SACCSIV – blog ortodox

VIDEO: IPS Teofan CENZUREAZA? S-ar parea ca la indicatia sa, din omilia arhim. Partenie de hramul Sfintei Parascheva, a fost scoasa referirea la ECUMENISM …

Posted in ECUMENISM, IPS TEOFAN by saccsiv on octombrie 15, 2010

   Urmariti va rog cu atentie urmatoarea inregistrare:

   S-ar parea ca la indicatia IPS Teofan s-a sarit peste pasajul: 

   Prin aceste cuvinte, el a pecetluit condamnarea a ceea ce astazi se numeste „ecumenism” si, in acelasi timp, a destramat mitul existentei „succesiunii apostolice” in afara Bisericii Sobornicesti. Unde nu exista „adevarul si mostenirea marturisirii de credinta”, nu exista nici un fel de Biserica Soborniceasca – si, implicit, nici preotie, nici Botez, nici Taine. Aceasta teza se regaseste in textele si lucrarile de-Dumnezeu-insuflate ale Sfintilor Parinti, in Sfintele Canoane si in Vietile Sfintilor. Sa nu ne inselam! Nu poate fi vorba de vreo succesiune apostolica atat timp cat nu exista si credinta apostolica, deoarece invatatura Bisericii Ortodoxe ne spune ca harul dumnezeiesc este necreat, este expresia vesnica a Fiintei lui Dumnezeu, cea cu neputinta de descris – este har nezidit si dumnezeiesc, in inteles real si ontologic! In consecinta, atunci cand noi, crestinii ortodocsi, vorbim despre har, vorbim despre ceea ce ne putem impartasi din Dumnezeu noi, oamenii cei muritori si ziditi.

   Priviti va rog cu atentie si urmatoarea inregistrare. Urmariti fraza de la minutul 9:10

   Este aceasta:

Să nu uităm însă niciodată cuvintele Sfântului Maxim, care spunea: „Domnul nostru Iisus Hristos a numit Biserica Sa Biserică Sobornicească deoarece ea păstrează Adevărul şi mărturisirea credinţei”.

   Dupa ea se sare direct la:

Adevărata unitate are sorţi de izbândă doar atunci când se face mai întâi unirea în credinţă, în dogme, în cult. Acesta este prototipul unităţii în Biserica primară. Diversitatea nu poate fi acceptată decât în probleme minore, legate de tradiţii şi obiceiuri locale.

   Textul integral il gasiti la:

Omilie la Sf. Maxim tinuta de Gheronda Partenie de Hramul Cuvioasei Parascheva (varianta integrala)

   Cititi va rog si:

Despre ECUMENISMUL TOTAL si ANTIHRIST

   UPDATE:

   http://cidadededeus.wordpress.com/, cel spre care am facut trimitere pentru citirea integrala a omiliei, si-a schimbat titlul articolului din Omilie la Sf. Maxim tinuta de Gheronda Partenie de Hramul Cuvioasei Parascheva (varianta integrala) in Omilie la Sf. Maxim tinuta de Gheronda Partenie de Hramul Cuvioasei Parascheva (Up date) si a postat urmatoarea „EXPLICATIE”:

   „NOTĂ: Întrucât, din rea intenţie, unii au interpretat în mod greşit sintagma “varianta integrala” mă simt dator să scriu această notă. Am postat această variantă a omiliei pentru folosul celor interesaţi. S-a ajuns la o varianta mai scurta a predicii dintr-un motiv simplu. După cum se vede în filmul “dovadă”, în spatele părintelui Partenie se împărtăşesc preoţii şi diaconii, deci momentul în care sa citit predica a fost după împărtăşirea arhiereilor şi a părintelui Partenie. Chiar IPS Teofan, atunci când la prezentat pe arhimandritul Partenie, a spus că “acum, în scurtul timp în care se împărtăşesc preoţii şi diaconii, părintele Partenie va ţine un cuvânt despre Sfântul Maxim Mărturisitorul.” Din inregistrare se observă că numărul preoţilor şi al diaconilor era restrâns şi, prin urmare, timpul acordat omiliei parintelui Partenie a fost foarte scurt, căci urma şi împărtăşirea credincioşilor. Din această cauză părintele Partenie a rostit în greacă doar primul şi ultimul paragraf, traducerea în română fiind citită de părintele Sidoreac. Se ajunsese la o lungire a sujbei datorita predicii PF Daniel de după citirea Evangheliei de aproximativ 30 de minunte (AICI poate fi vizionată înregistrarea predicii). Pe lângă această explicaţie a contextului în care s-a citit omilia, mai adaug faptul că, dacă ar fi fost vorba de o rea intenţie, atunci ar fi fost cenzurată întreaga predică şi astfel ar fi trebuie să lipsească mai multe fragmente. Aseară am aflat că membrii delegaţiei athonite sunt foarte mâhniţi de acest “scandal”. În această seară, la începtului conferinţei ASCOR “Întâlnire cu tinerii”  de la ora 18.00, părintele Partenie va lămuri personal de ce omilia s-a citit astfel.”

   Ca sa vezi ce chestie. Taman pasajul acela lungea mult timpul … Adica exact cele cateva zeci de secunde, cat dura citirea lui, contau enorm de mult.

   Cum ne putem astepta ca pustiulica care administreaza acel blog sa faca varza si textul Omiliei ce l-a postat initial, dau link spre blogul Apologeticum:

Lectie de marturisire a credintei de la fratii ortodocsi greci

76 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on octombrie 15, 2010 at 6:44 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • IOAN said, on octombrie 16, 2010 at 6:45 am

      DECĂDEREA CLERULUI A FOST ŞI ESTE PROFEŢIE SPUSĂ de SFINŢII PĂRINŢI. AŞA CĂ NU MAI este de mirare mai nimic în lumea noastră aflată în PRAGUL HAOSULUI ŞI DECLANŞĂRII CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL.

      Apreciază

      • IOAN said, on octombrie 16, 2010 at 11:21 am

        AI CATALOGAT CĂ ..( Crestinii vor avea o viata si comportare nedemna de numele de crestin, vor fi ca demonii, iar monahii ca si mirenii, ) AICI ai comis o eroare. TREBUIE să spui că mulţi (sau mare parte)( sau cea mai mare parte ) dintre creştini vor avea o viata si comportare nedemna de numele de crestin, vor fi ca demonii, iar monahii ca si mirenii. Cum spui tu CATALOGHEZI ŞI DAI DE ÎNŢELES că numai e nimeni creştin pe lumea aceasta.

        Apreciază

    • Ioan B said, on octombrie 16, 2010 at 12:38 pm

      In ajunul evenimentului, pe Radio Trinitas s-a difuzat un interviu cu un teolog ortodox francez, invitat la evenimentele de la Iasi, si care a publicat o carte despre sf MAxim marturisitorul „”Sfântul Maxim Mărturisitorul – Mediator între Răsărit şi Apus”.

      In ziarul Lumina , cu titlul „Am dăruit zece ani din viaţa mea Sfântului Maxim“, teologul (?) francez pe langa prezentarea vietii sfantului, constata ca „Sf. Maxim deschide o pistă foarte interesantă ” in intelegerea unei posibile unitati intre ortodocsi si catolici, intrucat teologia lui in intelegerea purcederii Sf. Duh este „de mijloc”.

      Astfel ne dam seama ca scopul real al aducerii moastelor Sf Maxim, era pentru a face din acest eveniment unul ecumenist. Doar canu a ingaduit bunul Dumnezeu rastalacirea predaniei sfantului.

      Articolul scurtat si aranjat incat sa nu bata la ochi, in ziarul Lumina: http://www.ziarullumina.ro/articole;1402;1;46600;0;Am-daruit-zece-ani-din-viata-mea-Sfantului-Maxim.html

      Ar fi interesant de studiat si interviul complet intrucat este mai elocvent.

      Apreciază

    • Alex said, on octombrie 16, 2010 at 8:25 pm

      Doamne ajuta!

      Frati si surori,

      Ma gandesc ca e posibil sa fie doar un alt atac bine orchestrat si pus in fapta la adresa singurului ierarh roman care tine in acest moment ortodoxia predaniei si faptelor. Unde mai pui ca si este bine vazut in popor pt asta.
      Deasemnea, pentru vrajmas si lucratorii lui,ar fi un moment bun ca sa darame coeziunea credinciosilor din jurul lui IPF Teofan.
      Bine spun bunicii nostrii: masoara de 10 ori si taie o data. Sa avem rabdare ca Dumnezeu lucreaza.
      Teama mi-e sa nu ne facem pacate judecand pe altii. Mai ales pe ierarhi. Eu unul sunt foarte pacatos si ma culc cu teama seara sa nu ma ia Domnul in somn si sa nu apuc sa fac destule pentru iertarea pacatelor mele cele multe si grele si tot nu fac.

      Sa ma iertati si sa sa ne ierte Dumnezeu!

      Apreciază

  2. dante said, on octombrie 15, 2010 at 6:46 pm

    E de mirare? Aceasta este lucrarea „exagerat de fericitului” Daniel, care impreuna cu mitropolitii lui, unul mai Iuda ca altul, marturisesc orice altceva, numai Ortodoxia nu. Aceasta este biserica viitorului nostru….din pacate. Stau si ma intreb, daca nu cumva preotul de la man. Brincoveni, nu avea dreptate? Lupi imbracati in piei de oaie. Doamne ajuta

    Apreciază

    • saccsiv said, on octombrie 15, 2010 at 6:48 pm

      dante

      Nu avea dreptate sa plece spunand ca toate bisericile ce sunt in comuniune cu BOR ar fi eretice.

      Apreciază

  3. fanu said, on octombrie 15, 2010 at 6:51 pm

    da, se pregateste sinodul deja… odata cu el si cenzura

    Apreciază

  4. dante said, on octombrie 15, 2010 at 7:00 pm

    Sa credem ca Dumnezeu va lucra iarasi, asa cum a facut-o de-a lungul timpului, ca Biserica lui nu va pieri niciodata si va grai prin prooroci sau prin sfintii lui. Chiar daca a fost batjocorita si tradata dintotdeauna.

    Apreciază

  5. Iones said, on octombrie 15, 2010 at 9:17 pm

    Va dati seama daca a ajuns sa faca asta cat de frica ii este ditamai ierarhul…

    Si aveam o parere mai buna despre el…

    Cine stie cum l-o fi amenintat nefericitul Daniel si masonii din ceata lui de a ajuns si Teofan sa se coboare la asemenea nivel sa tremure de frica in fata lor din cauza unui pasaj in care era marturisit Adevarul….

    Apreciază

    • el said, on octombrie 16, 2010 at 9:45 pm

      Pr Vasile

      comparatia cu stilistii nu se potriveste aici pentru ca ei acuza ereziile dar au cazut in altele care-i descalifica ca ortodocsi de aceea nu are valoare la ei aceasta fapta BUNA de a respinge ereziile NECESARA dar nu si suficienta in afara Ortdoxiei.Nu defaimati o idee buna doar pentru ca e rastalmacita de unii in neintelepciunea lor.Daca protestantii ii resping pe catolici asta inseamna ca noi sa nu mai respingem pe catoloci si inselaciunile lor pentru ca si protestantii fac acelasi lucru?De aceea ce spuneti aici este sofism.

      Apreciază

  6. Vasile said, on octombrie 15, 2010 at 9:23 pm

    Saccsive, tată

    E penibil să spui într-o predică în faţa a mii de oameni că Sf Maxim a condamnat „ecumenismul”, cînd tocmai pe Maxim l-a apărat papa de la Roma, în timp ce toţi patriarhii răsăriteni, toţi!, l-au condamnat în sinod…. Nu că e fals, nu că e inexact, – e pur şi simplu penibil…

    Apreciază

  7. admin said, on octombrie 15, 2010 at 9:32 pm

    Vasile, tu esti un eretic 100%! Cum poti sa vorbesti astfel de Sfantul Maxim! Papa de la Roma era atunci ORTODOX! Era inainte de schisma!

    Apreciază

  8. Iones said, on octombrie 15, 2010 at 10:20 pm

    Mai mult ca sigur este mana lui Daniel la mijloc…

    Personal pe Teofan nu l-am vayut niciodata atat de tulburat sau sa-si impuna vointa prin semna cum a facut in cayul de fata…

    Teofan e batocorit de gasca lui Daniel…Daniel are mai multi acolo in sinod care il sustin..

    Din pacate cam asa este… Acesti ierarhi nu isi dau seama ca a avea patriarh nu inseamna sa i te supui intru toate… Ierarhii tocmai de asta sunt acolo in sinod ca sa apere adevarul de credinta … atunci cand cineva incearca sa-l rastalmaceasca fie el chiar si patriarh…

    Atunci cand adevarul este in pericol patriarhul nu se mai poate bucura de „o pozitia de onoare” pe care ar trebui sa o ocupe in Sinod numai atunci cand asa cum se spune la Sfanta Liturghie „drept invatand cuvantul adevarului lui Dumnezeu”…

    In acesta situatie ceilalti ierarhi din sinod ar trebui sa i-a masuri si chiar sa-l anatemizeze atunci cand este cazul…

    Asta numai daca ierarhii s-ar uni pentru Adevarul lui Hristos insa se pare ca nu asta ii preocupa ce ei ci mai degraba anumite interese ale lor ce tin de „functii” (asa sunt percepute de multi dintre ei din pacate) si alte avantaje materiale iar nu spirituale…pacat ca nu exista unitate pentru Adevar daca s-ar unii toti l-ar anatematiza pe Daniel si atunci sa vedem ce ar mai spune masonul Frunzaverde…

    Daniel trebuie anatematizat…

    Apreciază

  9. Iones said, on octombrie 15, 2010 at 10:26 pm

    Sa ne strangem mai multi si sa intocmim o marturisire de credinta prin care sa cerem ierarhilor din Sinod anatematizarea „patriarhului” Daniel…
    si sa cerem sa puna un patriarh drept credincios, traditionalist si pastrator al invataturii Sfintilor Parinti..

    Chiar daca ei nu vor fi de acord… Barim sa i-a la cunostiinta ca ne pasa…

    Ce spuneti_

    Apreciază

  10. acelas said, on octombrie 15, 2010 at 10:28 pm

    apropos de „fratii” catolici …

    se pare ca la ei pot, noi nu .. http://www.evz.ro/detalii/stiri/beatificarea-unui-roman-mort-in-puscaria-aiud-909219.html

    daca se tot ia dupa ei patriarhul nostru, macar la acest lucru sa priveasca si sa faca la noi !

    Apreciază

  11. ady said, on octombrie 16, 2010 at 4:16 am

    Fratilor, subscriu la comentariile pr. Vasile, si dau un sfat(iertati-mi indrazneala)

    -nu judecati ca sa nu fiti judecati
    -cel ce judeca pe altii se aseamana cu antihrist, doar Hristos Judeca

    Irtare si fie ca Bunul Dunezeu Sa ne Binecuvinteze pe toti

    Apreciază

  12. mircea said, on octombrie 16, 2010 at 7:21 am

    Pai nu judecam, observam ca sa stim de cine trebuie sa ascultam si de cine nu.
    Pai daca ne-a lasat Dumnezeu cu creier, trebuie sa analizam, sa studiem, sa rationam, sa vedem ce e bine si ce e rau. Nu? Si unii zic nu judeca. Ba judec, frate, in sensul celor de mai sus. Adica daca un ierarh face greseli fundamentale, pai eu sint maimuta? Normal ca judec daca ce face e bine sau rau. Dar ma si rog sa ma lumineze Dumnezeu, caci a zis foarte clar Iisus. Fara Mine nu poti face nimic. Si ne rugam si pt ierarhi sa nu cada in greseala.
    Asta e. Judecam bre, ca daca vroia Dumnezeu sa nu judecam, rationam, ne facea fara creier.

    Apreciază

  13. mircea said, on octombrie 16, 2010 at 7:29 am

    Mai ales in timpurile astea, – cind multi prooroci mincinosi se vor arata, multi lupi in piele de oaie, cind kiar pastorii isi vor trimite oile la moarte.
    MAI ALES ACUM!

    Apreciază

  14. mircea said, on octombrie 16, 2010 at 7:58 am

    Vasile,

    Esti distractiv. De periculos.
    Nu auzi, da’ le potrivesti.

    Apreciază

  15. mircea said, on octombrie 16, 2010 at 8:04 am

    Pr Vasile,

    Faceti o lucrare buna, cu corectiile si obs aduse de dvs.
    Trebuie demascati si cei care netezesc calea Anthristului.
    De fapt, sint aceiasi.

    Apreciază

  16. mircea said, on octombrie 16, 2010 at 8:23 am

    Pr Vasile,

    Vorbe grele si adevarate:
    „ravna este mare, dar trairea nu este pa masura”

    Apreciază

  17. Mihail said, on octombrie 16, 2010 at 8:28 am

    Este unul dintre cele mai josnice lucruri pe care le poate face un Ierarh, lepadarea pe fata de adevar (Hristos).În aceasta situatie noi ar trebui sa ne lepadam de un asemenea ierarh si sa nu ascultam de el, deoarece ascultarea merge pana la pacat, cum am mai zis si altadata eu nu ma consider a fi in comuniune cu un asemenea ierarh, care a avut taria diavoleasca de a face o asemenea modificare intr-un text, in fata atator credinciosi si in timpul unei slujbe de cinstire a Sfinte Cuvioase Parascheva. Acest ierarh nu poate spune ca il marturiseste pe Hristos ori ca este in slujba lui Hristos, unul ca acesta este in slujba lui antihrist si calea lui o gateste. Nu ar trebuii sa ne mire prea mult deoarece Sfintii Parinti neau lasat marturii despre aceste vremuri (pregatitoare venirii lui antihrist), deci trebuie sa luam aminte la marturiile lor si sa ne lepadam de asemenea ierarhi, de invataturile lor eretice, asemenea si de ecumenism. Fratilor ”Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte”

    Apreciază

  18. Adrian.I said, on octombrie 16, 2010 at 9:10 am

    Sa nu-l judecam pe ips Teofan . Sfantul Nectarie a fost acuzat pe nedrept fara a se putea apara, la fel a patit si Sfantul Ioan Maximovic care a fost facut chiar eretic de unii.
    Cred ca ar trebui sa ne rugam pentru ierarhii nostri si sa nu-i osandim, sa cautam intai la pacatele noastre si numai asa vom intelege de ce Dumnezeu a ingaduit aceste lucruri.

    Apreciază

  19. victor said, on octombrie 16, 2010 at 11:12 am

    pr. vasile -a barfi , a cleveti , a judeca e una , a lua apararea pe nedrept e altceva.

    Apreciază

  20. Aurora said, on octombrie 16, 2010 at 11:23 am

    Gestul Vladicii Teofan este incalificabil. Se vede clar cum intervine in cenzurarea pasajului cu pricina. Statea acolo ca pe ghimpi si se baga in sufletul preotului care citea. Dar Par. Parfenie cred ca a inteles ce se intampla pt. ca are o privire mustratoare. Este rusinos si scandalos ce s-a intamplat. Nu mai incercati sa-i cautati scuze, episodul seamana cu scena cand Ceausescu incerca sa opreasca huiduielile promitand o suta de lei. Adica incerca sa-si acopere lipsurile cu o suta de lei. Asa si Inaltul Teofan, incearca sa acopere textul cu mana ca sa nu razbata adevarul.
    CONCLUZIE : MAJORITATEA IERARHILOR SE TEM SA ZICA CEVA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI de teama ca vor fi schimbati din functii. Ei nu se comporta ca niste arhierei ai lui Hristos, ci ca niste ministri care se tem sa nu-si piarda portofoliile. Profetiile despre vremurile din urma se implinesc. Vom fi vanduti de ierarhii nostri.
    Par. Vasile, am tot respectul pt. s.v. dar nu puteti sa treceti cu vederea un asemena fapt.
    Aici nu se pune problema de a cleveti, de a judeca pe preoti sau ierarhi, ci e vorba de o atitudine care trebuia sa fie de vultur, nu de caine pekinez.
    Noi, mirenii, trebuie sa ne rugam mai mult pentru ca smintelile se tin lant, dar mila lui Dumnezeu e mare si nu ne va lasa. Sa ne rugam pentru ierarhii nostri sa le dea Dumnezeu taria de a-l marturisi pe Hristos !

    Apreciază

    • vantelegar said, on octombrie 16, 2010 at 3:00 pm

      Si daca cel care citea nu ar fi ascultat de indicatia arhiereului ?E si el vinovat ?

      Apreciază

  21. mircea said, on octombrie 16, 2010 at 12:51 pm

    Mi-ar fi placut sa traiasca Parintele Calciu, sa-l aud ce le zice.
    Bine zice Aurora, cam lipseste atitudinea de vultur.
    Curajul, mare virtute. Bineinteles insotit de dreapta socotinta.
    Parca asa zicea un Parinte.
    „Prin tacere il tradam pe Dumnezeu”

    Apreciază

  22. saccsiv said, on octombrie 16, 2010 at 12:56 pm

    http://cidadededeus.wordpress.com/, cel spre care am facut trimitere pentru citirea integrala a omiliei, si-a schimbat titlul articolului din „Omilie la Sf. Maxim tinuta de Gheronda Partenie de Hramul Cuvioasei Parascheva (varianta integrala)” in „Omilie la Sf. Maxim tinuta de Gheronda Partenie de Hramul Cuvioasei Parascheva” (Up date) si a postat urmatoarea „EXPLICATIE”:

    „NOTĂ: Întrucât, din rea intenţie, unii au interpretat în mod greşit sintagma “varianta integrala” mă simt dator să scriu această notă. Am postat această variantă a omiliei pentru folosul celor interesaţi. S-a ajuns la o varianta mai scurta a predicii dintr-un motiv simplu. După cum se vede în filmul “dovadă”, în spatele părintelui Partenie se împărtăşesc preoţii şi diaconii, deci momentul în care sa citit predica a fost după împărtăşirea arhiereilor şi a părintelui Partenie. Chiar IPS Teofan, atunci când la prezentat pe arhimandritul Partenie, a spus că “acum, în scurtul timp în care se împărtăşesc preoţii şi diaconii, părintele Partenie va ţine un cuvânt despre Sfântul Maxim Mărturisitorul.” Din inregistrare se observă că numărul preoţilor şi al diaconilor era restrâns şi, prin urmare, timpul acordat omiliei parintelui Partenie a fost foarte scurt, căci urma şi împărtăşirea credincioşilor. Din această cauză părintele Partenie a rostit în greacă doar primul şi ultimul paragraf, traducerea în română fiind citită de părintele Sidoreac. Se ajunsese la o lungire a sujbei datorita predicii PF Daniel de după citirea Evangheliei de aproximativ 30 de minunte (AICI poate fi vizionată înregistrarea predicii). Pe lângă această explicaţie a contextului în care s-a citit omilia, mai adaug faptul că, dacă ar fi fost vorba de o rea intenţie, atunci ar fi fost cenzurată întreaga predică şi astfel ar fi trebuie să lipsească mai multe fragmente. Aseară am aflat că membrii delegaţiei athonite sunt foarte mâhniţi de acest “scandal”. În această seară, la începtului conferinţei ASCOR “Întâlnire cu tinerii” de la ora 18.00, părintele Partenie va lămuri personal de ce omilia s-a citit astfel.”

    Ca sa vezi ce chestie. Taman pasajul acela lungea mult timpul … Adica exact in cele cateva zeci de secunde cat dura citirea lui.

    Cum ne putem astepta ca pustiulica care administreaza acel blog sa faca varza si textul ce l-a postat initial, dau link spre blogul Apologeticum:

    http://apologeticum.wordpress.com/2010/10/15/lectie-de-marturisire-a-credintei-de-la-fratii-ortodocsi-greci/

    Apreciază

    • Tu imi stii numele said, on octombrie 16, 2010 at 1:34 pm

      adminul cidadedeus e silviu cluci, si el un sefulet pe la ASCOR-ul din IS, scolit la scoala omului lui PF Daniel, consilierul cultural pr. Constantin Sturzu, eminenta cenusie din spatele IPS Teofan, cel care ghideaza intreaga activitate a Ziarului Lumina, a editurii Doxologia si a site-ului Doxologia dupa modelul: cenzurati, mistificati, fiti ”diplomati”, orice e bun mai putin marturisirea Ortodoxiei.

      Apreciază

      • silviucluci said, on octombrie 17, 2010 at 6:03 pm

        Numele blogului nu e complet – Cidade de Deus e corect. Nu sunt „un sefulet pe la ASCOR-ul din IS”, ci doar coordonator al unui departament. Asta vedeti la o simpla cautare pe google. Nu am nici cea mai mica legatura cu parintele Constantin Sturzu.

        Apreciază

    • IOAN said, on octombrie 16, 2010 at 1:35 pm

      ASTA E DIVERSIUNE….SE VEDE CLAR în video că Mitropolitul TEOFAN era agitat şi deranjat de cele CE SE CITEA….PROBABIL NU SE AŞTEPTA LA AŞA CEVA… a văzut dinainte că urma să se citească acel paragraf care l-ar fi ars…de aceea se vede clar că a CREAT DIVERSIUNE CU BUNĂ ŞTIINŢĂ îndemnând prin semn cu mâna să se sară acel paragraf care ar fi dat pe faţă ECUMENISMUL CARE SE PRACTICĂ ÎN BOR şi în toată lumea.

      Apreciază

  23. singur said, on octombrie 16, 2010 at 1:39 pm

    INTRATI FRATILOR PE ACEST SITE SA VEDETI CE FEL DE OAMENI GAZDUIM NOI IN ROMANIA ,CITITI IN SPECIAL COMENTARIILE DUPA ARTICOL . NUMAI UNUL SINGUR LUPTA IMPOTRIVA LOR ALATURATIVA LUI.http://www.acum.tv/articol/18429/comment-page-1#comment-15321

    Apreciază

  24. Pr. Marian said, on octombrie 16, 2010 at 3:32 pm

    Pr. Vasile

    Intr-adevar e bine sa nu-l judecam pe IPS Teofan , caci nu stim motivele pentru care a intrerupt citirea predicii .
    Dar cuvintele acelea erau ale unui parinte de peste granite, in fond un oaspete , care trebuia respectat, mai ales ca Pr. Partenie este recunoscut in Grecia ca mare duhovnic. IPS Teofan , nu i se putea imputa nimic din partea ,,conducerii,, caci nu erau cuvintele IPS sale . Pr. Partenie nu putea fi sanctionat , caci e strain si tine de alta biserica .
    Deci daca s-au intamplat toate acestea (mai ales la acest nivel ) , si acele cuvinte erau atat de ,,groaznice,, incat nu trebuiau nici rostite si nici auzite , inseamna ca noi romanii ne gasim intr-o stare criza pe toate planurile , fara precedent.

    Apreciază

  25. Clifford said, on octombrie 16, 2010 at 7:05 pm

    Mihaela, esti troll-ul perfect. Stapanii sunt mandri de tine.

    Apreciază

  26. singur said, on octombrie 17, 2010 at 9:20 am

    e bine ca in aceste momente sa stam bine sa stam cu frica si sa nu judecam si sa dam se ntinte ……………….Mihaela cand spui” fapta ”IPS Teofan deja recunosti ca agresit ceea ce este total FALS, este dintre putinii Ierarhi care mai tine dreapta credinta . ce sa intamplat la iasi este un gest banal pe care l am speculat repede spre bucuria unora care de abia asteapta sa ne certam intre noi .Te as sfatui daca vrei sa lupti intradevar si sa l marturisesti pe Hristos ,ca am vazut ca esti inteligenta , intra pe acest site si vezi comentariile dupa articol ,si sa vezi si tu intradevar ce oameni traiesc in romania si cum vor ei sa omoare ortodoxia.Este unul singur care s a ridicat impotriva lor .S a vezi si tu cu adevarat ce slugi ale satanei traiesc in Romania . Acolo este o lupta adevarata .IATA SITEUL………….http://www.acum.tv/articol/18429/comment-page-1#comment-15319

    Apreciază

  27. Karol said, on octombrie 17, 2010 at 12:39 pm

    Am fost chiar eu vineri seara la slujba, si am fost de fata !
    Atingerea sfintelor maoste este ceva ce nu se paote descrie in cuvinte, trebuie trait neaparat momentuldar cu o rugaciune sincera, si vei simti cum ti se umple sufletul de mireasma ,parca caldura si parfum iti patrunde in tot corpul, e ceva divin,de nedescris !

    Am auzit ca se vorbea de Sfantul Maxim, de viata lui, si am fost surprins sa aud um se vorbeste de monofiezie, erezia aceasta asemenea ecumenismului, iar eu am considerat-o ca pe o binecuvantare, Dumnezeu a facut ca sa ajunga la noi ,sa ne rugam la el si sa ne dea putere Sf MAxim sa luptam cu erezia ecumenista !

    Am simtit cum tremura si vprbea incalcit,nici nu putae sa predice saracul Teofan, parca vorbea altcineva prin el, nu mai era el cel care vorbea, ii tremrua glasu, sarea peste, nu stia ce sa mai zica, zici ca se chinuia, parca era Sf MAxim care il impingae sa marturiseasca drept, dar el nu putea…….

    Fratilor sa ne rugam la Sf Maxim, era bine sa facem multi un efort sa emrgem acolo, sa ne inchinam la sfintele moaste, ca Dumnezeu sa ne dea putere si inetelepciune cleurului nostru sa marturiseasca adevarul !

    Doamne ajuta !

    Apreciază

  28. mircea said, on octombrie 17, 2010 at 8:33 pm

    Pr Vasile,

    „Mai important si mai intelept este sa nu te pui cu un dusman mai tare decat tine. In asemenea conditii tactica este de a submina actiunile dusmanului. Asta trebuie facut si in cazut ecumenismului si nu numai.”
    Metoda asta e foarte, foarte „lumeasca”.
    Eu nu mai cred in metodele astea. Seamana cu proverbul, „capul plecat sabia nu taie”
    pe care Steinhardt il desfiinteaza total.
    Calciu nu s-a luptat cu un sistem intreg, satanic total si nu a fost invins? Acum nu toti sint ca si Parintele Calciu. Ca de asta e unic.
    Cum adica un dusman mai tare decit tine?
    ”Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme, ce-mi va face mie omul?”
    Cind lupti pt Iisus, si toti zic ca esti nebun, si ca nu ai nici o sansa, spunea un parinte, cred Paisie Aghioritul, deci spunea ca uriase forte sar in ajutorul lui. Adica Dumnezeu.
    Cine credea ca insusi Patriarhul „Rosu” il va ajuta pe Calciu sa devina preot? Dar Dumnezeu lucreaza.
    Ce s-o mai lungim, cine vrea sa se mai lamureasca, de un mare folos este cartea „Viata parintelui Gheorghe Calciu”. Tot ce vorbim noi este zero.
    A fost singurul care a zis cu voce tare ca de ce se darima biserici pe timpul lui ceausescu. Singurul. Avea sotie si copil si nu i-a fost frica sa apere Biserica lui Iisus.
    Ce e interesant si uimitor e atitudinea ierarhilor de atunci, cu ce argumente de 2 lei veneau la Calciu. Seamana foarte mult cu ce se intimpla acum si cu ce se va intimpla.
    Recunosc ca eu vorbesc din carti si nu din experienta mea, ca sint un mare pacatos
    si viata mea duhovniceasca e zero. Si mai recunosc ca eroul meu in acest moment, din lumea aceasta, e Parintele Calciu.

    Una din marile mele intrebari este aceasta:
    Ce s-ar fi intimplat in Romania, daca toti preotii ar fi fost, ar fi ca Parintele Calciu?
    Bineinteles ca asa ceva este imposibil, ca toti sa fie ca si Calciu, dar imi place sa-mi imaginez cum ar fi fost, si cum ar fi.

    Apreciază

    • Karol said, on octombrie 18, 2010 at 9:11 am

      @mircea

      sa sti ca Patriarhul Iustinian (rosu) nu a fost cum ziceti voi, daca asculti pe Ilie Cleopa sa vezi ca spune ca l-a ajutat mult si a incercat sa-l protejeze, si pe parintele Arsenie Boca,maici care au spus ca voiau sa le dea afara comunistii si el le-a aparat si lasat sa stea in manastire, atatia ani a luptat sa nu mai fie prigonita viata monahala,acum fiecare vrea sa condamne comunismul,dar hai sa o facem cu cap, si sa nu spurcam pe tot ce e rosu !
      Iisus poate fi peste tot, Stalin inainte de moarte s-a cait, a cerut spovedanie, Gheorghiu Dej de asemenea !
      De condamnat paote atitudinea lor, sa nu uitam ca si Teoctist a semnat ordinul de daramare al bisericilor, si i-a dat binecuvantare lui Ceausescu sa traga in multime, dar a fost si el om cu pacate, nu il judecam noi, si sa nu uitam ca a primit vizita papei in Romania…… dar acum cu totii il plangem, era unu mai vechi,nu avea scoala masonica asa de rang mare cum are Daniel, era parca altfel, tineau mai mult cu preotii de jos, nu colcaiau masonii ca in perioada lui Daniel !

      Daca erau toti preotii precum Calciu si toti taranii ca Toma Arnautoiu si Gavrila Ogoranufaceam cu totii un popor si o tara, ca soarele sfant de pe cer !

      Apreciază

      • Karol said, on octombrie 18, 2010 at 9:18 am

        Da, trebuie sa actionam odata si odata, sunt de acord, dar suntem noi pregatiti sa aparam credinta asa cum o faceau intelectualii si taranii interbelici ?
        Au ei scoala sa treaca la actiune, au fost in fratii de cruce, au ei pregatirea pen tru amrtiraj , sau marea majoritate sunt scoliti pe stadione si la abtai de strada ?
        Ei cauta cantitatea nu calitatea, acei viteji precum Calciu erau alesi in legiune pe spranceana, multi voiau dar nu puteau face fata, nu aveau daruire ,traire,, asa multi se dau viteji, si injura unguri si evrei si rusi si tigani, doar atat stiu,dar sa se iubeasca ca fratii nu stiu, nu stiu ce inseamna sa fi crestin si iertare, te uiti pe blogurile lor, cu sondaje care incita la extermianre…. pai cu astia vrei tu sa luptam ? Toti acum incita, yoghinii si MISA isi atrag membrii, vor batalie, renastere spirituala, toti nebuni se cred mari viteji si vor revolutie, politicieni masoni din opozitie incita la revolutie, spun ca in curand vom avea revolutie !!!
        Crede-ma ca nu e momentul,dar va veni, ai rabdare ca Romania se va ridica iarasi, dar nu din golani si vagabonzi, ci din copii care au ales fecioria, postul,rugaciunea, viata curata, au stat deoparte, iar Dumnezeu nu-i va osandi si-i va face noua conducatori, daor asa va renaste Stefan, nu din huiduieli pe stadioane si bataie de strada !
        Vor fi scoli crestine, copii invatati in Duhul lui Hristos, unirea credintei, nu a bisericilor, cand toti vor vedea in ortodoxie ca este trupul lui Hristos !
        Rabdare ! Rabdare ! Rabdare !

        Apreciază

      • el said, on octombrie 18, 2010 at 10:23 am

        Karol

        Sf Ioan Maximovici a zis ca fost praznic in iad la moartea lui Stalin(si a lui Lenin altul)

        Apreciază

  29. cb said, on octombrie 18, 2010 at 9:11 am

    In cea de-a doua inregistrare se vede atat de clar…
    Nu are scuze, eu nu credeam ca un Mitropolit se poate pierde cu firea. Se vede clar cum citeste de pe foaie, nu-mi vine sa cred; nu avea incredere in ce se citea??? Si se vede ca ii este frica, frica de cine???

    Apreciază

  30. mircea said, on octombrie 18, 2010 at 3:53 pm

    Karol,

    Usurel, ca nu vrea nimeni revolutie. Nu a pronuntat nimeni cuvintul revolutie, rascoala.
    Ce vreau eu, e verticalitate, e sa zicem ce vedem. La asta se referea si parintele Arsenie Papacioc cind a zis ca scoatem sabia. E vorba de cuvint. Daca vezi alb, nu poti zice ca e negru si invers. Ca nici Calciu nu a facut revolutie. Revolutia lui, ca a fost una, a fost Cuvintul. Le-a zis asa (cu aprox); Devenind preot, m-am angajat in fata lui Dumnezeu sa zic Adevarul. Si nu ma poate obliga nimeni sa zic altceva. Si a zis Adevarul. Atit.
    Si daca „incit” la ceva, acest ceva este ce am zis la inceput, verticalitate, adevar.

    Apreciază

  31. saccsiv said, on octombrie 19, 2010 at 2:10 am

    Ioana

    Foarte bine ti-a raspuns comentatorul el

    Apreciază

    • ioana said, on octombrie 19, 2010 at 2:57 pm

      DE ACORD.
      Frumos este ca in cazul dumnealui, cuvintul are acoperire si in fapte – asa imi pare.
      Asta nu inseamna ca eu pot sa fiu de acord chiar intru totul cu dumnealui. Poate tot de la faptul ca nu traiesc, asa cum spuneam, ca nu vb despre altii inainte de a vb despre mine.
      Eu mai am mult pana sa aud in inima mea Ava Parinte!

      Apreciază

  32. Dianora Ioana said, on octombrie 22, 2010 at 7:11 am

    IPS Teofan este un om de rugaciune, de o inalta tinuta morala si duhovniceasca. Dau slava lu Dumnezeu ca am avut putinta sa il cunosc personal, pentru ca, in aceste vremuri tulburi in care dracul se joaca de-a vrajba in biserica ortodoxa ca la el acasa si se bucura de fiecare dezbinare incat mi-e teama ca are sa moara dracul de inima cand n-o sa mai incapa bucuria in el, in aceste vremuri, deci, Inaltul Teofan este un stalp de lumina sigura pe drumul catre Hristos.

    Apreciază

  33. […] VIDEO: IPS Teofan CENZUREAZA? S-ar parea ca la indicatia sa, din omilia arhim. Partenie de hramul Sf… […]

    Apreciază

  34. […] VIDEO: IPS Teofan CENZUREAZA? S-ar parea ca la indicatia sa, din omilia arhim. Partenie de hramul Sf… […]

    Apreciază

  35. […] VIDEO: IPS Teofan CENZUREAZA? S-ar parea ca la indicatia sa, din omilia arhim. Partenie de hramul Sf… […]

    Apreciază

  36. […] VIDEO: IPS Teofan CENZUREAZA? S-ar parea ca la indicatia sa, din omilia arhim. Partenie de hramul Sf… […]

    Apreciază

  37. […] VIDEO: IPS Teofan CENZUREAZA? S-ar parea ca la indicatia sa, din omilia arhim. Partenie de hramul Sf… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: