Egumenul Efrem va fi întemnitat. Este cadoul masoneriei pentru ca femeilor nu li se permite accesul in Sfantul Munte Athos?
Reiau integral articolul Egumenul Efrem va fi întemniţat !:
Asta este decizia justiţeie elene, luată vineri 23 decembrie 2011.
Arhipscopul Atenei, Ieronim, declară că, deşi are încredere în justiţia greacă, este surprins de momentul ales pentru a lua această decizie.
La fel, Mitropolitul de Nafpaktos, Ierotheos Vlachos, care e surprins şi de turnura penală pe care a luat-o acest proces civil.
Stareţul Nektarios Moulatziotis consideră că acesta este cadoul masoneriei de Craciun, pentru că Egumenul Efrem este nevinovat şi că aghioriţii au fost avertizaţi de guvernanţi că, dacă nu vor permite accesul femeilor în Sfântul Munte, aşa cum s-a hotărât în Consiliul Europei, vor face puşcărie. Vom reveni.
Comentariu saccsiv:
Pr. Vasile mi-a trimis link-ul. Nu cunosc detalii. Cine stie mai multe, il rog sa posteze un comentariu.
Iata si ce aflam din articolul IATĂ ….CRIMA EGUMENULUI EFREM: A ÎNDRĂZNIT SĂ CEARĂ AJUTOR PENTRU GRECIA DE LA RUŞI, ÎN TIMP CE NE „SALVEAZĂ” FMI-UL:
Din recenta călătorie a lui în Rusia şi întâlnirea cu Vladimir Putin:
O mică …nedumerire: După cum am aflat, motivul detenţiei lui preventive a fost că a fost considerat … suspect să fugă!
Da, aţi citit bine: „Se tem” să nu fugă cel ce a mers ieri şi a făcut declaraţii personal!!!
Dar daca voia să facă aşa ceva, de ce nu a rămas în Rusia?
După cum am mai scris şi înainte, orânduirea americano-evreiască pedepseşte pe oricine constituie un obstacol în calea planurilor ei: În acest caz, părintele Efrem a „îndrăznit” să ceară ajutorul Rusiei pentru Grecia!
Ceva inacceptabil pentru curviştinele din FMI, care revendică în exclusivitate … salvarea noastră!
greek:
Μια μικρή…απορία: Όπως μάθαμε, ο λόγος της προφυλάκισής του, ήταν πως κρίθηκε…ύποπτος φυγής!
Ναι, καλά διαβάσατε: “Φοβούνται” μην…τους φύγει, εκείνος που πήγε χθες και κατέθεσε αυτοπροσώπως ενώπιόν τους!!!
Αλλά αν ήθελε να κάνει κάτι τέτοιο, γιατί δεν έμενε στη Ρωσία;
Όπως γράψαμε και πριν, το αμερικανοεβραικό κατεστημένο τιμωρεί όποιον στέκεται εμπόδιο στα σχέδιά του: Στη συγκεκριμένη περίπτωση, ο π. Εφραίμ “τόλμησε” να ζητήσει τη βοήθεια της Ρωσίας προς την Ελλάδα!
Κάτι απαράδεκτο για τα (εγχώρια και ξένα) πορνίδια του ΔΝΤ, που θέλουν να έχουν αποκλειστικότητα την…σωτηρία μας!






Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
http://saccsiv.wordpress.com/about/
Stirea e la fel de mare ca declansarea unui razboi mondial.
Daca femeile pot intra pe muntele Athos atunci chiar ca vine sfarsitul lumii.
Astept noutatile cu ingrijorare.
Femeile nu vor putea intra niciodata in sf Munte ,pt ca nu va permite Maica Domnului .Cine va indrazni dintre femei sa ajunga acolo impotriva vointei Maicii Domnului ,foarte simplu : Nu va ajunge !
Multi sfinti au profetit ca in vremurile de pe urma femeilor le va fi ingaduit sa intre in Sfantul Munte. Si acesta va fi un semn al apropierii sfarsitului lumii.
UE satanista si comunista face presiuni de vreo 10 ani ca femeile sa fie lasate sa intre in Sfantul Munte.
Cand se va intampla aceasta Maica Domnului isi va lua acoperamantul de la Sfantul Munte, iar semne vor fi, ca multe icoane vor parasi muntele asa cum au venit, pe mare. Dupa ce femeile vor indrazni sa intre in Athos, locul se va pustii si calugarii se vor imprastia.
De ce ingaduie Dumnezeu aceasta? Pentru pacatele noastre si pentru tradarile pe care le fac multi care au pus mana pe fraiele administratiei bisericesti.
Vin vremuri grele, tot mai grele! Sa ne refacem programul si viata! Sa ne apropiem mai mult de biserica, de viata liturgica si sa investim tot ce ne prisoseste in milostenii, nu in vacante si excursii sau alte distractii.
De noi depinde! Dumnezeu ne cheama dar noi il respingem mereu.
Daca nu ne vom indrepta vietile, va fi tot mai greu. Iar daca Sf. Liturgii se vor rari va fi si mai greu.
Pr. Vasile
Insasi sacralitatea acestui Sfant Munte Athos va fi maculata cu aceste faradelegi daca se vor pune in practica aberantele hotarari ale satanistilor ! Iudele care tac din fruntea Bisericii Elene,ar trebui sa se gandeasca mai adanc,sa reflecteze la secolele de istorie ale Sfantului Munte si apoi sa cedeze prin nepasare la aceste diabolice provocari.Ce nu au reusit musulmanii,vor sa faca acesti ……! Se incearca iscarea si provocarea Ortodocsilor din lumea intreaga ! Cand vreodata a fost un cleric din Sfantul Munte la rusi sa ceara ajutor ? Si impotriva cui…..?
Stefan, nu iti inteleg reactia. A cere ajutorul e pacat? Grecii cer ajutorul Rusiei, care sunt tot Ortodocsi. Doar n-or cere ajutorul catolicilor din Vestul Europei…
Oricum deja s-ar ca arsi dracii din FMI ca au indraznit ei sa discute cu rusii.
Impotriva legilor antiortodocse impuse de UE; cand ai mai auzit tu sa se puna problema de intrarea femeilor in Sf Munte?
Se încearcă distugerea Sf. Munte și izolarea ortodoxiei. P. Efrem a fost în Rusia cu Sf. Brâu (vezi http://vatopaidi.wordpress.com/2011/11/29/spod54/ ) și a provocat un cutremur duhovnicesc acolo.
Printe altele, p. Stareț Efrem în discuția sa cu conducerea Rusiei a cerut ajutor pentru țara care de fapt îl războiește. Dacă ai stai aici în Grecia ai înțelege de ce (foamete, sărăcie, nesiguranța zilei de azi (anarhiști, derbedei etc.), nesiguranța zilei de mâine (oricine poate fi dat afară din orice post – înafară de elite bineînțeles). Și toți aici știm (locuiesc în Grecia) că acestea vin de la FMI-SUA-masoni.
Pentru că p. Efrem a obținut de fapt promisiunea acestui ajutor, acum sistemul totalitar care este la cârmă în Grecia îi plătesc cu vârf și îndesat. Și prin extensie și Sf. Munte (cu care are o contră acerbă și în privința actelor cu cip).
După cum am scris și în celălalt comentariu, dacă nu vreți să fie RĂU (inclusiv în România) mergeți la http://www.freegerontaefraim.com/ro/2011/12/24/30/ și faceți ce scrie acolo.
Acestea se intampla si se vor intampla, dupa cum este randuit insa cei ce le savarsesc vor plati scump. Masoneria lucreaza vad cu graba insa tot asa vor fi rasplatiti satanistii
HRISTOS S A NASCUT
ESTE INCREDIBIL
LA MUNTELE ATOS DOAMNA ESTA MAICA DOMNULUI
FEMEILE NU INTRA PENTRU CA ELE POT FI NISPITA IAR ACOLO E RUGACIUNE MULTA SI NEVOINTA
CE ESTE ASA DE GREU DE INTELES DACA MONAHII DE ACOLO SE FERESC DE ORICE ISPITA ESTE O MARE INTELEPCIUNE SA STII CA ESTI NEPUTINCIOS SI SA FUGI DE ISPITA
IAR CELE CARE PROTESTEAZA SI VOR SA AJUNGA ACOLO CE AU IN CAP?
NIMIC ABSOLUT NIMIC
DOAMNE AJUTA SI MILUIESTE
la rusi o sa se nasca peste cateva zile,oare este normal sa se nasca de mai multe ori pe an ?asa este ortodoxia ?
Rusii pe 7 Ianuarie sarbatoresc Craciunul, si in R Moldova la fel, jumate de populatie pe stil nou si alta jumate pe stil vechi adica 7 ian. Nustiu cum e mai corect…
Da, este normal, daca unii au avut grija sa imparta calendarul ortodox in doua.
Si ce ai vrea, sa treaca si ei pe nou ?
Uite Iordanul se întoarce, de obicei, la slujba din ajunul Botezului Domnului pe stil vechi, adică pe 5/18 ianuarie.
Da sa sti ca si noi suntem in adevar, cat si ei, fiindca calendarul nu este dogma sa cazi in erezie. Ascultarea este un mare lucru, iara daca conducerea noastra a hotarat trecerea la nou si calendarul nu este dogma atunci ruperea de Biserica Mama e erezie. Dumnezeu va sti mai bine pe cine sa judece pentru sminteala ce s-a facut in Biserica. Noi sa stam in ascultare.
si eu si Eu sant preot si vreau sa fac craciunul pe 27 februarie nu vi la slujba?daca as fi episcop ai face ascultare la tot ce hotarasc eu?
Cred ca noi trebuie sa ne conformam hotararilor sf Sinod si sa tinem calendarul nou stabilit de acesta .Din cate stiu eu ,calendarul vechi este calendarul Iulian ,dupa imparatul pagan al Romei ,Iulius Cezar.Calendarul nou (Gregorian ),este alcatuit din timpul papei Gregorie ,care era crestin si a fost alcatuit dupa “calendarul Cerului “,adica dupa timpul cand s-a nascut Domnul .Acest calendar nou a fost aprobat inca de la primele sinoade ecumenice ,dar nu a fost adoptat .La noi ,abia in anul 1925 s-a adoptat .Toate acestea le-am citit intr-o carte ,cu ani in urma ,scrisa de marele duhovnic Nicodim Mandita .Acest mare duhovnic a scris ca ,acest calendar pe stil nou ,este cel corect .
Tehnica asta prafuita de a ne face sa vorbim despre cu totul altceva, decat despre subiectul adus in atentie de fratele Vasile ,nu ne este necnoscuta.
Marcel, pe blogul acesta este adevarat ca mai toti suntem pacatosi, ticalosi si nevrednici de mila si bunatatea lui Dumnezeu.Insa de aici si pana la a ne crede de-a dreptul prosti si orbi e cale lunga.
Lasa-ne te rog sa vorbim despre subiectul propus de fratele Vasile.
Nasterea Domnului sa ne incalzeasca inimile inghetate din pricina pacatelor si patimilor noastre.
Maicuta Domnului roaga-te pentru noi pacatosii si neputinciosii.
Vorbeam despre nesiguranta informatiilor de pe internet, inclusiv a celor grupate sub titlul “BREAKING NEWS”.
Cred ca, ei, sistemul, vor extinde nesiguranta, de la nivelul comunicarii online si al tranzactiilor online, pana la nivelul ultimului utilizator, asa-numitul, “end user”.
Iata ce am primit pe mail:
Dear Stratfor Member,
We have learned that Stratfor’s web site was hacked by an unauthorized party. As a result of this incident the operation of Stratfor’s servers and email have been suspended.
We have reason to believe that the names of our corporate subscribers have been posed on other web sites. We are diligently investigating the extent to which subscriber information may have been obtained.
Stratfor and I take this incident very seriously. Stratfor’s relationship with its members and, in particular, the confidentiality of their subscriber information, are very important to Stratfor and me. We are working closely with law enforcement in their investigation and will assist them with the identification of the individual(s) who are responsible.
Although we are still learning more and the law enforcement investigation is active and ongoing, we wanted to provide you with notice of this incident as quickly as possible. We will keep you updated regarding these matters.
As vrea sa cred ca, mi se pare si ca, nu e corecta perceptia mea.
Balast de informatii a fost de cand au aparut primele ziare si va fi tot mai mult, insa asta nu trebuie sa ne duca la indoiala cronica. Una este sa cercettezi informatia si sa o verifici din mai multe surse independente, si alta a respinge orice informatie de frica ca este balast.
Pr. Vasile
Tocmai asta am facut. Am gasit de curand pe site-ul Pakalert informatia ca, sua ar fi tras cu 2 rachete impotriva unui sat din SV Iranului. Stirea parea un fel de inceput de razboi. Mi s-a parut incredibila si am verificat prin Google. Pe Infowars, aparea aceeasi stire, la fel si pe Godlikeproductions, -un fel de forum cu stiri de senzatie-. Cautand pe siteul IRNA (un fel de AGERPRESS iranian), nu am vazut decat ca, Iranul se afla in anul 1390 si nu in 2011, ei avand alt calendar. Nici vorba despre vreo stare de razboi cu sua. La fel aparea si pe PRESSTV.IR. Mergand insa pe site-ul ziarului tabloid Daily Mail, al doilea ca popularitate, dupa The Sun, am gasit stirea care fusese preluata pe PAKALERT si nu doar acolo. Pe Infowars aparuse si atentionarea ca, stirea data din “graba”/exces de zel(?) in Daily Mail in Decembrie 2011, era de fapt o stire veche tocmai din Martie 2003. Un confrate a apucat insa sa posteze stirea de pe PAKALERT pe blogul Saccsiv si m-am simtit dator sa aduc lamuriri, nu de alta, dar, in perioada aceasta, poate ca unii dintre noi suntem mai vulnerabili la stiri intens negative si ar fi pacat sa suferim pentru ca sistemul vrea sa ne sperie. Iertare daca am scris excesiv despre un subiect, poate, prea minor!
Multumesc, frate Marian! Asa este! Eu am fost … grabitul! S-au lamurit lucrurile intre timp (pentru un timp…)
Ceea ce se poate face practic în acest moment este să mergeți la http://www.freegerontaefraim.com/ro/2011/12/24/30/
și după ce semnați scrisoarea de acolo să o trimiteți la mailul (sau faxul) menționat.
La linkul de mai sus veți afla și mai multe detalii.
Problema este foarte serioasă pentru că într-adevăr vor să distrugă Sf. Munte și să izoleze ortodoxia.
Ioan Teodoru
Nu vor putea .Sf Munte apartine Maicii Domnului .Au mai incercat si s-a intamplat o mare nenorocire in data de 11 septembrie 2004,intr-o sambata .Un elicopter s-a prabusit in marea Egee ,in apropiere de sf Munte ,avand 17 persoane la bord ,7 iererhi si alte persoane ,printre care si 2 femei care mergeau in sf Munte .In aceasta perioada de timp ,guvernul grec ,intentiona sa faca din sf Munte ,zona turistica .Dupa acest accident regretabil si dureros pt toata crestinatatea ,nu s-a mai auzit nimic despre “invadarea ” sf Munte .Nu cred ca vor merge acolo femei si nici sa faca zona turistica ,pt ca cel mai bun “paznic ” este Maica Domnului .
Așa este, cel mai bun paznic al Sf. Munte este Maica Domnului însă să știi că informația referitoare la elicopter este puțintel inexactă. Știi, pentru că mă ocup de o parte din partea română a paginii de internet a prietenilor Mănăstirii Vatoped (vezi http://is.gd/spiritual_pic) pot să-ți dau mai multe informații referitoare la acest eveniment.
În elicopter se afla o delegație ce se deplasa la hram la Vatoped (Sf. Brâu). În elicopter nu exista nici o femeie. Elicopterul s-a prăbușit cu 5 minute înainte de aterizare în timp ce toți așteptau să-i primească la Kareia (capitala Sf. Munte). Persoanele cele erau foarte importante și pe plan eclesial (de ex. Patriarhul Alexandriei, Petros și alții) și pe plan militar (comandanți ai Aviației Militare Elene, șefi ai Serviciilor Secrete Elene etc.). Datorită împrejurărilor cel puțin ciudate în care a dispărut efectiv elicopterul de pe radarul de la Malesina (unde se află o importantă bază militară) circulă zvonul că au fost doborâți din satelit. Foarte probabil însă Bunul Dumnezeu știe cu precizie.
Majoritatea conducatorilor actuali ai Rusiei sunt niste inselati de draci,care fac de rusine neamul slav.
Pentru ca daca o sa studieze cineva istorie o sa vada ca slavii au fost un popor foarte pasnic in Europa,de se ocupau cu agricultura (nu erau razboinici).Multe cuvinte din limba noastra referitoare la termeni din agricutura sunt de origine slava.
Dar dl Putin e inselat de draci,sa isi faca neamul (neamul slav) de ras impreuna cu alti fosti KGBisti,acum mari judaisto-feudalisti,umbland dupa conflicte aiurea.
Nu e deloc greu sa vezi ce s-a intamplat in Rusia,printul mostenitor din familia Romanov era modernist,vroia sa desfiinteze feudalismul in Rusia,ceea nu convenea deloc judaistilor adica celor de gandesc judaiceste,cum erau majoritatea familiilor boieresti din Rusia si cele cu bani de pe acolo.
Atunci a fost revolutia din 1917 (februarie 1917 – http://en.wikipedia.org/wiki/February_Revolution),prima,care nu a fost bolsevica la care a fost dat jos tzarul de atunci.
Apoi a venit revolutia judaisto-comunista,s-a dat poporului rus ceva ani conditii cat de cat de viata iar acum s-a reinstaurat feudalismul,de unii inselati de draci in Rusia.
In Romania nu UE face ce se intampla aci ci inselati de draci cu gandirea judaiceasca (adica a religiei judaiste) din PDL,.
mihailt
Comentariul tau n-are niciun inteles .In primul rand Romanovii au fost asasinati de bolsevicii lui Lenin ,Nicolae Romanov ,fiind ultimul tar al Rusiei .Au fost descoperiti acum cativa ani ,inmormantati intr-o biserica si canonizati fiid martirizati de catre Biserica Rusa .Rusia este o tara ortodoxa ca si noi si Grecia etc .Daca acest parinte a fost la rusi si a vorbit cu Putin ,a facut-o in interesul bisericii greciei .Sa lasam la o parte ce a facut comunismul in toata Europa si sa respectam valorile de credinta comuna ce ne leaga ca si ortodocsi in fata lui Dumnezeu .Sa respectam tarile ortodoxe (Rusia ,Grecia ,Serbia ,etc.)Sf Munte este amenintat si egumenul Efrem cere ajutor unei tari ortodoxe ,daca guvernul grec este condus de un mason .Ar trebui ca toata Ortodoxia ecumenica sa protesteze impotriva acestei hotarari de condamnare pe nedrept a parintelui Efrem .Ne plange inima cand se fac asemenea prigoniri cu pastorii nostri indiferent din ce tara sunt .Numai pt rugaciunile acestor slujitori din sf manastiri de pretutindeni ,mai tine Dumnezeu lumea.Deci rusii sunt crestini ca si noi ,au biserici superbe ca si noi si ne sunt dragi pt ca sunt ortodocsi si foarte evlaviosi .
Ioan Teodoru
Da, la bord se afla patriarhul Alexandriei si a intregii Africi ,in varsta de 55 de ani fratele sau Ghiorghios Papapetrou ,2 mitropoliti ai Bisericii de Alexandria si alti 4 ierarhi ,si inca 5 membri ,printre care si 2 femei .Despre cele 2 femei tin minte pana mor ,ca mi-a patruns in constiinta si am gandit de atatia ani ,ca din cauza acestor femei ,s-a prabusit elicopterul.Duminica 12 septembrie ,aflandu-ma in biserica ,preotul care a tinut cuvantul de invatatura ,a facut si acest anunt trist ,mentionand si prezenta acestor 2 femei in elicopter ,mergand in sf Munte Athos .Elicopterul de tip Chinook ,a decolat ,sambata dimineata de la Atena,la ora 9si 35 ora Romaniei ,cu destinatia Muntele Athos si trebuia sa ajunga la ora 11,05 .Trebuiau sa participe la o ceremonie religioasa la Manastirea Vatopedu .O confirmare de la guvernul elen arata ca patriarhul Alexandriei ,a vrut sa faca un tur al Muntelui Athos ,survoland insula de jur imprejur .,intarziind aterizarea .In momentul survolarii insulei elicopterul s-a prabusit in marea Egee .A doua zi s-au gasit doar 8 corpuri in apa .,printre care si a patriarhului Alexandriei Petros al 7 -lea .Deci acele 2 femei ,erau la bord in mod sigur si voiau sa ajunga in Muntele Athos .In biserica le-a fost mentionat si numele pe care nu le-am mai retinut de indignare pt prezenta si cutezanta lor de a calca in sf Munte .Eu am gandit atunci (pt ca se spunea ca vor sa faca zona turistica din sf M,)ca survolau zona in recunoastere pt a realiza acest proiect turistic .Cineva mai spunea ca daca se va ajunge sa faca zona turistica ,vor iesi serpii din toate ascunzisurile si vor intra in toate hotelurile care se vor construi .In acea perioada (2004 )in Grecia ortodoxa se punea la cale de catre guvern ,”invadarea” Muntelui Athos.Au mai fost cazuri ,cand au incercat femei sa ajunga in sf M ,dar n-au mai ajuns nicaieri .
Si inca ceva ,ce cautau acei civili cu grade militare (sefi ai serviciilor secrete etc ),cu acesti ierarhi ,in sf Munte ?Aceasta stire ,eu am prins-o atunci cand era “proaspata ” ,ca dupa aceea s-a secretizat totul .De ce ?Nu a fost nici un satelit ,ci mana Maicii Domnului .Pt Ioan Teodoru
De asemenea cunosc destui ce erau în guvernul elen de la acea dată precum și din HAF (Hellenic Air Force) și nu am cunoștiință de confirmarea de care vorbești.
…Am putea să discutăm destul pe această temă însă socotesc că nu duce nicăieri. Ceea ce vreau însă să atrag atenția este faptul poate că ar fi bine să folosești alte exemple în care au intrat femeile în Sf. Munte (de ex. în al doilea război mondial când comunistele au jucat în Kareya și au murit toate de cancer în câteva zile) asta pentru că cel puțin în Grecia este destul de cunoscut cazul și e păcat să fie știrbită prestanța turmei lui Hristos prin faptul că noi răspândim informații doar pe jumătate adevărate.
Răzpunzând la o altă nedumerire a ta, este un fapt destul de obișnuit ca gradele militare să meargă în Sf. Munte. Soldații, fiind mai aproape de moarte, se smeresc mai ușor și îl găsesc mai repede pe Dumnezeu. Asta este valabil mai ales în Grecia unde în aproape fiecare clipă poate izbucni un război cu Turcia (de ex. Turcii violează spațiul aerian elen în fiecare zi – sunt la cuțite datorită Mării Egee). Dacă ai sta în Grecia socotesc că ai vedea lucrurile puțintel altfel.
În orice caz însă nu doresc sub absolut nici o formă să-ți scadă evlavia la Maica Domnuli și la Sf. Munte. Asta apreciez și respect foarte mult la tine.
Doamne ajută!
alcaida e vinovata ca va ataca londra :http://www.youtube.com/watch?v=LtoQqeqjE1Y
HRISTOS S-A NĂSCUT!
Sărbători fericite!
Sarbatori fericite tuturor!
Craciun fericit!
La multi ani!
O intrebare: Poate statul, cu atat mai mult o organizatie suprastatala, sa-mi impuna (altfel decat cu mandat emis de justitie, in conditii bine determinate) sa primesc pe cineva in casa mea? Bunul simt nu imi permite sa cred ca stirea este adevarata. Sau…
Ai prea mult “bun simt”. Asta se numeste naivitate.
N-ai auzit ce atacat a fost Mitropolitol Serafim al Pireului pentru declaratiile sale directe cu privire la cauzele crizei din Grecia?
Pr. Vasile
pr. Vasile are dreptate. În Grecia la ora asta nu mai există lege.
CONCERT GENIAL – DEGEABA!? – 2010 – TUDOR GHEORGHE
off topic:
http://www.jurnalul.ro/externe/vaticanul-vrea-o-noua-ordine-mondiala-bazata-pe-etica-si-binele-comun-594504.htm
http://www.jurnalul.ro/externe/vaticanul-se-face-portavocea-miscarii-occupy-wall-street-si-propune-o-guvernare-globala-594654.htm
Traiasca Romania absoluta! La multi ani frati romani! Domnul Iisus Hristos sa ne apere! Sa nu-i uitam pe stramosi! Doamne ajuta!
Intr-o prorocire veche se spune ca femeile vor intra pana la urma in Sf. Munte si desfranatele le vor bate in geam pustnicilor.Tot atunci se va ridica harul si protectia Maicii Domnului si calugarii vor fi liberi sa plece oriunde or vrea.Sa ne fereasca Dumnezeu de astfel de vremuri.
Pomenirea Sfantului Cuvios NIL ATHONITUL. Sa ne reamintim de extraordinarele sale PROFETII despre ANTIHRIST si MUNTELE ATHOS …
http://saccsiv.wordpress.com/2010/11/12/pomenirea-sfantului-cuvios-nil-athonitul-sa-ne-reamintim-de-extraordinarele-sale-profetii-despre-antihrist-si-muntele-athos/
spellmaker
Care prorocire ?Mai concret ,cu subiect si predicat !Va ingadui Maica Domnului sa-i pangareasca paganii gradina Ei ?
@ Maria. din pacate se pare ca asa se va intampla.si asta va fi posibil din cauza pacatelor foarte mari ale oamenilor.Prorocirea este una foarte veche.O stie tot Muntele Athos.Daca vrei sa afli detalii despre ea vorbeste cu duhovnicul tau.El sigur o stie.
Pentru toți, REFERITOR LA FAPTUL CĂ FEMEILE VOR INTRA ÎN SF. MUNTE:
Lucrul este foarte cunoscut în Sf. Munte: Când pleacă Portărița (Icoana Maicii Domnului de la Măn. Iviru) atunci vor pleca și monahii. Se spune de asemenea că vor pleca în două țări ale căror nume începe cu ”R”.
Însă asta nu se va întâmpla acum ci în vremea lui Antihrist. Nu mai e foarte mult însă nu am ajuns acolo.
Deci curaj! Are grijă bunul Dumnezeu!
Ioan Teodoru
La articolul
http://saccsiv.wordpress.com/2011/12/25/libertate-pentru-egumenul-efrem-semnati-scrisoarea-de-condamnare-a-deciziei-de-arestare/
au unii frati cateva nedumeriri in legatura cu tabelul. Poti cumva sa-i indrumi?
Da, mulțumim. Monitorizez.
Spune-mi ce trebuie completat unde scrie A.D.T. in formularul pentru semnarea petitiei?
Pr. Vasile
Numărul Cărții de Identitate / Buletinului (A. D. T. = Αριθμός Δελτίου Ταυτότητος)
http://www.adevarul.ro/international/europa/Grecia-manastire-Muntele_Athos-razie-frauda_0_615538558.html#commentsPage-2
http://www.grreporter.info/en/sacred_arrest_abbot_mount_athos_monastery_day_christmas/5638
sunt adevarate acuzatiile ce i se aduc?
NU. Întâi de toate autorii articolului nici măcar nu știu cum arată Vatopedul. Mănăstirea din fotografie este Dochiariu.
După care articolul nu dovedește nimic, aruncând doar cu noroi în dreapta și stânga. Crede-mă dacă p. Efrem ar fi avut milioanele de care se vorbește în articol nimeni nu s-ar fi atins de el. Ar fi avut postul lui de televiziune, presa sa etc. S-ar fi putut apăra. Și mai mult: nimeni din Sf. Munte (inclusiv obștea sa care este cea mai mare din Sf. Munte) nu l-ar fi validat.
Da cred ca asta este Ceea ce orice femeie ar tb sa facă .