SACCSIV – blog ortodox

Pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu

Posted in Calendar Ortodox, Sfantul Apostol si Evanghelist MARCU by saccsiv on aprilie 25, 2010

În luna aprilie, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului apostol şi evanghelist Marcu.

Prealăudatul apostol Marcu a propovăduit pe Hristos în tot Egiptul şi Libia şi Varvaria şi în Pentapole, în zilele lui Tiberiu Cezarul, şi a scris şi Evanghelia sa, tâlcuindu-i-o apostolul Petru, şi mergând în Cirineea Pentapolei, a făcut multe minuni. De aceea s-a dus în Alexandria cea dinspre Faros, şi de acolo la Pentapole, făcând pretutindenea minuni, şi împodobind Bisericile lui Hristos cu hirotonii de episcopi şi de ceilalţi clerici. După aceea mergând iarăşi la Alexandria, şi aflând pe oarecare fraţi de lângă mare, la Vucoli, petrecea cu dânşii binevestind şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Acolo închinătorii idolilor nesuferind a vedea sporindu-se credinţa în Hristos, l-au legat cu ştreanguri şi l-au târât, şi carnea pe pietre se zdrelea şi sângele lui roşia pământul.

Băgându-l în temniţă, i s-a arătat Domnul spunându-i mai înainte mărirea ce avea să primească; la ziuă iarăşi legându-l, l-au târât pe uliţe iarăşi şi aşa zdrelindu-se şi rupându-se de pietre, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar la chip arăta astfel: nici foarte plin la trup, nici preaînalt, nici scund şi mărunt; ci cuvios şi împodobit la măsura vârstei crescându-i şi cărunteţe. Nasul lungăreţ iar nu scurt, nici cu vreo lipsă ci drept, sprâncenele îi băteau jos, barba lungă, capul pleşuv; la faţă era încuviinţat, era milostiv şi lăsător, şi dulce la vorbă cu cei ce se întâlnea, atât cât era tocmit la toate, şi strălucea virtuţile sufletului cu harurile trupului său.

Cititi va rog si:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie25.htm

Reclame

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on aprilie 25, 2010 at 6:21 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. u.b bc3 said, on aprilie 25, 2010 at 11:09 am

    ukrina a luato rasna :http://www.ortodoxie-catolicism.ro/166/maica-domnului-ocrotitoarea-mingii-de-fotbal/

    Apreciază

  3. Cosmin S. said, on aprilie 25, 2010 at 1:14 pm

    Propun o tema de discutie, si anume:
    „Cu bon la taraba: Taranii nu vor mai putea vinde in piete daca nu au case de marcat”
    http://www.antena1.ro/news/social/cu-bon-la-taraba-taranii-nu-vor-mai-putea-vinde-in-piete-daca-nu-au-case-de-marcat-104736.html

    Ce legatura poate fi intre fiscalizarea taranilor si „eRomania”, amprenta/umbra digitala obligatorie pt. toata lumea, cartile de identitate biometrice care se preconizeaza a fi introduse din 2011 ?
    Eu gandesc asa:
    Toate tranzactiile vor fi monitorizate, indiferent ce cumperi sau vinzi. In cazul in care vor mai ramane tarani in piata, pe langa casa de marcat va fi repede adaugat si un P.O.S./cititor de card. Cumparaturile pe card se vor simplifica fff mult. Buletinul biometric multifunctional va fi totodata si card bancar si va putea fi utilizat la tranzactii de orice fel(si la piata, daca va mai exista asa ceva in forma in care ne-am obisnuit).

    Ni se pregateste ceva urat de tot…

    Voi ce ziceti?

    Apreciază

  4. Aurora said, on aprilie 25, 2010 at 2:13 pm

    Viitorul nostru devine tot mai sumbru.Sa nu ne amagim nicio clipa ca va ma fi vreodata bine. Omenirea coboara din ce in ce mai jos.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: