Saccsiv's Weblog

Coborarea la iad a lui Iisus Hristos. IMPORTANT DE STIUT: Ce este IADUL? Dar RAIUL? De ce a coborat in iad?

Posted in diavoli, draci, iad, IISUS HRISTOS by saccsiv on aprilie 14, 2012

Nu le reiau, cititi va rog articolele:

COBORAREA LA IAD a lui IISUS HRISTOS. Ce este IADUL? Dar RAIUL? De ce a coborat in iad?

COBORAREA LA IAD a lui IISUS HRISTOS

E extrem de important sa intelegem aceste lucruri. Sunt fundamentale. Si vom pricepe astfel mai bine si motivul pentru care tot soiul de „invataturi” ratacite promoveaza ideea ca nu exista nici iad si nici draci …

 

About these ads

4 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on aprilie 14, 2012 at 5:22 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    http://saccsiv.wordpress.com/about/

    Like

  2. STOP RFID 666 said, on aprilie 14, 2012 at 12:15 pm

    Povestirea unui osandit in iad despre muncile vesnice

    În seara spre a doua zi de Paşti eram în casă şi m-am culcat. Nu mă prinsese bine somnul, nu-mi dau seama dacă eram treaz sau adormit, când văd în faţa mea un om cu o înfăţişare înfricoşatoare. Era negru ca păcura, ca un mort, dar ochii îi avea deschişi şi mă privea înfricoşat. Faţa lui era ca o mască, ca o mumie, cu pielea lucitoare neagră-gălbuie şi lipită de os, pe toate adânciturile lui. Respira greu, parcă se sufoca. Într-o mână avea un obiect ciudat, pe care nu l-am înţeles ce era, cu cealaltă se strângea de piept, parcă suferea, îl durea.

    Prezenţa lui mă făcea să tremur de frică. Se uita la mine şi eu la el, fără să-mi vorbească, parcă aştepta să-l recunosc. Şi în adevăr cu toate că era aşa straniu, parcă un glas îmi zicea: “Este cutare!” Şi îndată l-am cunoscut cine era. Atunci şi el a deschis gura şi a suspinat. Dar glasul lui parcă venea de foarte departe, parcă ieşea dintr-o fântână adâncă. Il vedeam că se afla în mare suferinţă. Mâinile, picioarele, ochii, tot trupul i se chinuia. În compătimirea mea, voiam să merg spre el să-l ajut cumva dar el mi-a făcut semn cu mâna să stau pe loc. A început apoi să geamă aşa de tare, că am îngheţat de frică. Apoi mi-a zis: “N-am venit eu de voia mea, ci m-au trimis. Tremur cu totul; mă aflu în mare suferinţă. Roagă pe Dumnezeu să mă miluiască! Vreau să mor şi nu pot! Ah! Ah! Toate câte le-ai zis atunci sunt adevărate. Ţi-aduci aminte, cu câteva zile înainte de moartea mea că ai venit la mine acasă şi îmi vorbeai de lucruri religioase. Se aflau acolo şi alţi doi prieteni ai mei, necredincioşi şi ei ca şi mine. În timp ce tu îmi vorbeai ei râdeau. Iar după ce ai plecat, ei mi-au zis: “Păcat să ai aşa cap şi să crezi în prostiile, pe care numai babele le mai cred”. Într-o zi ca şi în multe altele ţi-am spus: “Bre cutare, strânge bani, că o să mori calic. Vezi cât de mulţi am eu şi tot mai vreau să am”. Atunci tu mi-ai zis: “Dar oare ai făcut contract cu moartea ca să trăieşti atâţia ani câţi vrei, ca să te desfătezi la bătrâneţe?” Şi eu ţi-am răspuns: “O să vezi câţi ani o s-o duc. Acum am 75 şi voi trece de o sută. Pe copii mi i-am asigurat: fiul meu câştigă bani mulţi, pe fată am măritat-o cu un bogătaş, eu şi cu femeia mea avem şi răsavem. Nu ca tine, care asculţi de ce zic preoţii: “Sfârşit creştinesc vieţii noastre”. Ce iese din “sfârşitul creştinesc?” Să ai în buzunar şi să nu-ţi pese de nimeni! Să dau eu milostenie? De ce Preamilostivul Dumnezeu a făcut pe săraci? Ca să-i hrănesc eu? Ţi-i las ţie, ca să te grijeşti tu de leneşi ca să intre în Rai. Auzi colo: În Rai! Cunosc eu bine aceste vorbe, să le creadă ce-i fără de minte, dar nu şi tu, care te îngrijeşti de familia ta. Tu o să te duci înaintea mea şi o să ai pe conştiinţă familia. În ce mă priveşte pot să-ţi dau şi în scris ca medic ce sunt, voi trăi 110 ani”…

    Zicând acestea, se întorcea încoace şi încolo şi se învârtea scoţând mugete din gura lui: “Ah, Oh, Vai,Ah!”

    S-a liniştit puţin şi apoi a continuat: “Aşa am grăit atunci, dar după puţine zile am murit. Am murit şi am pierdut totul! ce tulburare, ce chinuri am suferit! Când mă afundau în foc, când mă scoteau şi eu strigam: Milă! dar nimeni nu mă auzea. Mă învârteau într-un vârtej ca pe un gunoi. Cât am suferit până acum şi cât sufăr! Ce chinuri înfricoşătoare! Toate câte le-ai spus atunci, le-am găsit adevărate. Când eram în lume eram doctor învăţat, eram ascultat, luam în râs religia. Acum văd că toate acelea sunt ca nişte gunoaie. Vai în ce grozave chinuri mă aflu! Acesta trebuie să fie viermele cel neadormit, scrâşnetul dinţilor”.

    După aceasta a pierit din faţa mea. Îi auzeam numai geamătul, dar şi acesta, încetul cu încetul s-a stins. M-a prins puţin somnul, dar peste câteva clipe am simţit că mă împinge o mână îngheţată. Deschid ochii şi îl văd iarăşi înaintea mea. Dar acum era mai oribil: mic la trup, ca un băieţel şi cu cap mare, de bătrân, pe care îl clătina încoace şi încolo. A deschis gura şi a început să vorbească iar: “În curând se face ziuă şi cei care m-au trimis vor veni să mă ia”. “Dar cine te-a trimis?” îl întreb eu. Mi-a spus câteva cuvinte încurcate, din care n-am înţeles nimic. Apoi a continuat: “Acolo unde mă aflu eu sunt şi alţi mulţi din acei ce-ţi batjocoreau credinţa ta, din acei cărora le făceai bine şi ei răspundeau cu rău. Aceia se află într-o stare mai rea decât mine şi nu pot ieşi din închisoarea lor cea întunecată şi sunt biciuiţi cu biciul dragostei, cum a zis un sfânt. Acum am înţeles că deşteptăciunea noastră era o prostie, lucrurile noastre rele şi distracţiile noastre mincinoase şi înşelătoare. Voi care aveţi în inimă pe Hristos şi pentru care cuvântul Lui este Adevăr, voi aţi câştigat totul iar eu mişelul am pierdut totul şi tremur şi suspin şi nu aflu pace. Că în iad nu mai este pocăinţă. Vai de cei ce trăiesc viaţa aşa cum am trăit şi eu pe pământ! Am râs de cei ce credeau în Dumnezeu şi în viaţa viitoare şi multă lume ne aplauda; vă socoteam nebuni şi vă luam în batjocură, vă numeam făţarnici şi înşelători de popor. Aş vrea să le-o spun ca să-şi schimbe viaţa, dar nu am îngăduinţă, cum n-a avut nici acel bogat care ruga pe patriarhul Avraam să trimită pe săracul Lazăr. Ca să fie vrednici de osândă toţi cît au păcătuit şi nu s-au pocăit, şi vrednici de mântuire cei ce au mers pe urma lui Hristos Dumnezeu”.

    cartea Sufletul dupa moarte – Ieromonah Serafim Rose

    Like

  3. STOP RFID 666 said, on aprilie 14, 2012 at 12:37 pm

    Minunea din Barnaul despre invierea din morti a unei femei pacatoase – 1965

    Eu am fost atee. Il huleam pe Dumnezeu si prigoneam Sfanta Biserica, traiam ca o pacatoasa si eram cu totul moarta, dar deodata, din mila lui Dumnezeu, nu i-a fost dat zidirii Lui sa piara, caci Domnul m-a chemat la pocainta.
    In anul 1962 m-am imbolnavit de cancer. Am fost bolnava de trei ani. Eram bolnava si munceam. Medicii ma tratau si trageau nadejdea sa ma vindece, dar nu aducea niciun folos, caci din zi in zi situatia mea era mai rea. Aici au fost chemati doi medici profesori din Moscova care m-au operat in anul 1965 la 19 Februarie orele 11, ziua. Cu acest prilej s-a descoperit ca intestinele mele erau descompuse. In timpul operatiei eu am murit. Ma uitam cu groaza la boala mea. Tot stomacul era cuprins de reteaua cancerului. La fel si intestinele cele marunte.
    Priveam si ma gandeam, de ce suntem doua?! De ce stau in picioare si tot in acelasi timp stau si culcata? Pe urma medicii mi-au scos maruntaiele si le-au asezat pe masa. Au spus ca acolo unde trebuia sa se gaseasca intestinul gros nu era decat un lichid, adica intestinul gros putrezise de-a binelea. Cand medicii au strans tot putregaiul au zis: „Ea nu mai avea cum sa traiasca, nu mai avea nimic sanatos, totul putrezise”.
    Eu ma uitam si ma gandeam: pentru ce suntem noi doua? Apoi medicii mi-au prins abdomenul in copci.
    Aceasta operatie mi-a facut-o profesorul Istratel Isaevici Neinac, asistat de doi medici. Atunci medicii au zis: „Trebuie sa o dam medicilor tineri pentru practica” . Si atunci trupul meu a fost transportat la morga si eu stateam culcata goala. Apoi m-au acoperit cu un cearsaf pana la piept. In acel moment a intrat fratele meu cu baiatul meu Andrusa. Fiul meu apropiindu-se, m-a sarutat pe frunte si a izbucnit in plans, spunandu-mi: „Mamico, de ce ai murit? Eu sunt mic, cum voi trai fara tine? „ Eu l-am imbratisat si l-am sarutat, dar el nu m-a bagat in seama. I-am vazut pe toti cum plangeau. Dupa aceea m-am pomenit acasa. A venit soacra de la primul meu barbat, apoi soacra cu barbatul meu. Cu primul barbat nu ma trait mult pentru ca el credea in Dumnezeu. In casa mea a inceput impartirea lucrurilor. Eu fusesem bogata. Toate aceste bogatii le-am dobandit nu prin munca cinstita, ci prin desfranare. Sora mea a inceput sa aleaga lucrurile, iar soacra mea crea ceva pentru copilul meu. Dar sora mea a inceput s-o ocarasca pe soacra in tot felul si ii spunea: „Baiatul nu este al tau si nu tu esti ruda cu el” . Cand sora se certa am vazut demonii.
    Ei insemnat tot ce se vorbea in zapisele lor si se bucurau. Pe urma sora si soacra au plecat si au incuiat usa. Sora s-a dus cu un balot mare.
    Imediat, eu pacatoasa Claudia, am zburat in sus si ma miram foarte mult cum de se poate intampla aceasta. Eu zburam deasupra Barnaulului, apoi s-a intunecat. Intunericul a tinut multa vreme calea mea. Cineva imi arata locurile pe unde am trait in tineretile mele. Nu stiu pe ce zburam, ori pe aripi, ori pe nor, nu pot sa-mi dau seama. Cand am ajuns la primul loc de sub cer, acolo era o zi mohorata, apoi s-a facut lumina mare, incat nu puteam sa privesc.
    Cineva m-a asezat pe un loc inalt, desi in tot timpul zborului eu ma aflam culcata, dar nu stiu pe ce, parca pe o platforma, de culoare neagra, moale. Am intrat intr-o ulita lunga, iar de-a lungul ei erau tufisuri alcatuite din vargute, nu prea inalte, iar pe ele frunzulite subtiri si ascutite. In departare vedeam copaci mari cu frunze frumoase, de diferite culori. Intre pomi erau casute noi, dar n-am vazut pe nimeni in ele. Ma gandeam unde ma aflam si unde am ajuns, intr-un sat sau intr-un oras? Nicaieri nu se vedeau oameni. Dar cine traieste aici?
    Nu departe de mine zaresc o femeie inalta, frumoasa, imbracata intr-o haina lunga si pe deasupra cu o pelerina, care se apropia de mine. In urma ei mergea un tanar. Acesta plangea foarte tare si parca spunea ceva, parca cerea ceva (era ingerul pazitor al sufletului meu), iar Dansa nu-i dadea nicio atentie. Eu ma gandeam, ce fel de mama o fi aceasta? Copilul cere, iar Ea nici nu se uita la el. Cand femeia s-a apropiat de mine, tanarul i-a cazut la picioare si din nou cerea ceva de la Ea. N-am inteles nimic. Am vrut sa o intreb unde ma aflu, dar la un moment dat femeia S-a apropiat de mine si mi-a spus: „Doamne, unde s-o duc?” Si Ea statea cu mainile pe piept, iar ochii i-a ridicat la cer. Atunci eu am tresarit puternic si am inteles ca am murit, iar sufletul se afla in cer, insa trupul se afla pe pamant. Totodata, am inteles ca am multe pacate si trebuie sa raspund pentru ele. Am inceput sa plang cu amar. Am intors capul sa-L vad pe Domnul, nu am vazut pe nimeni, dar am auzit glasul Lui, zicand: „Intoarce-te inapoi pe pamant, ai venit prea devreme. Binevoitorul tau tata M-a milostivit prin rugaciunea lui neincetata”. Atunci am inteles ca acesta femeie a fost Imparateasa Cerului.
    Tanarul care plangea era ingerul meu pazitor. Iar Domnul continua sa vorbeasca: „M-am saturat de hulele ei impotriva Mea si de viata ei imputita. Am vrut s-o sterg de pe fata pamantului fara niciun fel de pocainta, dar tatal ei M-a rugat mult”.
    Apoi Domnul mi-a zis: „Trebuie sa-ti arat toate locurile pe care le-ai meritat”.
    Intr-o clipa m-am pomenit in apa, iar pe mine s-au urcat niste serpi lungi de foc, infricosatori, cu limbile de foc si alte taratoare care scoteau miros nesuferit. Acesti balauri s-au urcat pe mine, s-au infipt in mine, s-au urcat pe grumaz. Tot felul de viermi mai grosi decat degetul si lungi de un sfert de metru ce aveau coada, iar pe coada aveau ace. Acestia treceau pe partea dinapoi di dinainte in suflet, in nari, in ochi, in gura, s-au infipt in mine. Erau groaznici, insuportabili. Am inceput sa tip cu putere, nu cu vocea mea, dar acolo nu exista mila si ajutor de la nimeni.
    Tot acum a aparut si o femeie care a murit din cauza unui avort. Ea a inceput sa tipe, sa ceara mila de la Dumnezeu, insa i s-a raspuns: „Cum ai trait pe pamant fara sa Ma chemi pe Mine in ajutor? Tu ai omorat copii in pantecele tau si ai sfatuit pe oameni, ca nu trebuie sa aiba copii, ca sa nu-i atinga saracia. Pentru Mine nu sunt copii de prisos. Eu tuturor le dau cele de trebuinta, la Mine sunt multe locasuri”.
    Atunci Domnul mi-a zis: „Eu ti-am boala ca sa te pocaiesti, iar tu ai trait pana la sfarsit hulindu-ma pe Mine. Nu M-ai recunoscut pana ia ajuns aici. Nici
    Eu nu te recunosc.”
    Mi se paru ca se invarteste pamantul cu mine. Am zburat de acolo si am simtit un miros. Pamantul s-a apropiat cu zgomot mare. Apoi am vazut Biserica mea pe care o ocaram. Cand s-a deschis usa Bisericii a iesit de acolo un preot imbracat in alb cu raza stralucitoare. El statea cu capul plecat. Atunci m-a intrebat glasul Domnului: „Cine este acesta?” I-am raspuns: „Este preotul nostru”. Iar glasul Domnului mi-a spus: „Dar tu spuneai ca este un trantor; el nu este un trantor si nu este un naimit . Asadar sa stiti ca oricum ar fi el, este un slujitor al Domnului dintre cei mici si daca preotul nu va citi asupra ta rugaciune de dezlegare, nu te voi ierta”.
    Iar preotul traieste pana azi pe pamant si slujeste. Eu i-am vazut sufletul acolo. Apoi am inceput sa-L rog pe Domnul: „Doamne elibereaza-ma sa ma intorc pe pamant. Am acolo un baiat, fie-Ti mila de el”. „Iata, tie iti este mila de el, de unul singur, dar eu am nenumarate fiinte si-Mi este mila de voi de mii de ori mai mult. Dar ce cale ati ales voi in viata? O cale nedreapta. Voi va strangeti o mare de bogatie pentru care faceti tot felul de nedreptati. Vezi cum iti rapesc bogatia ta? Toate au fost rapite. Pe copil l-au dus la casa copilului, iar sufletul tau pacatos a venit aici. Ai slujit unui idol si i-ai adus jertfe, iar acum ceri sa te slobozesc de pedeapsa. Te duceai la cinematograf si la dansuri, dadeai banii lui satana iar in Biserica lui Dumnezeu nu voiai sa mergi. Eu am asteptat sa te trezesti din pacate si sa te pocaiesti”
    Iar pe urma Mantuitorul a zis: „Aveti grija de sufletele voastre, ca putin a mai ramas. In curand voi veni sa judec lumea” .
    Atunci L-am intrebat pe Domnul: „Doamne cum trebuie sa ma rog? Eu nu stiu sa ma rog”. Domnul mi-a raspus: „ Nu rugaciunea care o invatati e scumpa, ci acea rugaciune are pret care o rostiti dintr-o inima curata, din adancul sufletului. Spuneti-I Domnului: Doamne, iarta-ma; Doamne ajuta-ma; rostiti aceste cuvinte cu lacrimi” . Asa mi-a spus Domnul.
    Apoi a aparut Maica Domnului si eu m-am pomenit din nou pe acea platforma, dar nu culcata, ci in picioare. Atunci Imparateasa Cerului s-a dus dupa franghie. Am vazut ca s-a apropiat de niste porti mari construite si impletite intr-o linie stramba ca si portile Altarului, de o frumusete de nedescris si din ele pornea o lumina la care era cu neputinta sa te uiti si pe care nu o puteai descrie. Portile s-au deschis singure in fata ei. Ea a intrat inlauntrul unui palat cu livada, iar eu stateam la locul meu. Langa mine se afla ingerul pazitor. Iar el nu mi-a aratat fata. Mi-a venit dorinta sa-L rog pe Domnul sa-mi arate Raiul. Domnul a tacut cand Imparateasa Cerului a venit, Domnul a zis: „Arata-i Raiul!”
    Imparateasa Cerului a facut un semn cu mana asupra mea si a zis: „La voi Raiul a fost pe pamant, iar aici e locul pacatosilor. Iata cum e iadul”. Si a ridicat ca un fel de cearsaf si am vazut pe partea stanga niste oameni negri, parca pestriti care erau ca niste schelete. Era o multime nenumarata si din ei iesea un miros nesuferit asa incat si acum simt acel miros ingrozitor si ma tem sa nu nimeresc acolo. Caci ei toti s-au ridicat si cu gatlejurile uscate cereau sa bea macar o picatura de apa, sa le dea cineva. Ma ingrozeam cand ei spuneau ca acest suflet a venit din raiul pamantesc, ca dintr-ansul vine miros aromat.
    Omul pe pamant are dreptul si vremea sa poate dobandi raiul, sa se osteneasca pentru Domnul pe pamant si cu sufletul, iar daca nu vor osteni pentru Domnul, nu vor scapa de acest loc de chinuri si Imparateasa Cerului mi-a zis: „La voi, in raiul pamantesc, este de mare pret milostenia, si acesta apa sa o dati la cineva, dar dintr-o inima curata, cum a spus Domnul. Daca cineva va da macar un pahar cu apa rece in numele Meu, va primi rasplata de la Domnul. Iar de nu este numai apa multa, ci si alte lucruri aveti cu indestulare, si din acelea trebuie sa le dati celor ce au nevoie. De acest dar sunt pline si raurile care la voi niciodata nu seaca”.
    Si dintr-o data, intr-o clipa m-am pomenit in tartar, care este mai rau ca Iadul. Acolo am vazut fum si foc. Spre mine au alergat demonii cu zapisele. Imi aratau toate pacatele si faptele mele cele rele si-mi ziceau: „Iata, noi am scris aici ca tu ai slujit noua pe pamant”.
    Si eu insami am citit pacatele mele si faptele mele cele rele care erau scrise cu litere mari. Si m-am speriat de faptele mele. La diavoli era un foc care zbura in sus si deodata a inceput sa ma bata peste cap. Si s-au infipt in mine scateiele de foc. Dar vai, numai eu auzeam gemetele slabe ca un fel de piuit de puisori, ale celor pacatosi. Ei cereau apa sa bea. Cand lumina focul, ii vedeam pe toti. Erau ingrozitori de slabi si de chinuiti si-mi spuneau: „Iata ai venit si tu aici la noi, prietena. Acum vei trai cu noi. Noi am trait pe pamant si n-am iubit pe nimeni, nici pe slujitorii Bisericii lui Dumnezeu, nici pe saraci, si numai ne mandream si ii huleam; tagaduind pe Dumnezeu, slujeam celor lepadati de Dumnezeu, iar pe Pastorii Bisericii Ortodoxe ii ocaram si niciodata nu ne spovedeam si nu ne Impartaseam. Iar pacatosii care se caiau de pacatele lor din toata inima, care mergeau la Biserica si primeau pe straini, dadeau milostenie la saraci si ajutau pe toti cei ce erau in nevoi, faceau fapte bune, post si rugaciune, toti acestea se gasesc acolo, sus”.
    Eu m-am spaimantat foarte tare si m-am cutremurat de groaza. Mi se parea ca ma gasesc acolo de un secol si aveam o stare foarte apasatoare. Iar ei continuau sa-mi spuna: „Tu vei fi cu noi, tu vei trai si te vei chinui in vecii vecilor ca si noi”. Apoi a aparut Maica Domnului, Imparateasa Cerului si s-a luminat. Toti diavolii au cazut, unul cate unul, iar toate sufletele s-au intors catre Dansa cu plangerile lor. Au inceput sa se roage: „Maica Domnului nu ne lasa singuri, e mult de cand suferim”. Altii spuneau: „Ducem lipsa de apa, iar focul este nesuferit”. Si acestia varsau lacrimi amare, iar Maica Domnului plangea de asemenea si le spunea lor: „Cand ati trait pe pamant, nu M-ati chemat pe Mine si nu Mi-ati cerut Mie ajutorul si nu v-ati rugat Fiului Meu si Dumnezeului vostru. Si acum eu nu va pot ajuta. Eu nu pot indupleca pe Fiul Meu, iar El nu poate trece peste voia Tatalui Sau Ceresc. Si de aceea nu va pot ajuta si nu pot mijloci pentru voi. Nu pot milui pe cei ce sufera in iad, decat pe cei pentru care se roaga Biserica si pelerinii si rudele, prietenii si cunoscutii lor fac fapte bune pentru ei si au fost vrednici de mila cat au trait pe pamant.”
    Cand am fost in iad diavolii imi dadeau sa mananc viermi vii si morti. Acestia erau unsi, descompusi si puturosi. Eu strigam si spuneam, cum sa mananc? Iar ei mi-au raspuns: „N-ai pazit postul cat ai trait pe pamant si ai mancat carne, dar tu n-ai mancat carne, ci viermi, si aici tot viermi ai sa mananci”. In loc de lapte imi dadea sa mananc tot felul de spurcaciuni. Apoi am inceput sa ne ridicam, iar cei ramasi in iad au inceput sa strige cu putere: „Nu ne lasa, Maica Domnului” si, acolo s-a lasat iarasi intunericul.
    Eu m-am aflat din nou pe platforma pe care Imparateasa Cerului mi-a aratat toate acele locuri infricosatoare. Apoi si- asezat mainile pe piept, a ridicat ochii spre cer si a intrebat ce sa faca cu mine, unde sa ma duca.
    Domnul a spus: „Lasa sa se intoarca pe pamant, apucand-o de parul capului”
    Si indata au aparut 12 roabe care nu aveau roti. Ca sa ma pot misca Imparateasa Cerului mi-a spus sa ma proptesc cu piciorul drept, iar cu celalalt sa imping. Eu am facut cum mi-a spus Dansa si Ea mergea alaturi de mine. Si cand am ajuns la ultima roaba, acolo am vazut o prapastie fara sfarsit. Imparateasa Cerului mi-a spus: „Intinde in jos mai intai piciorul drept apoi stangul”. Eu i-am spus: „Mi-e foarte frica. Mi-e teama sa nu cad”. Ea mi-a spus: „Nu avem nevoie ca tu sa cazi!” „Dar am sa mor!” „Nu, n-ai sa mori!”. Ea mi-a dat franghia in mana dreapta, cu capatul cel gros, iar cu cel subtire l-a luat la sine. Cosita era impletita in trei randuri. Apoi Imparateasa Cerului a smucit, iar eu am zburat pe pamant. Vedeam cum pe pamant alergau masinile, iar oamenii alergau la lucru. Eu stateam culcata pe platforma intr-o piata noua, dar nu aterizam pe pamant, ci zburam linistita catre congelatorul unde se afla trupul meu, ce statea intins mort. Capul atarna putin intr-o parte, iar o mana statea de asemenea jos si numai o coasta era lipita de alt cadavre. Nu stium cum a intrat sufletul in trup, stiu numai ca am simtit un fel de frig. De indata ce mi s-a eliberat coasta ce era lipita de un cadavru, mi-am strans coapsele catre genunchi. In acest timp a fost adus pe nasalie un barbat mort, cu picioarele taiate de tren. Am deschis ochii, m-am miscat, dar ei m-au asezat in pozitia in care ii aseaza pe toti mortii. Ei au vazut cum m-am indoit si cum m-am miscat si au inceput sa fuga, care incotro. Apoi au venit sanitarii si doi medici. Au spus ca trebuie incalziti creierii cu beculete. Aceasta s-a intamplat in 23 februarie 1965 la orele 9 dimineata.
    Pe trupul meu se aflau opt cusaturi si toti au facut practica pe trupul meu . Cand am inceput sa ma incalzesc, dupa doua ore, am deschis ochii si am inceput sa vorbesc, cadavrul meu fiind pe jumatate mort. Treptat, treptat se refaceau de asemenea si creierii mei. Eram hranita artificial. Dupa 20 de zile mi-a adus o gustare: smantana si cafea. Dintr-o data am spus ca nu voi manca. Sora incerca sa ma convinga sa mananc. Am raspuns: „Astazi e vineri si nu voi manca de dulce. De va puteti aseza langa mine va voi povesti tot, unde am fost si am vazut in aceasta vreme”. Ea s-a asezat si a inceput sa asculte ceea ce le povesteam: „Cine nu respecta zilele de post si nu cinsteste lunea, miercurea si vinerea si toate posturile, acolo i se da sa manance viermi in loc de carne, iar in loc de lapte tot felul de taratoare si serpi. Acesta hrana li se da tuturor acelor care au murit fara pocainta in fata preotului si fara Sf.Impartasanie, si de aceea eu nu voi manca blidele cu smantana”.
    Medicii ascultau si faceau fete-fete, fiind cand rosii cand palizi. S-au mai adunat si alt medici, surori si le povesteam ce am vazut si ce am auzit si de viata de dincolo de mormant. Iar mai tarziu, militia a inceput sa alunge poporul de la mine si m-a mutat in spitalul orasenesc, unde m-am insanatosit complet. Medicii erau curiosi sa stie cum de am revenit la viata odata ce matele mele erau putrede si maruntaiele vatamate si intrasera in putrefactie. Iar dupa operatie, maruntaiele mele au fost aruncate pe unde s-a nimerit si taieturile au fost cusute. Pentru ca sa se incredinteze, ei au hotarat sa ma opereze din nou. Cand seful medicilor a anuntat acest lucru, Valentina Vasilevna a spus: „Pentru ce sa taiem, maruntaiele ei sunt complet sanatoase”. I-am rugat sa nu inchida ochii, caci pe mine nu ma doare nimic. Medicii mi-au scos maruntaiele pe masa, eu priveam in tavan si vedeam ca-n oglinda. Eram neadormita. Intrebam medicii ce boala am, iar ei mi-au raspuns „la dumneata toate sunt sanatoase”. In acel moment a sosit medicul care mi-a facut prima operatie impreuna cu alti medici. Ei s-au uitat la mine si la maruntaiele mele si au spus: „Dar unde este boala? Ea a avut toate maruntaiele putrede si acum sunt sanatoase!”.
    Toti medicii erau cuprinsi de mirare si de groaza. In timpul operatiei medicii ma intrebau: „Ce mai faci Clara, te doare?”. Eu le-am raspuns ca nu ma doare nimic. Ei alergau plini de groaza prin Sali, se apucau de cap, isi framantau mainile si erau galbeni la fata ca niste cadavre. Iar eu le spuneam ca Domnul Si-a facut mila cu mine, pentru ca sa merg sa spun si altora. Iar pentru Dv.sa va fie spre inteleptire, ca sa credeti ca deasupra noastra este puterea Celui Prea-Inalt.
    Ei insisi spuneau acest lucru intre ei. I-au spus medicului evreu: „Si tie ti-a spus Clara. Daca tu crezi in toate astea, atunci du-te de te boteaza si te cununa”.
    El era rosu de nedumerire. Valentina Vasilevna care m-a operat a iesit in coridor, s-a prabusit pe divan si a izbucnit in hohote de plans. A fost intrebata de ce plange: „A murit Clara?” Iar ea a raspuns: „Sunt uimita de aceasta minune vadita”. Si a rugat-o sa aiba grija personal de mine ca cineva sa nu ma omoare. Ea ma hranea si-mi pregatea mancarea personal. Directorul institutului de medicina s-a mirat de asemenea zicand ca acesta este un caz unic in istoria universala.
    Cand am iesit din spital l-am invitat pe preot, pe care intotdeauna il evitam si-l batjocoream ca pe un trantor, dar in fond e un om mare – slujitor al Altarului Domnului. M-am spovedit la el, i-am marturisit toate pacatele mele savarsite in toata viata mea si el m-a impartasit cu Sf.Taine si a facut o slujba in casa mea si mi-a sfintit casa. Pana atunci in casa mea era numai murdarie. Batai, betie, si se facea ce nu se poate povesti. A doua zi m-am dus la sediu si am predat carnetul de membra de partid intru cat Claudia de odinioara, activista, nu mai este, caci ea a murit.
    Am 40 de ani, cu ajutorul Imparatesei Cerului si din mila Domnului merg la Sf.Biserica si traiesc viata crestineste. Ma duc si la instituti si propovaduiesc ceea ce am vazut si auzit in viata de dincolo de mormant. Primesc acasa pe toata lumea si de asemeni povestesc tot ce mi s-a intamplat. Iar acum ii sfatuiesc pe toti cei care vor sa nu primeasca aceste chinuri, despre care am povestit; pocaiti-va de pacatele voastre si de purtarile voastre cele rele, in fata preotului, si veti primi dezlegarea pacatelor si viata vesnica. Amin.
    Despre mine puteti afla in orasul Barnaul de pe meleagurile Altaiului, strada Cristkaia 99, Claudia Vasilevna. Anul 1965.

    „Cat a mai trait, Claudia l-a marturisit pe Hristos prin neincetate lacrimi de speranta si pocainta ale inimii sale indurerate pentru greselile tineretii si ale nestiintei sale anterioare. Iar cu gura marturisea tuturor preaslavita minune a invierii ei trupesti si duhovnicesti. Dupa ce a somat-o in cateva randuri sa nu mai marturiseasca nimic despre aceste infricosate si minunate lucruri, vazand ca nu poate sa o infricoseze si sa o reduca la tacere, omniprezentul KGB a ucis-o”

    (Marturia parintelui Marcu de la Sihastria Neamt, care a vizitat Barnaulul inainte de anul 1989)

    Like

  4. IADUL | Saccsiv's Weblog said, on martie 16, 2014 at 8:41 am

    […] Coborarea la iad a lui Iisus Hristos. IMPORTANT DE STIUT: Ce este IADUL? Dar RAIUL? De ce a coborat … […]

    Like


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,048 other followers

%d bloggers like this: