SACCSIV – blog ortodox

SPURCAREA PLANETEI CONTINUA: Incepand cu 1 noiembrie, SODOMITII SUEDEZI SE VOR PUTEA CASATORI RELIGIOS

Posted in casatorii intre homosexuali, HOMOSEXUALITATE, SODOMIE by saccsiv on octombrie 29, 2009

   Citez din articolul Biserica Suedeza, aproband deja casatoria gay religioasa, este preocupata de pregatirea unei slujbe speciale…:

   ”Biserica din Suedia a aprobat joi, în propriul sinod, căsătoria homosexualilor în biserică, permisă de legea suedeză încă din data de 1 mai”.
   Măsura, care se va aplica începând cu data de 1 noiembrie, a fost adoptată cu o majoritate de aproximativ 70% din cei 250 de membri ai Sinodului, a declarat instituţia religioasă protestantă într-o declaraţie, care prevede în plus şi adoptarea unei slujbe pentru căsătoria gay.
   În momentul adoptării legii de către Parlamentul suedez, în aprilie, Biserica Luterană, separată de Stat în anul 2000, a sprijinit reformele, dar a amânat aprobarea oficială a acesteia până la Sinod.

   Suedia, deja pionieră în materie de drept la adopţie pentru cuplurile homosexuale, devine astfel una dintre primele ţări care autorizează celebrarea slujbelor religioase pentru căsătoria gay, în sânul principalei sale congregaţii religioase.

   73% dintre suedezi aparţineau Bisericii Suediei, în 2008.

   Principala asociaţie suedeză pentru apărarea homosexualilor, RFSL, a salutat măsura luată: „RFSL felicită Biserica Suediei, în baza deciziei acesteia, membrii acesteia – homosexuali şi bisexuali – începând de acum să se simtă mai bine-veniţi în societate”, se afirmă într-o declaraţie.

   Cititi va rog mai multe la:

Church of Sweden says yes to gay marriage

   Comentariu saccsiv:

   Ce biserica e asta? Sa ne amintim ca o sora protestanta a ei primeste chiar sodomiti in randul preotilor:

SPURCAREA PLANETEI CONTINUA: luteranii primesc si homosexuali activi in randul clerului

   Sau ca la anglicani se poarta consacrarea episcopala a femeilor si binecuvantarea casatoriilor homosexuale.

   Oricum, protestantii sunt eretici, dar chiar asa? Cum se mai pot autodefini crestini?

 

13 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on octombrie 29, 2009 at 6:41 pm

    Pentru mai facilita parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. mdskz said, on octombrie 29, 2009 at 6:46 pm

    SI te mai intrebi de ce lumea asta se duce de rapa? Poftim raspunsul: Aprobarea casatoriei intre gay 😐 Doamne cred ca voi avea cosmaruri

    Apreciază

  3. Diego said, on octombrie 29, 2009 at 6:59 pm

    vremurile pe care le traim sunt mai rele ca cele de pe vremea lui Noe

    Apreciază

  4. em said, on octombrie 29, 2009 at 7:50 pm

    eu nu inteleg un lucru: daca tot vrei sa traiesti in rahat, de ce iti mai trebuie si binecuvantarea bisericii pt asta? La ce foloseste tot circul asta si toata imitarea crestinatatii? Inteleg ca au drepturi. Ok. Daca vor cu tot dinadinsul, au si dreptul sa stea in cap tot restul vietii lor, dar de ce tin neaparat sa aiba biserica drept temelie pt mizeria lor? Nu stiu; pare un fel de maimutareala. Sper sa ramana acolo moda asta care distruge oamenii moral, fizic si sufletesc. Si mai sper din suflet ca romanii sa aiba puterea, curajul si bunul simt sa se opuna la tot ce este contra firii.

    Apreciază

    • ROrtodox said, on octombrie 29, 2009 at 8:46 pm

      E simplu. Ce alta lovitura mai puternice adusa crestinatatii decat slujbe pentru homosexuali? .. poate binecuvantarea avortului … Si tot acest razboi este in principiu indreptat impotriva bisericii .. Niste occidentali la un protest aveau bannere ” Proud to be gay, lesbians and catholics ” .. lor li se pare extraordinar de normal .. ei deja merg pe principiile astea new-age de genu ” love is everything ” .. pff …

      Apreciază

  5. Mircea said, on octombrie 29, 2009 at 8:48 pm

    http://www.ziare.com/articole/celule+stem (Cercetatorii pregatesc terenul pentru generatiile infertile care vor urma, ei reusind sa creeze din celule stem inclusiv ovule si sperma, ceea ce inseamna ca pe viitor a avea mostenitori nu va mai presupune nici macar contactul dintre cele doua sexe.

    Ovulele si sperma au fost create in laboratoarele Universitatii Stanford din California special pentru a servi celor care sufera de infertilitate sau celor care au ramas sterili de pe urma tratamentelor pentru cancer, relateaza Daily Mail.

    Asta ar insemna ca pana si cuplurile gay vor putea avea copii care sa fie, din punct de vedere biologic, ai lor. Totusi, va mai dura ceva ani pana cand populatia va avea acces la aceasta posibilitate de a procreea…) . DOMNUL SA NE FEREASCA DE ASA CEVA!

    Apreciază

  6. daniel said, on octombrie 30, 2009 at 7:25 am

    dragii mei prieteni,

    din stem si celule se vor naste monstrii.
    va spun ca toate aberatiile cu homosexuali, cu incercarile acestea de a denigra Biserica, de a rasturna toate valorile, nu depasesc cu nimic grozaviile din inima noastra, acolo unde trebuie sa mai reflectam in rugaciune si nadejdea in Domnul nostru Iisus Hristos.
    sunt liberi sa isi aleaga calea.
    noi le spunem: fratilor nu este bine. pocaiti-va si intoarceti-va la Biserica.
    daca ei nu se intorc din pacatele lor, noi nu trebuie sa ne amaram sufletele noastre, pentru ca asta este o inselare. sa ramanem cu o compasiune pentru ei si cu iubirea care ne da putere sa ii ajutam sa fie si ei pe calea buna atunci cand se hotarasc.
    ei sunt morti vii.
    cu viata noastra evlavioasa, cu sacrificiile noastre pentru ei, cu Harul lui Dumnezeu sa nadajduim ca macar unul se va intoarce din calea sa de pierzanie.
    asa sa fie.
    va iubesc,
    Daniel

    Apreciază

  7. CUPRINS O – W « Saccsiv's Weblog said, on august 8, 2010 at 5:51 pm

    […] SPURCAREA PLANETEI CONTINUA: Incepand cu 1 noiembrie, SODOMITII SUEDEZI SE VOR PUTEA CASATORI RELIG… […]

    Apreciază

  8. anna said, on noiembrie 18, 2011 at 4:31 pm

    de cand sunt luteranii biserica ? O data ce au iesit din biserica e normal ca ia luat dracu in primire. Asta poate fi si spre revenirea la ortodoxie a celor sinceri dintre ei. Deocamdata nimic nu e grav cat Biserica adevarata nu face asa compromisuri.

    Apreciază

  9. […] SPURCAREA PLANETEI CONTINUA: Incepand cu 1 noiembrie, SODOMITII SUEDEZI SE VOR PUTEA CASATORI RELIG… Spurcarea planetei continua: statul american New Hampshire legalizeaza si el casatoriile intre homosexuali Google doreste sa va controleze casele Like this:LikeBe the first to like this. […]

    Apreciază

  10. Antonia said, on iulie 9, 2012 at 12:13 am

    Care este menirea casatoriei? Nasterea de prunci. Nasterea, nu adoptia. Prin casatorie, barbatul si femeia devin un singur trup. Barbatul si femeia, nu barbatul cu barbatul, nici femeia cu femeia. Prin casatorie, barbatul urmeaza sa fie cap al familiei crestine. Of, Doamne. Ce cap al familiei crestine poate fi un om care nu pune inceput bun unei vieti de familie

    Vai de cei care profaneaza Taina Cununiei. Dumnezeu nu Se lasa batjocorit.

    Apreciază

  11. […] duce o campanie mondială pentru legalizarea căsătoriilor între homosexualiSPURCAREA PLANETEI CONTINUA: Incepand cu 1 noiembrie, SODOMITII SUEDEZI SE VOR PUTEA CASATORI RELIG… Spurcarea planetei continua: statul american New Hampshire legalizeaza si el casatoriile […]

    Apreciază

  12. […] SPURCAREA PLANETEI CONTINUA: Incepand cu 1 noiembrie, SODOMITII SUEDEZI SE VOR PUTEA CASATORI RELIG… Spurcarea planetei continua: statul american New Hampshire legalizeaza si el casatoriile intre homosexuali Google doreste sa va controleze casele […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: