SACCSIV – blog ortodox

9-11 decembrie 2009: Familia, în atenţia Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României

Posted in ECUMENISM, ECUMENISMUL, PARLAMENTUL Romaniei by saccsiv on decembrie 9, 2009

   Citez din articolul Familia, în atenţia Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României:

   În zilele de 9-11 decembrie 2009 va avea loc la Palatul Parlamentului Micul dejun cu rugăciune, acţiune organizată de Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României, sub înaltul patronaj al preşedinţilor celor două Camere parlamentare.
   Tema centrală a acestei întruniri este „Criza familiei în epoca contemporană”, propusă în cadrul şedinţelor săptămânale ale Grupului Ecumenic de Rugăciune, în contextul modificării unor articole din noul Cod civil.
   Vor participa membri ai Parlamentului României, parlamentari din străinătate, alte personalităţi politice, reprezentanţi ai cultelor recunoscute în România, organizaţii non-guvernamentale cu preocupări în promovarea valorilor familiei.
   Biserica Ortodoxă Română va fi reprezentată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon Arhiepiscopul Târgoviştei, Exarh Patriarhal.
   Înfiinţat în anul 1992, Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României, militează pentru promovarea valorilor creştine în viaţa politică, din acesta făcând parte deputaţi şi senatori aparţinând cultelor creştine recunoscute în România.
   Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, reprezentantul permanent al Patriarhiei Române la lucrările acestui Grup de Rugăciune este Preotul Ion Armaşi, Secretar de cancelarie.

   Comentariu saccsiv:

   Suna bine, protejarea familiei … Necazul este ca nu-i decat un nou prilej folosit pentru inocularea „valorilor” ecumenismului in mentalul colactiv. Nu-i de mirare ca Biserica Ortodoxă Română va fi reprezentată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon Arhiepiscopul Târgoviştei, Exarh Patriarhal. Cititi va rog si:

26 august – 2 septembrie, Geneva: intrunirea CONSILIULUI MONDIAL AL BISERICILOR. BOR este reprezentata de Mitropolitul Nifon Mihaita

VIDEO Elogiu ECUMENISMULUI in discursurile conferinței prilejuite de aniversarea a 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România

 

6 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on decembrie 9, 2009 at 8:56 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. GRIGORE said, on februarie 18, 2010 at 2:04 am

    CE SA VA SPUN DE FAPT ECUMENISMUL ESTE CEA MAI ODIOASA PROBLEMA PENTRU TOATE FAMILIILE DE ROMANI.TOATE CRIZELE ACESTEA FAMILIALE PROVIN DE LA ACEST SATANISM (ECUMENISM) PROPAGAT DE SLUJITORII PATRIARHIEI ROMANE .SUNT DEZAMAGIT SA VAD CA PATRIARHUL TARII MELE ADUCE OMAGII PAPEI CARE ORICEAR FI EL NEAMT POLONEZ POLOPONEZ NU VA IUBI ORTODOXIA NICIODATA.DE CE CONDUCEREA ROMANIEI(NU NOI OAMENII DE RAND)AU CAZUT SI VOR CADE IN GENUNCHI CA NISTE SLUGI CREDINCEOSE IN FATA OCCIDENTULUI.
    SUNT DEZILUZIONAT DE FATARNICIA SI SLUGARNICIA IPS DANIEL IN POMPOASA ATMOSFERA DE SARBATORIRE A 10 ANI DE LA VENIREA LU RAPOSATU ECUMENIST IOAN PAUL IN ROMANIA.TOTI DIN PATRIARHIE STIU CUI SLUJESC CATOLICII SI MASONII DAR SETEA DE BANI IA FACUT SA NU AIBA NICI UN RESPECT PENTRU SFANTA BISERICA ORTODOXA APOSTOLICA ROMANA.SA LE FIE RUSINE CA-SI BAT JOC DE TOTI SFINTII SI MARII INAINTASI AI NEAMULUI NOSTRU ROMANESC.SUNT SIGUR CA TOTI ACESTI ECUMENISTI SI MASONI ISI VOR LUA RASPLATA DE LA BUNUL DUMNEZEU.SUNT OEBITI DE ERESURI SI DE ISPITA DIVOLULUI CARE SE NUMESTE EURO INTEGRATIE .BISERICA CATOLICA NU ARE NIMIC IN COMUN CU ORTODOXIA.IN RANDURILE CLERILOR CATOLICI IN ULTIMII ANI CRESTE PROCENTUL HOMOSEXUALITATII EI NU SUNT COMPATIBILI CU MENTALITATEA CLERICA DIN EST.NU M-AM ASTEPTAT SA AVEM IN FRUNTEA BISERICII NOASTRE O SLUGA A MARELUI ERES AL ACESTUI VEAC…..ECUMENISMUL.

    Apreciază

  3. CUPRINS A – N « Saccsiv's Weblog said, on august 8, 2010 at 5:28 pm

    […] 9-11 decembrie 2009: Familia, în atenţia Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României […]

    Apreciază

  4. […] 9-11 decembrie 2009: Familia, în atenţia Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României […]

    Apreciază

  5. […] 9-11 decembrie 2009: Familia, în atenţia Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: