EDIFICATOR: Cand a inceput nebunia masurilor impotriva INCALZIRII GLOBALE? Conexiunea cu EUGENIA

Va invit sa cititi cu atentie si rabdare traducerea urmatorului articol

http://www.21stcenturysciencetech.com/Articles%202007/GWHoaxBorn.pdf

Conferinta „Atmosfera in pericol”, 1975

Unde s-a nascut farsa Incalzirii Globale – scris de Marjorie Mazel Hecht

„Incalzirea globala” este, si intotdeauna a fost, o politica de reducere prin genocid a populatiei lumii. Afirmatiile false ca dioxidul de carbon produs de om va arde Pamantul, va topi calotele glaciare, si distruge viata omului, au aparut de la o conferinta in 1975 din Reasearch Triangle Park, Carolina de Nord, organizata de cercetatorul antropolog influent Margaret Mead, presedintele Asociatiei Americane pentru Dezvoltarea Stiintei (AAAS), in 1974.

Mead – a carei carte din 1928 despre viata sexuala a bastinasilor insulelor din Pacific s-a descoperit a fi o frauda – a recrutat farsori anti-populatie asemanatori ei care sa sustina aceasta cauza: sa raspandeasca frica de o schimbare a climei cauzate de om pentru a forta stoparea activitatii industriale si a opri dezvoltarea Lumii a Treia (a saracilor). Recrutii lui Mead la conferinta din 1975 au fost artistul „speriat de clima” Stephen Schneider, „speriatul de cresterea populatiei” biologistul George Woodwell, si actualul de atunci presedinte al AAAS John Holdren – toti trei ucenici ai fanaticului malthusian Paul R. Ehrlich, autor al cartii The Population Bomb. Condusa de astfel de luminatori, discutiile conferintei s-au concentrat spre absurda alegere dintre a hrani populatia sau a „salva mediul”.

Mead a inceput sa isi organizeze conferinta ei, „Atmosfera: In pericol si periculoasa,” la scurt timp dupa ce a participat la Bucuresti la Conferinta Natiunilor Unite despre Populatie, in August 1974. Ea ii ridiculase deja pe oamenii de stiinta americani cu viziunea ei malthusiana precum ca oamenii puneau mediul in pericol. A scris intr-un editorial al revistei Science din 1974 ca Conferinta asupra Populatiei a rezolvat aceasta chestiune: la Bucuresti s-a afirmat cum continuarea, nerestrictionarea cresterii populatiei mondiale poate anula orice cresteri socio-economice si pune in pericol fatal mediul… Mai devreme pareri extreme cum ca dreptatea sociala si economica singura poate cumva stabiliza cresterea populatiei si ca o oarecare viziune a contraceptiei poate reduce populatia – au fost invinse.

Conferinta din Carolina de Nord, care s-a desfasurat in perioada 26-29 Octombrie, 1975, a fost co-sponsorizata de doua agentii ale U.S. National Institutes of Healh: John E. Fogarty International Center for Advanced Study in Health Sciences si National Institute of Environmental Health Sciences. (Mead a fost elev rezident al Fogarty Center in 1973).

In cadrul acestei conferinte sponsorizate de guvern si-au avut radacina, 32 de ani in urma, toate scenariile infricosatoare din farsa climatologica de astazi. Cercetatorii erau insarcinati sa vina cu „stiinta” care sa inlature temerile, asa incat actiuni definitive sa poata fi intreprinse de politicieni.

Racirea globala – venirea unei noi ere glaciare – a fost pe primele pagini in anii 1970, dar nu putea fi folosita sa vinda genocidul prin ai convinge pe cetatenii natiunilor industriale sa isi reduca consumul. Ceva mult mai drastic si mai personal era necesar.

Eugenia si stiinta revolutionara

Politica de control al populatiei adusa de Mead era bazata in miscara eugenica post-Hitler, care s-a imbracat sub numele mult mai gustoase de „conservare” si „ecologism” in perioada de dupa cel de al II-lea Razboi Mondial. Asemeni lui Julien Huxley, vice presedintele Societatii Eugenice Britanice (1937-1944), care anunta in 1946, „ca desi este foarte adevarat ca politica eugenica radicala va fi pentru multi ani imposibila din punct de vedere politic si psihologic, va fi important pentru UNESCO sa examineze problema eugeniei cu multa grija  si ca publicul sa fie informat de aceste probleme asa fel incat ceea ce acum e de negandit sa devina posibil.” Huxley era pe atunci directorul general al Organizatiei Educationala, Stiintifica si Culturala a Natiunilor Unite (UNESCO).

Pina in 1970, stiinta revolutionara care a distrus politicile de dezvoltare optimista ale lui Franklin Roosevelt si ale lui Dwight Eisenhower din programul „Atoms for Peace”, era in plina dezvoltare. Limitele de crestere impuse de Clubul de la Roma, care au eliminat rolul avantajelor stiintifice, era propulsat in constiinta publicului. Energia nucleara, in particular, era atacata, deoarece promitea energie ieftina nelimitata pentru a suporta cresterea populatiei. In deghizarea de a proteja lumea de un terorism potential, Tratatul de neproliferare a armelor nucleare a interzis tarilor in curs de dezvoltare sa detina tehnologii nucleare civile.

In America, unde constructia centralelor nucleare era presupus sa se desfasoare, visul unei economii alimentata de energie nucleara era sub atacul feroce de la nivelul inalt(politic) pina la cel de jos(public). Adevaratul „Doctor DragosteCiudata”, strategul nuclear RAND Albert Wohlstetter, a consiliat pe presedintii SUA asupra unei strategii de castigare a razboiului nuclear, in acelasi timp promova sfarsitul energiei nucleare civile. In raporturi succesive „expertii” platiti de Fundatia FORD, printre altii, argumentau ca energia nucleara nu era economica, e nesigura, si nu e buna deloc. Asa era distrus optimismul stiintific.

Anti-Cultura rock-sex-droguri a anilor „68 a sustinut aceste idei. Omul era vazut ca un animal oricare, dar unul foarte lacom, ce folosea resursele Mamei Natura si o facea intr-un mod dezastruos. Singura abilitate cognitiva a fiintei umane, in puterea sa de a creea noi resurse, de a dezvolta stiinte mai avansate si tehnologie noua, si de a furniza standarde mai bune de viata, era aruncata la gunoi. Pesimismul stiintific a invadat organizatiile stiintifice.

Mead a jucat un rol central in aceasta degenerare, din obsesia ei de a raspandi mesajul „libertatii dragostei”, pina la participarea ei in proiecte de control al mintii (Grupul Cibernetic al MIT) impreuna cu sotul ei, Gregory Bateson, autorul intelectual al programului MK-Ultra de spalare medicamentoasa a creierului.

Paul Ehrlich, un malthusian al secolului 20, autor al cartii (gresit profetice) The Population Bomb. Ideologia sa este impartasita de cercetatorii de lider mondial in domeniul incalzirii globale care au participat la conferinta lui Mead in 1975.

Nota autorului: Thomas Robert Malthus (n. 14 februarie 1766 – d. 23 decembrie 1834) a fost un teoretician economic englez, fondatorul teoriei care îi poartă numele, conform căreia populaţia creşte în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică. Teoria sa este cunoscută sub numele de malthusianism; ca o consecinţă a acestei relaţii dintre populaţie şi starea economică, Malthus considera că sărăcia, bolile, epidemiile şi războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind că asigură echilibrul între numărul populaţiei şi cantitatea mijloacelor de subzistenţă. Cititi mai mult aici.

Atmosfera pusa in pericol?

Nota cheie a lui Mead la conferinta climatica din 1975 a pus bazele programului:

Omenirea a avansat in ultima vreme prin a avea legi internationale care guverneaza marile si terenurile; acum e vremea pentru o „Lege a atmosferei”. Era o solicitare fatisa prin formulari mincinoase pentru a justifica un sfarsit pentru progresul stiintific si industrial uman.

Mead a declarat:

Daca oamenii nu incep sa inteleaga consecintele imense si pe termen lung ale alegerilor mici nesemnificative – a sapa o fantana, a face un drum, a construi un avion mare, a face un test nuclear, a instala un reactor cu racire, a elibera chimicale care difuzeaza in atmosfera, ori a arunca deseuri in cantitati concentrate in mare – toata planeta va fi pusa in pericol…

La aceasta conferinta propunem ca, inainte de a exista o incercare de a crea o „lege a aerului”, comunitatea stiintifica sa sfatuiasca Natiunile Unite (si individual, puternice state nationale sau adunari de state mai slabe) si sa incerce sa ajunga la punct de vedere cu privire la ceea ce e cunoscut despre pericolele pentru atmosfera din cauza interventiilor omului, si cum cunostintele stiintifice impreuna cu actiuni sociale inteligente pot proteja oamenii lumii de interferente periculoase si preventibile cu atmosfera de care depinde toata viata…

Ceea ce avem nevoie de la cercetatori sunt estimari, prezentate cu suficient conservatorism si plauzibilitate dar in acelasi timp libere de neintelegeri interne care pot fi exploatate de interese politice, care ne vor permite sa construim un sistem de avertizari artificiale dar efective, avertizari asemanatoare cu instinctele unor animale care fug din calea unui uragan, care depoziteaza mai multe nuci inainte de o iarna grea, sau a unor omizi care raspund schimbarilor climatice prin ingrosarea invelisului ce le imbraca.[sic]

Mead a deplans faptul ca unii cercetatori ar putea fi atat de minutiosi sa „isi protejeze reputatia” incat nu ar reactiona. Ea a descris acest tip de comportament ca „echivalentul modern al cantatului la vioara in timp ce Roma arde.” (asemenea Imparatului roman Nero). In ceea ce priveste populatia ganditoare, ea a deplans „pe aceia care reactioneaza impotriva celor care fac profetii sumbre ale sfarsitului, crezand ca nu exista o baza stiintifica adecvata pentru profetiile lor melancolice, deoarece ei tind sa devina profeti ai imposibilitatilor paradisiace, utopii garantate de binecuvantari tehnologice, sau interventii nocive in numele omenirii care nu sunt altceva decat irationale doar pentru ca sunt menajate ca ‘rationale’. Ei exprima o credinta in instinctul interior de supravietuire uman, sau o credinta intr-un panaceu tehnologic magic.”

Ce au nevoie cercetatorii „sa inventeze”?

Asta a dorit Mead sa faca cercetatorii atmosferei:

„Ceea ce avem nevoie sa inventam – ca cercetatori responsabili – sunt moduri in care privirea pe termen lung sa devina un obicei al cetatenilor din diferite populatii ale acestei planete. Aceasta, bineinteles, pune o serie de probleme tehnice pentru cercetatorii sociali, dar ei sunt fara de ajutor fara o expresie a pozitiei foarte articulata si responsabila din partea cercetatorilor naturalisti. Doar daca cercetatorii naturalisti pot dezvolta moduri de a face declaratiile fata de starea curenta a vremii credibile unii pentru ceilalti putem spera sa le facem si noi credibile (si inteligibile) pentru cercetatorii sociali, politicieni si cetateni… Am rugat un grup de specialisti atmosferici sa se intalneasca aici pentru a considera cum pot fi declarate cu credibilitate si perseverenta aceste amenintari foarte reale asupra umanitatii si vietii pe aceasta planeta inainte ca societatea prezenta de natiuni sa inceapa sa faca legi ale aerului, sau sa planuiasca „declaratii internationale ecologiste de impact”.

In timpul prezentarii ei, Mead a subliniat nevoia de consens, un produs final liber de „controverse stiintifice interne” care ar putea „incetosa nevoia de actiune”.

Mead si co-organizatorul ei William W. Kellogg (un cercetator al climei de la RAND si mai apoi NCAR, Centrul National pentru Cercetare Atmosferica), a editat un raport despre lucrarile ce preced conferintei intr-o mica carte publicata un an mai tarziu. (Echipa Mead-Kellogg de asemenea a venit cu ideea in 1976 ca emisiile de CO2 ar trebui controlate „prin insarcinarea unor drepturi de poluare fiecarei natiuni” (nota editorului: vezi aici -> taxa pe carbon ,Wikipedia) – o versiune recenta a programului Cap-and-Trade al candidatului la presedentia SUA Al Gore(nota editorului: unul din politicienii americani, fost vicepresedinte, promoveaza prin filmul Un adevar incomod incalzirea globala excesiva, desi exista si pareri contrare ale multor oameni de stiinta, care nu au nimic in comun cu politica, dar carora le lipsesc posibilitatile financiare de a se face auziti – adica nu au un canal media in spate precum ABC, CNN si alte organizatii media, sa facem totusi distinctia intre poluare care intradevar se produce local,pe pamant, din cauza industriilor si incalzirea globala care e generata si de activitati solare avand intensitati ciclice, si nu neaparat de cantitatea de CO2 din atmosfera in particular).

Aceste lucrari ce preced conferinta identifica prezentatorii conferintei si raportorii sesiunilor, dar nu exista nici o lista a tuturor participantilor. Unele neintelegeri sunt raportate de audienta (mai mult decat e „permis” in cercurile modificarilor climatice astazi), si Margaret Mead vine sa ne forteze sa existe un „consens”, o „intelegere”. Editorii noteaza in comentariul initial al acestor lucrari , „… credem ca am ajuns la ceva foarte apropiat de consens”.

Cercetatorii propagandisti ai lui Mead

Putini dintre prezentatorii conferintei din 1975 ies in evidenta astazi ca purtatori de cuvand ai incalzirii globale:

• Stephen Schneider, cercetator de mediu, care promova scenariul racirii in 1970, a devenit foarte cunoscut spunand revistei Discover in 1989: „Pentru a capta imaginatia publicului trebuie sa oferim cateva scenarii infricosatoare, sa facem simple declaratii dramatice si aproape deloc mentiuni despre dubii care ar putea aparea. Fiecare dintre noi trebuie sa decida care este balanta corecta intre a fi eficient si a fi sincer.” Schneider a fost unul dintre cei mai vizibili si mai volubili cercetatori-promovatori pentru incalzirea globala, marturisind pentru Congresul american, jucand un rol proeminent in IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), si punand standardele prin care isi prezinta opiniile publicului fara nici o urma de nesiguranta. La Universitatea Stanford a invatat noi generatii de clone cu frica de schimbarile climatice. Este deasemenea un prieten apropiat al lui Paul Ehrlich si al sotie sale Anne Ehrlich, ambii la Stanford, ale caror filosofii anti-populatie le suporta complet. El si Paul Ehrlich au co-autorizat articole bazate pe „capacitatea limitata de sustinere” a Pamantului, si a combatut pe sustinatorul populatiei Julian Simon cu un pariu pe cat de repede se vor termina anumite resurse de catre oameni.
• John Holdren, alt colaborator al lui Ehrlich de la Stanford, este acum un specialist in energie absolvent al Harvard, si presedintele AAAS. Holdren a co-autorizat cateva articole si carti cu Paul Ehrlich, elaborand formula lor (I = PAT) ca impactul unei cresteri a populatiei si a consumului (afluentei), desi modificat de tehnologie, degradeaza mediul. De aceea, cresterea populatiei ar trebui sa se opreasca. Presupunerea oferita de ei, asemenea celei a lui Mead, a fost ca tehnologia nu poate rezolva problemele create de o crestere „limitata” a populatiei. (viziunea lui Ehrlich, de fapt, este ca SUA pot sustine doar 150 milioane de oameni; acum ei sunt in numar de 302 milioane). In decembrie 2006, Holdren a propus o rezolutie radicala asupra incalzirii globale prin cabinetului de directori al AAAS, care a fost anuntata la organizarea intalnirii anuale in Februarie 2007, prima rezolutie de acest fel aparuta vreodata. Concluziile ei, a declarat AAAS, „reflecta consensul stiintific reprezentat de, spre exemplu, IPCC…” Holdren este unul dintr-un grup mic de „experti nucleari” non-nucleari care impun un apartheid tehnologic – adica o separatie rasista a celor bogati de cei saraci, o doctrina care declara ca tarilor sarace nu li se poate permite sa acceada la cunostinte de stiinta nucleara.
• Dr. George Woodwell, membru al Academiei Nationale a Stiintelor si un Apropiat al Academiei de Arte si Stiinte, este un fanatic al incalzirii globale ale carui credinte declarate indica faptul ca detesta fiintele umane in general, si a carui zelosenie in aceasta cauza il conduce la a denatura adevarul. Woodwell lucreaza indeaproape cu John Holdren la Centrul de Cercetari Woods Hole, care a fost fondat de Woodwell si la care Holdren este un director. Pentru a gusta putin din viziunile lui Woodwell: intr-un interviu din 1996, el a sustinut: „Am avut o lume goala care se sustinea pe ea insasi ca sistem biofizic, si acum pentru ca l-am umplut de oameni, si suma tuturor incercarilor umane  care e destul de mare ca sa afecteze sisteme globale, nu mai functioneaza corespunzator.” El atribuie schimbarile climatice si incalzirea „aglomerarii populatiei in fiecare coltisor al Pamantului„. „Cum va functiona acest plan de reducere cu 50% a emisiilor de dioxid de carbon?” intreaba reporterul. Woodwell spune ca va fi nevoie „de un efort comun din partea comunitatii stiintifice si educationale; publicul va trebui sa fie suficient de manios, tulburat...” Sustine cu tarie ca comunitatea stiintifica va trebui sa exercite presiune asupra guvernelor pentru a lua masuri. Articolul lui Woodwell publicat in revista Scientific American din 1989 a fost prevazut cu un desen care aratata apa marii ajungand pina la treptele Casei Albe.
• Dr. James Lovelock este cunoscut ca inventatorul (in 1970) tezei Gaia, care vede Pamantul ca o entitate biologica. Ingrijorarea lui Lovelock asupra incalzirii globale l-a condus la a face predictii despre ce se va intampla: „Inainte de a se incheia acest secol miliarde vor muri, si putine perechi de oameni care vor supravietui vor fi in zona Arctica unde vremea va ramane tolerabila„, conform unuia din scenariile lui. Dar fata de ceilalti trei cercetatori de mai sus, care au participat la conferinta lui Mead din 1975, Lovelock a sustinut ca energia nucleara ar putea incetini dezastrul pe care il preconiza ca va veni. Din nou, fata de ceilalti trei, Loveleck vede omenirea ca pe o „resursa” a planetei, „mintea si inima” ei. La conferinta lui Mead din 1975 Lovelock compatimea unele din dezastrele mai isterice sugerate cauzate de incalzirea generata de om. Intr-o discutie legata de distrugerea stratului de ozon, de exemplu, Lovelock a criticat serios raportul Academiei Nationale de Stiinte asupra pericolului iminent al aparitiei cancerului de piele din cauza radiatiilor ultraviolete intense. „A vorbi de radiatii ultraviolete intr-un mod asemanator ca despre radiatia nucleara este cu siguranta inselator„, a spus el. (In timpul discutiei, raportul lucrarilor spune, ca Mead a cerut „o incetare a certurilor intr-o incercare de a evita polarizarea prematura a participantilor”. Referindu-ne la nesiguranta efectelor potentiale, a declarat ea, „intervalul de timp necesar pana cand incepem sa vedem dovezi clare ale unui efect cauzat de om asupra mediului ar putea fi lung in comparatie cu timpul pe care il are societatea pentru a actiona… O decizie a legislatorilor de a nu actiona in absenta informatiei stiintifice sau a expertizei este ea insasi o decizie politica, si pentru cercetatori nu exista nici o posibilitate de a nu reactiona, exceptand cazul in care se opresc a mai fi cercetatori.”)

 
„Acceptarea” incalzirii globale 
 
Co-editorul lui Mead in cazul lucrarilor, climatologul William Kellog, noteaza ca „scopul principal al acestei conferinte este de a anticipa chemarea care va fi facuta de cercetatori si lideri ai guvernelor in ceea ce priveste nevoie de a proteja mediul atmosferic inainte de a face aceste chemari.” 
Kellog subliniaza dificultatile modelarii pe calculator a schimbarilor climatice si a rolului omului din cauza neliniaritatii implicate de climat, dar el concluzioneaza ca modelele climatice „sunt singurele unelte pe care le avem pentru a determina astfel de lucruri”. El declara mai apoi, „Ceea ce trebuie sa retinem este ca omenirea mai mult ca sigur deja a afectat clima pe regiuni intinse, si foarte posibil chiar intreaga planeta, si ca populatia in crestere si cererea de energie si mincare va produce si mai mari schimbari in anii ce vor urma.” 
Kellogg pune in evidenta scenariile dezastruoase potentiale ale incalzirii globale, care sunt actual ceea ce a devenit agenda cercetarii stiintifice pentru urmatorii 30 de ani. El insusi a inaintat argumente precum ca necesarul de energie pentru a suporta „o populatie mondiala in crestere ar putea sa incalzeasca pamantul excesiv.” 
Problemele ridicate de Kellogg sunt mult prea familiare astazi: incalzirea care va topi „gheata din Oceanul Arctic si intinderile de gheata ale Groenlandei si din Antarctica.” 
„Ce se va intampla cu nivelul mediu al marii in orasele de pe coasta din lume?” intreaba Kellogg. 
Cresterea dioxidului de carbon era mare pe lista dezastrelor cauzate de activitatea umana. S-a admis ca ar putea exista si alti factori implicati, dar, „s-a concluzionat ca, in cazurile in care riscul social este mare, ar trebui ca ei sa reactioneze ca si cum ca efecte neconstatate sa fie deja incluse, din moment ce nu exista vreun mod de a nega posibilitatea ca efectele calculate sa apara.” (Nota editorului: cu alte cuvinte ceea ce spune Dl. Kellogg suna cam asa in realitate – „Noi ne prefacem ca in viitor s-ar putea ca calotele glaciare sa se topeasca, chiar daca nu avem nici o dovada ca s-a intamplat deja, adica hai sa bagam noi banii in chestia asta ca sa ne protejam dinainte, chiar daca nu ne ajuta la nimic pentru ca nu s-a intamplat inca”, cam asa se explica ce doreste Dl. Kellogg sa ne transmita, e ca si cum ai face o polita de asigurare pe viata, dai banii inainte, dar mai apoi constati ca nu mai era cazul, pentru ca si asa nu mai ai ce sa salvezi de la moarte, ca nu s-a inventat pilula pentru „tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, pentru cunoscatorii traditionalului nostru basm al lui Ispirescu). 
In rezumatul recomandarilor pentru conferinta increderea lui Kellogg este repetata: oamenii de stiinta si legiuitorii trebuie sa actioneze acum asupra schimbarilor climatice cauzate de om. „A ignora posibilitatea unor astfel de schimbari este, in concluzie, o decizie de a nu actiona.„ 
John Holdren a repetat aceasta idee: „Cat de aproape suntem de acel moment periculos?” de colaps ecologic, a intrebat el. Dar a continuat sa spuna ca nu conteaza, deoarece trebuie sa actionam acum. A declarat: 
„Am atins deja acea scala a interventiei umane care rivalizeaza cu scala proceselor naturale… Asadar, multe din aceste forme de interventie vor duce la efecte adverse observabile numai dupa anumite perioade, masurate in ani, decade, sau secole. Pina cand caracterul stricaciunilor va fi evident, actiunile reparatoare vor fi foarte dificile sau imposibile. Unele feluri de efecte adverse ar putea fi practic ireversibile… 
 
Ar trebui sa ii hranim pe oameni? 
 
Una din discutiile cele mai surprinzatoare a privit viziunea asupra omului ca doar o alta specie ce concureaza pentru resurse. Raportul rezumatului sesiunii primei zile a conferintei a declarat ca „noi ca specie incercam sa ne mentinem pe noi insine in detrimentul altor specii; se pare ca exista un conflict intre a pastra natura si a hrani o populatie in crestere. Este obiectivul nostru major acela de a hrani populatia, sau ne dam seama ca nu putem continua sa hranim lumea cu orice cost? Unde stabilim o balanta intre a conserva natura si a hrani populatia lumii? 
Prezentarea lui Stephen Schneider, „Variabilitatea climatica si Impactul ei asupra producerii de alimente”, trage un semnal de alarma: 
„Exista o temere viitoare ca activitatile industriale si de producere a energiei ar putea afecta vremea si ar putea duce la probabilitati ridicate de variabilitate extrema. Asadar criza alimente-clima s-ar putea apropia in curand si va avea o semnificatie majora… Cel mai mic impact, si unul pe care l-am vazut deja, este o crestere a preturilor alimentelor din cauza esecului culturilor intr-un stat, asa cum a fost in URSS (Uniunea Sovietica) in 1972, care cresteri s-au facut de catre America de Nord… In mod simultan esecul culturilor agricole din America de Nord si URSS ar putea duce la preturi si mai mari si o infometare largita in toata lumea. Unele estimari prezic ca populatie intr-un numar de 100 de milioane de oameni in tarile in curs de dezvoltare ar putea muri de foame, in timp ce tarile mai dezvoltate ar fi doar puse usor in dificultate de un esec semnificant al culturilor din America de Nord.” 
Ca o unitate de masura a imoralitatii participantilor la conferinta, Schneider s-a simtit obligat sa asigure ca „politicile nationale privind energia si alimentele trebuie sa inceapa cu presupunerea ca, controlul populatiei prin infometare sau razboi nuclear nu este posibil de mentinut”! 
Asemeni altor prezentatori din cadrul conferintei si a grupului incalzirii globale de azi, Schneider nu reuseste sa vada cum aceste interziceri ale stiintei si industriei vor duce la moartea oamenilor prin prevenirea dezvoltarii economice care permite o densitate a populatiei relativ mai mare. Noi descoperiri in stiinta si tehnologie sunt mentionate, dar uzual in contextul unor economii de energie si conservare, nu prin a permite suportul pentru mai multi oameni la un standard de viata mai bun pe o anumita suprafata de pamant. 
Prezentarea lui Woodwell, „Impactul schimbarilor climatice asupra ecologismului uman”, este chiar mai alarmist. El scrie: 
O analiza atenta a modului in care productia neta a pamantului este folosita direct de om conduce la concluzia ca, in prezent, aproximativ 50% din productia neta este folosita pentru aprovizionarea cu hrana… Faptul ca efectele toxice ale activitatilor umane se raspandesc pe tot globul si reduc structura bioticului este o indicatie ca activitatile omului in prezent exced capacitatile biosferei de a se putea repara singura. 
 
Salvarea „No”iosferei 
 
Dupa 32 de ani de la aceasta conferinta din 1975, populatia lumii, stiinta si tehnologia ei, si industria ei sunt periculos in capcana piticilor lui Margaret Mead, incluzand a acelora din cadrul IPCC. Mare parte din populatie este speriata, precum era si planuit, de efectele potentiale ale incalzirii globale cauzate de om. Ei sunt gata sa reactioneze, asa cum a cerut Mead, la „avertismente asemanatoare instinctelor animalelor care fug inainte de uragan”, si care in procesul acesta distrug chiar institutiile si tehnologiile care pot anticipa aceste percepute „limite ale cresterii”. 
Intervenind in cei 32 de ani, majoritatea institutiilor stiintifice au fost acaparate de o ideologie anti-stiinta, tipizata de viziune ale unui Stephen Schneider sau ale unui John Holdren. Cum poate exista o stiinta cand mintea si capacitatea ei creativa este refuzata, cand omul este asemanat cu animalul sau bestia, si cand avansarile omului sunt considerate o cauza a ruinarii stabilimentului unei lumi care e limitata? Un astfel de pesimism este o formula pentru „o lume fara viitor”. 
Intrebarea ramane totusi, daca rezervorul de sanatate, in particular tineretul zilelor noastre, care nu a trait prin „spalarea verde a creierilor” din anii 1970 si 1980, va fi capabil sa forteze realitatea – realitatea climatica si realitatea financiara – in ochii populatiei lumii? Noiosfera, creativitatea omului de a schimba Biosfera, va avea de castigat? 

Cititi va rog si:

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

PIETRELE INDRUMATOARE din Georgia (Georgia Guidestones) si directiva unui maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta

Documentare celebre: „THE GREAT GLOBAL WARMING SWINDLE” (Marea escrocherie a incalzirii globale) – subtitrare in limba romana

VIDEO (si transcriptul): liderul GREENPEACE admite ca s-a exagerat in legatura cu topirea stratului de gheata arctic

Masurile impotriva schimbarii climei sunt gandite pentru a crea rapid GUVENUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE

CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR impreuna cu catolicii fac apel la toate cultele SA BATA CLOPOTELE in timpul summit-ului din Copenhaga legat de schimbarile climei

RAPORT ONU: Nasterea de copii duce la schimbarea climei. INIDICATIE: Emanciparea femeilor si planificarea familiala

Oameni de stiinta avertizeaza: „Mancati mai putini carnati pentru a salva planeta de incalzirea globala”

Oameni de stiinta: SALVATI PLANETA, MANCATI-VA ANIMALELE DE COMPANIE

VIDEO: Incalzirea globala ia sfarsit si incepe epoca de gheata? Antarctica Ice 2000 – 2009

VIDEO: CLIMATEGATE? Hackeri au dat oferit opiniei publice corespondentele private ale cercetatorilor implicati in studierea schimbarii climei. S-A DEMASCAT INSELATORIA?

VIDEO: Discursul unui europarlamentar referitor la incalzirea globala

CONGRESUL SUA investigheaza mailurile CLIMATEGATE. Inceputul sfarsitului?