuni cat mai multe, si pentru toata generatia mea satanizata,sa fie izbavita,readusa la Hristos !

      Imi trebuie intarire si am nevoie de rugaciunile voastre !

      Inainte imi palcea mult sa fac clipuri multe, dupa articole ce mi se apreau interesante sa le impart cu ceilalti, ca paote acolo dau din inmpalre unii peste ele,cei care nu citesc bloguri ortodoxe si isi vor pune semne de intrebare !
      Dar acum parca sunt obosit , prefer sa citesc mai mult din vietile sfintilor , sf evangheli si filocalie, si cand am timp,sa mai fac cate un videoclip, cand vreau sa imaprt cu ceilalti cate o stire, sau un semn, o imformatie,etc !
      Am scos atatea despre masonerie, cipuri, iudaism,ecumenism si toate pericolele, blogerii ca saccsiv mi-au fost de mare ajutor,si le multumesc !
      Acum parca am facut destule, sute de clipuri, care va pot fi de folos, prefer sa iau o pauza, mai mult pe vietile sfintilor sa ma axez,sa studiez cat mai mult si sa ma rog pentru toti, si eu simt ca parca toti din familia mea incep sa se intoarca la credinta, ma rog mereu pentru parintii mei,tata s-a spovedit si impartasit,ceea ce nu facuse de cand era mic…ii placea sa viziteze manastiri si atat…
      E vreme de rugaciune si post,multi oameni se vor intoarce la credinta, simt asta !
      Doamne ajuta !

      Apreciază

  14. […] Postul nu e cura de slabire sau vegetarianism […]

    Apreciază

  15. […] Postul nu e cura de slabire sau vegetarianism […]

    Apreciază

  16. […] Postul nu e cura de slabire sau vegetarianism […]

    Apreciază

  17. […] Postul nu e cura de slabire sau vegetarianism […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.