SACCSIV – blog ortodox

DANION VASILE: „Eu sunt mădular al Bisericii lui Hristos şi fac parte din Biserica Ortodoxă Română”

Posted in Biserica Ortodoxa Romana, Danion Vasile by saccsiv on septembrie 25, 2009

   Citez integral articolul Danion Vasile: Pozitia mea eclesiologica

   „În ultima vreme au apărut pe internet diferite acuzaţii la adresa mea, cum că m-aş fi rupt de Biserica Ortodoxă Română şi aş fi trecut la Biserica de stil vechi. Lucrurile au luat însă o turnură specială: am ajuns să fiu nr. 1 în clasamentul „ereticul anului” – cu 25% din voturi, la un sondaj realizat de un blog cvasi-anonim care vrea cu orice chip să facă rating. Printre cei propuşi erau părintele Iustin Pârvu şi alte nume de referinţă pentru ortodoxia românească, dar şi un nume mai puţin cunoscut precum: „EMILIAN DE LA RUNC – gherasimistul de la Runc – (pentru necunoscători: gherasimiştii sunt o sectă care îi dau gurului lor – acum decedat – cinstea ce i se cuvine persoanei Mântuitorului. Ex: «Sfinte» Gherasime «Mântuitorul» nostru, mântuieşte-ne pe noi…Nu-i aşa că aţi rămas şocaţi?)” Caracterizarea aceasta are toate şansele să fie total inexactă, câtă vreme părintele Iustin este numit „GURU JUSTIN – iubitorul de sectanţi”.

   Sfinţii Părinţi ne învaţă să primim orice defăimări, dar atunci când suntem numiţi eretici să nu primim această ocară.

   Eu mărturisesc, cu toată convingerea, învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, primesc toate canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice şi Locale. Dacă sunt acuzat că sunt eretic, să mi se aducă o singură dovadă, din cărţile, conferinţele sau emisiunile la care am fost invitat. Nu sunt şi nici nu pretind că sunt infailibil. Dar, dacă există ceva în învăţătura Sfinţilor Părinţi care contrazice vreuna din ideile mele, mă lepăd de ideea mea şi primesc ceea ce au învăţat Sfinţii Părinţi. Câtă vreme nu se aduce nicio dovadă a pretinsei erezii în care mă aflu, e cazul ca acuzatorii să se justifice.

   În topul în care părintele Iustin e nominalizat ca iubitorul de sectanţi eu am fost nominalizat ca iubitorul de stilişti, cu precizarea: „a obţinut această nominalizare în urma numeroaselor articole stiliste de pe blogul său”. Aşa cum se poate vedea din blog-ul meu, nu am scris niciun material legat de problema schimbării calendarului. Tot ce am făcut a fost să preiau anumite materiale, cum ar fi Enciclica patriarhiei ecumenice din 1920 sau deciziile Sinodului din 1948 sau diferite alte articole, pe care le-am crezut edificatoare pentru această problemă.

   Faptul că în România se susţine faptul că schimbarea calendarului – respinsă de majoritatea Bisericilor Ortodoxe la momentul respectiv – s-a datorat unei calculări greşite a datei prăznuirii Sfintelor Paşti e dovedită ca falsă de către Enciclica patriarhiei ecumenice din 1920. Nu înseamnă că eşti stilist dacă publici documente bisericeşti sau materiale ale părinţilor din secolul XX.

   În Biserica Ortodoxă există un principiu foarte clar – apartenenţa la Biserică, la o grupare schismatică sau la o grupare eretică se vădeşte prin primirea Sfintei Împărtăşanii. Dacă primeşti împărtăşania de la catolici înseamnă că eşti catolic, chiar dacă spui că eşti ortodox. Eu m-am împărtăşit şi mă împărtăşesc în Biserica Ortodoxă Română şi în Bisericile surori cu care ea se află în comuniune. Eu sunt mădular al Bisericii lui Hristos şi fac parte din Biserica Ortodoxă Română.

   Faptul că eu consider schimbarea calendarului o greşeală nu mă scoate din BOR. Mari părinţi români contemporani – părintele Elefterie de la Dervent, părintele Iachint de la Putna sau părintele Ioanichie Bălan considerau o greşeală schimbarea calendarului. Părintele Iustin Pârvu a spus că ar fi primul care ar trece pe stil vechi, dacă Biserica ar accepta să revină pe stil vechi. Dar acest punct de vedere nu i-a scos pe părinţi în afara Bisericii…

   Trebuie totuşi să precizez două puncte sensibile ale problemei schimbării calendarului: există un curent – cum este cel al părintelui Epifanie Teodoropoulos, care susţine că Bisericile locale care nu sunt în comuniune cu patriarhia de Constantinopol sunt schismatice. Adică Sinodul ROCOR, sinodul rus din exil, din care a făcut parte Sfântul Ioan Maximovici, a fost un sinod schismatic. Ceea ce implică faptul că Sfântul Ioan Maximovici nu e sfânt… O altă dovadă adusă în sprijinul acuzaţiei că sinodul ROCOR a fost schismatic este faptul că s-a aflat în comuniune cu diferite grupări din Grecia, grupări care ţin de stilul vechi.

   Cât priveşte mulţimea de grupări de stil vechi din Grecia, ar trebui să fie evident că, dacă nu s-ar fi schimbat calendarul, aceste grupări ar fi fost în Biserica oficială a Greciei. Nu e vina lor că unele Biserici locale au schimbat calendarul şi ei au încercat să păstreze neschimbată credinţa Sfinţilor Părinţi. De-a lungul secolelor, au fost mai multe Sfinte Sinoade care au anatemizat orice încercare de schimbare a calendarului bisericesc (chiar Sfântul Ioan Iacob a tradus în limba română textul unei astfel de anateme…)

   Vrem sau nu, sinoadele respective (cel mai cunoscut fiind cel din 1583) au pronunţat anatemele respective. E foarte delicat deci ca un creştin de stil nou din România să îl acuze pe un creştin din ROCOR că este schismatic deoarece ierarhii lui au condamnat schimbarea calendarului.

   O a doua problemă este cea a minunilor prin care Dumnezeu a arătat că schimbarea calendarului a fost o greşeală – cea mai clară minune fiind arătarea Sfintei Cruci din Atena în 1925 (detalii pe http://www.danionvasile.ro/blog/2009/05/18/aratarea-minunata-a-semnului-sfintei-cruci-langa-atena-in-anul-1925/). Sunt de părere că cei care trec cu vederea această minune se aseamănă necredincioşilor care nu cred că Sfântul împărat Constantin cel Mare a văzut pe cer semnul aducător de biruinţă al Sfintei Cruci…

   Eu cred că harul nu a părăsit Biserica Ortodoxă Română. Sunt atâtea minuni care arată că harul lucrează şi în BOR. Faptul că unii se folosesc de învăţăturile Sfinţilor Părinţi ca fariseii, negând faptul că există Sfinte Taine în BOR, e problema lor. Cred că Dumnezeu lucrează în Biserica Ortodoxă Română. Nu ştiu dacă lucrează în Biserica soră din Finlanda, care stă sub anatema primului Sinod ecumenic deoarece prăznuieşte Sfintele Paşti cu ereticii şi nu cu restul ortodocşilor (fapt pentru care a fost condamnată de Sinodul Bisericii Sârbe). Nu ştiu dacă lucrează în Biserica din Antiohia, foarte deschisă faţă de monofiziţi. Nu sunt eu în măsură să judec astfel de lucruri, de aceea nici nu mă pronunţ.

   Pentru poziţia mea faţă de schimbarea calendarului nu pot fi acuzat că sunt eretic şi nici nu pot fi acuzat că sunt stilist (cu atât mai mult cu cât termenul e nepotrivit – greşeala fiind a celor care au schimbat calendarul, cu toată opoziţia Sinoadelor Bisericilor surori – Ierusalim, Alexandria, Antiohia, care au refuzat să ia parte la pseudo-sinodul din 1923).

   În ce priveşte unele detalii – cum văd poziţia părintelui Dionisie de la Colciu, a părintelui Ieronim din Eghina sau sinodul ROCOR –, nu am un punct de vedere definitiv. Şi, câtă vreme nu am m-am lămurit îndeajuns, nici nu mă grăbesc a face publică o poziţie.

   Cât priveşte căderea Bisericii oficiale din har, aşa cum apare în mai multe profeţii – cea mai clară fiind poate cea a Sfântului Kukşa din Odessa, ea va avea loc abia la cel de-al optulea Sinod Ecumenic. Conform profeţiilor, atunci va avea loc o îndepărtare de învăţătura Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei, pentru a netezi calea venirii Antihristului. La înscăunarea Antihristului vor lua parte şi mulţi ierarhi şi preoţi, susţinători ai noii religii apostate.

   Dacă acest sinod va avea loc în viitorul apropiat, ne vom convinge singuri dacă profeţiile au fost sau nu adevărate. Şi, dacă într-adevăr învăţătura Sfinţilor Părinţi va fi lepădată de sinodali, se vor găsi totuşi ierarhi care să stea împotriva curentului aşa cum Sfântul Marcu al Efesului a stat împotriva ierarhilor apostaţi la Sinodul de la Ferarra-Florenţa. Şi clericii şi creştinii iubitori de Hristos îi vor urma.

   Acestea fiind spuse, îi rog pe fraţii mei în Hristos să mă pomenească în rugăciune, pentru a putea face faţă ispitelor venite de la diavol şi de la slujitorii lui. Iar în ceea ce îi priveşte pe cei care i-au minţit pe alţii, spunând că eu m-am rupt de Biserica Ortodoxă Română şi am trecut la stilul vechi, aştept să văd ce alte minciuni vor scorni. Că năravul din fire la unii nu prea are lecuire…”

   Fratele si prietenul meu Danion se refera, la inceputul articolului sau, la un blog de tip starpitura-gunoi, denumit Claudiu Devreme:

http://claudiudevreme.blogspot.com/

   Si l-am denumit prea bland pe cel ce se exprima la modul:

   „GURU JUSTIN

   secta petruvodistă

   Iar in afara de Duhovnicul nostru drag, mai loveste pe oricine aduce „atacuri nesimţite la adresa ierarhiei şi a Patriarhului României”. De asemenea pe cei ce au o atitudine anti-cip.

16 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on septembrie 25, 2009 at 10:39 am

    Frate Alexandru, l-am sters. Modifica tu cum crezi.

    Apreciază

  2. Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on septembrie 25, 2009 at 10:40 am

    Pentru mai facilita parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  3. Avatarul lui fane fane said, on septembrie 25, 2009 at 12:27 pm

    ati dat in mintea copiilor , fratilor ? Plecati urechea si ochiul la orice … ? Din astia or sa mai apara din ce in ce mai multi si veti vedea ca in scurt timp raportul va fi invers : ei mai multi decat voi , pentru ca voi veti incepe sa fiti cenzurati putin cate putin . Nu uitati insa niciodata : cainii latra , ursul merge !
    Doar Bunul si Blandul Dumnezeu nu ne paraseste niciodata si nu avem pricina de deznadejde , in rest … Doamne ajuta !

    Apreciază

  4. Avatarul lui Maria Maria said, on septembrie 25, 2009 at 12:49 pm

    Deh . Danioane raspunde cu cea mai dureroasa arma acestor nevrednici de adevar – INDIFERENTA ! 🙂 FII INDIFERENT 🙂 Daca stii ca nu ai vina nu te mai consuma , viata e prea frumoasa pentru a ne ocupa timpul cu astfel de gunoaie „marca ” romaneasca sau straina : ).

    Apreciază

  5. Avatarul lui Donkeypapuas Donkeypapuas said, on septembrie 25, 2009 at 1:14 pm

    Sinodul din 1948? Adică încercarea MOSCOVEI staliniste de a-şi impune politica şi în domeniul vieţii bisericeşti? Interesant! În cazul ăsta, domnule (sau tovarăşe?) Dan Ion Vasile, eu personal te acuz de KGB-ism de cea mai joasă speţă! Să preamăreşti actele OCUPANTULUI sovietic este dovadă şi de ANTIROMÂNISM! Vorbim de aceeaşi Moscovă care, în timpul ţarismului, a scos limba georgiană din Biserică (veche de 1500 de ani), a scos limba română din bisericile moldovene de peste Prut iar ceea ce încerca STALIN în 1948 venea în continuarea aceluiaşi dhu drăcesc, fost ţarist, în acel moment bolşevic… Astea vă sunt „dovezile”, domnule Dan Ion Vasile? Bine că ştiu de cine să mă feresc de acum încolo!

    Apreciază

  6. Avatarul lui acelas acelas said, on septembrie 25, 2009 at 1:26 pm

    deci cine e autorul blogului claudiu devreme? sa nu se creeze confuzie cu numele lui claudiu tarziu … ne puteti spune ? e teolog, un cunoscut ceva?

    p.s. : daca trecerea la calendarul nou a fost o greseala, pot fi de acord, insa asta nu inseamna astazi noi nu avem harul. Deci sa privim esentialul, chiar daca a fost o greseala, sa mai degropam mortii acum mi se pare un act riscant, in aceste vremuri f tulburi.Din moment ce suntem in comuniune cu ce pe calendar vechi din alte tari, nu mai conteaza absolut deloc, iar o problema ar ramane doar la cei pe stil vechi din aceste tari daca iar accepta pe stilistii de la noi. Dar nu prea cred, caci ar insemna sa intre in comuniune si cu unii si cu alti, ceea ce ar presupune ca nu exista nici o diferenta intre noi de aici. Pai da, adica diferenta de esenta nu exista …

    deci cine e autorul acelui blog .. ?

    Apreciază

    • Spunea cineva:”Calendarul nu ne poate desparte de HRISTOS”,lucru perfect adevarat,caci nu timpul ne mantuieste ci faptele noastre.Oameni buni,oare uitati ca si in cadrul BOR exista doua comunitati de crestini ortodoxi care folosesc calendarul neindreptat.Au in componenta Sfantului Sinod,membrii cu aceleasi drepturi si se supun HOTARARILOR LUI. Este vorba se Mitropolia BASARABIEI ,cu trei eparhii si de Vicariatul UCRAINIAN cu sediul la Sighetul Marmatiei,vicariat ce tine direct de Sinodul BOR.Toti suntem in COMUNIUNE si nu ne desparte nimic.Din scelasi Sf.Potir ne unim cu DOMNUL SLAVEI,cei ce acuza ca timpul {calendarul} ne desparte nu face nimic altceva,decat sa arunce samanta zazaniei intre frati. Nu ne poate desparte de comuniunea cu HRISTOS decat atitudinea noastra ,atitudine ce uita de PORUNCA CEA MARE,adica IUBIREA ce trebuie aratata semenului nostru pe care avem obligatia :”sa-l iubim ca pe noi insine”O alta obligatie pe care trebuie sa n-o uitam este aceia ca numai calauziti de acelasi DUH SFANT,vom depasi greutatile acestei vieti. Cat de bine si frumos este a fi fratii impreuna…..Nicu..

      Apreciază

  7. Avatarul lui valentin valentin said, on septembrie 25, 2009 at 1:42 pm

    este clar o facatura de blog si prin denumirea lui face analogie la numele lui Claudiu Tarziu.
    Nu m-as mira daca apare un blog chiar cu numele lui Tarziu. Sunt in stare sa face orice pentru a-si arunca semintele lor stricate.
    prima oara cand am aflat de la un amic ca parintele Danion sustine calendarul vechi imediat l-am condamnat pe parinte , si m-am gandit ca incearca sa dezbine. Parinte sa ma iertati!!!
    apoi am citit un articol al parintelui Cleopa despre aceasta problema si m-am luminat.

    Apreciază

  8. Avatarul lui proscrisul proscrisul said, on septembrie 25, 2009 at 1:49 pm

    Sfânta Evanghelie după Matei Capitolul 18
    1. În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor?
    2. Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor,
    3. Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
    4. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.
    5. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte.
    6. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.
    7. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.
    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=18
    Sfânta Evanghelie după Luca Capitolul 9 vers 44-50
    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=9
    ortodox=Cf. lat. orthodoxus, gr. orthodoxos < orthos – drept, doxa – părere].
    EREZÍE s.f. 1. Doctrină contrară dogmelor religiei (mai ales religiei creștine catolice) care este condamnată de biserică. 2. (Fig.) Rătăcire, abatere, greșeală, eroare. [Gen. -iei. / cf. fr. héresie, it. eresia, gr. hairesis – alegere].

    Apreciază

  9. Avatarul lui proscrisul proscrisul said, on septembrie 25, 2009 at 2:08 pm

    Sfânta Evanghelie după Ioan Capitolul 12
    42. Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă;
    43. Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. …
    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=12

    Apreciază

  10. Avatarul lui proscrisul proscrisul said, on septembrie 25, 2009 at 2:12 pm

    Sfânta Evanghelie după Matei Capitolul 23
    12. Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa.
    13. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
    14. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.
    15. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.
    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=23

    Apreciază

  11. Avatarul lui proscrisul proscrisul said, on septembrie 25, 2009 at 2:48 pm

    Epistola către Galateni a Sfântului Apostol PavelCapitolul 4
    21. Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea?
    22. Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă. …
    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=29&cap=4
    8. Şi zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
    9. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
    10. Oricui va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta.
    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=12

    Apreciază

  12. Avatarul lui sorin sorin said, on septembrie 25, 2009 at 5:19 pm

    Acest Claudiu Devreme nu trebuie sa va supere…el are mintea asa cum ii spune si numele: devreme (necoapta)!

    Apreciază

  13. CUPRINS A – N « Saccsiv's Weblog said, on august 8, 2010 at 5:47 pm

    […] DANION VASILE: „Eu sunt mădular al Bisericii lui Hristos şi fac parte din Biserica Ortodoxă Ro… […]

    Apreciază

  14. Cine are pe DUMNEZEU de TATA si are BISERICA de MAMA,numai acela poate fi necontestat MADULAR al BISERICII lui HRISTOS. Nu poti afirma ca iubesti pe DUMNEZEU,iar pe cel de langa tine il urasti.Numai iubindu=ne unii pe altii,putem intr-un glas sa-L marturisim pe DUMNEZEU CEL IN TREIME laudat.Nicu.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.