SACCSIV – blog ortodox

Generalul Emil Străinu considera si el ca Basescu a castigat alegerile prin folosirea dracismelor

   Citez din articolul Băse l-a bătut pe Geoană cu «Steaua Vrăjitoarelor»:

   Asta susţine Generalul Emil Străinu (foto), specialist în tehnici paranormale.

   Generalul de brigadă Emil Străinu, doctor în ameninţări neconvenţionale, susţine că în timpul confruntării dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană din Palatul Parlamentului grupuri de specialişti în tehnici metapsihice, dispuse în formă de pentagramă în jurul acestei clădiri, au influenţat de la distanţă claritatea mentală a candidaţilor. Adică această campanie a fost un război al “magilor electorali”. Dezvăluirile lui Străinu vin la câteva săptămâni după declaraţiile deputatului PSD Viorel Hrebenciuc, care a spus că în campania electorală Băsescu s-a folosit de “puteri magice”.

Conform spuselor generalului Străinu, grupuri de paranormali, plătite de staff-urile lui Traian Băsescu (stânga) şi Mircea Geoană (dreapta), au format în jurul Palatului Parlamentului o pentagramă pentru a influenţa prin magie prestaţiile candidaţilor la

   “Declaraţia domnului Viorel Hrebenciuc, în care a susţinut folosirea tehnicilor parapsihologice de influenţare şi de dirijare mentală, precum «Flacăra Violetă», reprezintă un act de curaj. E pentru prima dată când politicienii recunosc faptul că aceste tehnici au devenit curente în activitatea lor”, ne-a declarat generalul dr. Emil Străinu, fost consilier parlamentar pe probleme de ameninţări neconvenţionale şi asimetrice.

   Conform afirmaţiilor acestuia, specialiştii în tehnici metapsihice pot fi asemuiţi cu vrăjitori ai secolului XXI care pot influenţa de la distanţă capacităţile intelectuale sau sănătatea unor “persoane- ţintă”.

   Generalul ne-a explicat că în perioada dintre declanşarea fazei finale a campaniei electorale pentru Preşedinţie, până la consumarea ei, cei mai mulţi specialişti în ocultism au fost angajaţi în staff- urile de campanie ale celor mai importanţi competitori.

   Astfel, în timpul confruntărilor dintre candidaţii la Preşedinţie care au avut loc în Palatul Parlamentului, pe 19 noiembrie 2009 şi pe 3 decembrie 2009, în jurul acestei clădiri au fost dispuse, sub formă de pentagramă, model geometric cunoscut în ezoterism drept “Steaua Vrăjitoarelor”, grupuri de meditaţie care au încercat să influenţeze mental starea de spirit, sănătatea şi claritatea mentală a lui Băsescu, a lui Geoană şi a lui Antonescu.

   Fiecare candidat a avut grupurile proprii de influenţă mentală de la distanţă. Bătălia s-a dat, de fapt, între capacităţile persuasive şi de influenţare a grupurilor de control mental. Numărul membrilor unui asemenea grup a variat între un minim de 5 persoane şi un maxim de 20.

   Vârful pentagramei magice era în Cişmigiu

   “Din informaţiile pe care le deţin, în timpul ultimei confruntări dintre Băsescu şi Geoană, una din pentagrame avea vârful în parcul Cişmigiu, format dintr- un grup de 20 de persoane, alte două colţuri în parcul Izvor şi monumentul de pe bd. 13 Septembrie, iar ultimele două colţuri lângă clubul Level şi Poşta Puişor. Au câştigat cei mai buni în domeniul parapsihologiei”, a precizat Străinu. El spune că a devenit o modă ca anumite partide politice din ţara noastră să aibă în staff-urile lor celule de influenţare şi de analiză psihotronică, pe care le utilizează curent în înfruntările cu adversarii.

   La fel se întâmplă, precizează generalul, şi în domeniul afacerilor. Din păcate, aceste tehnici sunt folosite la noi exclusiv în zona privată, în timp ce structurile statului nu pot apăra cetăţeanul împotriva acestui tip de agresiune.

   Este denumită şi «Steaua lui Satana»

   Pentagrama este o stea cu cinci colţuri, liniile folosite în desenarea unei pentagrame fiind intacte şi continue, de unde denumirea de Nod fără de Sfârşit. Pentru ocultişti, este un simbol precreştin cunoscut şi sub numele de Steaua Vieţii, Pentalpha, Rădăcina Druidului, Piciorul Vrăjitoarelor, Crucea Vrăjitoarelor, Steaua Vrăjitoarelor, iar pentru unii, poartă denumirea şi de Steaua lui Satana. Vârfurile pentagramei simbolizează Pământul – adică stabilitate, anduranţă fizică; Focul – curaj, îndrăzneală; Apa – emoţie, intuiţie; Aerul – inteligenţă, arte; Spiritul – Divinitate.

   Hrebenciuc a menţionat primul magia

   Viorel Hrebenciuc (foto), şeful campaniei electorale a candidatului la Preşedinţie Mircea Geoană, a fost primul care a amintit de folosirea magiei de către Traian Băsescu. Hrebenciuc a precizat că joi, 3 decembrie, când a avut loc înfruntarea televizată dintre Băsescu şi Geoană, actualul preşedinte a fost favorizat de “Flacăra Violetă”, datorită zodiei, Scorpion, în care s-a născut. “Flacăra Violetă”, în egipteana veche Sagguara (Focul sacru), anihilează energiile negative ale persoanelor care beneficiază de puterea ei. (Radu Nistor)

   Două milioane de euro pentru prestaţia de «mag electoral»

   Surse din cadrul masoneriei din România ne-au spus că nu doar parapsihologii autohtoni au acţionat în timpul campaniei electorale, ci şi câţiva străini, respectiv din Israel şi din Statele Unite ale Americii. Aceştia din urmă au fost foarte bine plătiţi pentru prestaţiilor lor, cu sume cuprinse între unul şi două milioane de euro de persoană.

   Preşedintele, despre paranormali: «Îi folosesc şi americanii, şi ruşii»

   În emisiunea din 29 decembrie 2009, Băsescu a fost întrebat la OTV dacă ştie despre practicile magice la nivel de stat. Preşedintele României a spus despre paranormali: “Îi folosesc şi americanii, şi ruşii”. Întrebat despre existenţa unor structuri româneşti specializate în acest domeniu, Traian Băsescu, a spus: “Chiar dacă îi avem, eu nu-i ştiu!”.

   Comentariu saccsiv:

   Adica dracisme … chiar daca generalul Emil Străinu le numeste altfel. Este interesant (iar din anumit punct de vederea chiar bine) ca se vorbeste din ce in ce mai des si mai pe fata de astfel de chestiuni. Trebuie sa se stie ca ele exista, pacat insa ca nu se specifica foarte clar ceea ce sunt: lucruri diavolesti. Aceste informatii sunt utile si pentru dumirirea crestinilor, pentru a se intelege foarte clar anti crestinismul clasei politice.

   Cititi va rog si:

Comentariul zilei (04.12.2009): POLITCA si CRESTINISMUL 

Viorel Hrebenciuc si ocultismul din politica romaneasca

Comentariul zilei (22.12.2009): PAGANISMUL este imbratisat de din ce in ce mai multi factori de decizie din Romania …

82 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on ianuarie 8, 2010 at 10:43 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. G.C. said, on ianuarie 8, 2010 at 11:19 am

    Nu ma surprinde cu nimic … m-as ruga ca IISUS sa vina mai repede, dar stiu ca nu se va intampla asa ceva pentru ca eu ma rog la EL pentru aceasta.

    DOMNUL sa ne aiba in paza, pe toti, fie ca ne place, fie ca nu ne place!

    Apreciază

    • fane said, on ianuarie 8, 2010 at 1:15 pm

      fii mai explicit : te rogi la EL sa mai intarzie ? Ca sa se intample ce in rastimpul acesta ? Crede-ma , chiar daca imi spun tot timpul ca Domnul este nadejdea mea si ca nu am de ce sa ma sperii , momentele cand antihrist va taia si spanzura pe pamant ma cam sperie pentru ca amagitorul are grija sa isi bage coada si sa ma faca sa ma tem pentru viata aceasta . Stiu ca viata asta este ZERO in comparatie cu vesnicia oferita de Bunul Mantuitor dar vederea mortii ingrozeste . Asta insa nu inseamna ca imi voi dori sa ma rog sa amane Iisus a doua sa venire , ci dimpotriva , ma voi ruga precum Ioan la sfarsitul Apocalipsei : Vino , Doamne Iisuse ! sau precum in Rugaciunea Imparateasca : … Vie imparatia ta …

      Apreciază

      • G.C. said, on ianuarie 8, 2010 at 1:40 pm

        „sa vina mai repede” …

        Apreciază

      • danutza said, on ianuarie 8, 2010 at 10:29 pm

        Sfantul Chiril: “mai bine sa nu se petreaca semnele lui Antihrist in zilele noastre” (Sfantul Chiril al lerusalimului “Cateheze”
        eu cred ca are mare dreptate, nu trebuie sa ne dorim sa vina apocalipsa cat mai repede, pt ca asta inseamna apostazie si aratarea pe fata a antihristului, cati dintre noi vom putea fi mucenici????

        Apreciază

    • Alin said, on ianuarie 8, 2010 at 7:49 pm

      si totusi, daca ne gandim la ceilalti care inca nu s’au trezit…oare nu ar trebui sa ne rugam Domnului pentru ei, sa le mai dea timp pentru trezire, pentru pocainta?

      Apreciază

  3. Un creştin_ortodox said, on ianuarie 8, 2010 at 11:33 am

    De ce atâta luptă pentru o ţară aflată în agonia morţii? Poate pe plan duhovnicesc am mai putea câştiga ceva, însă prea puţin pentru a atrage mila lui Dumnezeu asupra noastră. Numai suntem pe vremea ninivitenilor, aşa că trebuie să ne aşteptăm la ce este mai rău. Dacă câştiga Geoană, nu tot acolo era? Poate vrăjitorii lui sunt mai „prostănaci” 😀

    Apreciază

    • gabriel said, on ianuarie 8, 2010 at 1:39 pm

      Citeste asta si ai sa vezi ca nu suntem chiar o tara asa de neinsemnata cum crezi.

      http://ezoteric.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=158&catid=36&m=&p=profeiile-lui-sundar-singh.html

      Lucru care ia scapat si papei Ioan paul al 2lea cand a venit in romania si a facut afirmatia ” Romania este gradina maicii Domnului.

      Apreciază

      • G.C. said, on ianuarie 8, 2010 at 1:49 pm

        Uite aici o smecherie: exista ccel putin o profetie in fiecare tara ortodoxa cum ca ei sunt ultima reduta … personal, mie mi se pare ca acolo e coada _misa_.

        E periculoasa profetia aia, chiiar si aia de la baba nu sttiucare din bulgaria. Faca apel la mandrie, iti spune ceva aceasta?

        Daca va fi, va fi, pentru ca DOMNUL aceasta o va dori. Citesc multe astfel de profetii, pentru fapt divers.

        Vom stii, cu totii, atunci cand EL va veni si va domni!

        Apreciază

      • parereamea said, on ianuarie 8, 2010 at 4:30 pm

        Citeste, te rog la
        http://www.manastirea-sireti.md/uploads/books/Danion Vasile – Despre reincarnare si invazia extraterestra.pdf
        incepand de la pag. 37, cel putin, din care citez:

        „Cea mai celebră dintre rătăcirile de acest gen care s-au răspândit cu mare succes în
        România este cea care are la bază aşa-numitele „profeţii ale lui Sundar Singh”. Ideile
        principale ale acestui text sunt următoarele: „România va trece prin mai multe faze de
        transformări spirituale, devenind în cele din urmă, graţie spiritualizării sale, un veritabil
        focar spiritual …”
        ….
        Sundar Singh, despre care se susţine că ar fi autorul profeţiilor, este cel mai
        celebru caz de convertire de la hinduism la creştinism.

        Sundar Singh nu a făcut niciodată publică o astfel de profeţie. Nici în conferinţele pe care le-a ţinut în toată lumea, nici prin scrisul său (şi interesul pe care l-a manifestat faţă de ţara noastră a fost atât de mare încât, deşi a predicat şi prin Europa, la noi nu s-a ostenit să ajungă). Nimic din ceea ce a scris Sundar Singh nu conţine vreo referire la viitorul mesianic al României. Cei care au alcătuit aceste profeţii le-au răspândit susţinând că Sundar Singh a vrut ca ele să fie cunoscute doar de către un cerc restrâns de iniţiaţi. Dar atunci de ce se adresează poporului român şi nu doar acelor iniţiaţi? De ce nu poate fi dovedit faptul că îi aparţin lui Sundar Singh, dacă acesta ar fi vrut să fie purtătorul „cerescului” mesaj adresat poporului nostru?
        Oricine cunoaşte „profeţiile” şi în acelaşi timp cunoaşte şi ceva despre
        personalitatea lui Sundar Singh îşi dă seama că acesta nu putea redacta astfel de profeţii. El susţinea atât în conferinţe cât şi prin scrisori particulare că sfârşitul lumii va fi aşa cum este prezentat de Apocalipsa Sfântului Ioan şi nu altfel.”

        Apreciază

      • Costi said, on ianuarie 8, 2010 at 4:45 pm

        Nu mai credeti in profetiile alea ale lui Sundar Singh. Nici ale Vangai. Romania va fi bagata la pachet sub stapanirea antihristului. Mai demna de luat in seama este ceea ce spunea Parintele Arsenie Boca in privinta Romaniei, ca la un moment dat atentia lumii va fi indreptata asupra noastra deoarece vom fi atacati de rusi, unguri si bulgari, dar fortele atacatoare vor fi nimicite de puterea lui Dumnezeu.

        Apreciază

      • danutza said, on ianuarie 8, 2010 at 10:32 pm

        sunt de acord cu gc. nu cred in profetiile acelui indian. daca Dumnezeu vroia sa fim gradina Maicii Domnului, asa cum e insula athos aleasa pt Ea, ne-ar fi spus. chiar credeti ca meritam sa fim, cand 90 % din politicieni sunt masoni, cand suntem pe locul 1 la avorturi si ne-am grabit sa putem cipuri in acte? hai sa fim realisti. tara e ocrotita doar pt ca Dumnezeu asculta rugaciunile ultimilor mari duhovnici. cand nu vor mai fi, ce se va intampla?

        Apreciază

    • G.C. said, on ianuarie 8, 2010 at 1:42 pm

      Toate tarile si neamurile trebuie sa fie in stapanirea sa … chiar daca tu crezi ca nu conteaza, lucifer nu e de aceeasi parere. Vrea sa fie egalul DOMNULUI, deci imparatul imparatilor!

      Apreciază

  4. parereamea said, on ianuarie 8, 2010 at 11:57 am

    Intrebare retorica:
    De ce nu se numeste articolul: „Vrajitorii lui Geoana au luat bataie de la vrajitorii lui Basescu” ?
    Mie mi se pare mai corect sa-i pui in aceeasi oala. Asa cum e formulat titlul reiese ca Geoana e o biata victima a satanismului lui Base. Ma intreb daca iesea Geoana presedinte, mai spunea cineva ca Geoana a castigat cu ajutorul paranormalilor / vrajitorilor/ magiei, etc?
    Povestile astea se stiu de pe vremea cand cartile lui Corut se cumparau si se citeau ca painea calda. Nu-i nimic nou sub soare.
    Saracul Hrebe, nu mai stie pe unde sa scoata caciula si a inceput sa toarne ca la usa cortului.
    In fine, am altceva mai bun de facut decat sa casc ochii la „secretele” dezvaluite de ciudatul de Emil Strainu. Alta sursa mai veridica nu au gasit? Mai ramane sa se bage in vorba si Oreste.
    Imi si inchipui o pentagrama imensa peste tot globul, influentand alegatorii sa voteze cu Base. Asa se explica de ce diaspora a votat cu Base. Asta pe langa masluirea voturilor, desigur….

    Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 8, 2010 at 11:59 am

      parereamea

      L-ai votat pe Base?

      Esti cititoare a blogului, deci stii bine ca ii consider pe toti in aceeasi oala.

      Apreciază

      • parereamea said, on ianuarie 8, 2010 at 12:58 pm

        Stii parerea mea, am mai discutat despre asta.
        Nu l-am votat pe Base in primul tur, il desconsider suficient, macar si pentru ignoranta cu care a tratat problema actelor biometrice.
        Dar l-am votat in al doilea tur. Personal nu-mi place moaca lui Geoana, de soparlica mincinoasa. Prefer marlania lui Base, cum spun inamicii lui infocati. Mie mi se pare ca Base e recuperabil.
        Tocmai pentru ca stiu parerea ta despre votare si politicieni, nu iti inteleg partinirea cu care il ataci pe Basescu. Nu am vazut articol in care sa il ataci explicit pe Geoana.

        Apreciază

      • saccsiv said, on ianuarie 8, 2010 at 1:07 pm

        parereamea

        pai daca nu-i presedinte, la ce sa pierd timpul?

        Apreciază

      • comentator said, on ianuarie 8, 2010 at 4:35 pm

        Draga mea, crezi ca daca ar fi iesit geoana nu ar fi facut aceeasi pasi ca basescu? crezi ca avea de ales??? FMI-ul dicteaza politica fiscala, UE-ul dicteaza politica sociala … ce a ramas astora doi??? sa faca ce li se spune!

        Apreciază

    • Mihai said, on ianuarie 8, 2010 at 6:56 pm

      pfff…. Base razboinicu’ luminii nu?

      pfff….

      Apreciază

  5. daniel said, on ianuarie 8, 2010 at 11:57 am

    dragi prieteni,

    un om a venit la mine sa ii dau numere de loto.
    i-am raspuns:
    „sa spunem ca ai castiga. ei bine, dupa un timp, tu singur vei striga: Doamne, scapa-ma de banii astia!”
    cum spune Scriptura, rautatea zace in iubirea de argint.
    pai sunt oameni in Romania care tin in portofelul lor judete si regiuni intregi.
    trebuie sa vedem asa balanta, asa si este de fapt balanta:
    4 … 5% din romani au atata banet ca restul cu toti banii nu fac egal la balanta.

    cu bine,
    Daniel

    Apreciază

    • fane said, on ianuarie 8, 2010 at 1:20 pm

      ” un om a venit la mine sa ii dau numere de loto ” … Dar ce esti , fratia ta , vazator cu duhul sau jonglezi pe langa astia cu steaua cu 5 colturi ? Detaliaza , te rog , ca sa stiu daca ma mai obosesc sa-ti citesc coment-urile sau sa ma lipsesc din start .

      Apreciază

      • boddyca said, on ianuarie 8, 2010 at 2:30 pm

        Parca Ogica se ducea la Urania ca sa-i ceara numerele la loto… Esti un fel de Urania?

        Apreciază

      • boddyca said, on ianuarie 8, 2010 at 2:31 pm

        ce am scris era pentru @daniel

        Apreciază

  6. Adrian said, on ianuarie 8, 2010 at 12:15 pm

    Oare generalul Emil Strainu ce dracisme a folosit ca sa descopere batalia dintre fortele malefice ale candidatilor la presedintie?O fi fost dracismele lui invinse de ale altor asa zisi
    ;paranormali:?
    Nu contest ca in dorinta de a pune mana e putee s-a apelat la pactici de genul acesta dar as vrea sa aud afirmatia asta din gura unui om vrrednic de crezare nu de la paranomalii care in final tot cu lucuri diavolesti(cum le numeste Saccsiv) se ocupa.

    Apreciază

    • gabriel said, on ianuarie 8, 2010 at 1:43 pm

      Citeste cartea Ovidiu-Dragos-Argeseanu Atacul-PSIsi ai sa vezi ce a folosit si generalu de a putut afla asta.

      Apreciază

  7. gigelus said, on ianuarie 8, 2010 at 12:18 pm

    o fi adevarat, n-o fi…un lucru este cert…sf. Pavel spune ca toate stapanirile de sus sunt..adica sunt ingaduite de Dumnezeu…asa ca…this is it…

    Apreciază

    • Rodica said, on ianuarie 8, 2010 at 1:56 pm

      „Stapanirile ….de sus sunt ingaduite de Dumnezeu” ? Ce tampenie! Cum poate sa-si inchipuie cineva ca Dumnezeu ne tine asa in corzi si doreste raul, esecul si nefericirea propriei creatii? Stiu ca o sa se urle ca din gura de sarpe ca diavolul ne pacaleste, ca ne amageste, ca ai amageste si pe preoti….Si asa si este. Pentru ca nu actionam corespunzator prin gand, prin cuvant si fapta. Cine ne-a pus sa facem ce am facut? Cititi” Misiunea Romaniei vazuta prin clarvedere directa” de Eugen Nicolae Gasca (2009). O sa vedem cine suntem cu totii si ce am facut si ce ar trebui sa constientizam. Dar trebuie multa intelegere, rabdare si actiune corespunzatoare.

      Apreciază

      • G.C. said, on ianuarie 8, 2010 at 6:40 pm

        Pune, te rog, la dispozite materialul. Multumesc!

        exemplu: http://www.fisier.ro

        Apreciază

      • Mihai said, on ianuarie 8, 2010 at 7:06 pm

        „Ce tampenie! Cum poate sa-si inchipuie cineva ca Dumnezeu ne tine asa in corzi si doreste raul, esecul si nefericirea propriei creatii?”

        Nu a zis ca-si doreste raul si nefericirea propriei creatii – dar orice misca in Universul asta este ingaduit de Dumnezeu. Inclusiv evenimentele care noua ne par tragice/oribile/nedrepte/etc.
        Iov cate a patit – nu Dumnezeu i-a ingaduit diavolului sa-l ispiteasca?

        De ce face Dumnezeu asta – nu stiu, nimeni nu stie. Poate vrea sa ne invete o lectie. Poate Doctorul Sufletelor ne ofera „doctoria amara”.
        Cine suntem noi sa-L judecam pe Dumnezeu? Dar cati nu o facem zi de zi…

        Cat despre carti scrise de oameni „luminati” – permite-mi sa-ti spun ca ei urmaresc castigarea de bani, nu luminarea turmei (nu ca ar avea cum). De fiecare data cand pun mana pe cate o carte de genul asta, ma nauceste gandul ca sunt oameni care cred asemenea aberatii 😦

        Apreciază

  8. elena said, on ianuarie 8, 2010 at 12:27 pm

    De unde stiu masonii cu cat au fost platiti vrajitorii satanisti din SUA si Israel care l-au sustinut pe basescu? (trag concluzia ca e vorba de basescu si nu de geoana pentru ca hrebe n-ar fi fost nebun sa deschida discutia daca era vorba de omul lui)
    Cred ca e logic si evident ca ei i-au adus si platit pentru ca altfel nu aveau de unde sa stie pretul si „furnizorii”.
    Deci iata o recunoastere din partea masoneriei ca ei apeleaza la astfel de metode satanice.

    Apreciază

    • Rodica said, on ianuarie 9, 2010 at 11:10 am

      Pt. Mihai. Nu judec. Am tras concluzii din multe carti inclusiv din cele scrise de preoti, calugari… De unde sti ce Dumnezeu l-a incercat pe Iov. In cartea pe care am indicat-o se spune dupa ce s-a observat prin clarvedere directa asa: aproape toti pamantenii suntem urmasii de zei falsi cazuti de la indumnezeire cand eram la scoala de duhuri si aici pe pamant Dumnezeu atotputernic, Unicul, Tatal a hotarat sa faca un spital de vindecare si indreptare pentru a reveni unde trebuie si apoi sa ne continuam scoala de unde am intrerupt-o. Cartea si altele scrise de autor este altfel decat majoritatea celor care ne-au invadat pana acum. Cred, banuiesc ca si multi preoti sunt de acord cu ce scrie acolo dar nu se vor pronunta din motive evidente de mii de ani. Tot aici citim de rolul (pe care al stiam) lui Iisus, mai pe larg si aflam ce se intampla acum si ce se va intampla. A mai scris si alte carti cu autorul Cristian Ganrscu, ciclul Forta contra Forta (5 carti) si alte 6 carti cu autorul Arosoaie M. Cartile au o cantitate de informatie mare si deosebita. Posibil sa fie si multe „otravuri” dar de aceea trebuie citite ca fiecare sa discearna singursi apoi sa-si permita sa comenteze. Inca o data lectura placuta si folositoare.

      Apreciază

      • saccsiv said, on ianuarie 9, 2010 at 4:25 pm

        Rodica

        multa ratacire in comentariul tau

        Apreciază

      • Rodica said, on ianuarie 10, 2010 at 5:09 pm

        Simplu, arunci asa un cuvant :ratacire si ramai misterios. Explica, vino cu argumente. Macar ai citit cartile ca sa poti sa dai un verdict, o parere? Nu merge asa si lumea sa creada ca le stii pe toate si sa creada ca hipnotizati intro singura varianta. De aceea Dumnezeu ne-a lasat liberul arbitru. Pe de o parte inteleg ca nu ai permisiunea sa citesti, sa afli si alte lucruri tocmai ca sa nu te „ratacesti”. Si sa nu uitam de smerenie! Multumesc pentru raspuns.

        Apreciază

      • Cezara said, on ianuarie 19, 2010 at 10:46 pm

        Clarvederea asta ,,directa”, sa inteleg ca o are autorul asta asa, ca fiind vreun sfant cumva ? este vreun om foarte avansat ( sporit) duhovniceste , in dreapta credinta, fireste, incat ii daruieste Dumnezeu clarviziune( inainte-vedere) ca apostolilor si sfintilor ? Sau pur si simplu, a picat pe el asa ,,clavederea directa ” de la vreun duh sulfuros si smolit , si debordeaza de ideatie science-fiction ?
        Hai sa fim seriosi si sa avem discernamant in citirea surselor.

        Apreciază

  9. dan said, on ianuarie 8, 2010 at 1:02 pm

    Mai tineti minte emisiunea…… imi scapa pe ce canal….cand masonii se laudau inaintea primului tur ca Base si Geoana sunt candidatii lor?
    Aceasta informatie de mai sus este ca si multe altele aruncata pe piata ca sa distraga atentia de la alte lucruri mai importante. Asta cred eu …

    Apreciază

    • parereamea said, on ianuarie 8, 2010 at 4:01 pm

      Eu imi aduc aminte declaratia lor oficiala din toamna cum ca isi retrag total sprijinul pentru puterile statului. Numai ei stiu ce or fi vrut sa spuna. De aici de jos, nu am vazut nici o diferenta 😉
      Orice stire venita dinspre politica e facuta sa distraga.
      Acum de ex. se paruiesc iar in Parlament din cauza bugetului. Distractia e iar in toi!

      Apreciază

  10. CAMI said, on ianuarie 8, 2010 at 3:58 pm

    Tot timpul gasesc o preocupare [alesi poporului] numai magia le lipseste si ne intrebam de ce ne merge rau si ne bate dumnezeu, ,

    Apreciază

  11. john said, on ianuarie 8, 2010 at 5:09 pm

    Apropo de masonerie…. la inceput, mai demult am crezut ca masonerie e o adunatura de indivizi, un fel de mafie de sorginte jidoveasco-sionista, care se intr-ajuta in scopuri deloc generoase. De vre-o citiva ani insa mi-a devenit clar ca tot ritualul de intrare si de inaintare in grad este de fapt o succesiune de initieri de tip satanic. Acuma, ceea ce nu prea s-a zis si ceea ce eu am banuit de multa vreme este ca defapt masonii practica si un anumit tip de vrajitorie, probabil nu gen mama Omida, probabil gen Rabi nu stiu care, dar o practica. Insa, cu o singura exceptie, cartea „Parintele Paisie si marii invatati ai Indiei” de Farasiotis, nu prea am avut dovezi. Ar fi interesant de aflat care ar fi diferenta dar si lucrurile in comun intre magia de care am auzit toti si „influentele psihotronice” puse la punct in laborator.

    Apreciază

  12. adrian said, on ianuarie 8, 2010 at 5:59 pm

    D-le SACCIV ,ca site care promoveaza valorile crestin ortodoxe ar fi binesa nu mai publicati pareri precum ale generalului Strainu carein aparitiile sale promoveaza (deci crede in ele)idei aberante precum existenta extraterestrilor ,dar si altele care contravin
    dogmelor adevaratei credinte.Faptul ca dl.general arunca astfel de idei il inscrie in elementul sau si de aceasta data cand ne povesteste despre pantograme.A verificat cineva aceste informatii?
    Deci va invit la prudenta pe dvs. si pe cei ce citesc astfel de articole.Fiti intelepti.
    De mult d-le SACCIV il puneti in umbra,uneori subtil,prin spusele altora pe Basascu.
    Are multe defecte,dar toti avem.Dumnezeu ni l-a dat ,pentru ca el da conducatorii.Sa-l acceptam asa cum este pentru pacatele noastre si sa ne rugam pentru el impreuna cu preotii in biserici(expl-cand ies cu SfinteleDaruri).
    Si sa va mai spun ceva -parintele Arsenie Papacioc avotat Basescu,iar mama lui Traian vine des la manastire si se roaga pentru familia ei si fiul ei a considerat ca una dintre faptele cele mai bune din viata sa a fost ca a crestinat un musulman.Iar cand a castigat alegerile a aratat al cui a fost meritul, nu al sau ci al Domnului.Si isi face cruce.

    Apreciază

    • G.C. said, on ianuarie 8, 2010 at 6:36 pm

      Libera circulatie la informatie/surse de informare … este un drept al tau. Citesti, cercetezi,, iti formezi o opinie. Valoarea ei de adevar e discutabila … singurul lucru sigur este existenta DOMNULUI.

      Cred ca dumnealui te va lamuri mai bine!

      Apreciază

    • violeta said, on ianuarie 8, 2010 at 8:29 pm

      @adrian. Daca e asa crestin, cum de nu initiaza referendumul privitor la RFID? Din cate imi amintesc, crestinarea respectiva s-a facut la cererea mamei musulmance, nu a dus el nici o munca de lamurire. Poate gresesc, dar mie mi se pare ca e malefic acest personaj. Dumnezeu sa-l intelepteasca! ( si pe mine, ca si eu am nevoie)

      Apreciază

  13. Adrian.I said, on ianuarie 8, 2010 at 6:50 pm

    @Adrian.Si cand a promovat casatoriile dintre homosexuali si legalizarea prostitutiei!!! Si asta e o minciuna lansata de altii?E un trucaj ordinar nu?

    Apreciază

  14. clement said, on ianuarie 8, 2010 at 7:26 pm

    Eiii daca s-au pupat ei cu tigancile facatoare de vraji, nu s-or fi pupat si cu alti manuitori ai fortelor intunericului? Se practica magia neagra cu mijloace „babesti” dar si cu mijloace „stiintifice”. Analfabeti dar si oameni cu scoala multa isi vand sufletul din orbire, inconstient, iar cei ce apeleaza la aceste persoane nu sunt constienti ca plata ce o dau catre uneltele trufasului sunt banii, privilegiile, dar adevarata plata este sufletul lor insisi si adesea, viata celor dragi.
    Asa este, aceste practici sunt folosite pe tot pamantul, in sferele puterii.
    Voi reda cateva randuri din cartea scrisa de catre Hesi Carmel si Jacques Degori sub titlul: ” L-au ucis pe Rabin”.
    Capitolul 6. Magie neagra in Tara Sfanta.
    „Sambata 2 octombrie 1995. Martorii acestei stranii ceremonii care se desfasoara in centrul orasului vechi de Yom Kippur, ziua cea mai sacra din an, in fata rezidentei oficiale a Primului Ministru (Itzhak Rabin), ar fi putut crede ca timpul s-a intors in urma cu o mie de ani. Zece oameni purtau salul de rugaciune leganandu-si umerii cadentat si aveau ochii inchisi din pricina fervorii rituale. Printre ei, trei rabini kabbalisti tineau in mana lumanari negre si murmurau cu gravitate cuvinte in…arameeana! Un text sacru, repetat de sapte ori, textul unui blestem, „pulsa denura”, flagelul focului, ce urma sa aduca moartea violenta, rapida a celui blestemat.
    Regulile nescrise ale acestui ritual malefic se transmit din generatie in generatie de la un kabbalist la altul. Acesta trebuie obligatoriu sa fie practicat de catre 10 persoane ce au postit timp de trei zile.
    O parte a evocarii de moarte suna in felul urmator: Pentru a-l blestema pe Itzhak, fiul Rosei, zis Rabin, suntem autorizati sa convocam demoni si sa le impunem, in acest loc, moartea prin sabia focului. SI INGERII, CHIAR CEI DIN SFERELE SUPERIOARE, AU OBLIGATIA, IN TERMENII ACESTEI RUGACIUNI, SA SE SUPUNA ORDINELOR DE JOS, SI NU AU DREPTUL SA ACORDE NICI CEA MAI MICA CLEMENTA IN PRIVINTA SA, PANA CE VA DISPARE CU EL INSUSI, TOT BINELE CE I-AR REVENI IN URMA TRECERII SALE PRIN ACEASTA VIATA, PE PAMANT. Poulsa denoura este al cinzecilea si ultimul grad din codul de blesteme.
    Ceremonia din seara respectiva a fost organizata la cererea unui important imigrant din Rusia, Avigdor Askin care in ziua urmatoare mortii lui Rabin, se felicita deschis la televiziune: „Blestemul s-a consumat” si sarea in primul avion spre Moscova.”

    Sa ne rugam pentru ca cei drepti, blanzi, curajosi si inocenti sa nu cada victime ale acestor schimonositi sub propriile lor pofte fara limita.

    Apreciază

  15. Alexandra said, on ianuarie 8, 2010 at 8:30 pm

    @saccsiv
    E interesant articolul dar nu stiu cat e de folositor pentru noi sau pentru cei cu opinii diferite de cele ale noastre.
    Cei care cred cu adevarat in Dumnezeu stiu deja lucrurile astea. Stiu ce e cu vrajile, stiu ca exista Dumnezeu si draci. Oamenii credinciosi au aflat de ceva vreme incoace cu ce se ocupa mai marii lor sau ai cui partizani sunt ei.
    Problema este cu cei ne-credinciosi care vor rade de „prostiile astea” caci ei nu cred nici in Dumnezeu nici in draci.
    Teama insa mi-este ca prin asta cei care nu vor sa stie de biserica lui Hristos se vor pierde si mai mult caci multi oameni totusi au o vaga idee despre un Dumnezeu acolo sus necrezand insa absolut deloc in existenta dracilor, fermacatoriilor si vrajitoriilor.
    In conditiile astea articolul le va suna desuet, asta daca il vor citi si nu se vor opri la titlu si la a privi poza. …pentru ei e ceva fara noima vrajitoria…pentru ei asta nu exista….deci nu poate fi luat in serios acest articol. Cateva articole de acest gen si din ce in ce mai multi vor fi in scurt timp total surzi la eventuale semnale de alarme trase de preoti si biserica.
    Este exact acelasi lucru care s-a intamplat cand a aparut mare pe prima pagina a ziarelor „Diavolul in pasapoarte”. Cu ce urechi au mai fost ascultate sfaturile extraordinar de pertinente ale Maicii Ecaterina, ale lui Danion sau ale Parintilor veniti de la Petru Voda care au curs dupa ce acest titlu aparuse?
    Titlul respectiv a facut un mare deserviciu actiunii lor si poate de aceea Parintele Arsenie Papacioc a spus ca nu trebuia sa se inceapa lupta asa, ci mai cu bagare de seama si mai organizat.

    Apreciază

  16. danutza said, on ianuarie 8, 2010 at 10:42 pm

    si eu zic ca nu-i fericita aleasa tema si nici titlul. chiar nu mai intereseaza parerea unora despre metode indracite….mai ales ca nu avem dovezi….iar sursa, acel general, nu-i credibil. nu va mai certati pt presedintie, ca ambii candidati sunt vanduti, mai mult sau mai putin, masoneriei si diavolului. nici unul nu e crestin adevarat. geoana insa, are apartenenta la masonerie dovedita, in plus, a fost sprijinit de comunisti si securisti, asa ca ..am avu de ales intre 2 rele….ce a ingaduit Dumnezeu sa fie, aia a fost (la Domnul, si perii capului sunt numarati..). orice conducator este pus in functie cu voia divina, pt a se realiza planul divin. si antihristul ca fi inscaunat imparat cu u=ingaduinta Domnului, asa ca nu va ma contrati pe acest subiect. indiferent cine iesea preseidnte, tot rau era ot tara pt ca NU sunt crestini adevarati….sa ne rugam, deci, cat mai mult!

    Apreciază

  17. blogideologic said, on ianuarie 9, 2010 at 3:42 am

    Acum, chiar trebuie să credem ce spun politicienii şi generalii ? Românii ortodocşi nu cred în superstiţii, ştiam eu.

    Apreciază

  18. mucenicul said, on ianuarie 9, 2010 at 5:41 am

    @ saccsiv
    daca-mi amintesc eu bine NU ” ti-ai pierdut timpul ” cu Geoana nici cand era Presedinte al Senatului Romaniei. Fie-mi iertat daca gresesc dar eu inca tot n-am inteles al cui joc il faci, desi te urmaresc de ceva timp. Asa cum i-am spus si lui Bataiosu’ la momentul potrivit, aroganta si mandria nu sunt atributele unui bun crestin. Doamne ajuta!

    Apreciază

  19. Rodica said, on ianuarie 9, 2010 at 11:17 am

    Pt. Mihai. Nu judec. Am tras concluzii din multe carti inclusiv din cele scrise de preoti, calugari… De unde sti ca Dumnezeu l-a incercat pe Iov? In cartea pe care am indicat-o se spune dupa ce s-a observat prin clarvedere directa asa: aproape toti pamantenii suntem urmasii de zei falsi cazuti de la indumnezeire cand eram la scoala de duhuri si aici pe pamant Dumnezeu atotputernic, Unicul, Tatal a hotarat sa faca un spital de vindecare si indreptare pentru a reveni unde trebuie si apoi sa ne continuam scoala de unde am intrerupt-o. Cartea si altele scrise de autor este altfel decat majoritatea celor care ne-au invadat pana acum. Cred, banuiesc ca si multi preoti sunt de acord cu ce scrie acolo dar nu se vor pronunta din motive evidente de mii de ani. Tot aici citim de rolul (pe care al stiam) lui Iisus, mai pe larg si aflam ce se intampla acum si ce se va intampla. A mai scris si alte carti cu autorul Cristian Ganescu, ciclul Forta contra Forta (5 carti) si alte 6 carti cu autorul Arosoaie M. Cartile au o cantitate de informatie mare si deosebita. Posibil sa fie si multe „otravuri” dar de aceea trebuie citite ca fiecare sa discearna singursi apoi sa-si permita sa comenteze. Inca o data lectura placuta si folositoare. Concluzia: Zeii ne-au jucat si ne joaca pe degete pt. ca au nevoie de noi… o sa vedeti de ce in cartile respective.

    Apreciază

  20. Adrian.I said, on ianuarie 9, 2010 at 8:25 pm

    Daca o tine tot asa Basescu o sa faca fractura de limba http://ziaregratis.ro/stiri/basescu_despre_marea_vaccinare_da_doamne_romanului_mintea_cea_de.html

    Apreciază

  21. Adrian.I said, on ianuarie 9, 2010 at 8:26 pm

    Daca o tine tot asa Basescu o sa faca fractura de limba. http://ziaregratis.ro/stiri/basescu_despre_marea_vaccinare_da_doamne_romanului_mintea_cea_de.html

    Apreciază

  22. danutza said, on ianuarie 9, 2010 at 10:08 pm

    citat din Sfantul Chiril: “mai bine sa nu se petreaca semnele lui Antihrist in zilele noastre” (Sfantul Chiril al lerusalimului “Cateheze”
    eu cred ca are mare dreptate, nu trebuie sa ne dorim sa vina apocalipsa cat mai repede, pt ca asta inseamna apostazie si aratarea pe fata a antihristului, cati dintre noi vom putea fi mucenici????

    Apreciază

  23. spellmaker said, on ianuarie 9, 2010 at 10:21 pm

    Despre cum sta treaba cu Generalul Emil Strainu si despre magie sau psihotronica as putea sa va povestesc eu nitel,dar se supara Saccsiv pe mine.

    Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 10, 2010 at 11:04 am

      spellmaker

      Pana nu citesc, nu stiu daca voi fi de acord sau nu cu ce vei scrie. Oricum insa, nu ma voi supara.

      Apreciază

  24. gabi said, on ianuarie 13, 2010 at 12:11 pm

    Pentru Mihai si Rodica

    Mihai atunci cand scrii o carte nu castigi bani ci pierzi bani . Nu ai cum sa castigi bani atunci cand 1000 de exemplare te costa 60 de milioane iar ca sa le distribui ti se cere 65 la suta din pretul ei . fa si tu o socoteala si te convingi singur . eu am incercat s ascot niste poezii si ceva proza si a fost extreme de greu . unde mai pui ca am cheltuit multi bani sin u am recuperat nimic . Vizavi de ce spune Rodica eu personal consider urmatoarele : Cartea ,, Misiunea Romaniei Observata Prin Clarvedere Directa “ este o carte formidabila .Am citit multe carti de esoterism dar niciuna nu m-a facut sa inteleg atat de multe lucruri cu privire la cele trei intrebari fundamentale ,, cine suntem “, ,,de unde venim si de ce venim aici si nu altundeva ? “ si ,, unde ne ducem ? “ . Autorul a studiat prin tipul de clarvedere directa teritoriul Romaniei cu tot ce cuprinde el adica lumea vegetala , lumea animala si lumea oamenilor . Clarvederea directa este o capacitate prin care poti vedea direct prin trupul fizic alcatuirea energetica si principiul de functionare energetic al teritoriului Romaniei si al oamenilor care atunci cand vin pe teritoriului romanesc imbraca pentru o existenta un vehicol energetic aparte , tipic romanesc , alcatuit din trei vesminte : sufletul , trupul si aura . Autorul a studiat prin clarvedere directa , timp de doua decenii traiectul acestor oameni de la venirea lor pe teritoriul romanesc , copilaria lor , maturitatea lor , batranetea lor si intoarcerea lor inapoi de unde s-au coborat . Totodata autorul puncteaza principalele forte obscure aflate pe teritoriul romanesc , care incearca sa blocheze Misiunea Romaniei si misiunea fiecarui om care vine pe teritoriul Romaniei si devine roman pe timpul unei existente . Personal gasesc aceasta carte ca fiind cea mai completa carte esoterica citita de mine si asteptata in atata amar de vreme . In afara de cartile pe care autorul le-a scris singur mai exista ciclul de 5 carti ,,FORTA CONTRA FORTA” scrise de Cristian Ganescu pe baza informatiilor clarvazatorului roman si ciclul de 7 carti ,, OMUL SI ARTA DE A LUMINA scrise de maestrul rei-ki Mihai Arosoaie in colaborare cu clarvazatorul . Toate aceste carti abunda de informatii uluitoare amanuntite asternute in urma observatiilor atente prin clarvedere directa . Personal il gasesc pe autor ca fiind Rudolf Steinerul Romaniei . Am gasit multe similitudini intre autor si oamenii luminii despre care vorbeste Sundar – Sing si Vanga in profetiile lor despre viitorul Romaniei . Tocmai de aceea consider ca generalul roman stie bine ce spune . Lectura placuta .

    Apreciază

    • Rodica said, on ianuarie 14, 2010 at 9:52 am

      Pt. Gabi si toti cei care doresc. In sfarsit am afllat si eu despre cineva care a citit aceste carti de valoare.Am citit toate cartile scrise de Gisca N. mpreuna cu d-l C. Ganescu (5 carti in ciclul „Forta contra forta „si cele scrise cu d-l Arosoaie M. (Ce este sufletul?, Ce este aura? Ce este trupul fizic, Plasele mesianice si viitorul trup, Istoria bolilor umane incarnate pe teritoriul Romaniei) si pana acum in afara de familia mea si cativa prieteni carora le-am imprumutat cartile nu am vazut discutii pe nici un forum. M-am intrebat de ce? Ca sa nu afle cat mai multi cum isi dau energia de viata celor intunecati (cum am facut-o dealungul celor 4 cicluri cosmice?)? Sau zeii cei defecti, stricati au luat masuri sa-i pacaleasca din nou pe oameni pentru a-si proteja regatele lor? Citind aceste carti am putut sa fac , evident, comparatii, paralele cu alte carti citite mai demult dar acei autori nu au reusit sa scrie o asemenea istorie a omului creat de Dumnezeu. Ma refer la Scarlat Demetrescu si la Victor T Moldovan in „Programul Terra” si probabil si altele.
      Nu am reusit sa gasesc cartea „Ce este spiritul?” E. N. Gisca si Arosoaie si astept cu nerebdare urmatoarele carti. Aveti idee cand apar? Va multumesc pentru raspuns si multe lecturi placute si de valoare in continuare!

      Apreciază

    • floarea said, on august 1, 2010 at 8:59 pm

      saccsiv,
      cum s-a dejectat invazia asta yoghina aici?

      pe mine au reusit sa ma bage in ceata, nu inteleg ce vor de fapt, si crede-ma, nu am indoieli de credinta. CE CAUTA MIZERIILE ASTEA AICI ?

      asta vorbeste de nu stiu ce maestru reiki, alta care ii tine partea, spune ca aceste carti descopera satanismul reiki, yoga, etc. Pai se contrazic.

      fa bine si sterge-le cand ai timp.
      Doamne ajuta!

      Apreciază

  25. mir (staţia orbitală) said, on ianuarie 14, 2010 at 1:12 pm

    Domnul colonel pare un om de încredere, ştie muuulte despre muuulte, şi sigur va fi răspopit (hm, pardon) pentru limba lungă

    Apreciază

  26. iuna said, on ianuarie 15, 2010 at 10:55 am

    Multumesc SACCSIV pentru acest site minunat

    Pentru Rodica si Gabi

    Am remarcat ca pe acest site se vorbeste despre clarvazatorul roman Eugen Nicolae Gisca .As dori sa aflu daca exista si alte carti ale acestui clarvazatorului roman . Cand am primit cadou una din cartile sale nu am vrut sa o primesc deoarece sunt crestin ortodox practicant si am crezut ca acest autor este unul dintre ,, maestrii spirituali “ pe care multi pacalici care isi spun realizatori de emisiuni esoterice incearca sa ni-I bage pe gat . Citind prima carte insa am vazut ca autorul combate cu argumente teribile INVAZIA PAGANA de pe teritoriul Romaniei si inchinarea la zei , draci si demoni la care ,,maestrii spirituali” , aceste hiene demonice ,pervertesc pe romanii nestiutori si teritoriul romanesc . Cine este acest clarvazator ? Intreb toate acestea pentru ca am citit in multe ziare si publicatii ca exista multe centre de interese financiare si oculte care studiaza de mult timp toate scrierile stravechi inclusiv toate profetiile care se refera la romani si la Romania . Acestia considera ca persoana clarvazatorului roman crestin este direct legata de aceste profetii si il considera ca fiind printre primele semne care implinesc aceste profetii .Am primit cadou cartea ,,Plasele Mesianice Si Viitorul Trup ” si care am inteles ca face parte din ciclul de 7 carti intitulat ,,Omul Si Arta De A Lumina ” .In acest ciclu de carti clarvazatorul roman descrie in premiera in Romania , prin clarvedere directa , cum arata sufletul ,trupul fizic si aura unui roman crestin ,cum functioneaza ele,cauzele imbolnavirii lor si cum se pot ele vindeca doar in Biserica Lui Hristos . Clarvazatorul roman descrie in premiera in Romania ,cu lux de amanunte cum se vede prin clarvederea directa botezul crestin , cununia religioasa , slujbele zilnice din BISERICA . Autorul pune accentul pe importanta deosebita pentru suflet de a se inchina prin Hristos Adevaratului Dumnezeu .Mai mult clarvazatorul roman descrie alcatuirea si functionarea teritoriului romanesc crestin ,compus din trei taramuri energetice : taramul sufletesc ,taramul material si taramul auric . Cartile sunt inedite caci pana acum pe piata exista doar carti care descriu intr-un mod sumar decat alcatuirea aurica a oamenilor care traiesc in Japonia ,India ,China ,Tibet si tehnici de vindecare valabile doar pentru ei si nocive pentru toti romanii . Mai am cateva carti din acest ciclu . Toate aceste carti ale acestui om ,clarvazatorul roman Eugen Nicolae Gisca abunda de informatii uimitoare si extrem de pretioase pentru romani si pentru Romania . Am citit in media articole despre somitati esoterice romanesti care considera ca , dupa ce au citit toata viata lor toate cartile de esoterism cumparate de pe piata ,carti care nu au nici in clin nici in maneca cu descrierea energetica a unui roman crestin ortodox ori despre descrierea alcatuirii energetice a teritoriului crestin romanesc il considera pe clarvazatorul roman ca fiind deocamdata singurul si adevaratul brand esoteric romanesc . Ce se cunoaste despre acest om ? Unde traieste ? Ce se poate spune despre el ? Presimt ca cel care va face reclama acestui clarvazator si ii va promova cartile va ajuta pe tot romanul si Romania cu adevarat . Intradevar sunt foarte multi cei care au studiat cu atentie si controversatele profetii despre Romania ale lui Sundar Singh dar mai ales uimitoarele profetii ale lui Vanga despre Romania , si care afirma ca exista acolo numeroase similitudini intre venirea pe teritoriul Romaniei a primilor romani , oameni ai luminii care dezvaluie ipentru prima oara in istoria de milenii a Romaniei si a romanilor , informatii energetice pretioase despre alcatuirea energetica si despre modul de functionare energetic al romanului crestin si al teritoriului romanesc crestin . Cei care au scris cele doua profetii considera ca timpurile sunt aproape incepand din momentul in care pe teritoriul Romaniei vor apare primii crestini clarvazatori care vor prabusi INVAZIA PAGANA ca pe un castel de carti , si ca acestia vor invata romanii crestini cum sunt alcatuiti energetic , cum se imbolnavesc structurile energetice romanesti de suflet ,trup si aura si cum se vindeca ele in Biserica Lui Hristos . Dar mai ales vor invata pe romani crestini apostati si folositi de ,,maestrii spirituali”cum sa se intoarca inapoi de la Zei la Dumnezeu . Atunci puterea scarnava a ,,maestrilor spirituali” , slugi supuse ale zeilor, dracilor si demonilor de a influenta viitorul Romaniei si de a ne ranji printre dioptrii pe sticla ,va fi abolita . Caci pentru a le fi lor bine ei ne fac noua rau …

    Apreciază

    • Rodica said, on ianuarie 15, 2010 at 1:19 pm

      Iuna, ai inteles bine ce transmite dupa ce vede prin clarvedere directa E. N. Gisca. Are un dar (o misiune?) deosebit! Cititi ultima carte aparuta in 2009 „Misiunea Romaniei vazuta prin clarvedere directa” si ciclul de 5 carti scrise cu D-l Cristian Ganescu „Forta contra forta”. Eu le-am comandat on line de la ed.”Miracol”. Sper ca maestru reiki M. Arosoaie a renutat la practicile zeului japonez. Cunosc bionergoterapeuti care s-au ingrozit de ceea ce au citit in cartile mai sus mentionate, si-au dat seama ca au fost pecetluiti de zeii falsi si (au citit cartile de 2-3 ori) au renuntat la astfel de practici false care nu fac decat sa alimenteze cu energie zeii, semizeii, samtemiile, Loreth, Dree (adica spirite ale naturii vegetale si animale intunecate) etc… si sa mentina active regatele acestor zei falsi, decazuti, stricati…Acum se roaga la Iisus pentru indreptare, reabilitare si vindecare cum ne straduim toti cei care am aflat. Sa-l apere Iisus, Sf. Treime, Duhul Sfant, Dumnezeu Tatal atotputernic si toti ingerii, fiintele Lumini sa poate sa clarvada si sa scrie in continuare pentru a afla si noi adevarul. Nu simtiti viteza de propagare a raului in ultimii 2,3 4 ani? In carti ni se spune ceea ce nu ne place : Toti suntem defecti pentru ca am cazut de la indumnezeire la scoala de duhuri si Cartea Vietii nu este nimeni trecut. In schimb Cartea Mortii este plina. Oricum daca stim putem sa schimbam evenimentele si sub nicio forma sa nu ne mai lasam inselati, pacaliti, mintiti indiferent cat de greu ne va fi. Si sa nu uitam sa-l chemam mereu pe Iisus Hristos.

      Apreciază

      • Clara Vazatoarea said, on ianuarie 19, 2010 at 11:00 pm

        Doamne fereste, crestinilor ! Ce amestec toxic de ezoterisme orientale , si credulitate in entuziasmul asta pentru previziunile ,,profetului” asta al vostru ! Treaba noastra este sa ne vedem pacatele si sa ne luptam cu ele zilnic , spre smerire, nu sa ne gonflam mintile cu energii dubioase si premonitii comerciale, care umplu volume intregi si buzunarele autorilor ! Duhovnicii vostri cam ce zic despre lecturile astea ? Considera ca sunt ,,benefice energetic ” pentru voi?

        Apreciază

  27. alina said, on ianuarie 20, 2010 at 11:40 am

    Pentru Clara-Vazatoarea

    Am citit cartile lui Danion Vasile “ Oameni si Demoni” si “ 999 Jurnalul Convertirii De la Zeita Mortii La Imparatul Vietii ”. Danion Vasile descrie cum a vazut prin clarvedere fiintele intunecate din spatele Yoga . Citeste cartea lui SACCSIV .Am citit toate cartile si articolele lui Doru Bem . Am citit ,,Misiunea Romaniei Observata Prin Clarvedere . Toti acesti autori formidabili incearca sa spuna romanilor si Romaniei ca toti “ maestrii spirituali” lucreaza impotriva lui Hristos si ca energiile propagate de ei cum sunt energiile rei-ki , flacara violet , energiile yoga , ‘pasele” si “spatiile” celor de la infoenergetica sunt opuse Duhului Sfant .Toti acesti autori sunt crestini , nu au ucenici sau invatacei ca “ maestrii spirituali”pentru ca ei incearca sa convinga pe romani ca doar prin Hristos se poate mantui romanul si indeamna orice roman sa nu lipseasca de la Biserica si de la spovedanie si de la slujbe. Intreaba-i pe toti ca sa iti spuna “cat de multi bani au luat ei pe aceste carti “ cum spui tu si vei vedea ca au cheltuit zeci de milioane de lei pentru aceste carti fara sa recupereze nimic , pentru ca pretul de cost ceryt de tipografii este enorm iar distributia cartilor costa si mai mult . Toti acesti autori incearca sa trimita mesajele lor nu celor “ sanatosi” si “cu duhovnic” ca tine ci celor “ bolnavi” si rataciti de la Hristos . Nici unul dintre acesti autori nu s-a numit pe sine “ profetul nostru” cum spui tu . Tu nu ii cunosti nici pe dansii nici pe noi si totusi tu te consideri deja o crestina stralucitoare iar pe acesti oameni si pe noi toti ne consideri rataciti si pacatosi . Vino cu argumente , citeste cartile in cauza ca sa vezi de ce dupa ce am citit cartile dansilor ne-am intors la Hristos si la Biserica Lui . Poate candva Hristos te va invata sa “ pescuiesti ” in Hristos oamenii bolnavi si rataciti asa cum face Saccsiv , Danion Vasile , Doru Bem , Eugen Nicolae Gisca . Dar pentru asta va trebui sa renunti la credinta ca esti mana dreapta a lui Dumnezeu si ca doar tu stii care e “ treaba noastra ” si ca doar tu esti smerita si luminoasa iar noi nesmeriti si intunecati . Atunci ti se va gonfla si tie mintea si vei intelege ce vrea sa spuna Saccsiv , Danion Vasile , Doru Bem , Eugen Nicolae Gisca si multi alti ca ei . Ar fi bine daca ai incepe sa citesti Biblia din care se pare ca n-ai priceput mare lucru dupa grozaviile pe care le spui .Crestinismul nu este o joaca sau o conversatie cu duhovnicul si cu cei mantuiti din Biserica . CRESTINISMUL ESTE INCERCAREA ROMANULUI DE A READUCE INAPOI LA HRISTOS PE ROMANII RATACITI LA YOGA , REI-KI , INFOENERGETICA , MAGIE , SAMANISM , INFOENERGETICA , GHICIT IN STELE SI IN CARTI , VRAJITORIE CU FLACARA VIOLET . CRESTINISMUL ESTE INCERCAREA DE A SMULGE ROMANII PACALITI DIN MANA PREOTILOR LUI SATAN CARE ISI SPUN “ MAESTRII SPIRITUALI” SI DE A-I READUCE LA PREOTII LUI HRISTOS . IN 2010 ANI SUTE DE MILIOANE DE CRESTINI AU FOST CRUCIFICATI , DATI LA ANIMALE , TAIATI , PENTRU CA AU INCERCAT SA PESCUIASCA OAMENI RATACITI DE LA ADEVARATUL DUMNEZEU SI DE LA ADEVARATA CREDINTA .

    Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 20, 2010 at 11:50 am

      alina

      Nu l-am citit pe Eugen Nicolae Gisca, deci deocamdata nu ma consider in acelasi grup cu el. Termenii pe care s-ar parea ca-i foloseste (dupa cum ar reiesi pe aici din citate) nu-mi plac.

      Apreciază

  28. alina said, on ianuarie 20, 2010 at 1:29 pm

    Dumnezeu a facut pe om ca sa fie unic , sa nu fie unul ca altul decat daca toti oamenii se invoiesc intre ei sa devin una cu EL si atunci devin ca EL .Tocmai de aceea Petru spunea acelasi lucru ca tine despre Pavel ,de aceea in timpul apostolatului nu s-a inteles prea bine cu Pavel . De aceea „ termenii pe care ii folosea” Petru in epistolele lui difera de termenii pe care ii folosea Pavel in epistolele lui . Apostolii nu prea s-au placut intre ei . Tocmai de aceea „termenii” folositi de Matei difera de termenii folositi de Marcu ,de Luca ori de Ioan .. Dar cu totii L-au propovaduit pe Hristos pana la moarte. Crestinii nu prea se plac unii cu altii iar prin ce afirmi tu implinesti asta. Asa ca nu spui nimic nou . Poate ca si Eugen Nicolae Gisca vorbeste la fel despre tine , despre Danion Vasile ori despre Doru Bem . Dar Hristos este liantul formidabil din voi care face din voi toti laolalta care sunteti asa de diferiti si de neingaduitori unul cu celalalt ,o forta crestina , Hristica de nepenetrat de catre” maestrii spirituali” si o reduta de necucerit in fata Invaziei Pagane din Romania.. Singuri nu aveti prea multa valoare . Iar daca nu ati mai vorbi de Hristos nu ati mai exista niciunul pentru cei care cauta sa primeasca pe Hristos . Tocmai de aceea pentru oricine citeste cartile voastre voi sunteti propovaduitori in Armata lui Hristos si pareti la fel unul cu altul pentru ca sunteti una cu EL .Din momentul in care unul dintre voi se va declara dintr-un grup diferit de altul doar pentru ca nu-i plac termenii folositi cand il propovaduieste pe Hristos , Hristos va fugi din voi toti . Atunci nu va mai exista nici Saccsiv nici Danion Vasile nici Doru Bem nici Eugen Nicolae Gisca . Veti continua insa sa va propovaduiti doar pe voi folosindu-va de numele Lui .Si toti cititorii vostrii vor vedea asta si se vor migra pe nesimtite la alti autori. Apostolii insa au reusit sa se ingaduie unii pe altii. Mucenicii la fel.Sfiintii la fel .De aceea cartile lor au dainuit 2010 ani .Voi veti reusi sa va ingaduiti unii pe altii cand propovaduiti pe Hristos prin termeni diferiti ? Veti intelege ca in Hrisos este loc destul pentru toti ? Vor ramane nemuritoare cartile voastre si pentru stra,stra,stranepotii nostrii ? Noi cititorii vostrii care nu va cunoastem pe niciunul ,dorim asta va iubim pe toti care sunteti acum si pe cei care vor apare si ne rugam pentru voi .toti .Romanii care s-au dezis de Hristos si se inchina la demonii japonezi ai rei-ki si care folosesc energii opuse Duhului Sfant ( sarpele de foc si flacara violet) s-au unit intre ei si au numit pe Teodor Vasile „ ambasadorul Romaniei ” la ONU .La fel au facut si samanii si yoghinii si infoenergeticienii si cei din Noua Energie . Cu totii au devenit prin unirea lor Forte Opuse Lui Hristos prin Energiile Opuse DUHULUI SFANT . Nici ei nu se inghit unii pe altii dar S-AU UNIT IMPOTRIVA LUI HRISTOS,IMPOTRIVA ROMANIEI CRESTINE ,IMPOTRIVA ORICARUI ROMAN CRESTIN . Eu ma cutremur cand vad ce FORTE GROAZNICE s-au ridicat impotriva noastra si cand ma uit la o mana de propovaduitori ai lui Hristos care , in loc sa se uneasca si sa ia atitudine ,se impart in grupuri doar pentru ca vorbesc in cuvinte diferite despre Hristos . Dumnezeu sa ne apere .

    Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 20, 2010 at 5:03 pm

      alina

      Chestiunea care contaza e daca propovaduieste sau nu invatatura ORTODOXA.

      Apreciază

  29. alina said, on ianuarie 21, 2010 at 9:46 am

    ,,Ortodox inseamna dreptcredincios sau dreptmaritor. Ortodox este acela care are in sufletul sau dreapta credinta in Dumnezeu, care se inchina dupa cuviinta lui Dumnezeu si care traieste dupa poruncile Lui.
    Ortodoxia este dreapta invatatura de credinta, de inchinare si de traire, pe care Dumnezeu a descoperit-o lumii, la inceput, in chip mai general, prin alesii Sai din poporul evreu, pana la venirea Mantuitorului, si apoi, in chip lamurit, prin Domnul nostru Iisus Hristos. „

    ( citat din dogmatica crestin-ortodoxa )

    Apreciază

  30. alina said, on ianuarie 21, 2010 at 9:52 am

    Sfanta Scriptura se imparte in doua parti, anume Legea Veche sau Vechiul Testament, care cuprinde cuvantul lui Dumnezeu catre oameni inainte de Mantuitorul Iisus Hristos, si Legea Noua sau Noul Testament, care cuprinde DESCOPERIREA DUMNEZEIASCA ADUSA IN LUME DE MANTUITORUL IISUS HRISTOS .

    Sfanta Scriptura a fost scrisa sub insuflarea Duhului Sfant, care a luminat mintea unor barbati alesi ca sa priceapa cuvantul lui Dumnezeu si i-a pazit ca sa nu greseasca in scrisul si predica lor. Sfantul Apostol Pavel zice: „Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura” (2 Tilmotei 3, 16); iar Sfantul Apostol Petru zice: „Nu prin voia oamenilor s-a facut vreodata proorocire, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait fiind purtati de Duhul Sfant” (2 Petru 1, 21).

    ( citat din dogmatica crestin-ortodoxa)

    Apreciază

  31. alina said, on ianuarie 21, 2010 at 10:08 am

    Iata care este DESCOPERIREA DUMNEZEIASCA ADUSA IN LUME DE CATRE MANTUITORUL IISUS HRISTOS ,oglindita clar de sfiintii care au scris Acatistul Bunei Vestiri A Preasfintei Nascatoare De Dumnezeu Si Pururea Fecioarei Maria : ” TAINA CEA DIN VEAC se descopera astazi si FIUL LUI DUMNEZEU FIU AL OMULUI SE FACE ,ca , luand ce este mai rau sa-mi dea mie ce este mai bun . Amagitu-s-a de demult Adam si poftind sa fie Dumnezeu,nu a fost ; iar DUMNEZEU SE FACE OM CA SA FACA PE ADAM DUMNEZEU”

    Apreciază

  32. alina said, on ianuarie 21, 2010 at 10:42 am

    CINE ESTE HRISTOS ?

    HRISTOS inseamna DUMNEZEU CARE SE MANIFESTA CA SALVATOR , CA MANTUITOR .

    In Biblie , Hristos care este Adevaratul Dumnezeu care S-a coborat ca Mantuitor se releva pe SINE in patru ipostaze :

    1- CA DUMNEZEU TATAL :

    Ioan 14:9
    Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?

    Apocalipsa 1; 8,10,11,12,13,17,18
    8 „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vin e, Cel Atotputernic.”
    10 În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,
    11 care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.”
    12 M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
    13 Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
    17 Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,
    18 Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.

    2 – CA FIUL LUI DUMNEZEU SI CA FIUL OMULUI :

    Matei 26 – 63 , 64
    63 Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.”
    64 „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.”

    3 – CA FIUL LUI DUMNEZEU :

    Luca 22:70
    Toţi au zis: „Eşti Tu, dar, Fiul lui Dumnezeu?” Şi El le-a răspuns: „Aşa cum o spuneţi; da, sunt.”

    Ioan 10:36
    cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!”

    Ioan 11:4
    Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”

    4 – CA FIUL OMULUI :

    Matei 8:20
    Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”

    Matei 9:6
    Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul şi du-te acasă.”

    Matei 10:23
    Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului.

    Matei 11:19
    A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!” Totuşi, Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.”

    Matei 12:8
    Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.”

    Matei 12:40
    Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

    Matei 13:37
    El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului.

    Matei 13:41
    Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea

    Matei 16:13
    Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

    Matei 16:27
    Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

    Matei 16:28
    Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.”

    Matei 17:9
    Pe când se coborau din munte, Isus le-a dat porunca următoare: „Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta, până va învia Fiul omului din morţi.”

    Matei 17:12
    Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.”

    Matei 17:22
    Pe când stăteau în Galileea, Isus le-a zis: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor.

    Matei 18:11
    Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.

    Matei 19:28
    Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

    Matei 20:18
    „Iată că ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte

    Matei 20:28
    Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”

    Matei 24:30
    Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.

    Matei 24:33
    Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.

    Matei 24:44
    De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.

    Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 21, 2010 at 10:49 am

      alina

      Ajunge cu citatele in care numele Mantuitorului este scris cu un singur I

      Apreciază

  33. alina said, on ianuarie 21, 2010 at 11:31 am

    DECE A FOST NEVOIE CA „DUMNEZEU SA SE FACA OM CA SA FACA PE ADAM PE OM IARASI DUMNEZEU” asa cum scrie in ACATISTUL BUNEIVESTIRI ?

    Pentru ca ,,AMAGITU-S-A DE DEMULT ADAM SI POFTIND SA FIE DUMNEZEU , NU AFOST ” . De aceea , mai spune ACATISTUL BUNEIVESTIRI „ ACUM DUMNEZEU SE FACE OM , CA SA FACA IARASI PE OM DUMNEZEU ”

    CINE SUNT OAMENII ?
    Oamenii , Adamii sunt Fiii Lui Dumnezeu , creati de Dumnezeu DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA LUI :

    Geneza 1 – 26 , 27 , 28
    Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
    27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
    28 Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

    Toti sfintii parinti afirma ca Omul a primit porunca de Indumnezeire , adica sa invete de la Dumnezeu sa fie ca EL . In acest acest proces al Indumnezeirii au fost angrenati toti Oamenii , Adamii pentru ca la sfarsitul procesului de indumnezeire sa „IMPARATEASCA IMPREUNA CU DUMNEZEU”

    Geneza 1 – 28
    28 Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi ( in cunostiinta lui Dumnezeu) înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

    Apocalipsa capitolul 2 – 5
    Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.

    UNII ADAMI , OAMENI , CARE SUNT FII AI LUI DUMNEZEU AU URMAT INTOCMAI ACEST PROCES DE INDUMNEZEIRE SI AU RAMAS IN PREAJMA LUI DUMNEZEU.::

    Psalmi 82:1
    Un psalm al lui Asaf. Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.

    Iov 1 – 6
    6 Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului.

    Iov 38:7
    atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?

    Psalmi 89:6
    Căci, în cer, cine se poate asemăna cu Domnul? Cine este ca Tine între fiii lui Dumnezeu?

    UNII ADAMI , OAMENI , FII AI LUI DUMNEZEU AU CAZUT DIN PROCESUL DE INDUMNEZEIRE . DE ACEEA „ DUMNEZEU SE FACE OM CA SA FACA IARASI PE ADAM DUMNEZEU ” asa cum spune Acatistul Buneivestiri.

    Apreciază

  34. alina said, on ianuarie 21, 2010 at 11:38 am

    Toate citatele sunt scanate dupa BIBLIA CRESTIN ORTODOXA CUMPARATA DE MINE PERSONAL , EDITIE IMBRACATA IN PIELE SI CU SEMNATURA FOSTULUI PATRIARH AL ROMANIEI . ALTE CITATE SUNT LUATE DIN ACATISTUL BUNEIVESTIRI LUAT DIN ACELASI LOC .

    Apreciază

  35. alina said, on ianuarie 21, 2010 at 11:41 am

    Toate acestea sunt scanate dupa cursuri ale facultatii de teologie …

    Apreciază

  36. alina said, on ianuarie 21, 2010 at 11:44 am

    Spuneai ca esti unul care practica invatatura ortodoxa si nu stii toate acestea ?

    Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 21, 2010 at 11:46 am

      alina

      Cat tupeu ai. In BIBLIA CRESTIN ORTODOXA CUMPARATA DE TNE PERSONAL scrie Isus si nu Iisus?

      Apreciază

  37. […] Generalul Emil Străinu considera si el ca Basescu a castigat alegerile prin folosirea dracismelor […]

    Apreciază

  38. DC said, on martie 11, 2010 at 6:26 am

    Despre ideile lui Doru Bem nu pot spune decat atat: EREZIE, EREZIE, EREZIE!
    El pune ortodoxia in aceeasi oala cu practicile ezoterice si ne aduce pe tava un TERCI cu care vrea sa-i ademeneasca pe cei mai putin informati. PERICULOS! Am tot cautat articole bine documentate care sa-i combata ratacirea, dar nu am gasit nimic… Acelasi lucru pot spune si despre aiurelile extratereste ale lui Emil Strainu…
    (Saccsiv, imi pare ciudat ca @alina, in postarea din 20 ian. 11:40 am, va pune pe picior de egalitate cu Doru Bem…)

    Apreciază

  39. […] In plus despre acest subiect poti citi aici: https://saccsiv.wordpress.com/2010/01/08/generalul-emil-strainu-considera-si-el-ca-basescu-a-castigat… Tags: noduri, noduri animate, noduri folositoare, pregatire 2012, supravietuire […]

    Apreciază

  40. […] Generalul Emil Străinu considera si el ca Basescu a castigat alegerile prin folosirea dracismelor […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.