SACCSIV – blog ortodox

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Posted in Arie, Constantin cel Mare, NICEEA, PRIMUL SINOD ECUMENIC by saccsiv on Mai 16, 2010

    Citez din articolul Sinoadele ecumenice ale Bisericii:

   Primul Sinod Ecumenic a fost convocat de Imparatul Constantin cel Mare, pe 20 mai 325. Sinodul s-a intrunit la Niceea, in provincia Bitinia din Asia Mica, fiind deschis oficial chiar de catre Constantin. Sinodul a adoptat 20 de hotarari, inclusiv Crezul de la Niceea (prezentat mai jos), Canonul Sfintei Scripturi (Biblia) si a stabilit tinerea Pastilor.

   Principalul motiv pentru convocarea lui a fost controversa ariana. Arius, un preot din Alexandria, sustinea ca Iisus Hristos a fost creat de Dumnezeu, negand astfel divinitatea lui Hristos. Arius argumenta ca daca Iisus a fost nascut, atunci a existat o vreme in care El nu a existat; iar daca a El a devenit Dumnezeu, atunci a existat o vreme in care El nu a fost Dumnezeu. Intentia initiala a lui Arius era sa raspunda unei alte erezii, prin care se facea confuzie intre cele trei persoane ale Sfintei Treimi (sabelianism).

   Un numar de episcopi l-au urmat pe Arius, iar Biserica a intrat in prima si poate cea mai profunda divizare a credintei. Pana atunci, marturisirile de credinta faceau parte din Crezul recitat de candidatii la botez. Un Crez pentru botez, reprezentand arianismul, a fost prezentat Sinodului de catre Eusebiu din Nicomedia, insa a fost respins imediat. In cele din urma a fost acceptat un alt Crez, reprezentand Crezul de la Ierusalim, avand inclus termenul foarte important „homoousis”, insemnand „de aceeasi fiinta” (de aceeasi esenta). Astfel s-a adoptat ca ortodoxa (corecta) afirmatia ca Iisus este „de aceeasi fiinta” cu Tatal. Acest Crez este cunoscut ca fiind Crezul de la Niceea si este urmatorul:

  Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor.

   Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul nascut, care s-a nascut din Tatal mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat; nascut, nu facut, cel de-o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut.

   Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din ceruri si s-a facut om, de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si s-a facut om.

   Si s-a rastignit pentru noi in timpul lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.

   Si s-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a carui Imparatie nu va avea sfarsit.

   O alta hotarare a acestui Sinod a fost formula calendaristica pentru tinerea Pastelui. Pastele cade de prima luna plina, dupa echinoctiul de primavara, dupa Pastele evreiesc.

   Sinodul a stabilit de asemenea si alte chestiuni de importanta bisericeasca, privind aspecte de natura morala si teritoriala, atat pentru cler, cat si pentru laici. Un anume participant, diaconul Atanasie din Alexandria, s-a dovedit un aparator al Ortodoxiei prin marturisirea lui de credinta si prin redactarea Crezului care ii poarta numele.

   Un alt participant, care prin argumentarea lui impotriva impunerii celibatului pentru toate treptele de clerici a respins obligativitatea celibatului in Biserica Ortodoxa, a fost Pafnutie, un egiptean care era ucenicul Sfantului Antonie. El suferise atatea greutati si cruzimi in timpul prigoanei lui Maximin, incat trupul lui a atras cinstirea din partea celorlalti episcopi, iar recomandarile sale s-au bucurat de mare respect.

   Numarul episcopilor care au participat la Sinod a fost de 318. De aceea acest Sinod mai este numit si Sinodul celor 318 Parinti. El s-a incheiat pe 25 iulie 325. Amintirea lui este praznuita in Biserica Ortodoxa in a saptea duminica dupa Pasti.

   Cititi va rog si:

Pomenirea Sfinţilor Părinţilor celor ce s-au adunat în EFES la SFANTUL si a toata lumea AL TREILEA SINOD şi au caterisit pe necredinciosul NESTORIE

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

   Iata si ce putem citi in articolul ERETICUL ARIE – BIRUIT LA NICEEA, DAR BIRUITOR ASTAZI?:

Cuviosul Iustin Popovici:

Arianismul nu a fost inmormantat inca; astazi el este mai la moda si mai raspandit decat oricand. E raspandit ca un adevarat suflet in trupul Europei contemporane.

Daca priviti la cultura Europei, in adancul ei veti gasi ascuns arianismul: toate se rezuma aici la om si numai la om, si chiar Dumnezeul-om Hristos a fost redus la cadrele unui om. Cu plamada arianismului s-a plamadit si filozofia Europei, stiinta ei si civilizatia ei si, in parte, si religia ei. Pretutindeni si in chip sistematic Hristos este pogorat la starea de simplu om; Dumnezeul-om este dezbracat continuu de ceea ce este in realitate; opera lui Arie se savarseste in mod continuu.

Religia in limitele ratiunii pure” a lui Kant nu este altceva decat noua editie a arianismului. Daca vom primi pe Hristos cu masura lui Kant ce rezultat credeti ca vom avea? – Vom avea un Hristos om, un Hristos intelept, dar nicidecum un Hristos Dumnezeu-om. Daca vom judeca pe Hristos cu criteriul lui Bergson, nu vom avea, iarasi, ceva mai mult decat un om simplu. In acest fel, si un criteriu si altul, ca si toate criteriile tuturor filozofilor dupa om, pogoara pe Dumnezeul-om la conditia de om.

Stiinta europeana nu ramane mai prejos decat filozofia in raportul ei arian fata de Hristos. Din multe puncte de vedere, prin multi dintre reprezentantii lui, Protestantismul l-a depasit in arianism chiar si pe Arie. Diferitii socinieni si Schleiermacher sunt puternici competitori ai lui Arie la dez-intruparea Dumnezeului intrupat. Iar papismul cu etica lui este in mare masura arian. Simte el oare ce metafizica sta in spatele acestei ingrozitoare etici? Toate acestea laolalta au izbutit sa otraveasca, cu abominabilul lor arianism, marile mase ale Europei. Cine nu cunoaste abominabilul arianism al intelectualilor nostri? Multi dintre intelectualii nostri spun adesea: Hristos este un mare om, un om intelept, cel mai mare filozof dar, oricum, nu este Dumnezeu.

De unde atata arianism astazi? De acolo ca omul a devenit astazi masura tuturor lucrurilor, masura tuturor fiintelor si lucrurilor vazute si nevazute. Masurand dupa sine insusi toate, omul european respinge tot ceea ce este mai larg decat omul, mai mare decat omul, mai infinit decat omul.

Masura lui stramta ingusteaza pe Dumnezeul-om reducandu-l la om. Colivia pacatului reduce puterile de zbor ale mintii celei mandre si aceasta nu mai vede si nu mai cunoaste nici o realitate mai mare decat ea insasi. Isprava mai presus de minte a credintei in Dumnezeul-om Hristos sfarama aceasta colivie si deschide mintea realitatilor infinite. Sinodul I Ecumenic a hotarat o data pentru totdeauna rolul mintii in explicarea Persoanei Dumnezeului-om Hristos; rolul ei este acela al supunerii. In Crestinism, credinta conduce, iar mintea este condusa; cunoasterea este roada a credintei care lucreaza prin iubire si e activa in nadejde.

Relativismul european contemporan e o mostenire a arianismului. Relativismul metafizic a dat nastere si relativismului moral. Nu exista nimic absolut sau deasupra lumii ori a omului, nici in lume sau in om si nici, iarasi, in jurul lumii sau al omului.

Din acest relativism modern, ca si din vechiul relativism arian, salveaza numai credinta in divino-umanitatea Mantuitorului Hristos, in de-o-fiintimea Lui cu Dumnezeu-Tatal; salveaza adica minunatul cuvant „de-o-fiinta”. Incearca-ti credinta ta si controleaz-o cu Simbolul Credintei. Daca credinta ta nu corespunde intru totul Simbolului – esti eretic. Daca respingi cuvantul „de-o-fiinta”, nu esti al lui Hristos, esti al lui antihrist, esti al lui Iuda, pentru ca Biserica numeste pe Arie „al doilea Iuda”.

* * *

Toate umanismele europene – de la cele pre-renascentiste, cele renascentiste şi, mai departe, cele protestante, filosofice, religioase, sociale, ştiinţifice, culturale, politice – au urmărit şi urmăresc neîntrerupt, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, un singur lucru: să înlocuiască credinţa în Dumnezeu-Omul cu credinţa în om, să înlocuiască Evanghelia Dumnezeu-Omului cu evanghelia după om, filosofia după Dumnezeu-Omul cu filosofia cea după om, lucrarea după Dumnezeu-Omul cu lucrarea cea după om; într-un cuvînt, să înlocuiască viaţa după Dumnezeu-Omul cu viaţa cea după om.

Şi aşa a fost timp de veacuri, pînă cînd, în veacul trecut, în anul 1870, la primul Conciliu de la Vatican, toate acestea s-au contopit în dogma infailibilităţii papei. De atunci, aceasta a ajuns a-tot-dogma papismului. De aceea, în zilele noastre, la al doilea Conciliu de la Vatican s-a tratat şi s-a apărat atît de stăruitor şi de măiestru intangibilitatea şi imuabilitatea acestei dogme. Dogma aceasta are o însemnătate cît se poate de mare pentru întreaga soartă a Europei, mai ales pentru apocalipsa ei, în care deja a păşit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene şi-au atins idealul şi idolul: omul a fost propovăduit ca cea mai mare zeitate, a-tot-zeitate. Panteonul european umanist şi-a dobîndit Zeus-ul.

Sinceritatea e limba adevărului: Dogma infailibilităţii papei – a omului – nu este altceva decît renaşterea păgînismului şi a politeismului, renaşterea axiologiei şi criteriologiei idolatre. Horribile dictu, dar şi următorul lucru trebuie spus: Prin dogma infailibilităţii papei a fost ridicat la rangul de dogmă umanismul închinător la idoli, şi întîi de toate cel elin. A fost ridicat la rangul de dogmă a-tot-criteriul, a fost ridicată la rangul de dogmă a-tot-valoarea culturii, civilizaţiei, poeziei, filosofiei, artei, politicii, ştiinţei eline… Şi toate acestea ce sînt? Păgînătate ridicată la rangul de dogmă. În felul acesta, a ajuns să fie dogmă autarhia omului european, după care timp de veacuri au năzuit cu înfocare toate umanismele europene. (…)

Este un adevăr evanghelic cu neputinţă de tăgăduit: Toată lumea zace în rău, chiar şi după nevoinţa Dumnezeu-Omului în lumea noastră pămîntească (1 Ioan 5:19-21). Şi nu numai atît, ci, după Sfîntul Apostol Pavel, diavolul este stăpînitorul veacului acestuia (2 Corinteni 4:4). Între o astfel de lume, care de bună voie zace în răutate, şi următorul Dumnezeu-Omului Hristos nu există împăcare. Următorul Dumnezeu-Omului nu se poate împăca, în paguba adevărului evanghelic, cu omul umanist, care îndreptăţeşte toate cele arătate mai înainte şi le ridică la rangul de dogmă. Aici este vorba întotdeauna de cea mai hotărîtoare şi a-tot- hotărîtoare cumpănă şi alegere: Dumnezeu-Omul sau omul. Fiindcă omul umanist, prin toată lucrarea lui, se deosebeşte şi se poartă ca lucrînd autarhic, ca valoare ultimă şi măsură ultimă. Aici nu există loc pentru Dumnezeu-Omul. Ca urmare, în împărăţia umanistă, locul Dumnezeu-Omului îl ocupă “Vicarius Christi” (Locţiitorul lui Hristos), iar Dumnezeu-Omul a fost surghiunit în cer. În orice caz, aceasta este o dezîntrupare sui generis a Dumnezeu-Omului Hristos, nu-i aşa?

Uzurpînd, prin dogma infailibilităţii, în folosul său – adică în folosul omului – toată puterea şi toate drepturile care sînt numai ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, papa s-a auto-propovăduit, în fapt, biserică în biserica papistă, şi a ajuns în ea totul în toate. Un “a-tot-ţiitor” sui generis. De aceea dogma infailibilităţii papei a şi ajuns a-tot-dogma papismului, şi papa nu se poate lepăda de ea în nici un chip, cîtă vreme va fi papă al papismului umanist.

În istoria neamului omenesc sînt trei căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda şi a papei. Pricina căderii în păcat e întotdeauna aceeaşi: voinţa de a ajunge bun prin sine; voinţa de a ajunge desăvîrşit prin sine; voinţa de a ajunge dumnezeu prin sine. Dar în felul acesta omul se face, fără să-şi dea seama, întrutotul asemeni diavolului; fiindcă şi acela a vrut să ajungă dumnezeu prin sine însuşi, să înlocuiască pe Dumnezeu cu sine însuşi, şi, în această îngîmfare a lui, a ajuns dintr-o dată diavol, cu desăvîrşire despărţit de Dumnezeu şi cu totul potrivnic lui Dumnezeu. Tocmai în această înşelare de sine plină de trufie se află esenţa păcatului, a a-tot-păcatului. În aceasta se află şi esenţa diavolului, a a-tot- diavolului: a satanei. Aceasta nu e altceva decît voinţa de a rămîne în firea proprie, de a nu primi în sine altceva decît pe sine. Toată esenţa diavolului este în faptul că nu-L vrea cîtuşi de puţin pe Dumnezeu în lăuntrul lui, vrea să rămînă totdeauna singur, totdeauna cu totul în sine, tot pentru sine, totdeauna închis ermetic faţă de Dumnezeu şi de tot ce este al lui Dumnezeu. Şi ce este aceasta? Egoismul şi dragostea de sine, îmbrăţişate pentru întreaga veşnicie. Aşa e în esenţa lui omul umanist: el rămîne tot în sine însuşi, cu sine însuşi, pentru sine însuşi; totdeauna închis cu îndîrjire faţă de Dumnezeu. În asta stă orice umanism, orice hominism. Culmea acestui umanism îndrăcit: voinţa de a ajunge bun cu ajutorul răului, de a ajunge dumnezeu cu ajutorul diavolului. De aici şi făgăduinţa făcută în rai de diavolul către strămoşii noştri: Veţi fi ca nişte dumnezei (Facere 3:5).

Omul a fost zidit de iubitorul de oameni Dumnezeu ca posibil dumnezeu- om, ca, pe temeiul chipului Dumnezeiesc pe care îl poartă, fiinţa lui să se zidească de bună voie, prin Dumnezeu, întru dumnezeu-om. Dar omul, prin libera sa alegere, a căutat să ajungă prin păcat la nepăcătoşenie, prin diavol la starea de Dumnezeu; şi desigur că, urmînd calea aceasta, el ar fi ajuns un diavol sui generis, dacă Dumnezeu, în nesfîrşita Sa iubire de oameni şi “mare mila” Sa, n-ar fi intervenit făcîndu-Se om, Dumnezeu-Om. Prin Biserică, trupul Său, Hristos l-a adus pe om la nevoinţa în-dumnezeu-omenirii, prin Sfintele Taine şi sfintele fapte bune; şi în felul acesta a dat omului putinţa de a ajunge întru bărbat desăvîrşit, la măsura vîrstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4:13), şi de a-şi atinge astfel menirea sa Dumnezeiască: să ajungă de bună voie dumnezeu-om după dar. Căderea papei: voinţa de a-L înlocui pe Dumnezeu-Omul cu omul.

În lumea noastră omenească, după spusele Sfîntului văzător al tainelor Ioan Damaschin, numai Dumnezeu-Omul Hristos este “singurul lucru nou sub soare“. Şi Acesta e veşnic nou: şi prin Persoana Sa Dumnezeu-omenească, şi prin nevoinţa Sa Dumnezeu-omenească, şi prin trupul Său Dumnezeu-omenesc – Biserica. Însă şi omul, numai în Dumnezeu-Omul este nou, pururea nou, veşnic nou, în toate trăirile sale Dumnezeu-omeneşti pe calea mîntuirii, sfinţeniei, schimbării la faţă, în-dumnezeirii, în-dumnezeu-omenirii. În această lume pămîntească, toate îmbătrînesc şi toate mor: numai omul întru-Dumnezeu- omenit şi în-dumnezeu-omenit, cel de acelaşi trup cu Hristos, întru-bisericit şi îm-bisericit prin Dumnezeu-Omul, nu îmbătrîneşte şi nu moare, fiindcă s-a făcut mădular viu şi organic al sfîntului şi veşnicului trup Dumnezeu-omenesc al lui Hristos – Biserica, în care persoana omenească se dezvoltă şi fără încetare sporeşte întru creşterea lui Dumnezeu (Coloseni 2:19), întru bărbat desăvîrşit, la măsura vîrstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4:13). Aceasta înseamnă că el creşte şi se înalţă nesfîrşit şi nemăsurat, potrivit cu măsurile cele după chipul lui Dumnezeu ale Dumnezeieştii nesfîrşiri şi nemărginiri date fiinţei omeneşti de către Domnul cel în Trei Sori, atunci cînd l-a zidit pe om după chipul Său.

(…) Cel de-al doilea Conciliu de la Vatican e o renaştere a tuturor umanismelor europene, o renaştere de stîrvuri: fiindcă, de cînd Dumnezeu-Omul Hristos Se află în lumea pămîntească, orice umanism este un stîrv. Şi aşa stau lucrurile, întrucît Conciliul a rămas cu încăpăţînare la dogma infailibilităţii papei, adică a omului. Privite din punctul de vedere al Dumnezeu-Omului celui veşnic viu, al Domnului Iisus istoric, toate umanismele seamănă mai mult sau mai puţin cu nişte utopii criminale, fiindcă, în numele omului, ucid şi nimicesc pe om ca entitate psiho-fizică, în felurite chipuri. Toate umanismele săvîrşesc o lucrare nebunesc de nenorocită: strecoară ţînţarul şi înghit cămila; iar prin dogma infailibilităţii papale, lucrarea aceasta a fost ridicată la rangul de dogmă. Toate acestea sînt înfricoşătoare, înfricoşătoare pînă la groaza desăvîrşită. De ce? Fiindcă însăşi dogma privitoare la infailibilitatea omului nu este altceva decît cumplitul prohod al oricărui umanism: de la acela al Vaticanului, ridicat la rangul de dogmă, şi pînă la umanismul satanizat al lui Sartre. În panteonul umanist al Europei toţi zeii sînt morţi, în frunte cu Zeus-ul european. Sînt morţi, pînă ce în inima lor veştejită va răsări pocăinţa cea cu a-tot-desăvîrşita lepădare de sine, cu fulgerele şi durerile Golgotei sale, cu cutremurele şi schimbările la faţă ale învierii sale, cu viforele şi înălţările ei aducătoare de roade. Şi atunci? Atunci nesfîrşite vor fi slavosloviile lor către Cel ce în veci este de viaţă făcător şi de minuni lucrător Dumnezeu-Omul, cu adevărat singurul iubitor de oameni din toate lumile.

Care este inima dogmei privitoare la infailibilitatea papei, adică a omului? Dez-în-dumnezeu-omenirea omului. Lucrul acesta îl urmăresc toate umanismele, chiar şi cele religioase. Toate îl întorc pe om la păgînism, la politeism, la îndoită moarte: duhovnicească şi fizică. Îndepărtîndu-se de Dumnezeu-Omul, tot umanismul s-a preschimbat încet-încet în nihilism. Lucrul acesta îl arată falimentul de azi al tuturor umanismelor, în frunte cu papismul, părintele – făţiş sau pe ocolite, cu voie sau fără voie – al tuturor umanismelor europene; iar falimentul, falimentul dezastruos al papismului, se găseşte în dogma infailibilităţii papei – şi tocmai dogma aceasta e culmea nihilismului. Prin aceasta, omul european a dogmatisit hotărît dogma autarhicităţii omului european şi, în felul acesta, pînă la urmă a arătat că nu are nevoie de Dumnezeu- Omul şi că pe pămînt nu există loc pentru Dumnezeu-Omul: “Vicarius Christi” il înlocuieşte în chip desăvîrşit. În fapt, din dogma aceasta trăieşte, pe aceasta o urmează şi o mărturiseşte cu încăpăţînare oricare umanism european.

Toate umanismele omului european nu sînt altceva, în esenţa lor, decît o răzvrătire necontenită împotriva Dumnezeu-Omului Hristos. În toate chipurile cu putinţă, se săvîrşeşte “Die Ummertung aller Nerte” (“răsturnarea tuturor valorilor”); Dumnezeu-Omul este înlocuit pretutindeni cu omul; pe toate tronurile europene se înscăunează omul umanismului european. Pentru aceea nici nu mai există un singur “Vicarius Christi”, ci nenumăraţi, deosebindu-se doar prin veşminte: fiindcă, în ultimă instanţă, prin dogma despre infailibilitatea papei a fost numit infailibil omul în general. De aici, şi nenumăraţii papi din toată Europa: şi de la Vatican, şi din protestantism (dar si din ortodoxie, nota noastra). Între ei nu este vreo deosebire hotărîtă, fiindcă papismul e cel dintîi protestantism, precum a spus înainte-văzătorul Homiakov”.

(extrase din: Omul şi Dumnezeul-om”, Ed. Deisis, Sibiu, 1997 si: “Biserica Ortodoxa si ecumenismul”, Manastirea Sfintii Arhangheli – Petru-Voda, 2002

   Biserica catolica, in autoritarismul ei deja sufocant, a facut mari greseli, care au dus atat la incercari de evadare, cat si la oferirea de motive pentru demolarea ei. Asa a aparut protestantismul si mai tarziu gandirea „filosofica„ din epoca „luminilor„, ultimele, precursoare ale ateismului. Sa le reamintim:

   Iluminismul incerca sa inlature dogmele religioase si sa infiltreza luminarea maselor pe baza experientei proprii .

   „Aveti curajul de a va folosi propiul simt al ratiunii” acesta era motto-ul iluminismului (Immanuel Kant).

   Rationalismul sau miscarea rationalista, o doctrina filozofica care afirma ca adevarul trebuie sa fie determinat in virtutea fortei ratiunii si nu pe baza credintei sau a dogmelor religioase.

   Panteismul, o conceptie filozofica care identifica divinitatea cu intreaga materie.

   Citat panteism: Doctrina ca totul este Dumnezeu, spre deosebire de doctrina ca Dumnezeu este totul.

   Au atacat in diverse feluri autoritatea de ordin religios, dogmatismul.

   Deismul, o orientare filozofico-religioasa care recunostea existenta lui Dumnezeu numai ca o cauza primara, impersonala a lumii, negand ideea intruchiparii lui Dumnezeu intr-o persoana si teza interventiei acestuia in viata naturii si a societatii.

   Deistul crede in existenta unui Dumnezeu sau unei fiinte supreme, dar neaga religiile, bazandu-si credinta numai pe lumina primita de la natura, trecuta prin filtrul ratiunii.

   Voltaire si-a dedicat o parte din timp atacului impotriva elementelor fundamentale ale religiei crestine: inspiratia din Biblie, incarnarea lui Dumnezeu in Iisus Hristos, damnarea necredinciosilor.

   Cititi va rog si:

CRESTINISMUL SI STIINTA

 

Anunțuri

22 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on Mai 16, 2010 at 6:11 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • cunoscatoriu said, on Mai 17, 2010 at 7:10 am

      Mi se pare ca sunt …traduceri balcanice…unilateral vazute…, de aceea socot ca ar trebui comparate cu ideile si traducerile din Apus. Este mereu loc de comparatii, dialog…exact ca intr-o cearta…adevarul nu e de partea doar a unuia..

      Apreciază

      • pcd@cunoscatoriu said, on Mai 17, 2010 at 11:57 am

        prietene, Adevarul este unul singur, Hristos Dumnezeu. cat priveste acele ‘traduceri balcanice’ care ar trebui comparate cu ‘ideile si traducerile din Apus’ iti dau eu o lista de scrieri a Apostolilor si Sfintilor Bisericii mai jos spre o mai buna lecturare. si ca sa-ti spun eu una, ce-ar fii sa compari dumneata stimate ereticule iezuit si papistas, ‘ideile’ din Apus cu hotararile Sinoadelor??? ia incepe cu Sinoadele I si II, Niceea si Constantinopole care scriu Crezul fara adaos si dau anatemei pe cei ce il modifica. apoi continua cu Canoanele Apostolice care dau anatemei pe cei ce zic ca Episcopii nu sunt toti egali intre ei. intoarce-te la Sinodul I unde se stabileste cum se calculeaza Pascalia si se dau anatemei cei ce nu o respecta. dupa care du-te ereticule la Sinodul 7 si vezi ca cei ce se inchina la statui sunt dati anatemei. tot acolo gasesti si condamnarea consumului de lapte si branza in sfintele posturi, precum si anatema pentru folosirea azimelor in Liturghie si adaosul la Crez. intoarce-te apoi la Canoanele Apostolice si vezi anatema peste clericii cei ce „se opresc de la nunta, afara de nevointa(adica de monahi)”. ti-as mai scrie si altele dar cred ca deja ai destule blesteme pe capul tau de eretic….. si nu din balcani, ci de la Apostoli si de la Sfintii Parinti.

        Apreciază

  2. pcd said, on Mai 16, 2010 at 10:56 am

    cateva precizari referitoare la Sinodul I ecumenic. diaconul Atanasie a fost figura centrala a Sinodului. el va deveni Sfantul Atanasie cel Mare, episcop al Alexandriei. vreau neaparat sa spun doua lucruri mai putin cunoscute. 1. concluziile si canoanele Sinodului s-au pierdut in totalitate. au ramas doar prima parte a Crezului(pana la articolele despre Duhul Sfant), modul de calculare a datei Pastilor(prima duminica, dupa prima luna plina dupa echinoctiul de primavara – stabilit la 21 martie atunci ; daca ar fi in aceeasi zi cu pessachul evreiesc se amana cu o saptamana) si o hotarare referitoare la eparhia episcopala. la fel condamnarea arianismului si darea anatemei asupra lui Arie si a tuturor in gand cu el. 2. alo, se aude in dealul Mitropoliei?? Sfintii Parinti au hotarat ca o eparhiei tine de GRANITELE TERITORIALE, SI NICIUN EPISCOP NU POATE AVEA HOTARARE IN ALTA EPARHIE. S-A CONDAMNAT ASTFEL HIROTONIA DE CATRE UNII EPISCOPI A UNOR PREOTI PENTRU TERITORII CE NU TINEAU DE EPARHIA LOR. astfel, pretentia Patriarhiei de a obliga crestinii ortodocsi romani din Diaspora sa tina de Arhiepiscopia Bucurestilor PE CRITERII ETNICE ESTE NECANONICA. astfel, canonul acesta implica un altul, al Sfintilor Parinti, care spune ca poti sa iti schimbi duhovnicul daca ai schimbat locul(adica daca te-ai mutat in alta parte). cam atat despre acest Sinod. sa nu uitam niciodata insa si cativa dintre Sfintii mari care au participat: Sfantul Spiridon marele facator de minuni care a descoperit Taina Sfintei Treimi intr-o caramida. pe cand le explica el Parintilor ca desi caramida este compusa din pamant, apa si foc, ea totusi este una ca si Treimea, din caramida ce o tinea in mana s-a ridicat foc la cer, apa s-a scurs pe pamant iar mana a ramas pamantul. mare minune, mare Sfant Spiridon! un alt lucru despre care nu se prea mai aude este faptul ca SFANTUL NICOLAE(PARTICIPANT SI EL LA SINOD) L-A PALMUIT PE ARIE IN PUBLIC. IATA ATITUDINEA FATA DE ERETICI!! atunci Sfantul Constantin cel Mare(imparatul) i-a luat patrafirul si l-a intemnitat. noaptea insa a avut un vis.: Maica Domnului ii impletea Sfantului Nicolae un omofor iar Hristos i-l punea pe dupa gat!!! cand s-a sculat l-a eliberat pe Sfantul Nicolae si si-a cerut iertare. TOATE SINOADELE AU FOST CONVOCATE DIN AFARA. NICIUN SINOD NU S-A FACUT DECAT LA CHEMAREA IMPARATULUI. PRETENTIA IERARHILOR DE AZI DE A FACE UN NOU SINOD ESTE DECI NECANONICA. EI PREGATESC AL OPTULEA SINOD PENTRU A SE UNI ‘BISERICILE’ LA UN LOC. SE PARE CA DUPA ACEST SINOD NU VOM MAI AVEA UNDE SA NE INCHINAM……. sper ca nu v-am plictisit. Doamne ajuta!

    Apreciază

  3. luchiana said, on Mai 16, 2010 at 11:41 am

    Hristos S-a Inaltat!

    In aceasta duminica ne amintim de crezul nostru ortodox, scris cu litere de sange de catre martiri atatea mii de ani.
    Sa ne pregatim si noi pentru aceasta!

    Doamne intareste-ne!

    Apreciază

  4. Aurora said, on Mai 16, 2010 at 2:46 pm

    Adevarat s-a Inaltat !
    Multumim pt. informatiile bogate pe care ni le-ai dat, p. c. d.
    Sa ne rugam sa nu aiba loc curand cel de-al 8-lea Sinod, caci va fi vai de noi !

    Apreciază

  5. Nicolae said, on Mai 16, 2010 at 4:04 pm

    Mai sunt cateva ore pana la concertul SATANIST!
    Din pacate, nu putem face mai mult decat sa ne rugam, impotriva acestei manifestari…
    RUGACIUNE PT. IZBAVIREA DE AceDeCe(si de altii asemenea lor!)
    ” Fa Doamne, ca la ora concertului, sa izbucneasca o ploaie deasa, cu furtuna si cu grindina, cu vant puternic care sa le imprastie scena si spectatorii, cu suvoaie de apa care sa-i ia pe trupeti si sa-i duca dincolo de granita…acolo de unde au venit! Fara insa a le face vreo vatamare…Dar lumineaza-le mintea sa inteleaga ceva din intamplare…
    Si izgoneste DRACII din tromboane, saxofoane, chitari electrice, din creierii si pletele rocker-ilor, ai guvernantilor si ai celor care dau aprobare pt. asemenea concerte…
    Si incurca nodul de la cravata lui Angus Young, a.i. sa nu-l poata desface decat cand va ajunge la el acasa…
    Umfla-le instrumentele, spargele tobele( ca au destui bani…nu-i paguba!), si fa-i Doamne sa plece si sa nu-si mai doreasca vreodata sa se intoarca…
    Si curateste, Doamne, locul si tara de astfel de specimene si orgii, de JIdANI( care ne sufoca!), de Basescu, de Boc, de Patapievici, de Plesu, de Mungiu-Pippidi, si de toti ceilalti, ca-s prea multi ca sa-i pomenesc pe toti, dar pe care Tu-i stii, Doamne!…
    SI BAGA-I PE TOTI IN LOCOMOTIVA AIA DIN DOTAREA ROCKER-ILOR, SI DU-I DE AICI, DOAMNE, UNDE-O FI, ORIUNDE IN ALTA PARTE…CA NI S-A LUAT!!!
    AMIN.

    PS: Semne de ploaie nu prea sunt, dar nu se stie niciodata…Daca nu, ramane varianta cu locomotiva…

    Apreciază

  6. nuconteazanumelemeu said, on Mai 16, 2010 at 4:59 pm

    Anul trecut am lucrat cu evrei. Am intalnit Arie ca nume propriu la ei.

    Apreciază

  7. iulian said, on Mai 16, 2010 at 7:05 pm

    Nu-l vinde..pune cartofi si rosii pe el ,sa ai ce manca…nu va trece bine criza si hop! si anti hristul…

    Apreciază

  8. Părintele Mihail said, on Mai 16, 2010 at 7:50 pm

    În completarea articolului despre K.K., te-as ruga, sa adaugi si urmatoarele 2 comentarii de la mine de pe blog: ale Părintelui Savatie si al meu.
    http://blog.patermihail.ro/arhive/1113#comment-723

    Apreciază

  9. ady said, on Mai 17, 2010 at 5:34 am

    iulian

    e cam devreme pentru venirea lui? Nu asteptam razboiul sa ne curete de pacate? Nu de alt dar acum ma simt totalmente nepregatit

    Apreciază

    • pcd@Iulian said, on Mai 17, 2010 at 6:50 am

      ma ierti, dar dumneata esti ispitit de frica si deznadejde. cata vreme tii de Hristos si esti sub ascultare fata de Biserica, nu ai motive pentru asta. indiferent de felul in care te afli, hotarator pentru mantuire este ceasul mortii. asa ne invata Sfintii; de asta gasesti in Pateric ca dupa o viata de sfintenie, Sfintii nu se bucurau in ceasul mortii ci se rugau pentru iertarea pacatelor(vezi la Sfantul Macarie cel Mare). adica, daca atunci te vei afla cu gandul catre Dumnezeu, NEDESPARTIT DE BISERICA, cerand iertare de pacate, te vei mantui. despre ispita fricii care naste deznadejdea. Hristos a izgonit aceasta ispita: le-a spus femeilor mironosite(adica purtatoare de mir) ‘Nu va temeti’. prin ele ne-a vindecat pe toti de frica, si ne-a dat taria marturisirii. frica ta este una a nesigurantei, ca ai pacate. imi vine sa rad, TOTI AVEM. marturiseste pacatele si nu le mai face si iata, nu mai ai motiv de frica(despre pregatire ti-am scris mai sus). cat priveste antihrist, gasesti insa explicit despre blestemat la Sfantul Pavel in Epistola catre Tesaloniceni. una din comunitatile intemeiate de Sfantul Pavel a fost cea a Tesalonicenilor. dar, din cauza lipsei indelungate a Apostolului si a unora care nu au inteles exact mesajul despre Parusie(a doua venire) au aparut unii ‘agitatori’ care spuneau ca Apocalipsa e aproape si indemnau pe crestini sa nu mai munceasca, sa-si vanda averile si sa astepte pe Domnul. Apostolul Pavel ia atitudine; pericolul era clar. autoritatile si societatea ar fi vazut in crestini niste agitatori si niste capuse, o greutate pentru societate(‘cine nu vrea sa munceasca nici sa nu manance’ va spune Apostolul). astfel in Epistola a doua catre Tesaloniceni, Sfantul Pavel explica foarte clar cum va fi venirea lui antihrist. Sfantul Apostol Pavel spune foarte clar ca Antihrist va fi un conducator lumesc, ce se va da drept dumnezeu si va fi intronat mesia fals de iudei in templul reconstruit al lui Solomon. va face pseudo-minuni mari, cu ‘puterea si lucrarea satanei’ pentru a-i insela pe cei ce nu l-au primit pe Hristos.
      ” Sa nu va amageasca nimeni, cu niciun chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii. Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu….Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, Si de amagiri nelegiuite, pentru fii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca.”(2Tes2,1-9). Sfantul Pavel spune foarte clar ca ceea ce il opreste sa vina trebuie dat la o parte(versetele 10-11). dar ce il opreste(si il oprea si atunci)? de-a lungul timpului exegetii(talcuitorii) Scripturii au dat diferite raspunsuri. multi au zis ca imparatia legiuta a romanilor. dar aceasta a cazut, deci nu e asa! ca sa nu lungesc, s-a dat un raspuns mai clar de un exeget contemporan cu noi: BISERICA SI CLERUL RANDUIT. adica, cata vreme va exista Biserica asa cum este acum, cu Liturghie si toate cele nu va putea veni acela. asta insa e o veste tare proasta, adica aici se da lupta mare pentru distrugerea ortodoxiei, pentru daramarea Bisericii. adica trebuie sa fie o prigoana mare a crestinilor, a Bisericii, altfel acela nu va putea veni. ma rog, ar fi muuuult prea mult de scris, dar cred ca ai inteles. deci, gasesti fratia ta scrieri si talcuire suficienta in Scripturi ca sa intelegi ce se intampla. cat despre timp(vremuri), Mantuitorul ne spune clar ca ele sunt puse sub ‘stapanirea Tatalui’ si ca „nu va este voua a cunoaste vremurile(adica anii)”(vezi Matei). deci, nu stie nimeni exact cand va fi. ce va fi, este alta discutie. citeste Apocalipsa; si ca sa nu o iei dupa mintea ta, cauta talcuirile sfintilor la Apocalipsa. exista si o carte a lui Skartsiuni Dumitru care a adunat mai multe proorocii despre sfarsit si talcuiri din Apocalipsa. o gasesti si pe net pe site-ul razboiulnevazut.

      Apreciază

  10. Stela said, on Mai 17, 2010 at 7:16 am

    Am aflat despre o emisiune-dezbatere ce va fi transmisă astăzi, 17 mai, pe TVR 1, de la ora 23:00, „Evoluţie şi religie” – Moderator Cristian Tabără.

    Cum influenţează evoluţionismul şi descoperirile ştiinţifice ce i-au urmat dogma religioasă? Dar credinţele personale? Există o divergenţă radicală sau ştiinţa şi religia pot fi complementare? Sunt doar câteva dintre întrebările la care invitaţi de marcă atât din zona ştiinţei cât şi din cea a religiei vor încerca să dea răspunsuri. Invitaţi:
    Prof. univ. – John H. Brooke – Oxford University – Marea Britanie
    Prof. univ. – Mircea Flonta – Universitatea Bucuresti, Facultatea de Filosofie
    Prof. univ. – Octavian Popescu – Universitatea Babeş Bolyay Cluj Facultatea
    de Biologie
    Conf. univ. preot – Constantin Necula – Universitatea Lucian Blaga Sibiu Facultatea de Teologie
    Conf. univ. Radu Preda – Universitatea Babeş Bolyay Cluj Facultatea de
    Teologie
    Realizator Dan Cadar

    Mai multe detalii aici:
    http://www.darwindebate.ro/dezbatere.aspx

    Apreciază

  11. parereamea said, on Mai 17, 2010 at 8:08 pm

    Iata ce articol am descoperit:
    „Câmpulungenii s-au întâlnit vineri, 5 martie a.c., la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu Doina şi Aurel Hasneş Ciurdariu. Cei doi dorneni au vorbit despre fenomenul Medjugorje pe care l-au consemnat în cărţile lor, iar col. Marian Dumitrescu a prezentat imagini de la Medjugorje. Evenimentul a fost prilejuit de lansarea cărţii „Cuvinte din Cer Medjugorje în mileniul III”.”

    http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=29294&format=html

    Apreciază

  12. Mihai said, on Mai 17, 2010 at 11:08 pm

    Georgia Guidestones: http://en.wikipedia.org/wiki/Georgia_Guidestones
    Cateva dintre inscriptii:
    1. Maintain humanity under 500,000,000 in perpetual balance with nature.
    2. Guide reproduction wisely – improving fitness and diversity.
    3. Unite humanity with a living new language.

    Interesant

    Apreciază

  13. […] Crezul de la Niceea, adoptat de primul Sinod Ecumenic, a fost completat cu cinci propozitii care stabileau invatatura despre Sfantul Duh, despre […]

    Apreciază

  14. […] PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic… […]

    Apreciază

  15. […] PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) […]

    Apreciază

  16. […] PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic… […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: