SACCSIV – blog ortodox

Jocurile pe calculator ne pot transforma copiii în criminali

Posted in JOCURI VIDEO by saccsiv on iunie 24, 2010

   În urmă cu câteva săptămâni, Teodosian G. din Iaşi şi-a omorât cu sânge rece mama, profesoară la Grupul Şcolar A.S., pentru că – după spusele lui – nu-l lăsase să iasă afară. Şocant este faptul că băiatul nu a avut pe moment nici un fel de remuşcări, iar după două săptămâni a mărturisit procurorilor: „m-am trezit ca dintr-un coşmar”. Care este cauza pentru care Teodosian, un copil aparent normal, chiar bun la învăţătură, s-a năpustit asupra mamei sale, lovindu-o în cap cu ciocanul până a desfigurat-o complet şi n-a mai dat semne de viaţă? Se ştie doar faptul că Teodosian era un pasionat al jocurilor pe calculator, a celor dure, cu multă violenţă. Oare aceasta să fie explicaţia? I-am adresat această întrebare d-lui Virgiliu Gheorghe, autorul cărţii „Efectele televiziunii asupra minţii umane” (edit. Prodromos, 2008) , realizând interviul pe care îl puteţi citi în continuare. (F.O.)

   Virgiliu Gheorghe: Un psiholog din Marea Britanie observa următorul fapt: dacă, întorcându-ne de la serviciu, am găsi acasă un individ care ne învaţă copilul să facă tot felul de rele, să desfrâneze, să fure şi să omoare, am chema imediat poliţia şi am lua măsuri împotriva acestuia. Dar dacă l-am afla pe copil uitându-se la televizor, învăţând după exemple vii tot ce poate fi mai rău, am spune liniştiţi: „Ei, ce să-i faci, se uită la televizor…”. Vreau să spun că, deşi toate studiile desfăşurate în ultimii 50 de ani demonstrează că violenţa virtuală generează un comportament violent, pe de o parte pe micul ecran avem tot mai multă violenţă, iar pe de altă parte părinţii, în cele mai multe cazuri, nu iau nici o măsură pentru a-şi proteja copiii.

   Familia Ortodoxă: Dar, totuşi, de la un comportament violent şi până la a-ţi omorî mama e o distanţă apreciabilă…

   V.G.: Desigur, însă jocurile pe calculator sunt mult mai eficace în formarea comportamentului criminal decât filmele cu violenţă.

   F.O.: De ce?

   V.G.: În primul rând, pentru că jucătorul se implică activ, nu doar empatic, în actul de violenţă. La televizor el urmăreşte crima, iar la calculator el însuşi trage de mii de ori de o manetă sau apasă pe un buton pentru a omorî, pentru a schingiui. De aceea e mult mai probabil ca acest gest să devină reflex. Să nu uităm că tot ceea ce omul vede rămâne înscris în subconştientul său şi poate ieşi la suprafaţă când nici nu ne aşteptăm. Gândiţi-vă că în mintea unor astfel de jucători pe calculator au pătruns milioane de imagini cu oameni torturaţi şi omorâţi, adesea el însuşi, copilul jucător, fiind autorul crimei virtuale! Ce credeţi că va urma?

   F.O.: Este însă o diferenţă între a omorî un caracter animat în lumea virtuală şi a-ţi ucide mama!

   V.G.: Problema este tocmai aceea că tinerii aceştia, care au petrecut mii şi mii de ore în lumea virtuală, nu mai deosebesc foarte bine realul de imaginar.

   F.O.: Cu alte cuvinte, Teodosian nu a realizat că-şi ucide mama?

   V.G.: În momentul crimei e puţin probabil să fi realizat, dar fenomenul e mult mai complex. Implicarea în violenţa virtuală duce la desensibilizare. Adică în mod firesc, atunci când loveşti pe cineva, când vezi cum curge sângele, intuieşti, realizezi durerea, suferinţa pe care i-o produci aproapelui, ceea ce induce spontan un anumit sentiment de compătimire, de suferinţă, care te împiedică să continui actul de violenţă. Violenţa virtuală toceşte exact această sensibilitate. Doctorii au observat şi la Teodosian acest lucru, o lipsă completă a emotivităţii, a conştiinţei crimei pe care o săvârşise. Povestea cu amănunte despre modul cum s-a desfăşurat omorul, de parcă relata acţiunea unui film. Mă întreb ce ar zice părinţii copiilor care-şi petrec timpul jucându-se pe calculator aflând că astăzi în armata americană se folosesc jocurile de strategie cu conţinut violent pentru a induce desensibilizarea la violenţă, prin urmare a-l educa pe soldat să omoare fără nici o tresărire de conştiinţă, a-l transforma într-un ucigaş perfect. John Naisbitt analizează într-una din cărţile sale cazurile de copii criminali din America, aducând în discuţie chiar antrenamentele speciale ale soldaţilor americani, desfăşurate pe nişte programe video asemănătoare jocurilor cu care se desfată mulţi dintre copiii noştri.

   F.O.: Dar dragostea faţă de părinţi nu te poate împiedica de la o asemenea faptă?

   V.G.: Pe un om normal, da. Dar un copil care-şi petrece timpul omorând sau, pur şi simplu, trăind în spaţiul halucinant al realităţii virtuale, mai poate fi socotit perfect normal din punct de vedere afectiv şi mintal?

   F.O.: Dar nu toţi copiii care se joacă pe calculator ajung să omoare…

   V.G.: Vedeţi, toţi copiii învaţă matematica la şcoală, dar numai puţini ajung la olimpiadă. Extrapolând, observăm că deşi nenumăraţi copii se antrenează astăzi să omoare prin aşa-zisele jocuri pe calculator, doar unii dintre ei ajung la crimă. Poate pentru că au o mai mare labilitate psihică, un mai mare deficit afectiv sau, pur şi simplu, pentru că trec printr-o conjunctură care le favorizează violenţa… În urmă cu câteva luni, un băieţel de numai patru ani din Bihor şi-a omorât surioara cu un cuţit de bucătărie pentru că nu i-a dat o jucărie. Aţi mai auzit de aşa ceva până în zilele noastre? Eu mă gândesc uneori că numai Dumnezeu nu îngăduie toate crimele şi răul pe care copiii noştri l-ar putea face, antrenaţi fiind în mod profesionist să omoare, prin simple desene animate sau prin jocuri pe calculator…

   F.O.: Credeţi că aceste crime pot fi cauzate şi de o anumită înrâurire de natură demonică?

   V.G.: Mi se pare un lucru foarte plauzibil în condiţiile în care pornografia, violenţa şi uciderea sunt acte iraţionale cu un potenţial malefic de necontestat. Atâta timp cât copiii noştri se împărtăşesc din ele, e foarte probabil ca demonii care le gestionează să se facă stăpâni pe minţile lor. Astfel se poate explica şi orbirea care însoţeşte adesea în zilele noastre crimele săvârşite. Spre exemplu, cu câţiva ani în urmă, Cristian, un băiat din Alexandria, şi-a omorât surioara lovind-o de mai multe ori cu cuţitul în spate. Era un copil liniştit, dar pasionat de filmele de groază. Crima a făcut-o într-o stare de somnambulism, având în faţa ochilor un „mascat” din filmul pe care-l văzuse cu puţin timp înainte…

   F.O.: Ce recomandaţi?

   V.G.: Nu cunosc nimic mai periculos pentru educaţia, pentru mintea şi sufletul unui copil decât jocurile pe calculator sau accesul necontrolat la televizor şi internet. Aceste mijloace lăsate pe mâna unui copil sunt mult mai periculoase decât chibriturile şi chiar decât o armă de foc.

   F.O.: Ce putem face pentru a-i creşte cât mai departe de influenţe atât de nefaste?

   V.G.: Să nu lăsăm să treacă timpul, căci toate aceste mijloace dau dependenţă, uneori mai puternică decât drogurile. Trebuie să le găsim copiilor noştri alternative: să petrecem mai mult timp cu ei, să-i obişnuim cu lectura, cu ieşitul în natură şi poate, înainte de toate, să-i familiarizăm cu cele ale credinţei, cu Biserica. O legătură vie cu Dumnezeu ar putea asigura copiilor noştri un echilibru sufletesc şi mental, o vioiciune a spiritului şi mai multe şanse în viaţă. Creşterea unui copil este de mii de ori mai dificilă astăzi decât odinioară, de aceea numai cu străduinţă, înţelepciune şi mult ajutor de la Dumnezeu ne vom face până la capăt datoria de părinţi.

   Cititi va rog si:

VIDEO (WikiLeaks): COLLATERAL MURDER (Crime colaterale) … Filmarea integrala a uciderii unor nevinovati de catre aviatia americana …

   Articolul este preluat din revista Familia Ortodoxa:

VIDEO: Cititi revista “FAMILIA ORTODOXA”

   Pentru abonament contactati va rog redactia la telefoanele 021 312 61 38 si 0733 319 609 sau pe e-mail la familia.ortodoxa@gmail.com

  Plata abonamentelor se poate face in cont bancar prin depunere de numerar, virament sau mandat postal, folosind datele de mai jos:

S.C. ORTODOXPRESS S.R.L.

Str. Constantin Brancusi, nr. 21, bl. M14, sc. 1, ap. 112, Bucuresti, sector 3

CUI: RO 18717238

Cont: RO86 RZBR 0000 0600 0795 2457

Banca: Raiffeisen Bank Unirea

   Abonamentele se pot face si prin SMS, pentru detalii cititi va rog:

http://www.familiaortodoxa.ro/abonare/plata-prin-sms/

  Majoritatea materialelor din revista nu apar si pe site-ul lor. De asemenea o consider utila si celor ce nu au acces la internet sau incepatorilor ce inca nu au habar de grozavia actiunilor SISTEMULUI. De aceea, bine ar fi sa va abonati, s-o cititi si apoi s-o dati si altora. Veti contribui astfel si la trezirea cunoscutilor vostri inca adormiti

VIDEO: La funeraliile fostei prime doamne Lady Bird Johnson, fosti presedinti, foste prime doamne, preoti si public faceau de zor SEMNUL SATANIC cu mainile …

Posted in satanism by saccsiv on iunie 24, 2010

   Claudia AltaLady BirdTaylor Johnson (1912 – 2007) a fost sotia presedintelui Lyndon B. Johnson.

   Iata si ce aleasa adunatura:Nancy Reagan, Rosalynn Carter, Jimmy Carter, Laura Bush, Bill Clinton, Hillary Clinton, Caroline Kennedy, Barbara Bush, Susan Ford Bales, Maria Shriver, Patricia „Tricia” Nixon Cox

   Acestea sunt marionetele care conduc SUA … Iata si cateva detalii despre doua astfel de familii:

    Bill Clinton

   William Jefferson Blythe III (1946-), participant Bilderberg Group, fost US President, 1993 – 2001, membru Council on Foreign Relations, membru Comisia Trilaterala, membru Bohemian Grove, a autorizat bombardamentele asupra Serbiei (sa ne amintim ca in zi Sfanta de Pasti, americanii scriau pe bombe “Paste Fericit “). In colegiu a intrat in fratia Alpha Phi Omega si mai apoi in Phi Beta Kappa. De asemenea a devenit membru al Ordinului  DeMolay si al Kappa Kappa Psi. Prieten cu familia Rockefeller.

   Citat Bill Clinton:                           

   “Nu trebuie sa fim chiar atât de fixati în dorinta noastra de a pastra drepturile americanilor.“

   E bine sa ne reamintim si cateva detalii despre sotia sa, Hillary Clinton:

   Hillary Diane Rodham Clinton (1947 -), participanta Bilderberg Group, US Senator, candidata prezidentiale 2008, secretar de stat in administratia Obama, participanta  World Economic ForumSalzburg Global Seminar si Renaissance Weekend. Membra Democratic Leadership Council, membra Trilateral Commission, membra Council on Foreign Relations. A intrat de tanara in CASTA politicienilor, ajutandu-l pe guvernatorul Nelson Aldrich Rockefeller in campania republicana. 

   Intr-o actiune pro avort din timpul campaniei ei electorale a spus (referitor la o vizita in Romania):

   „Atat de multi copii au fost abandonati si lasati in orfelinate incat, din pacate, aceasta a dus la o epidemie de SIDA“  (?!)

   Si:

   Cred ca o potentiala viata incepe in momentul conceptiei, dar din punctul meu de vedere problema nu se rezuma la viata potentiala, ci afecteaza si celelalte vieti implicate

   Cititi va rog si articolul:

„IARNA DEMOGRAFICA„ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

   Pe 15 iulie 2009 declara ca este fericita ca Council on Foreign Relations a creat un avanpost in Washington DC, deoarece aceasta inseamna ca nu mai trebuie sa calatoreasca prea departe pentru a-si primi ordinele:

   “Primim o multime de sfaturi de la Consiliu si aceasta inseamna ca nu va mai trebui sa merg prea departe pentru a ni se spune ce trebuie sa facem si cum trebuie să ne gândim la viitor.”

   Despre presedintele Bush jr. s-a scris enorm, nu reiau. Sa vedem cate ceva despre ceilalti membrii ai familiei:

   Neil Mallon Bush ( 1955 – ) , fratele sau mai tanar , a facut afaceri cu oligarhul evreu rus Boris Berezovsky .

   Marvin Pierce Bush ( 1956 – )

   Stim ca Securacom , redenumita apoi Stratesec , s-a ocupat de electronic security pentru  United Airlines, Dulles International Airport si World Trade Center. Adica de locul de unde conform teoriei oficiale au plecat avioanele de pasageri si de locul in care au intrat la 11.09.2001 . Coincidenta ? Mai stim ca sefi ai companiei au fost acelasi Marvin Pierce Bush ( 1956 – ) , fratele presedintelui SUA si Wirt D Walker III , un var al lor . Interesant ?

   Ni se spune oficial ca Marvin Pierce Bush n-ar mai lucreaza acolo din 2000 . Sigur ? Comisia de ancheta n-a prea bagat-o in seama in timpul investigatilor iar sefii lor n-au fost deranjati cu intrebari . Oricum , compania asta fantoma a disparut in 2002 , dupa ce si-a incheiat misiunea MIZERABILA . Misiunea de securizare a acelor importante obiective a inceput in momentul in care in Securacom a fost pompat capital de catre Kuwait-American Corporation . Si ne aducem astfel aminte de traditionalele relatii de afaceri ale familiei Bush cu emirii arabi , inclusiv clanul din care face parte bin Laden …

   George Herbert Walker Bush ( 1924 – ) , fost presedinte SUA , tatal juniorului.

   Membru Skull & Bones , Bohemian Grove , Council on Foreign Relations, Trilateral Commission . Relatii apropiate cu familia saudita a lui Bin Laden . Fost ambasador in China , fiind un suporter deschis al comunismului din acea tara . A sugerat guvernului chinez politica unui singur copil . 

   Prescott Sheldon Bush ( 1895 – 1972 ) , United States Senator , tatal fostului presedinte George H. W. Bush

   Membru Zeta Psi si Skull and Bones secret society.

   Impreuna cu Brown Brothers Harriman fondeaza Union Banking Corp.-New York. care a finantat regimul nazist . Cititi va rog si :

NAZISMUL ( partea 2 ) : finantatorii si sustinatorii national-socialismului

   In 1924 este facut vicepresedinte al A. Harriman & Co. de catre socrul sau George Herbert Walker .

   Sapte ani mai tarziu devine partener fondator al Brown Brothers Harriman & Co.   Legaturi apropiate cu American Birth Control League din 1942 si mai apoi cu Planned Parenthood in 1947 . Cititi va rog si :

VIDEO (Trailer – subtitrare in limba romana): „BOOD MONEY”, un documentar despre PLANNED PARENTHOOD, uzina de ucis prunci nenascuti

 

VIDEO – Deus Ex: HUMAN REVOLUTION. Un joc in care actiunea se petrece intr-un viitor plin de revolte, tehnologie si … corporatii cu simboluri masonice

Posted in Deus Ex: HUMAN REVOLUTION, JOCURI VIDEO by saccsiv on iunie 24, 2010

   Trailer-ul a fost postat de

http://www.youtube.com/user/machinima

   Iata si site-ul oficial:

www.deusex.com

   Cititi va rog si:

Comentariul zilei (28.01.2010): Promovarea NOII ORDINI MONDIALE prin jocurile video si desenele animate 

   Din prezentarea sa, pare ca pregateste si el terenul pentru:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

VIDEO: 5 minute din MEGA PRODUCTIA “2012”. Oare de ce au creat acest film?

MESAJ EDIFICATOR: Doua afise ale filmului „2012”

Film artistic: AVATAR (subtitrare in limba romana), o mega productie SF ce promoveaza pe fata reala NOUA ORDINE MONDIALA

VIDEO: Pe 22.01.2010 va fi lansarea filmului “LEGION”. Mesajele au inceput sa fie din ce in ce mai pe fata …

VIDEO: Seria „V” de la ABC prezinta REPTILIENI invadand pamantul. Oare de ce l-au produs?

VIDEO: Un episod al serialului “V” de la ABC prezinta extraterestrii reptilieni ce folosesc vaccinul anti-gripal ca arma biologica …

TEST: GameStation Ti-ai vinde sufletul pentru jocuri?    

‘The Last Airbender’:

Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila. CONSIDERATI CA ESTE CORECT?

Posted in CASATORIE by saccsiv on iunie 24, 2010

   Citez din articolul Cununia si casatoria civila:

   Pana in secolul al IX-lea casatoria a fost recunoscuta pentru oamenii liberi, iar pentru sclavi pana in secolul al XI-lea, acestia din urma neavand dreptul la casatorie religioasa. Prin introducerea casatoriei civile ca obligatorie, cununia ramanand numai facultativa, de constiinta dupa spiritul laic al rationalistilor, Biserica a luat pozitie fata de aceasta situatie, casatoria civila nefiind recunoscuta fara binecuvantarea Bisericii, ci numai efectele sale civile.
   Fundamentul acestei pozitii este biblic, casatoria fiind instituita de Dumnezeu in rai, Mantuitorul Hristos intarind prin participarea Sa la nunta din Cana legatura dintre barbat si femeie in casatorie, ridicand-o „din ordinea naturii in ordinea harului divin”.
   Biserica este aceea care vegheaza asupra sensului autentic al casatoriei, aparand intr-o lume secularizata atributele sale, unitatea si indisolubilitatea, precum si caracterul sau de Taina a Bisericii, instituita de insusi Dumnezeu. In consecinta, Biserica are dreptul sa ceara credinciosilor sai aplicarea legislatiei bisericesti, adica celebrarea Sfintei Taine a Cununiei, respectandu-se conditiile canonice pentru evitarea impedimentelor.
   Toate unirile nebinecuvantate de Biserica, chiar daca a fost incheiata in prealabil casatoria civila cu observarea legislatiei civile in vigoare, nu pot fi recunoscute sub aspect canonic si moral, ele fiind considerate concubinaj.
   In Romania, Constitutia din 2003 nu impune casatoria religioasa pentru validitatea unirii barbatului cu femeia, fiind suficienta casatoria civila care produce efecte juridice, garantandu-se in acelasi timp libertatea de constiinta si libertatea religioasa, fiecare fiind liber sa opteze pentru casatoria religioasa, dar aceasta numai dupa incheierea casatoriei civile.
   Articolul 48 din Constitutie precizeaza: „Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti (casatoria civila, n.n.), pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor (alin. 1). Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se stabilesc prin lege. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila (alin. 2).”
   Putem observa cu usurinta caracterul facultativ al casatoriei religioase in legea fundamentala a tarii noastre si aceasta dupa incheierea actului juridic al casatoriei civile. Cu toate acestea, pentru Biserica, nu legiuitorul secular stabileste adevarata legislatie pentru casatorie, ci Dumnezeu insusi care a creat prima pereche de oameni si a intarit legatura casatoriei dintre ei.
   Casatoria binecuvantata de Dumnezeu este inceputul adevaratei vieti de familie, este taina unirii barbatului cu femeia, avand ca icoana unirea lui Hristos cu Biserica Sa, pentru acest motiv Apostolul neamurilor, Sfantul Apostol Pavel, numind-o „taina mare”, caci „prin casatorie (casatoria religioasa, n.n.) vin la viata urmasii imparatiei lui Dumnezeu, ai Cerului. Casatoria este creatia. Parintii sunt impreuna creatori. Casatoria, prin Iisus Hristos, este bucurie, viata, iubire, inceputul vietii vesnice. Ea este, totusi, pentru un mare numar de oameni, nu bucurie, ci interes; nu sarbatoare, ci o viata fara organizare; nu inceputul vietii vesnice, ci al sterilitatii”.
   Astfel, toate pasiunile omului contemporan, instrainarea sa de adevaratul sens al casatoriei, pot sa dispara daca el primeste, constient de importanta si de impartasirea harului divin, Sfanta Taina a Cununiei, unirea barbatului cu femeia nemaifiind privita ca o placere, „ci ca dragoste, bucurie, organizare, inceput al vesniciei”.
   Prin Sfanta Taina a Cununiei, ca mijloc obiectiv de impartasire harica, se administreaza primitorilor, sotilor, harul divin, prin mijlocirea preotului ca savarsitor. Invocarea faptului ca unii preoti, prin pacatele lor, nu sunt capabili sa savarseasca aceasta Sfanta Taina si ca nu exista, astfel, efecte harice, determinandu-i pe unii sa renunte la casatoria religioasa dupa casatoria civila, este de neacceptat.
   Preotul este un organ vazut al lui Dumnezeu si mijlocitor al tainei, efectele tainei producandu-se independent de vrednicia preotului, adevaratul Savarsitor si Izvor al harului fiind insusi Domnul nostru Iisus Hristos.
   Deci, casatoriile care nu sunt binecuvantate de Biserica prin Sfanta Taina a Cununiei, prin care se sfinteste legatura de iubire dintre barbat si femeie, nu sunt considerate valide conform dreptului canonic, pentru ca „orice legatura in afara celei binecuvantate de ea (de Biserica, n.n.), in vederea intemeierii unei familii si a nasterii de prunci este faradelege”.
   Biserica trebuie sa tina cont de legislatia de Stat privind dreptul matrimonial dar si Statul trebuie sa respecte dispozitiile bisericesti care se refera la casatorie, ca Taina a Bisericii. Bunele relatii existente intre Stat si Biserica, armonia intre canoanele bisericesti si legile civile au servit de-a lungul timpului ca regula. in istorie au existat perioade in care imparatii sau conducatorii diferitelor popoare au dat caracter de legi civile anumitor canoane bisericesti, unandu-le in slujba interesului comun al statelor respective Si astazi se impune cu necesitate armonizarea celor doua legislatii, existand doua casatorii, a Statului si a Bisericii. in contextul actual, in Biserica Ortodoxa, in ceea ce priveste conditiile si impedimentele la casatorie, practica bisericeasca trebuie sa respecte dispozitiile civile in materie, dar fara sa depaseasca limitele extreme ale iconomiei bisericesti.
   Privind situatia din Occident, putem spune ca in Franta, in sanul Catolicismului, Codul napoleonian a impus obligativitatea incheierii formalitatilor civile ale casatoriei, ceremoniile religioase fiind facultative si fara implicatii in viata publica. Asadar, legea civila nu considera casatoria decat un contract civil, cum era precizat in acesti termeni in Constitutia franceza din 1791. Separarea intre cele doua casatorii, civila si religioasa, a-vea sa duca la o adevarata „ignoranta si indiferenta fata de celebrarile religioase”. Conform articolelor organice (nr. 54), adaugate la concordatul din 1801: „Preotii nu vor da binecuvantarea nuptiala decat acelora care vor justifica contractarea casatoriei inaintea oficialului civil.”
   Pentru preotii care nu respectau reglementarile civile cu privire la obligativitatea casatoriei civile inaintea celei religioase, Codul penal din 1810 s-a aratat foarte sever atat pentru sotii care acceptau casatoria religioasa fara incheierea celei civile, cat si pentru preoti. Se prevedeau amenzi, iar pentru cei ce recidivau erau prevazute chiar pedepse privative de libertate (cf. art. 200), pentru prima recidiva inchisoarea era de la doi la cinci ani, iar pentru a doua recidiva inchisoare de la zece la douazeci de ani.
   Separarea dintre Biserica si Stat prin legea din 9 decembrie 1905, i-a facut pe unii sa se intrebe asupra validitatii articolelor din Codul penal, 199 si 200, cerand chiar o abrogare tacita. Au existat voci care au cerut public abrogarea celor doua articole din Codul penal, cum ar fi deputatul Alain Madelin (29 iulie 1981), acesta sustinand ca prezenta celor doua articole in Codul penal al unui stat laic este nedemna, trebuind totusi sa se permita celor ce vietuiesc in uniuni libere, recunoscute legal in Franta, si care doresc evitarea consecintelor patrimoniale prin casatorie, sa celebreze casatoria religioasa pentru pacea constiintei lor.
   Emil Poulat a subliniat ambiguitatea acestui punct al dreptului francez, intrebandu-se cum se poate impune casatoria civila celor care doresc sa primeasca doar ceremonia religioasa, cand Statul nu poate impune casatoria acelor persoane care traiesc in concubinaj notoriu. Aceasta situatie duce la existenta casatoriilor clandestine, prevazute de Biserica Romano-Catolica pentru cazuri extraordinare (La Croix, 26/27 august 1990).
   Precizam ca pentru cazurile in care casatoriile religioase nu pot fi celebrate public, dreptul canonic catolic prevede forme discrete, secrete sau extraordinare pentru validitatea casatoriei religioase care nu poate beneficia de prezenta publica a preotului competent (can. 1116 si 1130-1133).
   Codul penal din 1994 a adus o modificare, tinand cont de contestarea celor doua articole (199 si 200), inlocuindu-le cu articolul 433.21 care prevede inchisoare de sase luni si o amenda de 50.000 franci pentru preotii care „de o maniera obisnuita” celebrau casatoriile religioase fara justificarea primirii actului de casatorie civila. Prin introducerea expresiei „de maniere habituelle” (de maniera obisnuita), se observa un compromis al legislatiei penale la reactiile existente, presupunandu-se posibilitatea celebrarii religioase a casatoriei inaintea celei civile, dar pentru a se evita consecintele penale ale legii, nu trebuie ca preotul sa celebreze deliberat si aceasta pentru inaplicarea regulei privind anterioritatea casatoriei civile, ci din ratiuni serioase .
   Prin urmare, Biserica nu dicteaza si nu blocheaza aplicarea legislatiei civile, asemenea unui „grup de presiune” , ea accepta legislatia civila in masura in care aceasta nu vine in contradictie cu normele sale religios-morale, iar Statul trebuie sa accepte legislatia bisericeasca in materie matrimoniala, avandu-se in vedere faptul ca Biserica este o institutie care se organizeaza si functioneaza in cadrul Statului, ca institutie recunoscuta de Stat, dar, in acelasi timp, nu trebuie ignorat de Stat si caracterul Bisericii de institutie divino-umana care se deosebeste fiintial de celelalte institutii laice ale Statului.
   In final, precizam ca sustinem si in tara noastra importanta si necesitatea casatoriei religioase cu efecte civile pentru credinciosii Bisericii, modificarea art. 48 din Constitutie fiind necesara, casatoria civila putand fi celebrata pentru necredinciosi, precum si pentru cei care nu sunt membri ai Bisericii.

   Lector Univ. Dr. Iulian Mihai Constantinescu

   Cititi va rog si:

Ii vor cununa oare preotii pe cei ce refuza actele biometrice?

   Asadar, de la revolutia franceza ni se trage si habauceala asta …

Articolul zilei (24.06.2010): Ce ne spun unii fosti membri MISA?

Posted in MISA by saccsiv on iunie 24, 2010

   Citez din articolul Partea întunecată a „mântuirii”:

   După 16 ani, Valentin a fugit din MISA fără să se „mântuiască”. Şi mai rău, chiar înainte de 2012, când se va întâmpla acel „ceva grozav” şi ar fi trebuit să afle care este valoarea atâtor ani petrecuţi în sectă. Acum este doar un „rătăcit” în ochii foştilor săi colegi. Şi asta fiindcă după 16 ani a scos puţin capul din „cochilia” în care trăia şi a realizat cât de mult rătăcise, într-adevăr, calea.

L-a „tras” afară şi soţia sa, Corina, care se săturase de ce văzuse, după numai trei ani, în grupul lui Gregorian. Apoi, prin intermediul preotului, care le-a devenit părinte spiritual, au cunoscut-o pe Marina. Intrase în grupul lui Bivolaru în 1992 şi după 12 ani a renunţat fără un motiv aparent la momentul respectiv. De ce? – vine întrebarea, „De lene, sunt o fire leneşă”, răspunde glumeţ, însă în spatele zâmbetului se ascunde adânc îngropată dubla poveste a unui eşec. I-a luat ceva mai mult de şase ani, de la părăsirea sectei, să înţeleagă şi să accepte ce s-a petrecut acolo. Doar ironia face ca acum să recunoască aceleaşi probleme prin care a trecut în timpul şederii sale în MISA la sora sa mai mică şi să nu poată face nimic. Aceasta, de profesie medic cardiolog, prin căsătorie şi-a renegat părinţii şi religia şi s-a alăturat unei secte. Aceeaşi poveste, alţi actori.
   „Era chiar o chestie de dorit. Foarte modernă. Ne gândeam la cei care au făcut parte din Mişcarea Transcedentală”, îşi aminteşte Marina despre gruparea yoghină în primii ani ai lui ’90. Era studentă în ultimul an la Politehnică şi s-a simţit atrasă de promisiunile celor de acolo. Sănătate, o stare de fericire care nu putea fi atinsă altfel, ieşirea din mediocritate, vorbe frumoase care i-au ţinut pe loc viaţa mai mult de un deceniu. Nu a găsit nimic din toate acestea înăuntru. Promisiuni materiale? „Nimic de genul ăsta…”, completează Valentin, „… la început ideea pe care se mergea era de sărăcie”. Tot inginer şi el, s-a simţit atras de partea paranormală a acestei activităţi. Citea rubricile de ezoterism din reviste şi ziare, iar prin cunoştinţele care ştiau de pasiunea lui a luat legătura cu MISA. Argumente în plus? Atingerea unei sănătăţi şi longevităţi aproape perfecte prin yoga. Pentru o perioadă, în ultimii ani, petrecea chiar şi opt ore pe zi în poziţii chinuite, făcând exerciţii de respiraţie. Corina, soţia sa, s-a alăturat sectei de-abia după fuga lui Gregorian Bivolaru în Suedia. La câţiva ani distanţă după scandalurile în care fusese implicată MISA, a fost „momită” cu exact aceleaşi himere, ca şi ceilalţi doi, de profesorii din facultate.
   „Nu era nevoie de argumente foarte sofisticate ca să ne scoată de pe calea normală. Pentru că noi nu prea ştiam nimic. Lucrurile astea le-am conştientizat abia după ce am plecat de acolo…”, spune Marina. „Eram frecvent apărători la ce se spunea (n.r. – articole şi reportaje despre MISA). Fotografiile şi toate materialele erau trucate. Nimic din ce se spunea nu era adevărat”, explică ei indiferenţa faţă de mizeriile care începeau să iasă la suprafaţă pe la jumătatea anilor ’90. Nici practicile neobişnuite din interiorul grupului precum urinoterapia, cuplul deschis sau spiralele făcute pe câmpul de lângă IMGB ori Pipera, care aveau rolul de a alunga meteoriţi ori cutremure, nu le-au pus prea multe semne de întrebare la vremea respectivă. Fiindcă, povesteşte Corina, aceste cunoştinţe nu apăreau brusc, ci erau detaliate pas cu pas, vreme de câţiva ani.
   În primii doi ani de studiu, anumite elemente şi tehnici nici nu erau pomenite. Aveau doar câteva menţiuni, care trebuiau să-i facă poate curioşi şi, mult mai târziu, după ce studentul era deja „prins” bine în pânzele de păianjen, să arăte exact despre ce este vorba. „Era o pregătire în prealabil…”, explică Valentin, procesul de manipulare”… totul se făcea cu pregătire. Nu te trezeai cu chestia aia direct în faţă şi te întrebai ce faci cu ea. Când o vedeai şi ştiai ce anume trebuie să faci. E ca şi cum ai face o facultate. De aceea a şi funcţionat şi funcţionează încă (n.r. – MISA). Pentru că există oameni care gândesc aşa mecanic (…), exista o explicaţie pentru tot”.
   Totul era răstălmăcit acolo. De la pornografie care era „privită transfigurator, într-un sens spiritual şi doar cei încuiaţi la minte nu o pot înţelege”, la mix-ul de credinţe europene, orientale şi păgâne care erau servite „studenţilor” după nivelul de cunoştinţe atins: „ca informaţii secrete, informaţii foarte secrete şi informaţii foarte, foarte secrete”, îşi aminteşte Valentin. „Se dădeau printr-o anumită iniţiere, cu jurământ”, îl completează Marina cu seriozitate. „Numai de la un guru adecvat şi bine pregătit.”
   Cu Bivolaru se putea vorbi faţă în faţă doar dacă cel doritor aştepta ore în şir prin casele din Rahova, având în faţa sa o coadă de 30-40 de persoane. Dar chiar şi aşa era foarte greu de abordat. Variantele „ajutătoare” erau: „să fi femeie şi să arăţi într-un anumit fel, şi atunci aveai o apropiere foarte mare”, explică râzând Corina, sau să sponsorizezi Mişcarea de Integrare, după cum făcuse unul dintre cunoscuţii lui Valentin, de la orele de yoga. Cum nu făcea parte din nici una dintre cele două excepţii, Marina îşi aminteşte distinct de întâlnirile pe care le-a avut cu „marele maestru” într-un ashram din Rahova. De fiecare dată a avut de aşteptat peste zece ore. Prima dată s-a dus la acesta să îi ceară ajutorul pentru a pleca în Japonia ca dansatoare. Avea nevoie de bani pentru o locuinţă. Locuia cu chirie, iar în ashram nu dorea să stea. Bivolaru a asigurat-o de sprijinul lui, dar cu condiţia ca „prima oară trebuie să donezi banii pentru MISA. (…)După ce am aşteptat să-mi vină rândul, bineînţeles că nu am fost selectată de japonezi. Aveam 34 de ani”. Condiţia dansatorilor din Japonia era o poziţie râvnită în cadrul grupului.
   „Făceau un fel de jertfă. Prin munca lor şi prin faptul că aduceau bani în MISA, ele se dăruiau grupării”, explică Corina. Dar nimeni din grup nu ştie dacă într-adevăr Marina ar fi putut să strângă bani pentru o casă. La întoarcere, fetele erau obligate să predea tot ceea ce strânseseră: de la bani la bacşişuri, la darurile făcute de străini. Altfel erau „turnate” de însoţitori. La a doua ei întâlnire cu Gregorian, fiindcă plângea foarte tare, i-a scris pe o bucată de hârtie ce voia să întrebe. Rămăsese însărcinată cu un bărbat care ar fi trebuit să-i devină soţ şi, după ce se despărţise de acesta, voia să ştie dacă poate să mai păstreze copilul. Cum părinţii, în nici un caz, nu voiau să o vadă, era singurul ei suport.
   „Şi am întrebat ce trebuie să fac în situaţia asta. Mi-a răspuns: «Binenţeles, să-l dai afară». Mi-a spus şi prin ce metodă, că existau: cea chirurgicală obişnuită şi mai era un set de plante pe care trebuia să-l iei şi să faci nişte exerciţii de Hatha-Yoga. Dar el a zis să întrerup chirurgical, pentru că nu voi putea să fac exerciţiile. (…) Nu, nu era o practică obişnuită, dar aşa se cerea părerea lui Grig, pentru că se presupunea că el vede copilul ăla şi dacă va fi un om deosebit, chiar va contribui la evoluţia sa spirituală. Dacă nu, va fi o povară.” Acum îşi poartă singură crucea. „Nu dau vina pe Gregorian, am fost eu proastă.” „Ţi se modifică mentalitatea. Puteai accepta uşor şi lucruri care înainte ţi se păreau nefireşti”, încearcă să explice Valentin.
   „Sectanţii sunt cu adevărat negustorii de suflete”, spune părintele Istodor
   Sectele au dezvoltat tehnici de manipulare foarte eficiente ale celor pe care îi racolează, crede părintele prof. dr Gheorghe Istodor, care studiază fenomenul sectar la Universitatea din Constanţa. Există nişte technici bine puse la punct, la nivel fizic şi psihic, care încep de la prima fază: izolarea, trec prin spălarea creierului şi înserarea „învăţăturilor”, care ţin de secta respectivă. Urmează după aceea cimentarea acestor învăţături şi, „nu în ultimul rând, i se dă senzaţia respectivului om că, din acel moment, el a fost ales şi că, indiferent ce ar face, lui nu i se poate întâmpla nimic. Este mântuit prin însuşi faptul că a aderat la o grupare sau alta”.

   Comentariu saccsiv:

   Mai trebuie subliniat faptul ca incepatorilor nu li se spune ca se vor inchia la zeitati. Si cu atat mai putin, yoghinii nu recunosc ca acestia sunt draci. Cititi va rog despre cativa la:

GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna …

   O alta sinistra pacaleala este atitudinea anti sistem a multora dintre ei. De ce Bivolaru le-a trasat si aceasta directie? De diabolic ce e. Pe de o parte, oricum MISA le deschide membrilor largi orizonturi spre doctrina new age, cea care pregateste terenul antihristului:

Articolul zilei (22.06.2010): CRESTINII IN FATA “NOII ERE” (“NEW AGE”)

   Pe de alta parte, prin manevra „anti sistem”, ii inregimenteaza pe multi dintre ei la:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

   Mai mult, se reuseste crearea unei hore extinse impreuna cu luptatorii anti sistem autodeclarati ortodocsi, dar pentru care ORTODOXIA este mai degraba un intrument facultativ al actiunilor lor lumesti, revolutionare. Multi dintre acesti luptatori anti sistem au stranse relatii cu tot soiul de anarhisti, neonazisti, politicieni de „dreapta” si chiar organizatii ce se preocupa inclusiv cu asteptatul extraterestrilor. Asa ca, nu vad decat de bine sa se ia de mana cu unii din MISA, pe care ii promoveaza apoi ortodocsilor de buna credinta (dar incepatori) ca fiind „grup de yoghini crestini”.

VIDEO: SE VINDE TOT, suntem intr-un PROGRAM DE DEZINTEGRARE NATIONALA DIRIJAT DIN AFARA

Posted in Romania, Traian Basescu by saccsiv on iunie 24, 2010

   Filmuletul a fost postat de razbointrucuvant pe 22 iunie 2010. Iata si completarile lor:

   Norica Nicolai, Florin Zamfirescu, Iulian Iancu la „Sinteza zilei” (Antena3) din 20 iunie despre dezintegrarea statala a Romaniei prin cozile de topor din conducerea tarii.
   „Riscam dezintegrarea statala”
   „Transilvania e vanduta”
   „Nu mai exista solidaritate si nu mai exista ideea apartenentei de neam”
   „Nu ne salveaza nimeni, nici UE, nici NATO, ni s-a transmis foarte clar acest lucru!”
   „Guvernul intentioneaza sa vanda si ultimele actiuni pe care le mai are statul roman, la ultimele resurse strategice, fiind si evaluate la minimum istoric”.
   „Un rege poate nu s-ar fi putut transforma in marioneta acestor puteri”.
   „Toate bancile care au declansat aceasta criza si toate companiile multinationale sunt pe profit”.
   „Pensionarii nu ne sunt datori, noi suntem darul parintilor nostri, noi le suntem lor datori… iar noi i-am condamnat la moarte”.

   Cititi va rog si:

Ilie Serbanescu reaminteste de ce a venit FMI-ul si ca Romania nu mai are parghii si instrumente sa implementeze strategii …

Analiza zilei – Ilie Serbanescu: Programul cu FMI chiar nu poate permite altceva decat DRUMUL SPRE CATASTROFA

VIDEO – Ilie Serbanescu: E apocaliptic, puterea vinde Romania ungurilor, ca sa poata taia pensiile si salariile

Distrugerea AGRICULTURII, element esential al planului ROMANIA IN COLAPS

LEPADAREA de BASESCU

 

VIDEO: CUTREMUR Canada, 5,7 grade

Posted in cutremur by saccsiv on iunie 24, 2010

   Citez din articolul Cutremurul din Canada i-a speriat pe români:

   Un seism cu magnitudinea 5,7 a fost resimţit aseară, la 20.45 ora României, 13.41 ora locală, la Montreal şi la Ottawa, capitala Canadei, relatează AFP. Ştirea despre cutremur a adunat pe evz.ro zeci de comentarii de la românii care locuiesc în Canada. Din fericire nu au fost victime, ci doar pagube materiale.

   Epicentrul a fost localizat în regiunea Buckingham, la 25 de kilometri nord-est de Ottawa. Mai multe clădiri din centrul capitalei canadiene au fost evacuate. Chiar dacă seismul a stârnit panică, românii spun că nu a fost atât de puternic ca cele pe care le-au trăit acasă, în România. 

   „Da, s-a simţit destul de tare la etajul 6 (în zona Yonge cu Finch); la fel şi în downtown la etajul 11 într-un building aproape de Dundas Square”, scrie Liana pe evz.ro.

   „A fost destulde puternic, dar incomparabil cu cele din România!”, precizează un alt român stabilit în Canada.

   Miki e de altă părere. „La Montreal a fost simţit mai bine în cartierele care au şi locuinţe mai veichi, cu etaje. Toata povestea a ţinut cam 10-15 secunde şi fiind la masa de prânz am crezut că trece un utilaj greu pe stradă. Apoi am auzit ca a fost cutremur. Românii care au avut parte de cutremurul din 1977 au ramas mai sensibili şi simt mai tare fenomenul, asa ca sunt de înţeles daca intră mai usor în panică. Canada nu este expusă la cutremure devastatoare”.

   „Din Gatineau, QC la etajul 9 al unei clădiri guvernamentale s-a simţit bine (cam în jur de 6 grade aş spune comparat cu cel din România anului 1990) . Toată lumea a fost evacuată din zonă din motive de incendiu… poliţie şi pompieri cât încape; telefoanele celulare nu mergeau…şi lumea care mulţi dintre ei nu au simţit un cutremur în viaţa lor era terifiată. 30 de secunde… plus încă 3 ore de nebunie în trafic…”, povesteşte pe evz.ro un alt rămân stabilit în Canada.

   „S-a simţit destul de tare la etajul 11 aici în Ottawa. Am fost trimişi acasă şi se verifică clădirile din centru. Nu se compară cu cel din 1977 pe care l-am trăit la Focşani”.

   Cutremurul a dus la evacuarea clădirilor

   Pereţii clădirilor din centrul oraşului Montreal s-au zguduit preţ de câteva zeci de secunde, potrivit unui jurnalist francez. Din cauza pagubelor, în Gracefield a fost decretată starea de urgenţă. Aici, mai multe clădiri au fisuri în urma seismului, iar o biserică s-a prăbuşit parţial.

   În Val-des-Bois, Bowman şi Gracefield peste o sută de consmunatori au rămas în beznă, după ce alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă.

   Chiar dacă nu au fost răniţi, peste 700 de oameni au sunat la numărul de urgenţă 911.

   Institutul geologic american a evaluat cutremurul la 5,5 magnitudine de moment.

   Câteva zeci de cutremure de mică intensitate, asociate faliei Logan se produc în fiecare an în Quebec.

   Ultimul seism important din regiune, cu magnitudinea de aproximativ 6, s-a produs în 1988 şi a provocat pagube minore, în special în regiunea Saguenay, la 500 de kilometri nord-est de Montreal.

   Cititi va rog si:

Statisticile arata ca in ultimii ani S-A MARIT SPECTACULOS NUMARUL SEISMELOR pe intreg globul

NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL

Posted in Calendar Ortodox, Ioan Botezatorul, SINAXAR by saccsiv on iunie 24, 2010
%d blogeri au apreciat asta: