SACCSIV – blog ortodox

Printre noi exista un TRADATOR … Sa ne rugam pentru el

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 27, 2010

   Era odata un pustnic, celebru tuturor celor din imprejurimi si prin faptul ca intotdeauna spunea lucrurilor pe nume, indiferent cat de deranjante erau. Si toti aveau incredere in spusele sale, caci stiau ca nu ar fi putut, sub nici un motiv, sa minta.

   La un moment dat, nu foarte departe de chilia sa, un necredincios comite o crima oribila si fiind descoperit, fuge precum un animal haituit de catre cei ce doreau sa-l pedepseasca. Scapand de urmaritorii sai, se avanta spre locuri pustii si putin umblate, ajungand la chilia Sfantului, caruia ii cere sa-l ascunda …

   Cel ce-l urmareau nu au renuntat insa atat de usor si au scotocit intreaga zona, ajungand pana la pustnic pe care l-au intrebat daca l-a vazut pe fugar. Sfantul a raspuns ca NU … iar acelora le-a fost de ajuns raspunsul sau, caci il stiau ca nu ar fi mintit. Si au cautat mai departe si au tot cautat pana cand in cele din urma au renuntat.

   Ucigasul, vazand fapta pustnicului, s-a pocait si i-a devenit ucenic. Timpul a trecut si nimeni nu ar mai fi putut spune ca cel se straduia cu atata ravna fusese un ticalos ucigas …

   La un moment dat insa, ucenicul ii spune Sfantului ca a sosit vremea sa plateasca pentru fapta sa pe care deja majoritatea locuitorilor din regiune o si uitasera. Si dovedind judecatorilor ca el este ucigasul, i s-a taiat capul, primind astfel botezul prin propriul sau sange.

   Istoria de mai sus se gaseste in Vietile Sfintilor. Iertare ca nu-mi amintesc numele pustnicului si ucenicului sau. De ea imi amintesc mereu cand dracul ma ispiteste sa dezvalui un pacat al cuiva caruia ii pare rau pentru el si doreste sa-l ascunda. Si tot de el imi amintesc atunci cand nu public chestiuni personale ale celor ce pe care ii critic. Caci consider ca trebuie combatute ideile si nu daca are sau nu amanta, daca bea sau nu, daca e schiop sau ciung, daca are nu stiu ce alte probleme, pe care doar putini le stiu si nu sunt publice. Si cu atat mai putin sa-i dezvalui identitatea, daca vrea sa ramana anonim, sa public unde sta, cine-i este sotul sau sotia, la ce gradinita ii merge copilul, cine ii este duhovnic.

   Ma voi stradui si in cele ce urmeaza sa fac la fel ca si pana acum, de aceea nu voi da nume si ma voi limita strict la cateva amanunte necesare pentru intelegerea unei situatii ce ma intristeaza foarte mult.

   Datorita blogului am dusmani si e firesc. Majoritatea datorita mesajului pe care il transmit. Alti insa, caci asa ii mana dracul de la spate, si ma acuza pe nedrept de lucruri ce nu le-am spus. Dintre ultimii, este unul extrem de insistent si a inceput cu ceva vreme in urma sa ma caute, cu scopul de a ma provoca, in ideea ca voi face o greseala incadrabila in codul penal. A spus-o limpede, intr-un mesaj al sau.

   Iar astazi, acest personaj a ajuns la biserica unde este duhovnicul meu … Cum? Prin tradare. Foarte putini stiu care este duhovnicul meu, dintre ei insa, cineva care tot la el se spovedeste, a tradat. Si a facut-o, desi stie ce ganduri are cel ce ma cauta … Si cel ce ma cauta, n-a dat de tradator accidental, iar acela nu s-a scapat fara sa vrea. Ci tocmai invers, tradatorul l-a cautat pentru a trada.

   Eu sunt plecat, dar tarasenia o stiu telefonic chiar de la parinte, care era foarte tulburat si pe buna drepate. Vedeti voi, iubitii mei frati, cel ce ma cauta, sigur va bate toba oricui ma uraste, de locul unde ma spovedesc. Si se vor gasi habauci care sa-l supere din cauza lui saccsiv … Fiecare e cu viteza lui. Fiecare adopta public o atitudine anti sistem cand vrea si daca vrea. O alaturare de numele saccsiv poate dauna situatiei respectivului. Sunt constient de acest aspect iar respectivii nu trebuie blamati.

   Asadar, fapta tradatorului este daunatoare mie, insa eu cel putin stiu ca unul sau mai multi, candva, ma vor vana. Este daunatoare insa si duhovnicului meu si pentru a nu-i aduce nici o suferinta, de comun de acord, nu voi mai merge la biserica aceea.

   Am scris aceste randuri, deoarece, repet, biserica aceea ce imi era atat de draga, va deveni oricum, cunoscuta ca o locatie unde ar putea fi gasit saccsiv.

   Am scris de asemenea, pentru a invata si altii din patania mea, mai ales cei cu bloguri anonime, carora le spun: ramaneti asa, anonimi, ca stati bine. Rar, foarte, foarte rar, sa va dezvaluiti identitatea cate unui frate sau sora de incredere, dar si atunci, strictul necesar.

   Inchei, rugandu-va sa ne rugam atat pentru cel ce n-are liniste si ma tot cauta, cat si pentru cel ce, isipitit fiind de diavol, a facut atata rau, tradand. Despre primul, spun doar atat: nu merge la slujbe, caci cocheteaza cu stilistii, insa nici la ei nu merge … Nici azi n-a intrat, decat la sfarsit, cand oamenii s-au asezat la miruit. Fratele de la pangar, i-a spus parintelui ca acela i-a sarit in ochi deoarece tot dadea ocol bisericii iar cainii il latrau de a crezut ca-l sfasaie. Si asta, in conditiile in care sunt niste catei atat de jucausi si blanzi cu toti cei ce intra in curte, indiferent ca-s nou veniti sau vechi enoriasi … Despre ultimul spun doar atat: are un oarece nume printre cei ce vorbesc cat de cat impotriva SISTEMULUI …

274 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 10:53 am

    Te-ai dus la iad.M-ai facut nebun!

    Apreciază

    • Avatarul lui greygrey greygrey said, on iunie 29, 2010 at 2:25 pm

      ai judecat in locul Domnului.Felicitari.Raiul e al tau 🙂

      Apreciază

  2. Avatarul lui benchira benchira said, on iunie 28, 2010 at 10:58 am

    esti dus cu pluta!

    Apreciază

  3. Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 11:03 am

    0726544262
    astept orice sugestie

    Apreciază

  4. Avatarul lui sherlock_holmes sherlock_holmes said, on iunie 28, 2010 at 11:03 am

    Si totusi,naayram este un tigan deosebit…este crestin ortodox,isi apara etnia in ciuda evidentelor ( si este un lucru bun ),are simtul umorului,a zis bine si de stilisti,l-a citit si pe Diadoh al Foticeei,a venit si din banat pina in bucuresti sa-l intilneasca pe saccsiv…rau totusi ca il ia martor pe Hristos ( nu se face asa ceva )…oricum,inclina cele bune daca este si sincer in cele spuse.

    Daca saccsiv nu vrea sa se intilneasca cu el ( si eu zic ca este bine asa…fara a se supara nayraam) ati putea voi,cei din bucuresti si care scrieti pe site….sa va intilniti cu nayraam si sa va intelegeti,puteti vorbi din sfinti sau despre credinta ortodoxa…sau chiar orice,de ale voastre…ba chiar si o bere si citiva mititei ar merge…parerea mea.Dupa care ati impartasi impresiile si aici…

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 11:41 am

      Sherlock vreau sa ma umflu:cItesc Scriptura Sfanta de la 7 ani.Citesc Sfintii Parinti de la 17.
      Imi place Grigorie Palama si Dionisie Areopagitul
      NU SUNT UN TIGAN DEOSBIT.

      SUNT UN TIGAN CUM SUNT SI ALTI OAMENI ALBI-DOAR CA MAI CITIT!
      CREDE-MA SHERLOCK CA EU ORICE AM CERUT DE LA HRISTOS S-A INDEPLINIT .MA VOI INTALNI CU SACCSIV SI VOM FACE CANONUL DE UMILINTA AL DOMNULUI IISUS IMPREUNA.

      Apreciază

  5. Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 11:05 am

    Pentru prima data in Istoria Romilor am tradus Cuvantul Sfantului Ioan Gura De Aur in Romani.Imi place mult sa-l aud de fiecare Pashte.
    Cititi:
    http://sfantamarina.blogspot.com/2010/06/cuvant-al-sfantului-ioan-hrisostom.html
    De este cineva credincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos și luminat.
    Kana si varekon pakiaimasa thai piarvalo Devlestar te loshavol kadala meseliatar shukar thai vududali.

    De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
    Kana si varkon das goghiasa te del andre loshaimasa ande e losh peske Raieski
    De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.
    Kana khiniardiaspe varekon bikhandoi, te lel aba pesji pokin

    De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.
    kana kerdias varekon buki anglunia oratar te hunilel adives e chachi pokin

    De a venit cineva dupa ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.
    kana avileas varekon pala o trinto sahato,naisarindos te pakivarelpe

    De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
    kana areslias varekon pala o shovto sahato te na bangiavol ci sar ,so khancesa ci si te avel hhasardino

    De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
    kana kasniardias varekon ji ko iniato sahato te pashaviol ci sar bangindoipes.

    De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urma ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
    Kana areslias varekon toko ando deshuyekto sahato te na daral le kasnimastar so Dinivalo avindoi O Rai ,hunilel vi le palutnes sar vi le anglutnes,pochinkerel godoles deshuyekto sahatestar sar vi kukoles so kerdia buti anglune sahatestar.:vi le palutnes delles khosimos vi le anglutnes kovles azbal:vi kodoleske pokinel, vi gadales diniviarel;vi le kerdibena hunilel;vi o godin nikerelles ginimaste, vi la bukiake della kuchimos,vi le kamlimas asharelles.

    Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plată.
    Godolatar ,den andre savore ande losh hamare Raieski:vi le anglutne vi le duitone len pokin

    Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă.
    Barvalena thai chorena kethaneste losharentumen

    Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.
    Save nikerdeantume thai le bibukiarne,den pakiv le Diveseske

    Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi.
    Save so bikhalean thai save so na nikerdean o bikhalimos, losharentume adives

    Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
    E meseli si pherdi ,khantumenge savore.O guruvoro si bhut, khonik te na anklel bokhalo

    Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.
    Shib den savore andar e pakiv le pakiaimaski;rigiarentume savore andar o barvalimos le lashimasko.

    Să nu se plangă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.
    Te na rovelpes khonik bratimastar,so sikavdiaspe o kethanimasko thagariben

    Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt, iertare a răsărit.
    khonik te na rovelpe anda le bezehha ,so limorestar khemipen anklisteas

    Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
    khonik te na trashal merimastar so astradias amen o merimos le Astravalesko;thai mundardeasles les kodoua so sas nikerdino lestar.

    Pradat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat.
    Chorardinea le bengale thanes,Savo hulisto ando bengothan;pherdiasles holiatar so shib deas anda Leski Snanga.Thai kadaia anglal eder hakiarindoila O Isaia chungardias:
    O bengothan holiailo arakhlindoi-Tu Tut tele;holiailo so rimosailo

    S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
    Holiailo so prasavdilo,holiailo so sas mundardino,holiailo so perilo thai phagilo,holiailo so sas phanglino.

    A prins un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
    Astardias ik Snanga thai Le Devlestar sas mardino

    A prins pământ şi s-a întâlnit cu cerul.
    Astardias phuv thai maladilo le nabahesa

    A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
    Hunilea so dikhelas thai perilo mashkar so na dikhelas

    Unde-ţi este moarte, boldul?
    Kai si tuke merimosona ki suv?

    Unde-ţi este iadule, biruinţa?
    kai si bengothanona ki`o jirimos?

    Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
    Jivdiardiaspe O Hristoso thai sanas khanciardino

    Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii.
    Ushtilea O Hristoso thai periline le benga

    Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.
    Jivdilea O Hristoso thai loshavon le angelya

    Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.
    Jiuvindieaspe O Hristoso thai o Jivimos raiarel

    Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morţi, începătura celor adormiţi S-a făcut.
    Jiuvindiape O Hristoso thai ci ik mulo na si ando limori; so O Hristos ushtiarindoipe mulendar o sherimos le sovliardengo kerdias-Pe

    Lui se cuvine slavă şi stăpânire în vecii vecilor.
    Leske thilavelpe ashar thai raimos ande`l shelabersh le shelabershenge!
    Publicat de naayram la 16:52

    Apreciază

  6. Avatarul lui Marius8eu Marius8eu said, on iunie 28, 2010 at 11:12 am

    Fratilor sa ne linistim si sa ne rugam unii pentru altii indiferent ce etnie, cu totii suntem fii ai luminii daca il facem voia Domnului.
    Sa ne rugam pentru saccsiv (sa-l ocroteasca Fecioara), naayram si pentru toata lumea care intra pe acest blog, pentru sanatatea si mantuirea lor.

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui D-zeu miluieste-ma pe mine pacatosul si pe toata lumea ta.

    Apreciază

  7. Avatarul lui G-man G-man said, on iunie 28, 2010 at 11:24 am

    naayram crestinii nu duc o lupta cu altii crestini sau necrestini .. crestinii duc o lupta cu stapaniile si incepatoriile. iar daca stii ca saccsiv are cazier , tu nu .. si stii ca oamenii sunt slabi cand sunt provocati si se pot intampla multe intr-o discutie ( care se poate aprinde , chiar fara vina cuiva ).
    DE CE tii mortis sa te vezi cu sacsiv?

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 11:43 am

      Eu nu cred ca saccsiv mi-ar face rau.Dupa cum nici eu lui saccsiv!Eu nu il provoc.M-am intalni cu oameni d epe forumul asta fata catre fata (care persoane m-au injurat pe aicea) si nu i-am atacat in nici un fel.

      Apreciază

  8. Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on iunie 28, 2010 at 11:39 am

    Pentru cei ce n-au citit:

    https://saccsiv.wordpress.com/2010/02/25/un-tigan-nervos-ma-ameninta/

    Iata un scurt istoric:

    Dupa ce a aparut interviul ce mi l-a luat Danion, a inceput sa ma acuze de rasism, datorita detaliilor ce le dadeam despre lumea interlopa si puscarii …

    Limbajul folosit in e-mailuri era deseori vulgar.

    La scurt timp insa, imi trimite urmatorul mesaj:

    „Pentru ca tot te legi de neamul meu si de mine fara sa ma cunosti, iti promit ca ne vom cunoaste!Te voi cauta!Stiu unde sa te gasesc.
    de ce iti place sa ai vezi doar pe valahi perfeci..sa stii ca sunt in stare sa ma bat cu oricine se mai ia de numele natiei mele! Daca nu iti vezi de treaba o sa vezi ce relatii am..si o sa vezi ca o sa ajungi in judecata din nou, de data asta pentru rasism.”

    Si adauga numele unei persoane ce stie multe detalii despre mine si copilul meu, cu care a luat deja legatura (alta decat tradatorul) …

    In aceste conditii am considerat ca este bine sa evit a ma intalni cu el.

    Au urmat sumedenie de mesaje ce includeau si alte amenintari si blesteme, cum rar si in puscarie am auzit.

    Si iata ca, de curand, acel tradator l-a contactat pentru a-i da locatia bisericii …

    Nu dau detalii despre cei ce l-au informat, din motivele mentionate in articolul de fata.

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 11:47 am

      Saccsiv recunosc ca am folosit un limbaj „tare„, insa si tu ai o poza tare cu pui galbeni si negri, te plangi ca ne inmultim necontrolat de mult(ai vrea sa ne extermini-ca asta inteleg sa-mi fie cu iertare .Am fost foarte supasat depre faptul ca un ortodox instiga la violenta impotiva unei etnii.De asta m-am aprins .Recunosc ca am gresit.
      Dar de aici pana la a afirma:
      „Au urmat sumedenie de mesaje ce includeau si alte amenintari si blesteme, cum rar si in puscarie am auzit.„

      Asta inseamna ca eu sunt mai rau decatun pusarias!
      SACCSIV EU NU AM FACUT PUSCARIE NICIODATA!

      Apreciază

  9. Avatarul lui G-man G-man said, on iunie 28, 2010 at 11:40 am

    ce tare ar fi cat s-a discutat pe aici sa ne vedem fata la fata . sa fie cu acest scandal” si cu o idee data de sherlock care se vede ca nu le pre are cu ” ale noastre ” din moment ce ne recomanda mici si bere in post ….
    oricum faza asta a fost super :))

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 12:21 pm

      DACA FACETI CINSTE CU MICI SI BERE NU REFUZ.
      BEAU DOAR DOUA BERI.A TREI-A ESTE DE LA SATAN
      HAHAHHAHA

      Apreciază

      • Avatarul lui IRAM IRAM said, on iunie 28, 2010 at 8:10 pm

        Bai frate , ce sa mai bei 3 , nu le mai stii numarul demult .

        Apreciază

  10. Avatarul lui a4m a4m said, on iunie 28, 2010 at 12:02 pm

    problema e complicata… din cate am inteles eu, maaryan ala are ceva probleme… dar chiar nu are nicio importanta ce etnie are… n-are nicio vina ca s-a nascut intr-o anumita etnie… putea sa fie alta rasa, putea sa fie cananean…insa Hristos n-a facut deosebire intre oameni, ci a vorbit si cu cananeanca, si cu vamesul, si cu fariseul…iar noi trebuie sa-i urmam lui Hristos. si Sfintii Parinti spun sa urasti pacatul, nu pacatosul… asa ca nu va mai legati de etnia lui, ca sunt destule greseli pe care le are si care chiar sunt ale lui, cacin el de buna voie le face, in schimb etnia a primit-o, nu a ales-o… si mai ganditi-va, daca doi gemeni identici sunt totusi atat de diferiti, atunci cate asemanari pot fi intre doi tigani, sau maghiari, sau etc. ?
    p.s. sa nu se inteleaga ca il apar sau ca sustin ca ar fi trebuit sa se imprieteneasca saccsiv cu el. nu trebuie sa ai incredere in oamenii de pe internet, mai ales cand vezi ce prostii spune uneori, si mai ales cand vrezi ca vrea cu disperare sa te cunoasca…

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 12:07 pm

      PAI TOCAMAI CA NU TREBE S AAI INCREDERE IN OAMENII D EPE INTERNET ..EU AM VENIT LA INATLNIRI CU OAMENII DE PE FORUMUL ASTA.MAI PUTIN U UNUL FOARTE LUPTATOR IN GASCA CE M-A PROVOCAT SA IMI ADUN GASCA MEA SI EL PE-A LUI SI SA NE BATEM.DESPRE SARBUL ESTE VORBA.

      Apreciază

  11. Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 12:17 pm

    a4m

    VOI CREDETI CA ADAC SCRIEM PE BLOGURI N VOM MANTUI?HHHAHAHAHHAH
    SUNTETI COPII!

    IN EBRAICA LITERA W(VAU) ARE VALOAREA 6
    DECI WWW=666
    MAI CITITI HABAUCILOR!

    Apreciază

    • Avatarul lui mihaikon mihaikon said, on iulie 14, 2010 at 8:24 pm

      daca un singur om se intoarce la Hristos ,dupa ce citeste un cuvant ziditor de pe net ,poate sa contina pagina respectiva doar grupuri de 666,si … autorul paginii ,tot primeste plata.
      ti-ai tradus vreodata cuv habauc,istetule

      Apreciază

  12. Avatarul lui Valentin Valentin said, on iunie 28, 2010 at 12:19 pm

    Apreciez faptul ca Saccsiv incearca sa se delimiteze de tot circul asta pe care il provoaca amicul nostru Marean, si nu a intervenit in tot sirul de comentarii. Consider ca fiecare ar trebui sa-si vada de treaba lui, e clar ca Marean sufera din anumite puncte de vedere. Fara sa ne dam seama am intrat in jocul lui, subiectul ar trebui inchis. Nu vad nici un rost sa continuam discutia. Numai bine!

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 12:22 pm

      VALENTINE CIRCUL ESTE BUN.PANEM ET CIRCUS VORBA LATINULUI…

      DACA ESTI ASA DOCTOR IA PRESCRIE-MI UN MEDICAMENT

      Apreciază

      • Avatarul lui Valentin Valentin said, on iunie 28, 2010 at 12:29 pm

        Un medicament?
        Am unul pt tine, se numeste discernamant. Iti lipseste cu desavarsire.
        Cred ca nu mai esti un copil, ai o anumita varsta, dar reactia ta la comentariile de aici arata altceva.
        Am inteles ca vrei sa fii apreciat…cersesti de fapt aprecierea noastra, a lui Saccsiv. Eu te voi aprecia numai daca incetezi.

        Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 12:37 pm

      NU CERSEC APRECIEREA VOSTRA MAI NESIMITITILOR.VREAU SA VA DUC CU PICIOARELE PE PAMANT!SUNTETI RASISTI!ASTA VREAU SA VA ARAT!

      SCRIE SCRIPTURA:
      BLESTEMAT OM,UL CARE SE INCREDE IN OM!
      SACCSIV SI VOI MAI AVETI DE INVATAT

      Apreciază

      • Avatarul lui bogdan3991 boddyca said, on iunie 28, 2010 at 2:28 pm

        „NU CERSEC (?!) APRECIEREA VOASTRA MAI NESIMTITILOR.” – ce bine se potriveste aici expresia din titlul articolului lui saccsiv „un tigan nervos” 🙂

        Apreciază

      • Avatarul lui IRAM IRAM said, on iunie 29, 2010 at 9:23 am

        E pentru a doua oara cand imi pui rabdarea la incercare . In Hristos nu crezi , dupa cate spui pe aici , dar probabil ca iti va prii detentia , deja ai incalcat prea mult Constitutia , si te crezi smardoi .
        PANA AICI !!! VEI AVEA CAT DE CURAND UN CADOU DE PROPORTII !!! Daca mai vad amenintari pe aici , pentru a treia oara o sa regreti cele : scrise , vorbite , facute .
        Ai improscat tot poporul romanesc cu rahat din dorinta de a-ti potoli frustrarile personale , IN CURAND TI LE VEI POTOLI .

        Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 12:40 pm

        IRAM de abia astept!Mai ales ca nu am ameninat pe nimeni!Hai ca vreau cadoul..

        Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 12:49 pm

        IRAM HAI DAI DRUMUL SA VAD CE-MI FAI?SUNT EXTRM D ECURIOS…

        Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 12:50 pm

        IRAM IA HAI ENUMERA-MI AMENINTARILE.

        Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 12:53 pm

        Si spui tu IRAM ca eu nu cred in Hristos?Si tu ai darul inaint-vederii…vai de capul tau…

        Apreciază

  13. Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 12:23 pm

    http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/154192/Discriminarea-romilor-o-problema-majora-in-Cehia.html

    Fenomenul discriminarii la adresa romilor ia amploare in Cehia, unde membrii acestei minoritati se confrunta cu rate mari ale somajului, standarde scazute in educatie, izolare si prejudicii, comenteaza CNN.
    Postul american de televiziune aminteste despre cazul lui Natalka Kudrikova, o fetita in varsta de trei ani care a suferit arsuri grave, dupa ce un grup de extremisti au aruncat cu cocteiluri molotov in locuinta sa, relateaza NewsIn.

    Familia fetitei si autoritatile au declarat ca au fost vizati de atac pentru ca sunt romi. Natalka a suferit arsuri grave pe 80% din suprafata corpului, si-a pierdut trei degete si a petrecut luni de zile in coma indusa, dupa atacul de anul trecut. Ea se recupereaza in prezent dupa 14 operatii majore si nu se poate deplasa singura.

    Patru tineri au fost pusi sub acuzare pentru tentativa de crima din motive rasiste in acest dosar. Potrivit procurorului, atacul a fost planificat pentru a coincide cu implinirea a 120 de ani de la nasterea lui Adolf Hitler, iar surse judiciare au confirmat ca in locuintele acuzatilor au fost gasite svastici si carti naziste.

    * Studiile arata ca sentimentul antiromi este raspandit in Cehia.

    „In regiunile cu rata mare a somajului si conditii sociale proaste, intensificarea extremismului este populara in randul tinerilor someri, dar putem vedea si din ce in ce mai multe femei pe scena neonazista”, a spus Marek.

    In aceste conditii, miscarea de extrema-dreapta a luat amploare, prin Partidul Muncitorilor.

    * Fenomenul este si mai raspandit in Ungaria, unde 17% dintre alegatori au votat formatiunea Jobbik la alegerile de anul acesta. In plus, in ultimii doi ani noua romi au fost ucisi in aceasta tara in urma unor atacuri lansate noaptea, fara nicio provocare.

    * Romii au devenit o tema de campania si in scrutinul din Slovacia, unde Partidul Nationalist Slovac (SNS), de extrema-dreapta, a lipit afise cu un barbat cu pielea inchisa la culoare si cu tatuaje. pe afise scria: „Votati SNS pentru a nu ii hrani pe cei care nu vor sa munceasca”.

    In estul Slovaciei, multi romi traiesc in comunitati segregate, precum in satul Ostrovany, unde autoritatile locale au cheltuit circa 16.000 de dolari pentru a construi un zid care separa romii de vecinii lor slovaci.

    Apreciază

  14. Avatarul lui mihaela mihaela said, on iunie 28, 2010 at 12:26 pm

    cei cativa tigani carea ti intratin discutie, ,aveti cumva scoala lui soros?
    Estte ultima mea interventie:
    Daca voi,tiganii (in greceste parca „tigan=vrajitor”),”scoliti in centre dubioase si antinationale, considerat ica:
    -a nu accepta obraznicia,murdaria,tupeul vostru ,inseamna rasism,atunci sunt si eu „rasista „.
    Cum nu aveti nici rusine,eu va pot spune ca tehnicile voastre sunt murdare, ANTIROMANESTI.
    S-a saturat Europa de voi, acolo nu cracniti!
    Veniti sa ne tulburati pe noi, cu NICI O INTENTIE DE PACE, CI NUMAI DE A BAGA DISCORDIE SI TULBURARE!
    Sa va ierte Dumnezeu!

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 12:38 pm

      mihaela esti femeie ….meriti intelegere..vas mai slab..

      ce mai EUROPEANCA mai esti!Mare si cinstita!

      Apreciază

      • Avatarul lui bogdan3991 boddyca said, on iunie 28, 2010 at 2:32 pm

        O da, ce vorbe pline de „har”. Se vede educatia primita acasa – femeia inferioara barbatului, femeia mai proasta decat barbatul – de aici mai e un singur pas pana la violenta din familie(oricum, in corturile voastre se practica asa ceva). De parca nu Dumnezeu ne-a facut pe toti fiii si fiicele Lui. Bravo.

        PS: N-am nimic cu tiganii. Am ce am cu educatia lor.

        Apreciază

  15. Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 12:40 pm

    Daaa si tu esti unul dintre ei cherie nu? mare sfant , mare patriot!

    Apreciază

  16. Avatarul lui Razboinicul Luminii Razboinicul Luminii said, on iunie 28, 2010 at 12:44 pm

    Te-ai pripit in a trage concluziile!

    Ai si prieteni – dar nu ai vrut sa cunosti unul dintre ei.

    Domnul sa desluseasca repede aceasta incurcatura!

    Ca sa ne recapatam cu totii linistea sufleteasca!

    Apreciază

  17. Avatarul lui Iubesc Patriarhul Iubesc Patriarhul said, on iunie 28, 2010 at 12:48 pm

    Parerea mea personala este ca acest naayram ii vrea raul lui saccsiv. Aceasta parere nu mi-am facut-o citind postarile ca n-am rabdare pentru asa ceva, dar pur si simplu asa cred. Eu personal n-as accepta nici o intalnire in aceste conditii.

    Apreciază

  18. Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 12:58 pm

    Mai Iubitorule de Patriarc ai duhul inaint vederii?
    Hais a ne intalnim noi doi la Liturghie.Vrei?

    Apreciază

  19. Avatarul lui Iubesc Patriarhul Iubesc Patriarhul said, on iunie 28, 2010 at 1:10 pm

    Nu mosule, ca mi-e frica. Si-ti zic cinstit. Mi-e frica de tigani.

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 1:30 pm

      Pai de ce BABO DOCHIA ?Va mancam?

      Hai suna-ma si sa vezi ca barem la telefon sunt inofensiv
      0726544262

      Apreciază

      • Avatarul lui bogdan3991 boddyca said, on iunie 28, 2010 at 2:34 pm

        pff, naspa, n-am minute in vodafone… 🙂

        Apreciază

  20. Avatarul lui Razboinicul Luminii Razboinicul Luminii said, on iunie 28, 2010 at 1:22 pm

    Mesajul de mai sus este adresat – exclusiv – lui Saccsiv:

    Saccisv,

    Te-ai pripit in a trage concluziile!
    Ai si prieteni – dar nu ai vrut sa cunosti unul dintre ei.

    Domnul sa desluseasca repede aceasta incurcatura!
    Ca sa ne recapatam cu totii linistea sufleteasca!

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 1:33 pm

      RAZBOINICE

      EU SUNT MANUSH-OM , intelgi nu sunt animal!VREII SA ZICI CA CAMELONUL CACOFONIC EST NIMIC.EU SUNT UN SAPE?FAINA COMPARATIE

      TIE ITI PLACE PAULO COELIO? CA MIE IMI PLACE PAUL DIN TARS!

      Apreciază

  21. Avatarul lui Magdalena Magdalena said, on iunie 28, 2010 at 1:42 pm

    Naayram este demn de respect faptul ca tu lupti si esti un aparator al etniei tale.. Depinde pentru ce cauza lupti.. In calitate de crestin ortodox as dori, (binenteles m as bucura daca mi ai raspunde) sa ti adresez cateva intrebari, doar pentru a observa credibilitatea ta in cele duhovnicesti..

    1. Ce alte carti mai citesti inafara de cele cu caracter ortodox?

    2. Ce poti sa ne spui despre hinduism ? Crezi in aceasta religie ? Ai apartenenta la ea ?
    Dar despre „Kshatriya”…?

    3. Ce legatura ai cu ezoterismul ? Te preocupa ? Il studiezi ? Te influenteaza ?
    http://www.blogger.com/profile/17304352055552429157

    4. Ce parere ai de invataturile yoghine ? Le condamni ? Esti de acord cu ele? Ajuta la ceva pe cel care le practica?

    5. Ce parere ai despre practicile oculte ? Magie, Astrologie, etc.. Dar despre vrajitoarele de etnie rroma care le practica ? Esti de acord cu ele ? Crezi ca exista 2 tipuri de magie: alba si neagra ?

    6. Ce parere ai despre gnostici, despre gnosticism ?

    7. Consideri crestinismul ca fiind o religie ce a introdus elemente pagane la nivel de dogma ? Daca da, de ce?

    Multumesc frumos !
    Saccsiv imi place blogul tau, il citesc aproape zilnic

    Apreciază

  22. Avatarul lui seby seby said, on iunie 28, 2010 at 1:45 pm

    sunteti bolnavi cu totiii .asta era un site pt a discuta niste lucruri anti-sistem si nu pentru certuri personale …. rafuiala asta personala trebuia sa ramana intre sacciv si nayrram fara sustinatori ….. cand am citit comenatriile ……..am avut impresia ca e un salon de nebuni 🙂 nu sunteti mai buni unii ca altii stiti numai sa judecati nimik altceva ..cititi si voi din sfantul FILOTHEI ZERVAKOS ,,Ne purtăm ca fiarele şi după aceea ne mândrim că suntem ortodocşi autentici” SAU Căci pe cel ce n-are iubire, oricâte harisme ar avea – profetic, misionar etc. – nici chiar mucenicia nu-l mântuieşte“.
    http://www.razbointrucuvant.ro/2009/10/06/fericitul-filotheos-zervakos-hristos-nu-ne-a-invatat-despre-calendare-vechi-si-noi/
    SAU VOI SUNTETI APARTE VA MANTUITI SI SUNTETI CRESTINI IN FUNCTIE DE CUM VRETI VOI . ASTEPT(ACCEPT) CRITICI SI COMENTARII RAUTACIOSE

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 2:49 pm

      Aici ai dreptate.Suntem ortodocshi numa` de fatada.
      Eu vroiam s aam o disutie civilazata cu saccsiv .

      Apreciază

      • Avatarul lui comentator comentator said, on iunie 28, 2010 at 3:16 pm

        Marian, ai promis acum cateva luni, cand noi doi am avut o discutie mai aprinsa ca nu vei mai scrie pe acest blog! Nu te-ai tinut de cuvant… asta iti arata caracterul!
        Daca esti crestin sau nu, eu nu judec dar ca nu faci ceea ce ar face un crestin ortodox pot judeca: te contrazici cu toti pe blog, ai intotdeauna dreptate, nu ai nici o indoiala fata de actiunile si vorbele tale… smerenia crestinului ortodox unde este Marian?
        Amenintarile anterioare adresate lui Saccsiv il indreptateste sa se fereasca de tine! tu stii cand l-ai amenintat public, pe acest blog!
        faptul ca te folosesti de invidiosi si tradatori este o mare carenta in educatia ta crestina! Cat despre tradatosr, acum firbe in ura sa… bine ar fi pentru el sa se spovedeasca si sa nu deznadajduiasca… Hristos primeste pocainta fiecaruia!
        Acum, Marian, probabil te vei enerva si pe mine dar sunt obisnuit, ai mai facut-o si apoi ti-a trecut!

        Apreciază

  23. Avatarul lui Razboinicul Luminii Razboinicul Luminii said, on iunie 28, 2010 at 2:00 pm

    Un loc unde-ti gasesti linistea sufleteasca – mai ales de este o biserica – nu trebuie parasit pentru – doar – niste impresii. Ca, poate fi o cursa a diavolului! Ca sa te indeparteze de acolo – unde, sufletul tau si-a gasit pacea, unde se poate impaca cu sine, cu semenii, cu DUMNEZEU.

    Sa nu cadem in plasa. Viclenia ispititorului nu o putem intui (din fasa) – suntem mult prea slabi.

    In anumite imprejurari credem ca luam decizii corecte, le punem repede in aplicare – si, cand constatam ca „a iesit prost” – abia atunci realizam ca am cazut in cursa vrajmasului.

    Cu Domnul Hristos – care sade pe scaunul de Judecator – Care acum „ne judeca” dupa mare Mila Sa….VOM RAZBI!

    Se pare ca, pentru o incercare timida, cu o abordare (poate nepotrivita) s-a creat o mare confuzie. Si, sa recunoastem: confuzia este una din „armele” diavolului.

    SA NU LASAM CONFUZIA sa ne intunece ratiunea!

    „Mult zgomot pentru nimic”- vorba lui Shakespeare.

    Saccsiv,

    Indoiala nu este de la Dumnezeu! Doar INCREDEREA!
    Sa ma ierti daca ti-am provocat vreó suspiciune!
    (Stie bunul Dumnezeu ce intentie am avut).

    RABDARE! RABDARE! RABDARE!

    Apreciază

    • Avatarul lui mishi55 mishi55 said, on iunie 28, 2010 at 3:23 pm

      Uite, imi spun si eu parerea, dupa ce am citit vreo suta cincizeci si ceva de comentarii. Si nu aveti decat sa sariti si-n capul meu, ca s-o pricepe cineva sa rastalmaceasca si cuvintele mele, asta nu-i o problema! Doar suntem inconjurati numai de „oameni de bine”, nu?
      Toti v-ati apucat sa sariti in capul lui nayram – mariaan, sau cum l-o fi chemand.
      Dar nimeni nu pare sa nu bage de seama cum „fratele” saccsiv arunca piatra (si l-am mai vazut aruncand si alte pietre, are antrenament!), si apoi sta si se uita ce de valuri face… E bun rolul de victima, nu? E bine sa vorbesti asa, cam trei sferturi „pe ghicite”, sa spui niste vorbe care sa lase loc multor interpretari, multor presupuneri, vorbe voit sucite si „tainice”, adica discretia nu te lasa sa spui mai mult… adica, din prea mult bun simt, din spirit crestinesc nu spui pe de-a-ntregul, nu din alte motive! Iar oamenii sa traga singuri concluziile, nu te „murdaresti” personal sa indici o persoana anume – cu cat mai multi banuiti, cu atat mai bine, cu atat mai mare distractia, nu? Aproape ca simt cum te amuzau „cautarile” lor – unul isi dadea cu presupusul ca „prima persoana” ar fi cutare, a doua cutare… altul venea cu alta parere… Vai, saccsiv, ce de valuri… si ce de lume a sarit sa te compatimeasca, si ce de lume e gata sa ia capul cui te ofenseaza cu o privire, cu o vorba, ca, deh! unul pe care-l latra cainii musai e talhar, nu? si ce bine cunoastem tehnica diversiunii, nu, „frate”? Pricepere mare, acumulata in ani grei… scoala inalta… lucruri fine, nu frunza verde de doispe lei, nu?

      Apreciază

  24. Avatarul lui DeSeKapa DeSeKapa said, on iunie 28, 2010 at 3:36 pm

    #naayram, amice ai scris mai mult decat toti la un loc pe acest blog.
    Mataluta nu mai lucrezi? Nu-ti mai vezi si tu de treaba?sau in realitate doar asta-i treaba ta!?
    Din cate am inteles l-ai cautat pe Saccsiv, dar cu ce scop?? Sa incerci sa-l convingi sa nu mai fie rasist? Lasa-l pe saccsiv in pace, este un ticalos rasist, ca si de altfel toti utilizatorii acestui blog, cu totii sunt niste rasisti.
    Singurul care este perfect aici pe site, desteptaciunea intruchipata, atotcunoscatorul si succesorul cohortei (familiei) Talpa-Iute care doreste metamorfozarea daca se poate a fiecarui roman din anti-tigan in protigan si care daca s-ar enerva probabil ne-ar cauta pe rand pe toti de pe acest blog sa ne explice in mod obsesiv, mai rau decat un martor a lui Iehova de care nu mai scapi, Cum sta treaba cu triburile tiganesti si evolutia lor in natura.
    NAYRAAM aducatorul de pace si dreptate intre neamuri cautatorul de crestini adevarati prin manastiri este de astazi unul din candidatii puternici la postul de ANTIHRIST.

    Apreciază

  25. Avatarul lui DeSeKapa DeSeKapa said, on iunie 28, 2010 at 3:37 pm

    PS: Nayraam un sfat pentru tine fiinta umana malefica la suprafata, in adancul sufletului tau se observa ca esti un om bun dar totusi nu ne mai baga doctrina ta cu japca pe gat, pentru ca avem tendinta de a vomita. Esti mai perseverent ca un drac.
    (Imi cer scuze daca am vorbit acid, dar totusi las-o balta – deja se ingroasa gluma)

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 5:38 pm

      De se skapa iese apa!
      Nu lucrez-ca nu ma angajeaza romanii albi care se bonzeaza sa fie negrii!

      Vad ca si tu ai darul inaine-vederii!Stii tu ca eu sunt cel rau.Cum poti sa pui numele meu langa al lui Antihrist?
      Ia hai sa ne amuzam:
      Ia hai sa facem un calul ghematric sa vedem ce numar iese din numele tau:

      in alfabetul grecesc (gematria o foloseste si Sfantul Ipolit cand explica numarul fiarei)
      D=4
      e=5
      s=200
      e=5
      k=90
      a=1
      p=80
      a=1
      ––––
      386(adunat)

      3*8=24*6=144

      Daca este sa ne luam dupa Apocalipsa acsta este numarul celor alesi ;144 000
      Dar transliterat este:
      100=ro
      40=mu
      4=delta
      Cu alte cuvinte facand o anagrama obesrva ca este foarte apropiat de Ramadan
      Ca in ebraica Ramadan asha s-ar scrie:RMD
      deci frate esti turcit?ca ziceai de mine ca eu sunt antihrist!

      Antihisti suntem toti cae nu facem voia Lui!
      Si antihrist este si acela care judeca pe apropele!Dar astea le stiti ALBILOR!

      Daca gluma se ingraoasa dai cu apa „deseskapa„

      Apreciază

  26. Avatarul lui Aurora Aurora said, on iunie 28, 2010 at 3:39 pm

    Eu zic ca astfel de certuri nu ne ajuta duhovniceste pe niciunul. Suntem tari in orgolii, in etnii, in rasa, dar mai putin in smerenie si rugaciune. Mariane, te privesc cu simpatie, nu ca pe un tigan, ci ca pe un om. Esti preocupat de mantuire, dar ai ispite care te fac sa intri in conflict cu ceilalti. Au fost momente cand ti-am apreciat comentariile, insa de data asta ai cam sarit calul. Nu ne este de folos asa ceva. Ne provoci pe toti. Nelinistea asta vine de la diavol. Daca Mantuitorul ti-a aratat ce inseamna sa te roada viermele cel neadormit, sa nu uiti niciodata lectia asta ! Ce-ti trebuie tie galceava cu lumea ? Doar ca sa arati ce tare esti in replici ? Nu cumva suferi de mandrie ? Ia cerceteaza-ti cugetul ! Eu n-am stiut ca sufar de mandrie pana nu mi-a descoperit duhovnicul, la spovedanie. I-am spus ca imi sare des tandara si mi-a zis ca mania vine tot din mandrie. Deci iata cat de putine lucruri stim despre noi-insine. Si te mai rog un lucru, prieteneste. Sa tii seama de sfatul cititorului de mai inainte si anume sa nu mai semnezi cu nume inversat pt. ca este de la cel rau – el le face pe toate deandoaselea. Daca semnezi ”Maryan” noi te recunoastem. Sa dea Domnul sa ne regasim aici in duhul blandetii !

    Apreciază

    • Avatarul lui DeSeKapa DeSeKapa said, on iunie 28, 2010 at 4:01 pm

      „”””… altfel insa etnia ta per ansamblu pe care o aperi cu atata darzenie (si apreciez si eu acest lucru din partea ta) ne-a creat de-a lungul timpului multe probleme si este greu sa uitam acest lucru, dar suntem dispusi sa facem un efort….””””

      Prietene… esti cel mai mare rasist, Doamne fereste cum ai constatat tu asa ceva?
      Etnia aceasta este sfanta, dar mai sfant este tribul din care face parte Nayraam.
      Pe premiza bunatatea lui a sfintit cohorta!
      Sa se faca diferenta fratii mei, cu Nayraam in frunte… daca recunoasterea adevarului atasat unei mari parti ale etniei rrome inseamna RASISM.. atunci Doamne iarta-ma cu totii suntem rasisi. Iar Nayraam are perfecta dreptate.
      Dar ce ne facem cu obiceiurile pagane dizolvate intre crestini din cauza… triburilor!?!?

      Apreciază

      • Avatarul lui DeSeKapa DeSeKapa said, on iunie 28, 2010 at 4:03 pm

        excuse moi, mesajul era adresat lui @agerstress… 2 comentarii mai jos!

        Apreciază

  27. Avatarul lui xxxxxxxxxxxxxxxxxx Ciprian said, on iunie 28, 2010 at 3:42 pm

    Un articol ce ar trebui citit de majoritatea care au postat aici in frunte cu naayram:

    http://www.razbointrucuvant.ro/2010/06/27/ajutor-pentru-dobandirea-smereniei-de-la-cuviosul-paisie-aghioritul/#more-8099

    Dumnezeu Sa ne Ajute Sa ne Lumineze!

    Apreciază

  28. Avatarul lui adriana adriana said, on iunie 28, 2010 at 3:45 pm

    Să scriu sau să nu scriu, asta e întrebarea!:) Păi tocmai eu care stau… relativ puţin pe net – să mă opresc atâta timp asupra …fenomenului? „rasist” de pe blogul pe care tot amân şi tot aman să-l aprofundez, că n-am timp? Acum am stat o mulţime citind comentarii. PUR ŞI SIMPLU NU ÎMI VINE SĂ CRED CÂT AM STAT! Pentru unii o fi ceva normal să se ocupe atâta cu … comentatul:) , dar eu sunt de la ţară, nici prea multă minte n-am şi NICI TIMP.
    Dar nu, TREBUIE să las o urmă a trecerii mele pe-aici!
    Putem folosi opinia publică drept armă de apărare.
    Dar … eu măcar sunt de la ţară, dintre voi de ce nu observă nimeni care este intentia domnului scandalagiu. Nu-mi vine să cred! Sunt fascinată de felul în care toată lumea a intrat în joc. Şi joacă după regulile pe care le impune domnul cel mai nedreptăţit din ţară. Nimeni nu observă fragmentarea de ton, de atitudine, informaţiile la care a ajuns ca … autodidact – uite,e foarte, suspect de ferm în unele replici şi suspect de alunecos în răspunsurile la care comentariile pe care se strufocă unii să le scrie, comentarii pe care se foarte pricepe să nu le priceapă şi să le distorsioneze.
    N-am eu treabă cu asemenea diversiuni, mai ales că ce pot ştii eu despre manipulare lingvistică şi scheme de abordare a celor (îmi cer iertare :))aburiţi de prea bune intenţii.
    PE MINE ALTCEVA M-A OPRIT ŞI M-A TOT OPRIT PE BLOG! cE SĂ MAI ZIC, CĂ NU MĂ PRICEP SĂ ZIC – (DACĂ-S DE LA ŢARĂ?!…). Mai pe scurt: aţi stat să fiţi radiografiaţi???!! DAR UITE CUM STAU ŞI EU! aICI NU-I LUCRU CURAT! :)))
    Doaaaaaaaaamne miluieşte!

    Apreciază

    • Avatarul lui mishi55 mishi55 said, on iunie 28, 2010 at 5:08 pm

      Esti buna, fata draga! buna de tot!
      Iar chestia cu RADIOGRAFIATUL chiar mi-a placut!
      Premiul intai pentru:
      „Sunt fascinată de felul în care toată lumea a intrat în joc. Şi joacă după regulile pe care le impune domnul cel mai nedreptăţit din ţară. Nimeni nu observă fragmentarea de ton, de atitudine, informaţiile la care a ajuns ca … autodidact – uite,e foarte, suspect de ferm în unele replici şi suspect de alunecos în răspunsurile la care comentariile pe care se strufocă unii să le scrie, comentarii pe care se foarte pricepe să nu le priceapă şi să le distorsioneze.
      N-am eu treabă cu asemenea diversiuni, mai ales că ce pot ştii eu despre manipulare lingvistică şi scheme de abordare a celor (îmi cer iertare 🙂 )aburiţi de prea bune intenţii.”

      Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 6:04 pm

      ADRIANA

      Tu ca autodidact cate carti ai citit?Ia spune-mi te rog?Ca eu sunt prost adica autodidact!
      Si tu imi spui nebun?Sa te fereasca Dumnezeu de nebunie!Ca e grav!

      Apreciază

      • Avatarul lui adriana adriana said, on iunie 29, 2010 at 9:58 am

        Doaaamne, cine m-a pus să intru în joc??????!!! Na, acum s-a supărat şi pe mine domnul ăsta supărăcios. Păi n-am citit cărţi, că-s de la ţară şi aici se citeşte foarte puţin 🙂 Oi fi eu muiere proastă, dar .. hm, probabil din cauza marii mele tâmpenii nu pricep de unde aţi tras concluzia că am insinuat că sunteţi „nebun”. Am insinuat ceva mult mai măreţ!! În plus, părerea mea personală e că în lumea asta mai poţi învăţa ceva doar ca autodidact. Nu prea vine multă lume să te înveţe …oficial cum stau lucrurile. Dar, fără Dumnezeu, toată ştiinţa nimic este
        Păi să mă ferească, Doamne ajută! Dar de vreme ce am început să scriu pe-aci – nu mă văd bine 🙂

        Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 12:33 pm

        Pai sa-mi spui daca Sfintii Parinti au avut toti diplome de absolventi de teologi d la BOR?HM?

        Apreciază

      • Avatarul lui adriana adriana said, on iunie 29, 2010 at 5:19 pm

        Nu pricep: de ce vă simţiţi atacat în ceea ce n-am spus. Fascinant, fascinant, abisală – mintea omului!

        Apreciază

    • Avatarul lui adriana adriana said, on iulie 15, 2010 at 2:26 pm

      … Tot aici sunteţi???!:-t

      Apreciază

  29. Avatarul lui agerstress agerstress said, on iunie 28, 2010 at 3:46 pm

    Iata ca in cele din urma tot la incredere se ajunge. De fapt chiar asta este problema. Increderea se castiga foarte greu, in special prin consecventa si se poate pierde intr-o clipa. Un om instabil si alunecos nu inspira incredere de fel si este firesc sa faci tot posibilul sa il eviti. Este un instinct sanatos, pur si simplu.

    @maairam,
    chiar daca esti sincer si de buna credinta in cele din urma, trebuie sa recunosti ca ai pornit cu stangul. In plus, instabilitatea emotionala in conditii de stres (daca recitesti „la rece” toate comentariile de mai sus vei intelege ce vreau sa spun) inspira si mai multa neancredere, mai mult decat atat, este chiar periculoasa. Poate tu esti totusi, dincolo de aparente, altfel insa etnia ta per ansamblu pe care o aperi cu atata darzenie (si apreciez si eu acest lucru din partea ta) ne-a creat de-a lungul timpului multe probleme si este greu sa uitam acest lucru, dar suntem dispusi sa facem un efort, daca si voi (toti) veti face un efort de schimbare in bine. Nu este rasism ci simpla conditionare comportamentala reciproca. La asta se reduce totul, nu la culoarea pielii, nu la culoarea ochilor nici la alte criterii subiective. Am crescut printre „tigani” sau, ma rog, „rromi”, mi-au fost colegi de clasa, chiar prieteni (nu foarte apropiati dar totusi prieteni). Am pus in ghilimele termenii „tigan” si „rrom” tocmai deoarece intre noi nu au existat acesti termeni. Pur si simplu fiecare avea un nume. Oameni printre oameni cu nume propriu, si atat. Dar era pe vremea lui Ceausescu, cand inca mai era un pic de respect, putina constiinta si frica de lege.
    Intr-adevar, avem si noi „oile” noastre negre dar de acelea incercam sa ne ocupam noi. Incearca si tu sa te ocupi de aceia care te asculta pe tine spre a-i transforma in mai buni ca daca as veni eu sa le vorbesc fratilor tai, precis nu ma vor asculta ca „nu sunt de-al lor” si nici nu m-as incumeta dealtfel. Daca tii cu adevarat la ei, coboara printre ei si invata-i de bine spre binele lor si spre binele tau. In felul acesta vei fi apreciat de ai tai dar vei fi apreciat si de „Vlahi”.
    Ai capacitatea de a face asta, nu-ti bate joc de ceea ce poti. Iar daca vrei sa fii perceput ca un om bun nu ai nevoie de o „eticheta” mai mare si mai rasunatoare ci trebuie doar sa fii si mai bun, si daca tot nu te vede nimeni, inca si mai bun ca pana la urma te va vedea cineva si important nu e sa te vada oamenii ci Dumnezeu.In inima ta stii ca asa este cel mai bine.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 6:20 pm

      agerpress

      nu imi mai da sugestii.pornesc cu ce picior vreau.si fac trei pasi.de dans tiganesc ca hora nu-mi place.Intelegi nu-mi plac sa joc in hora .nu-mi place sa am staroste si sa fiu invatat de oameni care nu au curajul nici sa ma sune!
      Instabilitate emotionala in caz de stres?

      Tu de cate ori ai luptat pe viata si moarte mai viteazule?Am luptat si cu demoni si cu oameni!Si mi-a dat putere Hristos si nu am murit.
      Dar ca sa fiu mai mandru si mai schizofrenic in fata voastra ma laud!
      Am luat o bataie groaznica de la 25 de oameni(valahi) ca m-am bagat sa o scot de la viol pe o colega de clasa (o romanca).Am scapat-o de la viol.Si dupa aia m-a injurat si ea.Aveam 19 ani .Cred ca am luat vreo 400 de pumni in cap .Si nu am murit!Am plecat acasa pe picioare!
      Asta ca sa vedeti ca si tiganii au simtul dreptatii Valahilor.

      Apreciază

      • Avatarul lui agerstress agerstress said, on iunie 28, 2010 at 9:55 pm

        Sigur ca pornesti cu ce picior vrei si faci cati pasi vrei dar nici de efecte sa nu te plangi ca sunte legate una de alta.

        In ceea ce priveste „hora” poate nu realizezi dar tocmai asta incerci sa faci: sa intri in „hora” si inca foarte zgomotos. Nu vreau sa te descurajez, sunt doar curios: pentru ce ai face ceva care nu-ti place, dupa cum spui, mai ales ca nu te obliga nimeni? Doar asa pentru a opune reziztenta unora sau ai si alte motive cum ar fi acela de „a pune piciorul in prag” de exemplu? Asta nu ar fi un lucru tocmai nobil, mai ales ca este „pragul” altuia.
        Iti inteleg frustrarea si cunosc destul de bine problemele etniei tale. Am studiat aceaste probleme de la varsta de 7 ani si au trecut multi ani de-atunci, se poate spune ca am capatat ceva experienta…

        Nu am de gand sa ma laud cu luptele mele si nici sa neg faptele tale de vitejie dar am si aici o intrebare: Dupa toate cele intamplate ai mai face si azi acelasi lucru intr-o situatie similara?

        Daca crezi ca incerc sa te ofensez cumva sau sa te insult atunci nu ma baga in seama pur si simplu pentru ca nu astea erau intentiile mele. Tot ce am spus am spus fara rautate chiar daca nu e tocmai „lapte si miere”…

        Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 7:47 am

        Ori de cate ori vad ca cineva asupreste un om fara aparare ma bag!

        agerstress vezi-ti de mamaliga ta….

        Apreciază

  30. Avatarul lui Razboinicul Luminii Razboinicul Luminii said, on iunie 28, 2010 at 3:56 pm

    mishi55,

    Ai si tu dreptate. Mi-am pus si eu niste intrebari…
    Decat atata „loc de interpretari”- mai bine nume. Ca sa nu mai planeze suspiciunile si asupra multora – nevinovati.
    Iar cei dezvaluiti – vor inceta sa mai unelteasca – de teama redescoperiri.

    173 comentarii – pana acum…(cate minute – ore – energie – tensiune – ….)

    Si, tot CONFUZIE – parca si mai mare.

    Sfintii Apostoli Petru si Pavel sa va fie pururea mijlocitori in fata Dreptului Judecatori!

    Iertare! Si celor pe care i-am infruntat!

    Cu bine!

    Apreciază

    • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on iunie 28, 2010 at 4:06 pm

      Razboinicul Luminii

      Asa am stabilit, asa ramane. Daca nu postam articolul, cel ce m-a tradat continua in mod sigur. Postand articolul, dar nenumindu-l, exista o probabilitate de a se trezi. Nominalizandu-l, va iesi tambalau mare.

      Daca omul isi revine, va fi bine si ce mai conteaza numele sau?

      Apreciază

  31. Avatarul lui mishi55 mishi55 said, on iunie 28, 2010 at 5:03 pm

    saccsiv said, on iunie 28, 2010 at 3:59 pm

    mishi55

    Foarte interesant … Cam la fel m-ai atacat si la:

    https://saccsiv.wordpress.com/2010/06/03/chestiunea-danion-vasile-noua-sa-
    actiune-intrebari-la-care-trebuie-sa-raspunda/

    Asadar, daca nu am nominalizat, nu mai este real? Curiozitatea te impinge
    sa vrei tu sa stii cine, cand, unde?

    Sau ai polite de platit caci i-am pus niste intrebari fratelui Danion si atunci
    te bagi acum in seama?

    Da, foarte interesant mi se pare si mie. Si foarte interesant, mai ales: de cand ai devenit atat de fragil, de vulnerabil? Toata lumea te ataca, esti mereu in pericol, chiar si eu personal „te-am atacat” si la… si altul la… si la, la, la si bla-bla-bla…
    Fel de fel de personaje te pandesc, fel de fel de personaje posteaza „mizerii” semnate Saccisv, fel de fel de personaje te urmaresc, te ameninta, viata ta e un pericol continuu, vai, vai! Fiecare rand, fiecare cuvant postat iti pune viata in primejdie, dar tu, cu un curaj extrem, nu dai niciodata inapoi, te expui in continuu, de dragul cititorilor tai! Sariti, oameni buni!
    Unu la mana, nu ma impinge nicio curiozitate – curiozitati vrei tu sa starnesti, saccsiv, prin tot felul de diversiuni. Cea de acum nu e prima. Crede-ma ca nu ma intereseaza nici un nume, nici un ID, nimic de felul asta, ci doar observ. Si vad ca asta te deranjeaza. Interesant, nu?
    Doi la mana, nu am de platit nici un fel de polite si nu „ma bag in seama” – insa nu ma pot opri sa bag de seama si pot spune ca m-am lamurit in privinta ta, cand am vazut cum te porti cu oameni care intr-o imprejurare a vietii ti-au intins o mana de prieten, de frate. Si felul in care o persoana rasplateste mana de ajutor a cuiva, oricine ar fi acela, ma face sa-mi dau seama de valoarea (sau de lipsa de valoare) a persoanei.
    Nu pot sa cred ca nu ai inteles ce am vrut sa spun. Dar, asa cum ti-e felul, trebuie sa faci valuri, mereu alte valuri, sa arunci umbre, dubii, indoieli asupra altora, mereu altora, astfel tu iesind de sub umbra indoielii (zici tu!).
    Poti sa ma „incondeiezi” cum vrei, mi-e indiferent. Personal, m-am lamurit de mult in ceea ce te priveste. Nu va trece mult si se vor mai lamuri si altii. Iar cu ce va ramane, saccsiv, nu cred ca te-ai putea mandri prea mult. Dar, la urma urmei, tot „catindatul” isi are si electoratul. Asa ca n-o sa ramai tocmai tu falit! Cu atat mai mult cu cat, avand un TRADATOR printre noi (care „noi”? e cumva pluralul majestatii?), se vor strange randurile…

    Apreciază

    • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on iunie 28, 2010 at 5:35 pm

      mishi55

      Tu esti habauca sau ticaloasa? Da, exista blogul saccsiv pe bloc. Da, posteaza de zor unii spucaciuni sub semnatura saccsiv la rubrica de comentarii sa ziarelor on-line. Da, consider ca nayraam ma cauta ca sa ma provoace. Da, vor inchide acest blog si cele asemenea. Etc.

      „Noi”, nu se refera la majestate, ci la faptul ca respectivul este considerat a fi un crestin cu oarece opinii anti sistem, deci unul de al nostru.

      Pana la episodul Danion, laudai blogul saccsiv. Sa caut comentariile? Dupa acel articol insa, ai turbat.

      Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 5:47 pm

        Nu caut sa te provoc.Daca e asa niciodata nu vreau sa te mai intalnesc.Fii sanatos!

        Apreciază

      • Avatarul lui mishi55 mishi55 said, on iunie 29, 2010 at 5:16 am

        Foarte civilizat comentariu, n-am ce zice. Se vede ca am atins puncte nevralgice. Multumesc de confirmari.
        Habauca sau ticaloasa? In mod sigur si una si alta, cat cuprinde! Si multe altele, pe care ai uitat sau n-ai mai avut timp sa le adaugi. Inclusiv turbata, cand consider ca e cazul. Adevarat spui. Dar un lucru te intreb: cum ti se pare cuvantul TRADATOR? Foarte usor arunci cuvinte, pe care unii le iau si le rumega si le amplifica. Spui ca sunt ticaloasa, dar uite cate comentarii ai starnit cu problema ta personala cu acela care te cauta. Ai reusit ce ti-ai propus, asa-i? Doua sute si ceva de comentarii in nici 24 de ore. Ce record, nu? Sa nu mai spun ca, pana sa se lamureasca lumea ce si cum, ai lasat loc de banuieli asupra unor oameni care nu cred ca meritau. De pilda, ai fost satisfacut cand a fost banuit ca TRADATOR pana si Adminul de la Apologeticum? Ti-a satisfacut vanitatea? Esti multumit? Acum, dupa ce ai starnit toata mizeria asta urat mirositoare, te simti satisfacut? Probabil asta a fost asa, o verificare, un test – cam ce poti face.
        Sau ce sa inteleg? Care a fost scopul acestei … postari? Unul desavarsit crestinesc, nu?
        Chiar daca acest marian – nayraam te cauta ca sa te provoace, chiar daca asta este adevarat, felul in care ai facut public acest lucru a fost total necrestin. Si nu pentru ca nu ti-ai fi dat seama ce faci.
        Recunosc, pana la un punct apreciam acest blog. Recunosc, acum nu o mai fac – sunt o ticaloasa si o turbata, pentru ca am vazut un pic dincolo de praful in ochi pe care l-ai ridicat din belsug. Si inca o data: multumesc, mi-ai confirmat ca am vazut bine.

        Apreciază

    • Avatarul lui G-man G-man said, on iunie 28, 2010 at 8:33 pm

      mishi55 , crestinii se ajuta intra ei si isi impartasesc si bucuriile si necazurile , saccsiv a procedat bine asa cum a facut.
      si a procedat bine si in acele cazuri in care zici tu „oameni care intr-o imprejurare a vietii ti-au intins o mana de prieten” … acesti oameni sunt cei de care a zis Mantuitorul
      „Si de te sminteste ochiul tau cel drept, scoate-l si-l leapada de la tine (…). Si de te sminteste mâna ta cea dreapta, taie-o si o leapada de la tine, …
      ” in cazuri de abateri de la dreapta credinta e recomandat chiar de Domnul sa te desparti de acesti semeni… chiar daca ar fi adevarat ca Danion la facut celebru /// da nu e.
      e printre putinii blogari ortodocsi care merge pe o line dreapta.
      si vezi ca comm tau la preluat si bataiosu …ia-i dat drepturi de autor

      Apreciază

      • Avatarul lui mishi55 mishi55 said, on iunie 29, 2010 at 5:26 am

        G-man, „crestinii se ajuta intra ei si isi impartasesc si bucuriile si necazurile”, spui tu. De acord, asa si trebuie. Dar ti se pare corect ca, incercand sa te „scoti” pe tine, sa bagi la apa tot ce poti? De ce a lasat loc la atatea banuieli? Ti se pare corect? Lasa-l pe Danion (si nu e vorba de „facut celebru”, ca nu asta se cheama mana de frate), uite-te strict la genul de atitudine. Uite-te ce a iesit din toata povestea asta. Acum ce urmeaza? Sa-i alcatuiti o garda personala, cand va merge la biserica? Sau sa navaliti asupra celui care-l cauta cu o „inversnata dragoste” si sa-l convingeti – cu argumente crestine, fireste!? :)) – sa se potoleasca?
        Si apoi, G-man, esti tu absolut sigur ca te afli in dreapta credinta si poti judeca pe altul ca a cazut din aceasta dreapta credinta? E usor de aratat cu degetul, de ridicat piatra.
        Sa fim mai atenti la ce se incearca sa ni se induca…

        Apreciază

      • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on iunie 29, 2010 at 7:12 am

        mishi55

        esti tu absolut sigur ca te afli in dreapta credinta

        Pai zi stilisto asa, ca sa nu mai pierd timpul cu tine. Nu suferiti deloc voi stilistii blogul asta, care a devenit inamicul vostru numarul unu. Nu mai posta.

        Apreciază

      • Avatarul lui G-man G-man said, on iunie 29, 2010 at 6:41 am

        raman la aceeasi parere , fara suparare . nu consider ca saccsiv a bagat pe nimeni la apa nu a dat nume . ce iese din aceasta postare nu pot sa zic aici dar sunt multi care isi dau seama cu cine are dea face saccsiv, pot fi eventuale marturii. ( se pare ca chestia cu cazierul iese din ochii tuturor . nu stiu daca intentionat ), iar la faza cu garda de corp e ciudat ca te-ai gandit ca asa are Danion in ultimul timp garda de corp din stilisti.
        referitor la dreapta credinta e scrisa nu trebuie sa o rescrie nimeni si cine are ochi de vazut vede si abaterile.
        plecarea intr-o biserica fara continuitate apostolica e o abatere MARE.
        sa crezi in alieni e o abatere MARE.
        sa crezi in reincarnare e o abatere MARE.ETC.
        si chiar daca incearca saccsiv o manipulare cum zici , aceasta manipulare poate functiona pana la dogma.

        Apreciază

  32. Avatarul lui Magdalena Magdalena said, on iunie 28, 2010 at 5:08 pm

    Naayram … ce zici.. ne dai si noua niste raspunsuri ? ti am adresat niste intrebari mai sus..
    De ce eviti ?

    Apreciază

  33. Avatarul lui Magdalena Magdalena said, on iunie 28, 2010 at 5:12 pm

    Naayram esti dragut sa raspunzi la intrebarile de mai sus.. ? ca sa stim si noi ce crestin ortodox esti ! Sau cand nu sti ce sa raspunzi faci pe indiferentul ?… Te ai marginalizat singur, inteleg ca ai orgoliu, dar stim amandoi ca vine din mandrie iar mandria nu e sanatoasa..

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 5:55 pm

      MAGADALENA
      am fost plecat sa imi iau paine.
      raspund pe rand in ordinea intebarilor tale

      1. Ce alte carti mai citesti inafara de cele cu caracter ortodox?
      orice cati ma intereseaza-si alea smintitoare
      2. Ce poti sa ne spui despre hinduism ? Crezi in aceasta religie ? Ai apartenenta la ea ?
      Dar despre “Kshatriya”…?
      eu nu sunt hindus.Ma jignesti
      kshatrya este casta luptatorilor din India.

      3. Ce legatura ai cu ezoterismul ? Te preocupa ? Il studiezi ? Te influenteaza ?
      http://www.blogger.com/profile/17304352055552429157
      nu ma influenteaza,citesc pentru ca sa pot ajuta oamenii prinsi de ocultism
      4. Ce parere ai de invataturile yoghine ? Le condamni ? Esti de acord cu ele? Ajuta la ceva pe cel care le practica?
      nu am nici o parere intrucat nu practic yoga.eu practic kung-fu!Alta erezie!
      5. Ce parere ai despre practicile oculte ? Magie, Astrologie, etc.. Dar despre vrajitoarele de etnie rroma care le practica ? Esti de acord cu ele ? Crezi ca exista 2 tipuri de magie: alba si neagra ?
      Exista doar magie.Femeile din neamul meu gresesc .dar eu nu judec mai mult!
      6. Ce parere ai despre gnostici, despre gnosticism ?
      despre gnosicim?pai sunt 2 tipuri cel al Sfintilor(Clement Aleandrinul exemplu)
      si cel eretic.Nu sunt eretic
      7. Consideri crestinismul ca fiind o religie ce a introdus elemente pagane la nivel de dogma ? Daca da, de ce?
      Crestismul este REVELAT DE LA TERIME!
      Multumesc frumos !
      Saccsiv imi place blogul tau, il citesc aproape zilnic

      ACUM TE INTREB EU PE TINE:

      TU ESTI POLITISTA?CE GRAD AI?CATE FLOTAI FACI?TRAGI LA TINTA SAU OCOLESTI IDEEA ?
      DE AIA NU-MI PLACE FEMEIA, NU-SI FORMULESTE BINE IDEEA!

      Apreciază

  34. Avatarul lui naynicin-am naynicin-am said, on iunie 28, 2010 at 5:22 pm

    o singura remarca: vad ca se confunda Judecata cu Judecatoria..si e cineva aici care are leit-motivul rispostei:` ce esti tu Hristos sa ma judeci`

    prin extensie ajungem la logica indusa de comunism (si pusa pe seama Bisericii)` crede si nu cerceta (judeca)`.

    eu cred ca o functionalitate normala (si pe placul lui Hristos) a creierului este tocmai judecata…sa nu fim fara judecata

    PS: Sfantul Siluan spune: `vrei sa iti pierzi pacea ? vorbeste si relatiioneaza cu cineva care este diferit de tine ! (toti Parintii invata sa fugim de locurile si oamenii care ne aduc tulburare..buni, rai, si Sfinti de-ar fi, daca nu gasim pacea, sa fugim..iar insistenta unuia sa-ti fie aproape e mai curand semn de obsesie psihologica sau…dar nu e al meu a judeca..nu?)

    Apreciază

  35. Avatarul lui G-man G-man said, on iunie 28, 2010 at 7:14 pm

    naayram sa mai intrii si la alte articole scrise de saccsiv , e bine sa fie si cineva contra mereu asa 🙂 dar incearca sa nu mai raspunzi la toata lumea ca o sa se faca o carte numai cu raspunsurile tale:)

    Apreciază

  36. […] eram curios să aflu ce se mai scrie “de bine” despre mine. Legătura era la articolul Printre noi exista un TRADATOR … Sa ne rugam pentru el. Hmmm, mi-am zis, ce o fi aflând omul asta, iar eu nu ştiu? Şi am parcurs postarea, care, sincer […]

    Apreciază

  37. Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 7:31 pm

    http://sfantamarina.blogspot.com/2010/06/lumina-taborica.html
    Marire Celui ce ne-a aratat Lumina, Hristos Lumina Lumii!

    Multi dintre cei ce au avut vedenii au fost inselati groaznic.Sfantul Diadoh al Foticeei spune la un moment dat un lucru foarte interesant despre viziuni:
    „ tot ceea ce vine sub o anumita FORMA vine din uneltirile demonilor„
    Mult timp m-a urmarit acest verset.Dar de abia acum inteleg un lucru minunat ce este infatisat in Evanghelie.Sa explic:

    Moise Proorocul a coborat de pe Sinai cu Lumina Taborului pe fata.Poporul nu suporta stralucirea si Moise isi punea un val.Tot Moise a fost la Tabor impreuna Cu Ilie Tezviteanul.Aici vedem ca Dumnezeu este Domnul mortilor si al celor vii, pentru ca Moise a murit, dar Ilie s-a inaltat la cer.Ereticii Martori ce folosesc Tetragramatonul ca nume al lor sa gandeasca la acest aspect,intrucat ei spun ca Raiul este pe pamant si cred ca sufletul este muritor.Cum dar Moise era pe Tabor cu Iisus Lumina Lumii,daca sufletul e muritor?

    Sfantul Apostol Pavel pe drumul Damascului s-a convertit in urma inatlnirii cu Hristos in Lumina Taborica.

    Dupa Inaltarea la cer Hristos se arata in Lumina Taborica.Nu ca nu s-ar putea arata ca Om ,dar Iisus are un motiv mai inalt si proniator pentru aceasta.Asta ne invata Evanghelia.Dc ce este asa?Pentru ca noi sa nu fim ispititi de vrajmasul.Daca va veti intreba „ce vrea sa spuna acest om?„ eu va voi raspunde:

    Sfantul Grigorie Palama spune ca Sfanta Lumina Taborica nu are forma avand forma.Aceasta ultima sintagma „nu are forma avand forma„-este un lucru de neinteles pentru cei ce nu au vazut Lumina Taborului.
    Demonii se schimba in ingeri de lumina, cauta sa il imite pe Hrisos sau pe Sfinti.Tocamai de aceea Hristos nu se arata decat ca „Lumina fara forma„.
    Pentru ca demonii nu pot sa imite acest fel de manifestare a Sfintei Lumini.Intr-adevar orice lucru creat are forma, doar Cel Necreat nu are forma.Demonii fiind creati iau orice forma doresc.Dar demonii nu pot sa Nu aibe forma.Doar Treimea nu are Forma.
    Ce lucru minunat am inteles astazi!Doamne iti multumesc!Iisus nu se arata sub forma sa de om ca sa nu ne indoim de vedenie.

    Acest material trebuie sa dea de gandit si tuturor ereticilor de toate formele.De ce doar Ortodoxia vorbeste despre Lumina Taborica?Nici o secta nu intelege ce e cu Lumina Taborului.Doar Ortodocshii stiu.Se stie ca Lumina Taborului este Dumnezeu care se manifesta in „Lumina fara Forma„ celor ce IL cauta sincer.

    Apreciază

    • Avatarul lui DeSeKapa DeSeKapa said, on iunie 28, 2010 at 8:39 pm

      Minunat.. acum ca ai clarificat asta putem reveni la normal, nu?
      Fac apel la absolut toti cititorii acestui blog, sa-l evite pe nayraam… are raspuns pentru toate si dupa lungi terfeleli cu el ajungi la concluzia ca ceea ce este inutil este si daunator.
      Dupa explicatiile kilometrice si dupa glumitele lui ajungi sa-ti dai seama ca cineva cu buna stiinta se foloseste de timpul tau pentru satisfactia lui de dracusor impielitat.
      Nayraam face lucrurile astea cu rautate si buna stiinta. Cine mai intra in polemica cu dansul o face pe cont propriu si cu riscul de a pierde timpul rezervat tendintei spre mantuire.
      Totusi ma rog sa nu am dreptate… insa-mi vine mereu in minte urm scenariu:
      De ce a facut el pe detectivul pandar cotrobaind in stanga si-n dreapta pentru a afla cine este Saccsiv, stiind extrem de bine ca el isi doreste anonimatul. Omul calca peste cadavre ispitind imprejur, stricand prietenii si amenintand inclusiv integritatea personala.
      Cineva sa urmareasca (SUBLINIEZ ASTA) cata agitatie a putut produce acest Nayraam in conjunctura noastra aici !

      Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 28, 2010 at 8:55 pm

        De se skapa iese apa

        Nu sunt drac impielitat! Sunt om.Urat fel de a jigni ai!
        In ziua a 8-a ne vom intalni ..o sa-I dai socoteala Lui Iisus pntru ca imi zici drac!

        Apreciază

      • Avatarul lui DeSeKapa DeSeKapa said, on iunie 28, 2010 at 9:05 pm

        Comentezi numai ce iti convine vad.
        Rectific atunci: esti un dracusor impielitat specializat pe a distorsiuna treburile aici.
        Cand cineva sublinieaza adevarata ta fata… revi cu un replay induiosator in care pozezi a victima.

        A naibii e pielea pe tine Nayraame…! Piei…

        Apreciază

  38. Avatarul lui Dyonis Dyonis said, on iunie 28, 2010 at 8:15 pm

    PACE VOUA, FRATILOR!

    Apreciază

  39. Avatarul lui spellmacker spellmacker said, on iunie 28, 2010 at 9:57 pm

    Naayram,din punct de vedere am numerelor si literelor ,inclusiv al celor ebraice faci confuzii

    Apreciază

  40. Top Posts — WordPress.com said, on iunie 29, 2010 at 12:08 am

    […] Printre noi exista un TRADATOR … Sa ne rugam pentru el    Era odata un pustnic, celebru tuturor celor din imprejurimi si prin faptul ca intotdeauna spunea lucrurilor pe […] […]

    Apreciază

  41. Avatarul lui nuConteazaNumeleMeuCiAdevarul nuConteazaNumeleMeuCiAdevarul said, on iunie 29, 2010 at 6:23 am

    Nu va agitati degeaba toti. Maryaan e doar un om… care cauta sa manance si el o paine. Si pentru asta creeaza tulburare. Nu el e vinovat fata de noi care citim acestea ci acela sau aceia care il mana din spate. Daca el si-a asumat acest rol de portavoce si de unealta pentru unii el va da seama in fata Judecatorului… Noi sa ne vedem de pacatele noastre. Ca de ele vom da seama. Si sa facem voia lui Dumnezeu.

    Fericit cel ce va zdrobi pruncii sai (adica faptele si gandurile sale) de piatra (Domnul nostru Iisus Hristos). Sa nu cada Piatra peste noi si sa ne zdrobeasca.

    Inca nu intelegem ca adevaratul efort este impotriva patimilor si rautatilor proprii iar daca il ispitim pe ceilalti ne asemanam dracilor. Care nu va avea iertare in veac.

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 7:04 am

      M-am intalnit asta iarna cu TUTENES care a vrut sa imi dea 50 de lei noi.Ia intrebati-l, daca am luat banii oferiti de el?L-am refuzat politicos.Nu ma jigniti va og , ca nu sunt cersetor!
      Eu daca as scrie o carte despre Hristos nu asa cere bani pe ea!Nu am nevoie de banii vostrii nici de painea voastra.Vreau sa imi apar neamul
      Voi spuneti ca cersetorii de pe la biserici nu se roaga.Sa stiti ca eu am vazut ca se roaga.
      Aum multi dintre voi sunt angelici..

      PE MINE DE LA SPATE DRAGOSTEA FATA DE ADEVAR.VOI VALAHII CRDETI CA DACA SUNTETI ALBI SUNTETI SUPERIORI.VAX!

      Apreciază

  42. Avatarul lui hunultigan hunultigan said, on iunie 29, 2010 at 7:18 am

    Doamne ajuta!
    saccsive, asta e primul articol care chiar m-a impresionat.
    te-am cam judecat si vreau sa-mi cer scuze pentru asta, prin articolul de mai sus ai dovedit ca esti mai uman decat am crezut.
    chiar daca sunt un pacatos o sa merg sa ma rog pentru tine, pentru tradator si pentru cel ce te haituieste, pentru a-si schimba si el parerea despre tine… in bine.
    Dumnezeu sa ne ajute pe toti si daca o fi sa ne intalnim… sa fie la dreapta Lui.

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 7:33 am

      poezie in vers alb pentru negrii artificiali

      De ce nu lucram?
      Nu lucram pentru ca nu ne primesc albii
      care se bronzeaza sa fie negrii?!
      De ce sa fie negrii?
      Pentru ca le este ciuda!
      De ce sa le fie ciuda?
      Pai, ca nu sunt negrii ca tiganii…

      De aici tragem concluzia ca albii
      isi doresc
      aspectul nostru tiganesc!

      Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 7:35 am

        asa ca daca ei vor sa ne imprumute aspectul
        noi le imprumutam gainile(alea albe)

        Apreciază

  43. Avatarul lui nuConteazaNumeleMeuCiAdevarul nuConteazaNumeleMeuCiAdevarul said, on iunie 29, 2010 at 8:01 am

    Ajutor pentru dobandirea smereniei de la Cuviosul Paisie Aghioritul
    http://www.razbointrucuvant.ro/2010/06/27/ajutor-pentru-dobandirea-smereniei-de-la-cuviosul-paisie-aghioritul/

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 8:17 am

      HARUL NU MAI STA LA PREOTII RADATORI/PENRU SACCSIV DE LA SF.SIMEON NOUL TEOLOG
      http://mantuire.50webs.com/snt_marturisire_preoti.html

      Deci, precum s-a zis, Sfintii Apostoli au transmis prin succesiune aceasta autoritate celor ce detineau scaunele lor, dat fiind ca nimeni dintre ceilalti nu îndraznea nici macar sa se gândeasca la asa ceva. Astfel ucenicii Domnului au pazit cu exactitate aceasta autoritate. Dar, cum am spus, o data cu trecerea timpului, cei vrednici s-au amestecat cu cei nevrednici si au fost acoperiti de multime, unul ambitionând sa aiba înaintea altuia prezidarea [adunarilor bisericesti] fatarnicind ipocrit virtutea. Caci de când cei ce detineau scaunele Apostolilor s-au aratat trupesti si iubitori de placere si de slava si au înclinat spre erezii, harul dumnezeiesc i-a parasit si aceasta autoritate a fost luata de la ei. De aceea, lasând ei si toate celelalte pe care trebuie sa le aiba cei ce slujesc cele sfinte, li s-a cerut numai sa fie ortodocsi. Dar eu cred ca nu erau nici macar aceasta; caci ortodox e nu numai cel ce nu introduce dogme noi în Biserica lui Dumnezeu, ci si cei ce si-au agonisit o viata în acord cu cuvântul drept [al învataturii]. Pe unul ca acesta patriarhii si mitropolitii din diverse timpuri fie l-au cautat dar nu l-au gasit, fie gasindu-l l-au preferat în locul lui pe cel nevrednic, cerându-i numai sa expuna în scris simbolul credintei si acceptând numai acest lucru: ca el sa nu fie nici un zelos pentru bine, nici sa se lupte cu cineva din pricina raului, pretinzând ca asa se mentine pacea în Biserica — lucru care însa e mai rau decât orice dusmanie si pricina de mare neasezare.
      Din aceasta pricina deci, preotii s-au facut netrebnici si au ajuns ca poporul, caci nefiind sare [a pamântului], cum a zis Domnul [Mt 5, 13], ca sa strânga si sa retina prin mustrari viata destramata a altora, ci, mai mult, cunoscându-si si acoperindu-si unii altora patimile, au ajuns mai rai decât poporul, iar poporul mai rau decât ei. Dar unii din popor s-au aratat mai buni chiar decât multi preoti, luminând în acea bezna lipsita de lumina ca niste carbuni; caci daca aceia ar fi luminat, potrivit cuvântului Domnului [Mt 5, 16] prin viata lor ca soarele, atunci acesti carbuni nu s-ar fi aratat scânteind, ci ar fi fost aratati negri de lumina mai limpede. Dar, fiindca între oameni a ramas numai tinuta si haina preotiei, darul Duhului a trecut la monahi ca la unii care au venit prin fapte la viata Apostolilor, si s-a facut cunoscut prin semne. Dar si aici diavolul a lucrat cele ale sale, caci vazând ca acestia s-au aratat ca niste noi ucenici ai lui Hristos în lume si ca straluceau prin viata si minunile lor, introducând între ei pe fratii mincinosi, vasele lui, i-a amestecat cu acestia si dupa putin timp acestia înmultindu-se, asa cum vezi, si monahii au ajuns netrebnici si s-au facut cu totul nemonahi.
      Asadar, nici monahilor numai cu haina, nici celor hirotoniti si înscrisi în treapta preotiei, nici celor cinstiti cu demnitatea arhieriei, adica patriarhilor, mitropolitilor si episcopilor nu li s-a dat de la Dumnezeu pur si simplu asa si numai din pricina hirotoniei si a demnitatii ei si puterea de a ierta pacatele — sa nu fie! —, ci li s-a îngaduit numai sa slujeasca cele sfinte, si socot ca multora din acestia nici macar aceasta — ca nu cumva, iarba fiind, sa fie arsi! — ci numai acelora care între preoti, arhierei si monahi se numara prin curatie împreuna cu corurile ucenicilor lui Hristos.

      Apreciază

      • Avatarul lui G-man G-man said, on iunie 29, 2010 at 8:45 am

        naayram tu ce crezi despre mitropolia slatioara ? dar despre celelalte biserici care au pastrat stilu vechi dar nu s-au despartit de comuniunea cu celelalte biserici?
        e vreo diferenta intre ele , vreo asemanare? de ce nu au comuniune?

        Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 8:51 am

        G-man
        nu ma bag sa judec..nu stiu.Hristos stie.

        Apreciază

      • Avatarul lui DeSeKapa DeSeKapa said, on iunie 29, 2010 at 9:14 am

        Pentru ce a vrut TUTENES sa-ti dea 50Ron??

        Apreciază

      • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 9:51 am

        de se kapa

        nu stiu de ce…Poate sa faca milostenie..oricum nu i-am luat,NICI NU AM CERUT!nu am nevoie de banii nimanui.

        Apreciază

  44. Avatarul lui AKA DEEA AKA DEEA said, on iunie 29, 2010 at 11:10 am

    Este cineva in pana de idei, aici pe forum, care tot smantaneste comentariile facute de altii si le afiseaza apoi, cu alte nike-uri.
    Ce este asa un capat de tara, ca Saccsiv a fost tradat de catre cine se astepta mai putin si de acum in colo numai bine n-o sa-i fie !!! Amenintari voalate sau explicite s-au mai facut destule, cel putin in ultimii 50-60 de anii. Libertatea de exprimare a fost si ramane o problema absolut insolvabila.
    Mai ciudat mi se pare faptul ca deranjeaza ideea unei „garzi de protectie” pentru Saccsiv.
    Eu as propune sa o facem nu in planul fizic ci in cel spiritual, sub forma de rugaciune intr-o anumita zi, la o anume ora, un anumit text duhovnicesc, bine ales de ex. Acatistul Sf. Arhanghel Mihail ( sau orice considerati de cuviinta, doar nu ma erijez eu in duhovnic, am dat numai asa , un exemplu )

    Apreciază

    • Avatarul lui G-man G-man said, on iunie 29, 2010 at 11:43 am

      buna idee asta cu Acatistul Sf. Arhanghel Mihail si aici se poate alia cu noi si naayram , ca am vazut ca si el e de acord cu rugaciunea.

      Apreciază

      • Avatarul lui G-man G-man said, on iunie 29, 2010 at 1:07 pm

        ce zici naayram , facem rugaciune in comun „fiecare la casele lor ” la o ora anume pentru impacare si vietuire in pace ? Acatistul Sf. Arhanghel Mihail

        Apreciază

      • Avatarul lui G-man G-man said, on iunie 29, 2010 at 8:37 pm

        ????????????
        astept raspuns

        Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 30, 2010 at 4:24 am

      G-man sunt de acord.

      Apreciază

  45. Avatarul lui George George said, on iunie 29, 2010 at 11:50 am

    Marian, m-ai inteles gresit: nu am spus ca ai probleme psihice, ci ca, in afara de dorinta de a obtine o prietenie reala cu Saccsiv, mai suferi si de alte probleme: pacatele de care pomenesti ca le-ai facut si care banuiesc ca nu te-au lasat netraumatizat.
    Sau crezi ca daca acum ai sti ce e bine si ce-i rau, esti deja sfant, chiar daca ai facut rele inainte?
    Pacatul, odata facut, te marcheaza pe viata. De-asta e nevoie de pocainta, pentru vindecarea ranilor pacatelor. Nu e suficient a stopa efectuarea unui rau. Trebuie sa vindeci ranile produse de acel rau.

    Sigur ca Dumnezeu stie ce sa faca pentru binele fiecarui suflet, fie el ca om tigan, roman, evreu, ungur, chinez etc.
    Insa reclama negativa ce natia tiganeasca si-a creat-o singura prin criminalitate nu poate egala dispretul cu care au fost tratati sclavii (iar sclavii nu erau vinovati, munceau, nu furau, nu omorau).
    Singuri v-ati atras oprobriul intregii lumi, nu numai al romanilor, prin modul de a fi: tiganii exista doar ptr. a fura si a ucide. Modul in care ei isi trateaza victimele e inferior celui cum erau tratati sclavii.
    E o intoarcere pe dos, in nota generala cu ce se-ntampla peste tot: minoritatile sugruma majoritatile, raul rasplateste in mod ucigas binele primit.

    Fiindca ati fost tolerati de un popor crestin, ati ajuns sa ucideti tulpina pe care v-ati fixat, din sea careia va hraniti: comportament tipic saprofit, parazit.

    Dar stiu si ca exista tigani care muncesc, pe-acestia ii apreciez mult, dar ei sunt o raritate ce nu poate acoperi majoritatea.

    Daca tu esti tiganul acela care s-a trezit ca crede in Hristos si vrea sa-I urmeze, poarta-ti crucea ta in liniste, si du-te ca si demonizatii vindecati si vesteste in cetatea-satra (ca tot esti mandru ca esti tigan, nu te mai scandaliza de termenii specifici tiganiei) „cat bine ti-a facut tie Dumnezeu”.
    Lasa-i pe romanii care nu urla de fericire pe strazi si pe forumuri ca au sange de daco-romani, ca-s albi etc., tu du-te si vesteste celor din neam cu tine Vestea cea Buna (adica Evanghelia), indeamna-i sa renunte la satana, la vraji, la crime, la furt.
    Acolo ai de lucru, acolo pune-ti puterea si harul (ce zici ca-l ai) la treaba!
    Si renunta la amenintari tipic tiganesti, nu mai crede ca dreptatea de impune cu sabia mai lunga si mutra mai neagra si urata.
    Dumnezeu are grija de toti, si va rasplati fiecaruia; nu-ti mai aduna foc la Judecata ci cauta sa te schimbi in bine si apoi vei fi privit altfel.

    Dumnezeu sa te ajute!

    Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 12:14 pm

      Bai geoge pe in am amenintat?si ce tot o dai aci cu sfaturi duhovnicesti?Du=te si da sfauri alTora!

      „Singuri v-ati atras oprobriul intregii lumi, nu numai al romanilor, prin modul de a fi: tiganii exista doar ptr. a fura si a ucide. Modul in care ei isi trateaza victimele e inferior celui cum erau tratati sclavii.
      E o intoarcere pe dos, in nota generala cu ce se-ntampla peste tot: minoritatile sugruma majoritatile, raul rasplateste in mod ucigas binele primit.

      Fiindca ati fost tolerati de un popor crestin, ati ajuns sa ucideti tulpina pe care v-ati fixat, din sea careia va hraniti: comportament tipic saprofit, parazit.„

      ASA CREZI TU DE NOI?
      ASTA INSEAMNA CA AIUREA TE MAI DUCI LA BISERICA …VAI DE CAPUL TAU!
      STII TU CA SUNT RAU DE IMI DAI SFATURI S AMA SCHIMBI IN BUN…
      AVVO TI-AI CASTIGAT CUNUNA IN CERCURILE OZN!

      Apreciază

    • Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 29, 2010 at 12:20 pm

      George tu nu ai pacate/?toti avem..ia vezi-ti de BARNA din ochiul tau!

      Apreciază

  46. Avatarul lui AKA DEEA AKA DEEA said, on iunie 29, 2010 at 11:53 am

    Saccsivule, nu te-ai prins ? Daca mai candideaza la presedentie Mariean asta si daca le mai si castiga, pe tine te pune sigur prim-ministru. De-aia te cauta acum cu atata inversunare, sa fie suficient timp pt. „armoniazrea” platformelor voastre electorale.

    Apreciază

  47. Avatarul lui DeSeKapa DeSeKapa said, on iunie 29, 2010 at 12:38 pm

    Fratilor.. Bataiosu se viseaza in trupele de comando prin paduri, pe timpul prigoanei…
    Sa ne rugam pentru el, ca bunul Iisus Hristos sa-i adune mintile imprastiate prin tot… universul.

    Apreciază

    • Avatarul lui bogdan3991 boddyca said, on iunie 29, 2010 at 2:13 pm

      Pacat ca are si sustinatori… macar daca era el cu „viziunile” lui fara sa ii cante altii in struna, era ceva. Dar asta e, pana si Harra sau Ioan Istrate au sustinatorii lor…

      Sper sa-l ajute Dumnezeu sa-si dea seama cu nu e el, Bataiosu, buricul Romaniei

      Apreciază

  48. Avatarul lui naayram naayram said, on iunie 30, 2010 at 4:35 am

    PNTRU SACSIV

    http://www.realzionistnews.com/

    Uite frate sacsiv ca este un om chiar in inima SUA care predica pe strada adevarul Lui Hristos.Si este ortodox.
    Ciititi fratilor despre Marturisirea unui evreu si intoarcerea lui la Hristos.

    Apreciază

  49. Avatarul lui Ilie Ilie said, on iulie 1, 2010 at 10:57 pm

    Amin.

    Apreciază

  50. Avatarul lui Tradatorul Tradatorul said, on iulie 4, 2010 at 9:03 pm

    Eu sunt cel ce a fost numit tradatorul. Dupa ce am avut incostienta sa il ajunt pe sacciv si apoi sa il trag de maneca cand a luat-o pe alta directie, mai nou sunt numit si tradator. In plus, se pare ca mai nou, s-a trecut si la santajarea mea: sunt amenintat ca stie unde imi duc copilul la gradinita si ca stie cine imi este nevasta.
    Cat despre miciuna cu tulburarea duhovnicului, chiar azi mi-a confirmat ca ti-a transmis sa te potolesti si sa nu mai atati oamenii gratuit, mai ales cei care te-au ajutat. Se pare ca daca omu nu mai poate sa e ajute trebuie aruncat in el cu fiere.
    Astepts scuze, macar pentru linistea familiei. Sotia este foarte panicata si nici eu nu am mai dormit de cateva seri, decand cu amenintarile. Chiar nu puteai sa imi raspunzi la telefoane, trebuia sa faci mizeria asta pe blog aici?
    @mishi55 iti multumesc pentru ca obiectivitate: asa e, provoc scandal ca sa am audienta: cam ce e si la otv si la libertatea. Apoi cand ai spus adevarul in fata, ai fost jignit/a de acest crestin
    La cum mi-au fost sterse si cenzurate comentariile nu cred ca va ajune si acest comentariu.
    revin cu rugamintea: cere-ti scuze si retrage amenitarile la adresa familiei mele (copil si sptie) pentur ca ma vad nevoit sa depun plangere penala.
    Da, imi este foarte frica de tine, pentur ca la urma urmei esti un puscarias, un recidivist si nu unu politic ci un gainar marunt.

    Apreciază

    • Avatarul lui dusky dusky said, on iulie 5, 2010 at 4:32 pm

      Salutare tuturor…
      (caracterizare a dnului R.S)
      Intre noi fie vorba aici pe blog, Prietene exagerezi in ultimul hal.
      Esti mai iute la manie in typing decat Saccsiv.
      Pe undeva prin acest blog am fost informat ca Saccsiv ti-a amenintat copilul si cand colo el a spus ca se ROAGA pentru el. (nu stau sa insir si alte exemple)
      Esti maniaco-fabulator si te autovictimizezi.
      Mintea ta creaza scenarii pompoase din nimic si distorsioneza realitatea grosolan.
      (am mers pe materialul scris, n-ai cum sa ma contrazici)
      Omul vede ceea ce-si doreste sa vada intodeauna.
      Tu de ce ITI DORESTI sa VEZI ca esti amenintat si jignit de Saccsiv?
      Iti recomand vizita la psihiatru: cu siguranta ti se va recomanda Alprazolam si binenteles prioritar RISPEN.
      Ciao

      Apreciază

      • Avatarul lui dusky dusky said, on iulie 5, 2010 at 9:31 pm

        Salut din nou.
        Imi cer scuze daca te-am deranjat prietene.
        NU am dorit sa te insult. M-ai inteles total gresit.
        Este doar un profil mergand pe textul tau scris de-a lungul… blogului!
        Se poate sa fi exagerat cand m-am antepronuntat vis a vis de vizita spre medicul specialist plus prescrierea tratamentului cu neuroleptice.
        (motivul pentru care deja mi-am cerut scuze mai sus)
        Ma gandeam poate iti recitesti textele obraznice pe care le-ai editat cu atata ura, acuzele si insinuarile tendentioase.
        Un sfat: Reciteste-le la ..rece!
        Repet scuzele de rigoare.

        Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.