SACCSIV – blog ortodox

MUZICA ce otraveste mintile copiilor

Posted in Lady GaGa, RIHANNA by saccsiv on august 16, 2010

   Citez din articolul Lady Gaga IS poisoning children’s minds (Lady Gaga otraveste mintile copiilor):

   Va rog sa nu ma intelegeti gresit atunci cand afirm ca persoana prin intermediul careia am facut prima oara cunostinta cu sexul este Cliff Richard.

   In 1958, single-ul lui Cliff „Move It” (descris de catre John Lennon ca fiind prima inregistrare rock ‘n’ roll a Marii Britanii) a ajuns in varful topurilor, fapt ce a dus la concertarea sa in Liverpool, miscandu-si partile intime precum Elvis in costumul sau roz socant.

   Nu-mi fac iluzii legate de motivul pentru care aceasta era atat de grozav. Cum mai tipam eu si prietenii mei! Aveam 12 ani.

    Regina imoralitatii: Lady Gaga transmite imagini obraznice de sexualitate fatisa

   Aceasta este o constanta readucere aminte ca industria pop a prosperat intotdeauna pe spinarea rebeliunii sexuale.

   Faptul ca tatal meu il detesta pe Cliff pentru muzica sa „din jungla”, facea totul cu atat mai captivant pentru mine.

   De ce condamn pornificarea muzicii pop, precum mogulul Mike Stock?

   Deoarece ceea ce era odata rebel, acum a devenit banal si imposibil de evitat; ceea ce era odata sugestiv, acum a devenit explicit – si, cel mai ingrijorator, publicul tinta este din ce in ce mai tanar.

   Stock (unul dintre membrii fondatori ai legendarei fabrici pop Stock, Aitken si Waterman) a atacat in mod public cultura pop pentru ca sexualizeaza prematur copiii zilelor noastre.

Inside view: Mike Stock - pictured here in his 80s hit-making heyday with colleagues Matt Aitken, centre, and Pete Waterman, right, - made stars of the likes of Kylie Minogue without resorting to overt sexualisation

   Acesta crede ca s-a mers prea departe: „In zilele noastre nu mai poti privi vedetele moderne, precum Britney Spears si Lady Gaga, impreuna cu un copil de doi ani. Acum, 99% din locurile in topuri sunt ocupate de R&B, iar 99% dintre acestea sunt pornografie.”

   Daca un om de rand ar fi iesit in fata cu asemenea afirmatii, criticii s-ar fi grabit sa-l acuze de „panica morala”. Daca indraznesti sa te opui regulilor „totul e permis” convenite de catre societatea noastra, vei fi rapid dat la o parte, tratat ca o mironosita.

   Dar Stock este omul care a lansat carirea lui Kylie Minogue si a facut o avere din afacerea pe care o condamna. Chiar si asa, se simte dator sa se apere, adaugand: „Nu e fiindca sunt de moda veche. Este vorba de pastrarea valorilor importante in lumea de azi.”

   Oare este chiar atat de rau pe cat afirma el?

   Oamenii ca mine nu stau sa urmareasca videoclipurile pop, deoarece nu este timp si oricum nu generatia mea este cea tintita. Dar alarma data de Stock este cauzata de insasi generatia tinta.

   Am scris un articol despre participarea mea la concertul Pussycat Dolls/Rihanna din Wembley in 2006, unde am fost uimit de numarul vast de copii din public.

    Concertul a avut loc intr-o noapte duminica, loc si timp total nepotrivit pentru copii, cu atat mai mult bebelusi.

   Acestia fusesera adusi de catre parinti sa vada un spectacol pentru adulti, plin de muzica bubuitoare si dansatoare lascive: vulgar de la un capat la altul.

   Avand acea experienta in minte, stiam exact la ce sa ma astept ieri cand, – pentru a investiga reclamatiile lui Stock – m-am asezat sa urmaresc o parte dintre videoclipurile Lady Gaga pe YouTube. Dar chiar si eu am fost dat pe spate de imaginile neinduratoare – nu doar sexuale, ci si nemiloase.

   Tonurile subtile de violenta sunt la fel de evidente ca si sexualitatea.

    Fara romantism: videoclipurile lui Gaga includ sclavie si violenta sexuala grotesca, insa Cher, surprinsa in poza de mai sus in 1992 si Madonna au fost mamele pornografiei pop.

   Bad Romance contine sclavie si violenta sexuala grotesca; Paparazzi este lipsit de gust prin referintele sale la moarte si handicap; pe cand Alejandro este plin de cizme de piele, sclavie si amenintare – culminand intr-un hidos viol in grup al unei figuri de tip monahal.

   Nu contest impactul teatral sau profesionalismul produsului. Nu conteaza repetitivitatea coreografiei – atingerea partilor intime, crisparea si sugestivitatea gurilor.

   Nu conteaza ca dansatorii de sex masculin au avut nevoie sa fie tatuati pentru a primi rolul – acesta este riscul meseriei.

   Nu conteaza ca ritmul hipnotizant este sintetic pana in punctul in care te tampeste.

   Nu conteaza ca versurile ating adancimi de genul: „Hai sa ne distram, ritmul este bolnav / Vreau sa-ti calaresc batul disco”.

   Ideea este ca Lady Gaga a vandut mai mult de 15 milioane de albume si mai mult de 40 de milioane de single-uri in intreaga lume. Este un fenomen – cine stie ca trebuie sa promoveze imagini tot mai socante pentru ca albumele sa continue sa i se vanda?

   Chiar daca aceasta inseamna aruncarea in publicul unui festival imbracata doar intr-un costum de tip plasa de pescuit si cu o pereche minuscula de chiloti, fara a-ti pasa cine te atinge in locurile intime.

   Imoralitatea si Gaga sunt doua fete ale aceleiasi monede, ceea ce nu ar conta daca evenimentele s-ar desfasura intre niste adulti care-si dau acordul.

Dar orice copil de opt ani poate vedea aceste lucruri la televizor sau pe computer – si o fac.

   „Mamele se tem ca nu pot controla telecomanda”, afirma Mike Stock.

   „Inainte chiar de a merge la scoala, copiii au aceste imagini imprimate in minte – videoclipurile pop si jocurile pe calculator, precum Grand Theft Auto – iar parintii nu pot face nimic in aceasta privinta.

   Muzica pop a folosit intotdeauna un innuendo sexual subtil, dar au fost vremuri cand acesta nu era la ordinea zilei.

   Britney Spears si Madonna sarutandu-se la premiile muzicale MTV

   Acum melodiile R&B si hip-hop vulgare se pare ca detin un monopol al pietei, astfel incat ce mai demult era clasificat drept extrem, acum a devenit mainstream.

   Unul dintre rezultate este ca majoritatea cantaretelor sunt fericite sa se injoseasca, vanzandu-se ca obiecte sexuale.

   Cher probabil ca a inceput acum 20 de ani cu scurta interzicere pe MTV a videoclipului ei „If I Could Turn Back Time”, datorita costumatiei sale revoltatoare.

Astazi, chiloteii tanga de piele neagra, tatuajele fesiale, costumatiile de tip plasa de pescuit sau gecile de piele nu ar misca un fir de par. Cher si Madonna au fost „mamele” acestui trend pornografic.

   Dar cat este de trist ca astazi, daca esti vedeta pop (cu niste exceptii onorabile, precum Leona Lewis), trebuie sa renunti la haine si sa imprumuti gesturile modelelor glamour – cu cat mai usuratice, cu atat mai bine.

   Cantaretele se pare ca sunt de parere ca singura metoda de a-si vinde albumele este sa-si dezgoleasca partile intime, in timp ce promoveaza o imagine brutala si libertina.

   Cheryl Cole ar arata foarte bine in niste haine elegante, deci de ce opteaza pentru aceasta degradare?

   Chiar si Cheryl Cole (cea mai sexy femeie din lume, conform revistei FHM) a ales sa cante in emisiunea „Factorul X” purtand cizme si o pereche de pantaloni bizari care-i aratau chilotii. Avea nevoie sa faca asta? Nu. Cheryl Cole ar fi frumoasa si intr-un costum de muncitor.

   Dar aceasta moda pornografica infecteaza majoritatea videoclipurilor – de la ochii mari ai lui Katy Perry pana la vulgaritatea plictisitoare a lui Britney Spears.

Costumatiile promovate de videoclipuri au devenit imbracamintea favorita a adolescentilor pentru o sambata seara in oras. Nu va lasati inselati, multe fete tinere (si femei) considera ca singura cale de a fi atragatoare este sa arate sexy, iar pentru a arata sexy trebuie sa arati usuratica. Iar pasul este mic de aici pana la un comportament corespunzator.

   Din pacate, multe femei tinere nu-si apreciaza valoarea mai sus de atat.

Mesajele pe care le primesc in copilarie prin intermediul ecranului le afecteaza comportamentul – si oricine sugereaza ca nu este adevarat este ignorant fata de puterea publicitatii.

   Anul trecut, un sondaj publicat in Jurnalul American al Medicinei de Prevenire a dezvaluit ca adolescentii care preferau cantecele cu referinte sexuale degradante erau mai pasibili de a deveni activi sexual.

   Atentie la accentul pus pe versurile „degradante” – care este la o lume distanta de dragostea si dorul traditional asociate cu muzica pop, impreuna cu innuendo-ul obraznic al lui Chuck Berry in hit-ul sau din 1964, „No Particular Place To Go”: „Nu i-am putut desface centura de siguranta”.

   Studiul a concluzionat ca expunerea la sexualitatea vulgara din media poate in mod sigur reprezenta un factor de risc, incurajand tinerii sa experimenteze sexual de la o varsta frageda.

   Nu am niciun dubiu ca cei care apara „mesajul” lui Lady Gaga si a „surorilor” sale din industrie vor spune ca videoclipurile le fac sa para „puternice”. Pana la urma, o femeie inalta datorita cizmelor cu tocuri, imbracata intr-un costum sci-fi si fluturandu-si „podoabele” arata ca si cum ar fi in stare sa conduca lumea.

   Dar asta este o iluzie. Artistele sunt controlate de un management puternic care stie ca totul se reduce la sexualitate – dupa cum ne-o arata si Cheryl Cole, mai jos.

   Imaginea unei femei puternice? Sau este imagistica aceasta sexuala doar o cerinta a directorilor  companiilor de discuri?

   Iar imaginea, transmisa tinerelor obisnuite, este aceea de prada usoara. Acest mesaj este, din nefericire, reflectat de prea multe statistici ca sa va mai plictisesc cu ele.

   Un numar socant de tineri este atat de obisnuit cu toate varietatile pornografiei (precum si cu practica, ca efect secundar al culturii pop), incat preiau toate obiceiurile in cadrul propriului comportament.

   Baietii asteapta de la prietenele lor anumite „servicii sexuale” care erau pe vremuri de domeniul prostituatelor. Iar fetele cred ca trebuie sa se conformeze – sau se lasa pur si simplu prada rigorii.

   Daca mai aveti vreun dubiu asupra mesajului degradant transmis de videoclipurile pop, ar trebui sa aruncati o privire asupra numarului 4 in topuri, „Iubeste precum minti (Love The Way You Lie)”, cantata de Eminem impreuna cu Rihanna. Acest cantec este o lauda deschisa adusa violentei domestice. Videoclipul ne prezinta o fata frumoasa si un baiat cu figura necizelata blocati intr-o relatie distructiva, lovindu-se reciproc, impacandu-se cu sarutari lungi, doar pentru a reveni apoi la agresiune.

„Dialogul” dintre cei doi cantareti este tulburator. Ce efect va avea asupra mintilor necoapte a tinerilor de ambele sexe?

   Lady Gaga in cadrul festivalului Lollapalooza din Chicago, nepasandu-i cine o atinge

   Eminem rezuma frustrarea macho nearticulata, violenta a unui anumit tip de barbat care considera ca este proprietarul femeii sale – si cu siguranta ca ii va arata cine este seful. Acesta canta: „Daca va incerca sa plece *** din nou / O voi lega de pat si voi da foc casei”. Apoi intervine Rihanna cu refrenul (fundal in flacari): „Nu conteaza, caci imi place cum doare”.

   Este bulversant sa vezi cum o femeie care a fost batuta de fostul ei prieten, rapper-ul Chris Brown, a acceptat sa justifice victimizarea unei femei. Dar, pana la urma, ii place sa pozeze avand coarne de drac pe cap…

   Mesajul catre fete este: „Da, esti proprietatea lui si te va minti si te va trata inuman, dar tu nu te vei impotrivi caci iti place. Daca nu, vei avea probleme.”

   Toate acestea sunt vandute fanilor cu ajutorul unui videoclip bine regizat, angajand talentul mai multor designeri si producatori de filme.

   Ce risipa criminala! Este un mesaj pe care nu-l doresc niciunei fete sa-l auda. Nici baietilor nu le doresc sa admire lauda sexuala revoltatoare a lui Snoop Dogg in melodia Gangsta Luv, daca ar fi sa numim doar unul dintre cantece.

   Precum Mike Stock, mi-as dori sa putem intoarce timpul pana la perioada in care miscarile pelviene ale lui Elvis au schimbat istoria muzicii populare pentru totdeauna. Bineinteles insa ca este imposibil.

   Totusi il felicit pe acest om cu influenta in industria muzicala pentru curajul de a lua atitudine.

   Pentru restul – ei bine, imi doresc ca producatorii de videoclipuri sa inteleaga ca „infranarea” nu este un cuvant murdar si ca vanzarea a tot prin intermediul celui mai obraznic mesaj sexual are un efect de corupere pe termen lung a generatiei urmatoare.

   Bineinteles ca nu o vor face. Numai nu-mi spuneti ca nu conteaza.

 Eminem – Love The Way You Lie ft. Rihanna

   Cititi va rog si:

VIDEO – Un clip plin de simboluri: “ALEJANDRO” – Lady GaGa

VIDEO: Premiile Grammy 2010. Ce SIMBOLURI recunoasteti la Beyoncé si Lady Gaga?

VIDEO: Vom vedea pe scena, alaturi Lady GaGa, cadavrele plastinate ale lui Gunther von Hagens?

VIDEO: Simboluri masonice si ale noii ere la Madonna, Beyonce, Rihana si multi altii

Despre Babilonul din MUZICA

Documentare celebre: „They Sold Their Souls for Rock and Roll” (partea 1) – SI-AU VANDUT SUFLETUL PENTRU ROCK

VIDEO – SATANISM muzical in Romania: AC/DC („Black Ice Tour”) – duminica 16 mai, ora 21. Metallica, Rammstein, Manowar, Slayer, Megadeth, Alice in Chains, Anthrax – 25-27 iunie, Romexpo …

VIDEO (si transcriptul): A facut BOB DYLAN un pact cu DIAVOLUL?

VIDEO (si transcriptul): JAY-Z, melodia “LUCIFER”, derulata normal si … invers

VIDEO (si transcriptul): SATANISMUL piesei „JOHN THE REVELATOR” – DEPECHE MODE

VIDEO: „THE INDUSTRY”: site-ul si noul cont youtube

VIDEO: CHRISTINA AGUILERA – Simboluri si blasfemii in clipul „Not Myself Tonight” – BIONIC …

VIDEO: DR. DRE, Hewlett-Packard si multe simboluri …

VIDEO: Evolutia adolescentei MILEY CYRUS (Hannah Montana) …

VIDEO: Piesa “On To The Next One” a lui JAY-Z transmite un mesaj?

VIDEO: ROCK si CRESTINISM

VIDEO: Simboluri si mesaje in piesele lui RIHANNA „Rudeboy”, “Russian Roulette”

 

Enzima „New Delhi metalo-beta-lactamaza” (NDM-1) si SFARSITUL ANTIBIOTICELOR

Posted in ANTIBIOTICE by saccsiv on august 16, 2010

   Citez din articolul Suntem pregatiti pentru o lume fara antibiotice?:

   Daca antibioticele marcau pana acum trecerea de la epoca de piatra la epoca moderna, in curand, omenirea va trebui sa invete sa traiasca fara ele.

   Vestea recenta a raspandirii unei bacterii rezistenta la toate antibioticele cunoscute pana acum i-a pus pe specialisti pe ganduri. Potrivit 9AM, bacteria descoperita in spitalele britanice, adusa de catre persoane care au calatorit in Asia de Sud, risca sa se raspandeasca in intreaga lume, sugerand ca epoca antibioticelor este pe cale sa apuna, iar boli precum tuberculoza vor fi din nou, de netratat. 

   Fara antibiotice, toate operatiile chirurgicale vor deveni la fel de riscante ca inainte de inventarea penicilinei, iar oamenii de stiinta se tem de riscurile enorme la care se vor supune oamenii, daca vor intra in contact cu bacterii modificate sau ce au capatat imunitate la antibiotice. Specialistii se tem de extinctia unor bacterii similare NDM-1, care rezista la aproape toate tipurile de antibiotice, inclusiv la carbapeneme, folosite in general in urgente si in tratarea infectiilor multirezistente, relateaza DailyMail.

   „Sa fie oare sfarsitul antibioticelor?” se intreaba specialistii, potrivit publicatiei Lancet Infectious Diseases. Epoca antibioticelor se apropie cu pasi repezi de sfarsit, iar in curand, ceea ce a fost considerat miracolul medicinei, va marca apusul medicinei moderne, relateaza guardian.co.uk.

   “Nu exista antibiotice care sa combata eficient enzima NDM-1. Ne mai ramane o perioada de zece ani, in care va trebuie sa folosim antibioticele existente cu multa intelepciune, insa pana la urma va trebui sa acceptam realitatea: nu avem medicamente cu care sa tratam tipul acesta de infectii”
, a declarat profesorul Tim Walsh, cel care a descoperit enzima care ameninta planeta.
   Potrivit BBC News, aceasta enterobacterie, producatoarea unei enzime denumite „New Delhi metalo-beta-lactamaza” (NDM-1), a fost identificata pentru prima data in 2009 de Walsh (de la Universitatea Cardiff, din Marea Britanie), la un pacient suedez care fusese spitalizat in India. Insa, recent, cercetatorii au izolat bacteria la 37 de pacienti din Marea Britanie, dintre care unii au calatorit in India sau Pakistan, pentru o interventie chirurgicala estetica. [Trei australieni au contractat bacteria rezistenta la antibiotice]

   Potrivit Realitatea.net, multe dintre procedurile chirurgicale si din tratamentele din prezent vor disparea in epoca post-antibiotice. Este cazul transplanturilor si a medicamentelor impotriva cancerului. Pana si banalele operatii de apendicita vor implica riscuri uriase, la fel ca in perioada de dinainte de anul 1928, cand Alexander Fleming a inventat penicilina. In plus, tuberculoza va redeveni o boala imposibil de tratat.

   Cititi va rog si:

Rezistenţa microbilor faţă de antibiotice, tot mai mare la nivel mondial

 

Pomenirea Sfintilor Martiri Voievodul CONSTANTIN BRANCOVEANU, împreuna cu fiii sai

Posted in Calendar Ortodox, CONSTANTIN BRANCOVEANU by saccsiv on august 16, 2010

 

 Acatistul Sfintilor Brancoveni

   În luna august, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfintilor Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, care au patimit pentru Hristos la anul 1714.

   Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Românesti s-a nascut la anul 1654 din parinti de bun neam, dupa tata fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar dupa mama, nepot al voievodului Serban Cantacuzino, în timpul caruia la anul 1688 s-a tiparit pentru întâia data în întregime Sfânta Scriptura în limba româna.

   Ramas orfan de tata înca din pruncie, tânarul Constantin a fost crescut de catre unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învatat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit sa-i puna dascali întelepti spre a primi învatatura aleasa. Pentru iscusinta si întelepciunea sa Constantin a primit înalte dregatorii, bucurându-se de multa cinstire înca din tinerete.

   Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Tarii Românesti, fiind uns de catre mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit tara cu adânca pricepere si înalta priveghere, cu blândete si rabdare crestineasca.

   Luând în ajutor pe Hristos, împaratul veacurilor si având pilda pe vrednicii sai înaintasi, Constantin voievod, îsi începu slavita domnie punând temelia celei mai mari mânastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc de vesnica odihna. Nenumarate sunt însa bisericile si mânastirile ridicate sau înzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii Românesti.

   Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu se vor opri însa la hotarele Tarii Românesti, ci se vor întinde si la fratii români din Moldova si din Transilvania, fiind vrednice de pomenit si multele ajutoare trimise dreptcredinciosilor crestini aflati în suferinta pe meleagurile siriene, caucasiene si arabe, precum si la toate locurile sfinte ale Rasaritului.

   Se întâmpla deci ca în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, multime de ostasi de l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si în jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti l-au dus la înalta Poarta. Aici crestinul Voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind supusi la amarnice suferinte”.

   Dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, sa-si încununeze fruntea, el si cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si sfetnicul sau Ianache, cu coroana sfânta a muceniciei pentru credinta ortodoxa, pe care au marturisit-o si nu au parasit-o nici în fata calaului pagân.

   În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea 60 de ani, primi sfârsitul mucenicesc prin sabie împreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul sau Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredinciosi în mare, de unde au fost culese de crestini milostivi, care le-au îngropat în taina si cu evlavie nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mânastirii Maicii Domnului.

   Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în tara la anul 1720 de catre doamna Marica, sotia sa si înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa, unde de atunci si pâna în zilele noastre vegheaza lumina candelei care aminteste locul de odihna al Voievodului.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

   Cititi va rog si:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august16.htm

   Iata ce mai aflam din articolul Martiriul Brâncovenilor:

   La 15 August 1714, de Sf. Maria Mare, când împlinea 60 de ani, iar Doamna Maria îsi serba onomastica, Constantin Brâncoveanu a fost dus la locul de osânda Ialy Chisc (Chioscul Marii).

   Erau prezenti sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentantii „crestinatatii apusene – Franta, Anglia, Imperiul Habsburgic, Rusiei – care nu refuzasera invitatia chiar în ziua de Sf. Maria” (Nicolae Iorga), alaturi de numerosi privitori. Li s’a îngaduit sa-si faca o ultima rugaciu-ne, dupa care sultanul le-a oferit viata daca trec la mahomedanism. Del Chiaro noteaza raspunsul demn al Voievodului „Împarate ! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea crestina nu ma las ! În ea m’am nascut si am trait, în ea vreau sa mor. Pamântul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la batrânete, sa ma închin în geamiile voastre turcesti ? Nu, Împarate ! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. În credinta mea vreau sa închid ochii, eu si feciorii mei”. Apoi si-a încurajat fiii astfel : „Fiilor, aveti curaj ! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamânteasca. Nu ne-au mai ramas decât sufletele, sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le aducem curate în fata Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sângele nostru !”

   Sultanul a dat semnalul executiei. Primul fu decapitat visternicul Ianache Vacarescu, apoi cei patru fii ai Domnului : Constantin, Stefan, Radu si micutul Matei (11 ani).

   Înmarmurit de durere, Domnul murmura : „Doamne, fie voia Ta”, dupa care i s’a taiat si lui capul. Nicolae Iorga nota : „La capatul celei mai zguduitoare tragedii, ce n’are pereche în analele sângeroase ale sultanilor de odinioara, numai atunci s’a pus capat celor mai strasnice clipe pe care le poate suferi vreodata un suflet omenesc. Capul Domnului nu s’a putut dezlipi de trup, la lovitura nedibace, poate miloasa, a calaului, si, gramada, trupul batrânului parinte a cazut în tarâna udata de sângele tuturor copiiilor sai”. Cele sase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele „purtate în prajini” pe ulitele cetatii, au fost înfipte la o poarta a Seraiului si tinute acolo trei zile, dupa care au fost aruncate în mare. Crestinii piosi au pescuit trupurile si le-au înmormântat, pe ascuns, în biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halchi. Osemintele Voievodului-Martir au fost aduse în tara de sotia sa, Doamna Maria, în 1720 si îngropate pe ascuns în biserica Sf. Gheoghe-Nou din Capitala. Mormântul a fost acoperit de o placa de marmora alba, fara nume, iar identificarea s’a facut dupa descoperirea, în 1914, a unei candele de argint cu înscriptia : „Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod”.

   Cronica vremii ni-l descrie pe Brâncoveanu ca un „Domn pravoslavnic, cu dragoste si râvna crestina. Credinta, acest sentiment sublim, i-a calauzit întreaga viata si i-a fost sprijinul cel mai puternic în ceasul crâncen al mortii. El a lasat în sufletul poporului amintirea unui domn crestin bun si drept, iar în arta operele create în epoca sa arata ca deasupra suferintelor zilnice si a pericolelor neîntrerupte, gândul lui stia sa se elibereze si sa urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale credintei”.

   La doua secole de la moartea-i martirica, la 15 August 1914, Mitopolitul Primat dr. Conon Aramescu a savârsit primul parastas oficial la mormântul Voievodului. A doua pomenire oficiala s’a facut la 21 Mai 1934, când sicriul cu moastele sale a fost depus în catedrala patriarhala, iar dr. Miron Cristea, Patriarhul de atunci, a savârsit un parastas în prezenta Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române si a Familiei Regale. A treia comemorare oficiala a avut loc la 29 Octombrie 1988 – la împlinirea a trei secole de la urcarea sa pe tron – printr’o slujba de pomenire oficiata de ierarhi si preoti în frunte cu P. F. Patriarh Teoctist.

   La 20 Iunie 1992 Biserica Ortodoxa Româna a canonizat pe Martirii Brâncoveni, stabilindu-le zi de pomenire la 16 August (pentru a nu coincide cu praznicul Adormirii Maicii Domnului).

   In zilele de 15-16 August 1992 au avut loc la Bucuresti si Hurezi-Vâlcea ceremoniile proclamarii canonizarilor Sf. Martiri Brâncoveni, în prezenta membrilor Sf. Sinod, în frunte cu P. F. Patriarhul Teoctist, si a mii de credinciosi, care-si exprimau respectul si recunostinta pentru singurul Domnitor Român care a preferat moartea martirica fata de alternativa trecerii la mahomedanism.

   Acum ne putem pleca genunchii si aprinde o lumânare de ceara curata la mormântul Voievodului-Martir Constantin Brâncoveanu de la biserica Sf. Gheorghe-Nou din Bucuresti, exemplu de credinta dusa pâna la jertfa.

   Comentariu saccsiv:

   Enache Văcărescu era ginerele domnitorului si a fost decapitat primul. Au urmat fiii cei mari. Înspăimântat, Matei, mezinul, a fost gata să renunțe la creștinism: „Dă-mi voie să-mi trăiesc tinerețea. Mai bine vreau să fiu mahomedan decât să mor nevinovat”. Brâncoveanu s-a împotrivit, iar călăul i-a retezat și capul copilului.

Interviu cu Părintele IUSTIN PARVU: Noi mergem tot cu MUCENICIA! Deznădejdea este numai a omului lipit de material. Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti

Posted in CIPURI, Iustin Parvu, monahia FOTINI by saccsiv on august 16, 2010

   Citez din articolul Interviu cu Părintele Justin: Noi mergem tot cu mucenicia! Aşa mergem până la moarte şi nu renunţăm!:

(în avanpremieră din revista ATITUDINI nr.12, interviu realizat de Monahia Fotini, 5 august, 2010)

   Părinte, există o nelămurire în rândul credincioşilor cu privire la problema cipurilor. Aţi folosit cuvintele: lepădare şi cădere din Har. Mulţi s-au scandalizat. Poate Sfinţia Voastră aţi avut o altă înţelegere a termenilor decât au înţeles ei. La ce v-aţi referit?

   Când m-am referit la cădere din Har, n-am căutat să desfiinţez fiinţa umană în divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu rămâne, numai că este pervertit. Omul, chiar şi în păcatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru că unde lipseşte harul, lipseşte şi omul, şi divinitatea. Omul este o fiinţă care nu poate trăi izolată şi fără ocrotire divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatălui ceresc. El, prin existenţa aceasta, poate să ducă o viaţă pe pământ într-o formă superioară, îndumnezeit sau cât mai aproape de divinitate, în care trebuie să se mişte toată viaţa. Evident că Harul creşte sau descreşte în viaţa omului, în măsura în care el lucrează virtutea, sau păcatul. În măsura în care a dobândit virtutea se găseşte în Harul lui Dumnezeu, la înălţimea aceasta dorită de Creator. Dacă însă omul acceptă să se lase pervertit şi înjosit prin păcat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui, pentru că este împiedicat de voinţa rea a omului. Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm în concordanţă cu voinţa Lui. Dar în momentul în care noi nu ne mai aflăm în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativă a răului, care ne îndepărtează de Har.

   În conştiinţa noastră, îngerul păzitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi şi ne ocroteşte de tot răul numai în măsura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate depărta, în măsura în care noi dorim să trăim viaţa asemenea acestui înger. Acesta este de fapt şi scopul îngerului dat nouă la Botez – ca să ne poată apăra, să ne poată ridica, să ne poată apropia cât mai mult de Harul lui Dumnezeu. Câte daruri nu a lăsat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la înălţimile de la care el căzuse! Această ridicare şi sfinţenie a omului este lăsată în Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucrează cu fiecare în parte.

   Când am spus că se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gândit la o părăsire a noastră, fiinţială. Ci este mai mult o răcire în raporturile noastre cu Dumnezeu. Răcirea aceasta, într-adevăr, dacă se perpetuează în viaţa omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cât sunt mai învechiţi în răutăţi şi în compromisuri, nepocăite, cu atât şi posibilitatea ridicării este mai anevoioasă, şi uneori aproape imposibilă. Păi diavolul de ce nu mai poate să se pocăiască şi să redevină înger de lumină? Pentru că el este învechit în răutăţi, a uitat frumuseţea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Aşa şi omul, dacă persistă în răutăţi, Dumnezeu îi poate lua darul de a se ridica, darul de a tânji după Divinitate. Adevăratul creştin conştientizează că tot darul de Sus este şi pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mântuirii, astfel încât să nu supere câtuşi de puţin Harul Domnului, prin care viază. Adevăratul creştin se teme în fiecare clipă să nu cadă câtuşi de puţin, prin gând, nu doar prin faptă. Am zis doar că acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceţii antihristice.

   Din acest motiv mulţi v-au acuzat că sunteţi prea aspru, pentru că atâta timp cât nu este pecetea, înseamnă că nici lepădare nu e.

   Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoţi şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunţă la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceţi trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii – au datoria de a lumina prin vieţuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiţia Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalţi nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovaţi pentru generaţiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistenţă? Dacă noi primim acum cipul, ceilalţi de după noi vor primi liniştiţi pecetea.

   Au căzut oameni şi cad în păcate diferite. Noi, în general, putem să ne situăm pe poziţie de înger, sau putem să ne situăm pe poziţie de demon, în funcţie de păcatele noastre. Trebuie să fim conştienţi că, tot ceea ce lucrăm în viaţa noastră creştină, afectează şi pe îngeri în ceruri. Bucuria cerească este cu atât mai mare cu cât viaţa noastră spirituală de pe pământ este mai apropiată de ceruri. „Precum în Cer, aşa şi pe pământ” trebuie să fie. Viaţa noastră este mereu într-o strânsă legătură cu Viaţa şi voinţa lui Dumnezeu. Cerurile nu se pot asemăna cu noi, nici noi cu Cerurile, decât dacă purtăm acelaşi veşmânt.

   Poziţia căzută a omului a fost o dată ridicată prin jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar este nevoie ca şi noi să trăim această jertfă, cei care ne-am botezat în numele Lui. Ca să revenim din nou la starea noastră de virtute, trebuie să ne ridicăm la nişte eforturi peste puterile noastre astfel încât să ajungem din nou în locul din care-am căzut.

   Cu ajutorul lui Dumnezeu, nu?

   Cu ajutorul lui Dumnezeu, sigur că da. Vedeţi dumneavoastră acum? Se duc oamenii să urce muntele Ceahlău, chiar dacă este destul de prăpăstios, ca să serbeze de la înălţime Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, ca şi pe Tabor. De ce merge vizitatorul la înălţime? De ce se duc creştinii noştri, la 6 August, pe munţi, la înălţime? Se duc ca să ridice şi trupul, şi sufletul lor la înălţime. Că una este să te găseşti pe vârful a 2000 de metri altitudine, şi alta e să priveşti la o înălţime de 500 de metri. Ai un orizont mult mai redus, mult mai obscur, în ceea ce priveşte viziunea ta asupra lumii înconjurătoare. Aşa este şi cu viaţa creştinului în parte, cu cât se urcă mai la înălţime în virtute şi în necompromis, cu atât are o vedere mai clară a patimilor şi a luptei cu ele. Nu este o luptă uşoară, este o luptă grea pentru omul care se dezbracă de vechimea acestui veşmânt şi se îmbracă în sfinţenia cămăşii celei noi a lui Hristos. Dar ca să ajungi la cămaşa lui Hristos, se întâmplă fenomenele cotidiene ale vieţii: prigoană, osândă, batjocură, nemulţumiri şi greutăţi. Aceasta este haina de nuntă, cămaşa lui Hristos, cămaşa jertfei, nu a compromisului cu bucuriile şi comodităţile acestei lumi.

   Vreţi să spuneţi că, pe cât eşti mai la înălţime, pe atât eşti mai responsabil şi te fereşti de orice cădere şi compromis?

   Deci cu cât te găseşti mai la înălţime, cu atât vezi şi gândurile şi bogăţia şi frumuseţea lui Dumnezeu, care se pogoară asupra ta, ca să poţi deveni iertător, blând, milostiv, să fii cu dragoste, să îmbrăţişezi pe toată lumea, şi pe cel care-ţi vrea binele, şi pe cel care-ţi vrea răul, pentru că în tine nu mai există altă viaţă, decât Hristos. Şi cu cât ne vom sui la înălţime, cu atât ne va fi şi mai uşor să ne lepădăm de toate podoabele false ale lumii. Adesea confundăm falsul cu realul. Dar de la înălţime se disting lupii din spatele măştilor.

   De ce consideraţi primirea cipului o lepădare aşa de gravă?

   Am să vă povestesc ceva din închisoare. Viaţa în celulă nu e uşor de descris, pentru că nu o poate înţelege decât cel ce a trăit-o. Lepădarea noastră de lumea aceasta era într-atât încât pe noi nu ne mai deranjau nici cântecele străzilor de dimineaţă, nici ostaşi mergând pe câmpul de luptă, nici gingăşiile copiilor care mergeau, de la cei mai mici până la cei mai mari, la scoală, cu bucuriile lor, cu zâmbetele lor, cu jocurile lor, nici frumuseţile şi bogăţiile lumii nu ne mai ispiteau, nici dorul după codri şi izvoare şi nici torturile lor. Era una şi aceeaşi pentru mine – ori era viaţa aceasta, ori moartea. Eram împăcat cu toate stările de lucruri, şi cu viaţa noastră chinuită, şi cu plecarea noastră de-aici, din lume. Pentru că concepţiile şi trăirile noastre erau mult mai apropiate de viaţa nematerialnică decât de cea materială, a unei bucurii de scurtă durată. Că omul întotdeauna, fie că este într-o stare, fie că este în alta, îşi dă seama de deşertăciunea şi-a unora, şi-a altora; are această capacitate cu care se naşte. Deci ridicarea şi îndreptarea este posibilă din orice păcat şi până la sfârşitul vieţii. Dar dacă nu te păzeşti în smerenie poţi rata şi şansa aceasta şi să nu îţi mai revii. Pentru că noi, chiar dacă aveam aceste bucurii spirituale, totuşi nu am fost scutiţi de încercări ce porneau de la mici compromisuri şi te aduceau într-o stare de totală neputinţă şi inconştienţă. Era o grea ispitire şi cernere.

   Venea un caraliu şi-ţi punea în faţă o hârtie sau două, îţi dădea un creion sau un toc, şi trebuia să scrii că te lepezi de tot ce-ai gândit tu până atunci, şi de Dumnezeu şi de neam. Şi mulţi credeau că dacă se leapădă doar cu gura, sau în scris, dar îşi menţin credinţa în suflet, pot merge mai departe aşa, cu nădejdea că îi va ierta Dumnezeu. Dar nu a fost aşa, dragii mei. Am văzut cu ochii mei această mare durere – foarte puţini erau cei care îşi reveneau. Majoritatea cădeau din cădere în cădere. Au fost ispitiţi ca şi Mântuitorul pe Muntele Carantaniei – li s-a pus în faţă libertatea, li s-a pus în faţă familia, bucuriile şi toate valorile înafara crucii şi a suferinţei. Unii au cedat pentru o ţigară sau pentru un blid de mâncare, ce ţi se puneau înainte la anchetă. Erau acolo la anchetă, pe o masă – ţigări, erau pepeni, erau fructe. Şi ispititorul începea: „Ce te mai chinui? De ce nu spui ce ai pe inima ta, în mintea ta?” Nu prea foloseau ei cuvântul „suflet”, ei spuneau de „raţiune”. „Uite câte le pierzi tu, câte ai tu în faţă şi tu te lipseşti de ele. Spune, măi, dă-i aici, pe care-i mai ştii afară, în libertate, ca noi să-ţi reducem chinurile. Uite, ai zece, paisprezece ani, douăzeci de ani de puşcărie. Noi avem putere să-ţi reducem, în măsura sincerităţii tale şi a devotamentului pe care tu ni-l dovedeşti nouă”. Măi, şi te încântau aşa de frumos „bozgoreii” ăştia ai noştri, de parcă îţi dădeau o limuzină, şi te făceau să crezi ce spun ei.

   Cred că lucrau şi cu putere satanică.

   Lucrau cu toate puterile. Era o mare capcană. Pentru că ce se întâmpla apoi? Te rupeai la un moment dat, de cădeai în ispita lor, te rupeai şi de ai tăi, fraţii tăi de suferinţă, dar te rupeai şi de ei, în acelaşi timp. Pentru că în momentul în care nu mai puteai să le dai informaţiile pe care le voiau ei, nu mai erai bun de nimic, te părăseau. Şi atunci te găseai părăsit şi de Dumnezeu, şi de lume. Şi foarte mulţi dintre ei cădeau în disperare, cădeau într-o deznădejde, cădeau într-o durere, într-o supărare, de-şi pierdeau în scurt timp orice încredere şi convingere; îi cuprindea o boală, o tristeţe, o mâhnire, şi aşa se stingeau, sărmanii.

   Dar sufleteşte îşi reveneau?

   Nu, de aceea zic. O lepădare mică atrage alta mai mare după ea. Nu-şi mai reveneau, puţini din ei care îşi mai reveneau. Şi pe aceştia îi ţineau izolaţi, ca să nu aibă contact cu cei care puteau să-i pună pe o linie de plutire spirituală. Îi izolau acolo, în câteva celule, şi acolo îşi găseau sfârşitul în câteva luni. Meseria lor era să-i ucidă pe aceştia, pentru că deja cunoşteau prea multe din viaţa politică, din această viaţă satanicească de temniţă. Şi dacă (pe unul ca acesta) nu-l putea folosi, îl şi omorau. Nu te omorau aşa, într-un timp mai scurt; te omorau într-un timp mai îndelungat, ca să te chinuieşti. Era sigur că ai să mori după un an sau doi, sau după jumătate de an, era sigur că trebuia să mori, dar să mori în chinurile cele grele şi lepădat de neam şi de credinţă – aceasta era râvna lor. Cu cât lepădarea era mai puternică, cu atât şi moartea venea mai curând, pentru că omul acesta nu mai putea suporta şi durerea dinăuntru, şi durerea dinafară. Cei care nu s-au lepădat simţeau durerea numai înafară, dar înăuntru simţeau bucurie covârşitoare.

   Îţi trebuia probabil o pocăinţă ca a lui Petru ca să-ţi revii.

   Da, dar e şi mai greu pentru unul care nu are o temelie solidă a credinţei. Au fost încercări foarte grele, dar de acum înainte vor folosi altele. Acum ei se muncesc ca să găsească o modalitate nouă de chinuire. Şi pentru că toate formele trupeşti, materiale s-au epuizat, încearcă altele la nivel nevăzut.

   Şi credeţi că n-au găsit?

   Au găsit, într-adevăr, forma aceasta a sfârşitului prin chinurile îngerului digital. Acolo sunt nişte chinuri care aproape depăşesc limitele Piteştiului.

   Păi se pot controla simţirile de la distanţă. Măcar înainte duşmanul îl aveai în faţă. Aici nu ştii de unde te atacă.

   Aici nu ştii niciodată cu ce mentalitate vin şi cu ce arme. Acestea ne sunt străine cu totul. Că iudeii merg mereu într-o ascensiune a metodelor, din ce în ce mai satanice şi mai diabolice şi mai tari asupra vieţii umane. Încercările care vor veni, şi deja au început, vor fi aşa de puternice, că greu îţi vei putea păzi mintea de înşelările lumii. Numai rugăciunea lăuntrică ne va păzi. Va trebui să iasă pustnicii din pustietăţi şi să-i înveţe pe creştini rugăciunea prin care să se păzească de năluciri şi înşelări, şi să îşi păzească mintea necontrolată. Încă mai sunt pustnici bineplăcuţi lui Dumnezeu, neştiuţi de nimeni, şi care se roagă pentru omenire. Călugări care stau nemişcaţi într-o chilie, nemişcaţi într-un bordei, sub pământ, în peşteri, şi de acolo nu ies, nu ies nici măcar să vadă răsăritul soarelui sau revărsarea apei de prin faţa chiliei lui; nu are curiozitatea să vadă şi se înfrânează până şi de la această bucurie a contemplării naturii. N-au văzut călugării cum curg apele pe lângă chiliile lor, la fel trebuie să fie şi viaţa noastră ortodoxă. Va trebui să ne învăţăm ochiul şi simţurile de a nu privi frumuseţea materială a acestei lumi, pentru că vor veni multe înşelări.

   Viaţa noastră ortodoxă este foarte duşmănită de Occidentul acesta, de aceea ne şi aplică ei atâtea metode diabolice. Dar noi mergem tot cu mucenicia; aşa mergem până la moarte şi nu renunţăm. Aşa a fost şi Piteştiul, şi Gherla, aşa a fost generaţia de tineri între 1948-1964, care au înfruntat cu bărbăţie Fiara bolşevică. Şi prin ei s-a format temelia, esenţa vieţii creştine, ca o oglindă vie pentru viaţa occidentală care este aşa de decăzută. Când noi muceniceam în partea aceasta a Răsăritului, Occidentul îşi vedea de ciocnirea paharelor, se bucura de suferinţa noastră, de toate chinurile şi morţii pe care-i aruncau ca pe nişte cârpe lepădate. Dar tocmai jertfa Răsăritului îi va salva şi pe ei. Poporul nostru este un popor atât de frumos, de aur, încât şi Dumnezeu îl iubeşte şi nu-l lasă pradă căderilor cele mai grele, pentru că românii urcă munţii, piscurile cele mai înalte, că să poată de acolo vedea frumuseţea şi bucuriile raiului de dincolo.

   Părinte, ce virtute sau faptă credeţi că ne poate păzi în vremurile acestea şi cele care vor veni, ca să nu ne lepădăm?

   Lepădarea de sine. Nu ne rămâne decât să ne luăm jugul lui Hristos, să ne luăm cămaşa Lui, toate chinurile Lui. Şi aşa ne va da bunul Dumnezeu şi darul rugăciunii. Sunt şi la noi oameni care cad, se prăbuşesc, dar sunt şi oameni care rămân în demnitatea lor, şi cu rugăciunile lor vrednice pe care le primeşte Dumnezeu, va fi salvat şi neamul acesta. Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate aşa-zisele bucurii ale acestei vieţi pământeşti. Noi trebuie să ne educăm de pe acum copiii, să ne formăm pe noi înşine, să putem posti, să ne putem ruga, să menţinem o stare în care să nu ne părăsească Dumnezeu. Atunci când ne părăseşte Dumnezeu cădem în deznădejde. Păzirea de deznădejde – aceasta este o chestiune foarte importantă. Să fim conştienţi că omul este în orice moment pe treapta aceasta a ridicării. Nu-i a creştinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

   Credeţi că vom prinde vremurile apocaliptice?

   Acum este de abia începutul durerilor. Dar va veni un război aprig, şi după război trebuie să fie acei 30 de ani de pace, după care se va încorona antihrist. Dar războiul deja a început. Noi suntem deja într-un război climatic şi biotronic. Nu vedeţi cum pot ei provoca şi cutremure, şi inundaţii, şi secetă, şi incendii? Dar bunul Dumnezeu îi va păzi pe aleşii Săi. Îmi amintesc, pe front erau şi soldaţi cinstiţi, jertfitori, şi alţii care prădau casele oamenilor. Care era rezultatul? Toţi cei care se lăcomeau la bogăţia şi averea acestor necăjiţi, întâlneau la vreo doi kilometri sau trei un bombardament de aviaţie şi toţi aceşti oameni erau doborâţi. Iar ceilalţi mergeau fără grijă şi nu aveau nicio pierdere. Atunci m-am gândit eu: Uite, acesta este adevăratul popor român, în bunătatea lui, în dragostea lui.

   Şi părintele Paisie Aghioritul spunea că temelia vieţii duhovniceşti este să te gândeşti întâi la aproapele, şi mai apoi la tine. Într-o societate aşa decăzută moral, în criză şi sărăcie, cum vom mai putea împlini această temelie?

   Măi, creştinii trebuie să înveţe să renunţe, să dăruiască; să poată împărţi puţinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenţă a noastră în faţa vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu. Pentru că adevăratul om pe care trebuie să-l iubeşti nu este cel care merge în maşină şi în limuzină, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel în nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea în conferinţe. Aplicarea noastră practică aceasta este: să putem ameliora cât mai mult suferinţele, durerile, nu numai cele materiale, dar şi cele sufleteşti. Acum or să vină şi cipurile acestea şi alte metode de control al minţii. Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea. Acum va fi căderea şi pierzarea multora. Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti. Nu poate să lase bogatul bogăţia lui, maşinile, întreprinderile, casele şi toată averea, să-i spună creştinului că nu trebuie să ia cipul acesta. Câţi dintre noi, creştinii, la ora aceasta suntem pe poziţie de suferinţă, de răbdare şi de a purta crucea? Foarte puţini. Dar, ca întotdeauna, nu cei mulţi duc poverile şi greutăţile crucii, ci cei puţini, cei aleşi.

   Dumnezeu să ne ajute în toate ispitele şi încercările care vin, cu tot curajul şi cu toată dragostea, pentru că toate acestea nu ne vor aduce decât bucuria cerurilor: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi”. Amin!

   Comentariu saccsiv:

   Sa reluam cateva idei:

   Am zis doar că acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceţii antihristice.

   Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoţi şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunţă la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceţi trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii – au datoria de a lumina prin vieţuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiţia Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalţi nici atât.

   Venea un caraliu şi-ţi punea în faţă o hârtie sau două, îţi dădea un creion sau un toc, şi trebuia să scrii că te lepezi de tot ce-ai gândit tu până atunci, şi de Dumnezeu şi de neam. Şi mulţi credeau că dacă se leapădă doar cu gura, sau în scris, dar îşi menţin credinţa în suflet, pot merge mai departe aşa, cu nădejdea că îi va ierta Dumnezeu. Dar nu a fost aşa, dragii mei. Am văzut cu ochii mei această mare durere – foarte puţini erau cei care îşi reveneau. Majoritatea cădeau din cădere în cădere. Au fost ispitiţi ca şi Mântuitorul pe Muntele Carantaniei – li s-a pus în faţă libertatea, li s-a pus în faţă familia, bucuriile şi toate valorile înafara crucii şi a suferinţei. Unii au cedat pentru o ţigară sau pentru un blid de mâncare, ce ţi se puneau înainte la anchetă. Erau acolo la anchetă, pe o masă – ţigări, erau pepeni, erau fructe. Şi ispititorul începea: „Ce te mai chinui? De ce nu spui ce ai pe inima ta, în mintea ta?” Nu prea foloseau ei cuvântul „suflet”, ei spuneau de „raţiune”. „Uite câte le pierzi tu, câte ai tu în faţă şi tu te lipseşti de ele. Spune, măi, dă-i aici, pe care-i mai ştii afară, în libertate, ca noi să-ţi reducem chinurile. Uite, ai zece, paisprezece ani, douăzeci de ani de puşcărie. Noi avem putere să-ţi reducem, în măsura sincerităţii tale şi a devotamentului pe care tu ni-l dovedeşti nouă”. Măi, şi te încântau aşa de frumos „bozgoreii” ăştia ai noştri, de parcă îţi dădeau o limuzină, şi te făceau să crezi ce spun ei.

   O lepădare mică atrage alta mai mare după ea. Nu-şi mai reveneau, puţini din ei care îşi mai reveneau.

   Era sigur că ai să mori după un an sau doi, sau după jumătate de an, era sigur că trebuia să mori, dar să mori în chinurile cele grele şi lepădat de neam şi de credinţă – aceasta era râvna lor.

   Cei care nu s-au lepădat simţeau durerea numai înafară, dar înăuntru simţeau bucurie covârşitoare.

   Va trebui să iasă pustnicii din pustietăţi şi să-i înveţe pe creştini rugăciunea prin care să se păzească de năluciri şi înşelări, şi să îşi păzească mintea necontrolată. Încă mai sunt pustnici bineplăcuţi lui Dumnezeu, neştiuţi de nimeni, şi care se roagă pentru omenire. Călugări care stau nemişcaţi într-o chilie, nemişcaţi într-un bordei, sub pământ, în peşteri, şi de acolo nu ies, nu ies nici măcar să vadă răsăritul soarelui sau revărsarea apei de prin faţa chiliei lui; nu are curiozitatea să vadă şi se înfrânează până şi de la această bucurie a contemplării naturii. N-au văzut călugării cum curg apele pe lângă chiliile lor, la fel trebuie să fie şi viaţa noastră ortodoxă. Va trebui să ne învăţăm ochiul şi simţurile de a nu privi frumuseţea materială a acestei lumi, pentru că vor veni multe înşelări.

   Nu-i a creştinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

   Măi, creştinii trebuie să înveţe să renunţe, să dăruiască; să poată împărţi puţinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenţă a noastră în faţa vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu.

   Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti.

   Cititi va rog si:

Multi am fost la chemarea parintelui Iustin Parvu. Putini am mai ramas …

Parintele IUSTIN PARVU: „Solutii omenesti nu sunt, dragii mei! Solutia este moartea pentru Hristos” (despre vaccinare, evrei, preoti, politicieni si sistemul antihristic)

%d blogeri au apreciat: