SACCSIV – blog ortodox

Articolul zilei (24.06.2010): Ce ne spun unii fosti membri MISA?

Posted in MISA by saccsiv on iunie 24, 2010

   Citez din articolul Partea întunecată a „mântuirii”:

   După 16 ani, Valentin a fugit din MISA fără să se „mântuiască”. Şi mai rău, chiar înainte de 2012, când se va întâmpla acel „ceva grozav” şi ar fi trebuit să afle care este valoarea atâtor ani petrecuţi în sectă. Acum este doar un „rătăcit” în ochii foştilor săi colegi. Şi asta fiindcă după 16 ani a scos puţin capul din „cochilia” în care trăia şi a realizat cât de mult rătăcise, într-adevăr, calea.

L-a „tras” afară şi soţia sa, Corina, care se săturase de ce văzuse, după numai trei ani, în grupul lui Gregorian. Apoi, prin intermediul preotului, care le-a devenit părinte spiritual, au cunoscut-o pe Marina. Intrase în grupul lui Bivolaru în 1992 şi după 12 ani a renunţat fără un motiv aparent la momentul respectiv. De ce? – vine întrebarea, „De lene, sunt o fire leneşă”, răspunde glumeţ, însă în spatele zâmbetului se ascunde adânc îngropată dubla poveste a unui eşec. I-a luat ceva mai mult de şase ani, de la părăsirea sectei, să înţeleagă şi să accepte ce s-a petrecut acolo. Doar ironia face ca acum să recunoască aceleaşi probleme prin care a trecut în timpul şederii sale în MISA la sora sa mai mică şi să nu poată face nimic. Aceasta, de profesie medic cardiolog, prin căsătorie şi-a renegat părinţii şi religia şi s-a alăturat unei secte. Aceeaşi poveste, alţi actori.
   „Era chiar o chestie de dorit. Foarte modernă. Ne gândeam la cei care au făcut parte din Mişcarea Transcedentală”, îşi aminteşte Marina despre gruparea yoghină în primii ani ai lui ’90. Era studentă în ultimul an la Politehnică şi s-a simţit atrasă de promisiunile celor de acolo. Sănătate, o stare de fericire care nu putea fi atinsă altfel, ieşirea din mediocritate, vorbe frumoase care i-au ţinut pe loc viaţa mai mult de un deceniu. Nu a găsit nimic din toate acestea înăuntru. Promisiuni materiale? „Nimic de genul ăsta…”, completează Valentin, „… la început ideea pe care se mergea era de sărăcie”. Tot inginer şi el, s-a simţit atras de partea paranormală a acestei activităţi. Citea rubricile de ezoterism din reviste şi ziare, iar prin cunoştinţele care ştiau de pasiunea lui a luat legătura cu MISA. Argumente în plus? Atingerea unei sănătăţi şi longevităţi aproape perfecte prin yoga. Pentru o perioadă, în ultimii ani, petrecea chiar şi opt ore pe zi în poziţii chinuite, făcând exerciţii de respiraţie. Corina, soţia sa, s-a alăturat sectei de-abia după fuga lui Gregorian Bivolaru în Suedia. La câţiva ani distanţă după scandalurile în care fusese implicată MISA, a fost „momită” cu exact aceleaşi himere, ca şi ceilalţi doi, de profesorii din facultate.
   „Nu era nevoie de argumente foarte sofisticate ca să ne scoată de pe calea normală. Pentru că noi nu prea ştiam nimic. Lucrurile astea le-am conştientizat abia după ce am plecat de acolo…”, spune Marina. „Eram frecvent apărători la ce se spunea (n.r. – articole şi reportaje despre MISA). Fotografiile şi toate materialele erau trucate. Nimic din ce se spunea nu era adevărat”, explică ei indiferenţa faţă de mizeriile care începeau să iasă la suprafaţă pe la jumătatea anilor ’90. Nici practicile neobişnuite din interiorul grupului precum urinoterapia, cuplul deschis sau spiralele făcute pe câmpul de lângă IMGB ori Pipera, care aveau rolul de a alunga meteoriţi ori cutremure, nu le-au pus prea multe semne de întrebare la vremea respectivă. Fiindcă, povesteşte Corina, aceste cunoştinţe nu apăreau brusc, ci erau detaliate pas cu pas, vreme de câţiva ani.
   În primii doi ani de studiu, anumite elemente şi tehnici nici nu erau pomenite. Aveau doar câteva menţiuni, care trebuiau să-i facă poate curioşi şi, mult mai târziu, după ce studentul era deja „prins” bine în pânzele de păianjen, să arăte exact despre ce este vorba. „Era o pregătire în prealabil…”, explică Valentin, procesul de manipulare”… totul se făcea cu pregătire. Nu te trezeai cu chestia aia direct în faţă şi te întrebai ce faci cu ea. Când o vedeai şi ştiai ce anume trebuie să faci. E ca şi cum ai face o facultate. De aceea a şi funcţionat şi funcţionează încă (n.r. – MISA). Pentru că există oameni care gândesc aşa mecanic (…), exista o explicaţie pentru tot”.
   Totul era răstălmăcit acolo. De la pornografie care era „privită transfigurator, într-un sens spiritual şi doar cei încuiaţi la minte nu o pot înţelege”, la mix-ul de credinţe europene, orientale şi păgâne care erau servite „studenţilor” după nivelul de cunoştinţe atins: „ca informaţii secrete, informaţii foarte secrete şi informaţii foarte, foarte secrete”, îşi aminteşte Valentin. „Se dădeau printr-o anumită iniţiere, cu jurământ”, îl completează Marina cu seriozitate. „Numai de la un guru adecvat şi bine pregătit.”
   Cu Bivolaru se putea vorbi faţă în faţă doar dacă cel doritor aştepta ore în şir prin casele din Rahova, având în faţa sa o coadă de 30-40 de persoane. Dar chiar şi aşa era foarte greu de abordat. Variantele „ajutătoare” erau: „să fi femeie şi să arăţi într-un anumit fel, şi atunci aveai o apropiere foarte mare”, explică râzând Corina, sau să sponsorizezi Mişcarea de Integrare, după cum făcuse unul dintre cunoscuţii lui Valentin, de la orele de yoga. Cum nu făcea parte din nici una dintre cele două excepţii, Marina îşi aminteşte distinct de întâlnirile pe care le-a avut cu „marele maestru” într-un ashram din Rahova. De fiecare dată a avut de aşteptat peste zece ore. Prima dată s-a dus la acesta să îi ceară ajutorul pentru a pleca în Japonia ca dansatoare. Avea nevoie de bani pentru o locuinţă. Locuia cu chirie, iar în ashram nu dorea să stea. Bivolaru a asigurat-o de sprijinul lui, dar cu condiţia ca „prima oară trebuie să donezi banii pentru MISA. (…)După ce am aşteptat să-mi vină rândul, bineînţeles că nu am fost selectată de japonezi. Aveam 34 de ani”. Condiţia dansatorilor din Japonia era o poziţie râvnită în cadrul grupului.
   „Făceau un fel de jertfă. Prin munca lor şi prin faptul că aduceau bani în MISA, ele se dăruiau grupării”, explică Corina. Dar nimeni din grup nu ştie dacă într-adevăr Marina ar fi putut să strângă bani pentru o casă. La întoarcere, fetele erau obligate să predea tot ceea ce strânseseră: de la bani la bacşişuri, la darurile făcute de străini. Altfel erau „turnate” de însoţitori. La a doua ei întâlnire cu Gregorian, fiindcă plângea foarte tare, i-a scris pe o bucată de hârtie ce voia să întrebe. Rămăsese însărcinată cu un bărbat care ar fi trebuit să-i devină soţ şi, după ce se despărţise de acesta, voia să ştie dacă poate să mai păstreze copilul. Cum părinţii, în nici un caz, nu voiau să o vadă, era singurul ei suport.
   „Şi am întrebat ce trebuie să fac în situaţia asta. Mi-a răspuns: «Binenţeles, să-l dai afară». Mi-a spus şi prin ce metodă, că existau: cea chirurgicală obişnuită şi mai era un set de plante pe care trebuia să-l iei şi să faci nişte exerciţii de Hatha-Yoga. Dar el a zis să întrerup chirurgical, pentru că nu voi putea să fac exerciţiile. (…) Nu, nu era o practică obişnuită, dar aşa se cerea părerea lui Grig, pentru că se presupunea că el vede copilul ăla şi dacă va fi un om deosebit, chiar va contribui la evoluţia sa spirituală. Dacă nu, va fi o povară.” Acum îşi poartă singură crucea. „Nu dau vina pe Gregorian, am fost eu proastă.” „Ţi se modifică mentalitatea. Puteai accepta uşor şi lucruri care înainte ţi se păreau nefireşti”, încearcă să explice Valentin.
   „Sectanţii sunt cu adevărat negustorii de suflete”, spune părintele Istodor
   Sectele au dezvoltat tehnici de manipulare foarte eficiente ale celor pe care îi racolează, crede părintele prof. dr Gheorghe Istodor, care studiază fenomenul sectar la Universitatea din Constanţa. Există nişte technici bine puse la punct, la nivel fizic şi psihic, care încep de la prima fază: izolarea, trec prin spălarea creierului şi înserarea „învăţăturilor”, care ţin de secta respectivă. Urmează după aceea cimentarea acestor învăţături şi, „nu în ultimul rând, i se dă senzaţia respectivului om că, din acel moment, el a fost ales şi că, indiferent ce ar face, lui nu i se poate întâmpla nimic. Este mântuit prin însuşi faptul că a aderat la o grupare sau alta”.

   Comentariu saccsiv:

   Mai trebuie subliniat faptul ca incepatorilor nu li se spune ca se vor inchia la zeitati. Si cu atat mai putin, yoghinii nu recunosc ca acestia sunt draci. Cititi va rog despre cativa la:

GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna …

   O alta sinistra pacaleala este atitudinea anti sistem a multora dintre ei. De ce Bivolaru le-a trasat si aceasta directie? De diabolic ce e. Pe de o parte, oricum MISA le deschide membrilor largi orizonturi spre doctrina new age, cea care pregateste terenul antihristului:

Articolul zilei (22.06.2010): CRESTINII IN FATA “NOII ERE” (“NEW AGE”)

   Pe de alta parte, prin manevra „anti sistem”, ii inregimenteaza pe multi dintre ei la:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

   Mai mult, se reuseste crearea unei hore extinse impreuna cu luptatorii anti sistem autodeclarati ortodocsi, dar pentru care ORTODOXIA este mai degraba un intrument facultativ al actiunilor lor lumesti, revolutionare. Multi dintre acesti luptatori anti sistem au stranse relatii cu tot soiul de anarhisti, neonazisti, politicieni de „dreapta” si chiar organizatii ce se preocupa inclusiv cu asteptatul extraterestrilor. Asa ca, nu vad decat de bine sa se ia de mana cu unii din MISA, pe care ii promoveaza apoi ortodocsilor de buna credinta (dar incepatori) ca fiind „grup de yoghini crestini”.

17 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on iunie 24, 2010 at 11:09 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. mihaela said, on iunie 24, 2010 at 12:40 pm

    Am vazut mai demult, la Antena 3, pe vremea protestelor „anti cip „, o emisiune in care a intervenit prin telefon Rapcea, avocatul misa, care acum e in mare voga ,il apara pe diaconescu.Prezent in emisiune era parintele Aldea.Rapcea a intervit, a protestat in stil avocatesc fata de ideea cipurilor, dar nu si-a mentionat si apartenenta la secta.
    Ar trebui sa ne delimitam net de actiunile lui, noi ,crestinii ortodocsi.

    Apreciază

  3. G-man said, on iunie 24, 2010 at 12:42 pm

    cei care se pierd in yoga definitiv erau deja pierduti eu asa consider si numai cu voia lui Dumnezeu sa se mai salveze cate unu …
    de ce zic asta ca eu am prins dupa revolutie explozia asta de yoga si m-am dus incantat de un prieten: de capatarea de puteri paranormale , levitatii , citirea gandurilor… etc…
    dar aveam cei 7 ani de acasa in crestinism cu mamaia mea. si dupa o perioada de cateva luni de practica pozitilor asane … au inceput _” azi facem meditatie cu buda ” la care atunci cand a ajuns bivolaru in dreptu meu ( se pare ca eu l-am prins chiar la inceput cand preda el si venea printre randuri la fiecare ) i-am spus ca eu nu fac meditatie cu buda ca nu inseamna nimic buda pt mine.. a raspuns iritat desigur( ca orce sectar deranjat ) ca f bine sa nu fac…… au mai trecut cateva luni si apare decisiva sa fac meditatie cu IISUS … postandu-L clar printre profeti la egal ….aici cu toata incantarea ce o aveam ca eram printre studenti ( eu fiind licean) cu despartirea de prietenul meu de atunci am zis pa…si asa se face ca nu ma prins nici anu la ioga …asa ca cine sta cu anii acolo e clar ca nu are pic de credinta in el si numai Domnul il mai poate salva

    Apreciază

    • comentator said, on iunie 24, 2010 at 4:57 pm

      In mare parte ai dreptate, dar detasarea pe care o arati fata de acei oameni te apropie mai mult de yoga decat de Hristos! Hristos nu a spus nici o clipa: daca asta este talhar nu Ma intereseaza mantuirea lui, nici daca asta este prostituata, nu Ma intereseaza mantuirea ei! Ci a venit in lume, Dumnezeu fiind, sfant si fara de pacat, si a mers in casa pacatosilor si in marea sa Mila i-a mantuit! Yoghinii sunt cu adevarat rupti de crednta dar vina este a noastra, a celor din randul carora au plecat, ca i-am scapat in acea secta! Daca noi am fi exemple, daca noi am arata ca mantuirea este in Ortodoxie, atunci nimeni nu ar pleca. Oamenii astia, yoghinii, sunt niste cautator si nadajduiesc ca Dumnezeu, in marea sa mila nu-i va lasa sa rataceasca si ii va aduce din nou Acasa, aici in Ortodoxie! Dupa cum vedem din exemplele date de Saccsiv, sunt si oameni care se intorc la Ortodoxie, si asta trebuie sa ne indemne sa ne rugam pentru cei rataciti… si nu din mandrie ci din dragoste!
      Tu ai fost un caz fericit pentru ca bunica ta te-a invatat dar sunt milioane de oameni care nu au nici macar ABC-ul credintei, sa-i lasam sa piara? sa ne detasam de ei?
      Imi suna in minte cuvintele : „Mila voiesc iar nu jertfa”… nu intelegem de aici ca este necesara milostenia, mila catre ceilalti??? Yoghinii sunt rataciti dar atata timp cat nu sunt morti sunt mantuibili prin pocainta!!! Sa ne rugam la Dumnezeu ca, pentru rugaciunile Sfintilor Romani, sa nu lase poporul asta sa se sminteasca cu toate nenorocirile astea de secte!

      Apreciază

      • Nebunul said, on iunie 24, 2010 at 10:23 pm

        Cine ii numeste „yoghini” pe sarmanii nostri frati atrasi si inselati de misa,bivolaru si ai lui este intr-o mare eroare pt simplul fapt ca aceasta grupare numita misa a compromis notiunea de yoga,a asociat-o cu tot felul de mizerii si a atras multa ura si dispret pt aceasta nobila,complexa si eficienta disciplina ce i s-a oferit omului in vremuri stravechi si pe alte meleaguri,spre a se autoperfectiona.Multi din cei ce dispretuiti yoga si credeti ca acei membri misa erau practicanti autentici de yoga intre doua orgii sexuale,care mai cititi prin ziare ca nu stiu ce artista s-a mai apucat de yoga de parca ar fi aerobica,poate nu stiati ca nobila arta yoga are mai intai de toate niste precepte morale clare si care au prioritate absoluta intre etapele pe care le va parcurge adeptul:sa nu furi,sa nu faci rau celuilat,sa nu defranezi,sa nu fii avar si altele.abia dupa ce adeptul indeplineste aceste obligatii va practica pozitiile de yoga.acum eu va intreb,cati dintre membrii misa respectau aceste norme de conduita morala spre a putea fi numiti yoghini autentic si imi amintesc cat desfrau era acolo,cat rau se facea semenilor…apoi in yoga nu poti intra fara a fi primit in ucenicie la un maestru autentic care sa aiba o filiatie recunoscuta,iar cand il vedem pe maestrul lor ne umfla rasul
        In concluzie,ce e manelismul in muzica,aceea este si misa si yoghinii ei pt nobila si stravechea arta yoghina pe care insusi Mircea Eliade a analizat-o pe larg in cele mai cunoscute volume ale sale.
        Iar eu inteleg ca din mila lui Dumnezeu m-am nascut intr-o tara crestin-ortodoxa adica o tara scaldata in lumina dreptei invataturi a Mantuitorului si a Bisericii Sale,deci nu mai e nici voie nici nevoie sa ratacim pe alte meleaguri cautand alte invataturi carora le-a trecut vremea de mult.
        Dumnezeu sa ne miluiasca !

        Apreciază

  4. G-man said, on iunie 24, 2010 at 7:59 pm

    merci de stampila comentator ..
    da nu patrunde nu ?
    Dumnezeu se reveleaza (Petre Tutea)
    noi nu putem lua locul Domnului ..si daca la tine in cap yoga e in rand cu Hristos scris imi e teama ca am dat peste un fos coleg yoghin.
    eu nu ma zis nimic de ce comentezi tu acolo. eu am dat un exemplu pt ca am trecut prin asta si trebuie stiut ca cine a stat mai mult de un an a trecut acea etapa de hula a Dumnezeului nostru si punere in rand cu toti indracitii ( daca te deranjeaza cum vb de buda poti sa spui ..nu o sa schimb nimic) si daca a trecut de asta cu nepasare pai putea s a fie si in casa cu cheia de gat toata viata era in drum spre iad cu acea credinta in el …
    acu intelegi .?daca nu intelgi doar tu problema e la tine daca nu inteleg mai multi problema e la mine ( acu pune toti yoghinii sa scrie aici :))

    Apreciază

    • comentator said, on iunie 25, 2010 at 4:05 am

      rasul asta de la sfarsit te arata ce esti… nu crestin ortodox!

      Apreciază

      • G-man said, on iunie 25, 2010 at 6:13 am

        de cand e interzis rasul la crestini ?
        si daca tu poti sa aduci yoghini pe calea ortodoxiei sa ma anunti si pe mine …

        Apreciază

      • G-man said, on iunie 25, 2010 at 6:16 am

        macar ai inteles ce vreau sa spun?
        sau intrii aici special pt atac la persoana , ca defapt asta ai facut si la primu comentariu si accentuat la al doilea …
        iti faci numai pacate

        Apreciază

  5. saccsiv said, on iunie 25, 2010 at 2:46 am

    Nebunul

    Ratacesti cumplit laudand yoga.

    Apreciază

    • Nebunul said, on iunie 26, 2010 at 1:23 am

      stimate saccsiv,
      stiu ca sunt un ratacit,poate printre cei mai mari,insa pentru pricini mult mai dureroase si mai nesuferite decat aceea,ca eu acolo doar restabileam adevarul asupra unor termeni care deja tin de istoria religiilor,prezentati distorsionat poate din nepricepere,poate din nepasare sau alte interese;daca suna a lauda este numai pt ca adevarul e laudabil si glorios prin sine,iar eu sunt convins stimate saccsiv ca nu vrei sa iti induci in eroare cititorii.nu voi mai dezvolta acest subiect deoarece riscam sa intram in polemica iar sf apostol pavel ne indeamna atat de frumos, peste veacuri, sa avem dragoste intre noi.
      de o mie de ori imi cer iertare!!!!!!

      Apreciază

  6. Iubesc Patriarhul said, on iunie 25, 2010 at 5:49 am

    Pt nebunul;
    yoghinul autentic=drac autentic
    yoghinul fals=nebun.

    Apreciază

  7. G-man said, on iunie 25, 2010 at 6:24 am

    cauta in inima ta si vezi ca rasul daca nu e dracesc nu te impiedica s a vezi ci ura care zace in noi ne impiedica de la multe si stilul asta de a ataca persona doar ca a spus o parere nu o sa ne duca nicaieri decat in groapa . daca esti roman macar nu crestin , spune-ti tata , parerea clar nu esti de acord ca yoghini sunt pierduti ..ok e punctul tau de vedere …dar observ la multi ca nici vorba sa isi exprime parerea macar dar ataca persoana cu intentie…pai daca ar si vedea ar incepe sa se lege si de aspecte fizice …si nu conteaza ce zice respectivu daca are dreptate sau nu daca avem argumente sau nu atacam …uite ce chel e …. sau altele ..pai vedeti ma oameni buni cu asa prototipuri de inteligenta , voi vreti sa scapati de dictatura si altele …scapati de ura din inimi si spuneti-va pararea cinstit /

    Apreciază

  8. Razboinicul Luminii said, on iunie 25, 2010 at 11:01 am

    Nebunul,

    Nu cumva esti Marius Vasileanu – persoana „de contact” a lui M.S.Vasilescu?
    Aia cu yoga – „crestina”? Ei erau inversunati pe Bivolaru (si pe buna dreptate).

    Am fost si eu – imediat dupa 90′ – la M.S.Vasilescu. Pana intr-o zi – cand mi-am dat seama ca-mi pierd vremea, ba mai mult – ingros randurile „participantilor” – de toate confesiunile – (sincretism care-mi dadea o stare de epuizare fizica – si psihica).
    Cativa musulmani (aterizati acolo) au fost ( intr’adevar) indemnati catre un parinte foarte cunoscut – care i-a botezat cu SFANTUL BOTEZ – ortodox.

    (Un amic ce mergea la Bivolaru – ma invita si pe mine – la ei, in Rahova (noaptea) – „la casuta” – ca sa vorbesc si cu „maestrul Tantra” – insa, vazand abaterile (de la morala) ale acestui amic – nu m-am dus (la acel moment se sinucisesera vreó 2-3).
    Ceva mai tarziu „amicul” a luat-o razna. L-am trimis la un parintele (care l-a ajutat sa inteleaga…) dar am rupt total legatura cu el – caci, „se impunea”. Sper sa fi inteles ce i-a spus parintele respectiv (sper sa nu se fi sinucis. „Inductia ” (si asupra lui) era – foarte mare.

    Ne-am nascut ORTODOCSI – avem de la cine invata – nu este nevoie de surogate orientale – care departeaza de la Adevar (nicidecum sa duca la EL).

    Avem pe Sfintii Parinti – repere sanatoase – si, la indemana, asa ca – cei ce au „alte repere” (cei ce merg la yoga):
    SE RATACESC IN MEANDRELE IN CARE II ADEMENESTE ISPITITORUL CA SA-I DEPARTEZE DE ADEVAR.

    Apreciază

  9. G-man said, on iunie 25, 2010 at 5:34 pm

    trebuie urmarit baiatul asta comentator cand mai apare ce prostii mai scrie (daca mai intra cu acelasi nume)… ca dupa ultimul comentariu, care nu mai apare aici, stau si ma gandesc ca daca chiar e ortodox cum pretinde e grav e aproape indracit dupa cum vorbeste …daca e yoghin e intrun fel ok ca isi apara indracitii lui …dar daca chiar e ortodox mi-s mila de el saracau .. la al treilea comentariu deja injura de mama ..insemna ca la al 4 lea daca il mai lasa saccsiv ..ce face ??!…sper ca nu sunt ortodocsi care merg duminica la biserica si se poarta asa ., pacate toti facem da sa ajungi sa injuri si sa iti bati joc de parintii cuiva , doar ca nu e deacord cu tine e rau … ai multa rautate in inima comentator ..si daca esti yoghin nu te ajuta cu nimic relaxarile alea sper ca iti dai seama . daca esti crestin ortodox spovedeste tot ce ai facut la yoga sa scapi de indracire .
    sa te ajute Domnul Nostru Iisus Hristos.

    Apreciază

  10. lidia said, on iunie 25, 2010 at 7:22 pm

    Pe orice forum gasim numai lupte de orgolii…toate ideile sfarsesc intr-o balta de vanitati lezate…poate cel mai corect ar fi sa nu ne adresam direct unuia sau altuia dintre comentatori, ci impersonal, strict la ideea emisa…in momentul in care se scrie: :draga X, dezbaterea devine disputa…oamneii nu mai sunt atenti la continut, ci la „ton”..asta se intampla si in viata de zi cu zi, in direct: o idee f. buna cade in dizgratie din cauza unui anumit ton sau atitudine a celui care o emite…

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: