Radu Iacoboaie: A FOST MASON ALEXANDRU IOAN CUZA?

Mărturisesc că în urma lecturii atente asupra unor materiale de pe internet am fost curios să descopăr adevărul. Într-un articol mai vechi, îmi exprimasem admirația față de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, fiind convins că masoneria a distrus viața unui om nevinovat și virtuos. Am tras această concluzie în mod greșit, fiind încredințat că tot ce a făcut el, toate reformele sale au fost numai spre binele poporului român. Am fost convins că a luptat împotriva corupției fanariote.

În istoria noastră, domnitorul Unirii – cum a mai fost numit, ocupă după cum bine știm un loc reprezentativ, în sensul că a pătruns adânc în conștiința colectivă românească, fiind considerat de mulți fondatorul statului modern România, al cărui prim conducător a și fost, începând cu anul 1862. Nimeni nu poate să îi conteste argumentat rolul de reformator al statului, creator al unor instituții importante ale statului (majoritatea după model francez). Nici măcar masoneria, mai ales când încearcă să-l glorifice pe regele Carol I în detrimentul său.

În timpul lui Cuza s-a făcut separarea puterilor în stat; s-au promulgat legea agrară, legea electorală, legea rurală, legea fiscală, Codul civil, Codul penal, Codul comercial; s-a înfiinţat şi modernizat prima armată a României (care ulterior a obţinut independenţa de stat sub Carol I); s-a înfiinţat serviciul statistic şi Casa de Consemnaţiuni (actualul CEC); s-a stabilit învăţământul ca obligatoriu pentru toţi; s-a sprijinit înfiinţarea unor importante instituţii de cultură şi educaţie naţională (Muzeul de antichităţi din Bucureşti, Conservatorul de muzică de la Iaşi, Şcoala de arte frumoase de la Bucureşti, prima instituție deînvățământ superior – Universitatea de la Iaşi care îi poartă şi azi numele, mai târziu, Universitatea din Bucureşti, Arhivele statului etc.).

El a impus la noi pentru prima dată denumirea de ,,român’’ şi ,,România’’, a impus grafia latină şi nu slavonă. Pentru prima oară românii s-au simţit solidari prin apartenenţa lor la o singură patrie sau ţară, prin patriotism (care nu era demonetizat ca astăzi).

Domnitorul Cuza a fost conştient de tranziţia domniei sale şi tocmai de aceea a accelerat toate reformele, ,,având visul de a rămâne în istorie’’, a fost un liberal moderat, un om înzestrat cu ,,geniul moderaţiei’’, care a realizat un echilibru permanent între forţele politice într-o perioadă foarte dezechilibrată, când echilibrul dintre marile imperii vecine era unul foarte fragil.

Încercăm prin această modestă cercetare a domniei lui Cuza și în special a detronării sale, a descifra însă cu adevărat personalitatea sa și a vedea dacă unele dintre reformele sale au fost cu adevărat benefice pentru poporul român. Încercăm a înțelege cine a fost cu adevărat Alexandru Ioan Cuza, care a domnit 7 ani iar alți 7 ani și i-a petrecut în pribegie, departe de țara natală. Ne interesează așadar dacă a fost mason, dacă a luptat împotriva ortodoxiei.

Studiind atent istoriografia comunistă care l-a mitizat excesiv, manualele de istorie dinainte de 1989 și după, literatura de specialitate, mass media, poziția Patriarhiei B.O.R., site-urile de pe internet, observăm că acestea sunt în general net favorabile domnitorului A. I. Cuza.

Cercetând însă mai aprofundat istoria acelor ani, faptele ca atare, biografia domnitorului și ținând seama de faptul important, că regimul lui Ceaușescu (naționalist până la un punct) s-a folosit din plin de modelul Cuza pentru propaganda comunistă (un model de cinste, dreptate și patriotism), tipul conducătorului apropiat de mase (adică de țărani pe atunci), care se deghiza uneori și mergea personal pentru a lua pulsul societății românești, care de fapt urmărea în final a-l impune pe Ceaușescu ca un nou reformator de seamă al statului român (erou în galeria eroilor neamului românesc!), ajungem să înțelegem că, de fapt meritele lui Alexandru Ioan Cuza au fost exagerate cu bună știință.

Nicolae Ceaușescu însuși se visa un mare reformator al societății românești, asemenea lui  Cuza, pentru a conduce poporul spre comunism, adică spre ,,cele mai înalte culmi ale progresului și civilizației”. Unii cercetători au arătat deja că și Ceaușescu a intrat în conflict cu masoneria (deși activase în loja Propaganda Due), refuzând înrobirea economică către FMI, care l-a somat apoi să achite înainte de vreme datoriile restante.

Să mai reținem faptul că și Cuza și Ceaușescu au avut un sfârșit tragic tocmai datorită poziționării lor față de masonerie. În ambele cazuri, au fost trădați și părăsiți de către cei apropiați, detronați prin forță și lăsați pe mâna celor care au organizat lovitura de stat. Asta însă nu le spală nicidecum păcatele. Oricum, credem că și-au primit parțial plata.

Pe noi ne interesează mai mult faptele ca atare, pentru a avea o viziune critică, apropiată de realitate. Nu judecăm pe nimeni. Credem că A. C. Cuza a fost inițial mason. Nu știm însă, dacă mai târziu s-a căit, dacă și-a mântuit sufletul. Se pare că nu…

În decembrie 1863 s-a adoptat legea secularizării averilor mănăstirești. În fapt, s-a produs un fel de naționalizare, cum ar spune comuniștii. Au fost trecute în proprietatea statului pământurile, vitele, stupii și alte bunuri mobile ale mănăstirlor. Deși inițial era vorba doar de cazul mănăstilor închinate (ale căror venituri parțial ajungeau sub titlu de donație în virtutea unor donații și legi întocmite de foști domnitori români ortodocși către Sfântul Munte Athos și  Patriarhia Constantinopolului, căci pe atunci mitropoliile noastre aparțineau ierarhic acesteia), au fost confiscate și pământurile celorlalte mănăstiri, schituri și biserici (însumând după unele surse circa 25% din pământul țării), pentru a se face în vara anului următor împroprietărirea țăranilor (400 000 de familii sau 3 milioane de clăcași).

În aplicarea legii de mai sus s-au făcut multe abuzuri, s-au desființat unele schituri, au fost alungați mulți călugări, unele mănăstiri au devenit parohii, cu biserici de mir. Ne putem întreba însă, de ce nu s-a făcut această reformă agrară luându-se pământuri de la marii moșieri, care aveau proprietăți latifundiare întinse.

Cităm în acest sens: ,,Alt fapt arbitrar îl săvârşi guvernul în 1859, luând averile bisericeşti ale mânăstirilor Neamţul, Secul, Agapia, Adam şi Verona, sub pretext de administraţie rea, trecându-le sub administrarea Ministerului de Culte, ca şi pe celelalte averi mănăstireşti. Atunci se luară tipografiile din Mânăstirea Neamţul, se desfiinţară fabricile mânăstireşti, se vândură la iarmaroc vitele, stupii şi toate averile mobile ale mânăstirilor, oprindu-se numai ceea ce era de absolută necesitate pentru soborul mânăstiresc. În schimb se făcură mânăstirilor state, în marginile strictului necesar şi se trecură la buget.

Astfel aceste mânăstiri începură a trăi în mizerie, din cauza sumelor bugetare ridicole şi neînsemnate. Mitropolitul Sofronie Miclescu, care protestă în 1859 demn, dar energic, în contra actului arbitrar al guvernului privitor la vătămarea drepturilor bisericeşti prin confiscarea averilor mânăstireşti, fără a se da garanţii suficiente a fost în fine depus, în noiembrie 1860.

Se luară apoi măsuri restrictive împotriva mânăstirilor şi călugărilor, iar mânăstirile Doljeşti, lângă Roman, Zagovia din Iaşi şi 31 de schituri au fost desfiinţate, bisericile lor fiind prefăcute în biserici de mir. Aceste măsuri restrictive se luară atât în Moldova cât şi în Ţara Românească. În Ţara Românească multe mânăstiri şi schituri au fost transformate în închisori, ospicii etc. […] Apoi prin legea de secularizare a averilor mânăstireşti din 13 Decembrie 1863, au fost declarate ca averi ale statului toate averile mânăstireşti din România. […] Prin «legea comunală» din anul 1864 se luară actele stării civile din mâna clerului, cum fusese până atunci, şi încredinţară purtarea lor primarilor care purtară de acum şi titlul de «ofiţeri ai stării civile» […]

Tot în timpul domniei lui Cuza-Vodă se luară şi unele măsuri privitoare la alte confesiuni, care erau cu mult mai favorabile decât cele luate faţă de Biserica Ortodoxă. Îndeosebi a fost protejată Biserica romano-catolică. Astfel romano-catolicilor li se acordă favorul de subvenţionare a bisericilor lor şi asigurarea de susţinere a clerului lor. Pentru cultivarea clericilor romano-catolici se înfiinţă la Iaşi, în anul 1864, un Seminar susţinut de Stat, cu patru clase, cu tendinţa de a se completa la şapte clase. Tot acum se permise călugăriţelor romano-catolice de a înfiinţa la Iaşi un pensionat de fete, în care erau primite şi copile ortodoxe, fiice de Români, care apoi ieşeau de acolo cu sufletul catolicizat şi înstrăinat. Această favorizare mare a catolicismului papal din partea guvernului român se datoreşte influenţei mari, pe care a avut-o asupra lui Cuza-Vodă, Franţa, precum şi marei treceri, de care se bucura la guvernul român consulul francez aici” (Dr. S. Reli, Curs de Istoria Bisericii Române).

Apoi, s-a mers până acolo încât au intervenit până și în organizarea acestor obști sau rânduieli monahale:  „Spre sfîrşitul anului 1864, Vodă Cuza a promulgat Decretul organic pentru regularea schimei monahiceşti. Acolo se preciza că, pentru a fi călugărit, un bărbat trebuia să dea dovadă de «pietate şi vocaţiune monahală, prin ispitirea religioasă canonică», să fie în vîrstă de minimum 60 de ani, sau «deşi mai june, invalid, om incurabil», şi să «renunţe la pensiunea ce ar avea de la Stat». Deosebit de acestea, pentru femei se mai cerea «să nu fie măritată» şi să fie în vîrstă de «minimum 50 de ani»” (PREOT NICOLAE ŞERBĂNESCU, Aniversări-comemorări, 150 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza: 1820, 20 martie, 1970)

Reforma agrară din 1864 (dorită de masonerie) care a urmat, înfăptuită cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu, a lovit astfel în ortodoxia românească. Pe de o parte, a făcut ca bisericile și mănăstirile să-și piardă autonomia și mijloacele de subzistență necesare traiului și întreținerii acestora, dar și cele necesare operei lor caritabile (spitale, azile etc.). S-a pus chiar și un impozit de 10%. Pe de altă parte, a sporit popularitatea domnitorului. Burghezia masonică urmărea desființarea orânduirii feudale.

De fapt, s-a redus în mod substanțial aportul sau implicarea Bisericii în viața societății. Întocmirea actelor civile a revenit primarilor. S-a organizat învățământul de stat. Preoții au devenit simpli slujbași ai statului laicizat (secularizat), depinzând în mod direct de acesta, pentru că salariul lor în proporție de 60% era asigurat de acum încolo de către stat, drept despăgubire!… Mai puteau oare să facă cu adevărat misiune, să se implice social și politic,când exista teama de represalii din partea statului? Mai amintim faptul, că Statul se angaja de asemenea să ajute la sprijinirea învățământului teologic, la restaurarea și întreținerea lăcașurilor de cult. Dar, de unde atâtea resurse într-un stat, care avea deja de suportat atâtea cheltuieli pentru modernizarea sa?…

Așadar, modernizarea României a însemnat totodată despărțirea Statului de Biserică, laicizarea statului precum în Franța, luată drept model. Acestea sunt faptele! Acesta este adevărul, mai puțin cunoscut opinei publice. Chiar dacă domnitorul Cuza s-a dezis de masonerie pentru că era patriot (cum a fost de altfel și Mareșalul Ion Antonescu), consecințele acțiunilor sale îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe nu au fost înlăturate nicidecum până astăzi!…

O altă greșeală, de astă dată politică, a fost dizolvarea de urgență a Parlamentului care se opunea legii agrare. Astfel, împotriva domnitorului s-au coalizat conservatorii și liberalii radicali (nucleul monstruoasei coaliții, cum a fost denumită de către unii), împreună cu toți politicienii adepți ai separatismului (antiunioniști). Era pentru aceștia o dovadă de despotism, chiar de dictatură.

Deși unii masoni îl revendică de partea lor pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, acesta intrase în  conflict cu masoneria. Unele surse pomenesc de faptul că a ordonat incendierea templului (lojei) ,,Înțelepții din Heliopolis”, unde se grupaseră opozanții săi, ceea ce nu recunosc însă masonii. ,,Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, componenţa lojii Înţelepţii din Heliopolis, care aduna lideri liberali radicali şi moderaţi şi lideri conservatori, precum şi cei mai importanţi bancheri evrei implicaţi în finanţarea dezvoltării economice a tânărului stat, Hilel Monoah, Sabatay Halfon şi Jacques Cohen, ar fi reprezentat nucleul de influenţă al montruoasei coaliţii.” http://antimasonic.blogspot.com/2009/10/dezvoltarea-masoneriei-in-romania.html

Între domnitor și masoneria ostilă, hotărâtă a aduce un prinț străin (pe baza unor hotărâri luate de divanele ad-hoc din 1857) s-a declanșat un război surd, dar de amploare. Masonii anticuziști (în special I. C. Brătianu, C. A. Rosetti, Ion Ghica, Nicolae Golescu) au început a căuta în Franța și țările vecine un prinț, pentru a-și atinge scopurile, pentru extinderea corupției și averilor lor. În țară, au lansat zvonuri că domnitorul Cuza ar încerca să aducă pe tron un principe rus (știindu-se aversiunea față de rușii care ne-au cotropit, ne-au luat Basarabia).

S-a speculat la maximum slăbiciunile, imoralitatea sa, privind femeile și jocurile de noroc. S-au strecurat astfel și în anturajul domnitorului. L-au cumpărat pe bani grei pe C. Liebrecht, fostul șef de cazinou de la Galați, ajuns director general al Poștelor, unul dintre apropiații lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta l-a denigrat pe Mihail Kogălniceanu, producând ruptura gravă dintre ei. Tot prin el o cunoscuse pe Maria Obrenovici, văduva prințului sârb cu același nume, amantă cu care Cuza avea deja doi copii (știm că erau înfiați, doamna Elena, soția lui neputând a avea copii), care apoi nu a mai rămas mult timp la București, plecând în Germania și ajungând chiar în anturajul împărătesei Augusta, soția Kaiserului Wilhem I.

Cum tratăm faptul grav că primul ministru conservator (mare moșier, care se opunea reformei agrare) Catargiu a fost asasinat în timpul mandatului și ancheta poliției a fost îngropată de Cuza, iar prefectul poliției care s-a ocupat de caz a fost promovat de domnitor? Îl tratăm de așa manieră încât copiii României nu știu că viața politică a României moderne a debutat cu un asasinat de prim ministru și o lovitură de stat a domnitorului.

Domnitorul era cartofor (jucător de cărți – n.a.) – și ce dacă? ar zice unii. Ei bine, creditorii lui Cuza nu l-au slăbit și l-au forțat să îi numească în funcții și să le dea contracte grase cu statul.

Librecht, unul din creditorii lui Cuza – a cerut și a fost numit șeful Poștelor (ce mare functie e asta, ați zice?). Ei bine, acest Librecht avea acces la toate telegramele importante care se expediau prin telegraf de la București – a fost un fel de Securitate avant la lettre, căci a folosit informațiile confidențiale din telegrame în interesul său.

Iată un portret mai apropiat de realitate al domnitorului Unirii. Câți copii îl știu?

(Postat de: Anonymous, 24 Ianuarie 2012)

 

O parte din aceste măsuri au nemulţumit moşierimea, ducând la apariţia primelor forme ale conspiraţiei. Încep să urzească din umbră două mari reţele ale protestatarilor.

1. Mişcarea separatistă dorea anularea Unirii Moldovei cu Ţara Românească şi revenirea la vechile lor privilegii. Exponenţii acestei mişcări erau Panait Balş, Constantin Şuţu şi alții, unii chiar rude cu Elena Cuza, soţia domnitorului. După arestarea acestora, din documentele găsite se putea constata că Şuţu urma să fie numit de turci domn al Ţării Româneşti în urma scindării de Moldova. La rândul său, Barbu Ştirbei era în program să revină la guvernare.

2. Reţeaua complotiştilor avea ca scop să-l determine pe Cuza să abdice şi să-l expedieze în exil, mai ales că acesta avea intenţia să desfiinţeze Masoneria din care făcea şi el parte. Conjuraţii nu erau alţii decât cei pe care domnitorul îi amnistiase anterior pentru fapte de acelaşi fel: Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, Eugeniu Carada, Nicolae Golescu şi alţii. Ziarul clandestin Clopotul, condus de Eugeniu Carada, îndemna lumea la revoltă, nesupunere şi asasinat, campania sa ducând la demisia guvernului Creţulescu. Cuza a respins această demisie înlocuind, total dezinformat, tocmai miniştrii ce-i rămăseseră fideli.

Pe de altă parte, factorii principali ce trebuiau să gestioneze bine situaţia erau deconectaţi de realitate. Alexandru Beldiman, prefectul Politiei, şi colonelul Zefcari, comandantul Comenduirii Bucureşti, au fost anihilaţi prin vicleşug, atenţia fiindu-le deturnată prin stratageme atent pregătite. Colonelul Zefcari a fost atras la un joc de cărţi în casa lui C.A.Rosetti, unul dintre complotişti. La masa de joc, conform unui scenariu premeditat, colonelul câştiga mereu, fără să ştie că cei din jur căutau ca, prin acest succes iluzoriu, să-l ţină cât mai mult timp departe de gărzi. Domnitorul nu a fost avertizat că ceilalţi comandanţi trecuseră de partea celor ce doreau înlăturarea lui.

În scopul realizării acestei strategii, pentru a-l compromite pe cel vizat, Constantin Catargi, unul dintre uzurpatori, a direcţionat-o pe Maria, fiica sa cea mare, să ajungă în patul domnitorului. Era o văduvă tânără, frumoasă, ispititoare şi ambiţioasă. Domnitorul era mare amator de aventuri. Între cei doi începuse deja, cu mai mult timp în urmă, o fierbinte poveste de dragoste.

Maria s-a născut la Iaşi în 1835. A fost căsătorită cu un general sârb, a devenit apoi soţia lui Efrem Milos Obrenovici, mort în 1860, cu care a avut un băiat, Milan, viitorul rege al Serbiei. Era mai tânără decât Elena Cuza cu 10 ani, mai frumoasă şi mult mai feminină. Dorea din tot sufletul să ia locul Elenei, motiv pentru care a întrebuinţat toate armele arsenalului feminin. (Postat de Horia,  2 iunie 2010: Alexandru Ioan Cuza şi Maria Obrenovici – iubire pasională)

O altă greșeală făcută de domnitor este că, în urma demisiei guvernului Crețulescu (asaltat de atacurile ziarului Clopotul, condus de Eugeniu Carada), el a schimbat câțiva miniștri care îi erau fideli, înlocuindu-i cu alții care complotau împotriva sa.

Colonelul Nicolae Haralambie a fost atras tot printr-o femeie în cercul complotist, se pare prin doamna C., cu opțiuni puternic liberale.

În noaptea de 11 februarie 1866, Maria Obrenovici a fost pusă să-și joace rolul ei (tatăl ei era Constantin Catargi, unul dintre complotiști), lăsând ușa deschisă conspiratorilor, care au apărut în zorii zilei. Domnitorul, care abia adormise nu a mai putut riposta cu pistolul la tâmplă și șantajat probabil cu viața soției și copiilor adoptați, arestați și ei în alt apartament. A semnat sub amenințare pe spatele unui trădător abdicarea sa și a fost dus pe ascuns afară din Palat (soldaților din Gardă li s-a ordonat să stea cu spatele!) și în mare liniște (cu trăsură cu cai care aveau picioarele bandajate!) în exilul său forțat.

Domnitorul, se pare că se resemnase, știind că adversarii săi nu vor renunța niciodată la obiectivul lor central de a aduce un principe străin în locul său și dorise în acest fel, să prevină un război civil distrugător. A respins ulterior oferta generalilor săi loiali.

După abdicarea lui Cuza, s-a format o locotenenţă domnească, formată din Lascăr Catargiu (unul din liderii Partidului Conservator creat mai târziu la 1880), generalul Nicolae Golescu (ajuns prim-ministru liberal în perioada mai-noiembrie 1868) şi colonelul Nicolae Haralambie.              

Interesant este faptul că după abdicare, în aceeași zi era trecut pe document noul principe, belgianul Filip de Flandra, despre care nu știm încă din ce motive, a refuzat oferta aceasta extrem de generoasă. Poate că s-a temut, că nu va fi deloc popular precum predecesorul său. Poate că nu avrut să renunțe la țara lui natală pentru o dinastie incertă.

Potrivit unei surse (Postată pe internet: Horia, 2 iunie 2010), ,,Maria Obrenovici s-a sinucis la Dresda, în anul 1876” și că ,,există şi bănuiala că a fost asasinată pentru spionaj”. Interesant este  faptul, că mai târziu, în secolul XX, mai precis prin anii ’30, aceeași stratagemă de corupere și spionaj va fi utilizată cu succes de către masonerie și față de regele Carol al II-lea, cu slăbiciune pentru femei ușoare, prin Elena Lupescu (născută Woolf, de origine evreică), care va intra chiar în rândurile acesteia (cu gradul 32).

E adevărat că poporul l-a iubit pe Cuza încă din vremea sa, i-a creat o aură legendară. Pilda cu ,,ocaua mică și ocaua mare” este relevantă în acest sens. Țăranii i-au fost recunoscători pentru că au fost scăpați de servituțile feudale. Nu însă și de sărăcie. Dar ei nu au înțeles cu ce preț s-a făcut reforma agrară și neavând și mijloacele cu care să-l lucreze au fost nevoiți a-l vinde la un preț mic sau a-l da în arendă obținând un câștig nesatisfăcător. Uitați-vă ce mult se aseamănă această situație cu cea de după 1989, când a început retrocedarea pământurilor colectivizate în timpul comunismului.

De asemenea, felul în care fost detronat de complotiști și escortat pe ascuns până la ieșirea din țară, felul în care a fost întâmpinat după moarte (de mii de oameni în Gara Ițcani din orașul Suceava, în Verești, Dolhasca, Liteni, până la moșia sa Ruginoasa), ne arată că era într-adevăr iubit, iubit nu numai de soldați, că fusese totuși un patriot. Acești români îl considerau de-al lor, se identificau într-un fel cu el, în contrast evident cu noul domn adus din străinătate, care avea și o misiune mult mai ușoară, aceea de a continua practic reformele începute de Cuza.

Cineva, sub protecția anonimatului, declara că domnul Cuza va rămâne veșnic în inimile românilor și că se încearcă terfelirea memoriei postume a acestuia ca și în cazul lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Lucrurile nu stau chiar așa.

Precizăm că Ștefan cel Mare a fost canonizat, trecut în rândul sfinților români și pe bună dreptate, pentru meritele sale deosebite în apărarea și sprijinirea credinței noastre strămoșești, ortodoxia. Mihai Viteazul urmează se pare a fi și el canonizat. Ei au făcut donații importante mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, pentru ca monahii români și greci să se roage pentru poporul român. Iar domnitorul Cuza ce-a făcut cu ele? Le-a interzis cu desăvârșire…

De ce a fost detronat Alexandru Ioan Cuza de către masonerie? Pentru că era român și patriot, și pentru că nu mai asculta de directivele masonice.

Masonii ar fi putut să-l ucidă așa cum au făcut credem cu Barbu Catargiu, primul ministru, unul din marii moșieri (conservator), pentru a-l discredita și acuza pe domnitor. Sau poate chiar A. I. Cuza a ordonat acest lucru, ceea ce este mai puțin plauzibil.

Oricum, el a fost sacrificat pentru masonizarea și jefuirea mai rapidă a statului român, prin aducerea în țară (pe ascuns) a unui prinț mason din Casa de Hohenzollern în persoana lui Carol I, de către masonii liberali radicali I. C. Brătianu și C. A. Rosetti. Ce straniu și coincidență în faptul că soția lui Cuza (din familie Elena Rosetti) poartă numele unuia dintre conspiratori!

Iată și una dintre declarațiile Doamnei Elena: ,,În apropiere de Heidelberg trecând printr-un tunel (Mont-Cenis), Cuza răci și se îmbolnăvi. Și cum era puțin astmatic, pe dată ce sosirăm la hotel (Europa), vroii să-i fac tratamentul pe care-l știam eu. Dar prințul Obolenski, care se afla acolo, ne recomandă un medic, care după părerea mea, ignora sau se făcea că ignorează boala. Prescripțiile lui nu mi se păreau deloc eficace și eu îi spuneam lui Cuza să schimbăm doctorul, căci nu e bun de nimic. Îi aplicai șervete ude cu apă rece pe piept și pe ceafă. După puțin timp Cuza muri.” (vol. Pe urmele lui Alexandru Ioan Cuza, Dan Bogdan  și Viorel Știrbu, Ed. Sport-Turism, 1985, p.223)

Încă o observație, zic eu interesantă: Pe 24 ianuarie 1866 se organizase un bal la reședința familiei Șuțu, inclusă în cercul conspiratorilor (conform sursei: Maria Obrenovici, amanta care îl striveşte pe marele Cuza, Historia.ro, Autor: Mircea Duţu), dar momentul loviturii de stat a fost amânat. Știm însă, că și Mihai Eminescu, marele nostru patriot român, a fost internat cu forța în casa doctorului Gheorghe Șuțu, unde i s-au aplicat în mod criminal injecții cu mercur deși era sănătos… Masoneria lucrează și prin medici…

Citiți Protocoalele Înțelepților Sionului și vă veți convinge. Masonii erau îndemnați să-și determine copiii să devină medici, avocați, etc. Iar a ucide pe cel mai bun dintre creștini (numiți goimi, în traducere animale) era o îndatorire și nu era păcat…

Pe de altă parte, este de notorietate pentru publicistica lui Eminescu, critica foarte dură la adresa liberalilor pe care îi numește ,,roșii”. Caragiale va scrie şi el dur la adresa regelui Carol I, ,,uzurpatorul’’ într-un fel al lui Cuza.

Astăzi, lui C. A. Rosetti i se face ,,publicitate’’ în manuale de istorie (în ipostazele de ministru, deputat, primar al Capitalei şi mai ales ,,unul din marii ziarişti ai epocii’’ pentru că era fondatorul şi patronul ziarului Românul). Adică, recompensăm un mason aparținând ,,monstruoasei coaliţii”?

   Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Florin Stuparu: REVOLUTIA MASONICA de la 1848 in Principatele Romane

Florin Stuparu: ALEXANDRU IOAN CUZA – unealta a masoneriei, luptator impotriva ortodoxiei, stricator de neam, cel ce s-a straduit sa puna bazele unui stat antihristic …

Florin Stuparu: SPIRU HARET – masonul fanatic ce a pus bazele invatamantului anti crestin in Romania

Romania – incotro? (partea 1)

Casa de HOHENZOLLERN NU ESTE O SOLUTIE benefica pentru ROMANIA. Dar NICI ACTUALUL SISTEM. Atunci?