BIG BROTHER: Reţeaua de cale ferată din Chicago va avea cea mai mare retea de camere video de supreveghere din SUA
Citez din articolul New security cameras coming to all CTA rail stations:
Toate cele 144 de staţii de tranzit rapid ale CTA (reţeaua de cale ferată din Chicago) vor fi echipate cu camere de supraveghere până la sfârşitul acestei luni, extinzând acoperirea Big Brother a celei mai mari şi mai integrate reţele de camere video a naţiunii.
Până la sfârşitul acestui an, autobuzele şi staţiile de cale ferată ale CTA vor avea aproximativ 3.000 de camere de supraveghere de înaltă rezoluţie – de la 1.800 deţinute în prezent. Iniţial, camerele vor fi poziţionate la intrările în staţii.
Primarul Daley anunţa vineri suplimentările de securitate din staţia Paulina – Linia Maro.
În final, fiecare staţie va avea „suplimentări complete” de 20 de camere. Şi, spre finalul acestui an, CTA va lansa un program pilot pentru a vedea „dacă este fezabil să reactualizeze tehnologic” cu camere video trenuri CTA mai vechi. Noile trenuri din seria 5000 vin deja echipate cu camere de supraveghere.
Camerele video sunt finanţate, parţial, din cele 22,6 de milioane de dolari din fondurile de Securitate Internă pe care CTA le-a primit din 2006. CTA investeşte 19 milioane de dolari.
„Dacă este ceva care are nevoie de a analiză mai atentă, suntem capabili să mărim imaginea şi să vedem mai bine. Camerele de înaltă rezoluţie ne ajută să obţinem o imagine clară”, a spus Preşedintele CTA Richard Rodriguez.
„Sunt adăugate cât mai multe camere. Vom fi capabili să trecem printr-un număr diferit de unghiuri suprinse de camerele video din oricare staţie… Imaginile video obţinute ajută în primul rând celor care răspund primii la apelul de urgenţă să evalueze situaţii şi să acţioneze în conformitate cu acestea, fie că este o întrerupere de servicii, o urgenţă de ordin medical sau poliţienesc.”
La o conferinţă de presă de la staţia Paulina – Linia Maro, organizată pentru a marca „momentul hotărâtor” în securitate, Primarul Delay a recunsocut că aceste camere video ale CTA nu sunt monitorizate în mod obişnuit şi sunt cel mai adesea folosite pentru a identifica suspecţii de crime post factum, după săvârşirea crimei.
Dar uneori sunt folosite preventiv.
„Când există grupuri de şcolari care ies în anumite locuri şi când sunt grupuri mari de elevi sau studenţi de la diferite şcoli pe peronul CTA, vom folosi camerele video pentru acest scop – pentru a ne asigura că toţi aceşti tineri sunt în siguranţă la intrarea şi ieşirea din incinta staţiilor CTA”, a declarat primarul.
Delay a spus nu este niciun dubiu că aceste camere de supraveghere vor ajuta la rezolvarea cazurilor de crime sau infracţiuni.
„Să zicem că cineva comite un furt, fuge către tren pentru a-l prinde. Trec pe aici. Atunci când vor exista camerele, noi vom primi imaginile lor”, a spus el.
„Dacă este un jaf armat, un atac sau un furt – orice ar fi. Dacă sunt într-un tren şi încearcă să scape, o cameră video îi va surprinde”.
Daley a proclamat cu mândrie vasta reţea de camere video de supreveghere publică şi privată ca fiind „cea mai mare din Statele Unite”.
Întrebat despre un număr exact, el a spus: „Nu vi-l pot da.”
Cititi va rog si:
“If you suspect it, report it”, campania anti-terorista paranoica si orwelliana a politiei londoneze
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
Ascultati aici un nebun:
” bătăiosu – 9 mai, 2010:
Reteaua de unde electro-magnetice formata in jurul pamantului are rolul de a opri rugaciunile sa mai ajunga la Dumnezeu. S-au intreprins cercetari in privinta transmisiei telepatice, asa ca se stie precis in ce conditii undele cerebrale sunt ecranate si nu pot trece de un anumit mediu. Rostul tuturor acestor masuri luate de Oculta este de a-l rupe pe om de Dumnezeu, pentru a-l inrobi necuratului. Razboiul e total, dus pe toate caile imaginabile si neimaginabile. ”
sursa: ” http://bataiosu.wordpress.com/2010/05/08/genocid-social-in-romania/#comment-16472 ”
Asta e sanatos la cap ?
ApreciazăApreciază
ROrtodox
E mai ratacit decat credeam.
ApreciazăApreciază
Si cateva posturi mai jos, cand i se spune ca nimic nu poate opri rugaciunea sa ajunga la Dumnezeu recidiveaza spunand:
” bătăiosu – 9 mai, 2010
“Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului./ Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: “Adame, unde eşti?“/ Răspuns-a acesta: “Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”/ Şi i-a zis Dumnezeu:”Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?” (Facerea 3, 8-11)
Tu nu stii ca intre iad si rai e o prapastie mare, pentru ca cei din iad sa nu poata trece in rai, si nici cei din rai sa poata merge in iad? (Luca. 16, 26)
De ce crezi tu ca cea mai buna perioada pentru rugaciune e miezul noptii?
Pentru a ajunge la Dumnezeu, gandurile trebuie sa indeplineasca niste conditii. Sa nu uitam ca satana a fost ingerul care a stat langa Tronul lui Dumnezeu… Crestinismul are taine care sunt transmise in soapta, la ureche. Cine crede ca-L poate cunoaste pe Dumnezeu si Tainele Lui doar citind catile Sfintilor Parinti sau Biblia, se inseala amarnic. De exemplu, cati crestini stiu ca sufletul are miros si ca rugaciunea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul” se rosteste si intre sprancene, nu numai cu mintea coborata in inima?
Ai raspuns la problema asta: Daca Dumnezeu e atotputernic, poate face o piatra atat de mare pe care nu o poate ridica? Cu asta vreau sa spun ca ratiunea are limitele ei.
Inchipueste-ti reteaua asta de unde electro-magnetice ca o bariera de nori prin care razele soarelui nu poate patrunde. ”
&
” bătăiosul – 9 mai, 2010
agerstress,
Ma tem ca e mai mult decat atat. Diavolul e mai viclean si cunoaste mai multe despre om decat ne imaginam noi. De altfel, necuratul ne cunoaste mult mai bine decat ne cunoastem noi insine pe noi.
Evident ca crestinul trebuie sa se roage in orice conditii si imprejurari, asta e datoria si menirea lui, dar una e una, alta e alta. Omul zilelor noastre e diferit de omul creat de Dumnezeu, din toate punctele de vedere: fizic, genetic, biochimic, bioenergetic, intelectual, psihic, etc. Iar cei care ii slujesc necuratului au ajuns destul de departe cu mijloacele de inrobire. Acum masinile pot citi gandurile, exista chiar arme telepatice, substantele psihogene pot schimba compozitia chimica a creierului, se pot inhiba anumiti centri corticali, se poate ucide de la distanta prin intermediul aparatelor de rezonanta electro-magnetica, amintirile pot fi stocate pe un suport fizic detasabil, etc. Crestinul trebuie sa se roage in permanenta pentru a contrabalansa efectele negative, distructive, ale fiilor intunericului.
Dumnezeu nu-l mai vedea pe Adam pentru ca protoparintele nostru era gol de Dumnezeu. El cazuse din starea paradisiaca cand era una cu Sfanta Treime. Dumnezeu nu l-a mai vazut pe Adam pentru ca el nu mai era in Lumina. Adam nu se ascundea, pur si simplu disparuse. Doar cel care a avut experienta unirii mistice cu Dumnezeu poate realiza ce a fost in sufletul lui Adam cand s-a vazut in intuneric. ”
Doamne Dumnezeule Mare ! .. asta cred ca e sectant …
ApreciazăApreciază
Mda … am încercat să acopăr puțin problema Bătăiosu’ în acest post:
Este Bataiosu’ smintitortodox? [click]
Poate doar mi se pare mie dar parcă afirmațiile sale sunt prea de tot.
ApreciazăApreciază
Aoleu mor de ras :)))))))))))))))
ApreciazăApreciază
sacciv,
daley, primarul orasului chicago, ca si multi altii se folosesc de un incident izolat pentru a face din tantar – armasar si totodata pentru a limita anumite drepturi.
cand spun asta, ma refer la statia pauilna, la brown line – da, intr-adevar, zona respectiva este plina de hispanici, majoritatea traiesc din ajutor de stat (link card sau EBT) vanzari de droguri si alte prostii….daley a folosit exemplul asta pentru a pune camere video de supraveghere pt toate statiile de pe tot cuprinsul orasului chicago.
asta este un fapt binecunoscut – ca de ex, langa stadionul wrigleyville – faimos pt celebra echipa cubs, sunt peste 45 de camere video de supraveghere.si, cu toate astea, in fiecare sambata searase isca cate un scandal in zona…..nu stiu cat de mult , aceste camere video de supraveghere vor aplana conflictele…sau cel putin le vor solutiona
ApreciazăApreciază