SACCSIV – blog ortodox

Basescu NE BAGA IN RAZBOI, vorbind in numele tuturor ca: „În caz de conflict cu Iranul, România va fi un aliat fidel al NATO şi al Israelului”

Posted in IRAN, ISRAEL, NATO, razboi, Traian Basescu by saccsiv on august 12, 2010

   Citez din articolul Băsescu: În caz de conflict cu Iranul, România va fi un aliat fidel al NATO şi al Israelului:

   „Băsescu este considerat unul dintre cei mai responsabili preşedinţi ai momentului. Când spune da, este da, când spune nu, este nu” a declarat preşedintele israelian Shimon Peres, la finalul discuţiilor de la Cotroceni. Acesta şi-a arătat aprecierea faţă de atitudinea preşedintelui român împotriva terorismului şi a ţinut să îi mulţumească în nume personal, pentru felul în care a acţionat în cazul accidentului în urma căruia mai mulţi piloţi israelieni şi-au pierdut viaţa la noi în ţară.

   „Am fost mişcat că atunci cănd am pierdut piloţii, preşedintele şi-a pus deoparte propria agendă pentru a se ocupa personal de acest lucru, astfel încât soldaţii căzuţi să se întoarcă în Israel. Nu a fost una din atribuţiile preşedintelui, ci expresia unei înalte umanităţi” a declarat Peres.

VIDEO:

   Cei doi preşedinţi au abordat problema înarmării Iranului. Potrivit preşedintelui Băsescu, România susţine fără rezervă aplicarea ultimei rezoluţii a consiliului de securitate ONU care prevede aplicarea de sanctiuni iranului. „Plecăm de la principiul dreptului fiecărui stat de a folosi energia nucleară în scopuri civile, dar nu credem că Iranul ar trebui să deţină armanent nuclear” a declarat preşedintele.

   Întrebat dacă România va pune la dispoziţie Israelului spatiul aerian şi bazele militare în cazul izbucnirii unui conflict armat cu Iranul, Băsescu a declarat că deşi diplomaţia este soluţia pentru rezolvarea diferendurilor Iranului cu lumea, în cazul unui conflict, România va fi un aliat fidel al NATO şi al Israelului.

VIDEO

   ONU a impus noi sancţiuni Iranului în iunie 2010

   La 9 iunie Consiliul de Securitate al ONU a impus noi sancţiuni Iranului, pentru a patra oară din 2006, ca urmare a refuzului acestei ţări de a opri îmbogăţirea uraniului, o tehnologie utilizată la producerea combustibilului nuclear sau a unei bombe nucleare.

   Ca urmare a acestor sancţiuni, Iranul nu va putea investi în străinătate într-o serie de de activităţi sensibile, printre acre se numără minele de uraniu, iar navele sale vor putea fi inspectate de acum şi în apele internaţionale, şi nu doar la chei cum se întâmpla până în prezent.

   Şi liderii UE au decis adoptarea unor sancţiuni suplimentare contra Iranului, în afara celor ale ONU, acestea vizând domeniul petrolului şi gazelor, conform unor surse diplomatice, citate de AFP.

   La rândul său, Iranul a lansat avertizări că va răspunde cu fermitate Uniunii Europene, dacă va continua politica de sancţiuni referitoare la controversatul saău program nuclear.

   În acelaşi timp, Mahmoud Ahmadinejad a declarat că Israelul este „condamnat” şi a acuzat SUA că protejează Israelul.

   De asemenea, relaţiile dintre Israel şi Iran au fost tensionate în ultima perioadă de noi declaraţii critice ale liderului de la Teheran, Mahmoud Ahmadinejad. Acesta a afirmat că Israelul este „condamnat” şi a acuzat Statele Unite că protejează statul israelian.

   Nu în ultimul rând, Statele Unite şi Israelul au declarat că ar putea fi folosită forţa militară dacă diplomaţia eşuează în cazul programului nuclear Iranian.

Iranul a săpat gropi comune uriaşe pentru soldaţii americani care ar ataca ţara

   Miercuri, au apărut informaţii conform cărora Iranul a săpat gropi comune uriaşe în care ar urma să îngroape soldaţii americani în cazul unui atac al SUA.

   Acţiunea de săpare a mormintelor pare a fi un act de bravadă după ce Mike Mullen, şeful Statului Major Interarme al SUA, a declarat săptămâna trecută că armata americană are un plan de atacare a Iranului, deşi este de părere că o acţiune militară este probabil o idee proastă.

   Statele Unite şi o parte dintre alliaţii săi acuză Iranul că se foloseşte de programul său nuclear civil ca de o acoperire pentru a construi arme nucleare. Iran a negat acuzaţiile precizând că programul său nuclear este destinat obţinerii de electricitate şi nu de bombe.

   Generalul Hossein Kan’ani Moghadam (fost comandant al Gardei Revoluţionare iraniene) a spus că mormintele au fost săpate în provincia Khuzestan din sud-vestul Iranului, unde au fost îngropaţi soldaţii irakieni ucişi în războiul din anii 1980-1988 între republica islamică şi Irak.

   „Gropile comune folosite pentru înmormântarea soldaţilor lui Saddam au fost pregătite acum pentru soldaţii americani, şi acesta este motivul pentru care au fost săpate numărul mare de morminte”, a declarat Moghadam televiziunii de ştiri Associated Press (APTN). El nu a precizat câte gropi au fost pregătite.

   Secvenţele de mai jos au fost obţinute de APTN şi indică un număr mare de morminte goale, proaspăt săpate în regiunea deşertică din Khuzestan.

VIDEO

   Cititi va rog si:

Presedintele SHIMON PERES vine miercuri in Romania. Este PRIMA VIZITA OFICIALA a unui presedinte ISRAELIAN in tara noastra de la crearea statului evreu

   Sa ne amintim:

DE CE l-a vizitat azi (26.05.2010) DIRECTORUL CIA pe TRAIAN BASESCU?

   Nu stiu daca cu acea ocazie si-au reinstruit agentul marioneta de la Cotroceni si in privinta implicarii Romaniei in razboiul cu Iranul, insa trebuie avuta in vedere si aceasta ipoteza.

   Oricum, e clar: Basescu baga romanii, fara voia lor, in marele razboi ce va urma. Caci trebuie inteles ca batalia dintre Israel si Iran se va extinde major …

Experti rusi: un RAZBOI între IRAN şi ISRAEL este inevitabil şi AR PUTEA IZBUCNI IN TOAMNA

14 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on august 12, 2010 at 1:09 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. Vasile C said, on august 12, 2010 at 1:11 pm

    incredibil cat pupin***simt de la Basescu; stiam ca este o sluga, insa nici chiar in halul asta, incat sa-l laude si evreii sionisti…

    Apreciază

  3. Vasile C said, on august 12, 2010 at 1:12 pm

    *pupin***ism, scuzati cuvantul; aici, bineinteles, nu este o problema de siguranta nationala (elicoptere israeliene care se antreneaza in Romania fiind ceva firesc), doar cand e vorba de jurnalisti si de demascararea unor nedreptati este o problema de siguranta nationala…

    Apreciază

  4. paul said, on august 12, 2010 at 3:48 pm

    Panică în Rusia! Incendiile au ajuns la Cernobîl! VIDEO

    Apreciază

  5. paul said, on august 12, 2010 at 3:51 pm

    Incendiile din Rusia au atins zone din vestul ţării poluate radioactiv în urma catastrofei nucleare de la Cernobîl.
    Incendiile din Rusia generează şi riscul de poluare radioactivă, în special în regiunea Bryansk, afectată grav de explozia reactorului nuclear de la Cernobîl, au confirmat oficiali ruşi, citaţi de BBC.
    Acest anunţ vine la scurt timp după ce organizaţiile pentru protecţia mediului din Rusia au atras atenţia asupra riscului ca focul să ridice in aer particule radioactive, din zonele afectate de catastrofa nucleară de la Cernobîl, din 1986.
    Regiunea Bryansk, aflată la graniţa cu Belarus şi Ucraina, a fost contaminată grav de norul radioactiv provocat de explozia de la centrala nucleară sovietică.
    Citeşte şi:
    Un preot din Rusia se roagă pentru ploaie – VIDEO
    Fumul a învăluit Moscova: locuitorii poartă măşti de protecţie!

    Rusia luptă împotriva incendiului din jurul centrului nuclear de la Sarov

    Apreciază

  6. carmen said, on august 12, 2010 at 4:01 pm

    Shimon Peres l-a uitat pe I (inaintea lui responsabil).Numai razboiul ne lipsea noua ,pe cine a intrebat presedintele,pentru orice prostii ,hop referendum,pentru FMI si razboi ,nu. Ce-ar fi sa lupte el cu familia lui si cu toti cei din politica romaneasca ,asa vom scapa de voi! Ordinele le primeste de la americani ,vai de voi ,v-ati vandut pentru bani si putere dar la groapa ajungeti la fel ca amaratii.

    Apreciază

  7. DiDi said, on august 12, 2010 at 4:14 pm

    Nu declaratiile lui basescu sunt de amintit aici ci mai degraba ceea ce a declarat evreul extaziat de Romania la Bucuresti. L-a „sarutat” miseleste pe (i)responsabilul prezident roman laudand la superlativ natia romana si conducerea statului nostru.

    Apreciază

  8. DiDi said, on august 12, 2010 at 4:21 pm

    Nu declaratiile lui basescu sunt de amintit aici ci mai degraba ceea ce a declarat evreul extaziat de Romania la Bucuresti. L-a „sarutat” miseleste pe (i)responsabilul prezident roman laudand la superlativ natia romana si conducerea statului nostru.
    L-a lins si pupat in dos pe naivul si „mult iubitul” presedinte si i-a dat exact ceea ce a dorit : o suprema admiratie si lauda . Toate astea au culminat cu declaratiile principalului tembel din Romania de a fi loial si sluga devotata marilor papusari.
    Uita aceasta creatura semidocta ca pentru a intra intr-un conflict mai intai se solicita deciziile CSAT (chiar daca e presedintele acestui consiliu) , A PARLAMENTULUI SI A ROMANILOR IMPLICIT si mai ales omite intentionat sa aduca in vedere faptul ca mai sunt tari membre nato care nu si-au aratat loialitatea in cadrul aceleiasi structuri.
    DECI CINE SUNTEM NOI ? CE SUNTEM ?
    Se mizeaza mult pe rabdarea romanului dar acelasi roman nu poate fi prost la infinit !

    Apreciază

  9. Ghiutzu Pop said, on august 12, 2010 at 5:29 pm

    Linkul http://www.antena3.ro/politica/basescu-in-caz-de-conflict-cu-iranul-romania-va-fi-un-aliat-fidel-al-israelului_105236.html nu merge la mine, accesat din cadrul site-ului saccsiv, nu stiu de ce. Pe site-ul Antena 3 l-am gasit

    Apreciază

  10. […] Basescu: In caz de conflict cu Iranul, Romania va fi un aliat fidel al NATO si al Israelului […]

    Apreciază

  11. Adrian.I said, on august 12, 2010 at 8:38 pm

    Ce nu se stie, este ca Basescu e evreu, cel putin pe jumatate.

    Apreciază

  12. kesarion_breb said, on august 13, 2010 at 11:58 am

    Creştinii ortodocşi au dreptul să refuze participarea la un asemenea război pe temeiul că participarea la un asemenea război este împotriva credinţei lor religioase, iar fidelitatea faţă de Dumnezeu şi faţă de Revelaţia Dumnezeiască este mai mare decât fidelitatea faţă de stat şi instituţiile sale. Prin urmare, creştinii ortodocşi adevăraţi ascultă întâi de Dumnezeu şi numai după aceea ascultă de stat, şi aceasta numai în condiţiile în care statul nu ar cere unui cetăţean de religie creştină ortodoxă să acţioneze împotriva preceptelor prevăzute de credinţa sa creştină ortodoxă !!

    Fraţi rumâni creştini ortodocşi, refuzaţi cu orice chip participarea la un război care nu are nici cea mai mică legătură cu noi şi cu credinţa noastră !! Participarea la un război între americani şi sionişti împotriva iranienilor islamici este total împotriva evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos şi total împotriva voii Preasfintei Treimi, căci după cum spune sfântul apostol Ioan, Dumnezeu este iubire !!!

    Apreciază

  13. […] Basescu NE BAGA IN RAZBOI, vorbind in numele tuturor ca: „În caz de conflict cu Iranul, România … […]

    Apreciază

  14. […] de ce să fim părtaş la un eventual război care nu este al nostru? […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: