Saccsiv – Weblog

GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna …

Posted in Ramakrishna, Swami Vivekananda, ziarul Lumina by saccsiv on Septembrie 20, 2009

   In Sfanta zi de duminica, auto numitul „primul ziar crestin din Romania” publica articolul Tradiţia Ramakrishna: o experienţă creştină hindusă semnat de pr.prof. univ. dr. Nicolae ACHIMESCU, pe care-l redau integral:

  „Fiind o religie universală, creştinismul şi valorile sale nu se autoconservă într-un anume spaţiu şi timp; dimpotrivă, într-un fel sau altul, el devine obiectul unor trăiri şi experienţe care ies din tiparele propriei tradiţii religioase, culturale etc. Tocmai de aceea, dincolo de un Iisus Hristos autentic creştin, descoperim un Hristos acceptat, dar perceput puţin altfel în cadrul altor religii, mai precis în viaţa unor mari personalităţi necreştine cum ar fi, de pildă, Sri Ramakrishna (1834-1886), un vizionar proeminent al istoriei religioase mai noi din India, dar şi îndrumătorul spiritual al lui Swami Vivekananda, fondatorul Misiunii Ramakrishna (vezi R. Hummel, Indische Mission und neue Frömmigkeit im Westen, Stuttgart, 1980, p. 145). Ramakrishna a trăit într-un mediu religios pluralist, în care, pe lângă hinduşi, trăiau musulmani şi creştini. Pentru o perioadă determinată de timp, de multe ori trei sau patru zile, obişnuia să studieze intensiv şi exclusiv scrierile sacre ale altor religii, să poarte îmbrăcămintea specifică adepţilor acestora şi să se identifice cu propria cultură a acestora.

   După ce a fost iniţiat în creştinism, a început să mediteze, concentrându-se asupra chipului lui Iisus. El mărturiseşte că în aceste momente avea sentimentul că Hristos ieşea din icoană, îl îmbrăţişa şi se contopea cu el. Această contopire, însă, ne aminteşte mai degrabă de idealul upanişadic decât de experienţa unirii cu Hristos din creştinism (vezi descrierea acestei experienţe la H. Torwesten, Ramakrishna und Christus oder das Paradox der Inkarnation, Planegg, 1981, p. 88).

   Întrebarea fundamentală care se pune în acest context este ce vrea să însemne această experienţă mistică multireligioasă pe care un hindus precum Sri Ramakrishna o are. Desigur, răspunsul poate fi dat din diferite perspective. În primul rând, Ramakrishna consideră că experienţa sa interreligioasă confirmă faptul că toate religiile sunt căi de acces spre Dumnezeu. Cu toate acestea, spre deosebire de succesorul său, S. Vivekananda, el n-a împărtăşit niciodată concepţia privind o anume unitate de tip monistic a religiilor. În perioadele scurte în care a fost preponderent preocupat de creştinism şi islam, Sri Ramakrishna a devenit inapt pentru a cinsti divinităţile hinduse. Totodată, însă, abia atunci a înţeles ce înseamnă diversitatea religiilor, mărturisind tuturor că toate îl conduc pe om spre Dumnezeu.

   În al doilea rând, privind lucrurile dintr-o perspectivă a psihologiei religiilor, reţinem că orice divinitate sau întemeietor de religie poate declanşa în cineva anumite emoţii care, potrivit tradiţiei hinduiste, de pildă, ţin de o anume experienţă a lui Dumnezeu. C. A. Stark, într-o lucrare a sa, referindu-se la Ramakrishna, subliniază că experienţele sau „realizările“ sale spirituale sunt generate de „emoţii“ (bhavas) (vezi C. A. Stark, God of All: Sri Ramakrishnaâs Approach to Religious Plurality, Cape Cod, Massachusetts, 1974, p. 101). Mai precis, în viziunile sale, Ramakrishna nu făcea altceva decât să experimenteze un Hristos hinduizat (K. Klostermaier, A Survey of Hinduism, New York, 1989, p. 218 sq.).

   Nu în cele din urmă, în hinduismul modern, asemenea experienţe au devenit indispensabile; religia înseamnă esenţialmente „realizare“, în sensul că Divinul trebuie simultan cunoscut şi experimentat personal. Religia, din această perspectivă, nu înseamnă doar a accepta ceva, a crede în ceva, cât mai degrabă a trăi ceva, a reuşi să simţi transformarea propriei conştiinţe în funcţie de ceea ce îţi doreşti. Este şi motivul pentru care noţiunea neo-hinduistă „spiritualitate“ are o cu totul altă semnificaţie decât în spaţiul „materialismului occidental“; în contrast cu aceasta, spiritualitatea neo-hinduistă năzuieşte după propria sa „realizare“, respectiv să realizeze propria sa „fiinţă spirituală şi divină“ (cf. Martin Kämpchen, „Art. Indische Spiritualität“, în Praktisches Lexicon der Spiritualität, hg. von Christian Schütz, Freiburg i. Br., 1988, 1198). Dacă ar fi să exprimăm această idee într-o accepţiune creştină, înseamnă că omul devine el însuşi Hristos.

   În hinduismul modern, mergându-se pe linia lui Sri Ramakrishna, există voci care pretind chiar că Hristos poate fi perceput şi „realizat“ cu mult mai bine de către unii hinduşi decât o pot face creştinii tradiţionali. „Noi, hinduşii, Îl înţelegem mai bine pe Iisus decât voi, creştinii“, clamează teza fundamentală a tradiţiei Ramakrishna.

   Călugărul Swami Abhedananda, folosind un titlu foarte sugestiv, „De ce un hindus Îl acceptă pe Hristos, dar respinge Biserica?“ (vezi S. Abhedananda, Warum verwirft ein Hindu das moderne Kirchentum, obgleich er Christus anerkennt? Einzig autorisierte deutsche Übersetzung, Leipzig/Frankfurt a. Main, 1903; cf. traducerea şi comentariul făcute de către R. Hummel pe marginea textelor lui S. Abhedananda şi S. Ranganathananda, în: H.-J. Loth, M. Mildenberger şi U. Tworushka (Hg.), Christentum im Spiegel der Weltreligionen, Stuttgart, 1978, pp. 30-34, 94-97), subliniază că, în viziunea sa, „Biserica“, „Bisericitatea“ (Churchianity, Kirchentum) înseamnă dogme, misiune, sentimente de superioritate etc. Dimpotrivă, Hristos este recunoscut inclusiv de hinduşi ca Fiu şi întrupare a lui Dumnezeu, dar nu ca singura întrupare (avatara), ci ca o întrupare între multe altele. Prin urmare, scopul fiecărui om n-ar trebui să fie acela de a deveni „creştin“, ci de a deveni „Hristos“, un Hristos care, aşa cum afirmă Swami Ranganathananda, un călugăr din mişcarea Ramakrishna-Mission, „L-a adus pe Dumnezeu aproape de om şi i-a unit pe cei doi cu legătura iubirii ş…ţ Această iubire faţă de Dumnezeu, această comuniune strânsă cu El ş…ţ reprezintă singurul mijloc de a potoli setea spirituală a sufletului“ (vezi S. Ragananthananda, The Christ We Adore, Calcutta, 1960, p. 7).”

   CE NU SPUNE ARTICOLUL:

Foto: http://farm4.static.flickr.com/3097/3255618909_7af1f6ddef.jpg

   Sri Ramakrishna Paramahamsa (1836-1886) a fost si este considerat de multi dintre discipolii sai o incarnare a lui Dumnezeu …

   A fost preot al lui Kali:

Foto: http://images.elfwood.com/art/a/a/aaronstaengl/kali.jpg

   Primul sau indrumator spiritual a fost o femeie ascetica „specializata” in Tantra.

   In afara de crestinism, a mai „experimentat” si islamismul.

   A fost un adept al trezirii sarpelui kundalini, dracul ce isi amageste discipolii ca le va da intelepciune si care initial se arata a fi o lumina deosebit de frumoasa, pentru ca mai apoi sa se arate intr-o infatisare terifianta …

   L-au admirat Max Muller, Mahatma Gandhi, Jawaharlal Nehru, Sri Aurobindo si Leo Tolstoy. I-a influentat pe Franz Dvorak si Philip Glass.

Foto: http://www.vivekananda.net/photos/PhotosSV/Jaipur(probably)-1891-1-s.jpg

   Swami Vivekananda (1863-1902), nascut Narendranath Dutta, este cel ce a facut cunoscuta “invatatura” lui Ramakrishna in occident.

   A studiat de asemenea scrierile lui David Hume, Immanuel Kant, Johann Gottlieb Fichte, Baruch Spinoza, Georg W. F. Hegel, Arthur Schopenhauer, Auguste Comte, Herbert Spencer, John Stuart Mill, Charles Darwin si a fost fascinat de evolutionism.

   A fost mason.

   Scrierile sale au fost apreciate de multi intelectuali si savanti ai vremii, iar Nikola Tesla a fost interesat si influentat de cosmogonia si teoriile sale.

   Multe rataciri au mai aparut in Lumina:

ADAM A FOST UN MAIMUTOI? Ziarul Lumina promoveaza evolutionismul

Dilema in ziarul Lumina: „CINE L-A UCIS PE GOLIAT? – Redeschiderea unui dosar”

Guy de Maupassant, elogiat in ziarul Lumina

   Poate mai sunt si altele, dar articolul de mai sus le intrece pe toate pe care le-am intalnit. Este extrem de grav sa publici asa ceva si sub forma asta, caci smintesti pe cei micuti. Mare pedeapsa isi vor lua. Pe de alta parte, este inca o dovada ca:

Obiectivul Patriarhului este acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii”

Anunțuri

49 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on Septembrie 20, 2009 at 1:48 pm

    Pentru mai facilita parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • Radu Iacoboaie said, on August 18, 2014 at 5:59 pm

      UN DOCUMENTAR EXCEPȚIONAL DESPRE PANEREZIA ECUMENISMULUI:

      Îl recomand cu căldură tuturor fraților ortodocși de pretutindeni, îndeosebi preoților, dintre care unii nu conștientizează că au o mare misiune pe lumea asta… Doamne ajută!

      Apreciază

  2. Donkeypapuas said, on Septembrie 20, 2009 at 3:41 pm

    Eu, dimpotrivă, am văzut în articol cum unii, fără să-l cunoască pe Hristos, totuşi sunt atraşi de El, şi asta în timp ce ei şi tot neamul lor fac parte din păgâni şi idolatri. Pe când unii europeni (cu rădăcini vechi creştine) îl părăsesc pe Hristos pentru tot felul de rătăciri deşarte!

    Ar fi putut să aibe chiar şi alt titlu: „Gura păcătosului adevăr grăieşte!”

    Apreciază

    • saccsiv said, on Septembrie 20, 2009 at 3:59 pm

      Prietene, ce tot zici? Cei care vin la Hristos sunt una, iar ratacitii despre care se face vorbire in articol sunt cu totul altceva. Tu ai inteles care este mesajul lor?

      Apreciază

    • darie said, on Octombrie 4, 2009 at 7:16 pm

      dar cine esti tu sa ii judeci pe alti europeni ?

      cum poti sa spui ca poti ajuge la Adevar fiind in afara Adevarului?

      Apreciază

  3. proscrisul said, on Septembrie 20, 2009 at 5:08 pm

    MEDITATIA,CALE SPRE DECEPTIE
    http://www.trilulilu.ro/mihaioana/6b7b9475a92837

    Apreciază

  4. proscrisul said, on Septembrie 20, 2009 at 5:18 pm

    Video: UNDE DUCE ECUMENISMUL? De la unirea cu catolicii si pana la Maitreya si ANTIHRIST
    https://saccsiv.wordpress.com/2009/09/17/video-unde-duce-ecumenismul-de-la-unirea-cu-catolicii-si-pana-la-maitreya-si-antihrist/

    Apreciază

  5. parereamea said, on Septembrie 20, 2009 at 8:55 pm

    Dumnezeule mare! Profesor doctor cica! Au inebunit cu totii aia de la facultatea de teologie??? Nu ia nimeni atitudine la asa ceva? Nu mai e nici un teolog adevarat in tara asta ca sa combata de la nivel de dr. la nivel de dr.???

    Apreciază

  6. parereamea said, on Septembrie 20, 2009 at 8:58 pm

    Pentru „cei mici” ca noi, care nu au lamurite aceste aspecte legat de hindusi, sa citeasca printre altele si cartea „Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie”. Se gaseste de descarcat pe sfaturiortodoxe.ro, si cred ca si pe alte situri.

    Apreciază

  7. Donkeypapuas said, on Septembrie 20, 2009 at 11:03 pm

    Practic, india se găseşte la stadiul în care se găsea Imperiul Roman în momentul venirii lui Hristos! Ori Apostolii nu s-au adresat populaţiei păgâne cu cuvinte gen: „Băi, rătăciţilor”. Mai degrabă cu exemple gen: „Uite ce a spus Platon, uite ce a scris Aristotel…” Dar cu rătăciţii (adică sectarii şi ereticii), într-adevăr reacţia a fost alta – pentru că aceia, creştini fiind, au părăsit adevărul descoperit de Hristos. Să nu uităm că Sfinţii Apostoli au fost consideraţi în unele cetăţi păgâne drept întrupări ale zeilor, iar aceştia au avut mult de lucru ca să le îndrepte concepţiile greşite.

    Apreciază

    • Roland said, on Septembrie 21, 2009 at 4:04 am

      Ziarul LUMINA nu se adreseaza indienilor , ci adreseaza Crestinilor Romani asemenea mesaje INTOCMAI pentru a-i dezorienta(RATACI)

      Apreciază

  8. Iubesc Patriarhul said, on Septembrie 21, 2009 at 10:58 am

    India a fost si ea odata crestina. Pe vremea sf ap Toma. Ca asa se zice in viata sfantului apostol. Ca se crestinasera toti. Apoi mai sunt doi sfinti Iosafat si Venimin parca in care se zice la fel, ca intreaga imparatie a fost crestinata. Cum au cazut si de ce nu cunosc…

    Apreciază

  9. Andreea said, on Septembrie 21, 2009 at 7:56 pm

    Durerea mare este ca nenea asta de e prof.univ.dr.bla,bla,bla,preda unde altundeva,la Fac.de Teologie a universitatii iesene,adica indoctrineaza cu tampeniile astea,viitorii pastori ai turmei lui Hristos…cam cati vor avea puterea sa faca fata ispitelor,cam cati vor avea duhovnici buni,care sa-i indrume in greul urcus duhovnicesc?!Ce nevoie are un crestin si mai ales unpreot,de toate informatiile astea”pretioase”?Il ajuta sa combata ceva?In nici-un caz,la cum pune nenea problema in articolele sale si credeti-ma,le-am citit pe toate acum,dupa articolul de fata…dl.prof.netezeste calea religiei new-age,a acelei religii care promite prostimii pacea si bunastarea eterne.Iar despre cei de la lumina(si lucifer lumineaza,nu?),ce mai poti spune?!!Otrava este strecurata lent,dar sigur,clar si precis…Bine ca avem presa cu adevarat ortodoxa,adica Lumea Credintei si Lumea monahilor,Presa ortodoxa etc.Si cartile Sf.Parinti si ale marilor duhovnici ortodocsi,pe care i-a lasat Domnul pentru luminarea mintilor noastre!Doamne ajuta-ne!

    Apreciază

    • darie said, on Octombrie 4, 2009 at 7:25 pm

      Bravo Andreea ai pus degetul pe rana ; daca la teologie au copiii adica viitorii preoti asemenea rataciti , inseamna ca sf Parascheva are mult de lucru la Iasi pentru ca sa pastreze integritatea duhovniceasca a celor ce vor fi mai incolo pastori de suflete ; eu l-as destitui din invatamant pentru asemenea afirmatii
      am mai auzit ceva similar , un parinte profesor univ de la fac de teologie de la Bucuresti mi-a zis ca sf Nicolae a procedat incorect cand i-a tras o palma lui Arie ; de parca el e mai duhovnicesc ca sf Nicolae ; dar acesta este efectul studiilor protestante ; caci asa cum ne spunea noua un parinte , teologia la nivelul mintii nu creeaza sfinti ci oameni demonizati

      Apreciază

  10. Alfa said, on Septembrie 21, 2009 at 9:10 pm

    Cu regret trebuie sa admit ca il cunosc pe acest prof. dr. pr. Mai mult decat mi-as fi dorit. Si nu are sens sa aduc in discutie alte aspecte legate de persoana lui decat unul singur, foarte important. Experienta pe care a trait-o in anul 2002, daca imi aduc aminte bine, cand acest preot impreuna cu altii de prin facultatea din Iasi au mers intr-o excursie in Israel, Grecia si Turcia. La intoarcere si in repetate randuri isi exprimau uimirea si perplexitatea in legatura cu faptul ca in cele mai multe locuri unde acum aprox. 1000-1500 de ani crestinismul era in epoca lui de aur, nu a mai ramas piatra pe piatra, cu mici exceptii. Pe pr. Achimescu acest lucru l-a determinat sa concluzioneze ca si crestinismul nu e altceva decat o alta religie care a avut un inceput si va avea un sfarsit la fel de tragic precum vechile culte romane sau egiptene. Nu stiu daca atunci si-a pierdut credinta, dar cu siguranta ulterior vorbea doar de crestinismul muribund. Si discursurile si predicile lui sau ale altor prelati ortodocsi nu ar trebui sa va duca in eroare, chiar daca acestea sunt de multe ori in cel mai curat spirit si continut ortodox autentic. Otrava trebuie amestecata cu cea mai buna miere, nicidecum cu cea contrafacuta. Si sa nu uitam un fapt la fel de important: acolo unde acestia toti sunt cu adevarati „frati” functioneaza o regula clara: in randurile lor nu pot intra decat cei bogati si cei care in societate isi indeplinesc exemplar functia, slujba. Imi pare rau doar ca amagesc atatea suflete si ca din pacate sunt orbiti de lucruri marunte si vor pierde in final, asezandu-se singuri de partea celui nepotrivit.

    Apreciază

  11. […] Saccsiv: GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  12. RaMoon said, on Septembrie 22, 2009 at 11:10 am

    Credinciosi…? credinciosi in ce???
    Dumnezeu e Unicul, Singurul, Creatorul….ce le-a lasat pe toate…
    Sunteti o adunatura de fanatici , constipati mental…cara nu intelegeti ca in creatie totul este evolutie, schimbare si transformare…!!!
    Aduceti inchizitia inapoi!!!! Vanatori de vrajitoare!!!
    In articol sa vorbeste de adevaratul crez – nu de docma – si de faptul ca Iisus poate fi descoperit si trait in tot si in toate, oriunde si de oricine…
    Cine suntei voi pacatosilor de va credeti singurii alesi a lui Dumnezeu si detinatorii Adevarului Absolut ???!!
    Priviti la voi sa vedeti cat de mici si penibili sunteti in inchistarea voastra.
    Numai niste minti slabe (fara credinta) pot fi smintite…. ceea ce ati si demonstrat!
    De ce ti-e frica, de aia nu scapi!
    Treziti in voi adevarata Iubire cu care ne-a inconjurat pe toti Iisus (indiferent de credinta, pozitie sociala, avere etc) – numai astfel se poate ajunge la Dumnezeu.
    Moralisti de 2 parale!

    Apreciază

    • saccsiv said, on Septembrie 22, 2009 at 11:59 am

      Datorita gandirii asteia, daca nu te trezesti, te vei inchina antihristului.

      Apreciază

    • darie said, on Octombrie 4, 2009 at 7:32 pm

      DRaga ….Ramoon , caci nu shtiu care iti este numele adevarat , sa shtii ca am practicat o forma a yogai mai mult de cinci ani si chiar si acum cand m-a scos un parinte calugar din mainille diavolului mai trag ponoasele ; crede-ma ca unde nu exista Sfintele Taine , Maica Domnului si Sf CRuce , acolo e doar adunatura de demoni ; si sa shtii ca asa cum ii faci pe altii pe net asa vei ajunge si tu
      Adevarata Iubire nu poate fi in afara Adevarului

      Apreciază

    • Costi said, on Decembrie 13, 2009 at 12:58 pm

      Amesteci minciuna cu Adevarul. Dumnezeu este vesnic si neschimbat, deci si invatatura bisericii este vesnica si neschimbata. Trairea adevarata a lui Hristos este numai in Ortodoxie. Falsa lor piosenie este o hula la adresa Lui. Ei denatureaza invataturile Lui introducand printre randuri formulari din invataturile lor despre reincarnare si multe altele. Iisus poate fi descoperit oriunde si de oricine dar nu poate fi trait „in tot si in toate, oriunde si de oricine…” deoarece a-l martusiri altfel decat in Adevar inseamna hula la adresa sa. Nu suntem fanatici nici constipati mental. Doar marturisim ca exista un singur Adevar si nu mai multe, chiar daca asta ne face un pic radicali. De aceea nu pot fi mai multe credinte adevarate, doar una. De altfel, formularea „cine nu este cu Mine e impotriva Mea” a fost enuntata de Domnul Hristos si nu poti sa-l acuzi ca el este fanatic sau constipat mental.

      Apreciază

    • radu jiga said, on Februarie 14, 2010 at 8:45 am

      indignarea prin care raspunzi, modul prin care te exprimi, prin care judeci din exterior, ca sa nu spun de sus, dovedeste de fapt o frustrare, nicidecum faptul ca ai detine secretul adevarului. chiar si pseudonimul pe care ti l-ai ales de Soarele si Luna dovedeste o infatuare. poate ca vine de la numele de Ramona, dar cum l-ai transformat dovedeste o oarecare autosuficienta. eu abia acum am citit acest articol si sunt de acord cu ceilalti care ti-au raspuns ca esti in ratacire. sa ne fereasca Dumnezeu!

      Apreciază

  13. Andreea said, on Septembrie 22, 2009 at 6:20 pm

    SoareLuna,
    esti ca si pierdut,cu o astfel de gandire,ca sa nu mai pomenim crasa ignoranta in care te scalzi…inchizitia,dragalasa faptura,nu a fost un fenomen al ortodoxiei,nici pe departe,a fost pur catolica,adica a acelor „crestini”care au prigonit la greu si poporul nostru dreptcredincios,de-a lungul veacurilor,as putea spune ca au fost chiar mai rai decat paganii!
    Eu,cand descopar fiinte ratacite asa,ca tine,ma intreb ce-o fi in sufletul bietelor voastre mame sau bunici,macar una dintre ele trebuie sa fi fost o femeie cu frica de Dumnezeu,doar nu v-a dat nastere kali…te-ai intrebat asta vreodata sau te-ai gandit cata durere pricinuiesti unei fiinte pe care trebuie sa o iubesti sau s-o fi iubit si tu candva?Degeaba incerci sa induci in mintea cuiva vreun sentiment de vinovatie,singurul smintit aici esti tu si cei care judeca asemeni tie,intrucat Mantuitorul Hristos a spus-o clar:”Eu sunt Calea,Adevarul si Viata si nimeni nu ajunge la Tatal decat numai prin Mine”!Nu te poti inchina la soare,la luna,la kali sau mai stiu eu cum s-o fi numind mamona(mai pe intelesul tau,satan) si sa te inchini Dumnezeului nostru,adica PreaSfintei Treimi,caci acesta este Dumnezeul la care se inchina crestinii adevarati,adica singurul Dumnezeu Adevarat!Mai stii alte religii sau pseudoreligii puturoase,putind a cadavre descompuse plutitoare pe Gange,care sa se inchine Dumnezeului nostru?Ca eu,in „constipatia”mea mentala,nu cunosc…stiu foarte multe cazuri de derapati care s-au intors pe Cale,fara de care nu este mantuire,ci osanda vesnica,deci se poate si pentru tine,trebuie doar sa vrei…In momentul in care Il scoti pe Dumnezeu din inima ta,lepadandu-te de El,intorcandu-ti urechea de la Adevar,catre basme hinduse pierzatoare de suflet,locul nu ramane gol,vine rapid stapanitorul lumii acesteia si se cuibareste.
    In alta ordine de idei,Saccsiv,le-am lasat celor de la Lumina un comentariu aseara,pe care am crezut ca l-au publicat,era absolut de bun-simt,astazi insa,disparuse,ca prin minune.Atat as vrea sa le mai spun,cam cat isi mai imagineaza ei ca o sa-i mai rabde Bunul Dumnezeu,o vesnicie?Timpul trece rapid,acusi ne trezim in fata Dreptului Judecator,ce vor face aceste caiafe „crestine”atunci?Care amesteca ceea ce este de neamestecat,Lumina cu intunericul,Adevarul cu minciuna,Binele cu raul,Calea cu haul iadului….
    Nu este o intamplare(la Dumnezeu,nimic nu este intamplator)faptul ca Icoana Maicii Domnului de la schitul Huta,din Bihor,a plans pe 29 august a.c.,cu lacrimi de mir..icoana este o copie a celebrei Icoane facatoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan,Rusia,cunoscuta ca grabnic ajutatoare impotriva ereziilor si in vremuri de prigoana!

    Apreciază

    • darie said, on Octombrie 4, 2009 at 7:43 pm

      andreea , eu am fost de fata la Huta in 29 august caci sunt din Oradea si am vazut cu ochii mei minunea ; daca vrei sa vb pe acest subiect emailul meu este dariedragoi@yahoo.com
      dar…precum ai si observat afirmatiile tale au trecut pe langa urechea lui ramoon ; foarte trist caci macar referirea pe care ai facut-o la mamica lui ar fi trebuit sa ii deschida ochii ca isi bate joc de ea daca mai crede in Kali and company ; oricum chiar faptul ca face referire la DT( ce-o fi insemnand ) si la Sfintele Carti arata ca este ceva in neregula ; degeaba are Iisus „infinita iubire ” pentru noi si „Gratia ” ( cred ca tipul a fost catolic) daca noi IL ranim cu invectivele noastre catre ceilalti ( fie ele si virtuale )

      Apreciază

  14. RaMoon said, on Septembrie 23, 2009 at 9:41 am

    Andreea,
    probabil ca pentu unii sunt pierdut, dar interior, sufleteste, m-am regasit…
    probabil ca pentu unii sunt ignorant, dar mai bine asa decat inchistat…..
    inchizita si toata nebunia s-a nascut din inchistare….din rastalmacirea Adevarului si a Cuvantului lui D.T. de catre OAMENI (moralisti) ca cei care-si posteaza frustarile pe satfel de liste…
    nicaieri nu am spus de inchinat la Zei „pagani” – e doar in mintea ta.
    daca citeai ce am scris ai fi simtit – „In articol sa vorbeste de adevaratul crez – nu de docma – si de faptul ca Iisus poate fi descoperit si trait in tot si in toate, oriunde si de oricine…”
    cu ce te-a deranjat…?
    sau numai unii (alesi???) au „dreprul” de a se bucura de Gratia lui Iisus ?

    ai dreptate cand spui: „intrucat Mantuitorul Hristos a spus-o clar:”Eu sunt Calea,Adevarul si Viata si nimeni nu ajunge la Tatal decat numai prin Mine”! „…

    eu am spus cumva altceva…?

    „Treziti in voi adevarata Iubire cu care ne-a inconjurat pe toti Iisus (indiferent de credinta, pozitie sociala, avere etc) – numai astfel se poate ajunge la Dumnezeu.”

    e gresit?…sau ai sa-L judeci si pe EL ce a ajutat (servit) pe toti (in infita Sa Iubire) fara fara nicio discriminare?
    Ignoranta….. citeste Cartile Sfinte si nu incerca sa le-ntelegi cu MINTEA, ci cu INIMA…sa poata ajunge la Sufletul tau.
    Mintea a generat ororile….Inima l-a slavit pe D.T.
    si la uma fiecare va da socoteala pentu ce a facut si cum a trait… daca Dumnezeu a lasat (in imensa Sa bunatate) posibilitatea ,fiilor Lui , de a alege cum sa ajunga la El, cum poti sustine ca doar tu detii Adevarul – nu cumva asta e smintire si un orgoliu, o mandrie fara masura ?
    Multi au cazut din cauza asta … chiar si Lucifer….

    Apreciază

    • parereamea said, on Septembrie 23, 2009 at 10:33 am

      Dogma, nu docma! Ai facut aceeasi greseala de 2 ori, deci nu e greseala de editare.
      Suntem prea „mici ” noi aici, intradevar ca sa continuam o astfel de discutie cu tine.
      Dar de ce nu te duci, daca esti atat de sigur pe tine, sa te smulgi de cap, sa te iei la tranta in „invataturi” cu un calugar ortodox ceva mai vestit pentru harul sau? Ca sa lamuresti o data cum e cu iubirea lui Iisus pentru tine de care vorbesti, caci macar aceasta iubire ati avea-o in comun, nu? In rest, inchistare sau nu, frustrari sau nu, astea sunt minore pana la urma…Iubirea conteaza. Astept cu interes impresiile talel 🙂 …

      Apreciază

    • saccsiv said, on Septembrie 23, 2009 at 10:40 am

      Spune tu sincer: esti yoghin? Ca pareri new age ai.

      Apreciază

  15. RaMoon said, on Septembrie 23, 2009 at 11:41 am

    Scuze…a fost copy-paste.
    Cat despre vorbit cu un calucar….. am fost si nu la unul… si sunt Oameni prin care, chiar „vorbeste” Dumnezeu… ajunsi la Maturitate – ceea ce va doresc la Toti.
    Oricum intelepciunea vine odata cu varsta si anii de traire intru-Dumnezeu….
    Iar polemicile astea nu sunt decat pierdere de timp si si sadisfactie pentru…stiti voi cine…

    uimitor – chiar nu conteaza ce sunt….. ineresant cum se pun ‘etichete”….. de genul „nu esti cu noi, esti ipotriva noastra”…. judecati, judecati, judecati….
    …accepare, toleranta, umilinta, respect, bun-simt, iubire… ce usor se uita…

    Mai de mult auzisem o povestioara… se spune ca cei iubiti de D.T. isi pot anticipa momentul mortii…
    Un calugar batran, care toata viata a servit la bucatarie, a anuntat ca in cateva zile, data…, la ora…, va trece la cele sfinte…, asa ca sa se pregateasca cu cele necesare.
    Auzind aceasta, staretul se maine tare si spuse; cum e posibil asa ceva, Dumnezeu sa-i faca o asa „favoare” cand el nu a fost decat un biet bucatar care doar ne servea masa, fata de mine care am facut atatea sacrificii in viata …posturi, rugaciuni etc pentru a-i fi placut lui Dumnezeu. ce merite asa mari are el?
    La care auzind acestea, calugarul spuse – da, dar in toata viata, eu nu am judecat pe nimeni…
    Trageti concluziile singuri…

    Imi pare rau ca v-am „deranjat”.
    In cele mai multe cazuri se spune ca „adevarul supara”…
    Dumnezeu sa va aiba in paza si sa va lumineze!

    Apreciază

    • parereamea said, on Septembrie 23, 2009 at 3:00 pm

      Cuvinte mestesugite.. la care Tatal Minciunii Satana se pricepe cel mai bine.
      De la tonul initial al primului comentariu in care ne faci pe toti fanatici, constipati, mici si penibili,(sa mai enumerez ca sa-ti reamintesti cat de plin a fost textul tau de injurii?) etc deci ton total jignitor si acuzator ai trecut treptat spre un alt ton „imbalsamat” de nici nu mai poti fi recunoscut. Dar, bineinteles, nici in acest ultim comentariu nu te poti abtine sa nu bagi ghimpi otraviti (adica de, adevarul revelat de tine.. supara)
      Pe cine crezi tu ca pacalesti? Pe cine crezi tu ca reusesti sa ranesti?
      Care va-sa-zica RaMoon, cine pe cine judeca pana la urma?
      Venisi aici ca sa faci oleaca de polemica ca altceva nimic nu se intelege de la tine.
      Da, m-ai deranjat venind aici si aruncand cu venin in noi. Vezi-ti de viata ta si pe noi lasa-ne in neputinta noastra.
      Spune ceva aici daca e de folos, nu doar ca sa-ti etalezi ura pentru cei care nu au un suflet atat de mare si de cuprinzator ca tine.
      Tu macar te vezi cine esti? Dai pilde intelepte cu calugari in ultimul comentariu si in primul ne vorbesti despre „adevaratul crez”. Ca sa te plagiez, cine esti tu pacatosule sa stii care e adevaratul crez?
      Iar calugarii cu viata sfanta cred ca i-ai vazut de la distanta sau pe la TV, nu cred ca te-a rabdat pielea sa te cobori din inalturi sa te umilesti langa ei. Altfel, ai fi invatat intradevar ceva.
      N-ai sa-mi duci tu pacatul de a te fi judecat, atat cat am facut-o, dar, vezi mataluta, noi nu suntem nici fraieri si nici prosti, chit ca suntem ortodocsi! Caci te-am judecat nu pentru ca ne-ai jignit in firea noastra omeneasca (caci ai nimerit exact pe langa cu jignirile), ci ai jignit pe Mantuitorul Iisus. Si asta nu e de iertat!
      Iti las tie frazele duhovnicesti de incheiere… Hai, pa..

      Apreciază

  16. cAsAndrA said, on Septembrie 24, 2009 at 3:30 pm

    Cititi adevarul despre pedofilul Ramakrishna si alti „luminati’ yoghini (si nu numai) in cartea „Stripping The Gurus” de Geoffrey Falk,ce poate fi gasita pe site-ul cu ac.nume. Falk a fost un „calugar ” yoghin timp de 10 ani pana cand s-a trezit din prostie si acolo scrie cum erau in realitate.
    Sau cartea extraordinar de buna „Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie”, care se gaseste la Sfaturi ortodoxe.
    Toate aceste secte (nu sunt altceva) impreuna cu adventistii,pentecostalii,etc. sunt creaturile noii ordini si ajuta la transformarea oamenilor in zombies. Folosesc tehnici subversive de spalare a creierului, in special hipnoza, si sunt in legatura cuCIA, unde raporteaza progresele facute in racolare.
    Toata aceasta moda pt. suflete slabe a fost creata de „teozoafa”Blavatsky, in spatele careia se aflau agentii SSionisti.

    Apreciază

  17. darie said, on Octombrie 4, 2009 at 7:55 pm

    nu mai am nici un comentariu ca am cam facut destule , dar cred ca nu ar strica sa publicati macar o parte din aceste reactii de pe net in lumea credintei ; sa-i fie invatatura de minte parintelui achimescu

    Apreciază

  18. darie said, on Octombrie 4, 2009 at 7:57 pm

    dar se vede ca ramoon e un sincer cautator al Adevarului ; Domnul sa-l lumineze ca deocamdata rataceste( ca noi toti de altfel )

    Apreciază

  19. Ucenicul said, on Octombrie 5, 2009 at 8:52 am

    Doamne ajuta!
    Fratilor, cred ca ar fi timpul sa nu mai va inselati: PATRIARHIA ROMANA NU ESTE ORTODOXA! Numai niste eretici pot sa propovaduiasca asemenea prostii. Adevarata traditie ortodoxa abia daca o mai gasesti. Ascultarea noastra de eretici nu poate fi justificata sub nici o forma. Antihristul isi pregateste viitoarea sa „biserica” folosindu-se de toti inaintemergatorii sai. Noua religie va cuprinde ceva din fiecare religie existenta insa in esenta sa va fi acelasi iudaism care cu 2000 de ani in urma L-a respins pe Hristos. Rugati-va sa gasim Calea cea Adevarata! Numai Hristos si Biserica Sa ofera mantuire, in rest totul nu este decat inselare pirzatoare de suflet. Destepta-te romane!

    Apreciază

  20. Mona said, on Octombrie 19, 2009 at 5:17 pm

    Sa ne ajute Dumnezeu sa ne pastram credinta in Hristos! De ce ne umplem de dispret atunci cand auzim ca pana si preotii nostri au alte invatatur? Sa nu uitam ca si ei sunt oameni si pot gresi. Se spune ca, atunci cand va veni sfarsitul, pana si arhiereii se vor lasa de Hristos si se vor inchina antihristului.
    Noi, turma, avem nevoie de un pastor.Sa ne rugam pentru arhireii nostri ca sa-i intareasca Dumnezeu si sa incercam sa nu-i criticam. Haideti sa ne rugam pt. toti preotii pt. ca sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne fereasca de cursa vicleanului.
    Un parinte sfant a proorocit de ziua aceea si-i plangea pe cei ce stateau ca ierarhi: vai, voua….!
    Doamne ajuta-ne!

    Apreciază

  21. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  22. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  23. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  24. VLAD said, on Decembrie 30, 2009 at 7:53 am

    INGROZITOR

    Apreciază

  25. rastoaca olivia said, on Martie 25, 2010 at 9:28 pm

    necredincioasa sint si eu dar in gunoiul hindus /paginesc eu nu cred.

    Apreciază

  26. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  27. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  28. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  29. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  30. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  31. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  32. raduiacoboaie said, on August 18, 2014 at 11:51 am

    Reblogged this on Radu Iacoboaie.

    Apreciază

  33. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază

  34. […] GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna … […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: