GERMANIA: Mai mulţi şcolari au fost violati si torturaţi în moduri greu de imaginat, chiar în instituţia în care ar fi trebuit să fie educaţi …
Citez din antena 3:
Un caz şocant ţine, în aceste zile, primele pagini ale publicaţiilor din Germania. Mai mulţi şcolari au fost torturaţi în moduri greu de imaginat chiar în instituţia în care ar fi trebuit să fie educaţi. Opt foşti profesori sunt urmăriţi penal, după ce actualul director al şcolii a făcut publice documente incriminatoare.
Potrivit Bild.de, abuzurile au avut loc în anii `90 la şcoala Odenwaldschule din Heppenheim. Elevii au fost supuşi unor agresiuni şocante: au fost bătuţi, ameninţaţi şi violaţi. Unul dintre cele mai groaznice cazuri este cel al unui copil violat cu o banană.
„Cazul este înfiorător, depăşeşte orice imaginaţie”, a declarat actuala directoare a şcolii, Margarita Kaufmann, pentru publicaţia Frankfurter Rundschau. Documentele făcute publice nu dezvăluie numai agresiunile comise de profesori, dar şi de elevi. Copiii se umileau între ei şi se băteau ca animalele, susţine directoarea care mai spune că cel puţin unul dintre elevii abuzaţi s-a sinucis.
Unul dintre foştii elevi ai şcoli a descris momentele de groază prin care a trecut. El susţine că a fost violat cu o banană de colegi, în timp de unul dintre profesorii săi privea întreaga scenă. „Îmi este greu să cred că nici un profesor nu a auzit strigătele copilului”, a spus directoarea.
Se pare că unul dintre profesorii şcolii s-ar fi şi căsătorit cu una dintre fostele sale eleve, pe motiv că aceasta era „cea mai potrivită şi mai frumoasă virgină de la Oberhambach”.
Acesta nu este primul caz care şochează opinia publică din Germania. La sfârşitul anului trecut, două educatoare au fost acuzate că ar fi obligat mai mulţi copii să se mânjească cu propriile excremente şi să-şi înghită voma.
Comentariu saccsiv:
Ei bine, aceste ticalosii se petrec intr-o tara in care este interzis HOMESCHOOLING (educatia copiilor la domiciliu), ceea a si determinat o familie de germani sa incerce sa se stabileasca in SUA:
Dar nu se stie daca vor si reusi:
Cititi va rog si:
Dar nu doar in Germania se petrec ticalosii:
Studiu socant: 12% dintre copii aflati sub custodie guvernamentala sunt abuzati sexual
Cum oare se poate petrece asa ceva? Ce monstru de om poti fi? Pe de alta parte, cum de ajung asemenea starpituri sa fie angajate in astfel de institutii?
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
Aceia nu sunt oameni. Sunt satane.
Am o problema, nu ma pot ruga pentru asemenea monstri. Greul cade in asemenea situatii pe preotii care trebuie sa isi depaseasca natura umana si sa ierte. Si cum sa ierti ceea ce este de neiertat, mai ales cand nu exista pocainta?
S-a intamplat ceva cu fiinta umana, ceva rau, inspaimantator. A martiriza un copil, incapabil sa se apere, este inimaginabil.
Aceasta este marea incercare a crestinului, iubirea si iertarea dusmanului caci iata, in aceste cazuri dusmanul nostru este dusmanul inocentei si al Dumnezeului Insusi.
ApreciazăApreciază
http://hristofor.wordpress.com/2010/04/12/cu-dragoste-un-sfat-deschis-pentru-fratele-saccsiv/
Ai citit-o? Dacă da, ce părere ai?
😀
ApreciazăApreciază
Chiar putem crede tot ce spune ziarul Bild? Bild in Germania este un fel de „Cancan” la noi, adica un ziar de scandal. Si la noi ziarele vomita tot felul de stiri spurcate, putem oare sa ne aventuram a crede tot ce se scrie?
ApreciazăApreciază
Cosmin, subiectul a fost tratat nu doar de Bild ci si de Die Ziet sau FAZ. Oricum odata iesit la suprafata cazul a intrat in ancheta.
ApreciazăApreciază
@saccsiv: Odenwaldschule e practic o scoala quasi-privata cu internat care costa destul de mult pentru Germania.
http://de.wikipedia.org/wiki/Odenwaldschule: Die monatlichen Kosten eines Internatsplatzes betragen derzeit 2220 €, für Externe 690
Scandalul legat de Odewnaldschule vine in continuarea unor scandaluri legate de abuzuri sexuale in care a fost implicata Biserica Catolica. Asta a dus acum vreo doua luni la discutii aprinse intre prea-ce-or-fi-ei ai biserici catolice si oficiali din ministerul justitiei. Oricum cazurile sunt in ancheta…
„Directa” ta la invatamntul de stat si avantajele homeschooling-ului e o generalizare periculoasa…
ApreciazăApreciază
@offlineblg
Homeschoolingul e dovedit mai bun decat invatamantul de stat. E firesc, pentru ca un profesor care urmareste 4-8 copii e mult mai atent la ce face fiecare. Si in invatamantul de stat, profesorii se fixeaza pe cativa elevi dintr-o clasa, restul fiind doar martori.
Frica elitelor de homeschooling e justificata. Ies copii destepti, care nu cred in evolutie si au o atitudine de independenta mult mai mare fata de sistem.
ApreciazăApreciază
@Radu: „destept” poate avea multe conotatii… Daca te referi la inteligenta, dupa stiinta mea, e ceva care nu e imbunatatit de catre scoala. Poate fi sau nu pus in valoare.
2. Credinta in evolutie sau in facerea pamantului in 7 zile e la latitudinea fiecaruia. Daca tu crezi ca pamantul e plat da-mi voie sa iti respect credinta. La fel in cazul in care crezi ca soarele se invarte in jurul pamantului, samd. Daca parcurgi net-ul cu atentie e posibil sa gasesti referinte si la „secular homeschooling (http://www.secular-homeschooling.com/)
3. Atitudinea independenta fata de sistem: probabil te referi la ei care sunt in homeschooling din motive anti-sistem-
Eu am o banuiala in privinta homeschooling-ului: exista pro si cons…
ApreciazăApreciază