SACCSIV – blog ortodox

PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA …

Posted in EREZIE, PROFETII, Sfantul ANATOLIE al OPTINEI by saccsiv on septembrie 11, 2010

   “Fiul meu, să ştii că în zilele de pe urmă vor veni vremuri grele, după cum spune Apostolul vei vedea că din pricina împuţinării credinţei, rătăcirile şi dezbinările vor apărea în biserici şi, cum mai dinainte au spus Sfinţii Părinţi, pe scaunele ierarhilor şi în mânăstiri nu va mai fi atunci niciun bărbat încercat în viaţa duhovnicească. Din care pricină, rătăcirile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor înşela. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducând în rătăcire, de e cu putinţă, şi pe cei aleşi. Nu va începe prin lepădarea dogmelor despre Sfânta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau Născătoarea de Dumnezeu ci pe nesimţite va începe a strâmba învăţăturile Sfinţilor Părinţi primite de la Duhul Sfânt- însăşi învăţătura Bisericii. Viclenia vrăjmaşului şi uneltirile lui vor fi îndreptate împotriva unui număr foarte mic, al celor încercaţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor pune mâna pe Biserică, îşi vor numi peste tot slugile, iar viaţa religioasă va fi lepădată. Însă Domnul nu lăsa pe robii Săi fără apărare şi întru neştiinţa. El a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte“ (Matei 7, 16-20). Şi sârguieşte-te să-i osebeşti de păstorii adevăraţi; acei furi de cele ale Duhului, care sfâşie turma duhovnicească, „nu intră pe uşă în staul, ci sar pe aiurea“, după cum a spus-o Domnul, adică vor intra nelegiuit, nimicind cu dea sila dumnezeiasca orânduială- pe acestia Mantuitorul îi numeste „talhari” (Ioan 10, 1).

   După lucrare, adevărata lor slujire este prigonirea adevăraţilor păstori, întemniţarea lor, căci fără această slujire, turma duhovnicească ar putea să nu fie prinsă. Drept aceea, fiul meu, când vei vedea în biserică batjocorindu-se lucrarea dumnezeiască, învăţăturile Părinţilor şi orânduirea lăsată de Dumnezeu, să ştii că ereticii au şi apărut, chiar dacă pentru o vreme s-ar putea să-şi tăinuiască relele voiri sau vor strâmba pe nesimţite credinţa dumnezeiască pentru a izbuti mai bine, înşelându-i pe cei neiscusiţi.

   Îi vor prigoni nu doar pe păstori, ci şi pe slujitorii lui Dumnezeu, căci diavolul, care ocârmuieşte rătăcirea, nu poate suferi vieţuirea după rânduiala lui Dumnezeu. Asemenea lupilor în piei de oaie, vor fi cunoscuţi după firea lor îngâmfată, iubirea de desfătări şi pofta de putere– aceia vor fi trădători care vor pricinui ură şi răutate pretutindeni; şi de aceea a spus Domnul că se vor cunoaşte „după roade” (Luca 6, 43-45). Adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu sunt supuşi, iubitori de fraţi şi ascultători de Biserică.

   În vremea aceea, monahii vor îndura mari strâmtorări din partea ereticilor, iar viaţa monahală va fi luată în batjocură. Obştile monahale vor fi sărăcite, numărul monahilor se va împuţina. Cei rămaşi vor îndura silnicii.

   Aceşti urâtori ai vieţii monahale, care au numai înfăţişarea credinţei, se vor nevoi să-i atragă pe monahi de partea lor, făgăduindu-le ocrotire şi înlesniri lumeşti, dar ameninţându-i cu exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor ameninţări, cei împuţinaţi cu sufletul vor fi foarte umiliţi, chinuiţi de propria neputinţă.

   De vei trăi să vezi acel veac, bucură-te, căci în vremea aceea cei credincioşi care nu au alte virtuţi, vor primi cununi numai pentru stăruinţa în credinţă, după cuvântul Domnului: „Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, mărturisi-l-voi şi Eu înaintea Tatălui Meu celui Ceresc” (Matei 10,32).

   Să ai frica lui Dumnezeu, fiul meu! Nu pierde cununa primită, ca să nu fii lepădat de Hristos în întunericul cel cumplit şi în veşnicul chin.

   Stai tare în credinţă şi, dacă e nevoie, îndură cu bucurie prigonirile şi alte necazuri, căci atunci Domnul îţi va ajuta ţie; iar Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori vor privi cu bucurie la lupta ta.

   Însă, în acele zile, vai monahilor legaţi de averi şi bogăţii şi care de dragul celor materialnice se învoiesc ca înşişi să se robească ereticilor. Îşi vor adormi conştiinţa spunând: „Vom cruţa mănăstirea, iar Domnul ne va ierta“. Nenorociţi şi orbi, ei nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) şi rătăciţi, diavolul va intra în mănăstire şi că apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri goale din care harul va pleca pe veci.

   Dar Dumnezeu este mai puternic decât diavolul şi nu-i va părăsi niciodată pe robii Săi. Vor exista mereu creştini adevăraţi, până la sfârşitul veacurilor, dar ei vor alege locuri singuratice şi pustii. Nu te teme de necazuri, ci teme-te de primejdioasa rătăcire, căci ea izgoneşte harul şi desparte de Hristos; din care pricină, Domnul a poruncit ca în aşa fel să-l socoteşti pe eretic, încât „să-ţi fie ca un păgân şi un vameş” (Matei 18, 17).

   Şi aşa, întăreşte-te, fiul meu, în harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te la mărturisire şi la îndurarea suferinţei ca bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a spus: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii“ (Apocalipsa 2, 10) Acestuia, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin”.

   Cititi va rog si:

PROFETIA Sfantului LAVRENTIE DE CERNIGOV despre ANTIHRIST

Parintele PAISIE AGHIORATUL despre 666, cartele electronice, buletine electronice

VIDEO: IN 1995 Parintele Cleopa spunea ca ANTIHRISTUL AVEA DEJA 18 ANI …

Parintele pustnic Proclu: “Antihristul s-a nascut!”

VIDEO (si transcriptul) – Parintele IUSTIN PARVU: „ANTIHRISTUL este pe teren si lucreaza”

IPS BARTOLOMEU ANANIA despre APOCALIPSA

   Nu am ajuns acolo, dar nici mult nu mai este. Dar deja s-a inceput. Suntem in perioada de tranzit. Si desigur, profetia Sfantului ANATOLIE al OPTINEI (1855-1922) este strans legata de celelalte profetii despre vremurile apocaliptice. Cea a Sfantului Nil Athonitul, despre muntele Athos, o gasiti la:

Articolul zilei (10.09.2010): Detalii despre presiunile facute de cei au bagat bani grei in restaurarea manastirilor, pentru a fi acceptate femeile in Muntele Athos

   Si in Romania, observam clar cum cei cu viziuni ecumeniste ocupa din ce in ce mai multe scaune inalte. Si pe masura ce ei se inmultesc, numarul preotilor vrednici se imputineaza. Ba mai rau, chiar din randul celor ce figurau a fi traditionalisti, din ce in ce mai multi clerici si mireni ataca sau denigreaza sau indeamna la neascultare de marii si batranii duhovnici …

55 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. rica said, on septembrie 11, 2010 at 10:55 am

    Apreciază

  2. saccsiv said, on septembrie 11, 2010 at 10:57 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • codin said, on septembrie 12, 2010 at 2:51 pm

      E momentul cand as dori sa uploadez un material foarte interesant care contine si imagini.Cum procedez?

      Apreciază

      • saccsiv said, on septembrie 12, 2010 at 2:58 pm

        codin

        Ca sa-l pui la comentarii, nu ma pricep.

        Apreciază

      • codin said, on septembrie 12, 2010 at 3:04 pm

        Cu subiect tematic nou, foarte impotant si de interes maxim.Putin text si cateva imagini in pdf , jpg si un link. Imaginile sunt lucrate la mine din calc. asa ca nu pot da linkuri.Totusi…nu stiu.Da un mail ceva, altfel nu am facut nimic.Sau ma rog, cum doriti la urma urmei.

        Apreciază

      • saccsiv said, on septembrie 12, 2010 at 3:26 pm

        saccsiv@yahoo.com

        Apreciază

  3. Marcel said, on septembrie 11, 2010 at 11:10 am

    Nu are multa legatura cu articolul dar eu cred ca merita vazut reportajul de la Manastirea Banceni – Ucraina. De asemenea merita citite comentariille de la fiecare din cele 6 parti ale filmului. E inca o dovada a puterii lui Dumnezeu in timpurile de acum, cand rautatea se revarsa incet peste toata omenirea.






    Apreciază

    • Veaceslav said, on septembrie 11, 2010 at 2:30 pm

      @Marcel,
      multumesc din suflet.
      Slavit sa fie Dumnezeu!

      Apreciază

      • Marcel said, on septembrie 11, 2010 at 3:40 pm

        Am gasit mai de mult intr-o carte despre minunea cu Zoia cea de piatra din Rusia. Este imposibil sa nu stii despre ce este vorba. In romaneste nu am gasit decat texte care seamana prea mult intre ele, adica o sursa vine din cealalata si se opreste. As vrea sa stiu daca la atatia ani dupa eveniment, s-au dat publicitatii in mod oficial si alte elemente, in afara de cele stiute in mod curent.
        Multumesc.

        Apreciază

      • Veaceslav said, on septembrie 11, 2010 at 5:08 pm

        @Marcel,
        Da, am citit si eu candva despre asta, si acum am cautat, insa nimic nou.

        Apreciază

  4. iustin said, on septembrie 11, 2010 at 11:23 am

    Scopurile celor care incearca sa loveasca cu viclenie in crestinii ortodocsi care asculta de marii lor duhovnici, care pastreaza cuvintele lor si incearca sa reziste pana la sfarsit este de fapt acela de a LOVI IN INSISI MARII DUHOVNICI, pe care Dumnezeu i-a ales sa apere ortodoxia acum, in vremurile de sfarsit.

    Frate ortodox, oriunde te-ai afla, TREZESTE-TE SI NU TEME!

    Iata ce spune Cuvantul celor care-L pazesc:

    Apocalipsa 2, 10:

    ,,Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti.
    Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.”

    Apocalipsa 3:

    ,,10. Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ.
    11. Vin curând; TINE CE AI, CA NIMENI SA NU IA CUNUNA TA.
    12. Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, – al noului Ierusalim, care se pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu – şi numele Meu cel nou.
    13. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.”

    Apreciază

  5. iustin said, on septembrie 11, 2010 at 11:38 am

    Cat despre tradatori, iata ce spune Sfantul Apostol Pavel:

    ,,Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului.”

    (Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 2,5)

    Si tot in A Doua Epistola ne spune:

    ,,1.Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus,
    2. Şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii.
    3. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus.
    4. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste.

    6. Cuvine-se ca plugarul ce se osteneşte să mănânce el mai întâi din roade.
    7. Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul îţi va da pricepere în toate.
    8. Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, din neamul lui David, după Evanghelia mea,
    9. Pentru Care sufăr până şi lanţuri ca un făcător de rele, dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă.
    10. De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică.
    11. Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El.
    12. Dacă rămânem întru El, vom şi împărăţi împreună cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va tăgădui pe noi.
    13. Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuşi.”

    Apreciază

  6. el said, on septembrie 13, 2010 at 5:59 pm

    completari la Profetia Sf.Anatolie.
    De la :
    „Cuv. Seraphim Rose:
    “Intr-un asemenea veac – scrie Arhiep. Averchie Tausev – pentru a fi un adevarat crestin ortodox, gata de a-si pastra credinta in Mantuitorul Hristos chiar si in fata mortii, este mult mai greu in zilele noastre decat in primele secole ale crestinismului” (…) Prigonirea crestinilor din zilele noastre este mult mai bine disimulata. “Sub haina unei imparatii inselatoare, care arata minunat si ii duce pe multi in ratacire, se arata, de fapt, o prigoana ascunsa impotriva crestinismului… Aceasta prigoana este mult mai primejdioasa si mai infricosatoare decat prigoana fatisa, caci ameninta cu adevarat sa dea cu totul pierzarii sufletele – ceea ce inseamna moarte duhovniceasca” (…) Ispita belsugului si a confortului indeparteaza sufletul de la Dumnezeu, “slujitorii lui Antihrist sa straduie mai mult decat orice sa Il scoata pe Dumnezeu din viata oamenilor, astfel incat acestia, multumiti cu belsugul material, sa nu simta in nici un fel nevoia de a se intoarce la Dumnezeu, sa nu-si mai aduca aminte de El, ca sa poata trai ca si cum Acesta nu ar exista defel. Asadar, intreaga randuiala a vietii din zilele noastre, in asa numitele “tari libere”, unde nu este o prigoana fatisa impotriva credintei (..) este o primejdie si mai mare pentru sufletul unui crestin (decat o prigoana la aratare) caci il leaga cu desavarsire de pamant si-l face sa uite de Rai. Intreaga “cultura” contemporana, indreptata numai catre cunostinte cu desavarsire lumesti si intreg vartejul nebunesc al vietii legate de aceasta “cultura” il tin pe om intr-o stare neincetata de sterpiciune si de tulburare, care nu lasa nimanui putinta de a-si cerceta, doar putin mai adanc sufletul, in acest fel stingandu-se, incetul cu incetul, viata duhovniceasca”. Intreaga trairea din zilele noastre, la nivelul ei public, este o pregatire pentru venirea lui Antihrist: “toate lucrurile care se intampla in zilele noastre – la cel mai inalt nivel in religie, guvernamant si in viata publica- {…} nu sunt altceva decat o lucrare intensa a slujitorilor lui Antihrist pentru pregatirea si instaurarea imparatiei sale”, iar aceasta lucrare este infaptuita tot atat de mult de catre “crestini”, ca si de catre necrestini. (…) “Toti cei care in aceste zile ravnesc sa nu-si piarda credinta in Mantuitorul Hristos trebuie sa se pazeasca si sa stea impotriva oricarei doriri a lucrurilor materialnice si pamantesti si impotriva amagirii care vine prin bunurile lumesti. Este peste masura de primejdios sa se invoiasca cineva cu orice dorinta de a-si face o cariera, de a-si fauri un nume, de a dobandi stapanire si trecere inaintea oamenilor, de a-si agonisi bogatii, de a se inconjura de lux si confort

    Si de la:”
    Sf. Ioan Maximovici:
    El {Antihristul} va crea conditii de viata Bisericii, ii va ingadui sa slujeasca, va promite ca va construi biserici splendide, cu conditia recunoasterii lui ca “fiinta suprema” si ca lumea sa i se inchine. (…) va fi o apostazie generala si, pe deasupra, multi episcopi vor trada credinta, iar ca justificare, vor arata spre starea stralucita a Bisericii. Cautarea compromisului va fi atitudinea caracteristica a oamenilor. Fermitatea marturisirii va disparea. Oamenii vor cauta cu asiduitate sa-si motiveze caderea, iar raul, ca o moleseala maligna, va sustine aceasta stare generala. oamenii vor avea obisnuinta lepadarii de dreptate, a dulcetii compromisului si a pacatului.”

    Apreciază

  7. el said, on septembrie 13, 2010 at 6:01 pm

    De la Fericitul Filotei Zervakos:

    „Satana face ultimul asalt si in acesti ani in care ne gasim, mare necaz si stramtorare vor veni in lume…(…) Asadar, mare manie are sa vina. Multe rautati se intampla in lume, indeosebi doua: desfraul si avortul. (…) Dumnezeu este indelung-rabdator, iar o mie de ani sunt inaintea lui Dumnezeu ca o ora. Rabda indelung, dar si rabdarea Sa are margini. Nu e cu putinta ca Dumnezeu, care totdeauna pedepseste pacatul, sa ingaduie a se face atatea pacate, fara sa le pedepseasca… Numai sa fim pregatiti. S-avem credinta in Dumnezeu, in El sa ne punem nadejdea si dragostea si El nu ne va parasi. Fie ca nimic sa nu ne desparta de iubirea lui Hristos. Acum ne aflam in pragul marii manii; se apropie sfarsitul sfarsitului. Sfintii Parinti ai Bisericii noastre au socotit moartea si a doua venirea Mantuitorului necesare pentru mantuirea omului, iar cei care le-au avut intotdeauna in minte, au fost izbaviti de chinurile vesnice. Din nefericire, oamenii au exemple rele din partea mai marilor societatii si ai Bisericii, care si-au invartosat inimile mai rau decat evreii. (…) Vai si amar de vietuitoriii acestei lumi! Cata intristare va sa vina peste oameni, daca stapanitorii lor sunt slujitori si robi ai antihristului! (…) Pentru ca aceia care au fost inrolati de Stapanul Imparatiei Cerurilor sa lupte, s-au molesit. si nu numai ca au slabit, ci s-au adancit in somnul greu al trandaviei si al nepasarii. (…) E vremea sa va treziti din somn. Sculati-va, aruncati departe somnul nepasarii, ca sa nu va gaseasca vrajmasul dormind si sa va omoare. Treziti-va, caci ne indreptam spre sfarsit, spre moarte, pentru ca ziua celei de-a doua veniri a Domnului se apropie. Treziti-va ca sa luptati in putinul timp care v-a mai ramas, caci “vine ceasul cand nimeni nu va mai putea lucra”…

    Apreciază

  8. el said, on septembrie 13, 2010 at 6:02 pm

    „Profetia Sfintului Nifon

    (Din volumul „Hrana Duhovniceasca”)
    Pina la sfirsitul lumii, nu vor lipsi profetii lui Dumnezeu, dupa cum nici slujitorii diavolului nu vor lipsi niciodata. Insa in zilele din urma citi vor sluji cu adevarat, cu credinta lu Dumnezeu, cu multa intelepciune se vor ascunde de oameni. Si cu toate ca nu vor face semne si minuni ca Sfintii cei de demult, vor merge insa pe calea cea anevoioasa cu multa smerenie.
    Acestia se vor afla in Imparatia Cerurilor mai mari decit parintii care au facut minuni, pentru ca in vremea lor adica in axceste zile in care traim noi astazi, ale lui antihrist, nu se afla nimeni ca sa faca semne si minuni, ca sa infierbinte rivna lor spre nevointele cele duhovnicesti. Pentru ca in toata lumea, citi vor ocupa tronurile arhieresti vor fi cu totul nevrednici si nu vor avea nici o idee de fapte bune. Dar si staretii, conducatorii monahilor, vor fi la fel. Vor fi biruiti de lacomia pintecelui si slava desarta, si vor fi pricina de sminteli oamenilor, mai mult decit pilda de fapte bune. Si de aceea nici nu se vor mai gindi la lucrarea faptelor bune. Peste tot va stapini iubirea de arginti. dar vai de monahii care se straduiesc sa adune bani, ca unii ca acestia nu vor vedea fata lui Dumnezeu. Caci iubirea de arginti este uriciune inaintea lui Dumnezeu. Monahii si mirenii vor da bani cu dobinda. Ei nu vor voi sai dea la saraci ca sa le rasplateasca Dumnezeu cu mult mai mult in Imparatia Cerurilor. Daca nu se vor parasi de aceasta lacomie, se vor cufunda in tartarul cel intunecos al iadului.
    Din nestiinta se vor insela cei mai multi si vor merge pe calea cea larga si neteda, care duce la pierzanie.

    Apreciază

  9. el said, on septembrie 13, 2010 at 6:03 pm

    Profetia Sfintului Moise Arapul
    (despre calugarii din neamul cel de pe urma) din vol. „Hrana Duhovniceasca”
    Sf. Moise Arapul a profetit zicind: „In zilele cele de pe urma ale veacului al saptelea si jumatate, viata monahiceasca se va defaima cu totul si monahii nu vor mai tine socoteala de mintuirea sufletului. ei vor umbla prin mijlocul tulburarilor si gilcevilor, intunecati, fara nici un folos si lenesi, neingrijindu-se nicidecum de fapta buna, robiti de patimile pacatului, pentru ca de acolo de unde l-au ars pe satana nevoitorii cei dintii, tot de acolo si el are sa arda si sa pirjoleasca. Si de unde s-a biruit, va birui si el pe monahii cei lenesi si defaimatori. Unde a sporit dreptatea, acolo va prisosi mai mult pacatul si faradelegea, pentru ca se va raci dragostea multora si monahii vor petrece prin mijlocul lumii si a mirenilor, fara frica, cu mincari si bauturi amagindu-se de poftele trupului, prin desertaciuni, in necuratii si fapte rusinoase. In acele zile va fi uriciune, zavistie, sfezi sibatai in manasirile de obste pina la singe, tot asa si in lavre, unde nu e viata de obste, din rautatea unuia asupra celuilalt si pentru ca s-au defaimat sfintele canoane si nevointa cea duhovniceasca, se vor pune egumeni si stareti oameni neincercati in fapta buna, fara credinta, nepriceputi, de nici un folos si simpli, nedeosebind binele de rau, lenesi, fara fapte bune, ingrijindu-se numai de cele pamintesti, purtindu-se cu nerusinare in slujbe.
    Rapind cu sila egumeniile, cu daruri, si nestiind sa invete si sa povatuiasca turma si fratimea, nestiind ca ei sunt chip si pilda de folos pentru cei care urmeaza fapta buna si neintelengind ca ei au sa dea seama lui Dumnezeu in ziua judecatii pentru turma lor. Si din pricina nepasarii egumenilor ce nu poarte grija de turma, se vor pirde, se vor osindi nu numai cei lenesi si trindavi, ci si fratii cei cu viata buna si infrinati.”
    Dupa aceea Moise, robul lui Dumnezeu, a vazut ca nori si virtej, negura intunecoasa si ispite foarte infricosate au venit asupra monahilor din partea de la Miazanoapte, caci ii alerga pe monahi si cinul cel monahicesc se imprastia de blestematele eresuri si sileau pe multi sa lepede hainele monahicesti si sa se insoare. Atunci, putini nevoitori care vor fi incercati ca aurul si ca argintul in cuptor in necazuri multe, in prigoana si in strimtorare, se vor lamuri. Si citi se vor afla incercati si vor birui atitea ispite infricosate, se vor preamari, se vor preaslavi si se vor cinsti de Dumenzeu mai mult decit acei care au rabdat caldura si zaduful zilei si gerul noptii.
    Dupa aceea Moise, robul lui Dumnezeu, a vazut ca a trecut iarma aceea a necazurilor si ispitelor si prigoana acelor infricosate eresuri si s-a facut liniste si dupa ce vor trece citiva ani iarasi se va dispretui ceata monahilor cea ingereasca si vor veni iarasi ispite asupra lor mai multe si mai silnice. A vazut ca monahii vor petrece impreuna cu calugaritele si impreuna cu pofta cea rea va veni si tirania, caci si cei ce nu vor voi, se vor batjocori cu sila.
    Preotii se vor spurca prin pacatul desfriului si preotesele lor vor preacurvi, asemenea si ei vor preacurvi cu altele. Atunci va veni minia cea mare a lui Dumnezeu si va distruge tot neamul acela viclean si-l va trimite in focul cel vesnic.
    Deci, fericiti vor fi citi nu se vor pleca la cea mai mare faradelege a necuratiei, care este mai silnica si mai grea decit uciderea, si se vor impotrivi si vor mustra faradelegea ca Sf. Ioan Botezatorul si vor starui mustrind amestecare de singe si vor fi ucisi de cei prea faradelege spurcati si prea necurati oameni din vremea aceea si apoi se vor odihni in sinul lui Avraam, Isaac si Iacob preslavitilor Patriarhi si vor locui in Imparatia Cerurilor cu toti Sfintii, bucurindu-se si veselindu-se, de care bucurie sa ne invredniceasca Dumnezeu si pe noi cu darul Lui cel sfint. Amin

    Apreciază

  10. el said, on septembrie 13, 2010 at 6:04 pm

    Sf. Ioan de Krnostadt

    „Care dintre ortodocsi nu ar dori unirea cu toti catolicii sau luteranii si sa fie una cu ei in Hristos, o singura Biserica, osingura obste acelor credinciosi! Care insa, dintre aceste zise biserici, mai ales dintre intii-statatorii numiti papi, patriarhi mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi sau xiondzi, pateri, se va invoi sa se lepede de ratacirile sale? Nici unul. Iar noi nu ne putem sa ne invoim la invatatura lor eretica fara sa aducem vatamare mintuirii sufletului nostru. […] Oare se pot uni cele de neunit – minciuna cu adevarul?
    Iezuitii catolici in folosul papei si a propriei lor vederi si scopuri egoiste si meschine, au pervertit legea constiintei si legea Evangheliei afirmind ca pentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilor religioase, catolicii pot intrebuinta si toate mijloacele nelegiuite: adica si sa omoare si ca vicleneasca in tot felul si sa prigoneasca credinta ortodoxa, sa o numeasca schismatica si o credinta de ciini, si sa-i arda pe ruguri pe ortodocsil, ca pe Hus si pe altii.
    Neindoielnice sunt cuvintele Mintuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce nu este cu Mine, este impotriva Mea (Matei 12,30). Catolicii, luteranii si reformatii au apostaziat de la biserica lui Hristos – ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrajmasie impotriva noastra, cauta din rasputeri sa ne omoare, ne strimtoreaza in tot chipul pentru credinta noastra, ne batjocoresc si ne fac toate felurile de neplaceri mai ales in asezarile lor cele mai insemnate, ei merg in chip vadit impotriva lui Hristos si a Bisericii Sale, nu cinstesc de viata facatoarea Cruce, sfintele icoane, sfintele moaste, nu respecta posturile, strimba dognmele creduintei celei mintuitoare. Ei nu sunt cu noi sunt impotriva noastra si impotriva lui Hristos. In toarce-i Doamne la adevarata Ta Biserica si mintuieste-i!
    De gresita intelegere de catre catolici a cuvintelor Mintuitorului: Tu esti Petru si pe aceasta piatra (pe Hristos, pe Care Petru L-a marturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16,18) depind toate ratacirile catolicilor si papilor si mai ales parelnicul primat papal in Biserica si parelnicul rang al papilor de loctiitori ai lui Hristos. […]
    Ci uitati-va cite rataciri sunt ingaduite in creinta papei (iar nu a lui Hristos) rataciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu – si-i veti intoarce spatele cu nemultumire si groaza! O trufie omeneaca! o trufie sataniceasca! Auzi, papa infailibil! O, iezuitism! […]
    Catolicii recunoscindu-l drept cap al bisericii pe papa, pe adevaratul Cap al Bisericii – Hristos, L-au pirdut si au ramas lipstiti de Cap. Intreaga istorie a papismului da marturie ca la catolici nu este Cap fiindca ei fac lucruri necuvioase, lupta impotriva Bisericii Ortodoxe, […] Iar in invatatura lor dogmatica – vai, cite erezii, inovatii, abateri de la adevar! O, pirzator sistem papist!
    Singurul Cap al Bisericii ceresti, pamintesti si din cele mai dedesupt este Hristos Dumnezeu!”

    Apreciază

  11. el said, on septembrie 13, 2010 at 6:06 pm

    Sf. Efrem Sirul:
    Luati aminte fratii mei! Covarsirea fiarei si mestesugirea vicleniei ei, de la pantece incepe! Caci, dupa ce va fi stramtorat cineva, lipsindu-se de bucate, va fi silit a primi pecetea lui, dar nu peste toate madularele trupului, ci pe mana dreapta si pe frunte, va fi pus paganescul chip, ca sa nu mai aiba stapanire omul, sa se pecetluiasca cu mana dreapta cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte, nici sa nu se pecetluiasca in numele Domnului, nici cu prea slavita si cinstita Cruce a lui Hristos, Mantuitorul nostru. Ca stie ticalosul, ca daca se va pecetlui cineva cu Crucea Domnului ii risipeste toata puterea lui si pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea este si fruntea, care, ca un sfesnic ce poarta faclia luminei, adica semnul Mantuitorului pe fata.

    „Parintele Cleopa:
    Stiti dumneavoastra ce vremuri traim noi? Noi suntem cei de pe urma! Ar trebui numai sa plangem in toata ziua, dar nu simtim! Traim in nesimtire, ca asa au trait cei dinainte de potop …


    CUVIOSUL SELAFIIL CEL ORB: “O sa inceapa mare invalmaseala in Biserica”
    “Parintele spunea ca vremea este aproape. ‘O sa inceapa mare invalmaseala in Biserica, eu n-o s-o prind, dar voi o s-o prindeti‘. Mai spunea ca e aproape timpul cind cartile ortodoxe vor fi nesemnate si se vor raspindi din mina in mina. Atunci vor propovadui femeile, ca pe vremea sfintilor apostoli, deoarece preotii nu o vor putea face. Dreapta credinta va fi pastrata prin epistole raspindite printre credinciosi, deoarece partea oficiala a Bisericii nu va mai propovadui adevarul. Cu toate acestea, parintele spunea sa mergem asa inainte, fara sa ne rupem de episcopi”.

    Apreciază

  12. el said, on septembrie 13, 2010 at 6:09 pm

    Sf. Tihon din Zadonsk:
    “Crestinii care traiesc fara frica de Dumnezeu, care nu fac adevarata pocainta si sunt lipsiti de roade aduc ei, oare, jertfa lui Dumnezeu?”. Nicidecum. “Dar multi dintre ei zidesc biserici, imbraca evangheliile in aur si argint, cos vesminte pentru biserica, aduc lumanari si tamaie”. Cu nimic nu le folosesc acestea, fiindca ei raman neindreptati si nepocaiti, fiindca lui Dumnezeu , deoarece este duh (v. Ioan 4, 24), nu ii bineplacem decat prin jertfa duhovniceasca, adica prin supunerea voii noastre fata de voia Lui si prin celelalte roade ale credintei. Iar ei, desi fac faptele aratate mai sus, nu vor sa-i aduca lui Dumnezeu jertfa ascultarii, fara de care nimic nu Ii place lui Dumnezeu. “Dar multi merg la biserica ca sa se roage, sa Il slaveasca, sa Ii cante si sa Ii multumeasca lui Dumnezeu!”. Nici asta nu le foloseste, fiindca ei cu gura canta si multumesc lui Dumnezeu, insa cu inima stau departe de El, precum spune Dumnezeu despre ei: se apropie de Mine poporul acesta cu gurile lor si cu buzele lor Ma cinstesc, dar inima lor departe sta de Mine (Matei 15, 8) – si prin viata lor cea nelegiuita necinstesc si hulesc numele lui Dumnezeu. “Si atunci se afla intr-o stare primejdioasa?”. Cu adevarat primejdioasa, fiindca sunt supusi osandei vesnice dimpreuna cu inchinatorii la idoli, cu care deopotriva se afla in ratacire si nu-L cinstesc pe singurul Dumnezeu, ci isi jertfesc vointa si sufletul pacatului si prin pacat diavolului – daca nu se vor intoarce fara fatarnicie si nu se vor pocai. “Si ei cred in Dumnezeu?”. Nicidecum, caci credinta adevarata face roade bune si de lucrurile rele se departeaza – iar ei Il marturisesc pe Dumnezeu, insa cu inima si cu faptele se leapada de El, precum invata Apostolul (Tit 1, 14).


    Sf. Avva Pamvo
    Din vol. „Patericul Egiptean” – pag. 209 cuv 15:
    Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul sau ca sa vinda rucodelia sa. Si facind 16 zile (dupa cum ne spunea noua) noaptea dormea in tinda bisericii Sfintului Apostol Marcu, si vazind slujba bisericii s-a intors la batrinul. A invatat inca si citeva tropare. Deci i-a zis lui batrinul: Te vad fiule tulburat. Nu cumva vre-o ispita ti s-a intimplat in cetate? Raspuns-a fratele: Cu adevarat Avvo, intru lenevire cheltuim zilele noastre, in pustia aceasta si nici canoane, nici tropare nu cintam. Mergind la Alexandria, am vazut cetele bisericii cum cinta si m-am intristat ca nu cintam si noi canoanele si troparele. I-a zis lui batrinul: Amar noua fiule, ca au ajuns zilele in care vor lasa calugarii hrana cea tare, cea zisa prin Sfintul Duh si vor urma cintarilor si glasurilor, caci ce umilinta si ce lacrimi se nasc din tropare? cind sta cineva in biserica sau in chilie si isi inalta glasul sau ca neputinciosii. Ca daca inaintea lui Dumnezeu stam, suntem datori sa stam cu multa umilinta si nu cu raspindire, ca n-au iesit calugarii in pustia aceasta ca sa stea inaintea lui Dumnezeu si sa se raspindesca si sa cinte cintari cu viers si sa puna glasurile la rinduaiala cu mestesug, sa-si clatine miinile, sa-si tirasca picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu si cu cutremur, cu lacrimi si suspinuri, cu glas evlavios, umilit, masurat si smierit sa aducem lui Dumnezeu rugaciune.
    Ca iata iti zic tie fiule, vor veni zile cind vor strica crestinii cartile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeestilor Prooroci, stergind Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti. Si se va revarsa mintea la acestea, iar de la acelea se va departa. Pentru aceasta Parintii nostri au zis: Cei ce sunt in pustia aceasta sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hirtii, ca va sa stearga neamul cel de pe urma vietile parintilor si sa scrie dupa voia lor, fiindca mare este necazul ce va sa vina. Si i-a zis lui fratele: Asadar se vor schimba obiceiuruile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserica sa faca acestea? Si a zis batrimul: In astfel de vremuri se va raci dragostea multora si va fi necaz mult. Napadirile paginilor si pornirile noroadelor, neastimparul imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni nebagind seama de mintuirea lorsi a turmei, osirdnici toti si silitori la mese si gilcevitori, lenesi la rugaciuni si la clevetiri osirnici, gata spre a osindi vietile batrimilor si cuvintele lor, nici urmindu-le, nici auzindu-le, ci mai virtos ocarindu-le si zicind: De-am fi fost si noi in zilelel lor ne-am fi nevoit si noi.
    Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de fetele celor puternici, judecind judecati cu daruri, nepartinind pe cel sarac la judecata, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Va intra inca si in norod necredinta, curvie, uriciune, vrajba, zavestie, intaratari, furtisaguri si betie. Si a zis fratele: Ce va face cineva in vremile si anii aceia? Si a zis batrinul: Fiule in acele zile cel ce isi mintuieste sufletul sau mare se va chema in imparatia cerurilor

    Apreciază

  13. el said, on septembrie 13, 2010 at 6:12 pm

    Sf. Ignatie Briancianinov:

    „… Necazurile si ispitele de astazi, in aparenta slabe si mai putin virulente, urmaresc asemenea necazurilor si napastelor puternice din vechime, sa-l indeparteze pe om de Hristos, sa distruga crestinismul adevarat de pe pamant, lasandu-i doar o pojghita subtire pentru o foarte comoda amagire. Vom vedea ca ispitirile usoare, gandite insa si executate cu viclenie infernala de Satana, actioneaza cu mult mai mare succes decat ispitirile grele, vadite si directe. (…) Vietuirea dupa Dumnezeu va deveni foarte anevoioasa, din pricina apostaziei generale. Multimea apostatilor, intitulandu-se si prezentandu-se in aparenta drept crestini (!), ii vor prigoni cu atat mai lesne pe veritabilii crestini. Apostatii, inmultindu-se, vor impresura pe adevaratii crestini cu nenumarate intrigi, vor pune nenumarate piedici in calea bunelor intentii de mantuire si slujire a Domnului, dupa cum arata Sfantul Tihon din Zadonsk. Ei vor lupta impotriva robilor lui Dumnezeu, recurgand la forta autoritatilor de stat,prin represalii si denunturi, prin diverse uneltiri, amagiri si prigoana feroce…(…) O, vremi nenorocite! O, stare nenorocita! O, dezastru spiritual, nevazut oamenilor patimasi, neasemuit mai mare decat toate calamitatile naturale! O, nenorocire, inceputa in timp si nesfarsindu-se in timp, ci trecand in vesnicie! O, nenorocirea nenorocirilor, inteleasa numai de dreptii crestini si de adevaratii monahi, ascunsa celor pe care-i invaluie si-i pierde!

    Apreciază

  14. el said, on septembrie 13, 2010 at 6:16 pm

    „Despre inmultirea faradelegii” (Sf. Nil Atonitul)
    Cind se va inmulti faradelegea o sa se adune toate prihanirile si necuratiile lumii, si o sa se invisteriasca necurata fica a curviei care sa fie lacas al preacurviei. Ca precum Doamna noastra de Dumnezeu Nascatoare a fost Preacurata mai inainte de Nastere si in Nastere si dupa Nastere, Preasfinta Fecioara, si a Nascut pe Iisus care nu a stiut pacat; asa din contra necurata aceea fica, muma faradelegilor, va fi si mai inainte de nastere si in nastere si dupa nastereqa spurcatului antihrist, o sa fie curva necurata si preacurva in toata viata ei. La aceasta necurata o sa se adune toate faradelegile si o sa nasca pe fiul pierzarii. Si din pricina lipsirii Darului Sfintului Duh la oameni, pentru pacatele si faradelegile lor, o sa se aduna si o sa invie toate faradelegile oamenilor in pintecele ei. Si dupa nasterea filului pacatului, o sa vina toata lipsa la oameni. Intii o sa se lipseasca de dragoste, de unnire, de curatenie. Al doilea tot locul si orasul de pastori tematori de Dumnezeu si proistosi credinciosi. Al treilea Bisericile lui Dumnezeu de arhierei si de duhovnici si preoti evlaviosi, precum de acum au inceput a se lipsi. Dupa aceea o sa se arate si acest necurat dupa cresterea virstei lui si o sa se umple de sataniceasca putere ca sa faca semne si minuni inaintea ochilor oamenilor patimasi, precum a facut Chinopsos mincinoasa inviere, fiindca la sfinti nu are lucrare in slabiciune ci numai la cei intunecati de patimi. Precum marele Macarie vedea pe muiere in firea ei, pe care o vedeau oamenii ca pe o iapa. Si o sa se fatarniceasca cu blindetea, pentru ca sa plece pe noroade la inselaciunea lui, ca sa se faca monah. Asemenea se va arata pasnic si smeritm, ca sa i se inchine toti. Fiindca hrana lui o sa fie tulburarea oamenilor, cind se vor tulbura oamenii se va bucura. Aceasta este uitarea credintei si a fricii lui Dumnezeu, peacurvia, curvia, sodomia, iubirea de avutii, iubirea de argint, pomenirea de rau, zavistia, osindirea, minciuna, clevetirea si celelalte rautati. Cu acestea o sa se hraneasca si o sa stapineasca toate cetatile. Fiindca nu o sa se gaseasca alt om vrednic sa stapineasca cetatile, pentru aceea toata lumea o va stapini si o sa-l aiba pe acesta atotstapinitor.
    Atunci pe cit vor capatui, vor socoti ca-si lucreaza mintuirea. Atunci o sa se defaime Sfinta Evanghelie si Biserica lui Dumnezeu si o sa fie multa lipsa in lume. Semne si aratari de la Dumnezeu in mijlocul lipsirii. Foame indoita, simtita si gindita. Simtita, ca o sa se inchida cerul ca in zilele lui Ilie, pentru faradelegile lor si nu o sa dea ploaie si vor flaminzi oamenii de cuvintul lui Dumnezeu, ca nu o sa se gaseasca vre-un Drept cu fapte bune ca sa-i invete Cuvintul mintuirii. Si o sa se ridice blagoslovenia lui Dumnezeu de la mincaruri si bauturi. Fiindca pe cit vor minca mai mult vor flaminzi. Atunci cei bogati isi vor deschide comorile lor si aurul si argintul vor fi defaimaite si o sa se calce pe drumuri ca pietrele. Atunci o sa se zamisleasca rautatea luceafarului in inimile oamenilor siu atunci o sa vietuiasca paginatatea cu pintecele lui antihrist. Si se va ridica Darul lui Dumnezeu de la oamnei, precum zice Scriptura. Nu va locui Duhul lui Dumnezeu in acesti oameni fiindca sunt trupuri. O sa se imputinese si oamenii si o sa moara pe drumuri precum pasarile, pecetluiti de antihrist, vor minca carnuri de oameni morti, neputind suferi foamea si lesinarea, si mincind trupuri moarte vor muri si ei.
    Iar intelesul pecetii lui antihrist (666) este asa: „Al meu esti si al tau sunt, de buna voie viu, nu de sila”. Vai si amar celor pecetluiti! Si o sa se faca tulburare mare in lume. Si auzind oamenii in alta parte pace, o sa se mute acolo. Si o sa gaseasca mai multa lipsa. si o sa auda de la locuitori: O, cum ati venit in acest blestemat loc, unde nu a ramas intelegere omeneasca? Atunci, vazind Dumnezeu tulburarea oamenilor, o sa Porunceasca marii sa-si ia ce dintii stare si io sa se urce focul cel de sub pamint din care se infierbinta apele calde, si o sa fiarba apa lumii precum fierb apele de la metale si atunci vor inceta oamenii sa se mute din loc in loc. Si din fierberea marii o sa se desfiinteze fata pamintului si o sa se usudce pamintul si nu va rasari iarba si copacii nu vor da lastare, izvoarele apelor se vor usca, dobitoacele si pasarile vor muri de aburii marii si ai puciiasei. Si iata vremea se apropie si voi nu intelegeti, fiindca viclesugurile oamenilor s-au inmultit si s-au facut stihiile grabnic, pentru a se apropia sfirsitul ce l-a orinduit dumnezeu in mijlocul milemiului al 8-lea.
    Deci Dumnezeu, purtind grija de mintuirea oamneilor celor cu bunavointa, o sa trimita pe Enoh, pe Ilie si pe Ioan Bogoslovul (Evanghelistul) sa propavaduiasca si sa intareasca marturisirea pentru acei ce o sa se mintuiasca si sa invete ca cei care nu se vor pecetlui se vor mintui in Imparatia Cerurilor. Sa se insemneze cu semnul Crucii, ca insemnarea Sfintei Cruci izbaveste pe om de osinda iadului, iar lui antihrist ii da osinda iadului. De flaminzit sa rabdati, ca Domnul va va trimite ajutor din inaltine, iar oamenilor le va zice: Iata citi s-au pecetluit, s-au multumit. Si le va zice: Oamenii nu s-au multumit la insemnarea pecetei pierzarii, ci inselaciunea i-a facut nesimtitori si nu cunisc mintuirea lor. Oamenii cei materialnici, s-au facut draci si nu simt foamea si setea pentru care s-au facut intr-o unire cu dinsii, insa flaminzesc si insetoseaza mai multdecit voi, de sapte ori cite sapte. Rabdati putintel si o sa vedeti pe cei pecetluiti murind sufleteste si trupeste. Iar cei ce vor rabda din voi o sa traiti viata vesnica.
    Opt milenii, opt mii de ani sunt. Deci venirea Domnului a fosat la anul 5508, care fac cinci milenii. Iar in jumatatea mileniului al 8-lea adica la 7500 de la facerea lumii si de la Hristos 2000, Deci 500 s-au lasat si de se vor mai lasa 50, vine.
    Atunci antihrist vazind pe cei trei prooroci propavaduind Adevarul si dovedindu-i inselaciunea lui, o sa se minie si o sa porunceasca sa i se aduca inaintea lui. Si intii o sa-i momeasca zicind: Pentru ce voi nu va pecetluiti cu imparateasca pecete? Atunci o sa dojeneasca ei (sfintii) in fata pentru inselaciunea lui, zicindui: O, inselatorule si amagitorule antihriste! Nu-ti ajunge ca ai pierdut atitea suflete, ci ne silesti si pe noi sa te asculatam? Blestemata este pecetea ta si slava ta si cu pirzarea ta a venit si sfirsitul lumii. Iar spurcatul auzind dojana si blestemurile ce i-au facut sfintii, singur o sa ia sabia si o sai taie, iar dupa moartea lor o sa poruncesca la ai sai sa faca mai cumplite rautati. Adica: curvii, preacurvii, sodomii, ucideri, rapiri, miciuni, furtisaguri, tiranii, vinzari de oameni si cumparari de copii, parte barbateasca si femeiasca, si o sa curveasca in drumuri de fata precum ciinii. Iar oamenii celui spurcat, avind libertate sa stinga firea omeneasca cu multe chipuri ale rautatii, silindu-se simtitor si ginditor cu rautatea lor sa prapadeasca bunatatea oamenilor si sa-si iasa din mintile lor, din multa neastimparare si o sa se faca scurti la trupuri ca dracii. (firea dracilor e scurta si rotunda, si firea oamenilor o sa se uneasca cu a dracilor sin la scurtimea trupului, vor fi pina la cinci palme lungime si o sa se faca mai vicleni decit dracii).

    Apreciază

  15. el said, on septembrie 13, 2010 at 6:20 pm

    „(Despre ispita crestinilor din veacul de acum) din vol. „Hrana Duhovniceasca”:
    In cartea care se numeste „Pateric” sunt scrise urmatoarele: Sfintii Parinti ai Schitului au profetit despre neamul cel de pe urma. A intrebat unul: „Ce lucram noi?”, si raspunzind unul dintre dinsii, marele Avva Ishirion a zis: „Noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu”. Iarasi intrebind a zis: „Cei de dupa noi ce vor face oare?”, si a zis: „Vor face numai pe jumatate din cit am lucrat noi”. „Dar cei de dupa dinsii ce vor face?”, si a zis: „Neamul acela nu va putea face nimic, ci le vor veni ispite mari si cei care vor fi incercati in vremea aceea vor fi mai mari decit noi si decit parintii nostri”. Care sa fie oare acele ispite mai mari care sa arate mai lamuriti pe crestinii din veacul de pe urma, incit sai arate mai mari decit vechii parinti? Ispita neamului crestinesc din vremile de pe urma este ivirea proorocilor mincinosi (catolici, protestanti, sectari, Yoga crestina, bahai, teosofie, New Age, ecumenism-erezia ereziilor),care cauta sa piarda si pe cei alesi. Despre acestia a profetit Domnul ca vor fi in veacul cel de apoi: „Multi vor veni in numele Meu si pe multi vor insela” (Matei cap. 5,11)
    Vorbesc si ei despre dragoste, de curatire, pentru fapta buna, de smerenie si de virtute, si ajuta obstile crestinesti. Cit este de greu pentru crestinii ortodocsi sa inteleaga pe cine au inaintea lor? Cit e de usor sa fie atrasi de ideile lor cele „filozofice” si sa-i creada. De multe ori rautatea insala, prefacindu-se in chipul faptei bune. Dupa cum a spus si Sf. Dorotei: „nici o rautate si nici unul dintre eresuri, nici insusi diavolul nu poate sa insele pe cineva, decit numai daca se preface in chipul faptei bune”. Dupa cum si Sf. Apostol zice: „Ca insusi diavolul se preface in inger de lumina”.
    „Neghina” numeste Sf. Vasile cel Mare pe toti cei care strica invataturile Domnului si amestecindu-se ei cu trupul Sfint al Bisericii, ca sa fie neobservati si sa faca vatamare. (din Catehismul Sf. Chiril, patriarhul Ierusalimului pag. 121)

    Apreciază

    • Rgogu said, on septembrie 26, 2010 at 2:39 pm

      Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa iti ajute in toate cele bune si sa te mantuiasca!
      Doamne ajuta!

      Apreciază

      • el said, on noiembrie 15, 2010 at 8:24 pm

        @Rgogu

        multumesc frate si tie sa-ti faca Hristos asemenea inmiit.
        Doamne ajuta.

        Apreciază

  16. […] SECTARII VOR O ROMÂNIE smintită (2) […]

    Apreciază

  17. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  18. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  19. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  20. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  21. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  22. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  23. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  24. Oglinda Libertatii said, on septembrie 18, 2013 at 5:48 pm

    […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  25. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  26. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  27. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  28. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  29. […] turc si multe altele Profetia Sfantului Moise Arapul despre CALUGARII DIN NEAMUL CEL DE PE URMA PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … Profetia Sfantului CALINIC de la Cernica despre 1992, inceputul SFARSITULUI LUMII … O […]

    Apreciază

  30. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  31. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  32. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  33. 666 si LEPADAREA | Saccsiv's Weblog said, on octombrie 7, 2014 at 5:28 am

    […] Iata ce putem citi la PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA …: […]

    Apreciază

  34. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  35. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  36. 666 și LEPĂDAREA - OrtodoxINFO said, on mai 25, 2017 at 1:41 am

    […] Iata ce putem citi la PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA …: […]

    Apreciază

  37. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază

  38. […] PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA … […]

    Apreciază


Lasă un răspuns către „Voi, cei mici, îl veţi vedea pe ANTIHRIST”. | Ortodoxia Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.