Laszlo Tokes l-a invitat pe „Sfintia Sa” Dalai Lama în România

Citez din articolul Laszlo Tokes l-a invitat din nou pe Dalai Lama în România:
Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, i-a făcut lui Dalai Lama o nouă invitaţie de a vizita România, asumându-şi, totodată, „responsabilitatea de a interveni pe lângă preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul României pentru ca vizita să se desfăşoare în condiţii liniştite”.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Biroulde Presă al vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Tokes, Dalai Lama a făcut cea de-a şaptea vizită în Ungaria, în cadrul căreia s-a întâlnit, luni, şi cu Tokes timp de aproximativ 40 de minute, transmite Mediafax.
„În primul rând, Tokes i-a dăruit Sfinţiei Sale o plăcuţă cu imaginea lui Kőrösi Csoma Sándor, de origine secui, cel care a realizat primul dicţionar englezo-tibetan, ajutând ca occidentul să cunoască mai bine cultura Tibetului”, se arată în comunicat.
Totodată, Tokes l-a invitat din nou pe liderul spiritual tibetan să facă o vizită în România şi şi-a exprimat regretul că Dalai Lama nu a putut anul acesta să fie oaspetele casei natale a lui Kőrösi Csoma Sándor.
„Sfinţia Sa a catalogat drept regretabil comportamentul de servilism la adresa Chinei de care a dat dovadă diplomaţia românească şi i-a dat asigurări lui Tokes Laszlo că îi va onora, bucuros, inviţia, de îndată ce autorităţile române îl primesc în ţară”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, Tokes „şi-a asumat responsabilitatea faţă de Dalai Lama de a interveni pe lângă preşedintele Traian Băsescu şi pe lângă Guvernul României” pentru ca vizita liderului budist la casa natală a lui Kőrösi Csoma Sándor „să se desfăşoare în condiţii liniştite”.
Conform comunicatului, la rândul său, Dalai Lama, după o prezentare a situaţiei din Tibet, l-a rugat pe vicepreşedintele Parlamentului European să facă demersuri pentru ca o comisie a PE să efectueze o vizită de documentare în Tibet, „deoarece arma cea mai eficace împotriva regimurilor totalitare – aşa cum s-a dovedit şi în cadrul luptei din 1989 împotriva regimului Ceauşescu – este ca informaţiile să ajungă la publicul larg, în mod transparent”.
La finalul discuţiilor, potrivit aceluiaşi comunicat, Dalai Lama i-a dăruit lui Tokss cartea sa „Pe drumul spre fraternitatea dintre religii”.
Europarlamentarul Laszlo Tokes anunţa, în luna aprilie, că a primit confirmarea din partea liderului spiritual tibetan Dalai Lama privind o vizită a acestuia în România, în cursul lunii septembrie, în aceeaşi perioadă în care acesta va face o vizită şi la Budapesta.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) comunica, ulterior, că autorităţile române nu au formulat invitaţii către Dalai Lama sau reprezentanţii săi pentru a vizita România, iar Bucureştiul recunoaşte existenţa unei singure Chine, din care face parte şi Tibetul.
MAE preciza că România „recunoaşte principiul existenţei unei singure Chine, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Populare Chineze şi apartenenţa Tibetului la aceasta”.
Potrivit MAE, orice contacte ale oficialităţilor române cu reprezentanţi ai Regiunii Autonome Tibet sunt convenite pe canale diplomatice, în cadrul relaţiilor dintre România şi Republica Populară Chineză.
Comentariu saccsiv:
Asadar, „Sfintia Sa” a scris cartea „Pe drumul spre fraternitatea dintre religii”, iar Tokes vrea ca acesta sa viziteze casa natala a traducatorului ce a ajutat atat de mult la promovarea „invataturilor” tibetane.
Ce jocuri face individul asta? Cititi va rog si:
Comentariu zilei (23.07.2010): Efectul KOSOVO, agentul Laszlo Tokes si tulburarile din 2011 …
Cat despre ratacitul din Tibet, cititi va rog si:
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
Sa nu uitam ca Tokes, este pastor reformat, Calvinist mai clar.
Trecand peste erezia reformata si Calvinista, totusi acest om se considera crestin si presupun ca urmarind linia lui religioasa se si considera alesul domnului si poate sa greseasca oricat ca tot in rai o sa ajunga.
Nu ma intereseaza cum si ce simte el, in schimb tare mult m-ar linistii daca nu ar mai face invitatii oficiale in tara mea, atata timp cat nu este abilitat sa faca acest lucru.
ApreciazăApreciază
Obama drops ‘Creator’ from Declaration quote
President gives no credit to author of life, liberty, pursuit of happiness
Link:
http://www.wnd.com/index.php?fa=PAGE.view&pageId=204973
ApreciazăApreciază
Am crezut ca am scapat de natiunile unite.
EXCLUSIVE: After a Year of Setbacks, U.N. Looks to Take Charge of World’s Agenda
Link:
http://www.foxnews.com/world/2010/09/08/years-setbacks-looks-world-leader/
ApreciazăApreciază
Numai asta nu mai spurcase,prin prezenta lui,pamantul Romaniei…
ApreciazăApreciază
off topic:
a se vedea:
http://antimedia.info/?p=523
ApreciazăApreciază
Off-topic:
26 septembrie 2010 la ora 7 dimineata la Ierusalim, pentru prima data in istorie va avea loc rugaciunea generala mondiala, la care vor participa crestini, musulmani, iudei, budisti si lideri a diferitor confesiuni religioase.
mai multe la: http://www.onepeacejerusalem.org/
ApreciazăApreciază
cred că mere şi cuplul ecumenist tokes-lama acolo…
ApreciazăApreciază
Era clar, Tokes sectar ecumenist, iredentist inrait, sovin, anti roman, desfranat pe deasurpa cum spunea chiar sotia sa, e o amrioneta a elitelor, scopul lui este sa faca tot felu de rapoarte , sa faca pe victima la UE ca ungurii sunt asupriti,cand ei sunt asupritorii…. un urmas al grofilor , un calau
dar stiu ca si Iliescu il invitase pe Dalai Lama si urma sa vina in Romania
ApreciazăApreciază
Considerati ca episcopul ungur, nu mai exista! Nu-i mai pomeniti numele!
ApreciazăApreciază
Urmatorul pas ar fi sa cheme si sa se imprieteneasca cu vreo autoritate din Kosovo
ApreciazăApreciază
[…] Laszlo Tokes l-a invitat pe „Sfintia Sa” Dalai Lama în România […]
ApreciazăApreciază