SACCSIV – blog ortodox

VIDEO: Manifestaţii masive la Madrid pe fondul agravării crizei

Posted in criza economica, Spania by saccsiv on decembrie 13, 2009

   Citez din articolul Manifestaţii masive la Madrid pe fondul agravării crizei:

   Câteva zeci de mii de persoane au manifestat sambata la Madrid pentru apărarea locurilor de muncă, răspunzând apelului lansat de două mari sindicate naţionale, într-un moment în care Spania este afectată dur de criza mondială şi înregistrează o rată a şomajului de aproape 18 la sută, relatează AFP.

   Reuniţi sub sloganurile „pentru dialog social” şi „pentru ca ei să nu profite de criză”, manifestanţii şi-au propus să adreseze un avertisment guvernului, care a anunţat că intenţionează să reformeze piaţa muncii inspirându-se din flexibilitatea modelului german.

   Demonstraţia este „un avertisment către puterea centrală şi regională, pentru ca în strategia de ieşire din criză să nu folosească improvizaţii„, a declarat secretarul general al sindicatului CCOO, Ignacio Fernandez Toxo, în timp ce liderul sindicatului UGT, Candido Mendez, a apreciat că sacrificiile necesare pentru depăşirea crizei „trebuie împărţite în mod echitabil„.

   Premierul socialist Jose Luis Rodriguez Zapatero a propus partenerilor sociali, la începutul lunii decembrie, o reformă a pieţei muncii inspirată din modelul german. Guvernul de la Berlin a instituit un sistem care permite firmelor să îşi disponibilizeze parţial personalul, statul asigurând 65 la sută din salarii pentru o perioadă de doi ani.

   În pofida crizei, în trimestrul al treilea rata şomajului în Germania a fost de 7,6 la sută în noiembrie, faţă de 17,9 la sută în Spania, unde trecerea în şomaj parţial a salariaţilor implică o negociere cu sindicatele şi autorităţile administrative.

   Conform articolului Spania, al doilea motiv de îngrijorare al zonei euro:

   După ce situaţia economică a Greciei a început să-i pună pe jar pe oficialii europeni, a venit rândul Spaniei să prezinte motive de îngrijorare. Motivele? Aceleaşi ca şi în cazul elen: gradul foarte mare de îndatorare şi incertitudiea privind recuperarea economică. 

   Agenţia de rating financiar Standard and Poor’s a anunţat că a pus sub supraveghere situaţia din Spania şi a scăzut perspectiva economică a acesteia de la „stabil” la „negativ”, după ce, la începutul acestui an a scos-o de pe lista ţărilor notate cu AAA, dându-i ratingul AA+.

   Anunţul S&P vine la puţin timp după ce ratingul suveran al Greciei a fost, de asemenea, deteriorat de către Fitch, în urma problemelor referitoare la deficitul bugetar şi la datoria publică.

   Un eventual scenariu grec i-a speriat pe investitorii spanioli, astfel că Bursa de la Madrid a suferit o depreciere masivă în această săptămână.

   Decizia de a plasa Spania sub supraveghere negativă pentru următorii 2 ani este justificată de aşteptările ca PIB-ul să aibă o creştere extrem de mică, iar deficitul bugetar să crească.

   Guvernul estimează un deficit public de 9,5% din PIB în 2009 şi de 8,1% în 2010, în timp ce datoria publică va ajunge la 62,5% în anul viitor, în condiţiile în care limitele impuse de zona euro sunt de 3% pentru deficit şi de 60% pentru datoria publică.

   Este adevărat totuşi că situaţia din Spania nu se compară cu cea a Greciei, unde deficitul este estimat la 12,7%, iar datoria la 113% pentru 2009 şi la 120% pentru 2010.

   Dacă datoria publică a Spaniei nu reprezintă un motiv real de îngrijorare pe termen scurt, creşterea economică şi faptul că statul va ieşi din recesiune mai greu decât alte ţări din zona euro reprezintă un motiv pentru care agenţia de rating să se îndoiască de stabilitatea economică spaniolă.

   „Situaţia din Grecia este foarte gravă”

   Un alt motiv de îngrijorare este şomajul extrem de ridicat. Spania prezintă o rată a şomajului de 20%, ceea ce înseamnă că 4,5 milioane de oameni nu au un loc de muncă. În aceste condiţii, revenirea consumului este imposibilă.

   Conform unor informaţii neoficiale apărute în presa străină, agenţiile de rating se pregătesc să pună sub monitorizare state precum Portugalia sau Marea Britanie, ceea ce va aduce un dezechilibru pentru moneda unică.

   Îngrijorarea în zona euro a început când Fitch a revizuit în scădere ratingul Greciei pentru credite pe termen lung, cu perspectivă negativă, din cauza temerilor privind evoluţia pe termen mediu a finanţelor publice.

   Dat fiind faptul că datoria publică a Greciei a ajuns la suma record de 300 de miliarde de euro, ministrul suedez al afacerilor europene a admis că situaţia din Grecia este foarte gravă, deşi oficialii europeni exclud posibilitatea unui faliment.

VIDEO

   Cititi va rog si:

VIDEO: Căderea economică a Greciei, primul stat UE aproape de incapacitate de plată. Manifestatii de strada

 

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on decembrie 13, 2009 at 8:20 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. kosk said, on decembrie 13, 2009 at 9:03 pm

    ..si Berlusconi a ramas fara cativa dinti…

    Apreciază

  3. Radu said, on decembrie 14, 2009 at 9:48 am

    Mare atentie la exprimare!!!
    Peste tot in media apare in titlu Grecia ar putea parasi zona euro. Adica paraseste zona euro dar nicidecum UE-ul!!! 😉
    Din UE nu iesi decat cu picioarele inainte!

    Apreciază

  4. […] VIDEO: Manifestaţii masive la Madrid pe fondul agravării crizei […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: