Saccsiv – Weblog

„Previziuni” sumbre in studiul “State of the Future” (“Starea viitorului”) realizat de Millennium Project (cu finantare din partea BANCII MONDIALE si a fundatiei ROCKEFELLER)

   Cu exceptia fratilor de la RAZBOI INTRU CUVANT, o foarte importanta stire a trecut aproape neobservata de catre cele mai importante site-uri anti sistem. Redau mai jos, integral, articolul Lumea peste zece ani: şomajul, violenţa şi lipsa apei vor afecta miliarde de oameni. La final voi face si o scurta analiza a sa.

   „Efectele tot mai accentuate ale crizei economice şi ale încălzirii globale mondiale ar putea afunda în sărăcie şi violenţă jumătate din populaţia Pământului şi ar putea lăsa trei miliarde de oameni fără apă, arată cel mai mare studiu de până acum îndreptat cu ochii spre viitorul apropiat.

   Omenirea va trebui să facă un efort de talia misiunii Apollo 11, care a trimis oamenii pe Lună în 1969, pentru a supravieţui ravagiilor făcute de schimbările de climat. Fără planuri susţinute de dezvoltare, “miliarde de oameni vor fi condamnaţi la sărăcie şi mare parte din civilizaţie va intra în colaps”. Energia ecologică, resursele de hrană şi răspândirea democraţiei vor avea toate de suferit în următorii 10-15 ani.

   Acesta este semnalul de alarmă tras de studiul “State of the Future” (“Starea viitorului”), cel mai mare de până acum care aruncă un ochi analitic asupra viitorului, realizat de 2.700 de experţi din întreaga lume şi obţinut de cotidianul The Independent înainte de publicarea lui de luna viitoare.

   Efectele recesiunii şi ale încălzirii globale sunt teme-cheie.

   Cercetătorii avertizează că jumătate din omenire ar putea da piept în următorul deceniu cu valuri masive de şomaj şi cu acte de violenţă – mai ales în condiţiile în care crima organizată a ajuns la venituri globale estimate la trei trilioane de dolari, de două ori mai mult decât bugetele militare ale tuturor ţărilor puse la un loc de pe urma acestor efecte.

   Problemele imediate sunt preţurile în creştere la mâncare şi la energie, împuţinarea resurselor de apă şi intensificarea migraţiei “din cauza factorilor politici, de mediu şi economici”. Până în 2025, de exemplu, trei miliarde de oameni ar putea rămâne fără surse de apă potabilă, pe măsură ce populaţia continuă să crească. Iar urbanizarea masivă, uzurparea tot mai accentuată a habitatelor naturale sau concentrarea producţiei animale ar putea da naştere unor noi pandemii de talia gripei porcine. 

   Studiul laudă însă Internetul, care s-a dovedit a fi cel mai mare stimulent “pentru globalizare, democratizare, creştere economică şi educare din istorie” şi susţine că progresul tehnologic “a dat naştere unei lumi interdependente care poate crea şi implementa strategii globale pentru îmbunătăţirea perspectivei omenirii’.

   Totuşi, chiar dacă progresele tehnologice şi ştiinţifice continuă să accelereze, ele atrag riscuri proprii: “Globalizarea şi tehnologia avansată le permite unor oameni mai puţini să facă mai mult rău pe o perioadă mai scurtă de timp, aşa că, într-o zi, se poate ca un singur individ să poată fabrica şi mânui o armă de distrugere în masă”.

   Deşi guvernele şi liderii de pe piaţa de business iau din ce în ce mai serios pericolul încălzirii globale, lucrurile se înrăutăţesc tot mai mult, arată studiul, care îndeamnă guvernele la strategii pe 10 ani, în special pe cele din SUA şi din China. Studiul a fost finanţat de o serie de organizaţii de top, printre care UNESCO, Banca Mondială, Armata SUA sau Fundaţia Rockefeller, şi cuprinde 6.700 de pagini.”

Foto: http://www.millennium-project.org/millennium/sof2009.jpg

   Conform articolului din The Independent, autorii studiului Millennium Project (un think-tank parte a World Federation of the United Nations Associations) vad si o parte buna a lucrurilor, prin faptul ca este o excelenta ocazie ca omenirea sa treaca de la varsta adolescentei la cea a maturitatii, de la egoism si egocentrism, la un nivel global de responsabilitate. Dezastrul economic actual este astfel considerat ca o oportunitate de a investi în următoarea generaţie de tehnologii ecologice şi pentru a implementa în lume calea spre un viitor mai bun …

   Cititi va rog mai multe in site-ul Millennium Project, la 2009 State of the Future (by Jerome C. Glenn, Theodore J. Gordon, and Elizabeth Florescu).

   Observati va rog trei chestiuni principale (pe care le vom analiza pe rand, pentru a constata cat de frumos se leaga lucrurile): a) necesitatea unei noi ordini, b) criza creaza oportunitatea implementarii acestei noi ordini si c) necazul ar veni de la incalzirea climei si … cresterea populatiei.

   a) necesitatea unei noi ordini

   Tema cu omenirea ce trebuie sa treaca de la varsta adolescentei la cea a maturitatii, de la egoism si egocentrism, la un nivel global de responsabilitate, o regasim din ce in ce mai des in discursurile unor personaje si organizatii din ce in ce mai importante. Ultima data ati intalnit aceste idei in „Caritas in Veritate”:

   un grad superior de organizatie la scara internationala, pentru gestionarea globalizarii

   „sa procedeze la o dezirabila dezarmare integrala, la asigurarea securitatii alimentare, la protejarea mediului si la reglarea fluxurilor migratorii

   [Noua autoritate] trebuie sa fie subordonata realizarii binelui comun„, „sa fie recunoscuta de toata lumea si sa se bucure de putere efectiva pentru a fi in masura sa ofere fiecaruia securitate, respect, justitie si drepturi

   Iar aceasta noua autoritate este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE …

   Cer iertare cititorilor fideli ai blogului ca voi repeta un fragment din articolul Articolul zilei (08.07.2001): Papa vrea Guvern Mondial , insa este necesar si util. Comparati va rog frazele de mai sus, cu urmatoarele citate:

   „NOUA ORDINE MONDIALA va recunoaste ca productia lumii, resursele naturale ale planetei si bogatiile sale nu apartin nici unei natiuni, ci vor fi impartasite tuturor. Nu vor mai exista natiuni la categoria „a avea” iar altele la polul opus. Printr-un proces echitabil si corect se va organiza distributia graului, al petrolului si a mineralelor, in functie de nevoile fiecarei natiuni si popor.Toate acestea vor fi stabilite in raport cu intregul planetar.”

   „NOUA ORDINE MONDIALA se va baza pe recunoasterea faptului ca toti oamenii sunt egali la origine, doar ca se afla la diferite stadii ale dezvoltarii evolutive. Integritatea personala, inteligenta, viziunea si experienta, la care se va aduaga si bunavointa, vor indica viitorii conducatori.”

   „NOUA ORDINE MONDIALA va fi fondata pe un sentiment de responsabilitate. Regula va fi „toti pentru unul si unul pentru toti

   „In perioada de pregatire a NOII ORDINI MONDIALE se va reglementa dezarmarea. Aceasta nu va fi optionala. Nici unei natiuni nu-i va fi permis sa produca echipamente in scopuri distructive sau sa violeze integritatea altei natiuni. „

   „NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.”

   Sunt preluate din lucrarea “The Externalization of the Hierarchy”, scrisa de Alice Bailey

Foto: http://www.the-tribulation-network.com/dougkrieger/what_the_antichrist_is_not_pt5_files/image002.jpg

   Alice Bailey (1880–1949), initiatoarea amplei miscari new age, continuatoarea Theosophical Society ale carei baze au fost puse de catre Madame Blavatsky.

   Sotul ei, Foster Bailey (1888 – 1977), a fost mason grad 32.

   Intre 1919 si 1949 a scris multe lucrari dictate de catre “maestri ai intelepciunii“, non oameni din zona Tibetului. A considerat ca lucifer este un zeu al intelepciunii considerat pe nedrept de catre crestinism ca inger cazut.

   In 1940 a prevazut victoria aliatilor (intr-o perioada in care multe state inca nu intrasera in razboi iar tabara acestora inca nu se formase oficial) si stabilirea de catre acestia dupa marea conflagratie a unei NOI ORDINI MONDIALE ce va duce umanitatea la un foarte ridicat nivel de civilizatie … Sa ne amintim ca la 14 august 1941, intr-un moment in care SUA inca nu intrase in razboi, a fost schitata ATLANTIC CHARTER, adevarata fundatie pentru majoritatea tratatelor si organizatiilor internationale (inclusiv Natiunile Unite si cele financiare) de dupa cel de al doilea razboi mondial, cu ocazia Atlantic Conference (nume de cod Riviera) la care au participat presedintele SUA Franklin D. Roosevelt si premierul britanic Winston Churchill (ambii masoni) insotiti de consilierii lor apropriati. Interesant este ca in cadrul sau se specifica necesitatea unei “noi ordini mondiale”.

   Este intemeietoarea Lucifer Publishing Company redenumita mai apoi Lucis Trust.

(Imagine preluata din articolul A New Age Simbol de pe site-ul oficial LUCIS TRUST)

   Lucis Trust este Non-Governmental Organization in cadrul Natiunilor Unite !!! La indicatia ei, in cladirea ONU se afla o camera de rugaciune cu insemnele acesteia, unde greii se aduna inaintea fiecarei sedinte generale.

Foto : http://www.bibliotecapleyades.net/imagenes_sociopol/un01_05.jpg

   Cititi va rog si articolul :

Articolul zilei (27.05.2009) si completari utile despre NEW AGE si MASONERIE: „Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii””

   Un astfel de „sef secret„ non uman i-a dat in 1937 lui Bailey “Marea invocatie “. Aceasta a fost folosita inclusiv dupa evenimentele din 11.09.2001 de catre Findhorn Foundation (pe care o invoca de la infiintare ei). Este o invocatie folosita si de miscarea new age UFO.

   Findhorn Foundation a fost fondata in 1972. In 1997 devine membru Conference of Non-Governmental Organizations in Consultative Relationship with the United Nations (CONGO) si membru fondator al mai multor grupuri active in UN Headquarters, intre care amintim The Spiritual Caucus in al carei site oficial gasiti fotografia United Nations Meditation Room, camera de rugaciune de care aminteam mai sus si careia ii face propaganda.

   Cuvinte de lauda adresate camerei, precum unui templu, i-a adus si misticul Dag Hammarskjöld (1905–1961), al doilea Secretar General al Natiunilor Unite. Individul avea planuri marete cu ONU dar a murit intr-un accident neelucidat nici pana in zilele noastre.

   Alt greu al Natiunilor Unite, mare iubitor de draci este Robert Muller (1923-). Asistent al  Secretarului General de peste 40 de ani. Poreclit “filosoful“ UN pentru liniile directoare pe care le traseaza. E plin de idei despre guvernarea mondiala . Recunoaste ca este influentat de Alice Bailey pe care o admira caci a fost contactata de “maestri ai intelepciunii“ …

   Analistii fenomenului sunt de acord ca lucrarile lui Bailey, Rudolf Steiner (Thule Society din Germania, alta “fiica“ a Theosophical Society, care a fost piatra de temelie a Nationalsozialistische Arbeiterpartei a lui Hitler …) si ale Theosophy-ei in general au influentat crearea “ religiilor “ UFO, inclusiv Order of the Solar Temple. Cititi va rog si articolul:

Extraterestrii, Guvernul Mondial si NOUA ORDINE MONDIALA

   Si daca tot am ajuns aici, sa ne amintim ca Vaticanul considera extraterestrii ca fiind fratii nostrii …

   b) criza creaza oportunitatea implementarii acestei noi ordini

   Intr-adevar, teribil este insa ca tocmai cei ce finanteaza acest studiu, sunt printre cei ce au provocat-o. Cititi va rog si articolul:

• Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE

   Acest studiu trebuie privit nu ca o previziune, ci ca pe o pregatire mentala a populatiei ca vin vremuri cumplite dar ca exista o speranta de mai bine daca urmam planul ELITELOR planetare. Totodata acest studiu este important tocmai pentru ca este finantat de catre BANCA MONDIALA si Rockefeller Foundation, ceea ce demonstreaza hotararea lor de a-si duce la indeplinire planul. Consider util un scurt istoric al celor doua organizatii:

   Mai sus am amintit de ATLANTIC CHARTER. O consecinta imediata a acelei intalniri a fost

   BRETTON WOODS

   In timpul primelor trei saptamani ale lunii iulie 1944, la Bretton Woods, New Hampshire, SUA, 730 de delegati ai tuturor celor 44 de natiuni aliate s-au intrunit la Mount Washington Hotel pentru United Nations Monetary and Financial Conference ceea ce in mod curent se cunoaste de atunci a fi conferinta BRETTON WOODS. Cu aceasta ocazie s-au pus bazele International Bank for Reconstruction and Development (IBRD) (acum parte a World Bank Group) si FMI, organizatii ce au devenit operationale din 1945. Astfel, a fost impusa pentru fiecare stat aceeasi politica monetara. Sistemul a intrat insa in colaps in 1971 cand SUA a renuntat unilateral la convertibilitatea dolarului in aur, devenind de atunci o hartie tiparita.

    BANCA MONDIALA

    A fost creata dupa ratificarea acordurilor din timpul conferintei Bretton Woods din iulie 1944, iar doi ani mai tarziu are loc prima actiune majora a ei, imprumutul de 250 milioane dolari catre Franta, folosibili pentru reconstructia post-razboi. Nu dupa foarte mult timp a inceput sa fie criticata deoarece folosea “scheme de dezvoltare” pentru anumite tari, care incurajau coruptia guvernelor lor in schimbul cedarii drepturilor de exploatare a zacamintelor strict catre anumite corporatii occidentale.

   La 11 martie 1955 Banca anunta crearea Economic Development Institute cu finantare Rockefeller Foundation (in cadrul careia fundatia finantand si training-ul oficialilor straini)

   In 1956 Banca Mondiala creaza International Finance Corporation iar in 1960 International Development Association (IDA), ambele foarte controversate, deoarece au fost folosite pentru ingradirea dezvoltarii economice independente si reale a tarilor din lumea a treia. IDA a jucat si un rol determinant in implementarea „Green Revolution„. Se cuvine a aminti aici ca Rockefeller Foundation a declansat si finantat aceasta “revolutie verde”, constand din reforme in agricultura pe plan mondial, introducandu-se noi tehnologii pentru cresterea productivitatii, hibridizari, modificari genetice. Cititi va rog si articolul:

DOCUMENTARE CELEBRE: “Viitorul alimentatiei”, subtitrare in limba romana si o analiza a sa, un excelent film despre revolutia verde si controlul ELITELOR asupra hranei

   Alte detalii importante din istoricul Bancii Mondiale si al celor ce o conduc oficial sau din umbra, gasiti in articolul:

Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 1): BANCA MONDIALA

   Rockefeller Foundation

   A fost creata in 1913 de John D. Rockefeller („Senior”), si este una din cele mai influente fundatii private mondiale. In 1917 chairman devine John D. Rockefeller, Jr., alti membri marcanti fiind C. Douglas Dillon si Henry Kissinger. Actuala presedinta a fundatiei este Judith Rodin, director Citigroup.

   S-a implicat in timpul primului razboi mondial, mai ales prin omul lor, canadianul William Lyon Mackenzie King in relatiile industriale.

   In anii 1930 incepe o masiva aducere a evreilor bine pregatiti sau cadre universitare din Europa. Desi aveau mijloace financiare sa scoata toti evreii, n-au facut-o insa … Cititi va rog si articolele:

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

BOMBA ATOMICA, o afacere a elitei EVREIESTI?

   A finantat si Peking Union Medical College , a carui denumire a fost schimbata in timpul revolutiei culturale in „Capital University of Medical Sciences” dar care a revenit la vechiul nume in 1979. Cititi va rog si articolul:

CHINA , sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE

   Mii de oameni de stiinta din intreaga lume au lucrat pentru ei in vaste si foarte importante programe:

   Council on Foreign Relations (CFR), notabil War and Peace Studies (1939–1945) care a sfatuit US State Department si guvernul in planurile strategice si de perspectiva.

   Royal Institute of International Affairs (RIIA) din Londra.

   Carnegie Endowment for International Peace, diplomatic training program.

   Brookings Institution

   BANCA MONDIALA, finantarea training-ul oficialilor straini in cadrul Economic Development Institute .

   Harvard University, Center for International Affairs

   Yale University, Institute of International Studies

   Princeton University, Office of Population Research;

   Columbia University, Russia Institute (cititi va rog si “CADEREA COMUNISMULUI“, RUSIA, OLIGARHIE, EVREI, NOUA ORDINE MONDIALA)

   University of the Philippines, Los Baños, College of Agriculture si construirea unui centru pentru studentii straini

   Library of Congress

   Bodleian Library, Oxford University

   Population Council (cititi va rog si EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi)

   Social Science Research Council

   National Bureau of Economic Research.

   Kokuritsu Kōshū Eisei-in in Tokyo (1938);

   Group of Thirty

   A suportat multe programe ale Natiunilor Unite, intre care si First Global Forum On Human Development, organizat in cadrul United Nations Development Programme in 1999. A creat modele pentru World Health Organization , National Science Foundation, National Institute of Health.

   A sustinut campanii de vaccinari, a finantat stiinte sociale, institutii culturale internationale.

   A declansat si finantat Green Revolution, reforme in agricultura pe plan mondial, introducandu-se noi tehnologii pentru cresterea productivitatii, hibridizari, modificari genetice. A cooptat in actiune si Bill & Melinda Gates Foundation. Cititi va rog si articolul:

DOCUMENTARE CELEBRE: “Viitorul alimentatiei”, subtitrare in limba romana si o analiza a sa, un excelent film despre revolutia verde si controlul ELITELOR asupra hranei

   Va propun un istoric al activitatilor celebrei familii, al carui singur scop faptic si declarat a fost, este si va fi construirea unui GUVERN MONDIAL unic, a unei societati umane planetare ghidata de doctrina iluminatilor formulata acum peste 200 de ani, un imperiu global pregatit pentru a fi inchinat antihristului ce va sa vina. Evident, nu sunt singurii si nici nu puteau realiza de capul lor totul. In cuprinsul acestui blog am facut referire si la ceilalti lucratori ai maleficului si am demonstrat stransa legatura dintre toti acestia. 

   Actiunile lor nu s-au limitat la o uriasa acumulare de capital din industria petroliera si banci. Nu exista domeniu de activitate fundamental de natura sa strice valorile reale ale umanitatii in care sa nu fie implicati (homosexualitate, eugenie, avorturi) si nu au ratat, incepand din secolul 19, nici una din etapele edificarii NOII ORDINI MONDIALE la care sa nu-si aduca contributia in mod major si uneori determinant (Liga Natiunilor, finantarea industriei naziste, ONU, BANCA MONDIALA, FMI, UE). Au fondat si/sau finantat organisme financiare si politice interne si internationale aflate in varful piramidei decizionale ce sforaresc conducatorii natiunilor si sistemul economic mondial (Federal Reserve, Council on Foreign Relations, Asia Society, Bilderberg, Population Council, Comisia Trilaterala, North American Free Trade Agreement – NAFTA, Group of Thirty). Au fondat universitati si au finantat centre de invatamant, adevarate fabrici de pregatit marionete ascultatoare fidele sistemului;

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)

   c) necazul ar veni de la incalzirea climei si … cresterea populatiei

   Este o veche tema draga ELITELOR, aceasta „necesitate” a reducerii populatiei. Cititi va rog si articolele:

PIETRELE INDRUMATOARE din Georgia (Georgia Guidestones) si directiva unui maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

„IARNA DEMOGRAFICA„ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

   Insa in ultima vreme eforturile in acest sens s-au intetit considerabil:

ROCKEFELLER cheama la ordin personalitatile si sefii fundatiilor ce finanteaza principalele programe pentru reducerea populatiei globale

   Iar indoctrinarea de asemenea:

VIDEO si transcrierea documentarului „EARTH 2100”, ultima mare productie pro DEPOPULARE

   NOTA:

   Cuvintele scrise cu litere rosii, ingrosate si subliniate sunt hiperlink-uri spre articole din acest blog si care detaliaza activitatea respectivelor personaje, organizatii sau evenimente

   Pentru o mai buna intelegere a celor de mai sus, cititi va rog si articolele:

NOUA ORDINE MONDIALA – rezumatul blogului (partea 1)

NOUA ORDINE MONDIALA – rezumatul blogului (partea 2)

                                                              

Anunțuri

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on Iulie 16, 2009 at 12:25 am

    Pentru mai facilita parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. inginer said, on Iulie 16, 2009 at 7:11 am

    atentie la opinia Sefilor din IT vis-a-vis de rfid.

    Apreciază

  3. […] „Previziuni” sumbre in studiul “State of the Future” (“Starea viitorului”) realizat de M… Vaticanul lauda ultima serie din Harry Potter […]

    Apreciază

  4. asd said, on Iulie 16, 2009 at 12:14 pm

    eu unu’ nu cred in „incalzirea globala”

    Apreciază

  5. […] „Previziuni” sumbre in studiul “State of the Future” (“Starea viitorului”) realizat de M… leave a comment « “Mission Set: Immuno”, jocul care pregateste mentalul copiilor dumneavoastra cu ideea “necesitatii” vaccinarii […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: